Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
1. Context:
Aristocrație= elita socială, prin naștere, educație, religie, bogăție
Revoluția franceză, Declarația omului și a cetățeanului– pentru puțin timp dispar
privilegiile vechii aristocrații.
Congresul de la Viena (1815) – încercare de a se restabili vechile drepturi ale
aristocrației, însă revoluția industrială și urmările revoluției franceze aduc
consecințe nefavorabile pentru aristocrație pe diverse planuri
Aristocrația:
Pământul:
Imperiul Rus – aproape jumătate din pământ aparținea aristocrației
funciare, iar exploatarea pământului se face în mare parte printr-un sistem
seniorial cu caracter feudal (cu forța)
În Scandinavia – o singură diferență față de celelalte state – în spațiile
nelocuite întinse are loc posibiliatea de a exista proprietăți țărănești
Anglia – aristocrația era de două tipuri, abele posedă terenuri întinse de
pământ
Spațiul germann – junkerii, se bucurau de drepturi asupra pământului
Europa de Est – prezența IO - statul își asumă proprietatea supremă
Franța – situația era mai diferită, are loc o slăbire a puterii nobiliare
Politica:
BURGHEZIA
1. Semnificația termenului:
a. Burghezia= grup cu anumite privilegii juridice, oarecum distins de alți locuitori ai
orașului și ai satului, dat fiind faptul că au un stil diferit de viață față de aceștia
b. Burghezia= din secolul XIX, desemnează persoanele ce aparțin grupui social al
economiei de afaceri, capitaliști, șefi de întreprinderi (oameni educați)
c. Burghezia= al treilea sens – civil, cetățean, societate civilă (limba germană nu face
distincție între burghez și cetățean al orașului)
Middle class – în faza inițială : ,,clasa rangurilor intermediare”. Mai târziu,
utilizat într-un sens mai larg desemna mai mult decât burghezia – aristocrația
nouă care s-a îndreptat spre afaceri
2. Etape (legate de dezvoltarea capitalismului):
a. Faza mercantilistă – formarea burgheziei (burghezii aveau nevoie de sprijin, iar
statul are nevoie de produse aduse de comercianți) – sec. XVI-XIX
b. Faza industrială – diferă față de prima (burghezia își consolidează puterea, nu se mai
mulțumește doar cu cumpăratul și vânzarea produselor, ci începe să producă. Treptat,
respinge intervenția statului în economie, ceea ce duce la a 3-a etapă.
c. Faza ,,imperialistă” – vârful liberalismului bancar, unde burghezia impune statului o
anumită politică, își extinde sfera de influență.
3. Nașterea societății burgheze:
În timpul Revoluției franceze – o burghezie în adevăratul sens al cuvântului
Cu nașterea capitalismului, influența burgheziei crește, astfel aceasta se
extinde, depășind hotarele satului și revoluționând structurile și viața din jurul
ei
Din secolul XIX- schimbare socială – sunt păstrate țărănimea și nobilimea, dar
apar burghezia și muncitorii. Fenomenul apare în întreaga Europa, dar
diferențele E-V sunt marcate prin 2 factori: industrializarea și urbanizarea.
4. Modelul european al burgheziei:
Epoca modernă timpurie: burghezia – categorie socială de mijloc, erau incluși
comercianți, bnacheri, juriști, medici. Un critoriu ce definește clasa de mijloc
este cel legat de venituri (ex: Anglia – 150-1000 lire)
Treptat are loc o ierarhizare a clasei de mijloc – cei din vârful piramidei
oarecum imitau stilul de viață aristocratic, iar categorii precum meșteșugarii,
făceau parte din categoriile inferioare în cadrul ierarhiei burgheze. În secolul
XIX are loc o distincție clară: marea burghezie = industriași, profesori
universitari, înalți funcționari și categoriile inferioare = micii comercianți,
funcționarii obișnuiți, etc
5. Particularități ale burgheziei din diferite țări europene:
1. Middle class englez-ul – între 1790-1930 – oamenii cu o poziție socială de mijloc,
iar în prima jum. a sec. XIX a fost transformată, astfel se îndreaptă spre lumea
afacerilor, a profesiilor și a funcțiilor publice. 3 categorii: upper middle class, middle
middle class, lower middle class.
Middle class a avut o evoluție în sec. XIX d.m.p.d.v:
1. Prima faza – burghezie bogată, în mare parte din proprietatea funciară.
Împreună cu vechea aristocrație dominau viața politică
2. Pe lângă prima categorie, se formează o burghezie înstărită, pe baza
domeniului bancar, comercial și industrial
3. Procesul de naștere al middle class – 160-175.000 de persoane (inclusiv
liberii profesionali)
4. Constituierea lower middle class, moment ce se află în concordanță cu
emanciparea femeilor, astfel acestea avea acces spre clasa mijlocie +
funcționarii manufacturilor și caselor de comerț
5. Ultima evoluție a middle class, la sfârșitul secolului XIX – are loc
conturarea identității proprie și a unui deschideri majore.
2. Burghezia franceză – se caracterizează prin posesia de bunuri, a mijloacelor de
producție.
Burghezia mică se distinge de cea marea prin munca manuală, precum și prin
mărimea investițiilor și nivelul proprietății
Societatea franceză a sec XIX estea cea mai evoluată d.p.d.v burghez.
3. Burghezia germană:
În prima fază: foarte slabă d.p.d.v economic. Burghezia intelectuală era mult
mai dezvoltată, direcție ce se deosebea de cea engleză și franceză.
Treptat, are loc industrializarea și conturarea unei puternice burghezii
industriale. Datorită faptului că deseori burghezia încerca să imite stilul de
viață aristocrat, făcea ca prima menționată să își piardă identitatea
De menționat este faptul că în comparație cu burghezia engleză sau franceză,
cea germană era mult mai divizată.
Are loc o încercare de a imita burghezia franceză, dar condițiile îi sunt
nefavorabile, dat fiind faptul că însăși clasa de mijloc din spațiul german nu se
caracteriza printr-un spirit de voință ridicat.
4. Burghezia italiană – ceto media:
În cadrul societății italiene, destul de săracă, burghezia, până târziu era
definită drept ,,categorie socială situată între proletariat și nobilime”. În ceea
ce privește caracterul economic al marii burghezii din spațiul italian, acesta
este greu de scos în evidență.
Paralel cu caracterul economic, iese în evidență formația culturală a
burgheziei – burghezia umanistă italiană ce monopoliza aspectele referitoare
la organizarea societății. În cadrul acestui tip de burghezie se remarcă:
profesori, funcționari, notari, ingineri, etc.
5. Burghezia spaniolă:
Diferențe, în funcție de provinciile regatului.
Ex: Catolonia - caracter predominant rural la începutul sec. XIX. În a doua
jumătate a sec. XIX, devine mai interesată de afaceri, dobândit ,,mentalitatea
burgheză”. În Cadiz, bughezia obține un caracter mai complex, burghezie
comercială, ce pretinde și dobândește titluri nobiliare. După 1855, se
constituie o nouă burghezie, cea a fianciarilor, ce în mod ironic, în locul unei
evoluții se caracterizează printr-o dependență tot mai mare față de stat.
6. Burghezia din Centrul și Estul Europei:
Deține o poziție minoritară, fiind lipsită de influențe politice , astfel
dezvoltarea sa economică a fost limitată sau chiar inexistentă.
Nu a cunoscut statutul de ,,stare a treia”. A sprijinit puterea și s-a folosit de
oportunitărțile apărute pentru a câștiga ranguri și proprietăți.
7. Burghezia din Imperiul Habsburgic:
Din sec XIX, sectorul comercial, bancar, industrial erau controlate de străini
(evrei, englezi), astfel elementele burgheze au reprezentat o minoritate
O altă sursă de formare a burgheziei economice a fost modiul tradițional,
artizanal, comercial.
Caracterul burgheziei intelectuale este asemănător cu cel al burgheziei
economice. Recesământul din 1869 totusi îi înregistrează pe burghezii
intelectuali ca fiind categoria cu cel mai ridicat grad de instruire.
8. Burghezia maghiară:
Distinctă datorită statului privilegiat al Ungariei în cadrul Imperiului – 1867
Imperiul Austro-Ungar.
9. Burghezia rusă:
Situație diferită – burghezia era categorie fiscală și juridică, nu economică.
Apartenența la categoria burgheză nu se definesște prin naștere, ci prin decizia
Puterii.
Reformele Ecaterinei a II-a au împărțit populația urbană pe categorii: I= cei
ce exercitau profesiuni intelectuale, II= negustori, proprietarii interprinderilor,
zadvociki, III- meșteri, șerbii eliberați, mescane.
În absența unei burghezii închegate. Sarcinile acesteia trec treptat în seama
altor grupări
10. Burghezia română:
În jurul anului 1840, se obs în cadrul societății românești o categorie socială
de mijloc, alc din meșteșugari, negustori, liber-profesioniști.
Ca ideal – statutul de boier, ce oferea un anumit prestigiu, la nivel economic și
social. Boierimea era divizată în 2 tabere: a boierilor mari și a boierilor mici
( de unde se naște burghezia română a secolului al XIX-leaa)
Referitor la burghezia propriu-zisă se caracterisează printr-o diversitate
structurală: negustorii, meșteșugarii, arendașii, sunt reprezentanții de seamă a
burgheziei în curs de formare. Lângă aceștia ca un al II-lea segment al
burgheziei se remarcă intelectualii.
Burghezia a fost încurajată în Principate după Unirea din 1859, odată cu
expansiunea sistemului administrativ și reformele adoptate de Cuza. A ajuns
la apogeu după înființarea BNR în 1880.
Pe parcursul sec. XIX, in special, in a doua jum are loc un declin al nobilimii funciare, timp în
care burghezia se afla în ascensiune. Rev franceză a plasat într-o mare parte a Europei,
burghezia, la aproximativ acelasi plan cu novilimea. Industrializarea din 1850-1870 a dat un
impuls burgheziei, plasand-o spre vârful societății.
MUNCITORII
CONCEPTUL DE NAȚIUNE
1. Context
Istoria națiunii este independentă de istoria dinastică sau militară a unui stat.
Națiunea este un organism viu, în timp ce poporul este o abstracție.
2. Conceptualizarea națiunii secolului al XIX-lea
Gellner defineşte naţiunea în felul următor: (1) oamenii aparţin aceleiaşi naţiuni
dacă împart aceeaşi cultură (în sensul unui sistem de idei, semne, asociaţii şi feluri
de comportare şi comunicare). Aparţinând acestei culturi, individul apaţine şi
naţiunii; (2) oamenii aparţin aceleiaşi naţiuni, dacă unii recunosc pe alţii ca
apartenenţi ai aceleiaşi naţiuni.
Pentru noţiunea de naţiune sunt importante următoarele: 1. COMUNITATEA:
Naţiunea reprezintă comunitatea solidară imaginară a oamenilor care posedă
conştiinţa de apartenenţă a acelei naţiuni. 2. EXCLUSIVITATEA: Doar un
anumit număr de oameni aparţin naţiunii. Ceilalţi sau „alţii” nu aparţin acelei
naţiuni. 3. TIMPUL APARIŢIEI: Naţiunea reprezintă un fenomen modern şi
există abia de la sfârşitul veacului XVIII, respectiv de la începutul celui de-al
XIX-lea. 4. STATUL: Naţiunea se leagă, de regulă, de stat. Naţiunea tinde spre un
stat naţional „propriu”. După înţelegerea naţionalismului veacului XIX,
apartenenţii unei naţiuni pot fi liberi numai dacă au şi statul „lor” naţional.
Până la începutul anilor optzeci, naţiunea şi naţionalismul au fost termeni
consideraţi naturali, în acelaşi timp şi orânduirea socială ideală. Încercarea de a
lega naţiunea ca un concept, societatea este înţeleasă ca un sistem care se bazează
pe comunicare (Karl Deutsch) şi pe principiul solidarităţii (Max Weber).
2 concepții în ceea ce privește definirea noțiunii de națiune:
a. Concepția franceză (Ernest Renan) – națiunea civică, universalistă, fondată
politic, cetățeanul se află în centru, conștient și voluntar. Potrivit lui Renan o
națiune se naște dintr-un cult al strămoșilor, dintr-o moștenire. un stat, o
națiune
b. Concepția germană (Justus Moser și Johann Gottfried Herder) – națiunea
etnică, particularistă, etnică, cu un centru național conștient sau inconștient.
părți ale națiunii pot trăi în afara hotarelor țării respective
Ideea de trezire (a păturii sociale) care a fost întreprinsă în forma Revoluţiei
franceze şi naţiunii franceze, a influenţat trezirea altor „naţiuni” în Europa.
Rezultatul acestei treziri, chiar dacă la început n-a fost conceput ca „naţional”,
este o idee simplă: „naţiunea este statul”, teritoriul
Elemente ce caracterizează o națiune: istoria, eroii, limba, monumentele culturale,
folclorul, peisajul și locurile specifice, mentalitatea particulară, simbolurile
oficiale, gastronomia, etc.
Construcția identitară națională nu trebuie asociată cu forma de guvernământ.
Odată cu secolul XIX se generalizează naționalizatea monarhiilor, care înscriu
suveranul în cadrul simbolisticii identitare (ex, România – se renunță treptat la
titulatura de Hohenzollern – Carol I ... Mihai I al României)
Formarea națiunilor este legată de modernitatea economică și socială. Națiunea
instaurează o solidaritate de principiu între moștenirile acelorași trăsături comune
individuale, afirmând existența interesului colectiv.
Națiunea este un ideal și o existență protectoare, dată pe deasupra solidarităților
ce rezultă din alte identități: de generație, de sex, de religie sau de stat social.
3. Inventarea națiunilor europene
Construcția națiunilor este în primul rând un act de redescoperire a rusticului și a
ruralului, care încep să fie pierdute odată cu dinamismul revoluției industriale
(mulți oameni încep să străbată câmpii, sate în căutarea unor elemente care să-i
lege de origini)
4. Istoria, arheologia, etnologia – porți de intrare în Europa Națiunilor
Inventarierea tradiției istorice trece prima dată prin romanul istoric: romanele lui
Balzac și Hugo, N. Bălcescu, B.P Hașdeu, ce au avut un rol dublu:
a. Constituie o galerie de eroi naționali
b. Reprezintă o anticipare a lecturii straturilor societății nou alfabetizare
Istoria națională a furnizat cadrul privilegiat pentru reprezentările teatrale. În
cadrul formării sentimentului identitar, construcția teatrelor naționale ia o clară
valoare patriotică
Un element este reprezentant de pictură – tablourile gigantice reprezentau mari
bătălii sau națiunea în lupta pentru libertate
5. Secolul XIX – veac al creației și epopeelor naționale
Inspirați de modelee din străinătate, autorii din secolul XIX și-au propus să
ilustreze geniul creator și poporul lor, astfel iau naștere numeroase poeme și ode
naționale
6. Rolul limbii în forjarea identității naționale
Limba națională, bine identificată, normată prin intermediul dicționarelor și a
gramaticii, devine baza educației naționale
Difuzarea limbii naționale standardizate a fost elementul care a contribuit la
nașterea identității lingvistice naționale
Construcția noii limbi și difuzarea ei de la versiunea orală la cea scrisă trece
prin saloanele literale și prin teatru
7. Educația și rolul ei în formarea identității naționale
În școlile europene se învăța istoria și geografia națiunii și modalitatea de a gândi
național
Exista o discrepanță est-vest, datorită faptului că luxul școlarizării a atins mai
mult statele din Vest, până la PRM
8. Națiunea
3 etape ale mișcării de construcție națională:
a. Corespunde cu descoperirea culturii naționale prin scris - unii oameni învăţaţi,
în timpul studiilor ajung în contact cu ideea de naţiune, încep să se ocupe, din
punct de vedere ştiinţific, de limba populară, literatură, obiceiuri şi altele. La
„întoarcere”2 în mediul lor lingvistic ei continuă să scrie, să publice lucrări
despre temele „naţionale” şi încet strâng laolaltă mici cercuri de „patrioţi”
b. Corespunde ,,agitației patriotice” - grupurile de patrioţi se organizează în
formă de partide şi asociaţii, publică reviste, manifeste şi încep să formuleze
scopuri politice, şi înainte de toate, să conceapă ţara „lor”
c. Dezvoltarea prin mișcarea de masă - cea mai mare parte dintre membrii unei
societăţi acceptă scopurile naţionale şi dau „patrioţilor” legitimitate
FEMEIA
1. Femeia și emanciparea sa
Condiția femeii: subordonare evidentă în raport cu bărbatul în toate societățile
europene din secolul XIX
Emanciparea femeilor are loc mai rapid în regiunile protestante și urbane decât în
cele catolice și majoritar rurale
2. Femeia în Europa la începutul secolului XIX
Concepția tradițională – femeia, prin natura sa este inferioară și subordonată
bărbatului
Prin Codul lui Napoleon din 1804 apar mici schimbări, dar în fond și acesta era un
anti-feminist, astfel încât femeia după ce ieșea din tutela familiei, intra sub cea a
soțului
Femeia se afla la cumpăna a trei tipuri de probleme – cele legate de dreptul civil
(lupta feministă era privită ca una anti-feudală, anti-patriarhală), cele legate de
dreptul familiar (considerat ,,fundamentul vieții umane și al burgheziei în
creștere) și cele legate de drepturi văzute de femeie ce își dorea emanciparea
Femeia primește o educație diferită față de cea a bărbaților, pe lângă mănăstiri și
biserici, obiectul educației este căsătoria și maternitatea
Femeia din familiile modeste îngrijește de casă, educă copii, cele din înalta
societate duc o existență mondenă. Viața femeii de la țară era cu adevărat tristă:
îngrijește casa, copii, ajută la creșterea animalelor, în cadrul muncilor agricole și
deseori este tratată ca un animal, epuizată.
Dacă salariul soțului era insuficient, femeia muncea, însă era puține locuri de
muncă accesibile femeilor, astfel ea este nevoită să muncească în industrie, în
aceleași condiții cu bărbatul
3. Eforturile de ameliorare a condiției femeii
Cerințele ale femeilor: recunoașterea egalității cu bărbatul, egalitatea juridică,
accesul la mai multe locuri de muncă în diverse domenii, accesul la învățământ,
mai târziu dreptul la vot, etc.
Trei etape principale ale mișcării feministe:
I – cea dinainte de 1848 – în Franța, sunt duse acțiuni prin cărți, reviste,
ziare, inițiate de către Flora Tristan. Revendicările feministe eșuează, iar
parlamentul interzice accesul femeilor în cluburi
II – după 1848 – o acțiune importantă prin care se manifestă acțiunea
feministă: literatura, prin care sunt denunțate condițiile nefaste ale femii.
III – după 1880 – mișcarea ia forma unor asociații ce luptau pentru
egalitatea sexelor. Este căutat sprijinul partidelor politice și al sindicatelor.
Un exemplu în acest sens: Germania, unde mișcarea a obținut sprijimul
societăților culturale și politice
După 1880, școlile și serviciile poștale își deschid porțile pentru personalul feminin.
Femeia se emancipează dmmpdv: se deparasează de constrângerile sociale, poartă
săculețul cu bani, face sport, se machiază, începe să frecventeze saloane de ceai, să
fumeze, și un lucru extrem de important: treptat are loc reapariția divorțurilor (Belgia-
1832, Anglia- 1852).
Mișcarea feministă a optat tot mai mult pentru introducerea votului universal, ele obțin
pentru prima data acest drept în Finlanda în anul 1907. Odată cu modernizarea la mijloc
de sec. XX acest drept a fost introdus în marea majoritate a țărilor europene.
Femeile și copii nu făceau parte toți din aceeași categorie socială și nu beneficiază de
aceleași condiții de viață. Femeile bogate doreau emanciparea juridică și personală, pe
când cele sărace militau pentru emanciparea dpdv economic și material.
ȚĂRANUL
ROMANTISMUL
Romantismul
Realismul
Pozitivismul
Simbolismul
Impresionismul
Romantismul german
S-a impus la începutul secolului XIX, fiind un romantism artistic, literar, politic
Apare ca un răspuns la evenimentele revoluționare dar și la secolul trecut ce era dominat
de iluminism, raționalism.
Romantismul = caracter transnațional, care regrupează toate aspirațiile naționale, căci el
este expresia culturală a erei naționalităților
La sfârșitul sec XVIII: Anglia, Germania, țările scandinave
La inceputul sec XIX: Franța, luând o formă politică (1848)
In a două jumătate a secolul: se va instaura si in restul Europei
Este marcat puternic de tradiționale și se răspândește grație elitelor sale intelectuale,
formate din oameni politici, exilați, mari călători, scriitori, artișt.
Trei perioade:
PREROMANTISM
ROMANTISMUL
PRO-ROMANTISMUL
Romantismul german:
A apărut în jurul anului 1770, odată cu mișcare Sturm und Drang și cu publicarea
romanului Werther a lui Goethe, în 1776, în cadrul căruia erau exaltate sentimentele și
natura ființei umane, care fuseseră ascunse/acoperite de perspectiva raționalismului.
În momentul în care, în 1798, Frederich Schegel dă o definiție a curentului, apare
conceptul de romantism
Grupul de la Jena devine prima școală romantică ce a încercat să teoretizeze un concept
ce să însemne mai mult decât o teorie filozofică.
Romantismul german este expresia naționalismului latent. El a rămas odată cu trecerea
anilor, tradiționalist
După anii 1820, încep să apară o nouă categorie de scriitori romantici: frații Grimm
interesul pentru natura, mediul ambient, fata de culoarea locala (concretizata in elementele
decorului, in traditii folclorice, istorice si etnografice);
dominatia particularului asupra generalului, a sentimentelor asupra ratiunii;
opoziitie la structurile realului;
evaziunea lirica sub forma visului de preferinta intr-un cadru noctur;
eroi care actioneaza in imprejurari deosebite.
Eminescu și Romantismul
Motivul omului de geniu: în „Scrisoarea I”, „bătrânul dascăl” trăieşte într-o izolare
aproape totală: „ Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l.../ Ce-o să aibă din
acestea pentru el bătrânul dascăl?/ Nemurire, se va zice.” Singura atitudine într-o lume
incapabilă să înţeleagă eforturile de a depăşi limitele înţelegerii obişnuite este izolarea,
contemplarea sinelui: „Nu spera când vezi mişeii/ Ce e val ca valul trece...” (Glossă)
Motivul iubitei pierdute/moarte , favorizat de fondul melancolic al poetului, a intrat
adânc în imaginarul eminescian menţinându-se aproape în toată opera acestuia. Acest
motiv se regăseşte în prima operă majoră pe tema iubirii a lui Eminescu „Mortua est!”:
“Şatunci de-a fi astfel... atunci în vecie / Suflarea ta caldă ea n-o să învie,/ Atunci graiu-ţi
dulce în veci este mut... / Atunci acest înger na fost decât lut.[...]
Idealizarea iubirii sau a ritualului erotic înaintează până la sacrificiu, întrucât moartea
poate fi considerată cauză a despărţirii cuplului sau din contră, treapta către iubirea
veşnică: „şi dacă ochii ce-am iubit/ N-or fi de raze plini,/ Tu mă priveşte liniştit/ Cu
stinsele lumini/ Şi dacă glasul adorat/ N-o spune un cuvânt/ Tot înţeleg că m-ai chemat/
Dincolo de mormânt.”
Ipostaza femeii înger, himeră care are rolul de a alina îndrăgostitului moartea sau de a
oferi liniştea şi pacea veşnică prin moarte. La Eminescu, moartea nu este văzută ca o
tenebră macabră, ci este tot o prezenţa angelică: „Voi vă imaginaţi scheletul unui om şi-i
ziceţi moarte. Pentru mine e un înger drag, cu o cunună de spini, cu faţa palidă şi cu aripi
negre”.
Motive asociate temei naturii: luna, izvorul, codrul, lacul etc. În toate creaţiile poetului,
codrul nu reprezintă doar un loc unde se desfăşoară povestea de dragoste, ci şi un spaţiu
protector al îndrăgostiţilor. De exemplu, în poezia “Lacul”, poetul îşi cheamă iubita:
„Vino-n codru, la izvorul...”
Motivul fantasmei, al iubitei ca proiecţie a dorinţei se regăseşte în poezia „Din ocean de
vise”: „Din ocean de vise ferice, strălucitoare/Ai apărut în viaţa-mi,femeie
răpitoare,/Cum luna argintoasă, albă zâmbind răsare/Din înstelata mare!//In ocean de vise
din ce în ce pierite/Te-ai dus şi-ai stins cu tine iluzii fericite,/Cum luna melancolică şi
palidă dispare/În înstelata mare!”
Motivul despărţirii, al rememorării, al chemării, al deziluziei este prezent în poeziile:
“Departe sunt de tine…”, “Singurătate”, “De câte ori, iubito…”, “Intre păsări”, în care
poetul sugerează faptul că, odată cu firul iubirii s-a rupt şi legătura sa cu lumea
Motivul nostalgiei cauzate de pierderea iubitei este evidenţiat in sonetul „Afară-i
toamnă”, în care poetul îşi exprimă melancolia lăsată în urmă de o iubire care nu a fost
trăită, ci doar visată.
Motivul femeii generatoare de inspiraţie reiese din poezia „Sunt ani la mijloc”, însă
este un motiv general al lirismului eminescian. În schimbul acestui dar misterios, femeia
câştigă nemurirea.
Motivul senzualităţii cunoaşte câteodată intensităţi surprinzătoare pentru cine cunoaşte
tonurile obişnuite ale cântului eminescian de dragoste: „Ah, mierea buzei tale am gustat-
o,/ A buzei tale coapte, amorul meu;/ Zăpada sânului eu am furat-o,/ pe ea mi-am răcorit
suflarea eu;/ Ah, unde eşti, demonico, curato,/ Ah, unde eşti, să mor la sânul tău!”.
ROMANTISMUL ENGLEZ
1. Romantism – trăsături
interesul pentru natura, mediul ambient, fata de culoarea locala (concretizata in
elementele decorului, in traditii folclorice, istorice si etnografice);
dominatia particularului asupra generalului, a sentimentelor asupra ratiunii;
opoziitie la structurile realului;
evaziunea lirica sub forma visului de preferinta intr-un cadru noctur;
eroi care actioneaza in imprejurari deosebite.
acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii
2. Perioade
PREROMANTISM
ROMANTISMUL
PRO-ROMANTISMUL
3. Reprezentanți și opere (abia în primele două decenii al sec. XIX putem vorbi de
romantismul englez in adevăratul sens al cuvântului)
a. Literatură
Samuel Taylor Coleridge - Balade lirice
John Keats - To Autumn
Percy Bysshe Shelley - Revolta islamului
William Blake - Schițe poetice
John Clare - „Poeme descriind viața și peisajul rural ”
Walter Scott - "Rob Roy"
b. Pictură
• William Blake
• John Constable – portrete (redau realitățile fizice ale unor persoanje, natura moartă,
scenele istorice)
• Joseph Mallord William Turner
Sculptura – Biserici, castele
ROMANTISMUL FRANCEZ
Romantismul posteminescian
Artă
Nicolae Grigorescu: Portretul lui Isaia, zugrăvirea mănăstirii Zamfira. Puntea ruptă,
toamna la Fontainebleau, etc.
Muzică:
POZITIVISMUL
3. Școli istorice:
A apărut în Europa o adevărată școală istorică ce întemeia cunoașterea istoriei pe fapte
bine verificate. Preocupare a istoricilor: respingerea teoriilor generale și abstracte,
explicarea mersului istoriei și a sensului ei. Deschizători de drum: Ernest Renan, Ernest
Lavisse (Franța), Droysen (Germania), Th. Mommsen – Istoria romană, Fustel de
Coullanges – Cetatea antică.
4. Contestarea pozitivismul din partea filosofiei
La sfârșitul secolului al XIX-lea, pozitivismul este contestat de 2 filozofi: Henri Bergson
și Nietzsche. Bergson a pus bazele unui curent antiintelectualist – intuiționismul, ce
neagă capacitatea rațiunii de a cunoaște faptele, evenimentele în esență.
Apar și alte curente ce se opun pozitivismului: pragmatismul – susține că nu există un
adevăr obiectiv. Existențialismul – ce susține că singura certitudine este existența umană,
iar celelalte lucruri sunt relative.
REALISMUL
La mijlocul secolului XIX, apare un nou curent: realismul, ce dorea redarea vieții exact așa
cum este, cu calități și defecte. În literatură, realismul a constituit un moment de vârf în
domeniul romanului. Putem vorbi și de un ,,realism politic” – cancelarul german Otto von
Bismarck, În a II-a jum a sec. Realismul politic s-a întâlnit cu autoritarismul sau cu
naționalismul dus relativ la extremă.