Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

- Temă și viziune despre lume -

Poezia interbelică se caracterizează printr-o mare diversitate atât în ceea ce

privește temele și motivele poetice abordate, cât și în privința limbajului și a noutății
unor formule estetice. Ca și proza, poezia va reuși în această perioadă să se
sincronizeze cu poezia europeană. Lucian Blaga va cultiva o poezie predominant
metaforică, ilustrând direcția expresionistă prin relația permanentă a eului creator
cu cosmicul și prin raportare la formele originare ale lumii.
În creațiile sale se regăsesc exprimate în formula poetică ideile propriului
sistem filozofic așa cum se observă și din poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” publicată în volumul de debut „Poemele luminii” în 1919. Ea sintetizează
conceptele exprimate de filosoful Blaga: cunoașterea paradisiacă și cunoașterea
luciferică. Cunoașterea paradisiacă se fundamentează pe raționamente logice, fiind
de factură științifică, având ca principal țel dezlegarea misterului; ea este de fapt o
cercetare minuțioasă a obiectelor, care ajunge în profunzimea sensurilor, fiind
limitată însă de barierele fixate de Marele Anonim. Cunoașterea luciferică, de natură
poetică, are drept scop potențarea misterului, transformarea sa într-un mister
amplificat. Spre deosebire de omul de știință, poetul pătrunde mai ușor în miezul
tainei, cu ajutorul imaginației, sporindu-i farmecul și semnificația.
În această poezie se regăsesc trăsăturile esențiale ale modernismului: viziunea
subiectivă asupra lumii, intelectualizarea emoției, metamorfismul și înnoirile
prozodice: versul liber, frecvența metaforei, tehnica ingambamentului. Poezia este în
egală măsură o artă poetică și o poezie filozofică de cunoaștere. Dimensiunea
modernistă a textului blagian se evidenţiază tocmai prin caracterul său de artă
poetică, deoarece autorul își exprimă crezul liric și viziunea asupra lumii prin mijloace
artistice, iar interesul autorului se deplasează de pe tehnica poetică pe relațiile poet-
lume și poet-creație.
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale
universului și convingerea că în planul creației cunoașterea lumii este posibilă numai
prin iubire. Optând pentru cunoașterea luciferică, poetul își trasează propria cale:
adâncirea misterului și protejarea tainei prin creație.

Titlul poeziei este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii

luciferice, poetul asumându-și această atitudine față de misterele lumii, fapt sesizabil

1
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

prin prezența pronumelui personal de persoana I singular „eu” și de verbul la formă

negativă „nu strivesc”. „Corola de minuni a lumii” definește perfecțiunea universului,
tainele acestuia. Misterul, văzut ca o corolă, exprimă simbolic echilibrul perfect al
elementelor care compun lumea, pe care poetul le privește prin prisma imaginației,
refuzând categoric calea rațională.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin
atitudinea poetică transmisă în mod direct, reliefată la nivelul expresiei prin mărcile
subiectivității: verbe și pronume la persoana I singular.
După cum se observă din temă și din titlu, viziunea despre lume a poetului se
confundă cu viziunea despre poezie, accentul căzând atât asupra raportului dintre
poet și creație, cât și asupra celui dintre poet si lume.
Viziunea expresionistă a autorului se remarcă şi la nivelul elementelor de
structură, poezia fiind alcătuită din trei secvențe lirice. Prima secvență exprimă
concentrat atitudinea poetică față de tainele lumii. Chiar din primul vers eul poetic se
autodefinește, prezentând o atitudine subiectivă, intim asumată față de lume.
Metafora revelatorie "corola de minuni a lumii" simbolizează perfecțiunea, deoarece
corola reprezintă o sinteză a valorilor universal umane care reclamă atitudinea
protectoare a ființei poetice. Definindu-și atitudinea prin negație, poetul optează
pentru calea afectivă în care instrumentul de cunoaștere nu va fi ,,mintea mea", ci
imaginația. Enumerația din versul al cincilea sugerează tainele pe care poetul dorește
să le protejeze: florile simbolizează lumea vegetală, puritatea, ochii sunt simbolul
gândirii umane și al reflecției, buzele reprezintă logosul și sărutul, iar mormintele sunt
semn al vieții și al morții.
Cea de-a doua secvență prezintă opoziția dintre cele două forme de
cunoaștere paradisiacă și luciferică, semnificate prin metaforele "lumina mea",
"lumina altora". Metafora luminii, emblematică pentru creația blagiană sugerează
cunoașterea. Dacă lumina altora sugrumă misterele, "lumina mea" sporește, mărește
și îmbogățește aceste taine, poetul optând pentru o formă de cunoaștere luciferică.
Comparația cu luna aduce în prim-plan motivul romantic al lunii, văzută ca factor
potențator de mister și de cunoaștere. Comparația amplă, așezată între linii de pauza,
oferă o explicatie asupra modalitatii poetice de a contempla universul. Demersul
poetic este asemanat cu efectul de semiobscuritate produs de luna, o sursa a
misterului. Astrul nocturn amplifica taina noptii, in acelasi fel in care creatorul
sporeste misterele universului.
Concluzia la care ajunge poetul în cea de-a treia parte este că adâncimea
misterului și extazul în fața tainelor lumii sunt posibile numai prin iubirea întregului
univers „căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. În acest context iubirea
nu are o funcție sentimentală, ci este o cale de cunoaștere.

2
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică modernă,
întrunind multe dintre particularitățile modernismului. Se remarcă cultivarea cu
predilecția a metaforei revelatorii : „corola de minuni”, „lumina mea”, „taina nopții”.
În concluzie, viziunea poetului asupra lumii este una modernă, deoarece se
confundă cu viziunea despre poezie, moderne fiind însă și tema abordată, asocierea
dintre elementele abstracte și cele concrete, precum și inovațiile prozodice.