Și am ajuns a fi un om ca toții.

Un infinit de vise și speranțe.

Precum e cerul plin de lună și de stele,
Strălucind cu ale lor luciuri false.
***
Am văzut o dată o maimuță ce se cățăra în pom,
M-am văzut și eu acolo, numai că, sunt om.
Am văzut mulți oameni ce-l escaladau
Și cu cîte o maimuță se-ntreceau.
***
Nu sunt tînără crăiasă,
Nici n-am frumusețe mai aleasă.
Nici vis n-am, nici viață.

Nu sunt Ileana Cosânzeana

Și n-am cosiță blondă și ochi albaștri.
Sunt simplă ca iarba crescută în mlaștini;
Călcată, tăiată, uscată și apoi dată la vacă.
***
Fire omenească, inexplicabilă făptură,
Tu, chip de lut, de ce nu-ți iubești a ta mumă?!
De ce privești la pustiu ci nu la soare?
De ce numești animalele-fiare?!
De ce vezi rău în bine și nu numeri ale tale zile?
Nu vezi cum soarele e acu sus și acu apune?
Dar tu numeri petalele din floare și-i mai inventezi nume?!

Tu, enexplicabilă, banală făptură,

Nu fi enexplicabilă fii banală, nu rămîi banală fii simplă, Simplă făptură...

zbori cu mine
si priveste unde privesc eu.
vezi apusul?
hai să-l ungem pe pîine și să-l mîncăm.
…..
mă gîndesc ades la tine.
e greu așa, cînd nu e reciproc.
Cînd nu poți trăi fără ai simți, auzi suflatul, iar el să sufle la altele.
....
merge vulpea și iepurile pe potecă:
- Chiar mă iubești, Felix?
-Da, Fiona- fericirea mea. Urmează-mă!