Relațiile lui Mircea cel Bătrân cu Ungaria și Polonia

Mircea cel Bătrân a fost domn al Țării Românești între 23 septembrie 1386 și 31
ianuarie 1418. Fiu al lui Radu I și frate de pe tată cu Dan I, Mircea urcă în scaunul Țării
Românești la 23 septembrie 1386, primul hrisov al lui Mircea fiind atestat la 27 iunie 1387.
Sfârșitul domniei este adus de moartea acestuia la 31 ianuarie 1418 la Curtea de Arges, urmat
la tron de fiul său Mihail I.

În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare
întindere teritoriala din întreaga sa istorie. Mircea a stăpânit mai multe teritorii romanești,
intitulându-se „mare voievod şi domn al întregii Ungro-Vlahii”, la care se adauga treptat și
alte stăpâniri, evidențiindu-se astfel faptul ca Mircea a fost cel care a avut meritul pentru
extinderea teritoriului Țării Românești. Astfel, într-un hrisov din 1402-1403, la titulatura sa
de domn al Ungro-Vlahiei, se adaugă și cea de „ herţeg al Amlaşului şi Făgăraşului” sau
„părţile de peste munţi", „stâpânitor al Banatului Severinului”, despot al Dobrogei, domn al
Silistrei sau Podunavia și stăpânitor al „părților tătărești” sau Chilia cu Basarabia de sud1.

Odată ocupat tronul, noul domn acționează în vederea recuperării feudelor ardelene
Făgăraș și Amlaș. Acestea au fost oferite pentru prima data, împreună cu Severinul, lui
Vladislav I de către regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, în urma unei călătoriei în Ardeal.
La 1374, feudele nu se mai aflau în posesia domnului muntean, iar în anii ce au urmat relația
dintre Țara Românească și Ungaria a fost una conflictuală. În timpul domniei lui Radu I,
probabil că s-a produs o reconciliere între acesta și rege, dovadă fiind restiturea Severinului.
Cu toate acestea, cele două feude nu au fost înapoiate. În perioada în care a domnit Dan I, s-
ar fi încercat o recuperare a Severnului, dar nu s-a materializat niciodată. Deci, este clar că
Mircea nu a moștenit de la înaintașii săi teritoriile respective, care încă se aflau sub stăpânire
ungurească 2.

Recuperarea feudelor de către Mircea cel Bătrîn a avut loc cel mai sigur în anul 1388, când
Ungaria trecea printr-o perioadă mai dificilă, provocată de moartea lui Ludovic I de Anjou.

1
P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Editura Corint, București, 2000, p. 225-226
2
P. P. Panaitescu, op .cit, p. 231-233

1
Moartea lui a determinat declanșarea unei crize dinastice în Ungaria și în Polonia. În Polonia
a fost încoronat rege Vladislav Jagello la 4 martie 1386, iar în Ungaria, Sigismund de
Luxemburg în 1387.3

În urma acestor evenimente, Mircea se simte amenințat atăt de pericolul otoman, cât și
de o mișcare din partea lui Sigismund al Ungariei. În aceste condiții, domnul muntean încheie
o alianță cu Vladislav Jagello, regele Poloniei cu ajutorul domnului Moldovei, Petru al
Mușatei, care ia, de asemenea, parte la alianță. Tratatul a fost semnat în anul 1390 și întărit în
1391. Înțelegerea consta în ajutorul reciproc în cazul unui conflict cu Regatul Ungar. În cazul
unui conflict cu un alt stat, nici Țara Românească, nici Polonia, nu erau obligate să intervină.
Tratatul viza exclusiv Ungaria. Discuțiile au avut loc la Radom, in Polonia Mică, iar
tratatuleste confrimat de scrisoare trimisă de Mircea cel Bătrân la Lublin la 20 ianuarie 1390.

Totuși, la 20 martie 1390, Mircea introduce două modificări, și anume, în contextul inițierii
unui conflict militar cu Ungaria, regele Poloniei trebuie să îl anunțe pe domnul Țării
Românești înainte, în caz contrar acesta nu este obligat să ofere sprijin militar, totodată, în
cazul unei apropieri dintre Mircea și Sigismund și încheierea unei alianțe fară excluderea
Poloniei, regele era obligată să aprobe. Motivul introducerii clauzelor respective este acela
că exista o oarecare reconciliere între Țara Românească și Ungaria, determinată de pericolul
generat de expansiunea Imperiului Otoman. După bătălia de la Kossovo, turcii atacă Banatul
Timișoarei și în 1391 Țara Românească. Are loc ocuparea Nicopolelui, după care, cu ajutorul
lui Sigismund, Mircea preia ofensiva asupra otomanilor și a aliatului acestora, Ștefan
Lazarevici, despotul Serbiei. Cucerirea Bulgariei și transformarea acesteia în pașalâc, dar și
atacarea Silistrei reprezentau un pericol atât pentru Țara Românească, cât și pentru Unagria.
4

Astfel, în urma acțiunilor domnului muntean, Baiazid hotărște întreprinderea unei

expediții în Țara Romanească. Mai întâi, turcii cuceresc Silistra, trec Dunarea, iar în
continuare înaintează spre Argeș. La 10 octombrie 1394 are loc bătălia de la Rovine în urma
căreia, Mircea iese victorios. Totuși, aflându-se în inferioritate numerică, acesta se retrage la
Argeș unde are loc o altă confruntare după care domnul se îndreaptă spre Ardeal, iar pe

3
Veniamin Ciobanu, Țările Române și Polonia. Secolele XIV-XVI, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1985, p. 15-19
4
Veniamin Ciobanu, op. cit, p. 19-20

2
tronul Țării Românești este așezat Vlad, „despre care se crede ca ar fi fost înrudit cu familia
Basarabilor”. Acest Vlad, zis și Uzurpatorul este susținut de către Poartă. 5

Aproximativ în aceeași perioadă, în Moldova, ia sfârșit domnia lui Roman I,

eveniment urmat de punerea în scaun de către Polonia a lu Ștefan I, care ulterior depune
omagiu de vasalitate lui Vladislav Jagello. În acest fel, relațiile dintre Țara Românească și
Moldova sunt destul de încordate deoarece Polonia face presiuni asupra noului domn al
Moldovei în vederea implicarii în înlăturarea influenței Ungariei din Țara Românească.
Astfel, Ștefan I este inamic a lui Mircea și aliat a lui Vlad. 6

Auzind acestea, Sigismund intervine în Moldova în ianuarie-februarie 1395, fără, însă, a avea
succes. Simțind acut apropierea pericolului otoman, regele Ungariei ia în considerare o
apropiere de Țara Romănească, apropiere ce se va fi materializat prin semnarea tratatului
de la Brasov din 7 martie 1395 cu Mircea cel Bătrân. Tratatul presupune ajutor militar
reciproc în conflictele celor două state cu Imperiul Otoman, fiind înfăptuit inițial cu pecetea
mică, reînnoit ulterior cu pecetea mare. Acest tratat este semnat în condiții de egalitatea,
lasând în urmă ideea subordonării feudo-vasalice. Mai mult, Sigismund se angaja în a-l spriji
pe Mircea în vederea recuperării Dobrogei.7

Astfel, Mircea reia lupta impotriva turcilor în același an. La prima expediție, Sigismund nu
participă deoarece se confruntă cu alte probleme interne în Ungaria, însă, îî oferă ajutor
aliatului său prin trimiterea unor trupe ardelene. În final, oastea munteană si trupele din
Ardeal sunt înfrânte de catre otomani. Următoarea expediție este condusă de însuși, regele,
care în fruntea trupelor maghiare și muntene, îi învinge pe turci la 6 iulie 1395. După
acestea, Mircea îsi recuperează tronul apoi atacă și cucerește cetatea Turnu. Totuși, acest
lucru reprezintă doar o reușită de scurtă durată, întrucât în toamna aceluiași an, o oaste
otomană împreună cu ajutorul lui Vlad Uzurpatorul atacă trupele regelui și ale lui Mircea,
bătălia soldându-se cu înfrangerea acestora la Posada. 8

Mircea cel Bătrân se retrage în Ardeal, iar tronul Țării Românești este reluat de Vlad
Uzurpatorul. Deci, prin intervenția sultanului, Polonia reușește să elimine influența maghiară

5
Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, volumul I, Ediția a cincea, revăzută și adogită, Fundația Regală
pentru Literatură și Artă, București, 1946, p. 471-472
6
Veniamin Ciobanu, op. cit, p. 21-22
7
Ibidem, p. 23-25
8
Veniamin Ciobanu, op. cit, p. 25

3
din Țara Românească, Vlad acceptă suzeranitatea Poloniei, Sigismund suferind o pierdere
semnificativă.

Poziția Ungariei putea fi schimbată doar printr-o singura acțiune, organizarea unei cruciade
antiotomane. În acest sens, Sigismund încearcă o apropiere de Vlad, care însă eșuează, dat
fiind faptul că acesta nu cooperează, susținând că îi este supus doar regelui Poloniei. Însă,
mișcarea respectivă ar fi însemnat o tradare față de Mircea. 9

Are loc așadar cruciada de la Nicopole la 28 septembrie 1396 care reprezintă o

înfrângere pentru oastea creștină și în urma căreia Ungaria își pierde influența în Balcani.
Otomanii ocupă țaratul bulgar de la Vidin și cuceresc cetatea Turnu. Pentru Țara
Românească, lucrurile se termină destul de bine. Mircea cel Bătrân iși reia drepturile asupra
tronului și iși mențină țara independentă, aceasta continuând să fie un factor important în
relațiile interstatale din sud-estul Europei.

Chiar dacă bătălia ia sfârșit și Baiazid se îndepărtează de Dunăre, teama de un nou

atac din partea otomanilor nu dispare din Europa sud-estică, în orice moment era așteptată o
nouă lovitură. De asemenea, are loc o apropiere între Sigismund de Luxemburg și Vladislav
Jagello. Cei doi se întîlnesc în iulie 1397 și hotărsc o pace de 16 ani, prin aceasta regele
Ungariei renunță la pretențiile asupra Moldovei, iar cel al Poloniei la suzeranitatea asupra
Țării Românești. 10

Intervenția armată a Poloniei în Moldova și așezarea în tronul acesteia pe Iuga îl

deternimină pe Mircea să preia inițiativa și sa ajute la instalarea pe tron a lui Alexandru cel
Bun, făcându-l aliatul său. Mircea se temea de o posibilă alianță între ducele Lituaniei
Vitold, Iuga al Moldovei și boierii munteni care i se impotriveau, alăturare ce ar fi putut sa-l
sprijine pe Vlad Uzurpatorul în recuperarea tronului Munteniei. Polonia, simțindu-se
amenințată de această mișcare, încearcă punerea în tronul Moldovei a lui Ivașcu dar nu
reușește. În cele din urmă, Alexandru cel Bun acceptă suzeranitatea Poloniei în anul 1402.
Regele Poloniei îl recunoaște pe noul domn al Moldovei deoarece avea nevoie de o
colaborare cu Mircea impotriva Ungariei. 11

La inceputul secolului al XV-lea, înfrângerea lui Baiazid la Ankara în anul 1402 de

către Timur Lenk, declanșarea unei crize dinastice în Imperiul Otoman cât și răscoala
nobilimii împotriva regelui din Ungaria determină câteva schimbări în ceea ce privește
9
Ibidem, p. 26
10
P. P. Panaitescu, op. cit, p. 334-335
11
Veniamin Ciobanu, op. cit, p. 27-28

4
raporturile dintre state. În aceste împreujurări, colaborarea dintre Mircea cel Bătrân și
Sigismund de Luxemburg se oprește pentru moment. Următorul pas a lui Mircea este
reînnoirea tratatului din anul 1390, intarit in 1391, care se produce, încă o dată, cu ajutorul
domnului Moldovei. Această alianță, spre deosebire de cea anterioara nu se mai indrepta spre
Ungaria, Polonia si Ungaria, aflându-se in relații bune, ci reprezintă o simpla asigurare a
domnului muntean. Vladislav acordă o importantă atenție asupra raporturilor dintre Țara
Românească și Ungaria care se răciseră în ultima perioadă. Mircea nu s-a implicat în
problemele interne ale Ungariei, principala sa preocupare este urmărirea evenimentelor din
Imperiul Otoman și ulterior eliminarea influenței acestuia din Balcani, Astfel, are loc o
intâlnire între Mircea cel Bătrân si Sigismund de Luxemburg în noiembrie 1406 unde s-ar fi
pus în discuție organizarea unei noi cruciade antiotomane odată cu terminarea problemelor
interne ale Ungariei. Totusi, ideea nu a fost pusă în practică din mai multe motive, printre
care si faptul că in 1410 Sigismund devine împarat romano-german. 12

De teama de a rămâne singur in fața pericolului, Mircea hotăraște să-l sprijine pe

Musa pentru succesiunea la tronul Imperiului Otoman. Implicarea sa dă roade, în martie
1411, Turcia era condusă de Musa Celebi. Acest fapt este foarte important în politica externă
a domnului Țării Românești. Gestul lui Mircea este interpretat greșit de Sigismund de
Luxemburg și îl determină să ia în considerare realizarea unei expediții în Țara Românească,
fapt ce nu va avea loc. 13

În 1410-1411 se încheie din nou o alianță între Mircea cel Bătrân și Vladislav Jagello.
Tratatul de alianta era fromat din 2 diplome, una a regelui polon dată la 6 februarie 1410 și
cealaltă a lui Mircea la 17 mai 1411. Orientarea lui Mircea spre Polonia este determinata de
mai multe considrente. În primul rând, greșita impresie pe care și-a facut-o Sigismund în ceea
ce-l privește pe domnul muntean. De asemenea, calitatea de bun șef militar a lui Vladislav
Jagello, evidențiată în urma victoriei sale de la Tannenberg sau Griinwald, la 15 iulie 1410
asupra cavalerilor teutoni, a contribuit la apropierea lui Mircea de Polonia. Nu în ultimul
rând, depărtarea lui Sigismund de sud-estul Europei ca urmare a devenirii împărat romano-
germana, îngreuna, dacă nu excludea o colaborare între Mircea și Sigismund. 14

În cele din urmă, Ungaria și Polonia încheie o alianță consfințită prin tratatul secret de
la Lublau din 15 martie 1412 împotriva otomanilor. Acolo se discută și situația Moldovei,

12
Ibidem, p. 28-30
13
P. P. Panaitescu, op. cit, p. 370
14
Ibidem, p. 379-381

5
Alexandru cel Bun, vasal al Poloniei, trebuia să lupte și alături de Ungaria în lupta cu păgânii,
în caz contrar Moldova va fi împărțită între Ungaria și Polonia. Stabilirea acestei clauze are
loc deorece exista o banuială conform căreia domnul Moldovei ar refuza să ia parte la luptă
datoriă bunelor sale relații cu Mircea, susținătorul lui Musa, care se afla la conducerea
Imperiului Otoman. Mircea cel Bătrân se temea ca tratatul să nu-l afecteze și pe el, socotind
că regele Ungariei l-ar fi intors pe Vladislav impotriva sa, iși trimite solii in apropiere de
Lublau să se asigure de acest lucru, îi trimite si la Buda in timpul sederii regelui Poloniei in
Unagria, vizita întreprinsă la puțin timp după semnarea tratatului. 15

La sfârșitul anului 1414 sau începutul anului 1415, Sigismund de Luxemburg

călătorește în Franța și Anglia. Scopul deplasării este împăcarea celor două state și
convingerea acestora să se alieze împotriva turcilor. În timpul în care regele e plecat are loc
un Conciliu la Constanța, prin care protecția Ungariei în cazul unui atac otoman este dată lui
Vladislav Jagello, Mircea cel Bătrân urmărește o apropiere față de regele Poloniei deoarece
are nevoie de ajutor împotriva turcilor. Vladislav consideră că nu este favorabil pentru statul
său să participe la această luptă deoarece eliminarea otomanilor de la Dunăre va fi urmată de
accelerarea politicii expansioniste a lui Sigismund de Luxemburg.

Deci, Mircea cel Bătrân se confruntă cu turcii conduși de Mahomed I de unul singur în
martie 1414 și martie 1415. Este învins, iar turcii cuceresc Giurgiul, domnul muntean devine
tributar al Porții, fiindu-i impusă o pace. Mircea vedea pacea ca pe o soluție temporară
deoarece în anul 1415 Mircea susține un alt pretendent la tronul Imperiului Otoman și
recucerește Giurgiul. 16

După moartea lui Mircea cel Bătrân, încep luptele pentru succesiunea la tron, Țara
Românească nu mai beneficiază de o apărare puternică și devine o pradă ușoară pentru
Imperiul Otoman și Regatul maghiar.

Concluzionând, raporturile lui Mircea cel Bătrân cu cele două regate vecine s-au
modificat în funcție de necesitățile istorice ce au survenit pe parcursul domniei de 32 de ani a
acestuia. Toate acțiunile domnului muntean s-au concentrat pe consolidarea independenței și
integrității țării sale, ceea ce, în mare, a și reușit prin intermediul colaborărilor strategice cu
Ungaria și Polonia. Pericolul generat de expansiunea otomană a necesitat apropierea lui
Mircea de cele două state.

15
P. P. Panaitescu, op. cit, p. 383-385
16
Veniamin Ciobanu, op. cit, p. 33-34

6
Bbibliografie

 Ciobanu, Veniamin, Țările Române și Polonia. Secolele XIV-XVI, , Editura

Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985
 Giurescu, C. Constantin, Istoria Românilor,volumul I, Ediția a cincea, revăzută și
adogită, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1946
 Panaitescu, P. P., Mircea cel Bătrân, Editura Corint, București, 2000