LITER-CLUB. Revistă de Cultură, VI, Nr. 1 (20), Ian. - Martie 2021

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul VI, nr. 1(20),

ianuarie – martie 2021
Liter-Club Anul VI, nr. 1(20), ian.-mart. 2021

2
PRO DOMO
Biblioraft
Lina CODREANU, Pagini de cultură
huşeană, Iaşi, Editura PIM, 2020, 312 p.
(Volum compozit: cronici şi recenzii literare,
studii de cercetare, medalioane didactice,
fragmente).
Din Cuprins (capitole): Pagini de cultură
huşeană; Literatură. A. Transfigurări epice
(zece cărţi de proză); B. Armonii lirice
(treisprezece volume de poezie); Cromatică
huşeană în arta plastică (trei pictori);
Preocupări de cercetare (nouă cercetători);
Biblioraft (prezentări de carte); Profiluri
didactice (medalioane); Fragmente (reviste,
documentare, reportaje); Indice de nume.
„La pas pe meleaguri vasluiene”. În

perioada 15-31 ianuarie 2021, reprezentanţi
ai Bibliotecii Judeţene „Nicolai Milescu
Spătarul" din Vaslui – director Gelu Bichineţ,
Mihaela-Elena Trifan, Loredana Savin ş.a. –
iniţiat o caravană culturală în centrele
municipale – Negreşti, Murgeni, Huşi, Bârlad,
Vaslui –, unde au organizat mese rotunde pe
teme culturale zonale. Totodată, au lansat
albumul La pas pe meleaguri vasluiene,
bibliografia selectivă Consemnări vasluiene
despre Luceafărul poeziei româneşti şi au
desfăşurat panouri-medalion într-o bogată
paletă expoziţională. Astfel, îi regăsim pe
Mihai Apostu, Petruș Andrei, Ioan Baban,
Simion Bogdănescu, Laurenţiu Chiriac,
Petruţa Chiriac, Costin Clit, Lina Codreanu,
Theodor Codreanu, Mircea Coloşenco,
Mihaela Coşescu, Cornelius Drăgan, Iorgu
Gălăţeanu, Vasilica Grigoraș, Petru Ioan,
Lucian Valeriu Lefter, Valeriu Lupu, Mircea
Mamalăucă, Marcel Miron, Daniela Oatu,
Teodor Pracsiu, Dorina Stoica, Alina Tănasă,
Nina Toma și Pavel Toma.

3
Moment: Dragobete
Petruș Andrei
(Puieşti, Bârlad)
Ne primenim
Ne primenim în zi de Dragobete,
Uitând de nopţi cu geamuri îngheţate,
Iar sufletele noastre-s mai curate
Scăpate de a frigului pecete.
Vin alte zile, binecuvântate,

Când înfloresc, sub ochii noștri, fete
Atât de zvăpăiate și cochete
De par desprinse din povești visate.
Și vom vedea perechi pe înserate

Spunând aceleași vorbe fermecate
Pe care le-am șoptit și noi odată.
Cei ce cunosc miracolul iubirii

Deţin, pe viaţă, cheia fericirii
Ce de un înger alb lor le-a fost dată.
Iubește...
Să-ţi spui, de cum te vei trezi,

Abia ieșit din așternut:
,,Iubește-n fiecare zi!”
Cum ai iubit de la-nceput.
Iubește glasul celei dragi,

Iubește mlădiosu-i mers,
Sărutul ei cu gust de fragi,
Iubește-ntregul univers.
De-o vezi trecând în pas ușor,

Neauzit trebăluind,

4
Să-i dăruiești un mărţișor

S-o vezi deodată înflorind.
Iubește-al păsărilor cânt

Și ale florilor culori
Și blânda batere de vânt
Și viaţa de la primii zori.
Iar, când s-adormi, un ultim gând

Tu, ca prin vis, vei auzi
C-un glas de miere murmurând:
,,Iubește-n fiecare zi!”
Iubirea lor...
Pentru Mihai și Veronica
Iubirea lor cu bune și cu rele

Ca o lumină negura străbate
Și biruie a lumii răutate
Și patima din vremile acele.
În versul lor simţi inima cum bate

Și lacrima ce picură din stele
Să înflorească gingașe-albăstrele
Și să aline răni nevindecate.
Eterna lor poveste de iubire

Învie-un dor nestins de nemurire
Și-aprinde veșnic macii în coline
Și candele-n altare și morminte

Și viaţa ce palpită în cuvinte
Și dragostea în clipele divine.
Daniela OATU
(Vaslui)
Îmbrăţișare căruntă...
Îmbrăţișează-mă
până se face ziuă în palme
streșini de îngeri când
scuturi
zâmbet de rod în livezi
îmbrăţișare de fluturi
urme de pași
străzile vor să răstoarne
îmbrăţișează-mă
până termină de plâns ghetele după ușă
până călătoriile-ncap în vagoane
În îmbrăţișări ne-or număra în neștire anii...

În îmbrăţișări vom înveli manuscrisele
morţii
îmbrăţișează-mă până trosnesc
5
încheieturile sorţii!
Până se face seară în palme

vom ara câmpul cu-mbrăţișare de nuntă...
Îmbrăţișează-mă ca la-nceputuri...
în zâmbet de rouă... la marginea clipei...
doi fluturi... şi-o-mbrăţișare căruntă
Până la tine
Până la tine
din cuvinte surpate
cerul
declaraţia de dragoste
din pâlpâirea pe dinăuntru
a zăpezii
cea dintâi aripă

din bunătatea genunei
din cărămizi de nea

turnul nostru de fildeș
din atâta singurătate

pâinea și sarea poeziei
Marcel MIRON
(Huşi)
Dansul mirilor
Când o fată vorbește despre iubire

privighetoarea se pitește în cuibul cu ouă
să nu-i zboare puișorii.
Cu aripi de argint
îngerii mângâie valurile
iar marea se face netedă
ca ringul de dans
unde mirii trăiesc
valsul nemuririi.
Platoul acesta de ape

întins din orizont
spre veșnicie
se va sparge
sub tocul ascuţit
al pantofului alb al miresei
iar din obrazul roșu al soarelui
va curge o lacrimă de sânge.

6
Elina COJOCARU
(Galaţi)
Aprinderi
Eram ploaie
roditoare zburând
spre pământ.
Tu – purtător de
cuvânt –
m-ai abătut
pală de vânt,
prin ceaţa rostirii magice.
M-am ascuns în iarbă,

în pământ,
până când
rouă m-am suit
în vârful ascuţit
al sunetului din cuvânt.
Cu legănat de metaforă,
în poem sângerând,
m-ai supus pe-un rând
Tu – împărat peste cuvânt.
M-am descompus,
molecule de apă hoinare
între nor şi mare.
Ridicat în paradigma
nourilor care pluteau
nepăsător,
Tu – briză de răcoare
peste gardul mileniilor –
m-ai zărit şi m-ai stins
în pagini de manuscris.
Eu – sub gene-o silabă

tremur fără căpătâi,
dar şi-aici
tot m-ai aprins
Tu – cuvântul meu dintâi.
Puntea
Pleoapă albă peste hăuri,
luntre peste râuri albe,
arc purgatorial
deasupra mereu.
Marginile
din lut nu pot sălta.
Hopa, sus!
Răsturnată – puntea,
hamac ascuns în
cearcănul lunii
7
cu vârfurile aripilor
agăţate zdravăn de
torţile cerului…
În copaia cu lumină
ne vom îmbăia
binecuvântaţi.
Ana OPRAN
(Pădureni –Huşi)
Descânt de Dragobete
Iubitul meu de frunze și de vânt,

Îţi înfloresc pe gură ghioceii
Și-n noaptea grea de dor scâncesc doar
mieii
Flămânzi de fragedul luminii cânt.
Cu ce ne-nmugurite voci descânt

Și dezrobesc din haina de scântei
Alcătuirea ta de foc și stei
Ademenind al sângelui avânt?
Iubitul meu, din preatârziu cuvânt

Te chem să-mi vii cu-ambrozie de zei,
La nunta dulce-a lumii azi să bei
Întâia sevă-n clocot de pământ.
Privesc noaptea...
Privesc noaptea prin ochiul tău de sticlă

e mare și întunecată
inform animal preistoric
ce-și rumegă prada.
Ascult frigul
cum taie-n carnea mea
gravând închipuiri de crini
cu sonuri limpezi de cristal.
Visez întinderi de zăpezi
și valuri-valuri de căldură
spunând povești la gura sobii...
Ce dor mi-e, Doamne, de un basm
cu happy end acum
în verdele Nairobi!

8
Adina DARAWSHA
(Israel)
Diegis și Zefira
Nu de mult, într-un
volum de basme ale
dacilor despre magia lumii nevăzute, am
recitit povestea chipeșului Diegis, îndrăgostit
de frumoasa Zefira, cea cu părul de aur și
ochi îmbietori ca cerul. Tânărul și-o dorea de
soţie, dar ca să o cucerească, trebuia să-i
aducă în semn de dragoste și mare preţuire,
o cunună de flori pe care să i-o dăruiască la
poalele Dealului de la Apus, atunci când se va
fi făcut focul cel mare. Mândrul fecior de dac,
porni întru a-i îndeplini dorinţa iubitei, dar
pe drum tot alegând delicate bucheţele, se
trezi purtat prin desiș și ademenit în inima
unui luminiș de o voce suavă, feminină. Acolo
îl așteptau chiar zânele pădurii care,
legănând-se și dansând, îl cuprinseră într-o
horă veselă, însoţită de râsete cristaline și
nebunatice. Strălucirea lor neasemuită și
căldura cu care era înconjurat, îl făcură să
uite de adorata Zefiră și de lumea din care
venea. După atâta zbucium și încântare,
tânărul fu cuprins de un somn adânc și
adormi încolăcit pe frunzișul sec al poienii. În
zori se dezmetici, adună coroniţa de flori și
porni bezmetic spre casa Zefirei, încercând
să-și amintească ce i se întâmplase. Când
ajunse în curtea cu pricina, strigă, dar în
pridvor îl întâmpină o femeie mai în vârstă
cu un copil în braţe. Trecuseră nouă ani din
noaptea în care aţipi printre copaci. Simţea
că o ia razna. Trebuia cu orice preţ să se
întoarcă în timpul lui, acolo unde
promisiunea rămăsese ne-îndeplinită și
sărutul încă nu fusese dat. Un înţelept îl
sfătui să cheme din nou zânele ca să-și
repare greșeala. Ele l-au ascultat, înapoindu-l
pe Diegis preaiubitei sale logodnice și, ca în
fiecare basm cu deznodământ fericit, au trăit
până la adânci bătrâneţi.
Lăsând povestea la o parte și întorcându-
mă la tradiţie am realizat profunda
asemănare dintre chipeșul Diegis și iubăreţul
Dragobete, nimeni altul decât fiul Dochiei,
fata lui Decebal care l-a fermecat pe
împăratul Traian. Nu aș vrea să mă opresc la
obiceiurile și credinţele specifice acestei
sărbători care pot fi găsite pe internet, ci m-
aș arunca cu îndrăzneală pe alt tărâm și
anume cel al sentimentalismului neaoș,

9
zestre neasemuită dată de strămoși. M-aș

catapulta și eu între timpuri, precum Diegis
și aș îndrăzni să spun că urmașii din viţă de
dac încă mai știu să iubească frumos.
Familiile geţilor erau temeinice; femeile erau
mândre, gospodine, de o frumuseţe aparte,
demne și curajoase. Bărbaţii erau voinici,
viteji și neînfricaţi.
În zonele în care încă se mai păstra
amprenta credincioșilor lui Zamolxe, fetele
erau cucerite la horă, sărutate și strânse în
braţe. Flăcăii erau gata să treacă prin
încercările focului, pentru a le avea de soţii.
Astăzi, din păcate, lucrurile s-au schimbat
atât de mult, că aproape îmi vine să cred În
evoluţia spre o omenire aridă, opacă, lipsită
de cea mai mică adiere de sensibilitate.
Naţiile s-au amestecat. A venit muntele la
Mahomed și toate drumurile au dus la Roma,
am trecut apele către America Și le-am furat
inima Lorzilor englezi. Puţin mai știu de
Dragobete, sărbătorim Valentine’s day, care
îmi pare doar o agitaţie comercială, fără
patos, săracă în substrat emoţional. Sub
egida Inimioarelor purpurii, trăirile sunt
banalizate, sezoniere, cu tam-tam ieftin
precum un joc de copii. Ursuleţi de pluș
invadează magazinele, iar bieţii bărbaţi nu
pot decide cum ar fi mai corect să ofere
trandafiri roșii soţie sau amantei? Pupături
în fugă și un „te iubesc” la fel de sec, încheie
festinul despre care a doua zi în zori nu-și
mai amintește nimeni. Diegis și Zefira în
variantă modernă, se întorc la muncă, se
împovărează de datorii, eventual, evadează
peste hotare, unde e mai bine și câștig mai
mult. Renunţă la obârșie, la familie, la părinţi,
pentru că așa s-au ajuns vremurile, încât azi
nu mai are valoare decât banul.
Am evoluat atât de rău. Am deschis
mințile atât de mult, încât s-a pierdut pura
credință. Iubirea, libertatea, liniștea sunt
lucruri vitale care nu au preț. Gândiți-vă la
copilăria noastră atât de modestă material,
dar incomensurabil de bogată spiritual.
Astăzi, dincolo de opulenţă și de conturi
doldora de bani, urlă singurătatea, stresul,
violența și familiile se destrămă. Să mă întorc
la ancestralul Dragobete, la Diegis și Zefira. O
frumoasă legendă spune că Dumnezeu alege
sufletele pereche și le așază într-o singură
inimă, la căldură căreia ele se recunosc și se
îngemănează. După un timp ,pentru a le pune
la încercare, Divinitate le desparte brusc și le
risipește în Univers. De atunci jumătățile
10
încep să se caute; uneori durează ani, alteori

durează vieți, uneori se întâlnesc la ușa de
alături, alteori pe tărâmuri îndepărtate sau
călătorind în timp..., căci a iubi nu e deloc un
„foc de paie” sau un „coup de foudre”, nu e
aberație și nici măcar un joc, a iubi înseamnă
regăsire, însemnă a te uni cu bucata de
puzzle care îți poartă amprenta, înseamnă
drum înapoi către inimă.
Însemnãri cu staif
Theodor CODREANU
(Huşi)
Numere în labirint
[2003]
11 373. Existenţialiştii,
în frunte cu Heidegger şi,
culmea, cu Sartre, nu au
dreptate atunci când ne sigură că frica este
produsă de neant, fiindcă aceasta este
întotdeauna rodul ameninţării – violenţa, cea
supremă fiind moartea. Timpul se exprimă
întotdeauna prin simbolul săgeţii. Aceasta nu
este o simplă figură de stil, săgeata având în
vârful ei ascuţit violenţa pură,
hiperconcentrată. Cei vechi au intuit asta
când l-au conceput pe Cronos violentându-şi
neîncetat fii.
11 374. Politica de descentralizare dusă
azi pe glob, în numele democraţiei, este, de
fapt, descentrarea naţiunilor în vederea
obţinerii unei centralizări globale, sufocante.
11 375. Se joacă o comedie a
referendumului privind declararea limbii
maghiare ca a doua limbă de stat.
Parlamentarii români consideră că nu e nici
o primejdie, spre satisfacţia confraţilor
maghiari, care vor să aibă acum de jure ceea
ce aveau de facto.
11 376. Nimicul este violenţa pură.
11 377. Violenţa e perpetuă. Numai pacea
e trecătoare.
11 378. Naşterea este intrarea în Labirint;
moartea – ieşirea din el.
11 379. Iudaismul a reuşit, de la bun
început, să fie şi religie, şi justiţie. De aceea,
evreii nu numai că au rezistat două milenii în
diaspora, dar şi-au refăcut şi patria pierdută.
Însă refăcându-se ca naţiune-stat, ei riscă să
recadă în istorie, anume în istoria Orientului
Mijlociu, asigurându-şi un loc central şi în
11
cea universală. Şi e straniu că nici religia, nici

justiţia nu s-au conjugat în aşa măsură, încât
să evite criza sacrificială dezlănţuită în
contact cu fraţii lor semitici.
11 380. Excesiva izbucnire a lui Mihail
Diaconescu împotriva lui E. Lovinescu, dintr-
un amplu editorial din „Argeş”, i-a adus, în
cele din urmă, ruptura de revistă. El a mai
comis şi păcatul transformării publicaţiei
într-o tribună a exegezei propriei opere.
Astfel de orgolii se plătesc. Pe de altă parte,
presa noastră nu păţeşte nimic dacă îi atacă
virulent pe Eminescu, G. Călinescu sau pe
Mircea Eliade.
11 381. Un sondaj realizat în Uniunea
Europeană arată că primejdia nr. 1 în
periclitarea păcii în lume este, azi, Israelul.
Proteste vehemente în presa de la Tel Aviv şi
de aiurea. Silvio Berlusconi e şi el de părere
că sondajul e o mistificare, prin întrebările
puse.
11 382. Mistificarea morţii lui Mircea
Eliade, ars în pofida voinţei sale de creştin
ortodox. O mărturiseşte şi o dovedeşte
Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa.
11 383. Un sondaj internaţional recent
arată că poporul cel mai nefericit din lume
este al nostru, iar cel mai fericit – acela din
Nigeria. Faptul pare să-l confirme pe Emil
Cioran, care scria în Caiete (1960): „M-am
născut într-un popor fără noroc. Fericirea se
sfârşeşte la Viena; mai departe, blestemul!”
Şi ca să fiu în tonul scepticismului
cioranian, mă îndoiesc de asemenea
baliverne. Şi despre Eminescu s-a spus că
este cel mai pesimist scriitor român. Ce să
mai zicem de Bacovia sau de Cezar Ivănescu?
În realitate, Eminescu a trăit viaţa în toată
plenitudinea ei. Un geniu care a lăsat, în
câţiva ani, o operă extraordinară nu putea fi
decât fericit pentru jertfa lui pe cruce. O
spune şi în ultimul catren, păstrat de
memoria lui Alexandru Vlahuţă, din perioada
cea mai neagră a vieţii sale:
Atâta foc, atâta aur,
Şi-atâtea lucruri sfinte
Peste-ntunericul vieţii
Ai revărsat, Părinte!
Restul – mistificări grosolane!
11 384. Fiind prea mulţi cei care se
mândresc, agresivi, că sunt necruţători cu
defectele poporului român, ei vor sfârşi prin
a fi nespus de banali şi de neinteresanţi.
11 385. Se repetă până la saţietate că
Iisus Hristos n-a râs niciodată. Fals. Cei din
12
preajma lui n-au fost în stare să-i surprindă

şi să-i reţină surâsul.
Interpretãri
Teodor PRACSIU
(Vaslui)
Radu Gyr – Resurecţia

poetului
Prof.dr. Pavel Toma

consacră un amplu studiu monografic
poetului Radu Gyr (1905-1975), cu titlul
Radu Gyr - Resurecţia poetului (Editura Alfa,
Iași, 2020, 251 p.). Cred că este vorba de o
dublă resurecţie, atât a poetului, cât și a
poeziei sale, mai puţin cunoscută cititorilor
de astăzi, îndeosebi cea inedită, critica
literară fiind destul de parcimonioasă în
incursiuni exegetice privind creaţia „poetului
spaţiului concentraţionar”. Arhitectura
volumului urmează tiparul monografiilor de
tip didactic, prin dipticul viaţă-operă, cu
analize minuţioase ale liricii interbelice și
postbelice și o atentă incursiune
hermeneutică în universul „poeziei
carcerale”. „Turnul de fildeș al lui Radu Gyr a
fost închisoarea” (p. 5), scrie asertoric Pavel
Toma, iar metafora cuprinsă în enunţ
luminează conotativ o personalitate și un
destin. În cazul de faţă nu putem disocia net
biografia de operă, soarta contorsionată a
poetului, detenţiile prelungite și suferinţele
atroce marcându-i decisiv opera. Debutează
precoce, la 14 ani, cu un poem dramatic, În
munţi (1919), pus în scenă de colegii săi de
școală, străbătut de avânturi patriotice
adolescentine. Colaborează la „Tinerimea
școlară” și „Rampa” cu versuri semnate Radu
Gyr, pseudonimul fiind „anagrama
toponimului muscelean Grui” (p. 9), intrat
definitiv în conștiinţa publică. Numele
adevărat a fost Radu Ștefan Demetrescu, tatăl
fiind actor și ulterior societar al Teatrului din
Craiova, prilej fericit pentru copil să
cunoască oameni ai scenei și scriitori
importanţi. Frecventează cercul literar al
Elenei Farago (la Craiova) și al lui Mihail
Dragomirescu (la București). Debutul
editorial propriu-zis se produce în 1924 cu
volumul de versuri Liniști de schituri, sub
auspiciile Elenei Farago, în care sunt
13
detectabile elanul vitalist tradiţionalist și

tristeţea metafizică simbolistă. Își lărgește
sfera revistelor la care colaborează, urmează
cursurile Facultăţii de Litere și Filosofie din
București, este premiat în 1926, 1927, 1928
și 1939, de Societatea Scriitorilor Români
(S.S.R.), Institutul pentru Literatură,
Academia Română, respectiv, din nou S.S.R.
Va fi profesor și subdirector al Liceului
„Mihai Eminescu” din București, apoi asistent
la catedra mentorului său, Mihail
Dragomirescu.
Riguros și fără inhibiţii (în istoria literară,
care este o știinţă, nu-și au locul inhibiţiile!),
Pavel Toma oferă cititorilor informaţii
incomode privind orientarea politică a
poetului: înscris în Mișcarea Legionară, în
1935, iniţial ca simpatizant, devenit ulterior
comandant al regiunii Oltenia, recunoscut ca
bard al legiunii, arestat în 1937 și închis la
Malmaison, apoi la Jilava și la Brașov.
Colaborează asiduu la publicaţiile de
extrema dreaptă (1937-1938); condamnat
mai întâi la domiciliu, apoi internat în
lagărele de la Vaslui, Miercurea Ciuc,
Râmnicu Sărat. La Miercurea Ciuc au fost
închiși, între alţii, Nae Ionescu, Mircea Eliade,
Iordache Nicoară, Ion Mânzatu și alte figuri
marcante ale Mișcării. Venirea la putere a
legionarilor, în 1940, fatalmente efemeră, îi
aduce poetului numirea la Direcţia Generală
a Teatrelor. Intenţiona să publice într-un
volum poeme care sunt emblematice din
perspectiva orientării politice: Sfântă
tinereţe legionară, Imn de slavă el eroilor
Moţa - Marin, Mormântul Căpitanului, Rugă
din temniţă pentru Arhanghel. După
„rebeliunea legionară” din 1941 este
condamnat, împreună cu alţi 85 de camarazi,
la doisprezece ani de închisoare. Ca variantă
compensatorie la regimul penitenciar, este
trimis pe front, în linia întâi, și în 1942 este
rănit grav.
Epoca postbelică va fi deopotrivă nefastă
pentru poet în toate privinţele: interzis în
presă, exclus din învăţământ, arestat, judecat
în lotul criminalilor de război, condamnat la
12 ani de detenţie severă, executaţi la Brașov
și Aiud, eliberat în 1955, rearestat în 1958 și
condamnat la moarte pentru instigare contra
regimului comunist (v. poezia-manifest
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!, dar și
trecutul legionar), sentinţă comutată în
detenţie pe viaţă; în 1963 este graţiat și
acceptă să semneze articole (conformiste) în
14
„Glasul patriei”. Va duce o viaţă retrasă,

discretă, vizitat de puţini contemporani, foști
parteneri de idei și de convingeri. Spre
deosebire de alţii, mai norocoși, Radu Gyr n-a
fost niciodată reabilitat de regimul comunist,
S-a stins la 29 aprilie 1975, la București, în
urma unui atac cerebral, și singurul literat
notoriu care a însoţit cortegiul funerar și a
citit din versurile celui dus a fost Romulus
Vulpescu. Prudent, de-a dreptul circumspect
când vine vorba de chestiuni insuficient
clarificate ale biografiei poetului, Pavel Toma
nu se lansează în ipoteze hazardate cu
privire, bunăoară, la două aspecte sensibile:
încercarea lui Radu Gyr de a fugi din ţară sub
comunism și o ipotetică tentativă de
sinucidere.
Analiza operei poetice se face cu o
meticulozitate „chirurgicală”, autorul
ferindu-se să dea un verdict critic definitiv și
irevocabil. Radu Gyr a fost un receptacul de
înrâuriri atât în perioada ce l-a consacrat
(efervescenta epocă interbelică), cât și în cea
postbelică, ceea ce nu i-a atenuat nota
originală. Sunt identificate cu sagacitate
orientări și tendinţe ce au definit decenii la
rând lirica românească, fără „a se decupa”
ferm înclinaţia dominantă a poetului nostru:
simbolism, parnasianism, manierism/
gongorism, modernism, tradiţionalism,
„medelenism”, expresionism, clasicism și
chiar modernism clasicizant (aparent o
contradicţie în termeni), nefastul realism
socialist postbelic, un modernism metafizic și
implacabilul „folclor de temniţă”. Cum se
poate lesne observa, delimitările sunt
relative și relativizante, fiind vorba de
opţiuni estetice predilecte și de nuanţe mai
mult sau mai puţin precise. Există la Radu
Gyr și o lirică de război, izvorâtă din
experienţa traumatizantă a frontului (a doua
conflagraţie mondială), după cum Camil
Petrescu, în Ciclul morţii, sublima artistic
suferinţele îndurate în primul război
mondial. Mefient în privinţa criteriilor de
periodizare și de clasificare a poeziei lui
Radu Gyr („vom evita o opinie tranșantă în
această privinţă” - p. 25), Pavel Toma face o
prezentare cronologică a poeziei, punând
accentele necesare acolo unde a fost nevoie.
Procedează în buna tradiţie didactică, luând
la rând poemele ilustrative pentru fiecare
curent/direcţie/orientare estetică,
deschizând paranteze teoretice, invocând
opiniile de autoritate, acolo unde a fost cazul,
15
păstrându-se pe terenul solid al analizei de

text. Sintagma tradiţionalism militant trebuie
înţeleasă în context ca acoperind textele
cântecelor legionare (menţionate anterior),
ceea ce argumentează o opţiune politică fără
echivoc, deși mai târziu, în circumstanţe
dramatice, poetul ar fi încercat să se dezică
de trecutul său culpabil. Mărturiile unor
contemporani sunt tratate cu rezerve de
autor. Lăsăm cititorului intactă plăcerea de a
parcurge pas cu pas șirul de argumente
analitice pe care istoricul literar le pune la
contribuţie pentru a explica, pe de o parte,
un destin liric, pe de alta, urmările tragice ale
unei evidente rătăciri ideologice. Pavel Toma
știe foarte bine că autorul nu mai poate fi
disculpat istoric, lucrurile sunt de mult timp
tranșate, dar ţine să ne avertizeze axiologic:
opera este solidă, rezistă la eroziunea
timpului și merită să fie citită cu ochii puri ai
obiectivităţii date de detașarea temporală.
În privinţa realismului socialist, acesta
este identificat în articolele, poeziile și
reportajele publicate de Radu Gyr în „Glasul
patriei”, după eliberarea din detenţie, în
intervalul 1963-1972. Personal nu cred că
trebuie supralicitată valoarea acestor
producţii ocazionale și inevitabil
conformiste. Și Pavel Toma vede aici un
compromis necesar făcut cu regimul politic
pentru ca fiinţele dragi de lângă poet să nu
aibă de suferit. Ipoteza este plauzibilă.
Autorul își exprimă neîncrederea faţă de o
serie de texte îndoielnice, probabil apocrife,
atribuite lui Radu Gyr fără ca paternitatea
acestora să fi fost ferm dovedită. Unele se
referă la împrejurări în care proscrisul s-ar fi
dezis ferm și irevocabil de legionarism.
Cu perfectă legitimitate autorul acordă o
atenţie privilegiată poeziei spaţiului
concentraţionar, puţin cunoscută publicului
larg, creată în condiţiile dramatice ale
întemniţării. Destinul lui Radu Gyr nu
reprezintă un caz izolat, dar „cadenţa”
detenţiilor este cutremurătoare: „Prima
detenţie se produce în 1938, sub regele
Carol, pentru participarea la Mișcarea
Legionară, unde se înscrisese încă din 1935,
care-i aduce 2 ani de închisoare. În 1941 este
condamnat din nou, în timpul regimului
antonescian, la 12 ani de temniţă, când are
alternativa de a lupta pe frontul de răsărit, în
linia întâi. Între 1942 și 1943 a fost închis în
lagărul de la Târgu Jiu, internat în grupul
intelectualilor, printre care se aflau Nicolae
16
Rădescu, Anton Alexandrescu, Mihai Ralea,

Tudor Arghezi (închis pentru celebrul
pamflet – Baroane!), Ernest Bernea, Matei
Socor, Traian Brăileanu, Nicolae Carandino,
Victor Eftimiu, Zaharia Stancu […]. Anul 1945
îi aduce prima condamnare a regimului
comunist, în cel de-al doilea lot al
criminalilor de război, lotul scriitorilor și al
ziariștilor, cum mai este cunoscut, printre
acuzaţi fiind și Radu Gyr, dar și alţi publiciști
marcanţi, condamnaţi pentru activitatea lor
la ziarele de dreapta: Nichifor Crainic
(„Gândirea”), Pamfil Șeicaru („Curentul”),
Stelian Popescu („Universul”), Ilie Rădulescu
(„Porunca vremii”)” (p. 59).
Poezia carcerală s-a născut în
circumstanţe neobișnuite. Deţinutul aflat în
detenţie severă nu beneficia de unelte de
scris. Deţinerea ustensilelor necesar era
aspru pedepsită. Se foloseau clandestin
improvizaţii insolite ca suport pentru scris:
săpun, sticlă, înnodarea cifrată a aţei deșirate
din haine sau pături, talpa bocancilor,
căptușeala hainei, obloanele celulei ș.a. Actul
propriu-zis al creaţiei este relatat astfel de
Radu Gyr: „Stau în pat pe spate și mă uit în
plafon. Fiind alb, mi-l închipui hârtia mea.
Acolo, în faţa ochilor, scriu versurile așa cum
vin ele din inspiraţie. Și așa, strofă cu strofă,
până termin poezia. Când ies afară, la
plimbare, îl iau pe unul (...) și-i spun poezia
făcută în cameră” (p. 61). Pavel Toma
analizează lirica spaţiului concentraţionar cu
trimiteri la poeziile scrise în multele detenţii
ale poetului, indiferent de regimul politic,
incluzând și poezia de război. Protecţia
divinităţii, suferinţa, superioritatea spiritului,
revolta, tentaţia renunţării, dorinţa de
evadare fizică sau spirituală din spaţiul
închisorii, visul ș.a. sunt coordonatele
tematice ale acestei poezii a recluziunii,
suferinţei nesfârșite, disperării.
În relaţia cu divinitatea, poezia lui Radu
Gyr (pusă inevitabil în conexiune cu lirica
argheziană din Psalmi) este organizată pe
câteva axe tematice, identificate cu precizie:
analogia cu suferinţa cristică, refuzul
suferinţelor eterne, absenţa divinităţii (sic!),
abandonarea divinităţii, inutilitatea revoltei,
singurătatea omului, comuniunea cu
Dumnezeu, împlinirea spirituală, împăcarea
cu sine și cu Judecătorul Suprem. În
complementaritate, exegetul trece în revistă,
analitic și comprehensiv, mereu atent la
nuanţe, erosul, natura, spaţiul și timpul
17
(coordonate esenţiale ale destinului

carceral), experienţele existenţiale extreme
(frigul, foamea, boala, solitudinea, absurdul
vieţii, moartea).
Incursiunea analitică în universul liric al
lui Radu Gyr, fixând motivele, obsesiile,
fantasmele imaginarului poetic, pe baza unor
numeroase exemplificări, cu detalieri privind
stilul și prozodia, reprezintă partea cea mai
solidă a cărţii profesorului Pavel Toma.
Autorul a avut mai demult ideea de a alcătui
o carte autonomă, Radu Gyr interpretat de...,
în maniera consacrată de tradiţia literară
românească, altfel spus, poetul reflectat în
oglinzile criticii de ieri și de azi. Acest proiect
a căpătat contur acum și este integrat
volumului de faţă. Nu se poate spune că Radu
Gyr ar fi fost ignorat de critica literară.
Dimpotrivă. Nume importante i-au analizat
opera și înainte și după război, dar anume
zone ale creaţiei poetice au fost lăsate în
penumbră, din raţiuni lesne de presupus:
vitregia vremurilor, viziunea istorică fără
menajamente privind legionarismul
românesc, rigorile cenzurii, rezerve și
circumspecţie, omenește de înţeles, din
partea eventualilor comentatori ș.a. Pavel
Toma consemnează atent principalele
contribuţii critice, semnate de E. Lovinescu,
Nicolae Iorga, G. Călinescu, D. Murărașu ș.a.
(pentru perioada interbelică), iar pentru
epoca postbelică și... postdecembristă: Al.
Piru, Ov.S. Crohmălniceanu, Dumitru Micu,
Mircia Scarlat, Adrian Popescu, Ion Rotaru,
triumviratul Mircea Zaciu, Marian Papahagi
și Aurel Sasu, Răzvan Codrescu, Alex.
Ștefănescu, Emil Alexandrescu, Nicolae
Manolescu ș.a.
Este reprodus medalionul dedicat lui
Radu Gyr în Dicţionarul general al literaturii
române (vol. III, literele E-K, 2005), semnat
de Victor Durnea. Trebuie să spunem, în
spiritul veridicităţii, că acest amplu capitol
adiţionat de autor, Radu Gyr interpretat de...,
conferă volumului un aer eclectic și poate ar
fi fost bine să fie publicat separat. Dar nu
putem contrazice sfânta voinţă auctorială...
În partea finală a cărţii (Addenda) Pavel
Toma adună laolaltă scrisori, înregistrări,
dialoguri cu fiica scriitorului, Simona Popa-
Gyr, cu apropiaţi și martori ai destinului
pământesc sinuos al lui Radu Gyr. Sunt
cuprinse aici informaţii ce interesează în cel
mai înalt grad istoria literară, dar și detalii
despre omul, scriitorul încarcerat,
18
intelectualul aflat sub vremi, vorba

cronicarului, utile și ele în a contura un
portret uman și spiritual. De o tulburătoare
semnificaţie se dovedesc a fi mărturiile lui
Constantin Emil Bucescu, deţinut al
închisorilor comuniste, din familia spirituală
a lui Nichifor Crainic și Radu Gyr.
Radu Gyr – resurecţia poetului reprezintă
o contribuţie istorico-literară de certă
calitate, întemeiată pe surse bibliografice de
primă mână și pe mărturii cărora le putem
acorda credit moral. Bibliografia temei se
îmbogăţește astfel cu un titlu nou, ce nu va
putea fi ocolit de acum înainte.
P.S. Prof. Pavel Toma este doctor în litere

și actualmente funcţionează la catedra de
limba și literatura română a Liceului „Ion
Mincu” din Vaslui.
P o e s i s (1)
Valentina TECLICI
(Napier, Noua Zeelandă)
Verdele, poetul durerii
În acea duminică am rămas

singură acasă
pentru că verdele dorea
să încolţească poeme
pe paginile îmbătrânite de aşteptări.
Am aprins lumânări
pentru fratele meu,
pasăre de foc înghiţită de neant,
pentru bunii şi părinţii
călătorind în gondola nopţii
prin apele tulburate de cenuşa
încă vie a celor plecaţi.
În acea duminică,
printr-o sită enigmatică
ploaia cernea speranţe
pentru cuvintele întemniţate
în cetăţile nerostirii,
purtând cătuşe la gât.
Lumânările se topeau,
boabe mărunte de strigăte gălbui,
litere de ceară modelând cuvinte
precum degetele, mătăniile luminii.
În acea duminică,
o tristeţe adâncă s-a spart, oglindă,
în mii de bucăţi.

19
Verdele a plâns,
prelingându-şi lacrimile
în călimara alfabetului
udând rădăcinile literelor
adânc, unde plecarea doare
cuvintele să devină balsam.
Ce păcate-mi speli mai întâi, Doamne?
În căuşul văilor, cuibărită,

ultima ninsoare se topeşte aghiazmă.
O, Doamne!
Ce păcate-mi speli mai întâi?
Timpul irosit pe care mi l-am furat
ziua-n amiaza mare?
Iubirea neîmpărtăşită, reprimată ori
respinsă?
Momentele în care m-am tratat mai rău
decât ar fi făcut-o duşmanii şi călăii de
meserie?
Momentele în care n-am oprit
demonii gândirii negative
şi i-am lăsat să mă devoreze?
Anii în care m-am încuiat singură
în colivia nefericirii
şi-am ascuns cheia în cupa cu venin
băută până la ultima picătură?
Momentele în care am privit fără să văd,
am ascultat fără să aud,
am râs când era de plâns
şi-am rămas când ar fi trebuit să plec?
Ce păcate-mi speli mai întâi, Doamne,
când iarna urcă-n cer
şi pletele ei plouă aghiazmă
cu miros de busuioc şi
iertare?
Martin CATA
(Huşi)
Clipiri din Septentrion
1) S-a urâţit femeia prin portul care-l poartă!

O entitate zero l-a înmascat pe om!
Zorita mâzgăleală încearcă a fi artă!
Adună-ţi mintea-n suflet când răsfoieşti un
tom!
2) Paharul plin vorbeşte de poftă sau risipă?

Nesinceră e faţa în rânjet dezmăţată!
Se duce în uitare sărutul dat în pripă!
Cunoaşterea de sine-i idee răsfăţată!
3) Doar cel ce-i plin de sine cu degetul arată!

Iar de Jidvei vinarsul, esenţe în delir!

20
Se răsuceşte-n timp ideea, de-i furată!

Străveche-i ţesătura lucrată-n trainic fir!
4) Strălucitor e-argintul primit în căsnicie!

E chin un vis de zbor pierdut spre stele
crude!
De semeni ură-n semeni, aduni nimicnicie!
Greu zămisleşti povestea dospind în versuri
nude!
5) Un arbore e-n cinste, dar oare câţi din

oameni?
Se spune că-n alegeri e viaţa încifrată!
Nu chiar întotdeauna culegi, culegi ce
sameni!
Mereu Steaua Polară doar nordul îl arată!
6) Destinul buruienii: pământul să-l

hrănească!
Frumoasă e idila ce noaptea înfloreşte!
E greu a mării apă izvorul să-şi găsească!
De trunchi desprinsă creangă zadarnic
putrezeşte!
7) Un vraci în cânt visează la misticile

mersuri!
Poţi să găseşti utilul şi într-o bălărie!
O turlă-naltă spune despre ştiinţa-n versuri!
În panglica frumoasă e-un rost la pălărie!
Din volumul Doar şapte este şapte...!
Mihaela ALBU
(Craiova)
Poemul de hârtie
Poemul de hârtie – o
casă zidită.
La temelie – cuvinte încărcate

temeinic
cu mortar de cerneală
ferestrele – deschise spre lume
ușile – cu încuietori subtile
împrumutate de la bătrâni înţelepţi
și ei datori vânduţi
altora și mai cu minte
mai cu fală
mai cu albă și impunătoare barbă
Clădirea prinde contur.
Câte încăperi?
Câte înţelesuri la această lume
de neînţeles

21
și încă una în plus –

depozit de îndoieli/ de spaime/
loc de pelerinaj către înlăuntrul
de cuvânt.
Liniștea intră și iese prin pereţi imaculaţi.
Câte o ușă se deschide

invită păsări de aer
păsări de foc
de pământ/ de cer
păsări speriate
fiinţe de carne și gând…
Căzuseră de mult gratiile.
Tăcerea pietrelor din casa pustie…
Curând au venit în vecinătate bogaţii

alte și alte poeme au ridicat
Ziduri rezistente
din hârtie mult mai groasă
impermeabilă
la toate ploile bogate în neîncredere.
Marcel MIRON
(Huşi)
Așteptare
Cânt și aștept
pentru că în coșul sufletului meu
împletit din raze de lună
soarele blând
va veni în el să apună.
Din caierul speranţei

trag fir subţire
să-mi ţes cămașa de zale
pentru costumul de mire.
Suspin și mă întristez
pentru că în coșuleţul meu
cu bucurie lucrat
cucul
pasăre cenușie
pe-nserat
ouă de vânt a ouat.
În turbulenţe fierbinţi
clocesc ouă de cuc
până când
în inima mea
cusută cu raze de lună
un soare bătrân
va uita
un ou de lumină.

22
Petruș ANDREI
(Bârlad)
Credinţă
Era un timp când tu şi eu

Slăveam acelaşi Dumnezeu.
Evlavioşi pe la vecernii
Plesnea de ciudă frigul iernii,
Iar toamna, când se-nfruntă cerbii,
Ne îmbăta mirosul ierbii
Când slujba ne lua sfârşit
Amirosea a fân cosit.
Te Deum când oficiam
Cu tine-n gând psalmodiam.
Făptura ta: catapeteasmă,
Sărutul: nafură şi-aghiazmă
Aţâţător te-mpotriveai
Şi a mustrare mă priveai.
Cu ochi, cu gură şi crivat
Nici nu ştiu când m-ai creştinat
Şi fratele, şi-ai tăi părinţi
Mi-erau şi ei un fel de sfinţi.
Dar tu mi-erai, din toţi, divină.
Ne-am despărţit...Cine-i de vină?
Muri iubirea noastră mare.
Mai licăreşte-o lumânare
Şi ne prefacem în ţărână –
Eu-credincios, şi tu-păgână.
Filigranãri
Lina CODREANU
(Huşi:
linacod@yahoo.com)
Don’ Iliuţă…
Pentru ca cineva să
se convingă de hărnicia
huşenilor din Cârţa
Cornilor, ar putea
vizita gospodăria cu anexele
corespunzătoare din habitatul profesorului
de desen. Puţine domenii de ordin pragmatic
la care don’ Iliuţă să nu fie priceput! Înşiruim
câteva: instrucţie şi educaţie, arte plastice
(grafică, pictură, sculptură în lemn, traforaj,
design interior), amenajări de gospodărire,
vinificaţie, viticultură, pomicultură etc. E de
mirare cum, cu mare uşurinţă, găseşte soluţii
ingenioase pentru tot felul de „chiţibuşuri”.
Mintea-i e comprimată într-un soft, încât

23
doar un clic şi gata! informaţia în straie

lingvistice populare se arată.
Când era profesor la Şcoala „Mihail
Sadoveanu”, pavoazase holurile şi alte spaţii
expoziţionale cu tablouri personale şi ale
copiilor. Şi la Biblioteca orăşenească se
păstrează portretul făcut „poetului Huşilor” –
Ion Alex. Angheluş. Destabilizarea socio-
economică a ţării, după 1990, nu l-a înturnat
înspre politică, dar asta nu l-a împiedecat să
comenteze din exterior, în dimensiuni juste,
reuşitele, aberaţiile ori reaua intenţie a
fenomenului veşnic „reformator”.
Multivalent, „davincian”, ca să folosim un
termen din aria proprie, don’ Iliuţă are şi o
fizionomie singulară în mica urbe moldavă:
figură de Lenin, ar zice unii, cu cioc alungit în
barbă scurtă, altădată de culoarea
porumbului întomnat, acum argintiu ca anii
care nu-i rotunjesc greabănul. Încă. E, totuşi,
septuagenar. Mersul alert, atenţia ageră,
sprinteneala vorbelor răstoarnă aşteptările
auzite-n zicale populare despre povara
anilor, căci, în viaţă, odihna i-a fost fudulie şi
munca – temelie.
Deunăzi, la pârleazul de vecinătate dintre
grădinile noastre din Corni, ne explica de
unde-şi ia el puterea: un exerciţiu matinal de
autocontrol fiziologic. Aşadar, la trezire,
începe verificarea: amorţeli în braţe,
mişcarea degetelor la mâini la picioare;
flexarea genunchilor cu dureri?; bătăile
inimii au ritmicitate ori o iau razna?; o
mişcare lentă a gâtului, rotaţii oculare cu
genele trase?; „tăieri” în şale, rinichii, ficatul?
Se-nţelege că, după revizia matinală, corpul
pare să fie în stare de funcţionare. Bună sau
… mulţumitoare. Ca un „mecanism” uman.
Gura n-are cum să tacă, aşa că îşi începe
sfânta rugăciune, întâi în şoaptă, lent, apoi
urmărind tic-tacul cardiac, meditând la fiece
cuvânt, că nu degeaba-s aşezate-n rugă… Ei,
da! După acest ritual personal, îşi începe
aplicarea planurilor zilei curente, în funcţie
de urgenţele familiale, de ţintele propuse, de
anotimp…
Vorbăreţ din fire, Ilie Romila s-a născut cu
darul de a transmite înţelepţiile celor vechi şi
pe cele încercate din păţaniile proprii. De
aici, poate, cariera de dascăl. O fi adevărat că
„vorba multă, sărăcia omului”, dar în speţa
de faţă, ceva nu se potriveşte, fiindcă cine-i
ascultă sfaturile se îmbogăţeşte.
Legendară ori nu, însăşi povestea lui don’
Iliuţă are miresme de povaţă.
24
Educationale
Ștefan MÎRZAC
(Iași)
Volume:
Cuvinte cu dor de miez (aforisme, definiţii,
paradoxuri, reflecţii), 2006;
Cuvinte cu dor de miez (aforisme, definiţii,
paradoxuri, reflecţii), 2016;
Natura din om (aforisme, definiţii,
paradoxuri, reflecţii), Editura PIM, 2018.
Măria Sa, Educaţia
1. Dacă îţi este sete de infinit, trebuie să bei

libertate.
2. La un copil alintat, temele la școala vieţii
sunt mereu copiate sau făcute de părinţi.
3. Spiritualitatea ne face să strălucim fără
să fim strălucitori.
4. Un roman este ca un parc în care statuile
sunt aforisme.
5. Pentru copii, o educaţie eficientă începe
cu părinţii, încă înainte de concepţie.
6. Dacă decizia vine din inimă, înseamnă că
inima și-a căpătat dreptul la cuvânt.
7. Uneori cuvintele sunt cele mai
nimicitoare „bombe „ folosite de părinţi în
educaţia copiilor, distrugându-le din fașă
geniile acestora.
8. Când se întemeiază o familie este nevoie
de două case ; casa materială, propriu-zisă
și educaţia ca o casă de protecţie spirituală.
9. Dacă ignorăm ce suntem în exterior, vom
obţine pacea interioară.
10. Orice unicat poate deveni o comoară.
Dar omul chiar este !
11. Natura nu are mască, în schimb
vorbește tăcând.
12. Nu întotdeauna când urci vei vedea și
vârful final unde trebuie să ajungi, ca să te
mobilizeze.
13. Mintea ne împarte în două,interior și
exterior, apoi muncește o viaţă ca să ne
golească în interior și să ne simţim plini în
exterior.
14. Lecţia seminţei :dacă primești căldură
vei încolţi, vei simţi gustul luminii și o vei
dori.

25
15. Paradoxal, pentru cel mai dificil drum,

cel către noi înșine, nu ne este de folos nici
un model.
16. Speranţa este comoara care întreţine
lumina sau lumina care arată comoara.
17. Cineva de departe te întreabă, cum sunt
oamenii pe aici și îi răspunzi că ei sunt cum
sunt, dar îi poţi face cum vrei tu.
18. Dacă nu simţi ce ai străin în tine, ai
devenit străin de tine.
19. Doar de pe marginea materiei poţi
luneca în sus pe calea spirituală.
20. Respectul este o formă de admiraţie
împodobită cu o porţie de smerenie.
21. Toate căderile noastre să fie rugăciuni
pentru noi împliniri.
22. Cultura este o lumină, dar este tratată
ca un întuneric de către o putere
întunecată.
23. Copiii aprovizionează lumea cu icoane
vii.
24. Dacă trăiești arzând nu vei putrezi.
25. Cât suntem vii trebuie să ne procurăm
dovezi că vom trăi și după moarte.
Nela Diana RADU-

GRIGORESCU
(Huşi)
Curajul şi încurajarea
Cu toții avem parte de

situații limită, din care
ieșim sau nu. E nevoie și
de o doză de curaj pentru
a le gestiona. Cred că, pe lângă acest curaj, în
cazul de față este nevoie și de ajutorul
semenilor și al Celui de Sus.
Vreau să vorbesc doar despre această
calitate și nu despre lașitate, pe care o las în
seama altora. Ei sunt mult mai în măsură să
critice, să compare, să ierarhizeze, să
aprecieze.
Nu sunt o persoană curajoasă, după
părerea mea. După aprecierea altora poate
că sunt. Am avut curajul să dau viață, să cresc
și să educ doi copii, am reușit să formez
caractere a generații de elevi și să scriu patru
romane. Toate aceste lucruri sunt o față a
cutezanţei. Și mulți dintre noi o au. Sunt
capabili să trăiască frumos, au dorința de a se
bucura de tot ceea ce le oferă viața, au curaj
să iubească, să accepte lumina și întunericul
așa cum sunt rânduite de Dumnezeu.
26
Curajul aparține eroilor, iar eu nu fac

parte dintre ei. Este o calitate pe care o avem
sau nu. Eu prefer fața mai modestă a
acestuia. Având lângă mine oameni minunați,
pot afirma că am avut parte de încurajare în
evoluția mea pe acest pământ. Asta nu m-a
făcut să devin o eroină, dar mi-a creat mediul
propice de a rămâne EU. Încurajarea mi-a dat
tărie de caracter și m-a făcut să înțeleg că
lumea e minunată, așa cum este ea, în nici un
caz nu e nesemnificativă.
Am crescut cu încurajare, fiindu-mi
părinții alături și am apreciat acest lucru. Nu
toți ne bucurăm de privilegiul de a-i avea
lângă noi, până la jumătatea vieții și-i
mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Astfel
am putut deschide poarta copilăriei mele
mereu atunci când mergeam acasă. Și
primele încurajări în a scrie, tot de la ei le
am. Am avut parte de stângăcii, de corecturi
și niciodată de descurajare. Părinţii Ion și
Emilia Grigorescu mi-au fost profesori de
viață. M-am întregit alături de familia mea:
Mauriciu, Mădălina Elena și Octavian Ionuț.
Au urmat profesorii tinereții mele, apoi
prietenii pe viață, toţi insuflându-mi
îndrăzneala de a înfrunta primejdiile.
E adevărat că nu am fost o temerară
atunci, când, la o vârstă fragedă am plecat de
acasă. Însă trebuia să evoluez în tot ceea ce
însemna formarea mea. Regretăm copilăria,
însă ar fi tragic să rămânem în ea. Scopul este
să ne depărtăm de această perioadă, să
devenim adulți capabili și independenți.
Legătura cu trecutul o putem păstra prin a
rămâne copii în sufletul nostru.
Nu sunt un scriitor, dar îmi place să scriu.
Despre ce? Despre sentimente, oameni, fapte.
Sunt recunoscătoare pentru aprecierile
critice primite din partea scriitorilor Ștefan
Mitroi, Lina Codreanu, Petru Ioan. Sub
îndrumarea dumnealor, emoțiile mele au
devenit cuvinte. Am descoperit oameni calzi,
obiectivi, deosebiți, personalități literare
marcante. În fața dumnealor mă înclin.
Consider că a fi curajos înseamnă a ști să
apreciezi valoarea, iubirea și frumosul, să nu
desconsideri umilul, să calci hotărât prin
praf, prin cenușă și pe moliciunea ierbii. A fi
încurajat şi a încuraja sunt condiţii de care
„mersul” în viaţă contează.

27
P o e s i s (2)
Oana ANDREI
(Londra)
before.
Ispite
Gingășie
Uneori
Buzele mele
nu mai sunt
coborând din
eu cea vie,
tâmplă,
aprinzând
pe obrazul tău,
lumina lumii
până la barbă:
c-un creion
picătură de rouă,
și-o hârtie,
alunecând în zori,
să pot vedea
pe-un fir verde de
mult mai bine
iarbă.
tot ce e sfânt
și cât ne iubim
Sweetness
fără să spunem
My lips, vreun cuvânt.
from your temple,
Uneori eu
down to your chin:
nu sunt eu,
morning dew
ci o amăgire
brushing of
a aproapelui meu.
a blade of grass.
Doruri
Temptations
Mă trezesc
Sometimes
zâmbind
I am not me,
către tine,
the lively one
iubite,
who lights up
atât de des încât
the world
nu mai știu
with a pencil
cine e aici
and a piece
lângă mine
of paper
și cine,
to better see
e departe
what matters
și târziu
and that we do
love each other
Longing
even without
I wake up saying a word.
thinking of you
I sometimes
my love
am not me,
so often
but an illusion
that I don’t know
created by y
anymore
who are you
and who
was here

28
Mihai APOSTU
(Dodeşti, Bârlad)
Gânduri
Nu e nici drum spre Meca

sau Medina -
icoanele stau agăţate-n
cuie,
iar ne privește-nbătrânita Lună
iar mâine cine știe cum e!
Culorile compun vitralii curcubeie...
când te iubeam îngândurat femeie,
ori că te fur, ori că mă furi – totuna!
Și plouă tern și vremeai-i toată gri

eu divizat mă plimb atunci când plouă,
un eu din mine vrea altfel a fi...
aglomerat e să te rupi în două
să fii și strop de ploaie și picurul de rouă,
să ai o viaţă veche, una nouă,
să pleci la prânz pentru a te-adumbri!
Casa
Cum să spun copilului meu despre casă?

Casele sunt cum sunt hainele
care dau personalitate omului!
Unele sunt ca uliţele pline de noroaie,
pline de gunoaie!
Trebuie să spun că unele sunt primitoare
iar altele te resping încă de la poartă.
Casa este acolo unde simţi
că te contopești cu pereţii, cu florile,
este acolo unde prin geamuri
se vede întreaga lume
iar căldura de multe ori este asigurată
de sufletele celor care o locuiesc!
Unele sunt albe, altele albastre sau galbene
unele au liniște iar altele au parfum de viaţă.
Unde nu te simţi contopit de cuvântul acasă
trebuie să îţi faci imediat bagajul
și să pleci unde vezi cu ochii pentru că ea,
casa,
este o prelungire a eului,
pentru că acasă înseamnă
acolo unde trupul tău se odihnește.
Acasă înseamnă acolo unde îţi gravitează
visele,
acolo unde sufletul tău
poate locui confortabil dincolo de trup,
dincolo de cotidian.
Și ce mai are casa?
Fiecare casă are mirosul ei,
are bucatele ei, are demnitatea ei.
Asta trebuie să spun copiilor și anume

29
că restul caselor prin care vremelnic locuim

nu sunt decât treptele
spre casa pe care toată viaţa ai avut-o în tine
și pe care uneori chiar reușești
să o eliberezi, să îi dai identitate și viaţă.
Apoi, casa rămâne și după tine,

rămâne să povestească despre tine.
Casa își depășește condiţia din dicţionar și
dăinuie
atâta timp cât cineva o va simţi
la fel ca tine, până când cineva va simţi
chemarea,
până când cineva va simţi invitaţia
să o împrospăteze cu viaţa ta, pentru copiii
tăi.
Daniela OATU
(Vaslui)
Licoare divină
E bolta de vie-n septembrie

plină de îngeri atârnaţi cu capul în jos;
sătenii le culeg lacrimile albe, negre,
le strivesc în butoaie
și-aduc mulţumire lui Bachus.
Veșnicia din căni

are gust de tămâioasă
și e pe placul lui Dumnezeu.
Cel-de-Sus trece din când în când

și cinstește câte un pahar cu vecinii;
cumpără această licoare
și o lasă la limpezit
pentru Cina cea de Taină.
Spre seară se-ntoarce acasă

pe șapte cărări
sprijinindu-se-n bastonul unui demon.
Timpuri, timpuri…
Livia ANDREI
(Bârlad)
Confesiunile unui
cititor
Nu sunt scriitor, dar de multă vreme

trăiesc în preajma multor oameni care scriu
şi, cei mai mulţi dintre ei scriu bine, cu har şi

30
cu majoră responsabilitate pentru cuvântul

scris.
Am cunoscut oameni pe care îi citesc, îi
admir şi chiar îi iubesc. Eu le spun „prieteni
de cuvinte”. Ştiu că n-am să-i pot înşirui pe
toţi, dar voi încerca să-i numesc pe cei mai
apropiaţi sufletului meu.
Pe Lina şi Theodor Codreanu îi ştiam de la
comisiile de examene. Domnul Theo era un
eminescolog consacrat, ba chiar aveam în
bibliotecă vreo două cărţi semnate de el.
Când ne-am cunoscut mai bine am
descoperit doi oameni deosebiţi, dedicaţi
„scriiturii”, doi prieteni adevăraţi şi calzi.
Familia Ion Gheorghe Pricop şi frumoasa lui
Lila, pe lângă talentul scriitoricesc, avea
darul ospitalităţii şi treceau ore în şir
ascultându-l pe Ion. Eram îndrăgostită de
farmecul discursului său. Daniela Oatu şi
Teodor Pracsiu se completau. Erau două firi
total diferite. Angelica Dana era mereu
alături de raţionalul şi tăiosul său soţ . Şi ce
bine le stă împreună!
Urmează apoi ieşenii. În casa de pe
Platoul soarelui am petrecut multe ore
alături de Valeriu şi Mariana Stancu. Era o
plăcere să-i asculţi, dar mai ales să-i priveşti.
Gesturile de tandreţe şi iubirea ce li se citea
în ochi, te făcea să-i admiri şi chiar să-i
invidiezi. Emilian Marcu este remarcabil
prin: „Sunt modest dar să se ştie.” Ceilalţi
ieşeni ne privesc pe toţi ca Ştefan cel Mare de
pe soclu, de undeva de sus.
La Piatra Neamţ l-am întâlnit pe Lucian
Strochi, un scriitor cât o generaţie, un scriitor
total: poet, prozator, dramaturg, critic literar,
critic de artă, dar dincolo de acestea, un
prieten adevărat şi un „cuvântător”
fermecător. Înconjurat mereu de prietenii
romaşcani, preotul-poet Cornel Paiu şi
medicul-scriitor Gabriel Arvătescu, dar şi de
nemţenii Mihai Hanganu, Mihai Merticaru
ş.a. Lucian Strochi este prezent la întâlniri
literare remarcabile.
Să nu-l uităm însă pe „şăgalnicul” Culiţă
Uşurelu, care, totdeauna însoţit de frumoasa
Zenovia, transformă întâlnirile lui şi cele la
care este prezent în momente pline de
savoare. Este un „hâtru” căruia nu-i place să
stea niciodată cu „dinaintea goală”, căci, dacă
nu e foaia de scris sau calculatorul, în faţa lui
trebuie să fie un vin de Odobeşti de cea mai
bună calitate.
Ar trebui multe foi de hârtie pentru a
cuprinde pe toţi scriitorii pe care i-am
31
cunoscut şi cu care suntem prieteni. Am lăsat

la urmă Filiala Bacău în frunte cu
preşedintele Dumitru Brăneanu, alături de
„criticul incomod” Grigore Codrescu, un om
cu un umor savuros, care spune adevăruri
crunte, uneori, sub forma de glume
„nevinovate”. Se alătură acestora Petre
Isachi, Cristina Ştefan, Viorel Savin, Ion
Timaru, Cornel Galben, Liviu Chiscop, Mioara
Bahna, Ion Prăjişteanu…
Să le dea Domnul multă sănătate şi să mă
încânte cât mai multă vreme cu harul cu care
au fost înzestraţi, dar mai ales, doresc să se
poată relua întâlnirile literare. Mi-e dor de
ele, mi-e dor de prietenii literaţi, mi-e dor de
o viaţă normală…
Breviar aniversar
TUDOR NEDELCEA – '75
Critic şi istoric literar,
cercetător ştiinţific, editor.
Colaborări în diferite
domenii de cercetare: istorie
literară şi bisericească,
istoria cărții, istoriografie. A
publicat peste 40 de cărţi de
autor; peste 60 de studii introductive; peste 600
de studii şi articole publicate în ţară şi în
străinătate. Tudor Nedelcea a făcut parte din
colectivul de redacție al Dicționarului General al
Literaturii Române, apărut sub egida Academiei
Române, precum și din colectivul de reproducere
anastatică a celor 200 de ediții Eminescu (Iaşi,
Editura Tipo Moldova, în anii 2019-2020).
De Ziua
Națională (în
subsidiar și cu
prilejul împlinirii
vârstei de 75 de
ani), Tudor
Nedelcea se
prezintă în fața
cititorilor cu
următoarele cărți:
1. Biserica și
societatea (Craiova,
Editura Sitech, 2020, 420 p.), culegere de
studii despre imagologia cărții și culturii
românești, tipar românesc pentru țări
străine, o posibilă canonizare a lui Mihai
Viteazul, Antim Ivireanu, Tudor
Vladimirescu, Regina Maria, Constantin Virgil
Gheorghiu, V. Militaru, Pamfil Șeicaru, D.
32
Stăniloae, Papa Ioan Paul al II-lea, P.F.

Teoctist, Nestor Vornicescu, Bartolomeu
Anania, Gh. Calciu-Dumitreasa etc. Cu o
bogată iconografie.
2. Marin Sorescu sau vocaţia identităţii
românești (București, Editura Muzeului
Literaturii Române, 2020, 230 p.), din care
recomandăm capitolele: Faţă la faţă cu
Sorescu; Marin Sorescu și Basarabia; „Cazul”

Marin Sorescu în viziunea lui Eugen Simion;
Marin Sorescu și Premiul Nobel; Marin Sorescu
și securitatea; Marin Sorescu și Meditația
transcendentală; Marin Sorescu despre
„scriitorii” Mihai Viteazul și Tudor
Vladimirescu, interviuri despre autorul
„Liliecilor”. În anexe este publicată
stenograma ședinței de demitere a lui Marin
Sorescu de la conducerea revistei „Ramuri”,
autografe, facsimile, fotografii (în parte,
inedite).
3. Eminescu (ediția a II-a, revăzută și

adăugită, prefață de Mihai Cimpoi, cuvânt
înainte de Th. Codreanu, postfața de Victor
Crăciun, București, Editura Tracus Arte,
2020, 1014 p.).
4. Eminescu (București, Editura
Academiei Române, 2020, 586 p.), studiu
privind în special publicistica eminesciană:
Eminescu și socialismul, Eminescu și cugetarea
sacră, Eminescu, istoricul, Eminescu,
apărătorul românilor de pretutindeni,
33
Eminescu și realsemitismul, Eminescu și

Macedonski sau
drama unei polemici,
Eminescu și Veronica
Micle, Eminescu prin
Oltenia, Shakespeare
în viziunea lui
Eminescu, China în
viziunea lui Eminescu
(ultimele în
colaborare cu Diana
Cotescu), Eminescu și
necesitatea
construirii Catedralei Neamului, alte studii
despre eminescologi (Carmen Sylva, M.
Cimpoi, Rosa del Conte, D. Vatamaniuc, N.
Georgescu, Th. Codreanu, C. Cubleșan, Eugen
Doga, Lucia Olaru Nenati, Victor Crăciun,
Eugen Simion etc.).
5. Printre cărţi și oameni vol. VI (Iași,
Editura TipoMoldova, 2020, 234 p.) reunește
studiile și articolele publicate în 2019, din
care recomandăm: Caragiale și oltenii,
Constituirea Asociaţiei Scriitorilor din Craiova,
Iubirile Mariei Tănase prin lupa serviciilor
secrete, Prizonieri români în Alsacia și Lorena,
alte studii despre mitropolitul Nestor
Vornicescu, Ștefan Ștefănescu, Adrian
Păunescu, Tudor Arghezi, Dan Simonescu,
Selma Lagerlöf, Ștefan și Radu Ciuceanu etc.
P o e s i s (3)
Cătălin AFRĂSINEI
(Vaslui)
Volume:
Apocalipsa după Kosovo
(Iaşi, 2003); Poemele
ruinelor (Iaşi, 2011);
Întoarcerea cavalerului pelasg (Iaşi, 2017);
Poemul fără sfârşit (Iaşi, 2020, prefaţă –
Daniel Corbu).
dezvrăjește-mă trandafirule
din mâna ei creșteau trandafiri japonezi

din fiecare deget o petală
din fiecare două mâini
o înstrăinare
străbătusem o mie de km pentru o
îmbrățișare fierbinte
în fața mea erai tu străino
34
în fața ta eram eu străinul

nici nu ne știam numele
a fost nevoie de o recomandare
ne-am uitat pe afiș să vedem cine suntem
de unde venim & ce ne vom spune
câteva lumi vor apune
numai tu dacă vei vorbi tu
din umerii tăi se înălțau trandafiri japonezi
netatuați
am început să te ud să te ocrotesc de
primejdia angajaților primăriei
să te dezvrăjesc la mar-der-plata de umila
distanță dintre inimi
prin mine ai început să sapi un tunel
dezvrăjit
ne dezvrăjeam
de lumine îndemânatece
de lumi intrate în ciubota sovietică-n parcul
trandafirilor
& aceasta era și tema care învinsese moartea
în ochii tăi se dezvrăjea lumea
dezvrăjește-mă/
trandafirule/
,,trandafirul
oricum i-ai spune
el scoate același scump parfum”
sub noi a murit un râu
mă știai cum mă cheamă de pe un afiș

francez
știam că ai să mă aștepți
de la tatăl tău mama ta satul transcendent
abia respirând
nu foarte departe
locul în care oskar pasteur
a chemat-o pe herthamuller la sine
poemul are viață proprie
intră în lagăr
moare prin delegație
renaște prin hiroshima nagasaki
se convoacă pereții
între cele două bombe atomice de la
hiroshima & nagasaki ți-am scris
poezii
& tu ai învățat codul lui confucius & arta de a
nu fi ucisă
eu ți-am recitat arta războiului lao-tzî ca la
grădiniță
bătând în măsuțele copilăriei de nerăbdare
de sublim de chin de prea mult venin
străino
dezvrăjește-mă
din mâna mea cresc trandafiri japonezi
plantați de tine în adn-ul meu

35
te iubesc cu douăsprezece mii de sicofanți o

mie de împărați
cu desenele lui valery despre ideea de geniu
cu genunea genunilor
în care nu cresc decât trandafiri japonezi pe
un afiș francez
ai venit prima în viața mea
ne-am rostit cuvinte îndurerate
am fost primul în viața ta
și nu a mai fost nevoie de moarte
dragostea ta de mine după confucius
dragostea mea de tine după lao-tzî
& arta războiului probabil după shun-tzî
Din vol. Pânzele sufletului umflate de dor
George IONIŢĂ
(Bucureşti)
Din volume:
2000 – Panta Rhei (pref. Cezar Ivănescu);

2001 – Umbre; 2003 – Prizonierul unei clipe;
2006 – Labirinturi; 2012 – Cuvinte tăcute;
2016 – Poeme întomnate; 2018 – Leagănul
toamnei.
a nins...
a nins...
privesc albul imaculat,
neatins, virgin...
sub el se ascund gunoaiele,
scuipatul de ieri...
e multă linişte,
o linişte care îţi apasă timpanele...
nici câinii nu mai latră...
doar focul în sobă trosneşte
din când în când,
licărind întunericului...
dar această lume feerică se va topi
şi va curge ca o lacrimă,
dezvelind iarăşi gunoaiele
şi totul va fi cum a fost,
până şi respiraţia va fi la fel de gri...
te-am aşteptat...
te-am aşteptat să vii aseară

să-mi umpli gândurile mele
priveam cum iarna
ninge trist afară
punând în calea ta
un alb covor
36
de neatinse stele
şi-am fi plecat
pe pârtiile moi
strivind sub pasul nostru
neînceputele zăpezi
şi viscolul ar fi suflat
printre nămeţi
să nu rămână urme înapoi...
într-o gară
stau ascunşi călătorii

peronul e gol
şi abia de mai picură norii
o ploaie deasă
măruntă
cui îi mai pasă de ceasul
care nu mai arată orele
că iar întârzie acceleratul
trenul acesta care trece
numai o dată
în care mulţi n-or să încapă
şi vor rămâne aici să se petreacă
în gara asta mică şi roşie
de toţi uitată
plină de praf şi de noapte
înecându-şi amarul
într-o cinzeacă…
(din vol. Leagănul toamnei)
Alexandru CAZACU
(Bucureşti)
Volume publicate:
Paralele Îmbrăţişate
(1995); Tâlhari sau profeţi (2001); Duminica
de Est (2017); Mesaje pentru Iulia (2019).
Acrobaţi temători
S-au schimbat poate prea repede

și vremurile și locurile și oamenii
Țipătul pescărușilor urbani
şi iarna din copilărie
se răspândește pe străzile orașului
aflat sub pălaria de frig și teamă a lunii
Noiembrie
dincolo grădini
cu cei mai frumoși trandafiri
pe care ţi i-a-și putea dărui vreodată
când un soarele rece se prăvale

37
peste străzi pavate cu cinabru și singurătate

ce nu poate salva o alta
Umbrele noastre de atunci cu cele de acum

se întâlnesc ca niște acrobaţi temători
pe o sârmă întinsă până la limita de rupere
Totul precum in pelicula din neorealismul
italian
unde culoarea din obrajii elevei ce iubește
prima oară
este identică cu roșul
din venele bătrânilor iubitori de trecut
Timp ploios
Paharele cu irish coffe

ca niște iceberguri ce se apropie de fereastră
când străzi întregi ne caută
cu erorile de ieri si de mâine
la masa unui local din cartierul îndepărtat
sub lumina zilei slabă
unde ne este greu să vorbim
deschis de la început cu suferinţa la vedere
dar totuși asta facem
în timpul ploios ce lăţește
spaţiul dintre vertebre
după rostirea și rostul cuvintelor
ce nu schimbă mare lucru
când ceva in ochi
strălucește puţin
dincolo de fina oboseală
specifică destăinuirilor
și de numele la care nici unul dintre noi
nu mai răspunde
Toate argumentele
Modul in care copacii hașurau

peisajul zarit pe ochiul ferestrei
cu cercevele de fier
si felul in care auzeam căderea zăpezii
sub roţile tramvaiului
în tăcerea de după o zi grea
care ar fi făcut orice să nu se termine
Pe cer doar câteva stele nesigure

Trenurile întârzie sau poate
nici nu or să mai vină
și prin oraș o frică și-un frig
își încep gavota
Roza vanturilor pusă in miscare de
ultimile adieri ale serii își mișcă paletele
iar toate argumentele pentru și împotrivă
au fost nedrept cântărite
cum nedreaptă este câteodată o zi
cu cele dinaintea sau de după ea

38
Ion GRIGORESCU
(Podu Hagiului-Iași)
Autoportret
Sunt firea ce n-o poate modela natura

Nici omul laș și plin de lingușire;
Iubesc în lume visul și căldura
Ca soarele ce-n rouă-și găsește potolire.
Tresalt cu bucurie la foșnetul din ramuri

Și simt cum crește-n mine dorința de mai
bine;
Ascult cum cântă ploaia bătând mărunt în
geamuri
Când vântul își acordă viorile lui line.
De năzuiesc spre creste mereu mai
neumblate
Sau caut taine-ascunse în largul infinit
Sau de cobor în hăuri cu ape-ntunecate,
Cu șerpuiri de cale și stâncă de granit,
Eu caut raza caldă, ascunsă în înalturi

A cărei strălucire rămâne-n depărtări.
Și-n vis închid eternul cu nesfârșite laturi
Ce-și pierd dimensiunea în infinite zări.
Și-adesea, când văd caii ce-aleargă pe câmpie

Zvâcnește-n mine dorul de-a galopa-n tării,
Să-mi contopesc ființa cu-a goanei frenezie
Și să străbat înaltul prin zeci de galaxii.
Amintirile
Am regăsit bătrânul târg în care
Pășeam sfios acuma zece ani.
Am regăsit salcâmul iar în floare
Și-am întâlnit bătrânii mei castani.
Colind încet străvechile lui dealuri

Cu case vechi și oamenii blajini
În minte se revarsă valuri, valuri
Scene trecute, chipuri de bătrâni.
Revăd sfios clădirea veche-acuma

În care am visat și am nutrit
Speranțe-adânci, dorințe pe care bruma
Și prima tinerețe le-au topit.
Aici am învățat ce e iubirea,

Aici mi-am făurit în viață rost
Pornind de aici știam că împlinirea
Și visul meu rămân la adăpost.
Un suflu nou plutește peste toate,
Mereu se schimbă locuri și grădini.
Doar amintirile păstrate-n șoapte,
Zvâcnesc în universuri și revin.

39
C o n e x i u n i. A l b u m
Cronica întrunirilor de club
• Iaşi, 10-12 septembrie 2020 – Zilele

Recoltei Editoriale, ediţia a VIII-a – Casa de
Cultură „Mihai Ursachi” din parcul Copou,
municipiul Iaşi. Poeta Daniela Oatu a fost
onorată cu premiul literar acordat de Editura
„24 de ore”, pentru cartea Jumătate amurg
(2020). Directorul evenimentului: poetul și
publicistul Adi Cristi, Director al Casei de
Cultură „Mihai Ursachi”.
• Bârlad, 15 ianuarie 2021. Întrunire

aniversară a intelectualilor: „Un deceniu de
la inaugurarea Centrului Cultural «Mihai
Eminescu» din Bârlad”.
Huşi-Bârlad-Vaslui, 15-31 ianuarie

2021. In intenţia de a promova oamenii
locului, Biblioteca Judeţeană „Nicolae
Milescu Spătarul” Vaslui a derulat, cu prilejul
40
Zilei Culturii Naţionale, proiectul „La pas pe

meleaguri vasluiene”, finanţat de Ministerul
Culturii și cofinanţat de Biblioteca Judeţeană
Vaslui – director Voicu-Gelu Bichineţ.
Reprezentanţi ai bibliotecii vasluiene –
Mihaela-Elena Trifan, Loredana Savin ş.a. s-
au deplasat în centrele culturale judeţene,
unde au organizat dezbateri pe teme
culturale zonale, au lansat albumul La pas pe
meleaguri vasluiene şi bibliografia selectivă
Consemnări vasluiene despre Luceafărul
poeziei româneşti şi au expus panouri-
medalion într-o bogată paletă vizuală.
Pe 26 ianuarie, activităţile s-au desfăşurat

la Biblioteca Municipala „Mihail Ralea” din
Huşi şi pe 28 ianuarie – la Biblioteca
Judeţeană Vaslui „Nicolai Milescu Spătarul”.
Între cei invitaţi şi prezentaţi au participat
scriitorii Theodor Codreanu, Petruş Andrei,
Lina Codreanu, Marcel Miron (la Huşi) şi
Daniela Oatu, Teodor Pracsiu (la Vaslui).

41

42
CUPRINS
B i b l i o r a f t ................................................ 2
Moment: Dragobete ........................................ 3

Petruș Andrei ................................................................. 3
Ne primenim .................................................................. 3
Iubește... ........................................................................... 3
Iubirea lor... .................................................................... 4
Daniela OATU ................................................................ 4
Îmbrăţișare căruntă... ................................................. 4
Până la tine ..................................................................... 5
Marcel MIRON ............................................................... 5
Dansul mirilor ............................................................... 5
Elina COJOCARU ........................................................... 6
Aprinderi ......................................................................... 6
Puntea ............................................................................... 6
Ana OPRAN ..................................................................... 7
Descânt de Dragobete ................................................ 7
Privesc noaptea... ......................................................... 7
Adina DARAWSHA ....................................................... 8
Diegis și Zefira ............................................................... 8
Însemnãri cu staif ......................................... 10
Theodor CODREANU ............................................... 10
Numere în labirint .................................................... 10
Interpretãri .................................................... 12
Teodor PRACSIU........................................................ 12
Radu Gyr – Resurecţia poetului .......................... 12
P o e s i s (1) ................................................... 18
Valentina TECLICI ..................................................... 18
Verdele, poetul durerii ........................................... 18
Ce păcate-mi speli mai întâi, Doamne? ............ 19
Martin CATA ................................................................ 19
Clipiri din Septentrion ............................................ 19
Mihaela ALBU ............................................................. 20
Poemul de hârtie ....................................................... 20
Marcel MIRON ............................................................ 21
Așteptare ...................................................................... 21
Petruș ANDREI ........................................................... 22
Credinţă ......................................................................... 22
Filigranãri ...................................................... 22
Lina CODREANU ........................................................ 22
Don’ Iliuţă… ................................................................. 22
Educationale ................................................. 24
Ștefan MÎRZAC ........................................................... 24
Măria Sa, Educaţia .................................................... 24
Nela Diana RADU-GRIGORESCU ......................... 25
Curajul şi încurajarea .............................................. 25
P o e s i s (2) .................................................. 27
Oana ANDREI .............................................................. 27
Gingășie ......................................................................... 27
Doruri ............................................................................. 27

43
Ispite ............................................................................... 27
Mihai APOSTU ............................................................ 28
Gânduri .......................................................................... 28
Casa ................................................................................. 28
Daniela OATU ............................................................. 29
Licoare divină ............................................................. 29
Timpuri, timpuri….......................................... 29
Livia ANDREI .............................................................. 29
Confesiunile unui cititor ........................................ 29
Breviar aniversar ............................................ 31
TUDOR NEDELCEA – '75 ....................................... 31
P o e s i s (3) .................................................. 33
Cătălin AFRĂSINEI ................................................... 33
dezvrăjește-mă trandafirule ................................ 33
sub noi a murit un râu ............................................ 34
George IONIȚĂ ........................................................... 35
a nins... ........................................................................... 35
te-am aşteptat... ......................................................... 35
într-o gară .................................................................... 36
Alexandru CAZACU .................................................. 36
Acrobaţi temători...................................................... 36
Timp ploios .................................................................. 37
Toate argumentele ................................................... 37
Ion GRIGORESCU ....................................................... 38
Autoportret.................................................................. 38
Amintirile ..................................................................... 38
C o n e x i u n i. A l b u m ............................. 39
Cronica întrunirilor de club ................................. 39
Nota redacţiei: Revista „Liter-Club” apare cu

sprijin financiar oferit de huşenii: prof. Adina
Darawsha (Israel), col. rez. Martin Cata. pr.
Marcel Miron, prof. Ana Opran, prof. Nela Diana
Radu-Grigorescu,
Liter-Club
Fondatori: Lina şi Theodor Codreanu, Livia şi
Petruş Andrei, Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu,
Elena şi

44
„Nu locuim într-o tarã,

locuim într-o limbã.
Patria asta înseamnã si
nimic altceva.”
Emil Cioran
Liter-Club
Director: Lina Codreanu
Redactor-şef: Livia Andrei
Colegiul redacţional
Theodor Codreanu
Petruş Andrei
Daniela Oatu
Teodor Pracsiu
Email: linacod@yahoo.com
literclub2016@gmail.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
Materialele trimise vor avea 1-2 pagini A4,

Times New Roman, cu literă de 12 la un rând
sau până la 1500 de cuvinte.
Manuscrisele primite nu se returnează
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică
pentru conţinutul articolelor revine exclusiv
semnatarilor acestora ca persoane
individuale.

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, VI, Nr. 1 (20), Ian. - Martie 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, VI, Nr. 1 (20), Ian. - Martie 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Anul VI, nr. 1(20),

Liter-Club Anul VI, nr. 1(20), ian.-mart. 2021

„La pas pe meleaguri vasluiene”. În

Liter-Club Anul VI, nr. 1(20), ian.-mart. 2021

Vin alte zile, binecuvântate,

Și vom vedea perechi pe înserate

Cei ce cunosc miracolul iubirii

Să-ţi spui, de cum te vei trezi,

Iubește glasul celei dragi,

De-o vezi trecând în pas ușor,

Liter-Club Anul VI, nr. 1(20), ian.-mart. 2021

Să-i dăruiești un mărţișor

Iubește-al păsărilor cânt

Iar, când s-adormi, un ultim gând

Iubirea lor cu bune și cu rele

În versul lor simţi inima cum bate

Eterna lor poveste de iubire

Și candele-n altare și morminte

În îmbrăţișări ne-or număra în neștire anii...

Până se face seară în palme

cea dintâi aripă

din cărămizi de nea

din atâta singurătate

Când o fată vorbește despre iubire

Platoul acesta de ape

Liter-Club Anul VI, nr. 1(20), ian.-mart. 2021

M-am ascuns în iarbă,

Eu – sub gene-o silabă

Iubitul meu de frunze și de vânt,

Cu ce ne-nmugurite voci descânt

Iubitul meu, din preatârziu cuvânt

Privesc noaptea prin ochiul tău de sticlă

Liter-Club Anul VI, nr. 1(20), ian.-mart. 2021

Liter-Club Anul VI, nr. 1(20), ian.-mart. 2021

zestre neasemuită dată de strămoși. M-aș

încep să se caute; uneori durează ani, alteori

cea universală. Şi e straniu că nici religia, nici

preajma lui n-au fost în stare să-i surprindă

Radu Gyr – Resurecţia

Prof.dr. Pavel Toma

detectabile elanul vitalist tradiţionalist și

„Glasul patriei”. Va duce o viaţă retrasă,

păstrându-se pe terenul solid al analizei de

Rădescu, Anton Alexandrescu, Mihai Ralea,

(coordonate esenţiale ale destinului

intelectualul aflat sub vremi, vorba

P.S. Prof. Pavel Toma este doctor în litere

Verdele, poetul durerii

În acea duminică am rămas

Liter-Club Anul VI, nr. 1(20), ian.-mart. 2021

Ce păcate-mi speli mai întâi, Doamne?

În căuşul văilor, cuibărită,

Clipiri din Septentrion

1) S-a urâţit femeia prin portul care-l poartă!

2) Paharul plin vorbeşte de poftă sau risipă?

3) Doar cel ce-i plin de sine cu degetul arată!

Liter-Club Anul VI, nr. 1(20), ian.-mart. 2021

Se răsuceşte-n timp ideea, de-i furată!

4) Strălucitor e-argintul primit în căsnicie!

5) Un arbore e-n cinste, dar oare câţi din

6) Destinul buruienii: pământul să-l

7) Un vraci în cânt visează la misticile