(1) Tratatul de la Maastricht a modificat tratatele europene precedente și a creat o Uniune

Europeană fondată pe trei piloni: Comunitățile Europene, politica externă și de securitate

comună (PESC) și cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne
I pilon - Comunitatea avea misiunea de a asigura buna funcționare a pieței unice și,
printre altele, o dezvoltare armonioasă, echilibrată și durabilă a activităților economice, un nivel
ridicat de ocupare a forței de muncă și de protecție socială și egalitatea între bărbați și femei.
Comunitatea urmărea aceste obiective în limitele competențelor care îi erau încredințate, prin
instituirea unei piețe comune și a unor măsuri conexe menționate la articolul 3 din Tratatul CE,
precum și prin instaurarea unei politici economice și monedei unice menționate la articolul 4.
Acțiunea Comunității trebuia să respecte principiul proporționalității și, în domeniile care nu
intrau în competența sa exclusivă, principiul subsidiarități.
Pilonul al II-lea cuprindea politică externă şi de securitate comună, ale cărei obiective
erau apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independenţei şi integrităţii
Uniunii, menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale, precum şi promovarea
cooperării internaţionale. Pilonul al III-lea, ca urmare a unei modificări ulterioare a tratatelor
(prin care, după cum spuneam mai sus, vizele, azilul şi imigraţia au fost scoase din Tratatul UE
şi inserate în Tratatul CE), reglementa cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală în
lupta împotriva fraudei de dimensiuni internaţionale, a terorismului, a traficului de droguri şi a
altor forme grave de criminalitate internaţională
Modul în care se coopera la nivel european în cadrul pilonului I comunitar era diferit de
modul în care se coopera în cadrul celorlalţi doi piloni. Pilonii al II-lea şi al III-lea au fost
sculptaţi după modelul organizaţiilor internaţionale clasice, ca forme de colaborare în care
deciziile se iau la nivel interguvernamental (în cadrul Consiliului) cu unanimitate, pe când în
cadrul pilonului I comunitar deciziile se luau în mare parte prin majoritate calificată, cu
implicarea Parlamentului European. Cu alte cuvinte, în cele două domenii sensibile pentru
suveranitatea naţională, statele aveau drept de veto, pe când în celelalte domenii se putea trece
peste voinţa unuia sau mai multor state care votau împotrivă, câtă vreme majoritatea calificată
era întrunită potrivit regulilor expres prevăzute în Tratatul CE. Strâns legat de aceasta, tipurile de
acte care puteau fi adoptate în fiecare dintre cei trei piloni erau diferite, cu efecte juridice diferite.
În al treilea rând, rolul Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene era diferit de la un pilon la
altul: majoritatea competenţelor sale erau exercitate în pilonul I; cât despre procedura
preliminară, în pilonul al II-lea nu avea deloc competenţă, iar în pilonul al III-lea competenţa în
acest sens era condiţionată.

(2) Referitor la Tratatul Constituţional şi Tratatul de la Lisabona, aparent, între cele două
texte nu sunt diferenţe majore: Uniunea Europeană capătă personalitate juridică, este numit un
înalt reprezentant pentru politică externă (numit anterior ministru pentru afaceri externe), Carta
drepturilor fundamentale este inclusă în legislaţia primară, se introduce opţiunea statelor-membre
de a părăsi Uniunea Europeană, cetăţenii pot influenţa procesul politic prin iniţiativa cetăţenilor
et
Deşi poate părea doar o modificare formală, la solicitarea mai multor state-membre,
printre care Olanda, Cehia, Marea Britanie etc., în textul noului tratat nu mai sunt trecute
simbolurile Uniunii (steagul, imnul, motto-ul) şi se renunţă la anumiţi termeni (ex. Constituţie,
lege, ministru etc.), care ar fi putut să amintească de Constituţie. Cu toate acestea, valenţele
constituţionale s-au păstrat.
 Tratatul de la Lisabona nu îi conferă Uniunii competențe exclusive suplimentare. Cu toate
acestea, noul text schimbă modul în care Uniunea își exercită competențele existente și anumite
competențe (partajate) noi, încurajând participarea și protejarea cetățenilor, creând o nouă ordine
instituțională și modificând procesele decizionale pentru mai multă eficiență și transparență,
asigurând astfel un nivel mai ridicat de control parlamentar și de răspundere democratică.
Spre deosebire de Tratatul constituțional, Tratatul de la Lisabona nu conține niciun articol
care să stabilească în mod oficial supremația dreptului Uniunii asupra legislației naționale, dar la
tratat a fost atașată o declarație în acest sens (Declarația nr. 17), care face referire la un aviz al
Serviciului juridic al Consiliului ce reiterează jurisprudența constantă a Curții de Justiție a
Uniunii Europene pe această temă.

(3) Tratatul de la Lisabona modifi că Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul de

instituire a Comunităţii Europene. Este ultimul dintr-o serie de tratate care actualizează și
consolidează temeiul juridic al UE. Uniunii i se va conferi o personalitate juridică unică în baza
Tratatului de la Lisabona. În prezent, Comunitatea Europeană și Uniunea Europeană au statute
diferite și nu utilizează aceleași reguli de luarea a deciziilor. Tratatul de la Lisabona va pune
capăt acestui sistem dual și Uniunea Europeană va avea personalitate juridică proprie. Această
schimbare va îmbunătăţi capacitatea Uniunii de a acţiona, în special în domeniul afacerilor
externe. Tratatul de la Lisabona va permite UE să acţioneze mai efi cient, mai coerent și mai
credibil în relaţiile sale cu restul lumii. Principalele inovatii introduse de tratatul de la Lisabona
sunt:
1. Uniunea Europeană va avea un Preşedinte stabil al Consiliului European, cu un mandat
de 2 ani şi jumătate, cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată.
2. Uniunea va avea un Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate,
care-l va înlocui pe actualul Înalt Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate
Comună/PESC. Noul Înalt Reprezentant va fi, în acelaşi timp, şi vice-preşedinte al
Comisiei.
3. Numărul de membri ai Parlamentului European este fixat la 750 plus preşedintele PE.
Numărul minim şi maxim de reprezentare a statelor membre a fost stabilit la 6, respectiv
96 de parlamentari europeni. România beneficiază de 33 de deputaţi europeni.
4. Carta Drepturilor Fundamentale dobândeşte statut juridic obligatoriu.
5. Tratatul măreşte numărul domeniilor în care Parlamentul European are dreptul de a
aproba legislaţia europeană, împreună cu reprezentanţii statelor membre din Consiliul UE
(procedură cunoscută sub numele de „co-decizie”).
6. Votul cu majoritate calificată va deveni modalitatea obişnuită de vot în Consiliul UE. Se
va renunţa astfel la dreptul de veto în multe domenii ale acţiunii UE, întărindu-se
capacitatea de acţiune comunitară.
7. Deciziile luate cu majoritate calificată vor avea nevoie, începând din 2014, de sprijinul a
55% dintre statele membre, reprezentând 65% din populaţia Uniunii Europene.
8. Parlamentele naţionale dobândesc dreptul de a urmări actele legislative ale Uniunii,
pentru a se asigura că atribuţiile sunt exercitate la cel mai adecvat nivel decizional (local,
naţional sau european) – respectarea principiului subsidiarităţii.
9. Uniunea Europeană dobândeşte personalitate juridică.
10. Importanţa relaţiilor de vecinătate ale Uniunii este consacrată la nivel de Tratat, ca
politică integrată.
 11. Tratatul de la Lisabona recunoaşte existenţa unor noi provocări la adresa Uniunii, precum
combaterea schimbărilor climatice, promovând totodată solidaritatea statelor membre în
domeniul energiei.
12. Statele membre se pot retrage din UE, urmând procedura prevăzută în acest sens de
clauza de retragere.
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), aşa cum este amendat de Tratatul de la
Lisabona, reflectă cadrul general al Uniunii şi principiile sale, incluzând, de asemenea, şi
dispoziţiile specifice privind politica externă şi de securitate comună a UE. Astfel, TUE amendat
cuprinde un preambul şi va fi structurat în şase părţi:
• Titlul I: Dispoziţiile comune;
• Titlul II: Dispoziţiile privind principiile democratice;
• Titlul III: Dispoziţiile privind instituţiile;
• Titlul IV: Dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată;
• Titlul V: Dispoziţiile generale privind acţiunea externă a Uniunii şi dispoziţiile specifice
privind politica externă şi de securitate comună;
• Titlul VI: Dispoziţiile finale.