Termenul de 

planetă este vechi, având legături

cu istoria, astrologia, știința, mitologia și religia. Cinci planete din Sistemul Solar sunt
vizibile cu ochiul liber. În multe culturi timpurii, acestea erau considerate zeițe. Pe măsură
ce cunoștințele științifice avansau, percepția umană asupra planetelor s-a schimbat,
încorporând o serie de obiecte disparate. În 2006, Uniunea Astronomică
Internațională (IAU) a adoptat oficial o rezoluție care definește planetele din Sistemul
Solar. Această definiție este controversată, deoarece exclude multe obiecte ale masei
planetare în funcție de unde sau ce orbitează. Deși opt dintre corpurile planetare
descoperite înainte de 1950 rămân „planete” sub definiția actuală, unele corpuri cerești,
cum ar fi Ceres, Pallas, Juno și Vesta (fiecare obiect din centura de asteroizi solari)
și Pluto (primul obiect trans-Neptunian descoperit), care au fost considerate cândva
planetele de către comunitatea științifică, nu mai sunt privite ca planete sub definiția
actuală.
Planetele din astrologie au o definiție diferită.
Ptolemeu a gândit un sistem în care planetele orbitează Pământul în mișcări deferente și
epiciclice. Deși ideea că planetele orbitau Soarele fusese sugerată de mai multe ori, abia
în secolul al XVII-lea această opinie a fost susținută de dovezi din primele observații
astronomice cu telescopul, realizate de Galileo Galilei. Cam în același timp, prin analiza
atentă a datelor observaționale pre-telescopice colectate de Tycho Brahe, Johannes
Kepler a descoperit că orbitele planetelor erau eliptice și nu circulare. Pe măsură ce
instrumentele de observare s-au îmbunătățit, astronomia a observat că, la fel ca Terra,
fiecare dintre planete se rotea în jurul unei axe înclinate în raport cu polul său orbital, iar
unele aveau aceleași caracteristici precum calote glaciare și anotimpuri. Încă din zorii
epocii spațiale, observarea atentă a sondelor spațiale a constatat că Pământul și
celelalte planete au caracteristici precum vulcanismul, uraganele, plăcile tectonice și
chiar hidrologia.
Planetele din Sistemul Solar sunt împărțite în două tipuri principale: planete mari
gigantice cu densitate mică și telurice stâncoase mai mici. Există opt planete în Sistemul
Solar.[1] În ordinea distanței față de Soare, sunt cele patru planete
telurice: Mercur, Venus, Pământ și Marte, apoi cele patru planete
gigant: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Șase dintre planete sunt orbitate de unul sau
mai mulți sateliți naturali.
În Calea Lactee au fost descoperite câteva mii de planete în jurul altor stele („planete
extrasolare” sau „exoplanete”). La 2 aprilie 2020 erau cunoscute 4.241 de exoplanete în
3.139 de sisteme planetare, variind ca mărime de la dimensiunea Lunii până la giganți
gazoși cam de două ori mai mari decât Jupiter, din care peste 100 de planete au aceeași
dimenisune ca Terra; dintre acestea nouă se află la aceeași distanță relativă la steaua lor
ca Terra de Soare, adică în zona locuibilă circumstelară.[3][4] La 20 decembrie 2011,
echipa telescopului spațial Kepler a raportat descoperirea primelor planete extrasolare de
dimensiuni terestre, Kepler-20e[5] și Kepler-20f,[6]orbitând o stea asemănătoare
Soarelui, Kepler-20.[7][8][9] Un studiu din 2012, care analizează datele de la microlentile
gravitaționale, estimează în medie cel puțin 1,6 planete legate de fiecare stea din Calea
Lactee.[10] Se crede că aproximativ una din cinci stele ca Soarele[c] are o planetă de
dimensiunea Pământului[c] în zona sa locuibilă