Sunteți pe pagina 1din 9

Caracteristicile curentului

interferenţial
Curentul interferenţial rezultă din cei 2 curenţi de medie frecvenţă care îi
notăm I1 şi I2 cu amplitudini constante dar cu frecvenţe diferite.
Rezultatul este tot un curent de medie frecvenţă dar cu amplitudine
variabilă în funcţie de direcţia considerată.
Frecvenţa de variaţie a amplitudini este egală cu diferenţa dintre frecvenţa
celor 2 curenţi I1 şi I2.
Modularea intensităţi prelungeşte efectul de stimulare a curentului de
medie frecvenţă prevenind astfel instalarea fenomenului de acomodare.
Avem 2 modalităţi de aplicare a curentului interferenţial.

1. Modalitatea de aplicare „MANUALĂ”-constă în alegerea unei frecvenţe


constante între 0-100Hz.

Efectele:
 La frecvenţe mici de sub 10 Hz-curentul are o acţiune excitomotorie.
 La frecvenţă mijlocie între 12-50 Hz-cu intensitatea subliminară se
obţine acţiune decontracturantă şi vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a
simpaticului şi stimulare a vagului.
 La frecvenţe rapide între 80-100 Hz-obţinem un efect analgetic.
Acţiunea excitomotorie-produce contracţii musculare pe musculatura
hipotonă dar normoinervată.
Regalarea vegetativă-înlătură disfuncţiile vegetative ale organelor interne.
Curentul de medie frecvenţă fiind astfel indicat şi în dureri toracice
anginoase, în tahicardiile paroxistice şi constipaţiile spastice.

2. Modalitatea de aplicare “SPECTRUM”-avrm frecvenţe variabile.

Efectele:
 Între 0-10 Hz-timp de 15 sec. cu o frecvenţă variabilă liniar, crescător şi
descrescător obţinem o excitaţie asupra nervilor motori, o adevărată gimnastică
musculară cu indicaţii în hipotoniile musculare de de inactivitate în redorile
articulare post-traumatice.
 La o modulaţie spectrum între 90-100 Hz-timp de 15 sec. se obţine un
efect analgetic.
 La o modulaţie spectrum între 0-100 Hz timp de 15 sec. se produce o
alternaţă ritmică a efectelor inhibitori cu efectele excitatorii adică stări de
relaxare alternând cu stări de stimulare.
Deasemeni obţinem o reglarea a tonusului pereţilor vasculari, o hiperemie
activă a vaselor profunde, se obţine rezorbţia edemelor şi a exudatelor post-
traumatice, produce un micro masaj activ de profunzime a musculaturi striate cu
efect benefic şi în contracţiile musculare.
La orice aplicare a curenţilor interferenţiali se urmăreşte creşterea pragului
dureros, efectul stimulant neuromuscular şi influenţarea sistemului nervos
vegetativ.

Indicaţiile terapeutice a curentului


interferenţial
Tulburări trofice tisulare, artrite, periartrite, artroze, disfuncţii circulatori
venoase, edeme limfatice, celulite, diferite dischinezii ale organelor abdominale
şi din micul bazin.

Ultrasunetele
Ultrasunetele folsite în terapie:
Deşi acestea se pot folosi atât în medicină cât şi în alte domenii.
În medicină putem avea: ecografia folosită ca metodă de investigaţie,
meloterapia, stomatologie şi în domeniul alimentar.
Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz şi landa egală cu 1,87 mm.
Ultrasunetul este folosit în:
Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală şi
neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea
unui micromasaj tisular profund şi cu efect termic important.
Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită
frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de
forma şi durata impulsului, durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor
respective.

Propietăţile fizice ale ultrasunetelor

Limita superioară de de percepţie a sunetului de către urechea umană este


de circa 20 mii oscilaţii/sec.
Vibraţiile mecanice-ce depăşesc această limită se numesc ultrasunete.
Landa ultrasunetelor este foarte mică şi prezintă variaţi în funcţie de natura
mediului străbătut (gaze, lichide sau solide).
Aplicarea ultrasunetelor pe un corp-produce un transfer mare de energie
prin alternarea stărilor de presiune realizate.
Transferul de energie ultrasonică-aplicată şi măsurată în waţi (W)/cm
pătraţi defineşte intensitatea ultrasunetului. Aceasta reprezintă un parametru
inportant în cadrul terapiei.
Propagarea ultrasunetului-se realizează în linie dreaptă sub forma unui
fascicul de raze.
Propagarea depinde de felul şi forma sursei de producere de cuplare cu
mediul în care se propagă şi de frecvenţă (cu cât frecvenţa este mai mare cu atât
penetrarea este mai mare).
Propagarea ultrasunetului poate fi modificat de:
Dimensiunea mediului străbătut (mare sau mică)
De suprafaţa acestuia (netedă sau rugoasă)
De forma mediului şi de structura acestuia (omogenă sau neomogenă).
Viteza de propagare a ultrasunetului-este o constantă şi are o valoare
medie în ţesutul umande 150m/sec. calculându-se prin produsul dintre landa şi
frecvenţa.

Efectele fizice ale ultrasunetelor

1. Efectul mecanic-vibraţia propusă de aparat se transmite din aproape în


aproape moleculele fiind puse în mişcare cu o frecvenţă egală cu cea a
emiţătorului aparatului.
2. Efectul termic-o parte din energia ultrasonică se transformă în energie
calorică aceasta se obţine prin absorţia energiei ultrasunetului de către mediile
neomogene cu degajare importantă de căldură şi prin frecarea particulelor
mediului de separare a 2 straturi cu densităţi diferite.
3. Efectu de cavitaţie-reprezintă producerea de goluri în interiorul
lichidului tranversat. În terapie trebuie să evităm această propietate.
4. Efectul de difuziune-reprezintă creşterea permeabilităţi membranei
celulare.

Efecte chimice ale ultrasunetului

Oxidarea,
Depolarizarea,
Reducţia şi alterarea structurilor
Substanţe chimice.

Efectele fiziologice ale ultrasunetului


Acestea depind de:
Frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor,
Durata de aplicare,
Reactivitatea organismului.
Se obţin următoarele efecte fiziologice:
Analgetice,
Miorelaxante,
Hiperemiante,
Tonifiante,
Neuro-musculare,
Excitate de sistemul nervos.
Gradul de excitabilitate neuro-musculară este în raport cu amplitudinea
vibraţiilor ultrasonice.
La amplitudini mici se obţin efecte sedative, iar la amplitudini mari acţiuni
de stimulare şi excitare.
Durata joasă are un rol important în obţinerea efectelor urmărite.
Sunt influenţate de către ultrasunet toate sistemele şi aparatele
organismului.

Acţiunea ultrasunetelor asupra sistemului


nervos central, sistemului nervos periferic
şi sistemului neuro-vegetativ

Sunt primele care recepţionează undele vibratori ale ultrasunetului şi


răspunde în fucţie de dozare prin efecte de excitaţie sau inhibiţie de sedare sau
stimulare de modificare a pragului de excitabilitate neuro-musculară ca şi de
echilibrarea sistemului nervos vegetativ.

Acţiunea asupra aparatului cardio-vascular

Ultrasunetul acţionează în deosebi asupra circulaţiei periferice realizând


efecte vazomotori de vazodilataţie arterială şi tonifierea elementelor, contracţiile
din pereţii venelor şi vaselor limfatice favorizând rezorbţia edemelor şi
exudatelor.
Este stimulată viteza de circulaţie periferică.
Sunt uşurate schimbările nutritive şi gazoase din tesuturi acţionând asupra
troficităţi acestora.

Acţiunea asupra musculaturi striate şi netede


La musculatura hipertonă-produce scăderea tonusului muscular, iar la
musculatura atrofică-realizează tonifierea.
De cele mai multe ori se urmăreşte efectul anti-spastic decontracturant
muscular şi de relaxare generală.

Metodele de producere a ultrasunetului

1. Prin procedee mecanice-prin ounerea în vibraţii a unei lame metalice de


anumite dimensiuni sau vibraţiile unui diapazon.
2. Prin metode magnetice-bazate pe principiul schimbări dimensiuni
supuse unui proces de magnetizare periodică cu ajutorul unui curent alternativ.
3. Procedeul piezoelectric-constă în proprietatea unor cristale tăiate în
anumite secţiuni de a se comprima şi dilata dacă sunt supuse la variaţi de
potenţial electric.
Procedeul piezoelectric-se foloseşte cristale ca cele de quartz, turmalină,
blendă şi titan de bariu.
În general un cristal are o axă optică longitudinală notată cu „z” 3 axe
electrice care unesc muchiile şi sunt numite şi axe piezoelectrice şi 3 axe
mecanice care unesc mijloacele feţelor opuse şi sunt notate cu „y”.
Lama tăiată din quartz trebuie să aibă suprafeţe perpendiculare pe axa
electrică a cristalului. Prin comprimarea suprafeţelor lamei de quartz astfel tăiate
apar sarcini electrice pe feţele perpendicular pe axa electrică.
Acelaş fenomen se întâmplă atunci când se exercită o tracţiune de-a-lungul
axei mecanice „y”.
Dacă execută o tracţiune pe axa electrică vom obţine schimbarea polarităţi
adică efectul mecanic poate fi transformat în efect electric prin fenomenul
piezoelectric.
Fenomenul invers de transformare a variaţiilor de potenţial electric prin
intermediul cristalelor de quartz se numeşte efect piezoelectric indirect ceea ce
produce ultrasunetul.

Acţiuni biologice ale ultrasunetului

1. La intensităţi mici de 0,1-0,4 W/cm pătraţi-în acest caz se produc


modificări biologice minime şi reversibile.
Creşte permeabilitatea membranelor celulare,
Se produce o activare moleculară,
Creşte activitatea de respiraţie celulară,
Sunt activaţi fermenţi glicolitici,
Desfacerea macromoleculelor glucidice
Sunt activate procesele oxidative şi efectele reducătoare (creşte
conţinutul grupelor sulfhidric din: ficat, creier şi miocard)

La nivel tergumentar se produce o eliberare masivă de mastocide cu


eliberare secundară de histamină.
Datorită creşteri permeabilităţi celulare tegumentare se produce
difuziunea unor substanţe terapeutice ceea ce se numeşte sonoforeză.
2. La intensităţi medii de 0,5-0,7W/cm pătraţi se realizează efecte fizico-
chimice şi biologice maxime şi reversibile.
Se produce o hipertermie tegumentară
Se produce efecte fibrolitice prin actiune de rupere şi fragmentare tisulară
Se produce fragmentarea macromoleculelor
Se produce hiperemizarea membranelor printr-o vazodilataţie
crescută şi creşte metabolismul celular local.
3. La intensităţi mari de peste 0,8 W/cm pătraţi apar modificări
ireversibile.
 Se poate produce eritem, peteşi şi flictene tegumentare
 În ţesutul conjunctiv apare o vazodilataţie cu hiperemie
 La nivel osos apar edeme hemoragice şi chiar necroza ososă.

Aparatele pentru ultrasunetele terapeutice

Sunt alcătuite din:


1. Generatorul de înaltă frecvenţă,
2. Cablul de racord,
3. Traducător sau emiţătorul de ultrasunet care transmite unda
ultrasonică şi o recepţionează pe cea reflectată.
4. Sistemul de redresare şi de transformare a curentului,
5. Circuitul oscilant cu triodă,
6. Circuitul rezonator cu condensator variabil,
7. Cristalul piezoelectric-care este intercalat în câmpul condensator aflat în
capul traductorului.
8. Cordonul de alimentare de la reţea cu curent alternativ.

Tehnica de aplicare a ultrasunetului terapeutic

La tehnica de aplicare a acestor proceduri vom urmări manipularea


câmpului emiţător şi manevrarea aparatului.
Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub
forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului.
Deoarece propagarea ultrasunetului se face numai în medii solide şi lichide
este necesar ca între proiector şi tegument să nu existe nici un strat de aer ce ar
putea să oprească transmiterea undelor la tegumentul bolnavului, pentru aceasta
este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se
realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă.
Tratamentele se pot efectua aplicând capul emiţător în 2 modalităţi:
1. Prin contact direct asupra tegumentului-folosindu-se vaselină sau
creme.
2. Aplicarea capului emiţător la distanţă-când se interpune un strat de apă
între emiţător şi tegument.
În contact direct-capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul
gelului sau al altui unguent, fără a se apăsa prea tare, în sens circular sau liniar în
funcţie de regiunea de tratat, şi cu o viteză foarte mică
Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată
suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta.
Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase
precum şi regiunile vascularizate.
Aplicare indirectă-prin intermediul apei se foloseşte atunci când avem de
tratat extremităţi anatomice cu multe suprafeţe neregulate şi cu multe
proeminenţe osoase.
Într-o baie călduţă se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul
emiţător. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de
aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie
paralelă cu tegumentul.

Aplicaţiile ultrasunetului cu acţiune reflexă

1. Aplicaţia segmentară directă


2. Aplicaţia segmentară indirectă
3. Aplicaţii reflexe pe zonele dermatoamelor reflexe
4. Aplicaţii reflexe la distanţă pe ganglioni simpatici
1. Aplicaţia segmentară directă-realizează pe cale neurală de-a-lungul
nervilor periferici sau de-a-lungul arterelor mari cu acţiune de plexuri simpatice
însoţitoare.
Se bazează pe principiul masajului reflexogen se aplică în sens caudalo-
cranian având următoarele trasee:
Se începe sub marginea inferioară a sacrului, urmează ascendent pe partea
exterioară a articulaţiei sacro-iliace, apoi sub creasta iliacă spre lateral şi faţa
posterioară a marelui trohanter, apoi se ascensionează paravertebral lombar către
apofiza spinoasă T3,pe marginea externă a marelui dorsal până la marginea
inferioară a toracelui.
La nivelul musculaturi cervicale diminuă după câteva mişcări circulare ale
capului emiţător.
De subliniat că nu se aplică în cazul suferinţelor cardiace.
2. Aplicarea segmentară indirectă-aplicaţia se efectuează în zonele
paravertebrale corespunzătoare rădăcinilor nervoase medulare iar răspunsul îl
obţinem la distanţă.
Ex: Pentru membrele superioare aplicaţia paravertebrală se face în zona C 3-
T1 iar răspunsul se obţine la nivelul umărului, antebraţului, braţului şi mâini.
Pentru membrul inferior aplicaţia se face pe marginea inferioară şi externă a
sacrului pe articulaţia sacro-iliacă sau paravertebral lombar şi toracal inferior, iar
răspunsul se obţine la nivelul şoldului, coapsei, gambei ţi piciorului.
Atenţie! Nu se aplică procedura mai sus de nivelul C 3, loc unde se află
prelungirea cranială a măduvei spinări.

3. Aplicaţii reflexe pe zonele dermatoamelor reflexe-(dermatomul=zona


tegumentară inervată de un anumit nerv periferic).

4. Aplicaţii reflexe la distanţă pe ganglionii simpatici-este de preferat


folosirea ultrasunetului cu impulsuri.
Ex: Aplicăm ultrasunetul cu cap emiţător mic în câmp fix la nivelul
ganglionilor simpatici inghinali şi obţinem vazodilataţie arterială la nivelul
gambei.
Avem şi unele aplicaţii speciale:
Aplicarea ultrasunetului în regiunea hipofizară-determină inhibarea
selectivă a funcţiei glandulare.
Există posibilitatea asocieri concomitentă a ultrasunetului cu curentul
diadinamic când acţiunea celor doi curenţi se potentează reciproc obţinându-se
dureri şi contracturi musculare.
Aparatul se numeşte Sanodin sau Sonodinator.

Contraindicaţiile ultrasunetului

1. Contraindicaţii generale-cum sunt:


 Afecţiuni cutanate infecţioase şi inflamatori şi cu tulburări de
sensibilitate,
 Tulburări de coagulabilitatea cum este hemofilia,
 Fragilităţi capilare,
 În stările generale alterate,
 În cazul existenţei unei tubor,
 În T.B.C-ul activ,
 În stările febrile de diferite etiologi,
 În reumatism articular acut,
 În insuficienţă cardio-circulatorie cu tulburări de ritm,
 În tromboflebite, tromboze şi varice,
 În calcifierea pereţilor vasculari.
2. Contraindicaţii speciale-nu se va aplica direct pe:
Măduvă şi creier,
Zona splinei,
Zona hepatică,
Zona plămânilor,
Zona cordului,
Zona marelor vase,
Zona de creştere osoasă.

Indicaţiile terapeutice ale ultrasunetului

1. La nivelul aparatului locomotor:


 Afecţiuni reumatismale: de tip degenerativ şi inflamator cronic,
 Afecţiuni post-traumatice, fracturi, contuzi, entorse, algoneuro-
distrofi, în anumite posturi vicioase, scolioze sau deformări ale piciorului.
2. Afecţiuni dermatologice:
 În cazul cicatricelor cheloide,
 Ulcerele trofice ale membrelor.
3. În afecţiuni ale ţesutului de colagen:
Fibrozide, dermatomiozite, miozită, retracţia aponevrozelor palmare
De tip dupuztren.
4. În afecţiuni neurologice:
Nevralgi, nevrite se preferă ultrasunetul cu impulsuri,
În afecţiunile zonei zoster,
În distrofia musculară periferică,
În sindroamele spastice ţi hipertone de cauză piramidală şi extra-
piramidală.
4. În afecţiuni circulatorii:
Arteriopati obliterante
În boala Raynaoud.
5. În afecţiuni ale organelor interne:
Dischinezia biliară,
Constipaţia cronică de tip spastic.