Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA ECONOMIE, MARKETING ȘI TURISM

RESURSELE ECONOMICE ȘI ROLUL LOR ÎN


DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII
Lucrul Individual

Conducător științific:

CHIȘINĂU-2020
CUPRINS

Pag.

Lista abrevierilor3
Introducere 4

I. Conceptul, caracteristca și clasificarea resurselor economice 5


II. Eficiența utilizării resurselor – un imperativ în afaceri 9

Concluzii și recomandări 15
Bibliografie 16

2
LISTA ABREVIERILOR

UE Uniunea Europeană

BNS Biroul Național de Statistică

BM Banca Mondială

3
INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. În contextul situației actuale putem evidenția raritatea


resurselor economice ca fiind o problemă globală. Raritatea este un concept central în economie.
De fapt, economia neoclasică, școala actuală dominantă de economie, își definește raritatea ca
domeniu: urmând definiția dată de Lionel Robbins, raritatea este studiul alocării bunurilor rare.
Raritatea înseamnă insuficiența resurselor pentru a produce îndeajuns, pentru a îndeplini nevoile
subiective, nelimitate. În mod alternativ, raritatea implică faptul că nu toate dintre scopurile
societății pot fi atinse în același timp, astfel încât trebuie să se facă compromisuri sau schimburi
între bunuri.
Scopul cercetării constă în aprecierea rolului și importanței resurselor economice.
În conformitate cu scopul propus sunt formulate următoarele obiective:
- Relevarea conceptului de resurse economice;
- Caracterizarea resurselor economice;
- Clasificarea resurselor economice;
- Evidențierea metodelor de utilizare eficientă a resurselor economice.
Obiectul de studiu este sudierea resurselor economice în cadrul economiei mondiale.
Metodologia de cercetare. Referatul a fost elaborat utilizând următoarele metode de
cercetare științifică: metoda observației, inducția și deducția, analogia și comparația, analiza
logică și sinteza, gruparea și selectarea.
Cuvintele cheie: resurse economice, legea rarității resurelor, utilizarea eficientă,
insuficiența, supraexploatarea, economie mondială.

4
I. CONCEPTUL, CARACTERISTICA ȘI CLASIFICAREA RESURSELOR
ECONOMICE

Sistemul nevoilor economice trebuie corelat cantitativ, calitativ şi structural cu cel al


resurselor economice. Dintotdeauna, echilibrul dinamic nevoi-resurse a constituit o preocupare
centrală a societăţii şi a Ştiinţei economice.
Orice activitate economică presupune utilizarea unor resurse. Majoritatea acestora sunt
furnizate de natură, iar o parte a lor sunt adaptate de factorul uman pentru multiplele sale nevoi.
Resursele economice sunt totalitatea elementelor sau premiselor utilizabile în activitatea
economică pentru producerea de bunuri şi servicii în vederea satisfacerii nevoilor.
Caracteristicile resurselor economice:
- trăsătura principală a resurselor economice constă în caracterul lor limitat;
- limitarea este o problemă pentru întreaga omenire;
- sunt limitate la potențialul Planetei Pamănt (nu s-au descoperit resurse pe alte
planete);
- pentru că sunt limitate trebuie sa le utilizăm rațional și să evităm risipa;
- consumul lor este direct proporțional cu gradul de cultura și civilizație al unui
popor;
- creșterea nevoilor nu poate fi însoțită de o creștere similară a resurselor;
- ele sunt suportul consumului.
Caracterul limitat al resurselor economice în raport cu nevoile mereu crescânde, devin o
altă dominantă a activităţii economice şi constituie conținutul legii rarităţii resurselor.
Legea rarităţii resurselor - constă în aceea că volumul, structura şi calitatea resurselor
economice şi bunurilor economice se modifică mai încet decât volumul, structura, intensitatea
nevoilor umane.

Clasificarea resurselor economice:

Resursele reprezintă intrările în sistemul - firmă în vederea realizării de bunuri materiale


şi lucrări sau prestări de servicii potrivit obiectului de activitate al firmei, conform Figurii 1.1

Într-o organizaţie intră resurse care sunt transformate în produse sau servicii
destinate valorificării acestora. Resursele unei firme, după natura lor, se împart în:

• resurse materiale;

• resurse umane;

• resurse financiare;

• resurse informaţionale.

5
Fiecare din aceste resurse au propriile surse de realizare.

Resurse
materiale

Resurse Resurse Resurse


financiare economice umane

Resurse
informaționale

Fig. 1.1. Clasificarea resurselor economice

Resursele umane au un rol determinant în activitatea unei organizaţii, ele având o


implicare majoră la realizarea celorlalte resurse. Ele au două componente: managerii şi ceilalţi
angajaţi.
Managerii îşi îndeplinesc atributele şi responsa-bilităţile prin decizii, iar ceilalti angajaţi
pun în practică deciziile managerilor. Funcţionalitatea unei organizaţii este dată de armonizarea
deciziilor şi acţiunilor persoanelor ce o compun.
Problematica resurselor umane la nivelul unei organizaţii constă în:
• administrarea personalului;
• previzionarea numărului de personal;
• definirea posturilor;
• recrutarea, selecţia, angajarea şi formarea personalului;
• motivarea, salarizarea şi evaluarea performanţelor;
• gestiunea carierei şi integrarea profesională;
• comunicarea şi informarea;
• condiţiile de muncă şi de securitate.

6
Ca principale surse de realizare, menţionăm:
• unităţile şcolare preuniversitare şi universitare;
• oficiile de plasare a forţei de muncă;
• persoanele în căutarea unui loc de muncă;
• personalul altor firme.
Datorită rolului determinant într-o organizaţie, resursa umană este considerată o resursă
strategică.
Resursele financiare reprezintă mijloacele băneşti de care au nevoie firmele pentru
acoperirea nevoilor de finanţare pe o anumită perioadă.
Fenomenul financiar la nivelul fiecărei firme este organizat într-un ansamblu de măsuri
şi activităţi ce formează finanţele firmei. Ele au ca principal obiectiv asigurarea condiţiilor
pentru realizarea obiectului de activitate al firmei în condiţii de maximă rentabilitate.
Firmele au nevoi variate de fonduri:
- nevoie de lungă durată şi valoare mare;
- nevoi de scurtă durată.
Ca surse de asigurare a fondurilor menţionăm:
- surse interne (autofinanţare) care se formează din excedentul monetar obţinut
din operaţiuni economice şi financiare, adică diferenţa dintre încasări şi plăţi;
- surse externe concretizate prin: creştere de capital prin noi aporturi în numerar
şi în natură, împrumuturi, credite bancare şi credite comerciale.

Resursele materiale sunt constituite din materii prime, materiale, semi-fabricate,


energie, combustibil, apă, aer comprimat aflate la dispoziţia firmei în vederea realizării unor
produse sau servicii potrivit obiectului de activitate al acesteia.
Tot în această categorie se incadrează activele imobilizate amortizabile, adică maşinile,
utilajele, instalaţiile, cladirile care servesc la transformarea primelor categorii de resurse, activele
circulante sub formă de materiale, în produse finite, lucrări sau servicii.
La nivelul fiecărei firme se întocmeşte o listă de resurse materiale şi se determină
normele de consum pentru acestea. În funcţie de calitatea şi cantitatea produselor şi/sau
serviciilor ce fac obiectul activitătii firmei, se determină necesarul de resurse materiale.
Asigurarea cu resurse materiale, conform necesarului, se face prin serviciul de marketing,
compartimentul de achiziţii.

7
Anumite categorii de resurse materiale se realizează prin surse interne (necesarul de apă,
aer comprimat, energie electrică, subansamble), iar celelalte categorii se realizează din surse
externe aflate în pieţe specializate.
Resursele informaţionale reprezintă pricipalele elemente necesare realizării funcţiilor
managementului.
Prin aceste resurse se determină situaţia realizării la un moment dat a celorlalte resurse,
starea mediului extern şi manifestarea mediului intern al firmei.
Resursele informaţionale sunt realizate şi gestionate prin sistemul informaţional care
reprezintă cadrul organizatoric prin intermediul căruia se materializează culegerea, prelucrarea,
transmiterea şi stocarea informaţiilor necesare managementului.
Evoluţia societăţii omeneşti pune în evidenţă tendinţa de creştere mai rapidă, ca volum şi
varietate, a nevoilor faţă de resurse. Cu alte cuvinte, caracteristica esenţială a resurselor este
raritatea, în sensul că ele nu sunt disponibile decât în anumite limite cantitative, în timp ce
nevoile umane tind a fi nelimitate. De aceea limitarea relativă a resurselor constituie o
caracteristică generală a economiei şi se exprimă sub forma legii rarităţii. Ea exprimă starea de
tensiune dintre resursele limitate şi nevoile nelimitate care se manifestă în mod permanent şi
preocupant de-a lungul întregii existenţe umane.
Raritatea relativă a resurselor este o caracteristică generală a economiei determinată de o
serie de cauze:
• imposibilitatea atragerii în întregime, din motive tehnice şi economice, în activitatea
umană, a tuturor resurselor necesare la un moment dat;
• existenţa unor limite privind cunoaşterea resurselor existente;
• caracterul epuizabil, nereproductibil al unor resurse.
Raritatea (insuficienţa) este o stare universală în care nevoile depăşesc ca volum şi
structură resursele.
Caracterul limitat al resurselor presupune necesitatea deciziei în următoarele probleme:
- ce bunuri şi servicii să se producă şi în ce cantităţi;
- cum să se producă şi cum să se schimbe bunurile şi serviciile, cum să se combine
factorii de producţie (muncă fizică sau capital), ce tehnologii vom utiliza;
- pentru cine se produc bunurile şi serviciile, cui se repartizează ele între membrii so-
cietăţii (în ce raport)
- cât de multe bunuri să se producă

8
II. EFICIENȚA UTILIZĂRII RESURSELOR – UN IMPERATIV ÎN
AFACERI
Creșterea economiei mondiale și sporirea populației globale (9 miliarde până în 2050) au ca
rezultat consumul rapid al resurselor naturale ale Pământului.
Resurse precum apa, solul, aerul curat și serviciile ecosistemice sunt vitale pentru sănătate și
pentru calitatea vieții, însă sunt disponibile doar în cantități limitate.
Concurența tot mai mare pentru anumite resurse va duce la deficite și la creșterea prețurilor, ceea
ce va afecta economia Europei. Resursele trebuie să fie gestionate mai eficient pe durata
întregului ciclu de viață, de la extracție, transport, prelucrare și consum până la eliminarea
deșeurilor.
Acesta este motivul pentru care Comisia insistă pe „eficiența utilizării resurselor”.
Eficiența utilizării resurselor înseamnă să producem mai multă valoare cu mai puține resurse și
să ne schimbăm obiceiurile de consum. Aceasta va limita riscul apariției de deficite și va menține
impactul asupra mediului în limitele naturale ale planetei. Este un principiu general care se aplică
tuturor resurselor naturale, de la alimente, lemn și biodiversitate până la energie, metale, sol, apă,
minerale, atmosferă și pământ.
Creșterea eficienței utilizării resurselor în Europa reprezintă un mijloc prin care
obiectivele de politică economică, socială și de mediu se pot atinge mai ușor, mai sigur și cu
costuri mai mici.
Contextul politic: Europa 2020
Eficiența utilizării resurselor este o componentă esențială a programului Europa 2020,
strategia UE pentru stimularea creșterii economice și a creării de locuri de muncă pe următorii
zece ani. Strategia vizează să încurajeze o creștere economică inteligentă (bazată pe cunoaștere și
inovare), sustenabilă (creșterea bazată pe principii ecologice va fi mai sustenabilă pe termen
lung) și favorabilă incluziunii (nivelurile ridicate de ocupare a forței de muncă asigură o
coeziune socială și teritorială îmbunătățită).
Cele șapte obiective principale ale strategiei includ o inițiativă pentru o utilizare mai
eficientă a resurselor în Europa, care asigură un cadru de acțiune pe termen lung, susținând
programe politice pentru mediu și schimbări climatice, energie, transport, industrie, agricultură,
pescuit și dezvoltare regională.
Scopul este acela de a crește siguranța investițiilor și a inovării și de a crea oportunități
pentru o creștere economică sustenabilă, asigurându-ne că toate domeniile de acțiune relevante
iau în calcul, în mod coerent, eficiența utilizării resurselor.

9
Care sunt beneficiile preconizate?
Sunt de așteptat efecte pozitive pe diverse planuri. Creșterea economică și crearea de
locuri de muncă vor fi rezultatul noilor oportunități de afaceri. Sectorul construcțiilor,
gestionarea ecosistemelor și a resurselor, energia regenerabilă, industriile ecologice și reciclarea
au un mare potențial de a contribui la creșterea ocupării forței de muncă.
Stabilitatea economică va crește, deoarece eficiența utilizării resurselor este o modalitate
de a rezolva aspectele legate de securitatea aprovizionării și problema volatilității de pe piețele
de resurse esențiale. Acest lucru este important pentru consumatorii europeni și pentru acele
sectoare care se bazează pe metale din categoria pământuri rare, pe apă dulce, pește și alimente.
Îmbunătățirea eficienței utilizării resurselor va susține sănătatea economică a sectoarelor-cheie
precum agricultura, silvicultura și pescuitul.
Industriile UE care utilizează produsele acestora se bazează pe suprafețele/cantitățile
disponibile de pământ, sol și apă și pe biodiversitate, astfel încât o eficiență mai mare va aduce
beneficii mai mari. Adaptarea la schimbările globale generate de presiunea asupra resurselor va
îmbunătăți de asemenea competitivitatea economică pe termen lung. Trecerea la o economie cu
emisii scăzute de carbon va contribui la prevenirea schimbărilor climatice periculoase și va
aduce numeroase alte beneficii. Acest lucru poate fi realizat prin dezvoltarea suplimentară
Prin urmare, ce face UE?
În 2011, vor fi lansate mai multe inițiative UE de creștere a gradului de conștientizare
privind nevoia de a utiliza într-un mod mai eficient resursele limitate. Printre rezultatele
preconizate ale inițiativei emblematice generale privind utilizarea eficientă a resurselor se
numără documente strategice privind clima, energia și biodiversitatea, încurajându-se trecerea la
o utilizare eficientă a resurselor în toate economiile, precum și planuri suplimentare în domenii
precum transportul, agricultura, pescuitul, materiile prime și impozitarea energiei.
Iată câteva exemple:
O foaie de parcurs pentru trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon până în
2050, în care se analizează diverse modalități prin care UE poate să devină o economie cu emisii
scăzute de carbon, crescând securitatea energetică și promovând creșterea durabilă și crearea de
locuri de muncă, asigurându-se în același timp că măsurile propuse sunt eficiente din punctul de
vedere al costurilor și nu au efecte colaterale negative. Ca urmare a foii de parcurs privind
reducerea emisiilor de carbon, Comisia va prezenta o foaie de parcurs privind energia pentru
2050 în a doua parte a anului 2011, concentrându-se pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră în Uniune, în contextul țintei de reducere cu 80-95% a emisiilor din UE până în 2050. Foaia
de parcurs pentru energie va prezenta diverse căi de atingere a obiectivelor, va evalua actuala

10
politică a UE în materie de energie − sustenabilitate, securitate energetică și concurență − și se va
concentra asupra modului în care pot fi îmbunătățite aceste aspecte în procesul de trecere la un
sistem energetic cu emisii scăzute de carbon.
Printr-o nouă strategie în materie de biodiversitate, ar trebui ca până în 2050 să se
asigure protejarea, evaluarea și refacerea corespunzătoare a serviciilor de biodiversitate și
ecosistem ale UE, care constituie capitalul său natural. Prin aceasta, ar trebui să se protejeze
contribuția esențială pe care biodiversitatea o are la bunăstarea oamenilor și la prosperitatea
economică și să se asigure evitarea oricăror schimbări catastrofale cauzate de pierderea
biodiversității.
O foaie de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor
vine în completare, stabilind un cadru coerent de politici și acțiuni pentru o trecere către o
economie care utilizează resursele în mod eficient. Scopul este acela de a crește productivitatea
resurselor, de a decupla creșterea economică de utilizarea resurselor, de a îmbunătăți
competitivitatea și de a promova securitatea aprovizionării. Comisia a adoptat de asemenea o
nouă strategie pentru a asigura accesul UE la materii prime. Materiile prime neenergetice sunt
importante pentru tehnologii precum mașinile electrice și instalațiile fotovoltaice.
Noua strategie își propune să îmbunătățească accesul Europei la materii prime, în scopul
asigurării unei aprovizionări adecvate și sustenabile de pe piețele internaționale, stimulând o
aprovizionare sustenabilă în cadrul UE și promovând reciclarea.
Reformele în curs care vizează politica agricolă comună pun accentul pe o gestionare mai
bună a resurselor biologice care susțin agricultura și prevăd furnizarea de servicii publice bazate
pe terenurile rurale. Biodiversitatea va beneficia de asemenea de pe urma oricăror îmbunătățiri
generale privind mediul în ansamblu.
O Carte albă privind viitorul transporturilor prezintă planurile până în 2050, indicând
modalitățile prin care se poate crea o piață internă a transporturilor, a inovării și a
infrastructurilor moderne. Documentul definește cadrul general pentru următorii zece ani în
domeniul infrastructurii de transport, al legislației privind piața internă, al reducerii emisiilor de
carbon din sectorul transporturilor, al tehnologiilor pentru gestionarea traficului și pentru
producerea de vehicule ecologice, precum și al utilizării standardizării, instrumentelor de piață și
stimulentelor.
Printre alte acțiuni propuse se numără îmbunătățirea eficienței energetice în UE și
creșterea sustenabilității industriei construcțiilor.
O reformă a Directivei privind impozitarea energiei deschide drumul către opțiuni mai
eficiente de utilizare a combustibililor.

11
Cum s-ar putea realiza acest lucru?
În ultimele decenii, modificarea modelelor de utilizare a resurselor a arătat că este perfect
posibil să se facă progrese în ceea ce privește eficiența utilizării resurselor. În ultimii 20 de ani,
în UE, reciclarea a devenit o practică standard atât pentru companii, cât și pentru gospodării, cu
consecințe majore pentru industrii precum cele ale hârtiei, sticlei și extracției de resurse. De
asemenea, legislația UE a impus reducerea emisiilor de carbon: din 1990, emisiile de gaze cu
efect de seră din UE au scăzut cu peste 10%, în vreme ce economiile europene au crescut cu
aproximativ 40% în aceeași perioadă.
Există cinci reguli de aur pentru maximizarea creșterii economice, concomitent cu
reducerea presiunii asupra rezervelor de resurse:
Economisirea: trebuie să fructificăm oportunitățile de economisire a resurselor oricând
este posibil − unele economii ale UE sunt de 16 ori mai eficiente decât altele;.
Reciclarea: este necesar să creștem nivelul de reciclare a materialelor și de reutilizare a
elementelor din componența produselor (telefoanele mobile sunt un exemplu recent).
Substituirea: trebuie să înlocuim resursele principale cu unele alternative care oferă o
eficiență mai mare și care au un impact mai mic asupra mediului pe durata ciclului lor de viață
(de exemplu, prin renunțarea la utilizarea mercurului).
Reducerea: este necesar să schimbăm modul în care satisfacem nevoile oamenilor, prin
noi modele de afaceri sau prin bunuri și servicii care necesită un aport de resurse mai mic.
Exemple: reducerea greutății vehiculelor sau descărcarea de muzică și de materiale de
divertisment de pe internet, în mod legal, în locul cumpărării unui obiect fizic precum DVD-ului.
Evaluarea: factorii de decizie trebuie să găsească modalități de a lua în mod
corespunzător în considerare valoarea corectă a resurselor naturale în luarea deciziilor, facilitând
astfel o gestionare mai bună a rezervelor de resurse naturale. Învățând să evaluăm serviciile
ecosistemice și resursele naturale și să stabilim prețul lor corect, vom reduce presiunea asupra
mediului.
Pericolele supraexploatării
În lipsa unei gestionări responsabile, există un risc real să se producă schimbări
ireversibile ale ecosistemelor. Un exemplu este reducerea dramatică a rezervelor de cod din
Oceanul Atlantic, în largul coastei Canadei, în anii ’90. Exploatarea părții mai adânci a
rezervelor de către traulere de adâncime a avut ca rezultat o creștere substanțială a capturilor,
urmată de o scădere abruptă. Ca urmare a absenței unor decizii de guvernanță eficiente și
oportune, zeci de mii de persoane și-au pierdut sursa de venit, comunitățile locale confruntându-

12
se cu enorme costuri umane și materiale, iar rezervele de cod nu s-au refăcut nici până în ziua de
astăzi.

Efectul de recul
Deși multe dintre inițiativele de creștere a eficienței utilizării resurselor privesc producția,
chestiunile legate de consum sunt de asemenea abordate. Se efectuează studii privind „efectul de
recul” − ideea că introducerea de instrumente tehnologice și strategice menite să îmbunătățească
eficiența ecologică ar putea avea efectul nedorit al creșterii consumului. De exemplu, izolarea
casei cu scopul de a crește eficiența termică și de a scădea costurile încălzirii acesteia ar putea
avea ca rezultat folosirea instalației de încălzire pentru o perioadă mai lungă sau la o temperatură
mai mare, anulând astfel câștigul de eficiență. Existența și semnificația efectului de recul și
modul în care acesta poate fi contracarat fac obiectul unei dezbateri aprinse, astfel încât este
nevoie de informații suplimentare pentru clarificarea acestor aspecte.
Eficienţă și creștere economică
Utilizarea mai eficientă a resurselor și controlul poluării pot fi factori majori de creștere
economică, așa cum o arată industria ecologică europeană. În ultimii ani, sectorul a crescut cu
aproximativ 8% pe an, iar cifra sa de afaceri anuală – 319 miliarde de euro – reprezintă
aproximativ 2,5% din PIB-ul Europei. O mare parte din creșterea recentă s-a concentrat în
domeniul gestionării resurselor. Aceasta se datorează unor tehnologii noi precum energia solară
și energia eoliană. Piața serviciilor de protecție a mediului este pentru firmele europene o
oportunitate la nivel mondial: piața globală a industriilor ecologice, care are în prezent o valoare
de aproximativ 1 000 de miliarde de euro pe an, este de așteptat să se tripleze până în 2030. UE
deține cam o treime din piața mondială și este un exportator net, mulți producători europeni
beneficiind de „avantajul primului venit”. Printre piețele de export importante se numără China
13
și alte țări în curs de dezvoltare care urmăresc o dezvoltare sănătoasă din punct de vedere
ecologic. Piața mondială crește cu aproximativ 5% pe an.

14
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Sistemul nevoilor economice trebuie corelat cantitativ, calitativ şi structural cu cel al


resurselor economice. Dintotdeauna, echilibrul dinamic nevoi-resurse a constituit o preocupare
centrală a societăţii şi a Ştiinţei economice.
Orice activitate economică presupune utilizarea unor resurse. Majoritatea acestora sunt
furnizate de natură, iar o parte a lor sunt adaptate de factorul uman pentru multiplele sale nevoi.
Resursele economice sunt totalitatea elementelor sau premiselor utilizabile în activitatea
economică pentru producerea de bunuri şi servicii în vederea satisfacerii nevoilor.
În acest context, se conturează următoarele concluzii:
1. În societatea contemporană o importanță deosebită o au resursele informaționale ce
sunt în strânsă legătură cu progresul tehnico-științific.
2. Raritatea resurselor economice este o problemă la nivel global.
3. Utilizarea eficientă a resurselor economice este o măsură de prevenire a
supraexploatării.
4. Uniunea Europeană elaborează programe care susțin o utilizare rațională a resurselor
economice.
În urma studiului efectuat prezentăm următoarele recomandări:
1. Construcția stațiilor de epurare a apelor, stații de colectare a deșeurilor;
2. Aplicarea mai eficientă a legislației în scopul utilizării raționale a resurselor
economice;
3. Regimuri speciale pentru drepturile asupra terenurilor și resurselor;
4. Facilitarea întreprinderilor să integreze cât mai rapid practicile sestenabile și
echitabile;
5. Educația și formarea profesională în vederea utilizării raționale a resurselor
economice.

Creșterea eficienței utilizării resurselor în Europa reprezintă un mijloc prin care


obiectivele de politică economică, socială și de mediu se pot atinge mai ușor, mai sigur și cu
costuri mai mici.

15
BIBLIOGRAFIE

1. Costituția Republicii Moldova.


2. Legea Nr. LP1102/1997 din 06.02.1997 cu privire la resursele naturale.
3. Legea Nr. 1515 din 16-06-1993 privind protecţia mediului înconjurător.
4. Hămuraru M., Ţăruş V., Capsîzu V., „Teorie economică. Microeconomie. Concepte
şi aplicaţii. Ediţia a III, Chişinău, Editura CEP USM, 2012.
5. Filip N., Sorocean O., Teorie eonomică Vol I, Editura Primex Com, Chişinău, 2008.
6. Moldovanu D. Curs de Teorie Economică, Chişinău 2006
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Raritate_(economie)
8. https://www.eea.europa.eu/
9. https://gov.md/

16