BODOR JÁNOS SZILVESZTER

REFERAT
Construcţii drumuri
Prin definiţie drumul este o cale de comunicare terestră special amenajată
pentru circulaţia vehiculelor şi a pietonilor.
Din punct de vedere al destinaţiei drumirile sunt clasificate în drumuri publice şi drumuri
de exploatare. Cele din urmă aparţin unor intreprinderi sau personae fizice.

După importanţa lor, drumurile publice sunt clasificate în drumuri de interes republican
şi drumuri de interes local. Cele de interes republican sunt autostrăzile şi drumurile
naţionale (DN) – sau drumurile europene (E), în cazul în care aparţin unor trasee continentale
– administrate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului şi Locuinţei prin Agenţia
Naţonală a Drumurilor, iar cele de interes local sunt drumurile judeţene administrate de
Consiliul Judeţean, drumurile comunale (DC) şi străzile administrate de Consiliul Local.
Din punct de vedere al reliefului drumurile se clsifică astfel: drumuri de şes (maxim 150
m altitudine), drumuri de deal (între 150-300 m altitudine) şi drumuri de munte (peste 300 m
altitudine).
Din punct de vedere al gradului de perfecţionare tehnică avem: drumuri de pămînt,
drumuri pietruite, drumuri cu îmbrăcăminţi provizorii, drumuri cu imbrăcăminţi moderne.
Deosebirile structurale între străzi şi drumuri constau în tipul secţiunii transversale şi în
dimensionarea sistemului rutier.
Străzile sunt drumuri publice în interiorul localităţilor, special amenajate, destinate
circulaţiei autovehiculelor, a mijloacelor de transport în comun, a pietonilor, a cicliştilor,
amplasării reţelelor tehnico-edilitare şi asigurării accesului la clădiri. Ele pot fi principale (cu
două benzi de circulatie) sau secundare ( cu o bandă de circulaţie).
Din punct de vedere tehnic clasificarea drumurilor se face în funcţie de intensitatea
traficului care se calculează pentru o perspectivă de 15 ani şi se exprimă prin intensitatea
medie zilnică anuală (MZA = volumul total anual de trafic / numărul de zile ale anului) În
funcţie de MZA s-au stabilit 5 clase tehnice care impun viteza de proiectare in funcţie de care
se stabilesc elementele geometrice principale ale drumului. Drumurile comunale şi străzile se
încadreaza în clasa tehnică V, IV.

Elementele constructive ale drumului

se împart în două categorii:
- infrastructura şi suprastructura.
 Infrastructura este partea corpului drumului care cuprinde terasamentele, lucrările de
consolidare, asanare sau protecţie (ziduri de sprijin, drenuri, pereuri, etc); lucrările de artă
(tuneluri, poduri, podeţe), şi susţine suprastructura drumului.
Prin corpul drumului se intelege totalitatea elementelor care alcătuiesc terasamentele şi
complexul rutier, iar prin terasamente se întelege totalitatea lucrărilor de pământ executate
pentru realizarea drumului.
Suprafaţa superioară amenajată a terasamentelor, pe care se aşează sistemul rutier se
numeşte patul drumului.
Terasamentele cuprind totalitatea lucrarilor de pământ (săpături, umpluturi, transporturi)
executate în vederea realizării umpluturilor (rambleuri) şi săpăturilor (debleuri) din
infrastructura drumurilor.
Substratul se aşează pe patul terasamentului, în scopul de a feri pământul de fundaţie de
unele efecte dăunatoare. Stratul de fundaţie este partea din sistemul rutier prin care se
transmit şi se repartizează patului drumului solicitările verticale provenite din circulaţia
vehiculelor, în limitele de rezistenţă ale acestuia. Stratul de bază este partea din sistemul
rutier situat între îmbrăcăminte şi stratul de fundaţie, având rolul de a prelua din încărcările
datorate traficului, în special eforturile tangenţiale şi de întindere, repartizând fundaţiei
eforturile verticale în limita capacităţii de rezistenţă a acesteia. Îmbrăcămintea rutieră este
partea superioară a sistemului rutier, alcătuită din unul sau două straturi care suportă direct
acţiunile traficului şi agenţilor atmosferici. Stratul superior se mai numeşte strat de uzură, iar
cel inferior se mai numeste strat de legatură. Sistemul rutier, împreună cu zona activă a
terasamentelor din patul drumului, pânaă la adâncimea la care practic nu se mai resimte
influenţa sarcinilor verticale introduse de către vehicule, se numeşte complex rutier.
Suprastructura este acea parte a corpului drumului care cuprinde sistemul rutier şi
amenajarea acostamentelor, are rolul de a uşura circulaţia prin reducerea rezistenţelor datorită
frecărilor dintre vehicul şi suprafaţa de rulare. Sistemul rutier este alcătuit dintr-un ansamblu
de straturi realizate prin tehnologii adecvate, din diverse materiale de construcţie şi
dimensionate astfel încât să poată prelua, pe o perioadă determinată solicitările din trafic şi
din condiţiile climaterice, în limita deformaţiilor admisibile.
Asupra drumului acţionează vehiculele şi agenţii atmosferici. Vehiculele aplică
drumurilor sarcini verticale şi forţe orizontale, longitudinale şi transversale. Agenţii
atmosferici: umiditatea, gerul, căldură excesivă, ploile, zăpadă, acţionează în sensul
înrăutăţirii calităţilor portante ale fundaţiei drumului şi a stratului superior aflat în contact
direct cu roţile autovehiculului. Pentru a asigura funcţionalitatea drumului, corpul acestuia
trebuie alcătuit în aşa fel, încât drumul să nu sufere degradări, sau ca acestea să fie minime,
sub acţiunea celor două categorii de factori care au fost enumerate mai sus. Acest deziderat se
realizeaza prin construirea corespunzatoare a sistemului rutier.
Sistemele rutiere se clasifica in doua mari categorii: sisteme rigide si sisteme nerigide.
Sistemele rigide sunt acelea care au in componenta lor un strat de beton, de ciment sau de
macadam cimentat. Aceste sisteme cauta sa inlature orice deformatie a drumului sub actiunea
vehiculelor. Sistemele nerigide sunt acelea in compozitia carora nu intra nici un strat de beton,
ciment sau macadam cimentat.
 Profilul transversal al unui drum conţine următoarele elemente caracteristice: parte
carosabilă, acostamente, benzi de încadrare, benzi de consolidare, ampriza, taluzuri,
şanţuri, rigolă, pantă transversală etc.
Partrea carosabilă este partea principală din platforma drumului destinată circulaţiei
vehiculelor, lăţimea ei fiind suma lăţimilor benzilor de circulatie. Platforma drumului în unele
cazuri mai cuprinde trotuare, piste de ciclişti, spaţii verzi şi acostamentele, care sunt fâşii
laterale situate între marginea părţii carosabile şi cea a platformei drumului. Ele servesc la:
-încadrarea părţii carosabile, împiedicând deplasarea laterală a materialului din corpul
drumului; - asigurarea scurgerii apelor de pe cale; - circulaţia pietonilor, staţionarea
vehiculelor defecte, depozitarea materialelor de întreţinere, lărgirea la nevoie a părţii
carosabile, amplasarea de elemente accesorii (borne, parapete, table indicatoare). Ampriza
este suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă,
trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, sanţuri, rigole, taluzuri, banchete, şanturi de gardă,
ziduri de sprijin şi alte lucrări de artă. Benzile de încadrare sunt fâşii consolidate din
acostamentul drumului, lângă partea carosabilă. Au între 25-75 cm lăţime, şi au rolul de a
proteja partea carosabilă de defecţiuni şi de a mări lăţimea utilă pentru circulaţie în cazul
întâlnirilor sau al depăşirilor. Taluzul este suprafaţa înclinaă a terasamentelor sau a terenului
natural care mărgineşte lateral un rambleu sau debleu. Şanţurile sunt construcţii anexe
drumului sub formă de canal deschis ,cu secţiunea trapezoidală sau triunghiulară, destinate
colectării apelor meteorice de pe platforma drumului sau taluzuri, si dirijării lor la un sistem
de canalizare. Panta transversală este înclinarea în raport cu orizontala, în profil transversal,
a suprafeţei părţii carosabile şi a acostamentelor, exprimată în procente ( % ).
Zonele de siguranţă sunt suprafeţe de teren situate de o parte şi de alta a amprizei
drumului, destinate exclusiv pentru semnalizarea rutieră, plantaţii rutiere, sau pentru alte
scopuri legate de exploatarea şi întreţinerea drumului, suprafeţe de teren necesare asigurării
vizibilităţii în curbe şi intersecţii şi suprafeţe ocupate de lucrările de consolidare ale terenului
drumului. Realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranţă ale drumului
sunt interzise.
Zonele de protectie sunt suprafeţe de teren situate de o parte şi de alta a zonelor
desiguranţă, necesare protecţiei şi dezvoltării viitoare a drumului.
Pentru dezvoltarea capacităţii de circulaţie a drumurilor publice în traversarea localităţilor
rurale, distanţele între gardurile sau construcţiile situate de o parte şi de alta a drumurilor va fi
de: min. 26 m pentru DN, min. 24 m pentru DJ şi min. 20 m pentru DC.

Elemente caracteristice ale drumului în plan

Traseul drumului este proiecţia pe teren a axei drumului . Traseul unui drum – respectiv
axa lui – este alcătuit din linii drepte numite aliniamente, racordate între ele cu linii curbe
numite curbe de racordare.
Clasificarea curbelor
În funcţie de unghiul de intersecţie al aliniamentelor pot fi: curbe interioare şi curbe
exterioare (serpentine). În functie de raza: curbe circulare (raza constantă), curbe progresive
(raza variabilă) se mai numesc şi de tranziţie sau radioide. În funcţie de sens: curbe de acelaşi
sens, curbe cu sens opus. În funcţie de dispoziţia în spaţiu: curbe izolate, curbe successive.
 Pentru a satisface deplin cerinţele obiective ale traficului/circulaţiei, curbele trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii: - între 2 curbe succesive se introduce un aliniament de
redresare (a cărui lungime este: 1,4 Vp < a r < 20 Vp). Alegerea tipului curbei de racordare şi
a razei este în funcţie de clasa tehnică a drumului şi de Vp. Trecerea treptată de la valoarea 0
în aliniament a curburii, la valoarea constantă (1 /ς =1 / R) pe arcul de cerc (efectul fizic este
apariţia şi dispariţia treptată a forţei centrifuge Fc = c x 1 /ς = c x 1 / R, unde c = constantă).

Elemente caracteristice in profil longitudinal

Profilul longitudinal al drumului se obtine prin desfăşurarea şi proiectarea (reprezentarea)
axei drumului pe un plan vertical. Se mai numeşte şi linia roşie sau linia proiectului. Profilul
longitudinal al terenului natural se obţine prin desfăşurarea şi proiectarea (reprezentarea)
traseului drumului pe un plan vertical. Se mai numeşte şi linia neagră sau linia terenului.
Realizarea platformei drumului la cotele proiectului se face corectând relieful terenului
prin lucrări de terasamente şi lucrări de artă. Sectoarele orizontale din profilul longitudinal se
numesc paliere iar cele înclinate rampe dacă drumul urcă în sensul de mers şi pante dacă
coboară. Înclinarea liniei roşii faţă de orizontală se măsoară prin tangenta trigonometrică a
unghiului pe care îl face cu orizontala şi se numeşte declivitate (d), şi se măsoară în %, cm\m,
mm\m, m\km.