REFERAT

MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

CHIŢU ELENA
ŞTIINŢE I
 MEDIUL INCONJURATOR

Noțiunea de mediu înconjurător este una dintre noțiunile fundamentale ce preocupă

diferite domenii de pretutindeni.
În lucrarea lui Emil Racoviţă, Evoluţia şi problemele ei acesta introduce termenul
de ,,mediu vital" ca fiind ,, totalitatea înfăptuirilor, fenomenelor și energiilor lumești ce vin în
contact cu o ființa, de care depinde soarta acesteia și a căror acțiune provoacă o reacțiune
corespondentă în zisa ființă". El arata că, deși aparent "mediul unui organism vegetal sau animal
este un sistem infinit, care cuprinde atât forțe planetare, cât și cosmice", conectarea la câmpurile
energetice ale Cosmosului și Pământului, nu ne poate duce la concluzia unei interacțiuni, fie
mijlocită, fie nemijlocită, a tuturor sistemelor.
Tendinţele actuale, consideră că mediul înconjurător reprezintă mediul de viață al
individului și ansamblul de condiții susceptibile de a-și pune amprenta asupra organismelor vii și
asupra activității umane.
Potrivit altor autori care au avut în vederea definiția legală, mediul reprezintă totalitatea
factorilor naturali și a celor creați de activitatea umană ce se află în strânsă interacțiune si
influențează echilibrul ecologic determinând condiții de viață pentru toate vietățile de pe Terra
dar şi societatea umană.
În documentele internaţionale nu există o definiţie foarte clar formulată cu privire la
mediu, iar legislaţiile interne ale statelor conferă acestui concept semnificaţii şi dimensiuni
diverse, pornind de la definiţii parţiale şi până la definiţii mai globale.
În România O.U.G. nr. 195/2005 prevede în art. 1 alin. (2) că: "mediul reprezintă
ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice,
precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate
anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența
bunăstarea și starea omului".
Astfel pe Terra materia organicã şi speciile vii s-au născut într-un mediu primar care a
fost impus iniţial de doi factori: distanţa Terrei faţă de Soare şi atingerea de către Pământ a unui
stadiu de evoluţie structural-energetic de tip organism cu autoreglare, deasemenea favorabil vieţii
Noţiunea de mediu stă la baza ecologiei ca ştiinţă
 Ecologia studiază sistemele supraindividuale de organizare ale materiei vii (populaţii,
biocenoze, biosfera) integrate în mediul lor abiotic, inclusiv sistemul socio-economic uman şi
relaţiile acestuia cu componentele ecosferei.
Studiul sistemelor biologice, supraindividuale, şi teoria organizării sistemice a meteriei
vii reprezintă ,,baza conceptuală şi metodologică în abordarea problemelor ecologiei”(Botnariuc,
1982).
Ierarhia sistemelor biologice, constituie o trăsătură imprtantă a organizării materiei. În ierarhia
sistemică a materiei vii se deosebesc nivele de integrare şi nivele de organizare. Nivelele de
integrare reprezintă totalitatea sistemelor ierarhizate, cuprinse (integrate) în alcătuirea unui
sistem biologic dat. Un organism pluricelular are integrat în el o ierarhie de sisteme de la cel
subatomic, la cel atomic, molecular, macromolecular, organite celulare, celule, ţesuturi, organe şi
complexe de organe. Nivelele de organizare a materiei vii conţin exclusiv sisteme biologice .Un
nivel de organizare a materiei vii este ansamblul sistemelor biologice echivalente, cu caracter de
universalitate. Acestea sunt: nivelul individual, nivelul populaţional sau al speciei, nivelul
biocenotic, nivelul biosferei ( Botnariuc, 1982).
Chiar daca sistemele unui nivel au trăsături proprii, ele nu pot să existe sepatat.
Astfel din punct de vedere ecologic mediul cu componentele sale (fizică, chimică şi
biologică) reprezinta o ierarhizare de sisteme (între care există diferite tipuri de relaţii ) şi se
întinde de la adâncinea de 11 km adâncime faţă de nivelul mării până la limita dintre troposferă
şi stratosferă.
Astfel ecosfera cu componentele sale include mai multe complexe macroregionale de
ecosisteme, aceste ala rândul lor cuprind complexe regionale de ecosisteme ce sunt formate din
ecosisteme.
Fiecare nivel din cele patru are 2 componente: biotică şi abiotică
Componenta biotică este structurată, organizată tot ierarhic: biosfera cuprinde biomuri,
acestea complexe regionale de biocenoze, care la rândul lor cuprind biocenoze.
Componenta abiotică este organizată şi ea ierarhic astfel: troposfera cuprinde complexe
fizico- chimice macroregionale, aceste la rândul lor sunt alcătuite din complexe fizico- chimice
regionale ce conţin biotopuri diferite.
Ecosistemul reprezintă unitatea de bază structural-funcţională a ecosferei.
 El este un sistem ce cuprinde cele două componente biotopul şi biocenoza între care
există o întrepătrundere permanentă. Prezintă 3 funcţii principale:
Funcţia energetică constă în fixarea energiei solare de către plantele verzi şi transportul
acesteia la diferite grupe de animale.
Funcţia de circulaţie a materiei se referă la deplasarea substanţelor nutritive anorganice
şi organice din mediul abiotic, datorită relaţiilor trofice ce caracterizează biocenoza.
Funcţia de autoreglare a ecosistemului rezultă din elaborarea de mecanisme proprii care
să-i permită acestuia să-şi menţină stabilitatea.
Biotopul este reprezentat dintr-un complex de factori abiotici, prezenţi într-un anumit
spaţiu, areal şi care condiţionează existenţa unei anumite biocenoze: factori fizici (lumina,
temperatura, umiditatea), geografici (latitudine, longitudine, altitudine), mecanici (vânturile,
curenţii oceanici, valurile, fluxul şi refluxul, cutremurele, erupţiile vulcanice), chimici (totalitatea
elementelor şi substanţelor chimice).
Biocenoza cuprinde totalitatea organismelor prezente intr-un anumit biotop, este un
sistem deschis, supraindividual, capabil de autoreglare proprie.
Între indivizii unei biocenoze se stabilesc numeroase relaţii interspecifice legate de
reproducere, răspândire, apărare dar cele mai importante sunt cele de hranire. Acest fapt
determină o anumită structură trofică a biocenozei
Din aceasta perspectivă organismele ce intră în componenta biocenozei aparţin la trei
mari categorii interdependente: producători primari, consumatori şi descompunători.
Bibliografie
1. Racoviţă E., Evolutia si problemele ei, Biblioteca eugenica si biopolitica a ASTREI, Cluj
1920
2. Botnariuc N.,Vădineanu A., Ecologie , Editura didactică si pedagogică, Bucureşti 1982
***https://lege5.ro/Gratuit/gmytsmbsgq4a/notiunile-de-mediu-inconjurator-si-resurse-
naturale-elemente-de-drept-comparat
***http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4198/1/Danoi_I_mediu_inc.pdf