Sunteți pe pagina 1din 15

CUPRINS

Introducere
1. Conceptul statului de drept
2. Principiile și exigențele statului de drept
3. Reflectarea conceptului statului de drept în constituțiile contemporane
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE

În general, noţiunea stat de drept este utilizată pentru a sublinia diferenţele


existente între regimurile democratice şi regimurile autoritare (dictatoriale).
În statul de drept, statul este garantul libertăţilor şi drepturilor individuale, totodată
asigurând securitatea internă şi externă a cetăţenilor prin instituţii democratice.
Instituţia superioară căreia i se subsumează alte legi şi norme este Constituţia. Din
perspectiva statului de drept, Constituţia ca normă superioară este o expresie a voinţei
cetăţenilor şi reprezintă puterea populară. Prin mecanismele democratice de control
prevăzute într-un stat de drept este asigurată conformitatea normelor inferioare cu cele
superioare.
Astăzi, majoritatea statelor, în special cele democratice, tind a fi state de drept,
deoarece democraţia şi statul de drept constituie o uniune indivizibilă. Realizarea
principiilor statului de drept este un ideal greu de realizat, dar spre care trebuie să tindă
fiecare stat. În opinia oamenilor de ştiinţă principiile statului de drept, în cel mai mare
volum, au fost realizate în statele Europei Occidentale, SUA, Canada, Australia, Japonia,
Coreea de Sud, Taiwan, Chile.
Statul de drept este acel stat în care există domnia legii şi unde toţi, indiferent de
funcţiile deţinute, se supun legii, unde există independenţa puterii judiciare în raport cu
cea politică, deci, există divizarea puterilor în stat, stat de drept care poate exista doar
într-o democraţie evoluată.

2
1. CONCEPTUL STATULUI DE DREPT
Ideea statului de drept a apărut încă în antichitate, cînd o serie de şcoli filozofice, în
special greceşti, ca cea a sofiştilor, sau ca cea a legitimiştilor din China Antică, dar şi o
serie de gînditori, ca Platon, Aristotel, au formulat ideea fundamentării statului bazat pe
lege, pe drept.
De exemplu, Plutarh din Heroneea (sec. I-II e.n.) afirma că "Legea este regina
tuturor, muritori şi nemuritori", teză care ulterior a fost preluată de către Montesquieu în
lucrarea sa "Despre spiritul legilor".
Pentru prima dată principiile statului de drept au fost aplicate în practică în Roma
Antică, unde în perioada republicii a fost formată o puternică şi independentă putere
judecătorească, care asigura egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Unii cercetători consideră
că puterea Romei era asigurată anume de existenţa statului de drept şi a societăţii civile,
iar destrămarea imperiului se datorează declinului acestor instituţii. În acelaşi timp, în
Roma Antică statul de drept nu s-a constituit pe deplin, deoarece sclavilor şi celor care nu
erau cetăţeni nu li se garantau drepturi, iar realizarea hotărîrilor judecătoreşti nu era
eficientă pe deplin, deoarece imperatorii erau mai presus decît legea.
Problemele teoretice ale statului de drept au fost studiate de mai mulţi autori: Hugo
Grotius (1583-1645), Thomas Hobbes (1588-1679), Baruch Spinoza (1632-1677), John
Locke (1632-1704), J.J. Rousseau (1712-1778) etc..
Conceptul statului de drept a fost elaborat în Europa continentală la sfîrşitul
secolului al XIX-lea în baza doctrinei juridice germane – "Rechtsstaat" – "stat de drept",
ce conţinea ideile lui E. Kant, conform cărora în societate individului trebuie să i se
garanteze drepturile lui naturale.
Apoi, în doctrina franceză – "Etait et droit", pentru ca treptat să se generalizeze pe
continent sub diferite terminologii proprii fiecărei limbi: "Estado de dereche" în spaniolă,
"Stato di dirito" în italiană, "Rule of Law" în engleză etc.
La John Lock statul de drept era acel stat unde legile nu restrîng, ci menţin sau
lărgesc libertatea individului.

3
Montesquieu, în lucrarea "Despre spiritul legilor", formulează cerinţa faţă de statul
de drept "Nimeni să nu fie constrîns să facă lucrurile pe care legea nu-l obligă şi să nu le
facă pe cele pe care legea i le îngăduie".
J.J. Rousseau conturează statul de drept ca fiind statul care îşi respectă cu stricteţe
propriile legiuiri şi care şi le fundamentează pe drepturile naturale ale indivizilor.
Politologul francez Raimond Aron afirma că pentru constituirea unui stat de drept
este nevoie să fie ales un parlament, să fie alese organele constituţionale, să fie învestiţi
cu autoritate legitimă funcţionarii, iar legea sa guverneze relaţiile sociale în ansamblul lor.
Jaques Chevallier defineşte "statul de drept" ca fiind "tipul de regim politic în care
puterea statului se afla încadrată şi limitată de către drept".
Un renumit jurist francez, L. Duguit, spunea că dreptul fără forţă e neputincios, dar forţa
fără drept este o barbarie. Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor
celor două componente, în sensul domniei legii, adică a supremaţiei ei absolute în scopul
prezervării drepturilor şi libertăţilor individuale1.
Statul de drept este opusul statului poliţienesc, în care cetăţenii sînt supravegheaţi
permanent "de sus", trăind permanent sub ameninţarea constantă a intervenţiilor
aparatului omniprezent al securităţii statului. Cetăţenii se simt controlaţi şi monitorizaţi în
toate domeniile vieţii lor, iar cei care nemulţumesc puterea sînt arestaţi şi şicanaţi, îşi
pierd locul de muncă sau sînt internaţi în lagăre, fără să aibă parte de un proces drept. În
cazul în care sînt aduşi în faţa legii, ei văd că judecătorii nu sînt altceva decît alţi
funcţionari angajaţi de conducerea politică, ceea ce face ca justiţia să nu fie deloc
independentă. Cetăţenii simpli nu ştiu niciodată dacă nu au fost deja luaţi în vizorul
autorităţilor şi această nesiguranţă îi face dependenţi şi neliberi. În statul poliţienesc doar
dictatorul sau partidul poate decide ce este legal sau nu.

2. PRINCIPIILE ŞI EXIGENȚELE STATULUI DE DREPT


Într-un stat de drept trebuie să fie respecte următoarele principii:
 Supremația legii;

1
Lazar, Carmen. Teoria generală a dreptului.
4
 Supremaţia Constituţiei;
 Garantarea respectării şi aplicării în practică a drepturilor şi libertăţilor omului;
 Egalitatea;
 Separaţia (echilibrul) puterilor într-un stat de drept;
 Independenţa justiţiei în statul de drept;
 Accesul liber la justiţie;
 Prezumpţia de nevinovăţie;
 Pluralismul politic şi pluripartidismul.
Supremația legii. În sistemul de valori juridice cea mai înaltă formă de exprimare,
de orgnizare și de protecție este legea. Prin legi statul stabilește norme de conduită
obligatorii, în strictă corespundere cu cerințele obiective ale dezvoltării sociale, egalitate
și justețe.
În opinia unor autori2 principiul supremației legii include aspectele legitimității,
eficacității și legalității, definitorii pentru statul de drept. Legalitatea constituie
conformitatea normei sau a actului juridic cu normele superioare care stabilesc condiții de
procedură privind edictarea normelor juridice. Eficacitatea reprezintă conformitatea
normelor cu comportamentul destinatarilor normelor sau al autorităților împuternicite cu
aplicarea lor, iar legitimitatea este definită ca fiind conformitatea normelor juridice cu
norme, valori și principii extrajudiciare.
Esența acestui principiu se reduce la aceea că există stat de drept numai acolo unde
domină legea, dreptul. Participanții la înfăptuirea și realizarea dreptului sînt subiecții de
drept, persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv statul. Pentru toți, respectarea
dreptului este, deopotrivă, egală și obligatorie. Aceasta înseamnă că statul, care face
legea, este obligat să o respecte ca oricare alt subiect de drept.
Supremaţia Constituţiei. Această supremaţie este asigurată de principiul legalităţii
şi de controlul constituţionalităţii legilor. Legalitatea presupune o ierarhie a normelor de
drept, bazată pe principiul superiorităţii şi supralegalităţii constituţiei şi declaraţiilor de
drepturi, cărora nu pot să le contravină legile votate de Parlament.
2
Teoria Generală a Dreptului. Ch.: Cartier juridic, 2004, p.131.
5
Controlul constituţionalităţii legilor de obicei este exercitat printr-un organ unic,
special şi specializat (Curtea Constituţională - Republica Moldova, România, Italia,
Franţa, Germania etc.; Curtea Supremă – Danemarca, Suedia, Norvegia, S.U.A. etc.;
Tribunalul Constituţional – Polonia, Portugalia, Spania etc.), care efectuează controlul
preventiv şi posterior al legilor (în sens larg), ce devin nule în cazul cînd contravin
dispoziţiilor constituţionale.
În Republica Moldova, pentru asigurarea supremaţiei Constituţiei, au fost create
instituţii juridice cu următoarele funcţii:
a) controlul constituţionalităţii legilor, exercitat de Curtea Constituţională;
b) controlul asupra respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în
Republica Moldova – Avocatul Parlamentar;
c) controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor
financiare publice – Curtea de Conturi;
d) contenciosul administrativ - rezolvarea litigiilor dintre stat şi persoanele fizice.
Garantarea respectării şi aplicării în practică a drepturilor şi libertăţilor omului este
realizată prin încorporarea lor în Constituţie, care, într-un stat democratic, nu poate să
contravină documentelor internaţionale: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
(1948), Convenţia Europeana asupra drepturilor omului (1953), Pactul internaţional cu
privire la drepturile politice si civile şi Pactul cu privire la drepturile economice, sociale si
culturale (1966), Actul final de la Helsinki (1975) etc.
În Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă și în alte țări actele juridice
nu fixează drepturile și libertățile individuale, adică ceea ce oamenii pot face, ci doar ceea
ce ei nu pot să facă.
În așa mod, totul ce nu este interzis, este permis, omul are o posibilitate largă de
acțiune, deoarece nicio legislație nu poate să prevadă toate acțiunile unui om. În același
timp, dreptul constituțional este obligat strict să determine domeniul interdicțiilor și să nu
depășească limitele intervenției statului în libertatea individuală. Astfel, în legislațiile
statelor respective nu sînt consfințite drepturile și libertățile cetățenilor, deși ele nu sînt
negate.
6
În Constituţia Republicii Moldova sînt prevăzute expres 30 de drepturi şi libertăţi
fundamentale ale oamenilor, însă aplicarea lor în practică deseori nu este realizată de
către stat. Drept exemplu, putem da un act de reacţionare al Centrului pentru Drepturile
Omului din Moldova:
"Potrivit informaţiei din mass-media, în dimineaţa zilei de 27 martie 2007 au fost
reţinuţi şi duşi la Comisariatul de poliţie sect. Centru doi colaboratori ai echipei de
filmare a postului de televiziune PRO TV, in timp ce filma o întrunire din mun. Chişinău.
Potrivit surselor de informaţie în masă, colaboratorii organelor afacerilor interne nu s-au
limitat doar la aceste acţiuni, ulterior urmînd acţiuni de intimidare şi a echipei postului de
televiziune DTV, căreia în mod abuziv i-a fost luată şi demagnetizată caseta din camera
de luat vederi. Aceste evenimente trezesc îngrijorare şi nu pot fi tolerate într-un stat de
drept democratic, în care drepturile şi libertăţile omului, inclusiv libertatea opiniei si
exprimării sunt valori supreme şi sunt garantate. Facem un apel către autorităţile abilitate
în vederea examinării cazurilor de intеrvenţie abuzivă a colaboratorilor organelor de drept
în exercitarea libertăţii opiniei şi exprimării, precum şi libertăţii întrunirilor".
La fel, Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova a examinat unele cazuri
privind încălcarea drepturilor constituţionale la: un trai decent, libertatea conştiinţei,
asistenţa şi protecţia socială, libera circulaţie etc.
Conform art. 14 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova, în caz de
neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la
care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările
internaţionale.
Egalitatea în drepturi a cetăţenilor este principiul potrivit căruia cetăţenii, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie sau apartenenţă
politică, avere sau origine socială, se pot folosi, în mod egal, de toate drepturile prevăzute
în Constituţie şi legi, pot participa în egală măsură la viaţa politică, economică, socială şi
culturală, fără privilegii şi fără discriminări, sînt trataţi în mod egal atît de către

7
autorităţile publice cît şi de către ceilalţi cetăţeni. Acest principiu este consacrat prin art.
16 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova3.
Principiul dat are trei aspecte: egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii;
egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, avere sau origine socială; egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de
religie, opinie sau apartenenţă politică.
Deci, supremaţia legii trebuie să funcţioneze în egală măsură pentru toţi cetăţenii
unui stat, iar respectarea legilor trebuie să constituie o obligaţie fundamentală a tuturor
membrilor unei societăţi.
Prin aplicarea în practică şi respectarea principiului separaţiei (echilibrului)
puterilor într-un stat de drept, de fapt, se are în vedere separarea funcţiilor ce arată
caracterul statului de a fi un sistem, deoarece statul nu are mai multe puteri, ci doar una
singură.
În Republica Moldova acest principiu este realizat în practică prin delimitarea
constituţională a puterilor / funcţiilor statului:
- puterea / funcţia legislativă – îndeplinită de Parlament;
- puterea / funcţia executivă – îndeplinită de Guvern şi Preşedintele statului;
- puterea / funcţia judecătorească – îndeplinită de către instanţele judecătoreşti.
Raţiunea divizării puterilor reiese din necesitatea asigurării libertăţii şi îngrădirii
abuzului. Montesquieu justifică această separare prin faptul că atunci cînd puterea
legislativă şi executivă sunt în mîinile unui corp sau ale unei persoane, nu există libertate,
deoarece există teama că acelaşi senat sau monarh pot face legi tiranice şi le pot aplica în
mod tiranic. De asemenea, el menţionează că nu există libertate dacă puterea
judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi executivă, deoarece judecătorul ar
putea fi şi legiuitor, şi agresor. Ideile sugerate de Montesquieu în modelul său teoretic de
separaţie a puterilor şi-au găsit pe deplin aplicarea în practică, implementîndu-se în
normele constituţionale ale marii majorităţi a statelor lumii4.

3
Bobin, Florin. Elemente de drept constituţional şi instituţii politice: curs de lecţii.
4
Teoria Generală a Dreptului. Ch.: Cartier juridic, 2004, p.129.
8
Însă, după apariţia partidelor politice, acest echilibru între puteri nu se realizează
între parlament şi guvern, ci între o majoritate, formată dintr-un partid sau partide
învingătoare la alegeri şi care dispun în acelaşi timp de parlament şi de guvern şi o
opoziţie (sau opoziţii), care aşteaptă următoarele alegeri pentru „a-şi lua revanşa”.
Independenţei justiţiei. Potrivit Constituţiei Republicii Moldova (alin. (1) art. 115),
justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin Curţile de Apel şi prin
judecătorii. Aceste instanţe de judecată au competenţa lor, şi pentru a putea rezolva un
litigiu concret este necesar un text expres care să-i atribuie o atare competenţă.
Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătorească prevede că puterea
judecătorească este independentă, separată de puterile legislativă şi executivă, are atribuţii
proprii, exercitate prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu principiile prevăzute de
Constituţie şi de alte legi.
Ca garanţie a independenţei justiţiei, în Constituţia Republicii Moldova din 1994
sînt prevăzute în art. 116 independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor.
Independenţa judecătorului presupune că nimeni nu-l poate influenţa pe judecător,
nici persoanele interesate din sfera justiţiei, nici din afara sistemului judiciar.
Imparţialitatea judecătorului se manifestă prin obiectivitatea lui şi prin faptul că în
nici un caz el nu poate fi cointeresat în finalul material al cauzei.
Inamovibilitatea judecătorului presupune dreptul pe care îl au persoanele ce deţin
această funcţie de a fi protejate faţă de orice măsură arbitrară care priveşte îndepărtarea
lor din funcţie, transferarea sau chiar promovarea.
Avînd un sistem judiciar neputincios și dependent nu putem vorbi despre un stat de
drept, nici despre respectarea cu strictețe a esenței și principiilor legalității în general, și a
legalității constituționale ca cea mai înaltă formă a manifestării sale, în special.
Accesul liber la justiţie este asigurat prin posibilitatea fiecărui cetăţean de a se
adresa justiţiei în cazul în care i se încalcă drepturile legitime de către un organ de stat sau
de către un organism social sau un alt cetăţean.
Principiul accesului liber la justiţie este prevăzut într-un şir de acte normative ale
Republicii Moldova: Constituţia Republicii Moldova, Legea privind organizarea
9
judecătorească, Legea cu privire la instanţele judecătoreşti economice, Codul de
Procedură Civilă al Republicii Moldova, Codul de Procedură Penală al Republicii
Moldova. Acest drept nu poate fi îngrădit nici de o persoană cu funcţii de răspundere şi
nici de o lege, oricare ar fi argumentele privind necesitatea dreptului în cauză.
Principiul dat se conţine în documentele internaţionale privitoare la drepturile
fundamentale ale omului: Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice,
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană privind apărarea
Drepturilor Omului (CEDO), care a intrat în vigoare la 12 septembrie 1997. Această
convenţie a recunoscut oricărei persoane posibilitatea reală de a ataca într-o instanţă
supranaţională orice pretinsă încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de convenţie,
dar doar după invocarea pretinsei încălcări mai întîi în faţa instanţelor naţionale (de fond,
de apel, de recurs).
Prezumția de nevinovăție este consacrată, în primul rînd, de Constituţie, fiind
înscrisă în Titlul II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, art. 21, care
prevede că: „Orice persoană  acuzată de un delict este prezumată nevinovată  pînă
cînd  vinovăţia  sa va fi dovedită în mod legal, în cursul  unui  proces
judiciar  public,  în  cadrul căruia i s-au  asigurat  toate  garanţiile necesare apărării sale”.
Importanţa principiului prezumţiei de nevinovăţie este următoarea:
Asigură orice persoană împotriva unor eventuale abuzuri ale organelor judiciare,
obligîndu-le pe acestea să tragă la răspundere numai pe cei vinovaţi de săvîrşirea unei
infracţiuni, deoarece unul din scopurile procesului penal este ca nici o persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.
Este o garanţie pentru orice persoană că în lipsa probelor de vinovăţie nu va fi trasă la
răspundere penală, şi în cazul lipsei unor astfel de probe, organele judiciare vor trage
concluzia de nevinovăţie a persoanei.
Pînă la adoptarea unei hotărîri de condamnare definitive, inculpatul are statutul de
persoană nevinovată, dispunînd de toate drepturile constituţionale, inclusiv de dreptul de
a participa la alegeri, dreptul la libera alegere a locului de trai, el nu poate fi concediat sau
exmatriculat din instituţia de învăţămînt etc.
10
Principiul procesual al prezumţiei de nevinovăţie este subordonat principiului
legalităţii şi constituie baza principiilor aflării adevărului, libertăţii persoanei, respectării
demnităţii umane şi a dreptului de apărare.
Pluralismului politic şi pluripartidismului. Prin pluralism politic înţelegem
posibilitatea cetăţenilor unui stat de a-şi realiza dreptul la libertatea de opinii politice prin
intermediul formaţiunilor politice în care se pot asocia. Pluralismul politic este
o garanţie a democraţiei constituţionale şi este antipodul unanimismului, iar democraţia
este incompatibilă cu monopolul sau chiar numai cu privilegiul unei doctrine5.
Pentru un pluralism politic sînt necesare anumite garanţii şi condiţii. Constituţia
Republicii Moldova garantează fiecărui cetăţean libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi
libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine, sau prin alte mijloace posibile.
Libertatea exprimării, însă, nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul
persoanei la viziunea proprie. Sînt interzise contestarea şi defăimarea statului şi a
poporului, îndemnul la război, la ură naţională, rasială sau religioasă, la separatism
teritorial, violenţă publică şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.
Pluripartidismul este dreptul de asociere liberă în partide politice, care se
caracterizează prin situaţia în care există mai mult de două partide politice.
Pluripartidismul este o condiţie de bază a pluralismului politic, deoarece doar în cazul
existenţei mai multor partide pot apărea mai multe opinii politice.
Pe lîngă principiile enumerate mai sus, într-un stat de drept trebuie să fie:
1) Asigurată reglementarea tuturor raporturilor sociale dintre cetăţeni, dintre aceştia
şi stat sau alte organisme politice ori civile.
Statul de drept trebuie să asigure reglementarea prin lege a tuturor activităţilor din
diferite domenii (economic, politic, cultural-spiritual etc.) în aşa fel încît să nu fie nimic
lăsat în afara cadrului legal, deoarece orice vid legislativ creează posibilitatea unor
nereguli, abuzuri, fraude etc., afectînd dezvoltarea social-economica a ţării.

5
Popa, Victor. Dreptul public. Ch.: Secţia Editare a AAP pe lîngă Guvernul R. Moldova, 1998, p. 116-117.
11
2) Garantată suveranitatea poporului prin organele şi instituţiile statului
reprezentative, atît centrale, cît şi locale, care sînt alese de cetăţeni, prin vot universal,
direct, secret şi liber exprimat, pe baza unor opţiuni ale pluralismului politic.
Conform art. 2 din Constituţia Republicii Moldova suveranitatea  naţională aparţine
poporului Republicii  Moldova, care  o exercită în mod direct şi prin organele sale
reprezentative şi nici o persoană  particulară,  nici o parte din popor, nici  un grup  social,
nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în
nume propriu.
3) Asigurată delimitarea clară între stat, instituţiile, prerogativele şi atributele lui şi
cele ale partidelor politice.
În statul de drept partidele politice, indiferent de locul şi rolul lor în societate, nu
pot fi identificare cu statul, iar statul identificat cu partidul.
Astfel, Legea Republicii Moldova privind partidele şi alte organizaţii social-
politice prevede că imixtiunea organelor de stat şi a persoanelor oficiale în activitatea
partidelor şi a altor organizaţii social-politice, la fel ca şi amestecul partidelor şi a altor
organizaţii social-politice în activitatea organelor de stat şi a persoanelor oficiale nu se
admite.
La fel, este limitată activitatea politică pentru unele categorii de persoane -
militarii, lucrătorii organelor afacerilor interne, securităţii statului, serviciilor vamale,
judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală, avocaţii parlamentari, controlorii de
stat, precum şi lucrătorii presei şi radioteleviziunii oficiale nu pot face parte din partide şi
din alte organizaţii social-politice. Militarii, lucrătorii organelor afacerilor interne,
securităţii statului, serviciilor vamale, judecătorii, procurorii, anchetatorii, avocaţii
parlamentari, controlorii de stat, precum şi lucrătorii presei şi radioteleviziunii oficiale nu
pot face parte din partide şi din alte organizaţii social-politice.
Membrii partidelor şi ai altor organizaţii social-politice, recrutaţi în modul stabilit
de lege în serviciul militar, numiţi în funcţii în organele securităţii statului, afacerilor
interne, procuraturii, precum şi în sistemul controlului de stat, îşi suspendă partinitatea
pentru toată perioada de serviciu sau de muncă. În decurs de 10 zile de la data depunerii
12
jurămîntului, avocaţii parlamentari sînt obligaţi să suspende apartenenţa lor la oricare
partid sau altă organizaţie social-politică.
Persoana care şi-a suspendat partinitatea nu poate alege şi nu poate să fie aleasă în
organele partidului şi altor organizaţii social-politice şi nu are dreptul să execute
însărcinările acestor organe.
4) Garantată respectarea libertăţii economice de piaţă, a proprietăţii private, a
egalităţii şanselor şi a protecţiei sociale a categoriilor defavorizate.
Art. 9 din Constituţia Republicii Moldova prevede că proprietatea  este  publică  şi
privată, şi ea  nu  poate fi folosită în detrimentul  drepturilor, libertăţilor şi demnităţii
omului. Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa  loială  sînt factorii de bază ai
economiei.
Componentele dreptului la protecţia socială sînt: securitatea şi igiena muncii,
regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe
economie, repausul săptămînal, concediul  de odihnă plătit, prestarea muncii  în  condiţii
grele etc.
Constituţia obligă statul la o politică naţională care să asigure protecţia categoriilor
defavorizate – persoanelor cu handicap în toate domeniile vieţii şi, desigur, egalitatea
şanselor.
5) Asigurată libertatea mass-media.
Conform art. 32 din Constituţia Republicii Moldova, oricărui  cetăţean  îi  este
garantată libertatea  gîndirii,  a opiniei,  precum şi libertatea exprimării în public prin
cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil, iar art. 33 prevede că
libertatea  creaţiei  artistice şi științifice este garantată și nu poate fi supusă cenzurii.
Libertatea de exprimare permite cetăţenilor de a participa la viaţa politică, socială
şi culturală, manifestându-şi public gândurile, opiniile, credinţele etc.

13
Concluzii

Generalizînd putem spune că suntem în prezenţa unui stat de drept acolo unde:
- domnia dreptului este evidentă;
- conţinutul acestui drept valorifică la dimensiunile lor reale drepturile şi libertăţile
cetăţeneşti;
- se realizează echilibrul, colaborarea şi controlul reciproc al puterilor publice
(autorităţilor publice);
- se realizează accesul liber la justiţie;
- există o societate civilă dezvoltată;
- poporul deţine suveranitatea naţională;
- se realizează egalitatea tuturor în faţa legii;
- conflictele sînt soluţionate prin intermediul justiţiei drepte / echitabile;
- omul este protejat prin lege de hotărîrile şi acţiunile samavolnice din partea tuturor etc.
Ţările cu tradiţie juridică în statul de drept sînt în acelaşi timp cele mai dezvoltate,
prospere, din punct de vedere economic, stabile din punct de vedere politic şi cu o viaţă
spirituală bogată.
Cît priveşte statul nostru, putem vedea că toate trăsăturile, principiile, scopurile etc.
unui stat de drept sînt înscrise în Constituţie şi alte acte normative din Republica
Moldova. Mai mult ca atît, chiar în art. 1 din Constituţie este prevăzut expres că
Republica Moldova este un stat de drept. În acelaşi timp, cu toţii ştim că baza legislativă a
statului nostru este cu adevărat ideală, însă, în practică, deseori întîlnim cazuri cînd aceste
prevederi nu sînt sau nu pot fi aplicate în viaţă.

14
VI. BIBLIOGRAFIE
1. Bobin, Florin. Elemente de drept constituţional şi instituţii politice: curs de lecţii.
In.:
http://facultate.regielive.ro/cursuri/drept/elemente_de_drept_constitutional.html.
2. Lazar, Carmen. Teoria generală a dreptului. In.:
http://facultate.regielive.ro/cursuri/drept/teoria_generala_a_dreptului.html
3. Popa, Victor. Dreptul public. Ch.: Secţia Editare a AAP pe lîngă Guvernul R.
Moldova, 1998. 460 p.
4. Teoria Generală a Dreptului. Ch.: Cartier juridic, 2004.

15