UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI, ROMÂNIA

SPECIALITATEA EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT

Tema: Caracteristicile schiului alpin pe pârtie

Disciplina: Aplicații practice în discipline sportive de iarnă

Autor: Verejan Oleg

Coordonator: Petronel Moisescu

Chișinău 2021

1
 Cuprins:

Introducere………………………………………………………………………….….3

Istorie…………………………………………….……...…………………..……….....3

Slalom ……………………………………………………………………………...…..4

Slalom uriaș ………………………………...……………………………………….....5

Slalom super-uriaș (Super G). ……………………………….. …………………….....5

Coborârea………………………………………………………………………….…...6

Combinata alpină………………………………………………………………….……7

Combinata clasică ……………………………………………………………….…….7

Concluzie……… ……………………………………………………………………...7

Bibliografie…………………………………………………………………………….8

2
 Introducere

Schiul alpin este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante pe zăpadă, prin anumite
puncte de trecere obligatorii, numite „porți”, cu schiuri cu legături cu călcâi fix.
Schiatul a evoluat de la schiul fond, datorită dezvoltării infrastructurii echipamentelor de
transport a oamenilor (teleferice) în stațiunile de munte prin acestea schiorii erau duși până în
vârful celor mai înalte pante, astfel încât bucuria coborârii pantelor lungi care altădată erau prea
greu de urcat se putea face de mai multe ori. Acest sport este popular oriunde ninge sau există
zăpadă combinată cu pante ale munților și infrastructură. Astfel pârtii de schii se găsesc
în Europa, America de Nord, Japonia, dar nu numai acolo.
Istorie. Descoperirile făcute de către arheologi și specialiști ai domeniului arată că schiul a
apărut în urmă cu mai mult de 5000 de ani. În muzee se pot gasi obiecte specifice alunecării pe
zăpadă ce au fost folosite mult timp pentru deplasare în iernile grele de către cei care locuiau în
zona de nord a Europei. Există documente care atestă că în Norvegia, în 1774 a fost primul
regiment de militari schiori și primele școli militare de schi. „Responsabili pentru răspândirea
schiului în lume au fost emigranții norvegieni, care la jumătatea secolului XVIII s-au stabilit în
Germania, America de Nord, Australia și Noua Zeelandă. În anul 1890 exploratorul norvegian
Fridjof Nansen publică o lucrare în care descrie expediția pe schiuri din anul 1888, din
Groenlanda. Expediția acestuia a contribuit oarecum la popularizarea și răspândirea schiului în
lume.” „Schiul a apărut în Statele Unite după 1800 în regiuni ca Wisconsin și Minnesota, unde se
regăsesc comunități de scandinavi. Sportul s-a bucurat de o mare popularitate în California, unde
în 1854 se construiește prima fabrică de schiuri.” Schiul a evoluat de la o activitate utilitară la o
activitate de timp liber sau chiar de performanță, testând limitele organismului uman. La mijlocul
secolului al XIX-lea schiul devine sport datorită nordicilor, norvegienii având un rol de port-
drapel. Amploarea pe care au luat-o concursurile au dus la instituirea, în anul 1901 a „Jocurilor
Nordice”, o replică a Jocurilor Olimpice de vară de la Athena din 1896.
Apariția schiului în România este intens discutată în literatura de specialitate. Încă din sec. XVI-
lea, în cartea „Cronica Europei Sarmatice” apărută la Cracovia, se menționează despre locuitorii
din regiunea Ceremușului din Carpații Păduroși. Aceștia foloseau la vânătoare tălpici de lemn cu
care se deplasau iarna pe zăpadă. Din această regiune nordică a țării noastre, schiul a fost preluat
de către localnicii din sud. Mai apoi schiul a fost răspândit și dezvoltat de unitățile de vânători de

3
munte. 7 În istoria recentă, cei mai titrați schiori la masculin din Romania sunt brașovenii Nan
Ioan Gabriel, având în palmares peste douazeci de titluri de campion national și Achiriloaie Ioan,
care a participat la numeroase curse de coborâre în cupa Mondială și în Cupa Europei. La
feminin, Edit Miklos ne-a făcut să fim mândri, rezultatele sale clasând-o în primele 30 de
concurente în cupa mondială. În anul 2019, Ania Cail a fost intervievată de către noi, declarându-
ne rezultatele importante din sezonul 2018-2019: locul 2 la proba de super G la circuitul Sud
American, clasare în primele 30 de locuri în Cupa Europei, în Italia, clasare în primele 10 locuri
la Campionatele Naționale ale Franței la proba de coborâre și un loc 3 la o cursă FIS în Franța.
Slalom. Principiul slalomului este acela de a schia, cât mai repede posibil, printr-un traseu
impus, cu un număr de porţi pentru cursa bărbaților între 55 şi 75, iar pentru femei între 40 și 60.
Distanța și plasarea lor pe parcursul cursei sunt stabilite prin norme de către Federația
Internațională de Schi. Proba de slalom constă într-un sistem cu două manșe. În cursele din Cupă
Mondială, se califică doar 30 de schiori pentru manșa a doua și se începe în ordine inversă, mai
exact, câştigătorul primei coborâri pleacă ultimul în cursă. Un concurs este câștigat de catre
schiorul cu cel mai bun timp cumulat în cele 2 manșe parcurse. Regulamentul Federației
Internaționale de Schi impune pentru proba de slalom, pentru Jocurile Olimpice de Iarnă,
Campionatele Mondiale de Schi și Cupa Mondială o diferență de nivel între start și finiș care să
se încadreze în intervalul 140 metri și 220 metri pentru feminin și 180 metri și 220 metri pentru
masculin, iar pentru celelalte curse FIS în intervalul 120 metri și 200 metri pentru feminin și 140
metri și 220 metri la masculin. În regulamentul FIS din anul 2019, la articolul 801.2, regăsim o
serie de reguli pentru montarea corectă a porților pentru proba de slalom. Conform
regulamentului Federației Internaționale de Schi, o poartă de slalom este formată din două
fanioane sau în cazul în care nu există un fanion exterior, poarta va fi formată dintr-un singur
fanion care va fi ocolit. Porțile consecutive trebuie să fie alternate în albastru și roșu. O poartă
trebuie să aibă o lățime minimă de 4 metri și maximă de 6 metri. Distanța dintre porțile succesive
care se ocolesc nu trebuie să fie mai mică de 6 metri sau mai mare de 13 metri (regulă valabilă
pentru toate categoriile). Excepții fac competițiile pentru categoriile U16 – U14: între 7 metri și
11 metri. Distanța dintre porți în cadrul combinațiilor de porți ( „dublă” sau fir vertical) nu
trebuie să fie mai mică de 0,75 metri sau mai mare de 1 metru. Combinațiile de porți, duble și
fire verticale trebuie poziționate în linie dreaptă. Porțile „banană” trebuie să aibă o distanță

4
minimă de 12 m și o distanță maximă de 18 m (pentru categoriile U16 și U14 15 metri) de la
fanionul care de ocolește la următorul fanion care se ocolește.
Slalomul uriaş este considerat cea mai tehnică probă din schiul alpin. Traseul este mai lung şi
porţile sunt la o distanță mai mare în comparație cu slalomul. Pârtia de concurs are o diferență de
altitudine pentru femei între 250m şi 400m, iar pentru bărbaţi între 250m și 450m. Concursul
este împărţit în două manșe pentru juniori și seniori și de o manșă pentru copii. Clasamentul este
determinat de timpul total de ambele manșe. Regulamentul FIS descrie o diferență de nivel între
start și finiș care să se încadreze în intervalul 250 metri și 450 metri pentru bărbați și 250 metri și
400 metri pentru femei pentru proba de slalom uriaș. Pentru Jocurile Olimpice de Iarnă,
Campionatele Mondiale de Schi și Cupa Mondială diferența de nivel minimă este de 300 metri.
În regulamentul FIS postat pe site-ul oficial din anul 2019, la articolul 901.2., regăsim o serie de
reguli pentru montarea corectă a porților pentru proba de slalom uriaș. O poartă de slalom uriaș
este formată din 4 fanioane (articolul 680.2.1.2) și 2 stegulețe. Porțile trebuie să fie roșu și
albastru alternativ. Stegulețele de poartă trebuie să fie de aproximativ 75 centimetri lățime și
aproximativ 50 centimetri înălțime. Ele sunt fixate între fanioane, astfel încât marginea inferioară
a stegulețului este la aproximativ 1 metru deasupra zăpezii și ar trebui să se poată rupe sau să se
desprindă de pe fanion (se poate vedea la art. 690). Porțile trebuie să fie de cel puțin 4 metri și de
cel mult 8 metri lățime. Distanța dintre cele mai apropiate două fanioane care se ocolesc nu
trebuie să fie mai mică de 10 metri. În competiția U16-U14, distanța dintre fanioanele care se
ocolesc nu trebuie să depășească 27 metri.

Slalom super-uriaș (Super G). Proba de Super-G combină caracteristicile slalomului uriaș cu
cele de coborâre. Este o cursă de viteză, iar schiorii coboară cu până la 90km/oră. Este una dintre
cele mai tinere discipline alpine. Aceasta a fost introdusă 21 https://fis-ski.com/en/inside-
fis/document-library/alpine-documents, 3.03.2019, 19:00 19 pentru prima dată la Jocurile
Olimpice de la Calgary, Canada, în 1988. Cursa are doar o manșă şi câştigă schiorul cu cel mai
bun timp. Ca și la celelalte probe tehnice, regulamentul permite schiorilor să memoreze vizual
traseul înainte de începutul concursului. Regulamentul FIS descrie o diferență de nivel între start
și finiș pentru Jocurile Olimpice de Iarnă, Campionatele Mondiale de Schi, Cupa Mondială și
Cupa Continentală care să se încadreze în intervalul 400 metri și 650 metri pentru bărbați și 400
metri și 600 metri pentru femei pentru proba de super G. Pentru celelalte curse FIS diferența de
nivel trebuie să se încadreze în intervalul 350 metri și 600 metri. Conform regulamentului

5
Federației Internaționale de Schi din 201922 , o poartă de super G este formată din 4 fanioane și
2 stegulețe. Porțile trebuie să fie roșu și albastru alternativ. Stegulețele de poartă trebuie să fie de
aproximativ 75 centimetri lățime și aproximativ 50 centimetri înălțime. Ele sunt fixate între
fanioane, astfel încât marginea inferioară a stegulețului este la aproximativ 1 metru deasupra
zăpezii și ar trebui să poată fi rupt sau să se desprindă de pe fanion. Porțile trebuie să fie de cel
puțin 6 metri și de cel mult 8 metri lățime pentru porțile orizontale și de cel puțin 8 metri și cel
mult 12 metri pentru porțile verticale. Pentru evenimentele de nivel FIS, 7% din diferența de
nivel este egală cu numărul minim de schimbări de direcție. Pentru jocurile Olimpice de Iarnă,
Campionatele Mondiale de Schi, Campionatele Mondiale de Juniori și Campionatele
Continentale, 6% din diferența de nivel este egală cu numărul minim de schimbări de direcție.
Distanța dintre fanioanele de viraj a două porți succesive trebuie să fie de cel puțin 25 metri.

Coborârea. Cea mai rapidă probă şi una dintre cele mai vechi discipline alpine a facut parte din
programul olimpic din 1948. Durata cursului standard este între 1 minut şi jumătate şi 2 minute
și jumătate. Schiorii pot ajunge în cele mai rapide manșe la viteze mai mari de 150 km/oră, un
exemplu fiind concursul celebru de la Kitzbühel. Cursul este marcat cu porţi pentru determinarea
traseului. Timpul se măsoară cu precizie de o sutime de secundă cu ajutorul unui sistem de
cronometrare cu bară de start și fotocelulă de sosire. Concursul are o singură manșă, iar schiorul
cu cel mai bun timp câştigă. 22 https:/fis-ski.com/en/inside-fis/document-library/alpine-
documents, 3.03.2019, 20:00 20 Regulamentul FIS descrie o diferență de nivel între start și finiș
pentru Jocurile Olimpice de Iarnă, Campionatele Mondiale de Schi și Cupa Mondială care să se
încadreze în intervalul 800 metri (în cazuri excepționale 750 metri) și 1100 metri pentru bărbați
și 450 metri și 800 metri pentru femei pentru proba de coborâre. Regulamentul FIS postat pe
site-ul oficial descrie o serie de reguli de care trebuie să se țină cont în montarea unui traseu
pentru proba de coborâre.23 O poartă pentru această probă este formată din 4 fanioane și 2
stegulețe. Cursele sunt marcate cu porți roșii și albastre conform articolului 701.3.2 din
regulamentul oficial FIS. Dacă bărbații și femeile concurează pe același traseu, porțile
suplimentare pentru doamne trebuie să fie albastre. Stegulețele de poartă trebuie să fie de
aproximativ 0,75 metri lățime și aproximativ 0,50 metri înălțime. Ele sunt fixate între fanioane,
astfel încât să fie recunoscute cât mai ușor posibil de concurenți. În locul roșului poate fi utilizată
o culoare portocalie luminată. Dacă plasele de siguranță au aceiași culoare ca și stegulețele (de
obicei roșu și albastru) și unde porțile nu pot fi văzute corespunzător pe fundalul plasei de

6
siguranță, se poate folosi o culoare alternativă pentru stegulețele acestor porți. Porțile trebuie să
aibă lățimea de cel putin 8 metri.

Combinata alpină este cea mai veche disciplină alpină olimpică. Inițial a fost singura disciplină
alpină în Competiția de la Garmisch-Partenkirchen, în 1936, iar ulterior a dispărut din programul
de după al doilea război mondial. În 1988, acestă probă împreună cu cursa de super-uriaș au fost
introduse la Jocurile Olimpice de la Calgary. Combinata constă dintr-o manșă de coborîre şi
două de slalom. Câştigătorul este schiorul cu cel mai bun timp cumulat în cele 3 runde. În scopul
de a face mai atractivă și mai accesibila această disciplină, FIS a introdus un nou format în
perioada 2005, care este compus dintr-o rundă de slalom şi una de coborâre, cu numele de
supercombinata. În prezent, practic, înlocuieşte originalul de combinată alpină. Conform
regulamentului oficial FIS24, combinata alpină este rezultatul unei curse de coborâre sau de
super G (eveniment de viteză) și o singură manșă de slalom ținută în conformitate cu
reglementările tehnice. Combinata alpină se compune din două manșe. Manșa de coborâre sau
super G a combinatei alpine trebuie să aibă loc pe pârtii special omologate pentru aceste curse.
Slalomul poate fi ținut pe aceste pârtii.

Combinata clasică. Este rezultatul unei manșe de Coborâre și una de Slalom. Fiecare manșă
trebuie considerată separat. Dacă slalomul este ținut al doilea ca eveniment, acei concurenți
marcați cu K sau ZK iau startul ultimii în a doua manșă, dacă nu sunt calificați în primii 30 de
concurenți. În condițiile de concurs schiorul urmărește obținerea celei mai mari viteze de
deplasare, într-un traseu impus și pe o trasă „ideală”. Recunoașterea se face dirijată strict de
regulament printr-un derapaj controlat, pentru probele de slalom, de slalom uriaș și de slalom
super-uriaș și prin antrenamnet limitat, desfășurat în condițiile de concurs pentru proba de
coborâre.

Concluzie.

În concluzie de menționat este că schiul alpin a fost inventat nu doar pentru rezolvarea
conflictelor militare ci și pentru a crea o mobilitate în populație și direct de a combate
sedentarismul și nu contează ce fel de schi alpin practici, esențial este să duci un mod de viață
activ. Dintre sporturile de iarnă, schiul este disciplina cea mai îndrăgită de tineret datorită

7
cadrului natural în care se practică şi satisfacţiilor ce le oferă acelora care reuşesc să-i
stăpânească tehnica.
Bibliografie

1. https://taberestraja.ro/wp-content/uploads/2020/04/TEZĂ-DE-DOCTORAT-Fodoran-
Marius-Dan-1.pdf
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Schi_alpin
3. http://cadredidactice.ub.ro/balintgheorghe/files/2011/03/btmps.pdf
4. https://ro.qaz.wiki/wiki/Alpine_skiing