Homo sovieticus, sau despre cum fantoma trecutului a lasat sechele in randul tinerei generatii

“Daca nu m-ar iubi, nu m-ar bate”, intelepciunea pentru o viata spusa printr-un proverb rusesc
sau “vom lupta pentru pace pana nu va mai ramane piatra pe piatra” un alt proverb din perioada
sovietică, dar cu o însemnătate care pune in valoare puterea miscarii politice a secolului 20, care
dupa anul 1917, a intrat in istorie drept “Revolutia din Octombrie”. Din acesti ani, scuzata fie-mi
expresia, incepe o mare bazaconie manifestata prin blocaj mental, stagnare intelectuala, cenzura,
pușcăria politică, lagăr de muncă siberian, teroarea polițienească, crima politică, reprimare a
libertății individuale, controlul populației prin agenți ai serviciilor secrete, fapte care se
acutizeaza si capata forme tiranice.

Acestea fiind spuse, conceptia marxist-leninista indoctrinata cu succes a avut urmari

dezastruoase, care fireste si-a lasat amprenta pana astazi, si nu este vorba despre un enunt sofistic
inoperabil. E pura dialectica. Aceasta ideologie, ne-a format ca popor care tare iubim sa ne
tanguim si sa ne victimizam. Unde se mai pune ca mai mereu suntem critici față de orice și
oricine, numai nu față de noi înșine. Noi nu putem fi autocritici, cu atât mai mult autoironici.

În încercarea de a demonstra că mentalitatea colectivistă e încă pe urmele noastre, am căutat să

ajung la adevăr prin propria-mi implicare, pentru ca mai apoi să constatez că o mare parte din
cetățenii Republicii Moldova sunt: homofobi, consumatori înrăiți de vin si alte bauturi alcoolice,
spirtoase, vorbitori fluienți de limba rusă, si aici pun accent pe înjurăturile rusești, care sunt la
ordinea zilei, lipsiți de inițiativă, supusi asupra a tot ce impune guvernul asupra lor, si cu o
atitudine plăcută fata de istorie.

Homo sovieticus – o ființă destu de nedemnă. Știu pentru că mă cunosc pe mine insămi. Sunt un
reacționar învederat care rămâne mereu în urma celui mai luminat progress.