AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE PUTERII SOFT A UE

COMPARATIV CU POSIBILITATEA CA UNIUNEA SĂ DEVINĂ

O PUTERE MILITARĂ CONVENȚIONALĂ

DRD.RĂZVAN BALABAN

STUDENTA: CAMBEI COSTINA- ALEXANDRA, GR 1. AE.

INTRODUCERE

La 61 de ani de la Tratatul de la Roma, mulți analiști politici consideră Europa drept o forță
uzată si depășită în politica globală. Unele afirmații actuale susțin că astăzi politica mondială este
unipolară, Statele Unite fiind singura superputere (Putin, Forumul Economic Internațional de la
Sankt Petersburg, 2016). Rolul Europei este văzut ca unul secundar și în scădere. Uniunea
Europeană, se spune, este prea slabă pentru a evita dispariția în fața subversiunii rusești, a migrației
în masă, a revoltei de dreapta, a planurilor britanice de a părăsi UE, a încetinirii creșterii economice
și a cheltuielilor de apărare.

Desigur, este ușor să observăm semne de dezordine. Europa modernă este dezorganizată,
iar instituțiile și politicile sale sunt imperfecte. Unele dintre amenințările cu care se confruntă UE
sunt reale: dezvoltarea lentă și austeritatea, de exemplu. De asemenea putem aminti creșterea
naționalismului de dreapta și presiunile interne (inclusiv demografice și sociale).

Totuși, pe acest fond, un punct de bază este uitat. Europa de astăzi este o adevărată
superputere și va rămâne probabil una în următorii zeci de ani. Prin majoritatea măsurilor obiective,
fie rivalizează sau chiar depășește Statele Unite și China în capacitatea lor de a proiecta un spectru
complet de putere militară globală, economică și soft. Europa depune în mod constant trupe militare
în interiorul și dincolo de vecinătatea sa imediată. Manipulează puterea economică cu o îndemânare
și un succes neegalat de orice altă țară sau regiune. Și capacitatea ei de a folosi puterea soft pentru a
convinge alte țări să își schimbe comportamentul este unică.

Dacă o superputere este o entitate politică care poate proiecta în mod constant puterea
militară, economică și soft transcontinentală, cu o șansă rezonabilă de succes, Europa se califică cu
siguranță. Mai mult, puterea sa va rămâne înrădăcinată pentru cel puțin o altă generație, indiferent
de rezultatul crizelor europene actuale. În concluzie, Europa este "superputerea invizibilă" (Andrew
Moravcsik, Foreign Policy, April 2017) în politica mondială contemporană.

AVANTAJELE UE

Trei moduri de coordonare europeană denota avantajele UE in contextul global: politicile

comunitare comune, coordonarea și convergența tacită a politicilor.

În primul rând, statele membre ale UE împart adesea un mandat formal de cooperare.
Guvernele sunt, în general, obligate să acționeze în mod legal în numele Uniunii Europene în ceea
ce privește comerțul, reglementarea, politica monetară, politica de vecinătate, dezvoltarea,

2
extinderea UE, libera circulație a persoanelor și controlul la frontiere. Atunci când apar
neconcordanțe grave, țările le rezolvă adesea prin absență constructivă, în care unele guverne își
retrag preocupările și permit UE să își exercite puterea colectivă în domenii de cea mai mare
importanță pentru alții.

În al doilea rând, chiar și atunci când legislația UE nu mandatează formal uniformitatea,

guvernele europene formează adesea "coaliții ale celor dispuși" (sintagma preluata din exprimarea
administrației Bush, summitul NATO, nov 2002). După 61 de ani, Europa a consolidat o rețea
continentală de norme, proceduri și instituții informale care încurajează în liniște coordonarea
politicilor. Politicile externe și de apărare europene ilustrează modul în care funcționează acest
sistem de solidaritate voluntară. Statele membre iau în comun poziții de politică externă, care pot fi
puse în aplicare de înaltul reprezentant al UE și de serviciul diplomatic comun sau de coalițiile
guvernelor naționale care acționează singure. Guvernele UE coordonează pozițiile naționale în
organizațiile internaționale, inclusiv în Organizația Națiunilor Unite. Nu toate guvernele trebuie să
participe pentru ca aceste acțiuni să aibă succes. Din nou, abținerea constructivă permite guvernelor
să semnaleze dezacordul, în principiu, cu decizii care totuși avansează în practică - așa cum s-a
întâmplat, de exemplu, în deciziile recente privind fosta Iugoslavie și Libia sau în eforturile recente
de a atenua migrația în Marea Mediterană.

Această coordonare se extinde și la operațiunile militare europene colective. Deși nu există

un mandat formal, misiunile nu au adesea un tipar formal al UE și o implicare limitată la cei care
doresc să participe. Cu toate acestea, într-o formă sau alta, guvernele europene au lansat zeci de
operațiuni militare comune de la sfârșitul războiului rece. Impasurile precum războiul din Irak din
2003, când guvernele europene au fost în puternic dezacord că urmăresc politicile opuse unei
probleme globale proeminente, sunt extrem de rare.

În al treilea rând, chiar dacă UE nu mandatează și nici nu coordonează un răspuns politic,

legile, strategiile și interesele naționale convergente ale statelor europene generează, de cele mai
multe ori, politici compatibile și consolidate reciproc. Guvernele europene au afilieri la instituțiile
internaționale și obligații legale suprapuse. Aproape toate sunt membre NATO, ceea ce înseamnă că
acestea conduc planificarea și instruirea comună și acceptă obligațiile de apărare colectivă. Acestea
respectă aceleași tratate care reglementează azilul, drepturile omului, mediul, dezvoltarea și
numeroasele forme de cooperare ale Națiunilor Unite. Toate sunt apropiate de Statele Unite. Acestea
împărtășesc ambasadele naționale. În domeniul puterii soft, abilitatea europenilor de a educa
studenții străini, de a stabili norme constituționale globale și de a obține un succes mondial pentru

3
realizări atletice, contribuie la o influență europeană comună în lume - chiar dacă UE coordonează
în mod explicit puțin din aceasta.

PUTEREA CONVENȚIONALĂ MILITARĂ A UE

În timp ce capacitatea Europei de a proiecta forța coercitivă pentru a-i constrânge pe ceilalți
să accepte cererile politice nu se ridică la nivelul Statelor Unite, ea este mai activă și capabilă decât
orice altă putere globală.

Punctul de plecare convențional pentru măsurarea capacității militare este suma pe care
fiecare țară o cheltuiește pentru apărare. În acest sens, Statele Unite, care reprezintă mai mult de
40% din cheltuielile militare globale şi sunt pe primul loc. După aceea, majoritatea analiștilor
menționează China, cu cea mai mare cheltuială națională și peste 2 milioane de soldați activi, urmată
de Rusia, Arabia Saudită, Regatul Unit, India, Japonia, Franța, Germania și Coreea de Sud.

Aici, din nou, lipsa unei priviri agregate a Europei ne împiedică să avem viziunea
geopolitică corectă. Dacă unificăm activitățile militare europene, aceasta se află pe locul al doilea.
Cheltuielile militare europene reprezintă 15-16% din totalul global. China se află pe locul trei, cu
mai puțin de 10%, iar Rusia cheltuiește mai puțin de 7%, mai puțin decât jumătate din Europa.

Cheltuieli militare în 2016

45.00%
40.00%
35.00%
30.00%
25.00%
20.00%
15.00%
10.00%
5.00%
0.00%

Statele Unite Europa China Rusia

Sursa: The Military Balance, The annual assessment of global military capabilities and
defence economics 2017.

Un motiv final pentru optimismul euro este acela că Europa menține alianțe durabile.
Statele Unite și Europa sunt irevocabil aliate între ele și cu alte 28 de țări NATO. Acest bloc
comandă aproape 60% din cheltuielile militare globale. Europa, precum Statele Unite, menține

4
parteneriate și baze de securitate pe tot globul, precum și relații strânse cu zeci de țări din întreaga
lume. Dimpotrivă, Rusia și China pot face apel doar la câțiva aliați. Beijingul oferă o pregătire
militară modestă și o anumită asistență pentru Cambodgia, Afganistan, Tadjikistan, Siria și câteva
țări africane; menține un parteneriat de securitate cu Pakistanul; și are doar un singur aliat: Coreea
de Nord.

Aceste avantaje nu sunt doar teoretice. Militarii europeni fac de fapt mai mult în lume decât
cei din orice țară, cu excepția Statelor Unite. Numai Europa și Statele Unite au desfășurat aproape
zece mii de trupe de luptă în afara țărilor de origine de la sfârșitul Războiului Rece. În decursul
ultimului deceniu, desfășurarea în Europa a avut o medie de 107 000 de soldați pe an pe teren, plus o
prezență navală considerabilă. În schimb, China nu a desfășurat aproape nici un soldat de luptă în
străinătate, iar India a făcut-o doar în cadrul misiunilor U.N. Activitățile recente ale Rusiei s-au
limitat la scurte incursiuni în zonele învecinate din fosta Uniune Sovietică și la sprijinul aerian și
naval pentru unicul său aliat din Orientul Mijlociu.

CONCLUZIE

Puterea soft măsoară capacitatea de a avansa obiectivele politicii externe prin diseminarea
și manipularea ideilor, informațiilor și instituțiilor care ajută convingerea altor țări să acționeze în
mod special. Puterea soft este angajata prin diverse mijloace, iar UE face parte dintre cei mai
eficienți manipulatori ai lumii din multe dintre ele.

Cu 61 de ani în urmă, când liderii europeni s-au întâlnit pentru a semna Tratatul de la
Roma, unul dintre obiectivele lor comune a fost consolidarea poziției globale a Europei. Au reușit și,
privind în viitor, există puține motive să ne îndoim că vor continua să facă acest lucru.