Motto: ” Principala preocupare a filozofiei este de a pune în chestiune și

de a încerca să înțeleagă o serie de noțiuni” ( Thomas Nagel).

Tema: FILOZOFIA ANTICĂ GRECEASCĂ (sec VII î.e.n-sec VI e.n)
1. Cauzele apariţiei filozofiei la greci. Periodizarea.
2. Presocraticii: Thales, Anaximandras, Anaximenes, Heraclit, Pitagora, Democrit.
3. Perioada clasică: Socrate, Platon, Aristotel.
4. Filozofia elenistă: scepticismul, epicureismul, stoicismul, neoplatonismul.
CONCEPTE FILOZOFICE: geneză, principiu, virtute, maeutică, eidos, formă.
1. Cauzele apariţiei filozofiei la greci. Periodizarea.
Civilizaţia greacă este considerată leagănul civilizaţii universale, dat fiind faptul că grecii au
pus bazele tuturor științelor:
Herodot este părintele Istoriei, Aristotel se consideră fondatorul logicii și cel care introduce
primele elemente de economie, Pitagora – este cel mai de seamă matematician.
Cauzele apariţiei filozofiei la greci :
* Aptitudinile înăscute ale grecilor de a medita, de a contempla raţional lumea;
* Libertatea religioasă îi permitea grecului să fie independent în alegearea zeității religioase;
* Independenţa politică şi economică a coloniei faţă de metropolă;
* Dezvoltarea furtunoasă a coloniilor greceşti le-a permis grecilor să-şi satisfacă necesităţile
vitale materiale (primele obiecte de necesitate) şi să caute a-şi îmbogăţi şi spiritul prin
elaborarea unor idiei filozofice despre morală, etică, fericire ş.a.
* Primele coloniile greceşti au apărut în Asia Mică, în apropierea vechilor civilizaţii antice,
ce le-au permis preluarea valorilor civilizaţiilor antice egiptene și mesopotamiene.
Periodizarea
I per. – PRESOCRATICA( s.VII î.e.n.-V î.e.n.) de la Thales la Socrate – perioada fixării
concepţiilor despre lume. Caracteristica: reflecţia naivă, aproape mitică, asupra naturii.
II per. – SOCRATICA sau CLASICA (s.V î.e.n.- IV î.e.n.) Socrate, Platon, Aristotel.
– perioada unificării concepţiilor despre lume.
III per – ELENISTICĂ( s. IV î.e.n.- VI e.n.) – epoca aplicării concepţiilor.
2. Presocraticii. Primii filozofi greci au fost preocupaţi de studierea structurii universului şi a
genezei lumii înconjurătoare, care este principiul – elementul din care sunt făcute toate lucrurile.
Spre deosebire de filozofii precedenţi, filozofii greci renunţă la mitologie şi elaborează idei
despre structura universului bazîndu-se pe cercetări ştiinţifice.
Ei considerau că la baza lumii se află un element primordial Arche (ἀρχή), din care s-a
dezvoltat lumea. Reprezentanții Şcolii ionice din Milet aveau concepțiile lor:
Thales ( 635-548 î.Hr.) – considera că toate s-au născut din apă.
Anaximandras ( 610-547 î.Hr.) – că principiul lucrurilor este „apieronul” – nedeterminatul
infinit. Toate lucrurile sau născut din această nedeterminare primitivă, prin separarea contrariilor
(cald şi rece, uscat şi umed).
Anaximenes ( 585-525 î.Hr.) –considera că principiul lucrurilor este aerul.
Concluzie: Evident că aceste idei sunt naive, dar sunt importante prin faptul că este formulată
pentru prima dată ideia unui principiu unic, din care derivă toate lucrurile.
Odata cu Anaximandras a început ştiinţa greacă, adică ansamblul ştiinţei occidentale.
Heraclit din Efes ( 535-475 î.Hr.) – susţine că principiul tuturor lucrurilor este „focul”- ”
creator de lucruri și oameni”. Este filozoful devenirii, a schimbării neîncetate a tuturor lucrurilor
( panta rei), frigul devine cald, ziua devine noapte, cea ce este viu moare etc.
Expresiile celebre ale lui Heraclit:
„Nu pot să te scalzi de două ori în acelaşi rîu”, „Soarele este întotdeauna nou”.
Pitagora( 580-500 î.Hr.) susține că principiul lumii este unitatea sau monada – adică
numărul. Monada( un număr) este asociată punctului, diada ( două numere) corespunde liniei,
triada ( trei numere) semnifică suprafața, iar tetrada ( patru numere) corpul geometric
(spațialitatea). Spațialitatea este e modelul matematic al corpului sensibil dar și condiția de
posibilitate a corporalității.
Democrit ( 460-370 î.Hr.) – atomist, considera că principiul lucrurilor este atomul, care la
număr sunt infiniţi, diferă unul de altul prin formă, ordine, poziţie, şi care sunt eterni.
–6-
3. Perioada clasică: Socrate, Platon, Aristotel.
Atena devine centrul cultural şi politic al Greciei. Problematica omului apare pe pămînturile
Aticii, de la ea va porni Socrate. ”Persoana ta este sufletul tău”- spunea Socrate.

Socrate (469-399 î.e.n.) – filozoful cel mai de seamă a antichității și învățătorul lui Platon.
A elaborat ideia conform căreia cea mai mare sarcină a omului este perfecţiunea morală
(devenirea), care îi va permite apropierea de frumuseţea cerurilor şi de armonie. Calea spre
devenire poate fi realizată doar prin cunoaştere, inclusiv prin cunoaşterea propriei persoane, a
defectelor şi viciilor. Aceste viziuni le-a sintetizat în maxima sa: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”,
care ne sugerează că noi trebuie să acţionăm pentru schimbarea comportamentului, scopul final
al cunoaşterii este dobîndirea virtuţii. La Socrate virtutea este identificată cu binele.
A întrodus o nouă metodă de căutare a adevărului: maeutica numită și ” arta moșirii” - prin
intermediul întrebărilor, dialogului ajungem la adevăr.

Platon(429-347 î.e.n.) - elev a lui Socrate, profesor a lui Aristotel. Fondează la 385 î.e.n. la
Atena Academia. Înaintează o teorie filozofică foarte originală, numită „Teoria eidosurilor”.
Cuvîntul „Eidos” semnifică ideia. Dumnezeu crează prin gîndire modelele lucrurilor, numite
idei (forme sau esenţe), ele sunt ideale, neschimbătoare şi eterne. Lucrurile sunt umbre sau copii
palide ale ideii. Lucrurile spre deosebire de idei sunt corporale, schimbătoare şi pieritoare.
Adevărata realitate o constituie Ideile, situate într-o lume în afara timpului şi a spaţiului.

Platon şi Aristotel au fost doi mari giganţi ai antichităţii. Vreme de 20 de ani Aristotel studiază
la Atena în Academia condusă de Platon. Nu era un discipol a lui Platon obișnuit, ci înzestrat cu
un adevărat simț critic. În prima perioadă Aristotel este de acord cu concepţiile lui Platon, în cea
de-a doua perioadă declară: „Platon îmi este prieten, însă adevărul este mai scump”.

Aristotel (384-322 î.e.n.) - timp de 20 ani, a fost elev a lui Platon. În anul 335 î.e.n. fondează la
Atena propria sa școală – Liceum, în care a predat 13 ani.
El introduce ”Teoria formei”, sau doctrina cauzelor (toate lucrurile au o cauză a devenirii).
Toate lucrurile au la baza devenirii patru cauze:
I. Cauza materială - este materia care-l compune ” ceea din ce”;
(ex: sculptura este compusă din marmură);
II. Cauza formală sau forma ” ceea în ce”– tiparul ce-i determină dezvoltarea
(în gîndul nostru proiectăm intuitiv sculptura);
III. Cauza eficientă sau puterea ” cel ce” - iniţiatorul procesului (ex: sculptorul);
IV. Cauza finală sau actul – ” ceea ce este”- rezultatul iniţiatorului (ex: sculptura).
Formula lui Aristotel: materia + forma = substanța.
Trecerea de la putere la act, de la posibilitate la realizare, individualizarea naturii prin forme,
exprimă pentru Aristotel devenirea lucrurilor. Ştiinţa are de explicat cauzele acestor deveniri, iar
metafizica, cauzele ei prime, începutul cu Dumnezeu „primul motor” care mişcă totul şi care
gîndeşte în el toate lucrurile, toată devenirea lor.
Concluzie: formele lui Aristotel nu sînt altceva decît ideile lui Platon, care însă nu mai plutesc
într-o lume superioară, ideile s-au coborît în lucruri, au devenit învelişul acestora, esenţa şi
substanţa lor.
4. Filozofia elenistă. Filozofia greacă este în declin și este preluată de filozofia romană.
În cadrul filozofiei eleniste sau conturat următoarele curente:
Cinicii: promovau existența la limita necesarului supraviețuirii și un dispreț suveran față de
convențiile și principiile societății.
Diogene din Sinope ( 412-322 î.Hr.) - se considera "cetățean al lumii", rămas la un moment
dat fără casă, își improvizează o locuință într-un butoi. Purta iarna ca și vara aceeași haină,
cerșea ca să mănânce și-i batjocorea neîncetat pe orășeni pentru modul de a trăi. Viețuia după
propria-i spusă asemenea unui câine (Kyon), izolîndu-se de toate convențiile și nevoile.
Potrivit legendei, Diogene umbla uneori prin Agora Atenei, în plină zi, cu o lampă în mână, "în
căutarea unui om cinstit".
-7-
 Scepticismul – curent filozofic grec, concepţie ce pune la îndoială posibilitate cunoaşterii lumii
înconjurătoare. Orice cunoştinţă nu o putem considera aevărată.
Pyrron (365-275 î.Hr.) – adept ai scepticismului considera că cel mai bine e să nu afirmăm
nimic despre esenţa lucrurilor, să ne mulţumim cu faptul că le privim doar.
Epicureismul este fondat de Epicur (341-270 î. Hr.). El considera că lucrurile ce le vedem cu
ochii sunt reale (ex. cerul, stelele), iar cele ce le gîndim (ex. Dumnezeu) nu sunt altceva decît
iluzii sau cunoştinţe greşite. Fericirea după Epicur este plăcerea maximă şi eliminarea totală a
momentelor ce provoacă durere.
Stoicismul
Seneca (sec.IV î. Hr. – 65 d. Hr.) – roman, moralist. Potrivit eticii sale, omul trebuie să accepte
destinul său, dar şi să aspire să lupte pentru aşi aranja viaţa.
Epictet (cca. 55 – cca. 138) – iniţial era sclav grec, apoi devine filozof. Propovăduieşte
aprecierea interiorului lucrurilor, nu aparenţa (ceea ce percepem cu simţurile), stăpînirea de sine
ce duce la adevărata forţă şi fericire, nu cedarea în faţa poftei; conducerea vieţii potrivit raţiunii,
nu atitudinii dictate de instinct.
Marc Aurelius (121 – 180) – libertatea morală este cel mai de preţ bun al omului, raţiunea este
la baza tuturor acţiunilor omului, anume ea formează „geniul din om”.
Raţiunea îţi dictează să-ţi faci datoria, restul lucrurilor nu au importanţă.
Neoplatonismul
Plotin (204-270 d. Hr.) Filozofia lui Plotin decurge din cea a lui Platon. Tema dominantă este
tema transcedenţii devine. Divinitatea se află în afara lumii, este Unul, Binele, Perfecţiunea
supremă. Inteligenţa divină este sediul tuturor ideilor, după cum afirmă Platon, a modelelor
tuturor lucrurilor.
_______________________________________________________________________
Tema de acasă:
I. Analizați următoarele texte filozofice și răspundeți la întrebările:
Cărui filozof i se atribuie această concepţie? De ce, expune pe scurt această concepție.
Ce problemă filozofică abordează acest filozof?
1. “ Această lume, aceeaşi pentru toţi, n-a făurit-o nici vre-o unul din zei, nici vreunul din
oameni. Ea a fost întotdeauna, este şi va fi un foc veşnic viu, care după măsură se aprinde şi după
măsură se stinge”;
2. ” Cunoaște-te pe tine însuți”;
3. “ Există pentru fiecare gen de lucru cîte o Idee, de la care fiecare din celelalte lucruri,
luîndu-şi fiinţa prin participare, deţine şi numele…”
4. ” Lucrul din care provine ceva îl numim materie; acel ceva prin care provine e un lucru ce
există în chip natural, aceste lucruri pot fi oameni, plante ș.a., pe care noi le numim substanțe.
Prin formă înțeleg esența fiecărei ființe și substanța ei primă. ”

II. Comparați sistemele filozofice ale lui Platon și Aristotel.

Platon asemănări Aristotel

* *
* *
* *
* *
* *

Comentați afirmația lui Aristotel: „Platon îmi este prieten, însă adevărul este mai scump”.

III. Expuneți părerea referitor la modul de viață ales de Diogene din Sinope.
Enumărați cîteva argumente în susținerea modului de viață sau contraargumente privind
renunțarea la el.

-8-