TEORIA SINCRONISMULUI

EUGEN LOVINESCU

Specializarea: Pedagogia invatamantului primar si prescolar

 Teoria sincronismului
Eugen Lovinescu

Eugen Lovinescu a fost un critic literar ilustru, pasionat de studii clasice, profesor de latină al
liceului „Matei Basarab" din București. Nu a reușit să urce mai sus de postul de profesor de liceu, rivalul
său cel mai aprig fiind printre alții Garabet Ibrăileanu . Adolescent retras, de o inflexibilitate morală
uimitoare, Eugen Lovinescu a găsit incă din tinerețe pasiunea mistuitoare de a scrie, de a comenta și de a
se găsi pe sine insusi în observațiile asupra operelor altora. Și-a dat doctoratul în Franța, sub
supravegherea lui E. Faguet și a scris febril, cu o etică a muncii greu egalată de alt critic român. Are
volume de critică, memorialistică, beletristică. A organizat ședințele cenaclului „Sburătorul" și a condus
revista omonimă, promovând talente și intuind viitoarele stele ale literaturii contemporane lui. A scris
două mari lucrări de sinteză: „Istoria civilizației române moderne" și ,, istoria literaturii române
contemporane ", prin care a introdus teorii seducătoare, de o mare ascuțime polemică, despre evoluția
culturii autohtone. Nu tot timpul sa bucurat de aprobarea cercurilor culturale bucureștene, fiind numit cu
malițiozitate „marele eunuc al literelor românești", subtilul și subtiletul critic.

Teoria sincroismului: Eugen Lovinescu propune in monumentala sa lucrare, Istoria civilizației

române moderne "o teorie specială, al cărei scop spus este sa faciliteze evoluția spiritului românesc,
Teoria sincronismului ". Ea presupune împrumutul elementelor de originalitate de la alte culturi, mai
evoluate, care dau tonul spiritului timpului". Această imitație, care nu se dorește servilă, trebuie să fie
urmată de crearea unui specific național, în tonul atmosferic și cultural european. Astfel, culturile mici se
sincronizează cu cele mari și prin efortul creatorilor autohtoni, acumulează în formele asimilate fonduri
proprii, Această teorie se opune tradiționalismului, fără a refuza valorile naționale

Teoria sincronismului , constituie preludiul teoretic al Istoriei literaturii române contemporane,

pentru perioada 1900-1925, opera unui critic cu o concepție modernă asupra istoriei literare
contemporane:, Cum nu există valori absolute, valori relative, literatura unui popor nu trebuie sudat în
fixitatea unei idei platoniciene, ci în mobilitatea ei, nu există o știință a literaturii, ci o istorie a ei, ca nu
cercetează prin raportare la un imutabil ideal estetic, ci prin raportare la momentul istoric, adică la
congruența tuturor factorilor sufletești ce i-au determinat stilul ", După critica de orientare estetică și de
direcție, întemeiată de Titu Maiorescu prin studi O cercetare critică asupra poeziei de la 1867, critică
românească va fi lustrată pe larg, din 1886, de C. Dobrogeanu Gherea în paginile revistei
„Contemporanul", prin dezvoltarea conceptului unei critici analitice în sens modern, iar de la 1903 prin

N . Iorga, care își va deschide revista „Semănātorul" marea sa acțiune critică și ideologică, precumpănitor
etnicizantă, în numele ideilor naționale. Toate aceste ipoteze se fundamentează pe tradiții de autoritate, în
care T. Maiorescu susțin teoria asupra emoției impersonale, iar Gherea susținea teoria determinismului.

Teoria sincronismului și cea a mutatiei valorilor estetice sunt legate de numele lui Eugen
Lovinescu și au stârnit discuții în epocă, rămânând însă, în linie generală, valabil până astăzi,

Teoria sincronismului porneste de la premisa că literatura unui popor trebuie să se dezvolte

simultan cu literaturile mai avansate, astfel incat să nu apară diferite calitative majore. Eugen Lovinescu
pleacă de la ideea ca asteptandu-se evolutia fondului pană in moment in care ar fi apt så imprumute o
forma noua, s ar putea ca această evoluție să nu se producă niciodata,

Principiul sincronismului în literatură inseamnă în mod practic acceptarea schimbării de valori,

elementelor care conferă originalitate și modernitate fenomenului literar. Nu e vorba de o imitatie servilă,
de un imprumut färă discermamânt, ci de o integrare a literaturii într-o formulă estetică viabilă, în pas cu
evoluția artei euronene, In esență, modernismul Lovinescian pormeste de la ideea ca există un spirit al
veacului, explicat prin factori materiali și morali, care imprimă un proces de omogenizare a civilizațiilor,
de integrare într-un ritm de dezvoltare sincronă. In conditiile in care există decalaje intre civilizatii. cele
mai puțin avansate suferă influență binefacătoare a celor mai avansate Influenta se realizează în doi timpi:
mai întai se adoptă, prin imitatie, forme ale civilizațiilor superioare, apoi, dupa implantare, se stimulează
crearea unui fond propriu. Prin modermizare, Lovinescu Intelege depasirea unui spirit provincial,
opoziția față de tradiție, de specific național. Polemica lui cu tradiționalismul nu conduce combaterea
factorului etnic în crearea de cultură pe care nu-l contestă ci la sublinierea necesară de innoire.

In consecință, pentru sincronizarea literaturii cu „spiritul veacului", deci chiar cu ritmul de

dezvoltare a propriei societăți sunt necesare căteva mutații esențiale în plan tematic și estetic.

Aceste mutații constau în

 trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de inspirație urbana

 cultivarea prozei obiective
 evoluția poeziei de la epic la liric
 intelectualizarea prozei și a poeziei dezvoltării romanului analitic.
 Teoria sincronismul se infățișează, în concepția lui E. Lovinescu, nu ca o teorie a adaptărilor
intâmplătoare la ritmul culturii europene moderne, ci a ,,trairii in același spațiu sufletesc ".Adversar
hotarát al închistării traditionaliste, E. Lovinescu nu este insă un partizan al inovației de orice natură, după
cum, teoretician al sincronismului, el nu se declară de acord cu negarea caracterului național. Toate
indrumrile mai noi ale literaturii române izvorâte ,,din contactul mai viu cu literaturile occidentale și
indeosebi cu literatura franceza mai nouă, adică de după 1880”. După opinia criticului, influențele și
sincronizările nu vor acoperi niciodată fondul nostru etnic, integrarea în tendința generală a culturii
moderne realizandu-se doar cu ceea ce ne este specific.

Sincronismul, modernismul, liberalismul erau "ideile revoluționare" ale lui E. Lovinescu:

revoluționare atât pentru contextul conservator românesc, dominat de junimiști, cat și pentru
disponibilitatea psihologică a militantului. In capitolul XXXVI, ultimul din Memorii II, E. Lovinescu se
străduiește să explice mecanismul psihologic prin care se afirmă "natura bovarica" a ideilor sale
revoluționare: "Caracterul de analiză psihologică a acestor pagini mă obligă să arăt că o astfel de
ideologie nouă ieșită din prelungirea unei dispoziții temperamentale, ci se prezintă ca o creație bovarica,
nu în sensul căutării unui complement spiritual, ci al unei libere deliberari speculative.O cultură clasică, o
formă intelectuală în sânul disciplinelor junimiste, un temperament static și conservator nu mă indicau,
desigur, la rolul de teoretician al democratiei și al liberalismului la care am ajuns, totusi, prin intuitia și
studiul fenomenelor sociale regizate de determinism împotriva caruia lamentați sunt inutile.

In concuzie, Eugen Lovinescu a fost o persoanlitate de inalta tinuta intelectuala ce a exercitat o

influenta remarcabila asupra emanciparii si dezvoltarii literaturii romane. Opunandu-se stagnarii la
nivelul ruralului si neacceptarii influentelor straine, critical introduce o noua viziune ce va contribui la
evolutia scrierii din spatial romanesc din acea perioada.
Bibliografie:

 Eugen Lovinescu, ,,Istoria civilizatiei romane moderne, Editura stiintifica, 1972.

 Mariana Boca, ,,Etica modernizarii in viziunea lui Eugen Lovinescu”, 2014.
 Eugen Lovinescum ,,Istoria literaturii romane contemporane, vol II, Editura Minerva, 1973