Sunteți pe pagina 1din 8

Lombalgia şi examinarea bolnavului cu durere lombară

Procesele patologice ale coloanei lombare, dar şi unele boli ale organelor

abdominopelvine pot produce dureri lombare acute şi cronice, lombalgiile


putand avea atat cauze vertebrale, cat şi extravertebrale.

Examinarea bolnavului cu durere lombară prezintă cateva particularităţi.

1. Anamneza işi propune să obţină date referitoare la modalitatea de debut şi la


cauza declanşatoare, aceasta putand fi: traumatismul (20%), efortul excesiv, o
mişcare greşită(50%); in 30% din cazuri, durerile survin fără o cauză evidentă.

Durerea pe care o acuză pacientul trebuie analizată din mai multe puncte de
vedere.

Caracterul durerii iniţiale

Severitatea durerii

Calitatea durerii

Localizarea durerii şi iradierea acesteia

Durata durerii

Reproducerea durerii

Cauzele care agravează

Factorii care uşurează durerea

2. Examen obiectiv:

Indiferent de tipul şi de localizarea durerii vertebrale pe care o acuză bolnavul,

examenul obiectiv trebuie efectuat asupra întregii coloane vertebrale, pacientul


fiind complet dezbrăcat.

În toate cazurile în care este posibil, examinarea se începe cu pacientul în


ortostatism, în poziţia de „drepţi”, cu călcâiele lipite şi cu membrele superioare
pe lângă trunchi.

Examenul obiectiv cuprinde două etape: examenul static şi examenul dinamic.


Examenul dinamic urmăreşte amplitudinea mişcărilor atât active, cât şi pasive
ale coloanei lombare: flexiunea, extensiunea, inclinarea laterală şi rotaţia.

În toate cazurile de dureri lombare, examenul obiectiv va cuprinde şi un


minuţios examen neurologic, care va cuprinde:

- testarea comparativă a sensibilităţii;

- aprecierea troficităţii musculare şi a tonusului muscular;

- determinarea forţei musculare (bilanţul muscular);

- examinarea reflexelor osteotendinoase, mai ales a celui achilian.

Cauzele lombalgiilor

Durerile lombare-acute sau cronice, destul de frecvente, au etiologie variată,


cauzele acestora putând fi grupate în cauze vertebrale şi extravertebrale,
deoarece există afecţiuni ale organelor abdominopelvine care se manifestă prin
dureri lombosacrate.

Aceste aspecte trebuie cunoscute de kinetoterapeut pentru evitarea unui


tratament incorect.

I. Cauzele vertebrale ale lombalgiilor

Durerile localizate la nivelul coloanei lombare pot fi cauzate de tulburări de


statică vertebrală, procese degenerative, inflamatorii, metabolice, traumatice,
care afectează coloana lombară.

Aspecte clinice ale durerilor lombare

Din punct de vedere clinic, durerile lombare pot îmbrăca trei aspecte principale:

· lombalgia acută (lumbago acut);

· lombalgia cronică (lumbago cronic);

· lombosciatica.

După cum am mai amintit, în faţa unui bolnav cu lombalgii, indiferent de tipul
clinic al acestora, trebuie să ne punem două probleme şi anume:

 dacă nu este vorba de dureri reflectate, având ca punct de plecare unele

procese patologice ale organelor abdominopelvine;


 prin extinderea examenelor clinic şi paraclinic să excludem un proces

vertebral care prezintă o gravitate relativ mare: morb Pott, spondilodiscita

infecţioasă, spondilita anchilopoietică, metastaze vertebrale etc.

Lombalgia acută

Lombalgia acută debutează în general brusc, de cele mai multe ori după un efort
de intensitate variabilă, după o mişcare forţată de rotaţie sau în urma expunerii la
frig.

Intensitatea durerii este foarte mare, accentuându-se la cea mai mică mişcare sau
la tuse.

Durerea imobilizează bolnavul la pat sau îl blochează în flexiune. În anamneză,


pacientul semnalează crize asemănătoare în antecedente.

Lombalgia cronică

Lombalgia cronică defineşte o durere surdă, persistentă, mediană sau


paravertebrală unilaterală, care iradiază uneori către fese. Alteori, durerea este
mai supărătoare dimineaţta, la sculare; este însoţită de o redoare mai pronuntaţă,
care diminuă sau dispare după mişcare, în 10-20 minute. Durerea reapare după
oboseală, mai ales după ortostatism prelungit, mers îndelungat, transport de
obiecte grele, lucrul cu coloana flectată. În decubit dorsal, durerile diminuă sau
dispar.

Lombosciatica.Nevralgia sciatică

Lombosciatica reprezintă o cauză importantă de incapacitate temporară de


muncă.

Lombalgiei i se asociază nevralgia sciatică.

Nevralgia sciatică este o algie radiculară care traduce suferinţa unei rădăcini a

nervului sciatic şi, mult mai rar, o atingere a trunchiului nervos propriu-zis.
Aceasta rezultă, în majoritatea cazurilor, dintr-un conflict discoradicular,
consecutiv unei hernii intrarahidiene la nivelul discului intervertebral L4-L5 sau
L5-S1
Nevralgia sciatică este foarte frecventă, mai ales la vârsta între 25 şi 60 de ani;
se întâlnesc mai des la bărbat decât la femeie, coloana vertebrală a bărbatului
fiind supusă la eforturi mai mari.

I. Cauza cea mai frecventă a nevralgiei sciatice este alterarea degenerativă a


discului intervertebral,

Hernia discală localizată la nivelul discului L4-L5 determină nevralgia sciatică


prin afectarea rădăcinii L5 a nervului sciatic, iar cea localizată la discul L5-S1,
nevralgia sciatică prin afectarea rădăcinii S1 a nervului sciatic. Afectarea
rădăcinii L4 determină nevralgia crurală.

II Factorii declanşatori ai nevralgiei sciatice prin hernie de disc sunt de cele


mai multe ori condiţii care suprasolicită coloana vertebrală lombară

III Debutul nevralgiei sciatice poate fi:

· brutal

· insidios

Simptomatologia

· Durerea este simptomul dominant, uneori exclusiv. Este situată în regiunea


lombară, de unde iradiază în membrul inferior.

· Paresteziile

· Tulburările sfincteriene

În sciatica prin conflict discoradicular durerea este de tip mecanic: eforturile şi

mişcarea din timpul zilei cresc intensitatea durerii. De asemenea, tusea şi


strănutul măresc intensitatea durerii, prin creşterea presiunii intradiscale şi
intrarahidiene. Durerea se calmează prin repausul la pat.

Examenul obiectiv

Examenul obiectiv al unui pacient cu lombasciatică se efectuează în ortostatism,


în decubit dorsal, în decubit ventral şi se încheie cu un examen neurologic
minuţios.

 Examinarea bolnavului în orstostatism pune în evidenţă mai multe semne.


· Atitudine antalgică, mai ales în hernia de disc L4-L5, cu trunchiul înclinat
către partea opusă celei dureroase.

· Ştergerea lordozei lombare.

· Scolioză consecutivă atitudinii antalgice.

· Contractură unilaterală a musculaturii paravertebrale.

· Mişcările coloanei lombare sunt extrem de dureroase, mai ales flexiunea

trunchiului şi înclinarea laterală a acestuia spre partea dureroasă.

· Mobilitatea coloanei lombare, apreciată prin testul Schöber şi distanţa degete-


sol, este mult redusă.

· Mersul obişnuit, de regulă, nu este afectat. În sciatica S1, mersul pe vârfuri este

dificil =>semnul „poantei”,

· iar în sciatica L5 este dificil mersul pe călcâi=>semnul „talonului”.

 Examinarea pacientului în decubit dorsal îşi propune să obiectivizeze afectarea


sciaticului prin teste de elongaţie. Manevrele Lasègue şi Bragard au fost deja
descrise. În caz

de lombosciatică apare durere la executarea acestora.

 Examinarea bolnavului in decubit ventral. La plaparea proceselor spinoase se

găseşte locul dureros, iar la 2 centimetri paravertebral, zona dureroasă în dreptul


discului afectat; Presiunea la acest nivel reproduce durerea =>semnul „soneriei”.

· Examenul neurologic se adresează studiului sensibilităţii, forţei musculare şi a

reflexelor osteotendinoase.

Formele clinice ale nevralgiei sciatice

În funcţie de etiologie şi de locul agresiunii sciaticului se descriu mai multe


tipuri de sciatică.

Sciatica prin hernie discală este cea mai frecventă formă clinică a nevralgiei
sciatice.
Sciatica discală are şi unele forme particulare: prelungite, hiperalgice,
paralizante, acestea având indicaţii speciale de tratament (chirurgical).

Sciatica nediscală, în funcţie de etiologie poate fi:

· sciatica radiculară este simptomatică: poate fi produsă de tumori maligne,

spondilodiscită infecţioasă, morbul Pott, tumori benigne, canal lombar strâmt,

spondilita anchilopoietică, spondilolisteză; adesea sunt hiperalgice şi însoţite de

paralizii şi tulburări de sensibilitate;

· sciatica tronculară este produsă prin agresiune asupra trunchiului nervului


sciatic;

pot fi de origine traumatică sau tumorală;

· sciatica cordonală este determinată de suferinţe ale cordoanelor posterioare ale

maduvei spinării, leziuni medulare sau ale fasciculului spinotalamic.

Aspecte anatomopatologice şi clinice ale degenerescenţei discului intervertebral

Degenerescenţa discului intervertebral soldează în cele din urmă cu protruzia şi

hernierea nucleului pulpos.

Protruzia discală constă dintr-un defect al inelului fibros, cu două grade de


intensitate:

· fisura simplă, în care o mică porţiune a inelului fibros bombează brusc;

· blocajul intradiscal, în care nucleul pulpos se angajează lent şi progresiv într-o

fisură, fără să depaşească mult perimetrul discului.

Hernia discală defineşte prolabarea nucleului pulpos prin fisurile inelului fibros;
de obicei, hernierea se face posterior, în canalul rahidian.

După De Sèze, deteriorarea discului evoluează din punct de vedere al


modificărilor anatomopatologice şi al manifestărilor clinice, în patru faze, cărora
le corespunde un anumit tablou clinic.

Faza I constă în dezorganizarea şi fragmentarea structurală a discului


intervertebral şi
apariţia fisurilor la nivelul inelului fibros. Clinic, se manifestă prin lombalgii cu
discretă contractură musculară.

Faza a II-a: fragmente de nucleu pulpos migrează posterior prin fisurile inelului

fibros, fără a-l depăsi. Clinic, se manifestă prin instalarea bruscă a durerii şi
contracturii lombare  „blocaj lombar”.

Faza a III-a: fragmente de nucleu pulpos depăşesc limita discului intervertebral


şi herniază în canalul vertebral. După gradul compresiunii care se exercită pe
rădăcina nervoasă, în cadrul acestei faze se diferenţiază trei stadii:

· Stadiul I, de iritaţie radiculară

· Stadiul al II-a se caracterizează prin compresiune radiculară cu fenomene

neurologice.

· Stadiul al III-lea, de întrerupere radiculară

Faza a IV-a se caracterizează prin modificări de tip degenerativ şi radicular.


Clinic, prezintă simptomatologie polimorfă de spondiloză lombară.

Obiectivele şi metodele kinetoterapiei în durerile lombosacrate

Planul de tratament recuperator prin kinetoterapie îşi propune următoarele


obiective generale:

· calmarea durerii;

· normalizarea flexibilităţii ţesuturilor moi, reducerea contracturii musculare;

· normalizarea mobilităţii articulare;

· stabilirea unui regim de exerciţii eficient, pentru a obţine un grad de

funcţionalitate maxim pentru pacient.

Metodele indicate pentru atingerea acestor obiective sunt următoarele.

 Posturarea, pentru diminuarea durerii şi a spasmului muscular.

 Tehnici de mobilizare, pentru creşterea mobilităţii articulare şi scăderea

contracturii musculare (asuplizarea ţesuturilor moi).

 Stretching muscular, mai ales pentru extensorii lombari.


 Antrenament pentru:

· menţinerea posturii corecte;

· folosirea unei mecanici corecte a corpului;

· creşterea rezistenţei la efort;

· activităţi sportive în scop de recreere.

 Antrenarea pentru programul care trebuie urmat la domiciliu:

· posturări pentru calmarea durerii şi a contracturii musculare;

· exerciţii de asuplizare musculară şi creştere a mobilităţii articulare;

· corectarea posturii;

· îmbunătăţirea condiţiei fizice pentru întoarcerea la activităţile

cotidiene.

În funcţie de starea clinică a pacientului, se stabilesc obiective individualizate.

Particularităţile recuperării după tratamentul chirurgical al herniei de disc

lombare.

Metodele de recuperare funcţională postoperatorie trebuie aplicate cât mai


precoce, iar mijloacele utilizate să fie individualizate, şi atent dozate şi de
intensitate progresivă.

Trebuie evitate manevrele dureroase, obiectivul kinetoterapiei fiind dezvoltarea


unui „corset muscular” care să blocheze voluntar regiunea afectată atât în
poziţiile statice, cât şi în mişcare. Blocarea segmentului rahidian în „delordoză”
(lordoză lombară corijată) evită poziţiile extreme de hiperlordoză şi
hiperflexiune lombară, deplasează anterior centrul de greutate, uşurând partea
posterioară a discului intervertebral şi procesele articulare ale vertebrelor (L.
Simon, O. Troisier).

Recuperarea postoperatorie se desfăşoară în mai multe etape, aceasta trebuind să


fie continuată la domiciliu timp de câteva luni.

S-ar putea să vă placă și