Atunci când vorbim de psihomotricitate ne raportăm la funcţiile motrice ale persoanei, ce sunt

integrate şi coordonate de către funcţiile de ordin psihic.

Educaţia psihomotrică asigură premisele dezvoltării armonioase a copilului şi vizează în ansamblu

capacitatea copilului de a-şi forma o imagine asupra corpului său, de a conştientiza echilibrul, spaţiul
şi timpul, toate acestea fiind posibile prin punerea copilului în situaţii concrete, scopul final fiind de
fapt integrarea copilului în mediul în care se dezvoltă, conform lui C. Albu, în lucrarea
Psihomotricitatea.

În lucrarea menționată, Constantin Albu şi colaboratorii săi, menţionează, printre altele, şi

următoarele obiective specifice ale psihomotricităţii:

dezvoltarea percepţiei precum şi a reprezentărilor mişcărilor complexe

dezvoltarea deprinderilor motrice de bază: mers, alergare, aruncare, săritură, echilibru, căţărare,
tracţiune.

perfecţionarea calităţilor motrice: forţă, viteză, rezistenţă, îndemânare.

Oamenii se manifestă în mediu prin intermediul propriului corp, în fond corpul fiind instrumentul
conştinţei de sine, şi implică aici 3 tipuri de relaţii:

relaţia cu sine: implică aici postura corpului precum şi starea de echilibru a copilului

relaţia cu cei din jur: este relaţia pe care copilul o are cu cei apropiaţi care îl ajută pe acestă să se
dezvolte senzorial şi motric. Copilul are nevoie de îngrijire ţi protecţie, de stimulare motrică şi
senzorială iar in prima etapă a copilăriei părinţii sunt cei care realizează acestă îngrijire.

relaţia cu mediul: prin intermediul jucăriilor şi a activităţilor copilul vine în contact cu mediul, în
prima copilărie această descoperire fiind stimulată cu precădere de către părinţi.

Bineînţeles că dezvoltarea psihomotrică poate să fie influenţată de factori interni -ereditatea, precum
şi de factorii de mediu şi cei socioculturali: climă, alimentaţie, mediul familial etc.

De asemenea, psihomotricitatea la copil este influenţată în mare măsură de factorii biologici şi

psihologici: maturizarea nervoasă, învăţarea şi tipul de experienţă acumulat.

Un element indispensabil în dezvoltarea copilului, din punct de vedere psihomotric, îl reprezintă

propriul corp al acestuia. Astfel, se evidenţiază rolul important pe care îl joacă percepţia schemei
corporale iar părintele are rolul de a-l ajuta pe copil să conştentizeze care îi sunt părţile corpului şi ce
funcţie au acestea.
Dezvoltarea motorie la copil are loc din posturi diverse şi pe stadii, observând astfel dezvoltarea
acestuia prin acumularea de achiziţii bazale (rostogolirea, patrupedia,ortostatismul, mersul) iar pe
parcurs prin deprinderea achiziţiilor complexe – deprinderile motrice fine şi grosiere, conform
autoarea G.P. Barbu (lucrarea Copilul si motricitatea).

În cadrul psihomotricităţii intră şi deprinderile de autoîngrijire pe care copilul le dobândeşte şi care îl

ajută pe acesta să devină autonom (hrănitul, îmbrăcatul, igienă corporală).

Rolul părinţilor în dezvoltarea acestor deprinderi este important, este recomandat ca aceştia să
încurajeze copilul şi să îl stimuleze astfel încât acesta să se dezvolte armonios pe plan motric şi să-şi
achiziţioneze deprinderi de autoîngrijire.

Pentru acest lucru încurajați copilul să exploreze și creați activitățile de joacă astfel încât să dezvoltați
la copil abilități motrice grosiere și fine.