CAPITOLUL 3

TRANSPORTUL - ACTIVITATE LOGISTICĂ

3.1. Importanţa activităţii de transport

Importanţa economică a transporturilor la nivel de întreprindere este determinată de

următorii factori:
a) utilitatea de loc. Produsele capătă valoare în momentul în care ajung la locul solicitat.
Transportul este activitatea logistică care facilitează accesul produselor pe pieţele unde
există cerere.
b) utilitatea de timp. Pentru a satisface cerinţele clienţilor, produsul trebuie să ajungă la
destinaţie la momentul potrivit. Transportul îndeplineşte această cerinţă, iar prin
creşterea vitezei de deplasare a produselor, aria de acoperire în acelaşi interval de timp
se poate mări substanţial.
c) utilitatea de formă. Pe lângă punerea la dispoziţie a produselor la locul şi momentul
potrivit, transportul are şi o utilitate de formă a produselor. Astfel, în cazul produselor
alimentare, pentru păstrarea caracteristicilor acestora, există mijloace de transport
adecvate, prevăzute cu instalaţii de refrigerare / congelare în vederea menţinerii calităţii
acestora până ajung la destinaţie.
d) contribuţia la costuri şi preţuri. Studii efectuate în SUA au identificat ponderi ale
transportului între 1/3 şi 2/3 în costurile totale logistice. Alte studii arată că ponderea
transporturilor variază de la mai puţin de 1% (pentru aparatură electronică) la peste 30%
(pentru alimente) în preţul de vânzare al produsului în funcţie de gama de produse şi
de piaţă.
e) efectul de pârghie asupra profitului. Transportul este un cost direct adăugat la preţul
produsului şi orice reducere a acestuia va determina o creştere a profitului ( dacă preţul
rămâne constant).
f) impactul asupra competitivităţii. Capacitatea întreprinderii de a satisface nivelul de
servire al clienţilor depinde de calitatea serviciilor de transport. Onorarea comenzilor la
timp este o problemă esenţială în condiţiile accentuării exigenţelor clienţilor şi a
concurenţei. Transportul poate constitui, în acest context, o sursă de avantaj competitiv
pentru întreprindere.
g) impactul asupra altor activităţi logistice. Planificarea logistică poate diminua stocurile
curente, prin creşterea frecvenţei aprovizionărilor şi reducerea cantităţilor transportate.
Un sistem bun de transport poate determina reducerea numărului depozitelor. În cazul
produselor cu valoare mare, apelarea la servicii de transport rapide şi de încredere, deşi
implică un cost suplimentar, generează economii pe ansamblu. De asemenea produsele
aflate în mijloacele de transport, de la încărcare şi până la destinaţie, reprezintă un stoc
în tranzit.

3.2.Caracterizarea modurilor de transport

Alegerea unui mod de transport sau a unei combinaţii presupune cunoaşterea

particularităţilor acestora.
Transportul feroviar. Este avantajos pe distanţe mari şi pentru produse cu densitate mare
şi valoare redusă, datorită faptului că se realizează de la un terminal la altul. Viteza este relativ
mică, iar timpul de deplasare este mare, deoarece include pe lângă timpul de deplasare propriu-zisă
şi timpul pentru efectuarea următoarelor operaţiuni: încărcarea şi descărcarea produselor,
asamblarea vagoanelor în cadrul trenurilor etc. Condiţiile de trafic şi climaterice au o influenţă
redusă asupra acestui mod de transport.
1
 Transportul rutier. Prezintă avantaje pe distanţe mici datorită nivelului ridicat al
performanţelor (accesibilitate, rapiditate, siguranţă, flexibilitate), producătorii livrându-şi produsele
mai puţin voluminoase direct din interiorul lanţului de producţie. Timpul de tranzit este un avantaj
deosebit pentru acest mod de transport. Deşi viteza de livrare este mai mică decât a transportului
aerian, totuşi transportul rutier este mai rapid decât cel aerian, datorită faptului că, în cazul
transportului aerian timpul de tranzit se măreşte ca urmare a operaţiilor de transfer a produselor din
mijloacele auto în avioane şi invers. Un alt avantaj al transportului rutier îl constituie cantităţile mici
de mărfuri pe care le deplasează comparativ cu transportul feroviar şi pe apă. Acest lucru are efecte
directe asupra mărimii stocurilor şi a cheltuielilor de stocare. Siguranţa produselor pe timpul
transportului este un alt avantaj faţă de transportul feroviar şi pe apă, precum şi costuri mai reduse
pentru ambalajele de protecţie.
Transportul aerian. Este utilizat pentru încărcături mici, de mare valoare şi perisabile
(componente electronice şi optice, îmbrăcăminte, elemente poştale, flori) şi este avantajos pentru
rapiditate pe distanţe mari. Un dezavantaj al acestui mod de transport este accesibilitatea limitată,
deoarece produsele trebuie transportate cu alte moduri de transport până la aeroporturi, ceea ce
determină mărirea timpului şi a costului de transport.
Transportul pe apă. Este cel mai ieftin şi mai potrivit pentru produsele neperisabile şi în
vrac (cereale, cărbune, minereuri, cherestea, produse petroliere şi chimice etc.). Timpul de tranzit
este mai mare decât în cazul transportului feroviar, ceea ce influenţează nivelul stocurilor şi
costurile aferente acestui proces. Pe timpul transportului, datorită vitezei mici de deplasare,
produsele aflate în respectivele mijloace de transport constituie stocuri în tranzit, element ce trebuie
avut în vedere la funcţionarea sistemului logistic. Pe lângă faptul că este de durată, transportul pe
apă este limitat ca accesibilitate, utilizarea acestui mod de transport fiind posibilă numai dacă
expeditorul sau destinatarul au acces direct, altfel trebuie să apeleze la alte moduri de transport.
Transportul prin conducte. Este modul de transport care oferă servicii mai limitate în
comparaţie cu celelalte moduri de transport. Un avantaj al transportului prin conducte este tariful
scăzut şi influenţa redusă a condiţiilor naturale. Viteza de transport prin conducte este mică, dar se
poate desfăşura continuu. Disponibilitatea este redusă, existenţa conductelor limitează o anumită
arie geografică şi asigură legătura numai în puncte din acea zonă. Transportul de la un punct de
origine sau de la un punct de destinaţie care nu are acces la conductă, presupune utilizarea altor
moduri de transport, cu efect asupra costului final. Limitele transportului prin conducte: gama
redusă de produse ce pot fi transportate, disponibilitate geografică redusă, deplasarea numai a unor
cantități mari de produse, viteză mică, transportul într-un singur sens.
Diferitele moduri de transport împart aceeaşi piaţă, iar creşterea cererii pentru unul dintre
ele, determină, implicit, diminuarea cererii faţă de celelalte. Aceasta nu înseamnă că serviciile
oferite de anumite moduri de transport pot fi substituibile. Fiecare mod de transport are anumite
caracteristici specifice şi diferenţe de fond, ce nu pot fi comparabile. Indiferent de condiţiile
existente (zonă, nivel de trafic, intensitate a activităţii economice), prestaţiile efectuate de modurile
de transport nu pot fi comparabile. Însă, ceea ce trebuie remarcat, este faptul că, nu întotdeauna cei
care au nevoie de un astfel de serviciu pot să şi-l aleagă. Motivaţia o poate constitui unele reţineri
de natură tehnică şi financiară. Agenţii economici se confruntă, în general, cu alegerea unei variante
de transport din mai multe posibile, ce diferă în funcţie de preţ, durată, capacitate, siguranţă,
confort, etc.
În realitate, modurile de transport se află în concurenţă, datorită trăsăturilor specifice ce le
caracterizează. Astfel:1
 zona economică de intervenţie este delimitată de costurile de intervenţie specifice
fiecărui mod. În cadrul acestor zone pot fi evidenţiate următoarele caracteristici:
 existenţa unei zone de exclusivitate, în care un mod de transport este singurul care
intervine (conductele pentru transportul lichidelor);

1
D. Fistung - Op. cit., p.10
2
  existenţa pentru fiecare mod de transport a unor porţiuni de interferenţă cu alte
moduri. Aceste porţiuni de interferenţă sunt, de fapt, cele în care se manifestă
concurenţa intermodală.
 domeniul tehnic de competenţă, ce poate fi caracterizat din mai multe puncte de vedere
(geografic, managerial, tehnic).
Aceste trăsături nu sunt valabile pentru perioade mari de timp, deoarece infrastructura şi
mijloacele de transport evoluează diferit pe aceste perioade, mai ales, în privinţa formării costurilor.
Modificarea zonei economice de intervenţie, cu influenţă asupra concurenţei intermodale, poate fi
determinată de o serie de elemente, cum sunt: 2
 evoluţia structurii economiei (modificări structurale ale activităţilor economice,
reduceri de activităţi);
 îmbunătăţirea performanţelor activităţii de transport;
 apariţia unor noi concurenţi pe piaţă;
 adoptarea unor măsuri legislative şi fiscale, în scopul încurajării sau descurajării unor
activităţi de transport.
Un exemplu concludent, în acest sens, îl constituie legătura dintre transportul feroviar şi
cel auto. Pentru agenţii economici folosirea transportului feroviar presupune apelarea la transportul
auto, până la staţia de cale ferată. Chiar dacă cheltuielile aferente transportului auto şi ale
transbordării mărfurilor încarcă costurile transportului feroviar, această modalitate de completare
este o necesitate, în majoritatea cazurilor, atât la expeditor, cât şi la destinatar.
Agentul economic, aflat într-o astfel de situaţie, va alege unul dintre cele două moduri sau
o combinaţie între acestea, fiecare cu ponderi diferite în fluxurile de transport. Alegerea unui mod
de transport poate fi influenţată şi de alţi factori, cum sunt:
 natura mărfurilor transportate (de obicei, mărfurile voluminoase şi cu valoare redusă
sunt transportate pe calea ferată, iar cele de dimensiuni reduse şi valoare mare sunt
transportate cu mijloace auto);
 distanţa de transport (în general, transportul feroviar este preferat pe distanţe mari);
 mărimea costurilor de transport;
 siguranţa deplasării;
 calitatea serviciilor;
 renumele firmelor transportatoare.

3.3. Alegerea modului de transport

Alegerea modului de transport este o parte importantă a logisticii, care trebuie analizată cu
atenţie, datorită impactului său asupra eficienţei acestei activităţi. Decizia de alegere a modului de
transport este extrem de complexă, dat fiind numărul mare de opţiuni disponibile. Orice unitate care
produce şi comercializează bunuri are nevoie de servicii de transport. Tipul de transport folosit de
fiecare unitate diferă în funcţie de o serie de factori, cum sunt: tipul produsului, mărimea comenzii,
metodele alternative de transport disponibile. Odată aleasă metoda de transport, atenţia trebuie
îndreptată spre mijloacele financiare pe care le implică acest serviciu şi tehnicile de operare pe care
le presupune.
Alegerea modului optim de transport presupune identificarea următoarelor elemente: 3
1. semnificaţia alegerii;
2. factorii operaţionali;
3. metoda de selecţie.
Complexitatea alegerii unui anumit mod de transport creşte dacă se iau în considerare şi
influenţele mediului, ce se pot modifica în timp, făcând imposibilă utilizarea tipului de transport pe
perioade mari.
6
Ibidem – p. 10
3
J. L. Gattorna – Op. cit. , p. 283
3
 Pentru a identifica semnificaţia alegerii modului de transport este necesar să se determine
impactul transportului asupra întregului lanţ al ofertei, lucru care se poate realiza prin analiza
costurilor de transport. Costurile de transport variază de la 1%, la peste 30%, din preţul de vânzare
al produsului, în funcţie de natura şi de piaţa de desfacere. În general, costurile de transport cresc
odată cu inflaţia, deoarece elementele sale importante sunt: forţa de muncă, combustibilul, piesele
de schimb, uzura şi ratele dobânzii. Cheltuielile de transport reprezintă un element direct al costului
de producţie şi orice reducere a acestuia va determina o creştere a profitului (dacă preţul de vânzare
rămâne constant).
Factorii operaţionali care determină alegerea modului de transport pot fi clasificaţi în
patru grupe:
 caracteristicile clientului;
 caracteristicile produsului;
 caracteristicile mediului;
 caracteristicile unităţii.

Factorul principal legat de caracteristicile clientului este rentabilitatea livrării. Aceasta

înseamnă că mărimea costului de transport pe comandă trebuie să fie mai mică decât profitul brut
obţinut pe comandă după includerea costurilor de distribuţie. Astfel, o comandă mică ce parcurge o
distanţă mare pentru a fi livrată poate să fie nerentabilă, deoarece costul efectiv al livrării este mai
mare decât suma profitului brut obţinut din vânzarea produselor.
Principalele caracteristici ale clientului sunt:
 poziţia geografică (distanţa faţă de depozitul de unde se face livrarea);
 posibilităţile de acces la punctul de livrare;
 restricţiile de timp care trebuie respectate;
 mărimea comenzii;
 cunoaşterea produsului, pentru a se evita deteriorarea pe timpul transportului;
 mijloacele de manipulare utilizate.

Caracteristicile principale ale produsului se referă la: mărime şi formă, greutate,

perisabilitate, valoare. La alegerea unui anumit mod de transport trebuie luate în considerare toate
aceste caracteristici, iar mijloacele de transport utilizate pot fi şi închiriate, pentru a nu încărca
nejustificat costurile în cazul unor produse cu folosinţă rară.
Activitatea de transport poate fi influenţată şi de caracteristicile mediului. Astfel, creşterea
cererii creează aglomeraţie şi determină întârzieri de livrare pentru cei ce folosesc aceeaşi
infrastructură. Există, de asemenea, constrângeri impuse de teren, condiţii meteo sau legislaţie ce
limitează folosirea anumitor mijloace de transport pe unele reţele. Factorii principali ce trebuie luaţi
în calcul sunt: infrastructura, legislaţia, condiţiile de drum, aglomeraţia.
Caracteristicile unităţii se referă, în special, la: amplasarea punctelor producătoare, a
depozitelor, aria de desfacere, politica financiară, performanţa concurenţei. Este foarte important ca
managerii ce se ocupă de distribuţie să adopte o strategie de livrare bine definită, care să permită
transportul produselor la momentul optim, respectând prevederile contractuale şi evitând formarea
unor structuri suplimentare.
Factorii prezentaţi au o importanţă deosebită în alegerea modului de transport, iar în cadrul
analizei trebuie priviţi atât separat, cât şi în interdependenţă.
Metoda de selecţie a modului de transport poate varia de la o decizie simplă, de
identificare a unei variante posibile de distribuţie, până la o decizie complexă, ce presupune luarea
în calcul şi a costurilor aferente.
Caracteristicile modurilor de transport alternative trebuie determinate cu precizie, pentru a
stabili dacă se potrivesc cu factorii de operare (sarcina utilă, densitatea încărcăturii, cheltuielile de
regie, randamentul).

4
 Pe lângă acestea, au şi o serie de caracteristici specifice ce influenţează pregătirea
produsului înainte de transport, cum ar fi, de exemplu, ambalarea, care este deosebit de importantă,
mai ales, în traficul internaţional, când se folosesc mai multe tipuri de transport.
Pentru a determina cerinţele de transport ale unei unităţi trebuie analizate următoarele
aspecte şi anume:
 numărul şi mărimea depozitelor - inclusiv cerinţele de transport ale materialelor
intrate şi produselor ieşite;
 alegerea modului de transport necesar - determinarea momentului exact când
fiecare tip de transport va fi potrivit pentru o anumită deplasare potenţială, definită
prin distanţa parcursă;
 alegerea tipului de vehicul - ce mijloc de transport va putea fi folosit, în funcţie de
caracteristicile produsului;
 alegerea opţiunii financiare - ce resurse financiare trebuie investite în fiecare tip de
transport;
 identificarea cerinţelor operaţionale - unde să fie folosit mijlocul de transport,
pentru a i se maximiza utilizarea şi pentru a se minimiza costul.
Alegerea modului de transport este o decizie complexă, ce implică luarea în considerare a
numeroşi factori şi oferă multe posibilităţi. Pe măsură ce preţurile cresc şi transportul este perceput
ca un cost important, alegerea metodei de selecţie trebuie justificată cu argumente clare şi logice.

3.4. Decizii referitoare la activitatea de transport

Obiectivul unei strategii de transport este acela de a oferi consumatorilor utilităţile de timp,
loc şi formă solicitate, iar pentru întreprindere, rezultate economice favorabile.
Criteriile care stau la baza elaborării unei strategii de transport sunt următoarele:
 modul de transport. Este criteriul cel mai important în definirea strategiei, iar alegerea
modului de transport se face în funcţie de particularităţile acestora, tipul produselor
transportate, cerinţele clienţilor şi nu în ultimul rând, pe baza costurilor, a timpului de
tranzit, accesibilitate, siguranţă. Orice utilizator de servicii de transport poate apela la un
singur mod de transport sau la o combinaţie, în funcţie de aria teritorială, pentru oferirea
unor servicii “ din poartă în poartă “, eficiente din punct de vedere al costului şi al
transferului de la un mod la altul (paletizare, containerizare).
 gradul de implicare directă în activităţi de transport. Fiecare întreprindere
desfăşoară activitate de transport în următoarele variante: cu resurse proprii, prin
apelarea la firme specializate sau o combinare a celor două variante în diferite proporţii.
Existenţa unui parc propriu de mijloace de transport prezintă o serie de avantaje: control
riguros asupra transportului, reducerea costurilor de facturare şi de terminal, utilizarea
mijloacelor de transport ca depozite mobile. Totuşi, de cele mai multe ori apelarea la
serviciile unei terţe părţi pentru efectuarea transportului este mai avantajoasă din punct
de vedere al costului.
 modalitatea de livrare a produselor. Întreprinderea poate opta pentru un transport de
produse în cantităţi mici, ceea ce nu permite utilizarea întregii capacităţi a mijloacelor
de transport, sau a unor cantităţi mari sau în vrac care sunt mai eficiente din punct de
vedere al costului. Exisă firme care recurg la o strategie de consolidare, care constă în
acţiunea de colectare a unor cantităţi mici pentru a forma una mai mare în vederea
obţinerii unor tarife de transport mai mici. Modalităţile de consolidare a încărcăturii
sunt:4

4
R. H. Ballou – Business Logistics Management, Third Edition,Prentice-Hall International, New Jersey,1992, p. 506

5
  Consolidarea stocului – presupune aprovizionarea cu mărfuri în cantităţi mari, la
întreaga capacitate a mijlocului de transport, în vederea creării unui stoc de produse
din care să fie satisfăcută cererea.
 Consolidarea mijlocului de transport – constă în preluarea mai multor cantităţi de
produse în vederea folosirii mijlocului de transport la întreaga capacitate.
 Consolidarea depozitului – permite transportul eficient pe distanţe mari, în cazul
aprovizionării în cantităţi mari, corespunzătoare cererii mai multor clienţi şi pe
distanţe mici.
 Consolidarea temporală – amânarea onorării comenzilor clienţilor dintr-o anumită
zonă, până în momentul constituirii unei încărcături la întreaga capacitate a
mijlocului în vederea reduceri costului.
Deciziile strategice ce vizează desfăşurarea activităţii de transport pe o perioadă mai mare
de timp sunt influenţate de o serie de factori cum sunt:
 produsul care urmează a fi transportat – sub aspectul formei, densităţii, modului de
ambalare, valorii etc.;
 nivelul de servire solicitat de client - durata comenzii, menţinerea calităţii şi
integrităţii produselor pe timpul transportului etc.;
 componenta logistică vizată – aprovizionare cu resurse materiale, activităţi de
susţinere a producţiei, distribuţia fizică a produselor până la consumatorul final;
 aria teritorială – gradul de dispersie teritorială a surselor de aprovizionare şi a celor
de distribuţie;
 resursele organizaţiei – mijloacele financiare, materiale şi umane de care dispune
întreprinderea pentru desfăşurarea transportului cu mijloace proprii sau închiriate.
Pentru punerea în aplicare a unei strategii de transport managerii responsabili de această
activitate trebuie să ia o serie de decizii operaţionale, cum sunt:
 selecţia transportatorilor – alegerea deciziei de transport în urma evaluării
potenţialilor furnizori de servicii de transport pe baza unor criterii de cost şi
performanţă;
 programarea transportatorilor – în funcţie de necesităţile fiecărei componente
logistice;
 stabilirea rutelor - definirea traseelor pe care le vor parcurge produsele, de la punctul
de origine la punctul de destinaţie, atât în cazul transportului cu mijloace proprii sau
cu ajutorul unor terţe persoane;
 efectuarea comenzilor de servicii – contactarea transportatorului şi informarea
acestuia în ce priveşte punctul de preluare a produselor, tipul, greutatea şi volumul
încărcăturii, destinaţia produselor;
 urmărirea transportului - cunoaşterea locului unde se află produsele la un moment
dat pe traseu de la punctul de plecare la destinaţie.
Pe lângă aceste decizii managerii responsabili de activitatea de transport au obligaţia de a
desfăşura o serie de activităţi conexe necesare realizării obiectivelor stabilite: stabilirea bugetului de
transport, negocierea tarifelor de transport, urmărirea plăţilor către transportatori, analiza efectelor
activităţii de transport asupra celorlalte componente ale sistemului logistic.