1.

Cel mai vechi izvor al dreptului internațional public este:

a. tratatul;
b. cutuma;
c. echitatea.

2. Cutumele bilaterale:
a. sunt aplicabile în urma stabilirii prin practica reciprocă a două state, de regulă vecine;
b. sunt aplicabile în urma stabilirii prin practica reciprocă a două state, întotdeauna
vecine;
c. sunt aplicabile în urma stabilirii prin practica reciprocă a două state, indiferent de
localizarea lor geografică.

3. Principiile fundamentale ale dreptului internațional:

a. sunt rezultatul activității Curții Internaționale de Justiție;
b. reprezintă izvoare principale ale dreptului internațional public;
c. nu pot fi disociate de evoluția societății internaționale.

4. Judecătorii Curții Internaționale de Justiție își pot exprima opinile individuale în

legătură cu o decizie sau un aviz consultativ:
a. adevărat;
b. fals.

5. Cutumele universale:
a. sunt aplicabile unei arii geografice mari, de obicei continentale;
b. sunt aplicabile tuturor subiectelor de drept internaţional, ca urmare a acceptării lor de
cvasitotalitatea acestora;
c. sunt aplicabile doar acelor subiecte de drept internațional care le-au acceptat.

6. Convenția de la Washington din din 1 decembrie 1959:

a. constituie actul de înființare al NATO;
b. a instituit principiul liberei cercetări științifice în Antarctica;
c. a restraîns numărul statelor care pot experimenta arme nucleare.

7. Reprezintă izvoare ale dreptului internaţional public:

a. cutuma, tratatul şi Constituţia;
b. cutuma, tratatul şi legile;
c. cutuma, tratatul şi hotărârile de Guvern.

8. Recunoaşterea statelor se face:

a. printr-un act care are carater unilateral;
b. printr-un act care are un caracter bilateral;
c. prin tratat.

9. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional public:

a. sunt interdependente;
b. au caracter juridic obligatoriu;
c. dau expresie şi protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de
drept internaţional.

10. Respectarea cu bună-credință a obligațiilor asumate:

a. presupune respectarea obligatiilor care decurg pentru state din principiile și normele
general-recunoscute ale dreptului internaţional;
b. este echivalentul normelor jus cogens;
c. este echivalentul principiului pacta sunt servanda.
 11. Articolul 38 al Statutului Curții Internaționale de Justiție consideră ca fiind
mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept:
a. principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate;
b. cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept;
c. sub rezerva dispoziţiilor art. 59, hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calilficaţi
specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni.

12. Potrivit prevederilor Statutului Curții Internaționale de Justiție, aceasta poate

soluționa o cauză ex aequo et bono:
a. dacă părțile sunt de acord cu aceasta;
b. dacă atât Curtea, cât și părțile, sunt de acord cu aceasta;
c. în orice situație pe care Curtea o consideră necesară.
13. Cutuma internațională:
a. este considerată izvor de drept internațional;
b. nu este considerată izvor de drept internațional;
c. are un statut incert în categoria izvoarelor dreptului internațional.

14. Echitatea:
a. se aplică în toate domeniile dreptului internațional în care există reguli bine stabilite;
b. constituie un izvor formal al dreptului internațional;
c. operează împreună cu o normă de drept, ca mecanism moderator sau corectiv, în
cazul în care prin aplicarea strictă a unei norme de drept s-ar ajunge la rezultate care nu ar fi
juste.

15. Comisia de Drept Internațional:

a. este compusă din cincisprezece juriști independenți;
b. a fost creată de Curtea Internațională de Justiție;
c. a fost creată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

16. Tratatul internațional:

a. nu face obiectul niciunei codificări;
b. a făcut obiectul unei codificări a Comisiei de Drept Internațional a O.N.U.;
c. reprezintă un mijloc auxiliar de înfăptuire a dreptului internațional.

17. Articolul 38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție:

a. nu stabilește o ierarhie între izvoarele dreptului internațional;
b. stabilește o ierarhie între izvoarele dreptului internațional;
c. reprezintă o enumerare completă a izvoarelor dreptului internațional.
19. Statutul Curții Internaționale de Justiție nu face parte din Carta Organizației
Națiunilor Unite:
a. adevărat;
b. fals.

21. Principiul egalității între state:

a. este un principiu fundamental al dreptului internațional public;
b. nu comportă nicio excepție;
c. nu reprezintă un corolar al noțiunii de suveranitate.

22. Principiul neintervenției în treburile interne ale statului:

a. este un corolar al noțiunii de subsidiaritate;
b. reprezintă un principiu care este foarte frecvent reafirmat în cadrul relațiilor
internaționale;
c. comportă existența unor excepții.
 23. Principiul rezolvării pe cale pașnică a diferendelor se aplică:
a. numai diferendelor foarte grave intervenite între state;
b. numai diferendelor cu caracter politic intervenite între state;
c. tuturor diferendelor care se pot ivi în relațiile internaționale, indiferent de gravitatea lor.

24. Sunt principii fundamentale ale dreptului internațional public:

a. principiul egalității suverane a statelor, principiul inviolabilității frontierelor;
b. principiul libertății de navigație și principiul inviolabilității frontierelor;
c. principiul inviolabilității personale a diplomaților și principiul egalității suverane a
statelor.

25. Promisiunea reprezintă:

a. o modalitate de soluționare pașnică a diferendelor internaționale;
b. un act unilateral al statelor;
c. un act constitutiv al organizațiilor internaționale.

26. Toate actele organizațiilor internaționale constituie izvoare ale dreptului

internațional public:
a. adevărat;
b. fals.

27. Principiile fundamentale ale dreptului internațional public:

a. nu au caracter juridic obligatoriu;
b. nu au valoare juridică imperativă;
c. au valoare juridică imperativă.

28. Sunt principii fundamentale ale dreptului internațional public:

a. principiul pacta sunt servanda și principiul inviolabilității frontierelor;
b. principiul respectării egalității părților în litigiu și principiul egalității suverane a statelor;
c. principiul respectarii obligatiilor asumate și principiul inviolabilității frontierelor.

29. Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969 prevede nulitatea
tratatelor încheiate:
a. cu violarea unei norme imperative a dreptului internaţional;
b. cu vicierea consimţământului unei părţi contractante;
c. cu vicierea principiilor fundamentale ale dreptului internațional.

30. Rezoluțiile Adunării Generale a O.N.U.:

a. nu au forță juridică;
b. au forță juridică