Sunteți pe pagina 1din 15

Cuprins

Introducere
1. Notiune si reglementari ale efectelor contractului civil.
2. Interpretarea contractului.
2.1. Regulile generale de interpretare a contractului.
2.2. Regulile speciale de interpretare a contractului.

3. Principiile efectelor contractului si exceptiile de la aceste principii.

Concluzii

Bibliografie.

Introducere
Contractul reprezintă principalul izvor de obligaţii, fiind înstrumentul care
aşigură satisfacerea nevoiei schimbului de activităţi şi în primul rînd al schimbului
de mărfuri. El îşi afirmă prezenţa în societate atît în domeniul circulaţiei mărfurilor
cît şi în domenil producerii lor, el fiind înstrumentul juridic prin care se înfăptieşte
activitatea economică. Contractul reprezintă cel mai adecvat mijloc de
reglementare a relaţiilor dintre producîtori şi consumători. Datorită lui oamenii au
obţinut posibilitatea satisfacerii neceşităţilor de produse şi servicii. Contractul, este
acea formă juridică care organizeză schimbul de valori în societate. Evolutiv,
înstituţia contractului, a cunoscut mai multe etape, determinate de dezvoltarea
raporturilor sociale care erau reglementate prin contract, precum şi de
diverşificarea componenţii subiectelor de drept: – alături de subiecţi individuali,
persoane fizice, au apărut şi subiecţi colectivi, persoane juridice. Categoria
contractului era cunoscută dreptului romîn. Însîşi noţiunea contractului e de origîne
latînă şi provîne de la verbul contrahere, ceia ce înseamnă a lega, a constrînge. În
perioada dreptului romîn înstituţia contractului se caracteriza printr-un formălism
riguros determînat de solemnităţile efectuate cu ocazia încheierii lor. Astfel
încheierea contractelor presupuneau respectarea unei proceduri bîne determinate,
prestabilite. În perioada miedievală evoluţia contractului a fost mărcată de
dezvoltarea conceptelor consensualismului, obligativităţii şi echităţii contractului.
În epoca modernă, în disputa fundamentării înstituţiei contractului, teoría
autonomiei de voînţă a fost conceptul care a fost acceptată de docrînari. Aceasta
avea la bază următoarele teze: --- contractul era considerat principalul izvor de
obligaţii civile; --- normele referitoare la contracte aveau caracter dispozitiv –
supletiv; --- normele cu caracter imperativ erau puţin numeroase; --- întervenţia
excepţională a statului în încheierea sau executarea contractului; --- sub aspectul
formei - afirmărea principiului consensualismului.

1. Notiune si reglementare
Prin efectele contractului se înteleg raporturile juridice civile nascute din acel
contract, respectiv drepturile si obligatiile aflate în continutul acestor raporturi.

Codul civil cuprinde reglementari referitoare la efectele contractului în art. 969 -


985.

2. Interpretarea contractului

Determinarea efectelor contractului presupune stabilirea drepturilor si obligatiilor


care s-au nascut, modificat sau stins prin acel contract.

Pentru aceasta este necesar sa se dovedeasca contractul si sa se interpreteze


clauzele acestuia.

A interpreta înseamna a determina întelesul exact al clauzelor unui contract, prin


cercetarea manifestarii de vointa a partilor în strânsa corelatie cu vointa lor
interna.1[1]

Principalele reguli de interpretare sunt cuprinse în art. 970, 977-985 din Codul
civil, cu precizarea ca unele dintre aceste reguli au caracter general, în sensul ca
sunt avute în vedere la interpretarea oricarui contract, în timp ce altele au caracter
special, dar sunt interdependente si trebuie sa fie aplicate concomitent.

2.1. Regulile generale de interpretare a contractului

Deosebim:

        prioritatea vointei reale a partilor, regula reglementata în art. 977 Cod civil
conform caruia "interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor
contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor";

        contractul produce pe lânga efectele expres aratate si alte efecte, regula
reglementata în art. 970 alin. 2 Cod civil, care dispune referitor la contracte ca
1[1] Elena Cîrcei, În legatura cu interpretarea legii si a conventiilor civile, în "Dreptul" nr.
1/1993, pag. 44 - 47
"obliga nu numai la ceea ce este expres întrînsele, dar la toate urmarile, ce
echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa", precum si în art. 981
Cod civil care prevede principiul conform caruia "clauzele obisnuite într-un
contract se subînteleg desi nu sunt expres întrînsul".

2.2. Regulile speciale de interpretare a contractului

Regulile speciale de interpretare a contractului2[3] sunt urmatoarele:

        clauzele îndoielnice se interpreteaza în sensul care reiese din natura


contractului (art. 979 Cod civil);

        clauzele îndoielnice se interpreteaza în sensul în care ele pot produce un


efect (art.978 Cod civil);

        în cazul în care exista îndoiala clauzele contractului se interpreteaza dupa


obiceiul locului unde s-a încheiat contractul (art.980 Cod civil);

        regula in dubio pro reo, când este îndoiala, conventia se interpreteaza în
favoarea celui 15415o1424p care se obliga (art. 983 Cod civil);

        oricât de generali ar fi termenii contractului, acesta are ca obiect numai


prestatiile la care partile s-au obligat (art.984 Cod civil);

        atunci când în contract se da un exemplu pentru aplicarea obligatiilor, nu se


restrânge numarul si întinderea acestora la exemplul dat (art.985 Cod civil).

3. Principiile efectelor contractului si exceptiile de la aceste principii

Principiile efectelor contractului sunt reguli de drept civil care arata cum si fata de
cine se produc aceste efecte.

Efectele contractului sunt guvernate de principiul obligativitatii, principiul


relativitatii si principiul opozabilitatii.
2[3] Liviu Pop, op. cit., pag.65
3.1. Principiul obligativitatii contractului

Principiul obligativitatii contractului este reglementat în art. 969 alin. 1 Cod civil,
conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege între partile
contractante".

În doctrina s-a sustinut ca un contract nu poate fi identificat cu o lege, fie numai


pentru considerentul ca legea are o aplicatie generala, în timp ce contractul obliga
numai pe cei care l-au încheiat.3[4]

3.1.1. Exceptiile de la principiul obligativitatii contractului

Exceptiile de la principiul obligativitatii contractului trebuie sa fie prevazute


expres de lege sau de contract.

Ne vom gasi în prezenta unei exceptii de la acest principiu în urmatoarele cazuri:

Denuntarea unilaterala a contractului

Între modul de încheiere a contractului si modul de revocare a acestuia trebuie sa


existe o simetrie, în sensul ca daca încheierea contractului este rezultatul unui
mutuus consensus, revocarea contractului trebuie sa fie rezultatul unui mutuus
dissensus.

Conform art. 969 alin. 2 Cod civil, revocarea conventiilor se poate realiza nu
numai prin consimtamântul mutual, dar si din cauze autorizate de lege. Între aceste
cauze se înscrie si denuntarea unilaterala a contractului care poate sa intervina în
materia contractului de închiriere fara termen (art. 1436 alin. 2 Cod civl), a
contractului de mandat ( art. 1552 si 1556 Cod civil) sau a contractului de depozit
(art.1616 Cod civil).

Încetarea contractelor intuitu personae

3[4] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag.110


Contractele intuitu personae sunt încheiate în considerarea calitatilor deosebite ale
unei parti, iar daca partea a decedat, contractul înceteaza de plin drept. Acest lucru
se întâmpla de exemplu în cazul contractului de mandat.

Suspendarea fortei obligatorii a contractului

Daca una dintre parti nu îsi executa obligatia intervine suspendarea obligativitatii
contractului. De exemplu, în materia contractului de asigurare, daca partea obligata
nu plateste prima de asigurare.

O suspendare temporara apare în situatia în care, pe parcursul existentei unui


contract cu executare succesiva, intervine un caz de forta majora care împiedica
executarea contractului.

Prorogarea legala

Un caz de modificare a fortei obligatorii a contractului, independent de vointa


partilor, îl reprezinta prelungirea legala a contractului dincolo de termenul stabilit
de parti.

De exemplu, în materia contractului de închiriere, prin lege s-a dispus ca durata


contactelor de închiriere privind suprafetele locative cu destinatia de locuinte, din
proprietatea statului sau a unitatilor administrativ - teritoriale, aflate în curs de
executare, care expira la data de 8 aprilie 2004, se prelungeste de drept pentru o
perioada de 5 ani. 4[5]

3.2. Principiul relativitatii efectelor contractului

Principiul relativitatii efectelor contractului poate fi definit ca regula potrivit careia


contractul produce efecte numai fata de partile contractante, el neputând sa profite
sau sa dauneze altor persoane.

4[5] Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 8/2004, privind prelungirea duratei unor contracte
de închiriere, publicata în M.Of. nr.278/30.03.2004
Acest principiu este instituit prin art. 973 Cod civil, conform caruia "conventiile n-
au efect decât între partile contractante".

3.2.1. Exceptiile de la principiul relativitatii contractului

Exceptiile de la principiul relativitatii contractului sunt acele situatii juridice în


care contractul poate sa produca efecte si fata de alte persoane decât partile sau
succesorii în drepturi ai partilor.5[6]

Aceste exceptii sunt clasificate în exceptii aparente si exceptii reale sau veritabile.

Exceptiile aparente sunt promisiunea faptei altuia sau conventia de porte - fort si
actiunile directe, iar exceptia reala este stipulatia pentru altul sau contractul în
folosul unei terte persoane.

Promisiunea faptei altuia este un contract prin care debitorul se obliga fata de
creditor sa determine o terta persoana sa-si asume un angajament juridic în folosul
creditorului din contract.6[7]

Trasaturile caracteristice ale promisiunii pentru fapta altuia sunt urmatoarele:

        tertul nu este obligat prin contractul încheiat între promitent si creditorul
promisiunii, iar obligatia sa se va naste numai daca adera la contract sau încheie un
nou contract;

        ceea ce se promite este fapta personala a debitorului de a determina o terta


persoana sa-si asume un angajament juridic fata de creditor;

        debitorul nu este obligat sa garanteze fata de tert executarea angajamentului


de catre terta persoana.

5[6] Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit., pag 140

6[7] Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit., pag.66


Actiunile directe reprezinta posibilitati recunoscute de lege unor persoane straine
de un contract de a actiona împotriva uneia din partile contractante, invocând
contractul la a carui încheiere nu au participat.

Codul civil reglementeaza doua cazuri de actiuni directe în materia contractului de


antrepriza7[8] si a contractului de mandat8[9]

Stipulatia pentru altul - numita si contractul în folosul unei terte persoane - este un
contract prin care o parte, numita stipulant, dispune ca cealalta parte, numita
promitent, sa dea, sa faca sau sa nu daca ceva în folosul unei terte persoane, numita
tert beneficiar, care nu participa la încheierea contractului.

Codul civil face aplicatii ale stipulatiei pentru altul în materia donatiei cu sarcina în
favoarea unui tert (art.828 - 830) si a rentei viagere (art.1642).

În afara de reglementarile cuprinse în Codul civil, aplicatii ale acestei exceptii se


mai întâlnesc în cazul contractului de asigurare (art. 9 din Legea nr. 136/1995) si a
contractului de transport de bunuri9[10].

Pentru ca stipulatia pentru altul sa produca efecte juridice este obligatorie


întrunirea conditiilor generale mentionate în art. 948 Cod civil pentru valabilitatea
contractelor (capacitatea de a contracta, consimtamântul valabil al partii care se
obliga, un obiect determinat si o cauza licita), la care se adauga doua conditii
speciale:

1.      vointa de a stipula (animus stipulandi);

7[8] Conform art. 1488 Cod civil, lucratorii folositi de antreprenorul unei cladiri au dreptul sa-l
actioneze direct pe beneficiarul cladirii pentru plata sumelor ce li se cuvin, în masura în care
aceste sume nu au fost platite antreprenorului.

8[9] Potrivit dispozitiilor art. 1542 Cod civil, mandantul are o actiune directa împotriva persoanei
pe care mandatarul si-a substituit-o în îndeplinirea mandatului.

9[10] Aurel Pop, Tonel Ciobanu, Dreptul transporturilor, Universitatea Bucuresti, 1984, pag. 28 -
38
2.      persoana tertului beneficiar trebuie sa fie determinata la momentul încheierii
contractului sau sa fie determinabila în raport cu momentul executarii acestuia.

Stipulatia pentru altul genereaza raporturi juridice între stipulant si promitent,


precum si între promitent si tertul beneficiar.

Raporturile juridice dintre stipulant si promitent au în continutul lor dreptul


stipulantului de a pretinde promitentului sa-si execute obligatia asumata în folosul
tertului beneficiar.

Raporturile juridice dintre promitent si tertul beneficiar pun în evidenta caracterul


de exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului a stipulatiei
pentru altul, în sensul ca favoarea tertului se naste un drept, direct si nemijlocit,
independent de manifestarea de vointa a tertului.

Dreptul tertului beneficiar se naste direct în puterea contractului dintre stipulant si


promitent, dar exercitiul dreptului depinde de vointa tertului.

Tertul beneficiar exercita acest drept printr-o actiune personala (proprio nomine),
iar dreptul de a cere executarea obligatiei îi apartine si stipulantului, dar în puterea
contractului, însa acesta va cere executarea obligatiei în favoarea tertului, nu în
favoarea sa.

Stipulatia pentru altul a fost calificata ca o exceptie reala de la principiul


relativitatii efectelor contractului deoarece prin intermediul acestei constructii
juridice se creeaza drepturi în favoarea altor persoane decât partile contractului.

3.3. Principiul opozabilitatii efectelor contractului

Opozabilitatea contractului reprezinta modul de a defini obligativitatea contractului


în raport cu tertii.

În raport cu tertii un contract se impune ca o realitate juridica care nu poate fi


ignorata.
3.3.1.Exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului

Exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului este situatia în


care un tert va fi îndreptatit sa ignore existenta unui contract, si, pe cale de
consecinta, a drepturilor si obligatiilor nascute din acel contract.

O astfel de exceptie este simulatia.

Definitia simulatiei

Analizând definitiile formulate în doctrina putem defini simulatia ca fiind o


operatiune juridica în cadrul careia doua persoane încheie un contract public -
aparent, mincinos - care nu reflecta vointa lor reala, prin care se creeaza o alta
situatie juridica decât cea creata printr-un contract secret - contraînscris - care
exprima vointa reala a partilor.

Conditiile existentei simulatiei

În cazul simulatiei se încheie, între aceleasi parti, doua contracte, unul public si
unul secret.

Pentru a ne gasi în prezenta simulatiei este necesar ca actul secret sa se încheie


anterior sau concomitent cu actul public.

Formele simulatiei

Simulatia se poate prezenta, în functie de modul în care este conceput contractul


public si de elementul în privinta caruia opereaza, simulatia se poate prezenta în
una din urmatoarele forme:

        contractul fictiv;

        contractul deghizat;

        contractul prin care se realizeaza o interpunere de persoane.


Simulatia prin încheierea unui contract fictiv presupune o disimulare totala a
realitatii, în sensul ca actul public este lipsit de orice continut juridic, fiind anihilat
de prevederile contraînscrisului.

În acest caz partile convin, prin contractul secret, ca operatiunea juridica


consemnata în contractul public nu s-a realizat. De exemplu, vânzarea fictiva a
unor bunuri pentru a evita executarea silita pornita de creditor.

Simulatia prin deghizarea contractului public este de doua feluri:

1.      deghizare totala, când prin contractul public se urmareste sa se ascunda


natura juridica a contractului secret. De exemplu, contractul public este un contract
de vânzare - cumparare, iar contractul secret este un contract de donatie.

2.      deghizare partiala, daca prin contractul public sunt ignorate numai anumite
elemente ale contractului secret, de exemplu pretul din contractul de vânzare -
cumparare sau scadenta reala a obligatiei de plata a pretului.

Simulatia prin interpunere de persoane intervine atunci când contractul public se


încheie între anumite persoane, iar în contractul secret se determina adevaratele
persoane între care s-a încheiat contractul. Aceasta forma de simulatie este întâlnita
în materia donatiei prin interpunere de persoane, pentru a se asigura anonimatul
persoanei gratificate.

Scopurile urmarite de parti prin simulatie

Simulatia are un scop general si abstract, acela al ascunderii de catre parti a


cuprinsului ori a existentei acordului de vointa, fata de terti, precum si un scop
concret, care poate sa constea în:

-         sustragerea unor bunuri de la urmarirea pornita de creditori;

-         evitarea raportului donatiilor si reductiunii liberalitatilor excesive;


-         asigurarea anonimatului unei persoane gratificate;

-         evitarea aplicarii integrale a taxelor de timbru.

Efectele simulatiei

Potrivit dispozitiilor art. 1175 Cod civil, actul secret care modifica un act public nu
poate avea putere decât între partile contractante si succesorii lor universali, un
asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.

În sistemul dreptului civil român, simulatia nu este sanctionata cu nulitatea,


sanctiunea specifica care intervine în cazul simulatiei este, dupa caz,
inopozabilitatea fata de terti a situatiei juridice create prin contractul secret si
înlaturarea simulatiei pe calea actiunii în simulatie.

Efectele contractului în caz de simulatie sunt guvernate de doua reguli:

1.      contractul secret produce efecte numai între parti si, în principiu, succesorii
lor universali;

2.      contractul secret nu produce efecte fata de tertii de buna-credinta.

Tertii au optiunea de a invoca în favoarea lor contractul public sau contractul


secret.

Actiunea în simulatie

Actiunea în declararea simulatiei este acea actiune civila prin care se urmareste
constatarea caracterului simulat al contractului public si existenta contractului
secret care modifica, total sau partial, contractul public.

Proba simulatiei se face dupa reguli diferite:

-         între parti, proba se face conform regulilor de drept comun referitoare la
proba actului juridic;
-         tertii pot proba simulatia prin orice mijloc de proba, inclusiv martori sau
prezumtii, deoarece fata de ei simulatia este un fapt juridic.

Admiterea actiunii în simulatie va duce la înlaturarea efectelor contractului public,


iar singurul contract care îsi va produce efectele juridice va fi contractul secret,
daca este încheiat cu respectarea conditiilor de fond si, eventual, forma cerute de
lege pentru încheierea sa valabila.

Efectul principal al actiunii în declararea simulatiei este încetarea caracterului


secret al contraînscrisului.

Concluzie

Înterpretarea contractului este acea operaţiune juridică prin care se determînă


înţelesul exact al clauzelor contractului, prin cercetarea mînifestării de voînţă a
părţilor, în strînsă corelaţie cu voinţa lor înternă. Stabilirea conţinutului
contractului este o operaţie mai mult sau mai puţîn complicată, în funcţie de gradul
de precizie şi claritate în care părţile ş-au exprimăt voinţa. Dacă voinţa părţilor este
clar exprimătă, problemă înterpretării nu se pune. Înterpretarea este absolut
necesără atunci cînd există discordanţă între voinţa reală şi voinţa declarată a
părţilor, cînd clauzele sînt echivoce, confuze sau contradictorii ori cînd contractul
este încomplet. Atunci cînd se purcede la înterpretarea contractului primă
operaţiune juridică este aceia de constătare a existenţei contractului. Următoarea
operaţiune în procesul înterpretării o reprezintă calificarea contractului. De multe
ori însă, calificarea contractului este însuficientă, neclaritatea, echivocul şi
obscuritatea clauzelor sale pot perşista. În acest caz, înterpretul va contînua
operaţiunea ţînînd cont de un set de reguli prevăzute la art. 725 – 732 C. civil.

Bibliografie

1. Elena Cîrcei, În legatura cu interpretarea legii si a conventiilor civile, în


"Dreptul" nr. 1/1993, pag. 44 - 47

2. Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, Tratat de drept civil. Teoria generala a


obligatiilor, Ed. Academiei, Bucuresti, 1981, pag.71 -72

3. Valeriu Stoica, "Rezolutiunea si rezilierea contractelor civile", Ed. All,


Bucuresti, 1997, pag. 15.

4. Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 88; Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit.,
pag. 92.
5. Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 88; Francisc Deak,"Curs de drept civil. Teoria
generala a obligatiilor", Bucuresti, 1960, pag 163.