Sunteți pe pagina 1din 17

CUPRINS

I. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI-----------------------------------1

1.1. Necesitatea efectuării activităţii de cercetare la faţa locului---------------------------------------------------2

1.2. Trăsăturile caracteristice ale activităţii de cercetare la faţa locului-------------------------------------3

II. CONSIDERAŢII PRIVIND REGLEMENTAREA PROCESUALA PENALĂ------------------------4

2.1. Faza de urmărire penală------------------------------------------------------------------------------------------ 4

2.2. Faza de judecată---------------------------------------------------------------------------------------------------- 5

III. IMPORTANŢA ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI----------------------------5

3.1. Importanţa cercetării la faţa locului---------------------------------------------------------------------------- 5

3.2. Obiectivele cercetării la faţa locului----------------------------------------------------------------------------- 6

IV. PREGĂTIREA ÎN VEDEREA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI-----------------------------------7

4.1. Măsurile pregătitoare până la deplasarea la faţa locului---------------------------------------------------7

4.2. Măsurile pregătitoare după sosirea la faţa locului----------------------------------------------------------8

4.3. Metode de cercetare---------------------------------------------------------------------------------------------- 10

V. FAZELE REZULTATELOR CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI------------------------------------10

5.1. Cercetarea în faza statică---------------------------------------------------------------------------------------- 11

5.2. Cercetarea în faza dinamică------------------------------------------------------------------------------------- 12

VI. FIXAREA REZULTATELOR CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI----------------------------------13

6.1. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin proces-verbal-----------------------------------------13

6.2. Schiţa locului faptei----------------------------------------------------------------------------------------------- 14


6.2.1. Planul schiţă--------------------------------------------------------------------------------------------------- 14
6.2.2. Desenul schiţă-------------------------------------------------------------------------------------------------- 14

6.3. Fotografiile şi înregistrările video judiciare------------------------------------------------------------------15


6.3.1. Fotografia de orientare--------------------------------------------------------------------------------------- 15
6.3.2. Fotografiile schiţă-------------------------------------------------------------------------------------------- 15
6.3.3. Fotografia obiectelor principale---------------------------------------------------------------------------- 15
6.3.4. Fotografiile de detaliu---------------------------------------------------------------------------------------- 15

VII. ASPECTE DE LEGISLAŢIE COMPARATĂ--------------------------------------------------------------15


CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

BIBLIOGRAFIE---------------------------------------------------------------------------------------------------
17

I. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

Momentul de referinţă al apariţiei noii ştiinţe judiciare se situează în urmă cu un secol,


fondatorul ei fiind socotit cunoscutul judecător de instrucţie austriac şi profesor de Drept penal,
Hans Gross. El avea să editeze, în 1893, “Manualul judecătorului de instrucţie”, reeditat în scurt
timp sub denumirea “Manualul judecătorului de instrucţie în sistemul criminalisticii”1
Procedeul probator, denumit în Codul român de procedură penală cercetarea la faţa locului -
cunoscut în legislaţiile occidentale şi ca cercetarea scenei infracţiunii sau scena crimei, cum este
cazul sistemului judiciar de tip anglo – saxon, ori american 2 - reprezintă actul de debut al
investigaţiilor în fapte de periculozitate deosebită: omucideri, violuri sau tâlhării urmate de moartea
victimei, distrugeri, catastrofe sau accidente grave, infracţiuni din domeniul crimei organizate ş.a.
Legiuitorul român reglementează cercetarea la faţa locului în cadrul art. 129 din Codul de
Procedură Penală, ca fiind activitatea desfăşurată de către organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată, atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii
infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea
mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea3.
„Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile de bază ce contribuie în mod
substanţial la aflarea adevărului în cauză, de ea depinzând în mod substanţial lămurirea problemelor
referitoare la faptele şi împrejurările acesteia, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului”4.
1
Publicarea în anul 1893, de către H. Gross a Manualului judecătorului de instrucţie este considerată de către
majoritatea autorilor de specialitate drept momentul de referinţă în apariţia noii ştiinţe judiciare.
2
M.J.Palmiotto, Criminal investigation, Ed.Nelson-Hall Publishers, Chicago, Illinois,SUA 1994, p.167 şi urm.
3
În proiectul Codului de procedură penală depus la Parlamentul României în cursul anului 2009 cercetarea la faţa
locului este reglementată la art. 191, după cum urmează:
a. Cercetarea locului faptei se dispune în cursul urmăririi penale de către organul de urmărire penală, iar în cursul
judecăţii de către instanţa de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării
unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă în cadrul procesului penal, precum şi ori de câte ori există suspiciuni cu
privire la decesul unei persoane.
b. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se află ori care vin la locul unde
se efectuează cercetarea, să comunice între ele sau cu alte persoane.
c. Organul de urmărire penală sau instanţa efectuează cercetarea locului faptei în prezenţa unui martor, afară de cazul în
care există o imposibilitate obiectivă de a asigura prezenţa acestuia.
4
V. Berchesan, C. Pletea şi Eugen I. Sandu, Cercetarea la faţa locului în "Tratat de tactică criminalistică", Ed. Carpaţi,
Craiova, 1992, p. 26.
1
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

„Nu de puţine ori, această activitate se constituie în unica modalitate de obţinere a probelor
şi mijloacelor materiale de probă, cel puţin în prima fază a cercetărilor”5.
Etimologic, a cerceta provine din latinescul "circitare" şi semnifică a examina, a observa, a
studia, a investiga, a se informa.
Importanţa acestui act procedural este relevată prin obiectul său complex, unde se arată că
cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la
situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se
stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost
săvârşită.
Sintagma „faţa locului" reprezintă nu numai locul propriu-zis unde s-a comis infracţiunea, ci
şi zonele mai apropiate sau alte locuri, din care se pot desprinde date referitoare la pregătirile,
comiterea şi urmările faptei, inclusiv căile de acces şi de retragere ale autorului din câmpul
infracţional.
Locul săvârşirii faptei este cel mai bogat în urme sau date referitoare la infracţiune şi la
autorul acesteia, astfel că de modul în care se efectuează întreaga cercetare, căutare şi ridicare a
urmelor sau a probelor materiale, ca şi fixarea rezultatelor, va depinde, într-o mare măsură,
soluţionarea cazului, identificarea autorului, precum şi a celorlalţi participanţi la comiterea faptei
penale.

1.1. Necesitatea efectuării activităţii de cercetare la faţa locului

Potrivit normei juridice cadru, cuprinsă în art. 129 alin. 1 din Codul de Procedură Penală,
organele judiciare, analizând considerente ce ţin de utilitatea, necesitatea şi oportunitatea efectuării
unei activităţi, pot decide să se deplaseze în cadrul sistemului de referinţă spaţial – unul sau mai
multe – pe care se găsesc urmele şi mijloacele materiale de probă, unde se desfăşoară activitatea de
cercetare la faţa locului în vederea6:
- examinării locului faptei şi fixării procesuale a celor descoperite;

5
C. Aioniţoaie, Tactica cercetării la faţa locului în „Curs de criminalistică”, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”,
Bucureşti, p. 2.
6
V. Bercheşan, C. Pletea, Eugen I. Sandu op. cit pag 29; E. Stancu Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti,
2001, vol.2, p. 8 şi 9.
2
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

- căutarea, descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea şi interpretarea urmelor, elaborarea şi


verificarea de versiuni cu privire la natura infracţiunii comise, la numărul şi identitatea
făptuitorilor, precum şi la aspecte ce ţin de loc, timp, natura activităţilor desfăşurate de

făptuitori, metode şi mijloace folosite, mobil, scop, urmările survenite ca rezultat al săvârşirii
infracţiunilor;
- stabilirea locurilor de unde se putea percepe, în total sau în parte, activitatea desfăşurată de
către făptuitori;
- identificarea martorilor oculari, a persoanelor vătămate, a altor persoane care cunosc date
despre săvârşirea infracţiunii şi, în unele cazuri, chiar a făptuitorilor;
- luarea unor măsuri de limitare a pagubelor, determinare a cauzelor, condiţiilor şi
împrejurărilor ce au determinat sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi a măsurilor de
prevenire care se impun, atât în legătură cu activitatea ilicită desfăşurată cât şi cu privire la
apariţia de noi consecinţe7.
9

1.2. Trăsăturile caracteristice ale activităţii de cercetare la faţa locului

Cu ocazia cercetării la faţa locului pot fi elucidate următoarele probleme:


– „ce” anume eveniment s-a petrecut;
– „unde” s-a săvârşit fapta şi care este întinderea locului comiterii acesteia;
– „cum” sau în ce mod s-a săvârşit fapta;
– „când” a fost săvârşită infracţiunea (ziua, noaptea, data etc.);
– „cu ce” mijloace, instrumente, substanţe, materiale etc., s-a comis fapta;
– „de ce” s-a săvârşit fapta (ură, gelozie, răzbunare etc.);
– „cine” a săvârşit fapta (una sau mai multe persoane, bărbat sau femeie, persoană minoră
sau majoră, profesie, înălţime etc.).
Cercetarea la faţa locului este o activitate iniţială deoarece, efectuată în cadrul urmăririi
penale, se situează la începutul anchetei, cu ea începe, ea constituie debutul cercetării infracţiunilor
ce, prin natura lor, fac necesară activitatea.
Urgenţa, cu care se impune a fi efectuată cercetarea la faţa locului, este determinată de
pericolul modificării stării şi poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă, de posibilitatea

7
V. Lepăduşi şi S.Grejdinoiu în Consideraţii privind investigarea criminalistică a locului faptei –lucrare apărută sub
egida Asociaţiei Criminaliştilor din România în 2004, p. 15.
3
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

dispariţiei sau distrugerii acestora, cu efecte deosebite, ce implică interpretări eronate ale stărilor de
fapt, îngreunarea gestionării activităţii şi, în plan general, a întregii anchete.

Obligativitatea efectuării cercetării la faţa locului este impusă de însăşi raţiunea anchetei
penale; perceperea mijloacelor materiale de probă, etc., nu pot fi realizate prin alte activităţi, iar
organele judiciare nu pot sta în expeditivă, ele trebuind să manifeste un rol activ, să intervină
specializat, atât în considerarea sarcinilor, pe care le au ca organe calificate ale statului, cât şi în
considerarea persoanelor interesate în cauză – efectuarea acestei activităţi în mod superficial,
ignorând cerinţele de ordin tactic, regulile de descoperire, relevare, ridicare, etc., putând conduce, în
cele din urmă, la prejudicierea gravă a intereselor persoanelor, la erori judiciare.
Cercetarea la faţa locului este o activitate ce, ca regulă, nu poate fi repetată, datorită
intervenţiei echipei de cercetare în starea iniţială a locului de cercetat, ce suferă, astfel, modificări –
cu ocazia unei noi cercetări la faţa locului, descoperindu-se, în primul rând, urmele echipei care a
efectuat prima activitate şi numai întâmplător urme care să intereseze cercetarea şi care să nu fi fost
viciate. Ca excepţie, în condiţii generate de efectuarea activităţii în mod incomplet, datorită unor
condiţii meteo improprii, datorită neincluderii, în cadrul locului de cercetat, a tuturor porţiunilor de
teren pe care este posibil să se găsească urme, de natură a interesa ancheta sau din alte cauze, care să
nu impieteze în mod fundamental asupra locului de cercetat, cercetarea la faţa locului poate fi
repetată.
Cele arătate au fost expuse în ipoteza efectuării cercetării la faţa locului, în cadrul urmăririi
penale, aşa cum prevede Codul de Procedură Penală. În considerarea trăsăturilor caracteristice
arătate, activitatea de cercetare la faţa locului se efectuează înaintea altor activităţi, cât mai urgent
posibil.

II. CONSIDERAŢII PRIVIND REGLEMENTAREA PROCESUALA PENALĂ

2.1. Faza de urmărire penală


În această fază, cercetarea la faţa locului este dispusă printr-o rezoluţie motivată a organului
de urmărire penală, de regulă, după începerea urmăririi penale. Cercetarea se efectuează în prezenţa
martorilor asistenţi, cu excepţia cazurilor în care această prezenţă nu este găsibilă. De asemenea,

4
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

dacă se consideră necesar, la cercetare pot participa şi părţile, o eventuală neparticipare a părţilor
încunoştinţate nefiind de natură să împiedice efectuarea cercetării.

Învinuitul sau inculpatul dacă nu poate fi adus la cercetare, în cazul în care este reţinut sau
arestat, organele de urmărire penală îi pun în vedere că poate fi reprezentat şi îi asigură, la cerere
reprezentarea. Referitor la acest ultim aspect, potrivit art.172 Cod procedură penală, prin Legea
32/1990, potrivit cărora apărătorul, ales de învinuit sau inculpat, poate participa la efectuarea
oricărui act de urmărire penală, deci şi la cercetarea la faţa locului.

2.2. Faza de judecată


În această etapă a procesului penal, cercetarea la faţa locului este dispusă de către instanţă,
printr-o încheiere, după începerea cercetării judecătoreşti. Potrivit art.129 alin.4 Cod procedură
penală instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa
procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie.8
Potrivit la specificul acestei activităţi, cercetarea la faţa locului, efectuată de instanţa de
judecată, nu are nici întinderea şi nici adâncimea celei efectuate de către organul de urmărire penală.
Cu toate acestea, semnificaţia este la fel de mare, întrucât instanţa are posibilitatea să ia contact
direct cu anumite aspecte ale locului în care s-a comis infracţiunea şi să cântărească mai exact
rezultatele desprinse din cercetările anterioare ale organelor de urmărire penală.

III. IMPORTANŢA ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

3.1. Importanţa cercetării la faţa locului


Este subliniată în literatura de specialitate, atât procesual penală, cât şi criminalistică, marea
majoritate a autorilor fiind de acord că ne aflăm în faţa unui procedeu probator cu adâncă
semnificaţie în aflarea adevărului.9
Deplasarea organului judiciar la faţa locului este una dintre cele mai eficace măsuri
procedurale. Faptul că organul de urmărire penală, ca şi instanţa de judecată, au posibilitatea să
investigheze direct locul săvârşirii faptei şi să evalueze consecinţele infracţiunii, să stabilească

8
V.Dongoroz, GH.Daringa, S. Kahane, D.Lucinescu, A.Nemeş, M.Popovici, P.Sîrbulescu, V.Stoican, Noul Cod de
procedură penală şi Codul de procedură anterior,prezentare comparativă, Ed.Politică, Bucureşti, 1969, p.81.
9
N.Volonciu, Tratat de drept procesual penal Ed. Paideia, Bucureşti, 1994, p.279
5
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

împrejurările în care a fost comis actul penal şi să-l identifice pe autor – prin descoperirea, fixarea,
ridicarea şi cercetarea criminalistică a urmelor, a mijloacelor de probă – este de natură să contribuie
efectiv la realizarea scopului procesului penal.

În infracţiunile de omucideri, examinarea locului faptei este “partea cea mai importantă a
cercetării cauzei penale”.10
Locul săvârşirii unei fapte penale este cel mai bogat în urme sau date referitoare la
infracţiune şi la autorul acesteia, aşa că, de modul în care se efectueză întreaga cercetare, căutare şi
ridicare a urmelor sau a probelor ca şi fixarea rezultatelor, va depinde într-o mare măsură
soluţionarea cazului, identificarea autorului, a celorlalţi participanţi la comiterea faptei penale.11
Prin deplasarea imediată la faţa locului se evită pericolul modificării locului faptei, precum
şi dispariţia şi degradarea urmelor care se pot produce, atât prin acţiunea autorului - care caută să
înlăture urmele faptelor sale, cât şi prin aceea a intervenţiei unor persoane care caută să restabilească
ordinea sau să afle ce s-a întâmplat sau a unor factori neutri (condiţiile meteorologice, caracterul
perisabil al unor urme, în special cele biologice).

3.2. Obiectivele cercetării la faţa locului


Potrivit experienţelor practice în materie, reluată şi în literatura de specialitate, atât în ţara
noastră cât şi în străinătate, pot fi scoase în evidenţă principalele sarcini care revin cercetării la faţa
locului, în esenţă acestea fiind următoarele12 :
a) Cunoaşterea şi investigarea directă de către organul de urmărire penală sau de către
instanţa de judecată a scenei infracţiunii sau a locurilor înscrise în categoria “locului
faptei”. În prevederile Codului de instrucţie criminală al Belgiei, referitoare la
sarcinile principale ale cercetării la faţa locului, care indică printre obiective: constatarea
corpurilor delicte, a stării lor, a locului faptei, ridicarea armelor şi a altor obiecte ce pot
servi ascultării, identificării persoanelor.13
b) Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii a mijloacelor materiale de probă.

10
C.E.O.Hara, Principii de bază ale cercetărilor penale, ediţia a IV-a. Ed. Charles C.Thomas, Springfield, Illinois,
S.U.A.,1976, p.45
11
L.Coman şi I.R. Constantin, în lucrarea colectivă Tratat practic de criminalistică, vol.I Ed.Ministerului de Interne,
Bucureşti, p.25-27
12
A.Ciopraga, Criminalistica tactică, Universitatea din Iaşi, 1986, p28, Cercetarea la faţa locului, în P.P.C., nr.2/1981,
p.112-114.
13
R.Lechat, La technique de l enquete criminelle, tome I, Ed.Moderna, Bruxelles, 1959, p.107
6
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

c) Obţinerea de date cu privire la modul de operare al făptuitorului, la numărul de persoane


care au luat parte la comiterea infracţiunii.
d) Identificarea eventualilor martori;
e) Elaborarea unor versiuni generale privind fapta penală şi participanţii la savârşirea
acesteia, cel puţin cu caracter provizoriu.

IV. PREGĂTIREA ÎN VEDEREA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

Pregătirea cercetării la faţa locului presupune iniţierea unei serii de măsuri specifice, de către
organul judiciar chemat să efectueze cercetarea – măsuri cunoscute în literatura de specialitate şi sub
denumirea de acţiuni premergătoare sau pregătitoare.
În condiţiile specifice cercetării la faţa locului, pregătirea activităţii presupune parcurgerea a
două etape:
- până la deplasarea la faţa locului;
- după sosirea la faţa locului.
Astfel, este necesară desfăşurarea unor activităţi până la deplasarea la faţa locului, urmând
ca pregătirea să fie definitivată odată cu sosirea echipei la locul faptei.

4.1. Măsurile pregătitoare până la deplasarea la faţa locului


a) Primirea, consemnarea şi verificarea sesizării;
Organele de urmărire penală pot fi sesizate despre savârşirea unei infracţiuni prin oricare din
modurile prevăzute de legea procesual penală – „plângere, denunţ sau din oficiu”14.
În momentul primirii sesizării, organul de urmărire penală îşi verifică competenţa (dacă este
cazul informează organul de urmărire penală competent) şi are îndatorirea să întreprindă
următoarele activităţi:
- identificarea persoanei care a făcut plângerea sau denunţul;
        - "verificarea sesizării care se impune atunci când aceasta s-a facut telefonic de către
persoane necunoscute, pentru a evita deplasările inutile"15
b) Asigurarea tehnico-materială, care presupune:
- pregătirea trusei criminalistice universale;
        - pregătirea trusei fotografice (aparate foto; filme; filtre; trepied);
14
Codul de procedură penală al României, art. 221.
15
C. Aionitoaie, Tactica cercetarii la fata locului în „Curs de criminalistica”, Academia de Politie „Al. I. Cuza”,
Bucuresti, p. 11.
7
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

        - pregătirea laboratorului criminalistic;


        - dotarea echipei cu materiale necesare comunicării şi ţinerii legăturii între ei.
Sarcina verificării mijloacelor tehnico-materiale revine atât şefului echipei, cât şi fiecăruia
dintre membrii acesteia, potrivit competenţei.

c) Asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la faţa locului.


Atunci când echipa de cercetare a ajuns la faţa locului într-un timp scurt (10-15 min.),
şansele de descoperire a tuturor urmelor infracţiunii sunt mult mai mari, reducându-se posibilitatea
distrugerii acestora.
d) Asigurarea prezenţei specialiştilor, a apărătorului şi a martorilor asistenţi.
În cazul infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii, prezenţa medicului legist este
indispensabilă.
Datele furnizate de acesta sunt de natură să direcţioneze cercetările - pentru elaborarea unor
versiuni, formarea corectă a cercului de bănuiţi şi desfăşurarea operativă a activităţilor de verificare.
„În cazul incendiilor, exploziilor, catastrofelor aeriene, feroviare, maritime sau fluviale,
accidentelor ori catastrofelor miniere etc., specialiştii pot să-şi aducă contribuţia la luarea unor
măsuri de conservare a urmelor, precum şi la lămurirea urgentă a unor împrejurări importante ale
cauzei”16
Atunci când autorul infracţiunii a rămas la faţa locului, a fost urmărit şi prins de lucrătorii
ajunşi primii la faţa locului sau de persoana vătămată ori martori şi „se află în una din situaţiile
(prevăzută de lege), ce impun asistenţă juridică obligatorie” 17 se va asigura prezenţa apărătorului la
desfăşurarea acestei activităţi.

4.2. Măsurile pregătitoare după sosirea la faţa locului


Aceste măsuri diferă de la caz la caz, în funcţie de natura activităţii ilicite desfăşurate,
urmările acesteia şi natura locului ce urmează a fi cercetat. Printre aceste măsuri se înscriu:
a) Informarea operativă asupra evenimentelor care au avut loc şi au fost constatate de
către lucrătorii sosiţi primii la faţa locului; date preţioase pot fi obţinute şi de la alte
persoane găsite la faţa locului - victimă, martor ocular, făptuitor.
b) Verificarea modului cum s-a acţionat până la sosirea echipei de cercetare, a
rezultatelor obţinute şi, în raport cu situaţia existentă, luarea măsurilor corespunzătoare.

16
V. Berchesan, C. Pletea si Eugen I. Sandu, op. cit., p. 37.
17
Codul de procedură penală al României, art. 171 , alin. 2, modificat prin Legea 32/1990.
8
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

c) Determinarea modificărilor care au survenit în aspectul iniţial al locului faptei.


d) Delimitarea corectă a locului de cercetat.

„Aceasta delimitare corectă a locului de cercetat are drept scop să cuprindă în centrul atenţiei
spaţiul, locul, încăperea care reprezintă câmpul infracţional, pentru a asigura, astfel, descoperirea
tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu cauza”18.
În delimitarea corectă a locului, pe lângă constatările proprii, „un rol deosebit îl au
informaţiile obţinute de la lucrătorii care au ajuns primii la faţa locului: de la persoana vătămată,
martorii oculari ori de la cei care au sesizat savârşirea infracţiunii”19.
Atât practica judiciară, cât şi literatura de specialitate recomandă ca, întotdeauna, limitele
locului de cercetat sa fie mai largi, în aşa fel încât să nu ramână în afara atenţiei organului de
urmărire penală suprafeţe pe care ar putea exista urme.
Locul unde s-a savârşit o crimă nu se mărgineşte la împrejurimile imediate, ci cuprinde atât
de mult din regiunea înconjurătoare cât poate fi necesar pentru a întelege pe deplin împrejurările
exacte care înconjoară comiterea crimei. Aceasta include, bineînţeles, o asemenea porţiune din
suprafaţa de apropiere şi de fugă cât poate fi determinată.
e) Organizarea măsurilor de pază a locului faptei.
„Aceste măsuri au un dublu scop: în primul rând, vizează înlăturarea posibilităţii producerii
unor modificări în aspectul locului unde s-a comis infracţiunea, iar în al doilea rând vizează
menţinerea ordinii pe toată durata desfăşurării activităţii”20.
f) Identificarea martorilor oculari şi stabilirea persoanelor suspecte.
g) Stabilirea metodelor concrete de cercetare a locului faptei.
În cazul unei infracţiuni de omor, a unor incendii sau explozii ori a unor accidente de
circulaţie, când urmele sunt concentrate într-un singur loc, este indicat ca aceasta (cercetarea) să
aibă punctul de plecare în centru şi apoi, să se extindă spre periferie. Atunci când se impune
stabilirea căilor de acces, cautarea cadavrului sau a instrumentelor folosite la savârşirea infracţiunii,
cercetarea trebuie să se deruleze de la periferie spre centru, în spirală.

18
L. Coman si M. Constantinescu, „Reguli tactice ale efectuării cercetării la faţa locului”, în tratat practic de
criminalistică, vol. I, Ministerul de Interne, 1976, p. 425.
19
A. Ciopraga, op. cit., p.36.
20
V. Berchesan, C. Pletea si Eugen I. Sandu, op. cit., p. 40.
9
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

Când cercetarea la faţa locului se face în teren deschis, ea poate fi efectuată, dupa cum
urmează:
- de-a lungul itinerariului parcurs de făptuitor, din locul unde s-a consumat episodul
principal ori se observă rezultatele activităţii, ilicite, spre exterior;

- din centrul locului faptei spre periferie, lărgindu-se din ce în ce mai mult zona examinată,
în spirală;
- pe sectoare dreptunghiulare, în situaţia în care terenul, deşi întins, are puncte de reper ce
pot uşura delimitarea acestuia.

4.3. Metode de cercetare


În literatura de specialitate sunt prezentate următoarele metode de cercetare:
 - metoda subiectivă, constă în aceea că echipa de cercetare procedează la căutarea,
descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, urmând fidel
traseul parcurs de făptuitor din momentul pătrunderii în câmpul infracţional şi până la părăsirea
acestuia;
-  metoda obiectivă, constă în căutarea, descoperirea, fixarea, ridicarea urmelor şi a
mijloacelor materiale de probă într-o anumită ordine, făcând abstracţie de modul şi succesiunea
acţiunilor presupuse a fi fost desfăşurate de făptuitor în câmpul infracţiunii;
 -  metoda combinată, adică folosirea pe parcursul cercetării atât a metodei subiective, cât şi
a celei obiective, trecându-se de la una la alta, în raport cu particularităţile cauzei şi diferitele
metode ale cercetării”21

V. FAZELE REZULTATELOR CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

„Cercetarea la fata locului este o activitate complexă, de durată, care solicită exactitate,
calm, perseverentă, prudenţă, eforturi şi, uneori, chiar sacrificii, pentru realizarea scopului pe care îl
urmareşte”22:
Ca metodică tactică generală, cercetarea la faţa locului parcurge doua etape (faze): faza
statică şi faza dinamică. Această distincţie între cele două faze ale cercetării are un caracter

21
L.Coman şi I.R. Constantin, în lucrarea colectivă Tratat practic de criminalistică, vol.I Ed.Ministerului de Interne,
Bucureşti, p.55-56
22
C. Aionitoaie, op. cit. p. 22.
10
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

convenţional, în sensul că nu trebuie privită ca ceva rigid. În raport cu multitudinea şi diversitatea


situaţiilor legate de împrejurările comiterii faptei pot apărea cazuri când unele activităţi din faza
statică se execută în faza dinamică şi invers.

5.1. Cercetarea în faza statică


In faza statică a cercetării se procedează la o examinare atentă a locului faptei, atât în
ansamblul său, cât şi pe zonele mai importante, fără a se aduce nici o modificare acestuia.
Cercetarea poate începe de la centru şi continuă spre marginea locului faptei, sau la obiectul
principal cum ar fi de exemplu, corpul victimei, focarul unui incendiu, o casă de bani spartă etc.
În locurile deschise, cercetarea se poate desfăşura de-a lungul pereţilor încăperii, iar, în
locurile deschise, pe porţiuni de teren bine delimitate de la centru spre margine sau invers. Nu se
exclude posibilitatea efectuării cercetării, ţinându-se seama de drumul presupus a fi fost urmat de
autorul infracţiunii. Dintre activităţile mai importante desfăşurate în faza statică a cercetării,
menţionăm următoarele:23
- stabilirea stării poziţiei mijloacelor materiale de probă, a urmelor vizibile, a urmelor
materie ş.a.,aşa cum au fost găsite de echipa de cercetare;
- măsurarea distanţei dintre obiectele principale, dintre acestea şi urme sau locuri de acces,
aspect de natură să servească la clarificarea unor împrejurări ale cauzei.
- executarea de fotografii de orientare, schiţă şi fotografii ale obiectelor principale, precum
şi fixarea prin înregistrare video magnetică.
- determinarea eventualelor modificări survenite anterior sosirii echipei de cercetare.
Din coroborarea rezultatelor acestor prime investigaţii cu elementele deduse din modificările
aspectului normal al locului faptei şi consecinţele propriu-zise ale actului infracţional, pot fi obţinute
date importante referitoare la natura faptei, la timpul şi împrejurările în care a fost savârşită şi chiar
la făptuitor24. De exemplu, pot fi obţinute unele date din interpretarea modului în care a pătruns într-
o încăpere, a modului în care a fost primit, ca o cunoştinţă sau ca un intim. În legătură cu autorul
faptei se poate stabili dacă acesta era familarizat cu locul faptei, dacă a acţionat singur sau cu alte
persoane. De exemplu, în cercetarea unei morţi violente, a fost descoperit cadavrul unui bărbat, de
vârstă mijlocie, cântărind cca.90 kg, spânzurat într-un pod. Mobila din încăperea în care locuia
singur era în acea neorânduială specifică luptei dintre mai multe persoane, iar în bucătărie erau
începute pregătirile de servire a mesei. Prima ipoteză formulată pe baza acestor date iniţiale a fost
23
L.Coman şi I.R. Constantin, op.cit. p. 428-429.
24
A. Ciopraga, Criminalistică – Tratat de tactică, p.67
11
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

formulată în sensul că fapta a fost săvârşită de cel puţin două persoane şi că nu poate fi vorba de o
sinucidere.

5.2. Cercetarea în faza dinamică


Faza dinamică este cea mai complexă şi laborioasă etapă a cercetării la faţa locului, întrucât
presupune participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigaţiilor şi folosirea integrală a
mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice aflate la dispoziţia lor. Acest moment al cercetării
persupune:
- examinarea amănunţită a corpului victimelor, a fiecărui obiect presupus purtător de
urme sau care a servit la savârşirea infracţiunii, fiind permisă atingerea sau schimbarea
poziţiei lor. Deasemenea o atenţie deosebită este acordată descoperirii, fixării şi ridicării
urmelor infracţiunii, potrivit tipului şi naturii acestora (urme de mâini, de picioare etc), în
această categorie incluzând şi mijloacele materiale de probă.
- executarea fotografiilor şi înregistrărilor video de detaliu, a măsurătorilor fotografice
bidimensionale, se finalizează schiţa locului faptei şi se începe redactarea procesului
verbal.
- se iau primele declaraţii martorilor şi victimei, dacă mai este la faţa locului, inclusiv
persoanelor suspecte. Declaraţiile vor fi luate fireşte separat, fără a se face aprecieri din
partea organului judiciar, fără a se influenţa persoanele ascultate într-un anumit mod,
respectându-se regulile tactice ale ascultării specifice fazei de anchetă.
- clarificarea împrejurărilor negative determinate de neconcordanţa dintre situaţia de
fapt şi evenimentul presupus că s-ar fi produs, de absenţa unor urme sau obiecte care, în
mod normal ar fi trebuit să existe la faţa locului. În multe cazuri, împrejurările negative
relevă intenţia autorilor unor infracţiuni de a masca caracterul faptei lor sau, pur şi
simplu, de a deruta cercetările. Astfel, cu prilejul cercetării la faţa locului, cadavrul unei
persoane a fost găsit pe calea ferată, prezentând multiple traumatisme, inclusiv
secţionarea unei părţi a capului. Pe baza interpretării datelor obţinute iniţial, s-a conchis
că moartea s-a datorat unui accident. Ulterior, au fost obţinute noi date, cadavrul a fost
deshumat şi supus unei noi expertize medico-legale stabilindu-se că moartea a fost
cauzată de o lovitură de topor aplicată în cap. Prima versiune a fost formulată eronat şi
din cauza faptului că, în momentul cercetării locului faptei, s-a trecut cu vederea absenţa
urmelor de sânge specifice unui asemenea accident.

12
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

VI. FIXAREA REZULTATELOR CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

Conform art.131 Cod procedură penală, fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului se face
într-un proces-verbal de cercetare la faţa locului, la care se anexează schiţe, desene, fotografii,
benzile videomagnetice.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului trebuie să cuprindă, în afara dispoziţiilor arătate
în art.91 Cod procedură penală, descrierea amănunţită a situaţiei de fapt, a locului faptei, a urmelor
biologice şi nebiologice găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte
mijloace de probă, încât acestea să fie redate cu precizie şi, pe cât posibil, cu dimensiunile
respective.
Procesul-verbal trebuie să conţină, aşadar, concret şi corect, toate datele rezultate din
cercetarea la faţa locului, să constituie o oglindă fidelă a tuturor activităţilor desfăşurate în echipă.
Procedându-se în această modalitate, rezultatele obţinute în urma cercetării la faţa locului
vor fi de un real folos în aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

6.1. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin proces-verbal

Din punctul de vedere al anchetei, procesul-verbal de cercetare la faţa locului este un mijloc
de probă cu semnificaţie majoră în soluţionarea cauzei, constituindu-se, în acelaşi timp, şi ca o
dovadă de natură a demonstra îndeplinirea tuturor dispoziţiilor legale, în cea ce priveşte
desfăşurarea cercetării la faţa locului.
Acesta trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate, un inventar
şi, nu numai, al tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite25.,
Lectura acestui act procedural trebuie să ofere, chiar şi celui care nu a participat la
efectuarea acestei activităţi, posibilitatea de a-şi reprezenta cu uşurinţă scena locului faptei, cu toate
modificările, ce constituie un rezultat al celor desfăşurate26.
Din punctul de vedere al formei şi cuprinsului, procesul-verbal va conţine următoarele
menţiuni, indicate în art.91, C.pr.pen.:
25
Hans Gross în Manuel pratique d’instruction judiciaire, Edit. Marchal et Billard, Paris, 1899, referindu-se la
procesul-verbal de cercetare la faţa locului arată că este piatra de încercare pentru judecătorul de instrucţie. În nici o
împrejurare el nu-şi manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii, logica raţionamentului, energia metodică şi
conştientă a scopului pe care îl urmăreşte.
26
A. Ciopraga, op. cit. p. 77.
13
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

- data şi locul unde este încheiat, ora la care a început şi ora la care s-a terminat încheierea
procesului-verbal;
- numele, prenumele şi calitatea celor care îl încheie;
- numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi când există;
- descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate.
- numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal,
obiecţiile şi explicaţiile acestora;
- menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
Procesul - verbal trebuie redactat în termeni clari şi precişi, astfel încât lectura sa să poată
reda întocmai imaginea locului faptei şi pentru aceia care nu au participat la cercetarea la faţa
locului.

6.2. Schiţa locului faptei


Schiţa locului faptei, denumită şi plan-schiţă sau desen schiţă, este destinată fixării şi
prezentării în ansamblu, a locului faptei, a modului în care sunt dispuse, în plan, obiectele şi urmele
infracţiunii, precum şi a distanţelor sau a raportului de poziţie dintre acestea.
Principalul rol al schiţei locului faptei este acela de a facilita formarea unei imagini cât mai
apropiate de realitate asupra scenei infracţiunii, astfel încât constatările cuprinse în procesul verbal
să fie clar înţelese.
6.2.1. Planul schiţă, executat la scară, în care sunt respectate riguros proporţiile dintre
dimensiunile reale ale suprafeţelor, distanţelor etc. Scara la care se ridică planul
este în funcţie de suprafaţa şi de natura locului faptei. De exemplu, în cazul
încăperilor, în
general al locurilor închise, scara poate fi de 1/50 sau 1/100, iar în locurile
deschise, scara poate depăşi 1/500.
6.2.2. Desenul schiţă, se realizează de regulă, printr-o simplă desenare a locului faptei
fără să se respecte cu rigurozitate proporţiile dintre dimensiunile reale şi
reprezentările grafice, însă tot pe baza măsurătorilor executate la faţa locului şi
prezentate în schiţă.

14
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

6.3. Fotografiile şi înregistrările video judiciare


Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără printre cele mai importante mijloace
de fixare a rezultatelor cercetării, deşi este considerată drept o modalitate auxiliară procesului
verbal.
Fotografia la faţa locului include:
6.3.1. Fotografia de orientare – este destinată fixării întregului loc al faptei, raportat
la anumite puncte de reper de natură să servească la identificarea zonei în care s-a
săvârşit infracţiunea.
6.3.2. Fotografiile schiţă – servesc la redarea, în primul rând, a locului faptei, cu tot
ce are el mai caracteristic, redarea în întregime sau în parte a locului respectiv, în
funcţie de varianta în care este executată.
6.3.3. Fotografia obiectelor principale, ca de exemplu: corpul victimei, armele sau
instrumentele folosite de autor la savârşirea infracţiunii, mijloacele de probă ş.a.
6.3.4. Fotografiile de detaliu, necesare punerii în evidenţă, a urmelor, a detaliilor
caracteristice ale acestora, a modului în care sunt dispuse pe suprafaţa obiectului
purtător produse prin săvârşirea infracţiunii.
Înregistrările foto şi video digitale, vor deveni un mijloc generalizat nu numai de fixare a
imaginilor ci şi de examinare efectivă, ca de exemplu: folosirea tehnicilor informatice care conduc
la creşterea operativităţii, inclusive identificări de persoane sau de obiecte.

VII. ASPECTE DE LEGISLAŢIE COMPARATĂ

Instituţia judecătorului de drepturi şi libertăţi se regăseşte în unele reglementări procesual


penale europene.
27
Codul de procedură penală italian , adoptat de Parlamentul italian în 1988, a înlocuit
judecătorul de instrucţie cu judecătorul pentru investigaţii preliminare (giudice per le indagini
preliminari) şi a creat premisele unei proceduri de tip acuzatorial28. Sistemul penal italian era în

27
http://www.studiocelentano.it/codici/cpp/
28
Adelmo Manna and Enrico Infante., Criminal justice Systems in Europe and North America, Italy . HEUNI,
Helsinki, 2000 p. 18 şi următoarele, http://www.heuni.fi/uploads/jrrqu.doc

15
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

mod tradiţional construit pe modelul inchizitorial, în consecinţă investigaţiile erau desfăşurate de


judecătorul de instrucţie, care strângea probele. Noul Cod italian, urmând anumite iniţiative
legislative, a fost inspirat de modelul acuzatorial din America de Nord. De asemenea, s-a renunţat
la instituţia judecătorului de instrucţie în favoarea judecătorului pentru investigaţii preliminare, care
are sarcina de a supraveghea faza premergătoare procesului, actele procurorului şi de a garanta
drepturile persoanei investigate. Acest judecător poate lua măsuri procesuale de restrângere a
libertăţii individuale, dacă acestea se dovedesc necesare în timpul anchetei. În sfârşit, judecătorul
pentru investigaţii preliminare rezolvă cererile privind încetarea procesului.

16