ACTUL II

Scena II

ROMEO: De răni fac haz cei nerăniţi cândva.

(Julieta se iveste la o fereastra de sus.)

Dar ce lumină-acolo-n geam rasare ?

Sunt zorii, da, si Julieta-i soare !

Te-nalţă, soare, si răpune luna

Pizmasa, care-i lâncedă de ciudă

Că tu, fecioara ei, o-ntreci în nuri:

N-o mai sluji, de vreme ce-i pizmasă;

Verzui si stins e straiu-i de vestală,

Şi-l poartă doar nătângii; tu, aruncă-l.

E ea, domniţa mea, iubirea mea !

O, dac-ar sti că este !

Vorbeste, totusi fără glas: ce dacă-i

Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.

Dar prea cutez, ea nu-mi vorbeste mie.

Doi astri de pe cer, din cei mai limpezi,

Chemaţi aiurea, roagă ochii ei

Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.

Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?

Nu, astrii s-ar sfii de strălucirea-i

Ca un opaiţ ziua ! Ei văzduhul

Atât l-ar lumina încât, uitând

Că-i noapte, păsări s-or porni cântând.

Obrazul, vezi, si-l sprijină în mână…

O, cum de nu-s pe mâna ei manusă,

Să-i mângâi eu obrazul !

JULIETA: Ah !

ROMEO: Cuvântă:

O, mai cuvântă, îngere! Caci tu

Esti slava astei nopti, plutind de-asupra-mi

Precum un crainic aripat din cer

Spre care lumea ochii mari deschide,

Cu capul dat pe spate, aţintindu-l

Cum trece călărind trândavii nori,

Si pâna-n miezul bolţii lopateaza.

JULIETA: Romeo, ah! De ce esti tu Romeo?

Te leapădă de nume si de tată.

De ce nu te-nduri, iubire jură-mi doar

Şi-am să mă rup de-ai mei, de Capuleţi.

ROMEO (aparte):

Să mai ascult, sau să-i răspund acum ?

JULIETA: Doar numele ce-l porţi îmi e dusman.

Şi chiar de n-ai fi Montague, tu esti

Tot tu. Ce-nseamnă Montague? Nici braţ.

Nici mână, nici picior, nici chip, nici altă

Bucată dintr-un om. Alt nume ia-ţi !

Ce-i numele ? Ce noi numim răsuri

Tot dulce-ar miresma, oricum le-am zice;

La fel și el; de nu-l mai chem Romeo,

Tot fără de cusur si drag ramâne

Şi-atunci, Romeo, leapădă-al tău nume

Căci nu-i crâmpei din tine, si în schimb

Pe mine ia-mă toată.

ROMEO: Fac cum spui:

“Iubite” zi-mi, si mă botez din nou;

Şi nu mai voi în veci să fiu Romeo.

JULIETA: Ce om esti tu, ce-ascuns în manta noptii

Dă buzna-n taina mea astfel ?