Agentia Nationala de Administrare Fiscala

Riscuri si vulnerabilitati

[DATA]
OLTEANU ROBERT
[Adresă companie]
 Agentia Nationala de Administrare Fiscala

Prezentare institutie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost înfiinţată la data de 1

octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, prin Ordonanţa Guvernului nr.
86/2003, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrală. Începând cu ianuarie 2004
a devenit operaţională, dobândind calitatea de instituţie cu personalitate juridică proprie, prin
desprinderea direcţiilor cu atribuţii în administrarea veniturilor statului din cadrul
Ministerului Finanţelor Publice.
În cadrul ANAF se organizează şi funcţionează, de asemenea, Garda Financiară,
Autoritatea Naţională a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi Direcţia
Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
Ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu atribuţii în aplicarea
politicii de administrare fiscală, ANAF îşi desfăşoară activitatea în domeniul administrării
veniturilor bugetare, prin intermediul procedurilor de: gestiune, colectare, control fiscal şi
dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii.
Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană,
administraţia fiscala română asigură schimburile de informaţii intracomunitare în ceea ce
priveşte taxa pe valoarea adăugată şi accizele, precum şi adaptarea procesului de gestiune,
colectare şi control, astfel încât să răspundă cerinţelor administraţiilor fiscale ale statelor
membre ale Uniunii Europene.
1. Misiunea ANAF
A.N.A.F are misiunea de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale societăţii
prin colectarea şi de a administra eficace şi eficientă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a
altor sume datorate bugetului general consolidat, precum şi de a îmbunătăţi starea relaţională
instituţie – contribuabil, contribuabil – instituţie prin care se răspunde noilor cerinţe ale
cetăţeanului în dubla sa ipostază de utilizator şi beneficiar.
În acest scop ANAF se bazează pe respectarea a două principii:
-                     egalitatea contribuabililor în faţa impozitului;
-                     eficienţa colectării veniturilor bugetare.
 A.N.A.F îşi îndeplineşte misiunea acţionând în baza a trei orientări prioritare:
• încurajarea conformării voluntare pentru prevenirea fraudei fiscale,  prin diversificarea şi
creşterea calităţii serviciilor şi asigurarea unor proceduri simplificate.
• combaterea fraudei prin promovarea unui control fiscal de calitate şi orientat mai mult spre
sectoarele cu risc ridicat de fraudă;
• eficacitate şi eficienţă crescută în activitatea de colectare a impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor sociale, pentru a garanta veniturile bugetare necesare.
2. Viziunea ANAF
            Societatea în care trebuie să opereze administraţiile fiscale se află într-o continuă
dinamică.
Pe acest fundal, şi activitatea administraţiei fiscale române se află într-un proces continuu de
modernizare şi adaptare la realităţile economice, societatea fiind în aşteptarea unor servicii de
înaltă calitate şi operativitate.Pentru a răspunde acestor cerinţe, ANAF şi-a propus să
devină o administraţie fiscală eficientă, informatizată, adaptabilă la schimbările economice şi
sociale.
Astfel, orientată spre exterior, ANAF va acţiona în principal, prin furnizarea de
servicii de asistenţă a contribuabililor, având ca scop creşterea conformării voluntare la
declarare şi plată a contribuabililor astfel încât să crească eficacitatea şi eficienţa administrării
şi colectării veniturilor.
Orientată spre interior, ANAF urmăreşte instruirea permanentă a angajaţilor săi
pentru a dobândi capacitatea de a pune în practică programe şi acţiuni mai "tehnice" în toate
unităţile instituţiei. De asemenea, este preocupată de modernizarea condiţiilor în care
angajaţii îşi desfaşoară activitatea profesională. Mobilizarea, administrarea, încurajarea,
motivarea şi coordonarea fac parte din activitatea de zi cu zi a personalului din ANAF.
 3. Obiectivele ANAF
Planificarea strategică este instrumentul pe care ANAF îl utilizează pentru
îmbunătăţirea eficienţei şi eficacităţii tuturor structurilor sale prin stabilirea de obiective ca
sistem de monitorizareare a performanţei:
·          realizarea veniturilor bugetului general consolidat din impozite, taxe, contribuţii
sociale şi din orice alte sume datorate bugetului de stat, prin îmbunătăţirea continuă a
nivelului conformării voluntare a contribuabililor;
·          aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale;
·          prestarea unor servicii de informare şi asistenţă către contribuabili, în scopul
înţelegerii şi aplicării corecte a legislaţiei fiscale;
·          creşterea constantă a eficienţei colectării veniturilor bugetare;
·          formarea de resurse umane competente şi motivate;
·          garantarea încrederii contribuabilului în integritatea şi imparţialitatea administraţiei
fiscale;
·          prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale;
·          apărarea intereselor fiscale şi financiare ale Uniunii Europene
Toate acestea prin suportul şi dezvoltarea de tehnologii de informare şi comunicare.
Definiții ale corupție

Potrivit Transparency International: corupția este folosirea abuzivă a puterii publice

încredințate, pentru obținerea de beneficii personale. Este important de menționat că în cadrul
acestei definiții nu este vorba doar de beneficiile de natură financiară, ci și de avantajele de
altă natură.
Convenția ONU împotriva corupției nu dă o definiție corupției, considerând că acest
concept este în continuă evoluție și natura sa comportă multiple abordări. Convenția adoptă o
manieră descriptivă, care acoperă forme variate de corupție care există în prezent, dar oferă
cadrul și pentru forme ce pot apărea în viitor. Astfel, Convenția obligă statele membre să
prevadă ca infracțiuni: mita, traficul de influență, abuzul de funcție, îmbogățirea ilicită
(inclusiv din sectorul privat), spălarea produsului infracțiunii, tăinuirea, obstrucționarea bunei
funcționări a justiției1Consiliul Europei, în
Consiliul Europei, în Convenția civilă privind corupția9 , arată că prin corupție se
înțelege faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un
comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit
care afectează exercițiul normal al unei funcțiuni sau comportamentul cerut beneficiarului
comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit.
(art. 2)2
În România, corupția este incriminată de legea penală. Titlul V al Părții speciale a
Codului Penal prevede infracțiunile de corupție: luarea și darea de mită, traficul și
cumpărarea de influență și infracțiunile de serviciu: delapidarea, purtarea abuzivă, abuzul în
serviciu, neglijența în serviciu, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, uzurparea funcției,
conflictul de interese, violarea secretului corespondenței, divulgarea informațiilor secret de
stat, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, neglijența în păstrarea
informațiilor, obținerea ilegală de fonduri și deturnarea de fonduri.
Pentru a prezenta ce riscri si vulnearabilitati pot aparea in cadrul A.N.A.F trebuie sa definim
si aceste concepte:
Vulnerabilitatea este definită de Dicționarul Explicativ al Limbii Române ca fiind
„însușirea de a fi vulnerabil”, adică de a avea părți slabe, defectuoase, criticabile. Conform
definiției consacrate în sistemul instituțional românesc, vulnerabilitate/cauză a corupției
reprezintă „slăbiciune în sistemul de reglementare ori control al activităților specifice, care ar
putea fi exploatată, stând la baza și putând declanșa săvârșirea unei fapte de corupție. Spre
deosebire de amenințare, care este potențială, vulnerabilitatea/cauza există permanent în
cadrul activității unei structuri.”3
Conform Ordinului nr. 400/2015 al prim-ministrului pentru aprobarea Codului
controlului intern/managerial al entităţilor publice, riscul este definit ca o problemă (situație,
1
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei a fost adoptată la New York la 31 octombrie 2003 și semnată
de România la Merida, la 9 decembrie 2003. Ratificarea convenției s-a realizat prin Legea nr. 365/2004
2
Convenţia Civilă asupra corupţiei a fost adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, cu participarea României,
și ratificată prin Legea nr. 147/2002
3
Ordinul nr. 86/2013 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei în cadrul
Ministerului Afacerilor Interne.
eveniment etc.) care nu a apărut încă, dar care poate apărea în viitor, caz în care obținerea
rezultatelor prealabil fixate este amenințată sau potențată. În prima situație, riscul reprezintă o
amenințare, iar în cea de-a doua, riscul reprezintă o oportunitate. Riscul reprezintă
incertitudinea în obținerea rezultatelor dorite și trebuie privit ca o combinație între
probabilitate și impact.
O vulnerabilitate la mica corupție este legislația fiscală mai ales cu privire la
organizarea inspecțiilor și controalelor fiscale.
Vulnerabilitate la corupție este însăși complexitatea legislației fiscale, deoarece aceasta
poate duce fie – în cazul unor contribuabili de bună-credință – la evaziune fiscală din eroare,
fie la scheme complicate de încercare de evitare a taxării.
O alta vulnerabilitate este insasi contactul cu cetateanul, care nu poate fi controla
Există elemente care permit decizii arbitrare și potențial abuzive ale funcționarilor
fiscali: o
 Termenul relativ lung de soluționarea a cererilor contribuabililor; o
 Nu este reglementat un termen maxim în care inspecția fiscală poate fi
suspendată, indiferent de cauzele suspendării, ceea ce permite o prelungire
foarte mare a perioadei de realizare a inspecției fiscale; o
 Nu există limite procedurale cu privire la obiectul, durata și desfășurarea
controalelor antifraudă stipulate de cadrul normativ fiscal.

1) Riscurile de corupție asociate/generate de aceste vulnerabilități sunt:

a) Solicitarea unor cadouri sau plăți informale/necuvenite de către funcționarul fiscal
care constată îndeplinirea cu întârziere sau defectuoasă/greșită a unei obligații
declarative, pentru a nu aplica o sancțiune;
b) Solicitarea unor cadouri sau plăți informale/necuvenite din partea inspectorului fiscal,
care poate pretinde mită pentru a nu aplica sancțiunea pentru o faptă de evaziune sau
pentru neîndeplinirea unei obligații declarative constatate la o inspecție sau la un
control fiscal;
c) Prelungirea nejustificată a termenului de răspuns la o solicitare a contribuabililor, ceea
ce poate duce la efectuarea de plăți informale/necuvenite din partea contribuabilului
pentru a primi un răspuns mai rapid;
d) Prelungirea nejustificată a unei inspecții sau a unui control fiscal în căutarea unei
nereguli, ceea ce poate duce la efectuarea de plăți informale/necuvenite din partea
contribuabilului pentru finalizare;

Alte vulnerabilitățile la corupție în opinia mea pot fi :

a) Timpul îndelungat necesar funcționarilor fiscali pentru rezolvarea cererilor
contribuabililor;
b) Lipsa de profesionalism a unora dintre funcționarii fiscali și lipsa abilităților de
comunicare ale acestora;
c) Disponibilitatea funcționarilor fiscali de a participa la înțelegeri frauduloase;
d) Numirile în funcții de conducere a unor „clienți” politici

2) Riscurile de corupție asociate/generate de aceste vulnerabilități sunt:

 a) Coruperea funcționarului fiscal de către contribuabil pentru urgentarea/grăbirea
rezolvării unei cereri;
b) Coruperea funcționarului fiscal de către contribuabil pentru neconstatarea încălcării
unei norme fiscale;
c) Neaplicarea unor sancțiuni sau consemnarea unor abateri nereale cu sancțiuni mai
mici față de abaterea real constatată, ca urmare a unei coluziuni (înțelegeri
frauduloase) între funcționarul fiscal și contribuabili;
Acestea sunt doar cateva dintre vulnerabilitatile si riscurile generate de acestea identificate,
iar pentru diminuare sau prevenirea acestora este necesare aplicarea unui bun management al
riscurilor.
Managementul riscurilor reprezintă un proces complex de identificare, analiză și
răspuns la posibile riscuri ale unei entități publice (EP), printr-o abordare științifică, care
utilizează resurse materiale, financiare şi umane pentru atingerea obiectivelor, vizând
reducerea expunerii la pierderi. Astfel, controlul intern este asociat direct cu managementul
riscurilor, deoarece, prin măsurile luate, se asigură, în mod rezonabil, un cadru funcţional ce
permite entității publice să îşi atingă obiectivele.
Managementul riscurilor necesită implicarea tuturor factorilor, atât a celor cu
responsabilități decizionale, cât și a celor cu atribuții executive din cadrul entității publice și
stabilirea de linii clare de responsabilitate la nivelul tuturor structurilor organizatorice și
decizionale.
Standardul Managementul riscului este unanim acceptat în UE. Acesta este unul din
standardele importante ale sistemului de control intern managerial (SCIM) 4.
Implementarea unui management al riscurilor în cadrul entităților publice este definit
prin:
 fluxul continuu, care constituie o parte integrantă a activității curente;
 procesul sistematic pentru optimizarea resurselor în concordață cu obiectivele
entității;
 includerea aspectelor de tratare a riscului în practicile de management și la luarea
deciziilor pe parcursul întregului ciclu de viață al activităților;
 maximizarea rezultatelor dorite, dacă este desfășurat într-o manieră integrată.

Realizarea unui management coerent al riscurilor implică:

 analiza prealabilă a tuturor expunerilor la risc, identificarea surselor de risc fiind
fundamentală şi determinantă în evaluarea corectă a riscurilor entității publice;
 identificarea riscurilor semnificative/strategice, care pot afecta eficacitatea și eficiența
activităților aferente obiectivelor specifice, fără a ignora regulile și regulamentele;
încrederea în informațiile financiare și în management; protejarea bunurilor;
prevenirea și descoperirea fraudelor;
 definirea gradului de toleranță/nivelul acceptabil de expunere la riscuri;
 evaluarea probabilității ca riscul să se materializeze, stabilirea impactului și expunerea
acestuia;
4
Standardul 8 – Managementul riscului din OSGG nr.400/2015 cu modificările şi completările ulterioare.
  stabilirea strategiei (măsurilor de control) în vederea gestionării și monitorizării
riscurilor
Nu trebuie să ne limităm la a trata, de fiecare dată, consecințele unor
evenimente care s-au produs, deoarece acest lucru nu ameliorează cauzele. Prin
urmare, trebuie adoptat un stil de management proactiv, ceea ce înseamnă că este
necesară conceperea și implementarea unor măsuri axate pe identificarea riscurilor
posibile, înainte ca ele să se materializeze și să producă consecințe nefavorabile asupra
obiectivelor stabilite.

După ce riscurile au fost identificate , este necesară stabilirea tipului de răspuns la risc
pentru fiecare risc în parte.
 Acceptarea (tolerarea) riscurilor
Acest tip de răspuns la risc constă în neiniţierea unor măsuri de control al riscurilor şi este
adecvat pentru riscurile inerente a căror expunere este mai mică decât toleranţa la risc.

 Monitorizarea permanentă a riscurilor

Acest tip de răspuns la risc constă în acceptarea riscului cu condiţia menţinerii sale
sub o permanenta supraveghere. Probabilitatea este parametrul supravegheat cu precădere,
deoarece strategia monitorizării se aplica în cazul riscurilor cu impact semnificativ, dar cu
probabilitate mică de apariţie.
 Evitarea riscurilor
Această strategie de răspuns la risc constă în eliminarea activităţilor
(circumstanţelor) care generează riscurile.

 Transferarea (externalizarea) riscurilor

Această strategie de răspuns la risc constă în încredinţarea gestionării riscului unui
terţ care are expertiza necesară gestionării acelui risc, încheindu-se în acest scop un
contract.

Transferarea reprezintă o activitate de reorganizare, astfel încât riscul să fie transferat

la o altă structură din entitate, care este mai capabilă sau specializată în gestionarea unor
astfel de riscuri.
 Tratarea (atenuarea) riscurilor
Opţiunea tratării (atenuării) riscurilor constă în faptul că, în timp ce entitatea va continua să
desfăşoare activităţi care generează riscuri, aceasta va lua măsuri (implementează
instrumente de control intern) pentru a menţine riscurile în limite acceptabile (tolerabile).

Pe langa implementare corecta a menagementului riscurilor consider absolut necesara

creearea de cursuri despre etica profesionala in cadrul institutiei , cursuri obligatorii.
 O conduita profesionala este necesara : pentru a raspunde la asteptarile crescande ale
cetatenilor, pentru a asigura respectul interesului general, de a proteja drepturile cetatenilor
dar si pe cele ale functionarilor publici, pentru a mentine si creste legitimitatea functiei
publice si a eficientei sistemului administrativ.
Comunicarea şi învăţarea reprezintă un proces continuu ce se desfăşoară pe parcursul
tuturor fazelor în gestionarea riscurilor. Fără o comunicare eficientă şi învăţare continuă,
managementul riscurilor nu ar putea avea loc. Riscurile sunt de cele mai multe ori
intercorelate, nu afectează de regulă un singur obiectiv, iar instrumentele de control al
riscurilor pot influenţa mai multe obiective.

Bibliografie

https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/acasa/!
ut/p/a1/hY4_D4IwEMU_C0NX7kQhxA0XKnEQF6CLKab8MdCSUuHrW4yDg-
JN7y6_994BgxyY5FNbc9MqybtlZ8GVbmhAvdBLkKaIqX84Xvz4jBjvLFBYAH9MhP_8
GbBVBIM3sFKRAKs7Vb7eLSJZbsMamBaV0EK7D23PjTHDuCdIcJ5nl0teuVoRXATBV
hqhpTAEqeoFwUx0Nyu-hTVqNJB_ZMDQ53j3u-
kUOc4TbfEXyA!!/dl5/d5/L2dBISEvZ0FBIS9nQSEh/
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/204399
https://static.anaf.ro/static/10/GranturiNorvegiene/Studiu_ANAF_RO.pdf
https://cis01.central.ucv.ro/manag_ac_ad/2011/files/metodologie_risc.pdf