Conflicte Intrapersonale

Cand se ridica problema alegerii intre "imi place" si "nu e voie", intre "trebuie" si "nu vreau",
are loc o lupta intre pretentii si posibilitati, o disputa intre argumentele "pentru" si "contra".
Tocmai acesta este conflictul intrapersonal. Motivele lui sunt adanc ascunse in interiorul
personalitatii.

În psihologie, abordarea şi interpretarea conflictului intrapersonal se fac din perspective

diferite: psihanalitică, funcţional-teleonomică, genetică, cognitivistă. Perspectiva
psihanalitică. În varianta ei fundamentală pe care a elaborat-o S. Freud, psihanaliza susţine
ideea că, prin natura sa, omul este o fiinţă intrinsec conflictuală. În prima versiune a
concepţiei sale, afirmată până în 1910–1914 Freud, axându-se pe analiza a ceea ce el numea
aparat psihic

Dincolo de perspectiva psihanalitică consistentă asupra conflictului interior/intern (Freud,

Jung, Adler, Fromm etc.), trebuie să recunoaştem că o bună parte din abordările ştiinţifice ale
acestui prim nivel de conflict au totuşi un pronunţat caracter psihologic.

Ana Stoica-Constantin afirmă în lucrarea sa “Conflictul interpersonal” (Iaşi: Editura Polirom,

2004, p. 77) că “conflictul intern/intrapersonal apare în interiorul individului, de obicei nu
este evident pentru alte persoane (dacă nu este exteriorizat de individ) şi nu depinde de relaţia
cu altul (deşi deseori e rezultatul unei relaţii)”. Autoarea subliniază că fiecărui individ îi este
caracteristic un anumit set de scopuri derivate din nevoi personale care sunt într-o relaţie de
competiţie, fiecărui scop fiindu-i ataşate consecinţe pozitive şi negative, modalităţi (de multe
ori exclusive) de a atingere a fiecăruia şi bariere între scopuri şi eforturile de atingere ale
acestora.

Tipuri de conflicte Intrapersonale si forme de manifestare a acestora

Literatura de specialitate nu este foarte generoasă în abordarea acestui nivel intim de conflict.
Am considerat însă utilă ilustrarea acestui subiect cu câteva exemple strânse sub umbrela
subtitlului de mai sus, întrucât în unele surse bibliografice un exemplu apare ca şi tip propriu-
zis de conflict intrapersonal iar în altele, acelaşi exemplu apare ca şi formă de manifestare
(consecinţă) a unui conflict intrapersonal.

În cele din urmă ne-am oprit la următoarele 8 exemple:

1.Frustrarea care se manifesta prin:

 Agresivitate
 Retragere
 Fixatie(Regresie)
 Justificarea sau Compensatia (inversiunea)

2. Conflictul intre scopuri apare în procesul de alegere între 2 (sau mai multe) alternative
exclusive sau în momentul decizional în care sunt comparate aspectele pozitive şi cele
negative ale unei acţiuni, ale unei soluţii, ale unui eveniment etc. de ex. lucraţi într-un mediu
toxic şi aveţi următoarele alternative: să lucraţi program redus care să vă protejeze sănătatea
conform normelor legislative sau să acceptaţi să lucraţi şi ore suplimentare care sunt foarte
bine plătite de către organizaţie).

3. Conflictul de rol apare când rolurile pe care le impune un anumit mediu/context (de ex.
locul de muncă, familia, cercul de prieteni etc.) sunt neclare sau chiar dacă ele sunt clare,
persoana în cauză nu ştie ce fel de rol să-şi asume într-un anumit moment al activităţii sale în
acel mediu/context (de ex. un maistru foarte bun profesionist, cu o experienţă deosebit de
bogată şi de vastă, aflat în pragul pensionării, care ajunge să conducă o echipă de tineri de-
abia ieşiţi de pe băncile liceului sau şcolii profesionale, care nu ştie dacă e mai bine să se
comporte paternalist cu subordonaţii săi (autoritar dar şi binevoitor) sau să se comporte ca un
simplu coleg-coordonator (făcând abstracţie de diferenţa de vârstă şi de experienţă)).

4. Conflictul cognitiv se manifestă prin fenomenul de disonanţă cognitivă (concept introdus

de Leon Festinger, în 1957) care apare atunci când ideile şi convingerile unui individ sunt
contrazise de o nouă informaţie primită de către acesta. Pentru exemplificare, luăm scenariul
clasic al soţiei care află de la o cunoştinţă binevoitoare că soţul o înşeală cu o colegă de
serviciu (a acestuia). Cele 4 forme sunt:

a. Acceptare totală = adaptarea propriilor covingeri la noua informaţie primită (ex.: reacţie de
genul: ”Să-mi facă el mie una ca asta!”

b. Minimalizare = acceptare/respingere parţială a posibilităţii ca informaţia primită să fie

corectă (ex.: reacţie de genul: “Poate ai înţeles greşit, ei stau adesea peste program pentru că,
în ultima vreme, au foarte mult de lucru la birou”).

c. Respingerea totală a informaţiei noi (ex.: reacţie de genul: “Nu e adevărat, soţul meu nu mă
poate înşela!”).

d. Respingerea sursei noii informaţii (ex.: reacţie de genul: soţia rupe total legătura cu
cunoştinţa în cauză, catalogând-o ca având intenţii de distrugere a armoniei din familia sa, din
invidie sau din alt motiv).

5. Conflictul perceptiv = eroare în perceperea unor stimuli (de ex. iluziile optice/vizuale de tip
Fata Morgana) ce poate conduce la amânarea unei decizii şi a acţiunii corespunzătoare
acesteia, uneori până dincolo de limita acceptabilităţii, acest lucru conducând la eşec sau chiar
la accidente (ex. domeniul pilotajului de aparate de zbor).

6. Culpabilitatea - apare la un individ în urma încălcării unor norme legale şi/sau morale,
acceptate de către acesta.

7. Stresul – rezultat al neconcordanţei caracteristicilor personale (psihice dar nu numai) ale

unui individ cu cele ale mediului (caz particular cel profesional) în care acesta îşi desfăşoară o
parte dintre activităţi

8. Conflictul triangular dintre Normativ, (un alt exemplu: o persoană care s-a decis să renunţe
la fumat dar care găseşte nenumărate ocazii de a savura aşa-zisa “ultimă ţigară”)
 Conflictul interpersonal

Ce este conflictul?

Dimensiunile conflictului

Sursele conflictului

Negocierea conflictelor

Conflictul este o tensiune cognitivă. Oamenilor nu le plac conflictele. Le resimt ca un

dezacord, ca o tensiune psihică (L. Festinger, 1951).

Natura grupurilor nu constă în similaritatea sau disimilaritatea membrilor unui grup social, ci
în interdependenţa acestora. Un grup poate fi caracterizat ca un «tot dinamic»; acesta
înseamnă că o schimbare în starea unei subpărţi produce modificări în oricare altă parte. Cu
cât numărul membrilor care compun un grup social este mai redus, cu atât gradul de
interdependenţă dintre aceştia este mai ridicat” (K. Lewin, 1948, 87-88)

Deși competiția produce conflict, nu orice conflict este o competiție. Conflictul este o
incompatibilitate a scopurilor, astfel încât atingerea scopurilor de către unul dintre cei
implicați atrage după sine reducerea șanselor celuilalt de a-și atinge scopurile” (M. Deutsch,
1998).

Conflictul interpersonal este o disputa manifestata intre cel putin doua parti
interdependente care percep scopuri incompatibile, resurse insuficiente si interferente ale
celeilalte parti in privinta atingerii scopurilor proprii.

Sursele conflictului (Ana Stoica Constantin)

 Propriile percepții (erori de atribuire, conflicte intrapsihice etc.)

 Valorile individului
 Comunicarea
 Nerespectarea normele sociale (implicite sau explicite)
 Lezarea stime de sine
 Lipsa competențelor sociale

Gestionarea și negocierea conflictelor interpersonal

Negocierea este o formă de rezolvare a conflictului prin intermediul comunicării.

Din teoria jocurilor, s-au delimitat două tipuri de negociere:

◦ Negocierea conflictuală distributivă

◦ Negocierea cooperantă
Teoria jocurilor este un instrument folosit pentru a analiza comportamentul strategic prin
luarea în considerare a modului in care participantii aștepta ca ceilalți să se comporte. Teoria
jocului este folosita pentru a găsi rezultatul optim de la un set de opțiuni prin analiza
costurilor și beneficiilor pentru fiecare parte independenta, deoarece acestea concurează unele
cu altele.

Teoria jocului este cel mai bine exemplificată de o situație ipotetică clasica numită Dilema
prizonierilor . În acest scenariu, doi oameni sunt arestați pentru furt de mașină. Acestea vor
servi fiecare doi ani de închisoare pentru crima lor. Cazul este inchis, dar politia suspecteaza
ca cei doi sunt implicati si intr-un recent jaf la banca. Fiecare deținut este plasat într-o celulă
separată si interogat in privirea jafului.

Prizonierul B marturiseste Prizonierul B nu marturiseste

Prizonierul A marturiseste Fiecare primeste inca 1 an de Prizonierul A-10 ani
inchisoare Prizonierul B-1 an
Prizonierul A nu marturiseste Prizonierul A-1 an Ambii servesc 2 ani
Prizonierul B-10 ani

Economiștii folosesc teoria jocului pentru a înțelege comportamentul firmelor într-un oligopol
(OPEC și alte carteluri) - în special în ceea ce privește stabilirea prețurilor, războiul prețurilor,
complicitate, etc. Teoria jocurilor oferă economiștilor o modalitate de a prezice rezultatele
atunci când firmele se angajeze în aceste tipuri de comportament. Aceasta teorie este foarte
eficienta si pentru negociarea conflictului.

Identificarea tipurilor de surse ale conflictelor interpersonale poate fi făcută în mod sintetic cu
ajutorul modelului propus de Miranda Duncan, profesor la Universitatea din Missouri – St.
Louis, reprezentat în figura de mai jos:
Tipuri de conflicte Interpersonale
Conform clasificării propuse de Roxane Lulofs şi Dudley Cahn în lucrarea “Conflict. From
Theory to Action, avem următoarele tipuri de conflicte interpersonale:

TIP DE CONFLICT: Scurta Definitie Manifestat prin:

1. Conflicte non-reale/ ireale
conflicte care sunt percepute
de un individ dar care nu există Conflicte false
în realitate
conflicte care există dar sunt Conflicte Deviate
percepute greşit de cei implicaţi
certuri (fără miză)

2.Conflicte inconsistente conflicte în care nu este violenţă verbală

(ne-substantiale) implicată nici o problemă
violenţă fizică

competiţie (concurenţă)
conflicte ce apar legat
3.Simple Dezacorduri de/referitor la probleme ce nu Dispute, discutii aprinse
sunt centrale, importante
pentru relaţie
conflicte care apar între probleme centrale pentru o
persoane aflate în relaţie de relaţie: resurse, linia de
4.Conflicte reale si interdependenţă, ce se demarcare a zonei personale,
consistente focalizează asupra unei valori, convingeri, reguli
probleme care are potenţialul stabilite de comun acord
de a afecta relaţia dacă nu este
tratată, abordată corespunzător

Etapele rezolvarii conflictelor

 Procesul de rezolvare a unui conflict

Definirea Conflictului

Nu: Incepeti din nou

Analiza structurala
Totul este in ordine? Felicitari!

Evaluarea rezultatului

Analiza: fapte

Proiectarea actiunii Sentimente

Executia si verificarea Actori

Nevoi

interese

Alegerea celei mai bune solutii

Cumularea modalitatilor de solutionare

1. Identificarea conflictului

trebuie ascultată părerea ambelor părţi

definirea problemei

disecarea problemei şi expunerea soluţiilor părţilor

2. Analiza conflictului

constatarea faptelor

identificarea personajelor

clarificarea sentimentelor legate de problemă

clarificarea intereselor; trebuie identificate motivaţiile majore

3. Acumularea comună a modalităţilor de rezolvare

4. Alegerea celei mai bune soluţii

5. Elaborarea planului de realizare

6. Executare

7. Control în timpul procesului

8. Comparaţia rezultatului cu conflictul iniţial