– Cursul 5 –

1.5. Hidrografia apelor subterane

1.5.1. Ape subterane

Pornind de la suprafaţa terenului spre adâncime se întâlnesc două zone de umiditate şi anume:
zona nesaturată sau zona de aeraţie (unde porii solului sunt numai parţial umpluţi cu apă) şi zona saturată
(unde porii solului sunt umpluţi cu apă în totalitate).

Formele de apă în zona nesaturată sunt:

a. apa adsorbită care reprezintă apa reţinută de particulele de sol; după forţa de atracţie dintre
moleculele de apă şi particulele de sol, apa adsorbită se împarte în apă de higroscopicitate şi apa
peliculară;
b. apa capilară este apa ce umple porii capilari; apa capilară provenită din precipitaţii se numeşte apă
capilară suspendată (când nu face legătura cu apa capilară rezultată din apa freatică); apa capilară
rezultată din apa freatică se numeşte apa capilară sprijinită; definim ascensiune capilară, înălţimea până la
care se ridică prin capilaritate apa freatică; se numeşte franj capilar, stratul delimitat de nivelul apei
freatice şi limita maximă până la care se ridică apa freatică prin capilaritate; numim debit capilar, volumul
de apă ridicat prin capilaritate din apa freatică în unitatea de timp;
c. apa gravitaţională este apa care circulă prin pori, fisuri şi goluri carstice sub influenţa forţelor de
greutate, fără a fi influenţată de forţele de adsorbţie şi forţele capilare; această apă alimentează straturile
de apă freatică şi contribuie la creşterea nivelului acesteia.
Apa întâlnită în zona saturată se numeşte apă subterană, iar straturile îmbibate cu apă, straturi
acvifere.
Ţinând seama de adâncimea la care se află şi poziţia pe care o ocupă faţă de straturile
impermeabile, deosebim următoarele forme de ape subterane:
a. Apa suspendată; straturile suspendate se pot forma în mod natural (prin infiltrarea apei din
precipitaţii), sau în mod artificial (prin infiltrarea apei din irigaţii sau de la canalizări defecte) în zona
aerată a solului deasupra unor lentile locale impermeabile (de marne, argile etc.).
b. Apa freatică se întâlneşte în straturile permeabile de la suprafaţă şi este situată deasupra primului
strat impermeabil.
Suprafaţa liberă a apelor freatice are legătură directă cu atmosfera, nivelul lor hidrostatic oscilând
în funcţie de umiditatea existentă în zona de aeraţie şi de variaţia factorilor hidrometeorologici. Se
alimentează din precipitaţii şi accidental din infiltrarea apelor de irigaţii şi a apelor râurilor intersectate.

Figura 1.35 Apa freaticului. a) schema curentului freatic; b) schema bazinului freatic; c) combinaţie de curent cu bazin freatic.

În funcţie de morfologia patului impermeabil apele freatice pot forma bazine freatice, curenţi
freatici şi combinaţii de curent cu bazin freatic (figura 1.35).

49
 Figura 1.36 Curbe de egal nivel freatic, strat de bază şi direcţii de curgere

Straturile acvifere freatice se împart după unităţi morfologice şi după natura rocilor saturate în:
- straturi acvifere în depozite de lunci şi câmpii joase;
- straturi acvifere în depozite de terasă;
- straturi acvifere la baza depozitelor loessoide.
Caracteristicile morfometrice ale unui acvifer sunt: curbele de nivel care reprezintă suprafaţa
stratului de bază impermeabil şi hidroizohipsele (curbele echipotenţiale) care reprezintă suprafaţa liberă a
stratului acvifer. Direcţiile de scurgere ale curentului subteran sunt perpendiculare pe hidroizohipse
(figura 1.36).
Curbele de egală adâncime ale suprafeţei libere ale unui strat acvifer se numesc izofreate. Trebuie
remarcat faptul, că apele freatice se pot impurifica uşor deoarece se găsesc la adâncimi reduse.
c. Apele subterane captive se consideră ca fiind apele cuprinse între două orizonturi impermeabile,
fiind alimentate din apele superficiale sau precipitaţii, numai printr-o zonă redusă (figura 1.37).

Figura 1.37 Elemente componente ale unui strat acvifer captiv sub presiune

Apa aflată într-un strat acvifer captiv se află sub presiune datorită diferenţei de nivel dintre zona
de alimentare şi zona de drenare. Când un strat acvifer captiv sub presiune este străpuns de un foraj (puţ),
atunci apa se ridică conform principiului vaselor comunicante spre nivelul hidrostatic al zonei de
alimentare. Când această apă nu depăşeşte nivelul terenului se numeşte apă ascensională, iar când ţâşneşte
deasupra nivelului terenului se numeşte apă arteziană (figura 1.38).
Dacă de-a lungul unui strat acvifer captiv se execută o serie de puţuri, în acestea se înregistrează
anumite niveluri piezometrice care pot fi pozitive (aflate deasupra cotei terenului) sau negative (aflate sub
cota terenului). Aceste niveluri se pot măsura cu ajutorul unor manometre sau a altor aparate, montate la
gura puţurilor [Giurma C.R., Popescu Şt., 2003].
50
 Figura 1.38 Apă arteziană şi ascensională

Nivelul piezometric al întregului acvifer captiv se obţine cu ajutorul unei curbe parabolice ce
uneşte nivelurile înregistrate în puţurile amintite (figura 1.39).

Figura 1.39 Nivelul piezometric al unui strat acvifer captiv

d. Apele carstice sunt apele subterane ce se acumulează şi curg prin goluri, canale şi peşteri formate
prin dizolvarea calcarelor, dolomitelor, gipsurilor, anhidridelor şi sărurilor minerale. Ele se caracterizează
prin debite mari.

1.5.2. Izvoarele

Prin izvor se înţelege intersecţia unui strat acvifer cu suprafaţa terenului. Ele pot fi: izvoare de
convergenţă, izvoare de preaplin şi izvoare arteziene (figura 1.40).
Izvoarele de convergenţă apar în urma eroziunii solului aflat deasupra acviferului, de către torenţi,
pâraie sau râuri.

Figura 1.40 Formaţii tipice de izvoare. a) izvor de convergenţă; b) izvor de preaplin; c) izvor artezian

51
 Izvoarele de preaplin se compun dintr-o grotă şi două canale (unul de alimentare şi celălalt de
evacuare). Canalul de evacuare are aspectul unui sifon.
Izvoarele arteziene aparţin anumitor structuri geologice şi pot apare şi în mediul marin, în lacuri şi
în cursuri de apă şi în aceste cazuri poartă denumirea de izvoare subacvatice.
După regimul curgerii izvoarele pot fi perene (cu debit permanent) şi intermitente (fără debit în
perioadele secetoase).
Ţinând seama de raportul care există între debitul maxim şi debitul minim al izvoarelor, acestea se
clasifică astfel:
- izvoare cu curgere constantă (1…2);
- izvoare cu curgere relativ constantă (2…10);
- izvoare cu curgere variabilă (10…30);
- izvoare cu curgere foarte variabilă (30…100).
Izvoarele arteziene se caracterizează printr-un debit constant, cu un raport între valoarea maximă
şi minimă de 1…2, raport care depinde de distanţa dintre locul de alimentare şi izvor.
Trebuie remarcat faptul că scurgerea de bază a râurilor este formată din apa rezultată din izvoare.

52