Legea credinței

Poveste

--

Odată, într-un sat de pe la noi, nu plouase cam de multă vreme. Câmpul era ars
și oamenii simțeau cum arșița le pustia până și sufletele... De multe zile nu se
mai văzuse strop de ploaie iar oamenii, în disperarea lor, au mers la preot.
„Părinte spune-ne cum să facem?Că murim de foame și de sete... cum să-l
îmbunăm pe Dumnezeu?”

Și preotul le-a spus ca să vină toți în duminica următoare la biserică. Să se roage

împreună. Mic și mare. Poata doar așa...

În duminica aceea,biserica părea neîncăpătoare.Oamenii au început să spună

cântece și să se roage împreună cu părintele... S-au rugat ei așa până înspre
prânz, cu multă râvnă... Când, ce să vezi? Nori mari, aducători de ploaie, au
început să acopere cerul. Iar ploaia, n-a mai așteptat: s-a pornit în șuvoaie
răcoritoare din înalt.Sătenii au ieșit din biserică și, bucuroși de așa minune, s-au
prins într-o horă... O fetiță care își adusese cu ea umbrela, a deschis-o și a
pornit veselă spre casă.

Pentru credința ei, Dumnezeu trimisese oamenilor ploaia.

--