MOARA CU NOROC- de Ioan Slavici

I, II. Opera face parte din volumul Novele din popor din1881,
fiind o nuvelă realistă și psihologică, aparținând curentul realist. De
asemenea, autorul se încadrează în Perioada Marilor Clasici, alături de
M. Eminescu, Ion Creangă și I. L. Caragiale. Această perioadă este
caracterizată de prezența simultană a trei curente literareꓽ clasicismul,
romantismul și realismul, iar denumirea ei nu se explică prin
apartenența la clasicism, termenul clasic fiind folosit în sensul model,
etalon pentru generațiile următoare de scriitori.Criticul G.Călinescu va
remarca în Istoria literaturii române de la origini până în prezent
caracterul realist al acestei scrieri reprezentative pentru viziunea
autorului asupra lumii satului. Fibra moralizatoare și clasică a lui
Slavici se va manifesta aici prin concepția asupra banului, văzut drept
sursa tuturor relelor.
Nuvela este o specie a genului epic, având un singur fir narativ,
repere spațiale și temporale bine precizate, personaje puține, dar
complexe, accentul căzând pe caracterizarea personajelor. Realismul
este un curent literar și artistic , manifestat în plan european la mijlocul
secolului al XIX-lea, între 1830-1880, care-și propune reflectarea
veridică și obiectivă a realității, ridicându-se împotriva idealizării
romantice.
Curentul se îndreaptă spre redarea critică a aspectelor sociale,
prezentând interesul pentru bani și lipsa de scrupule a societății vremii.
Apartenența la realismul clasic se realizează prin promovarea
unor teme specifice curentului - banii, categoriile sociale sau
prezentarea critică a unor aspecte ale societății.
Tot de realism țin și naratorul obiectiv, omniscient și omniprezent
ce relatează predominant la persoana a III-a și aduce o viziune narativă
de tip obiectiv sau apariția personajelor-tip, precum avarul întruchipat
de Ghiță. Acestor trăsături realiste li se adaugă tehnica detaliului
semnificativ folosită în descrierea mediului satului transilvănean și în
caracterizarea personajului Lică Sămădăul și folosirea analizei
psihologice în conturarea personajelor, fapt ce le asigură profunzime și
complexitate.Tehnica e folosită în redarea conflictului interior al
personajului principal, Ghiță, împărțit între dragostea pentru familie și
patima banului.

III. Tema nuvelei urmărește efectele nefaste( dezastruoase) ale

dorinței de înavuțire ce duce la degradare morală și moarte, în contextul
satului ardelean de la sfârșitul secolului al XIX-lea în care au apărut
relațiile de tip capitalist.Temele realiste prezente în text sunt familia și
banul, averea care distinge între clasele sociale. Acestei tematici
generale se adaugă teme cu o mare încărcătură psihologică erosul,
obsesia sau frica Acțiunea se desfășoară în jurul unui cizmar sărac,
Ghiță, care vrea să-și schimbe statutul social și să trăiască mai bine
împreună cu familia sa. Astfel, el ia în arendă un han căruia localnicii
îi spuneau „moara cu noroc‟, de la o fostă moară părăsită și se bucură
de prosperitate în urma muncii sale cinstite, în armonie cu familia.[
Situația se schimbă odată cu apariția la han a lui Lică Sămădăul a cărei
influență nefastă îl atrage pe Ghiță în afacerile sale necurate,
îndepărtându-l de soția sa, Ana, dar și de familie. Ghiță își schimbă
radical comportamentul, devine părtaș la crimă și chiar ucigaș,
înjunghiindu-și soția din gelozie și fiind împușcat de oamenii
Sămădăului care dau foc morii.Titlul nuvelei este ironic și contrazice
orizontul de așteptare al cititorilor, moara aduce ghinion personajelor
care au parte de un sfârșit cumplit, fiind o moară care macină destine.
 Prima scenă ce susține tematica textului este discuția lui Ghiță cu
soacra sa, care are loc în incipitul nuvelei, dezvăluind latura
moralizatoare a lui Slavici care echivalează sărăcia cu puritatea
sufletească și prezintă banul drept sursa tuturor relelor, ca în folclor,
drept „ochiul dracului‟. Prin vocea bătrânei vorbește autorul care
pedepsește personajele pe măsura vinii lor morale, doar inocenții-
bătrâna și copii sunt salvați: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa
căci…nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. ‟

A doua scenă ce ilustrează tema nuvelei prezintă apariția la han și

în viața familiei a lui Lică Sămădăul, un om periculos și influent, care
îl constrânge prin amenințări pe Ghiță să devină omul său. Personajul
este caracterizat prin tehnica detaliului semnificativ ce subliniază
câteva trăsături fizice- „ochii mici și verzi‟ „înalt,uscățiv și supt la față‟
sau vârsta personajului -„om ca de treizeci și șase de ani‟. Mai
important, detaliul realist fixează clasa socială a lui Lică și arată bogăția
sa- „vesta cu bumbi de argint‟ și biciul „de carmajin‟, iar cămașa albă
„ca floricelele‟ dezvăluie poziția de putere, postura de conducător care
nu-și murdărește mâinile.

IV. Nuvela are o structură narativă complicată,cu 17 capitole,

bazată pe simetria dintre incipit și final. Ea se deschide și se încheie
prin descrierea drumului către „ moara cu noroc‟, așezată departe de
comunitățile umane, la întretăierea drumurilor turmelor de porci, în
locuri despre al căror pericol naratorul ne avertizează „locurile sunt
rele‟.Finalul se raportează simetric la incipit prin aluzia drumului care
are semnificația drumului vieții - în ciuda tragediei întâmplate, viața
merge mai departe pentru bătrână și copii. Latura moralizatoare a lui
Slavici se manifestă prin pedepsirea exemplară a vinovaților morali și
salvarea inocenților.
 Relațiile temporale și spațiale sunt clar precizate, acțiunea durând
un an, între două repere cu semnificație religioasă - Sfântul Gheorghe
și Paște. Conflictul nuvelei cuprinde o latură socială, un conflict
exterior care îi opune pe Ghiță și pe Lică Sămădăul. Conflictul interior
se dă în sufletul lui Ghiță, sfâșiat între două dorințe contradictorii -
dragoste pentru familie și patima banilor.

V. Ghiță este personajul principal al nuvelei, un personaj rotund,

prezentat în evoluție. La început, este înfățișat prin caracterizare
indirectă, drept un cizmar sărac, dar bun gospodar, om harnic și cinstit,
care trăiește în bună armonie alături de soția sa, Ana, de soacră și de
copii. Situația se schimbă odată cu venirea lui Lică la han, care îl atrage
în afacerile sale necurate și-i aprinde patima înavuțirii în
detrimentul(defavoarea) familiei.
Personajul se transformă, se închide în el și devine ursuz, se
ascunde de Ana și nu-i mai spune nimic. Aceste schimbări sunt redate
prin caracterizare directă, făcută de narator-„nu mai zâmbea ca înainte,
ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el‟, iar când se mai juca
rar cu Ana „își pierdea repede cumpătul și-i lăsa urme vinete pe braț‟.
Devine mai precaut, datorită banilor tăinuiți pentru Lică și decide să
cumpere de la Ineu doi câini, un pistol și angajează o slugă la han.
Pentru prima oară regretă că are familie, ceea ce-l împiedică să riște și
mai mult. Prin monolog interior personajul se autocaracterizează,
găsindu-și scuze pentru lăcomia sa- „Așa m-a lăsat Dumnezeu!...Nici
cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare‟.
 Momentul maximum al degradării sale morale este când ajunge
să conceapă cinstea ca pe o fațadă- „Cinstit nu e decât omul care a
astupat gurile rele‟. Se poartă rece cu soția sa, îi ascunde totul, iar
comportamentul său o împinge în brațele Sămădăului. Ana își pierde
respectul pentru el și-l consideră sluga lui Lică, o „muiere îmbrăcată în
haine bărbătești‟-caracterizare directă. Deși gelos pe Lică și pe atenția
tot mai mare acordată Anei, Ghiță- orgolios și inconștient- își folosește
soția drept momeală în capcana pe care i-o întinde lui Lică, împreună
cu jandarmul Pintea- trăsături ce reies prin caracterizare indirectă.
Acesta este un fost tovarăș de tâlhării al lui Lică, trecut de partea legii
ca să se răzbune. Când amână prea mult prinderea lui Lică, nefiind
cinstit cu Pintea din cauza banilor câștigați ușor de la Sămădău, Ghiță
realizează că Lică și-a petrecut noaptea la han cu Ana și-și omoară soția
din gelozie. Este împușcat de oamenii Sămădăului și moara este
incendiată, scăpând doar bătrâna și copiii.
Lică este personajul antagonist, un personaj plat, ale cărui
trăsături se regăsesc neschimbate de-a lungul nuvelei. El pare a fi
catalizatorul răului în text, apariția sa influențând negativ destinul
personajelor, Ghiță spunând despre el : „Tu nu ești om, Lică, ci
deavol‟- caracterizare directă. Lică Sămădăul este șeful porcarilor și
este individualizat printr-un portret făcut de narator, prin caracterizare
directă care-i stabilește clasa socială, datele fizice și poziția de putere.
Ana intuiește și ea că este „om rău și primejdios‟- caracterizare directă,
făcută de un personaj. Personajul își dezvăluie restul trăsăturilor prin
caracterizare indirectă.
Astfel, este orgolios și vrea să-i domine pe ceilalți, impunându-și
voința asupra lor: „Eu sunt Lică Sămădăul…Multe se zic despre mine,
multe vor fi adevărate și multe scornite…Eu voiesc să știu cine umblă
pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face și voiesc ca
nimeni în afară de mine să nu știe‟. Se folosește de slăbiciunile
celorlalți și tot din orgoliu, preferă să se sinucidă decât să fie prins și
umilit de dușmanul său, Pintea.

VI. Nuvela reflectă realitatea satului transilvănean de la sfârșitul

secolului al XIX-lea cu mijloacele specifice realismului- prezentarea
critică a realității, tehnica analizei psihologice, a detaliului semnificativ
sau a menținerii caracterului verosimil al întâmplărilor.
Stilul sobru și lipsit de idealizare îl va prefigura pe Rebreanu și modul
în care îi va reda acesta pe țăranii săi.