Sunteți pe pagina 1din 6

Mariana Marin©, 2007

O societate sănătoasă începe cu o familie


armonioasă
Edificarea unei societăţi sănătoase şi armonioase cere
formarea unui om cu calităţi deosebite de voinţă şi caracter, om
care să ducă la îndeplinire multitudinea de sarcini ce i se impun.
Aceste trăsături de caracter se formează în familie
şi în şcoală.
Ora de dirigenţie propusă de Ministerul
Educaţie şi Tineretului devine oportună într-un
cadru în care societatea simte necesitatea
abordării problemei date la un nivel de stat,
Mariana Marin, Chişinău realizată prin intermediul şcolii.
Activitatea desfăşurată în clasa a III-a „E” a
Liceului Teoretic ”G. Călinescu” municipiul Chişinău s-a axat pe
obiectivul-cadru: Formarea atitudinilor şi comportamentului
responsabil pentru un stil de viaţă de calitate. (Curriculum de
dirigenţie, clasele primare, proiectul IŞE) şi a urmărit realizarea
următoarelor obiective de referinţă:
Identificarea imaginii proprii despre rolul şi importanţa
familiei în viaţa personală;
Interiorizarea unui sistem valoric afectiv propriu creat în baza
conceptului de familie armonioasă.
Nivelul experienţei la tema dată:
Elevii trebuie să cunoască informaţii elementare despre familie
ca nucleu al societăţii;
Elevii memorează (compun) din timp o poezie despre familie;
Elevii vor selecta din timp o poză sau o imagine cu familia sa.
Aspecte de motivare:
 Intrinsecă- prin intermediul experimentului didactic
(Filosofia vieţii) se va urmări comprehensiunea ideii despre
armonizarea familiei;
 Extrinsecă –activităţile de parteneriat vor stimula
cooperarea între elev şi părinte prezent la activitate şi vor asigura
deschiderea unei noi comunicări între membrii familiei.
Strategii didactice:
Metode şi procedee Forme de Mijloace instrucţionale
organizare
Joc didactic Activitatea frontală Fişa de lucru „Zîmbetul lui Radu”
Problematizare Activitate în grup Albumul foto (al clasei)
Experimentul imaginativ Activitate în perechi Un borcan transparent, pietre,
Joc didactic Microfonul magic pietricele de diferite mărimi, nisip.
Proiect de grup: Albumul foto (al clasei).
Familiile clasei noastre
Experiment: Familia, pietrele şi nisipul

Suport bibliografic:
1
Mariana Marin©, 2007

 Învăţ să fiu. Ghid pentru psihologi şcolari, diriginţi, profesori,


Chişinău, 2006.
 Curriculum la dirigenţie, învăţămînt primar, Chişinău, 2007,
proiect IŞE.
 Colaborare:
Angela Cutasevici, învăţătoare, Liceul Teoretic Gheorghe
Asachi, or. Chişinău.
Petruţa Aurora Grecu, învăţătoare, Şcoala Generală nr. 11,
Hunedoara, România.
Credit fotografic:
 Portalul profesorului modern www. didactic.ro
 Învăţ să fiu. Ghid pentru psihologi şcolari, diriginţi, profesori,
Chişinău, 2006.
 Album de familie: Marin Mariana
Etapa de evocare a presupus un asalt de idei prin
experimentul imaginativ, auditoriul fiind suscitat de cutia
fermecată, care urma să fie explorată prin întrebarea: Cum
credeţi ce poate fi în ea?
La acest capitol şi-au dat concursul cît elevii atît şi părinţii
lor. Momentul a generat emoţii prin faptul că unii au fost mai
pragmatici, imaginîndu-şi că în cutie poate fi un leu, o ciocolată,
un pix, un creion, o fişă, o scrisoare, alţii, în special, părinţii au
pledat pentru spiritualitate, presupunînd că poate fi o cutie a
speranţelor, o cutie cu multă dragoste, o cutie ce le-ar putea
aduce fericire. Motivaţia a fost stabilită din start, părinţii au
sesizat direcţia de gîndire şi au servit drept model pentru copiii
lor. Ceea ce s-a dovedit lesne de observat este faptul că unii
părinţi şi-au etalat în mod voalat problemele de familie. Cu
siguranţă unele lucruri i-a pus pe gînduri.
Realitatea ce se ascundea în cutie le-a dat puţin bătaie de cap,
căci de fapt, aveau să vadă doar nişte obiecte - imagini: cîteva
frunze, cîteva ramuri, un om, un pom. Prin activităţi de grup,
părinţii şi copiii lor aveau posibilitatea să creeze un enunţ, avînd
la bază cuvintele desprinse din imagini. Vom releva ideile emise
de membrii grupurilor:
Grupul I: Un om a sădit un pom care a dat cîteva frunze,
pentru că în fiecare zi mîngîia ramurile lui.
Grupul II: O frunză a chemat o altă frunză ca să se urce pe
ramuri, iar ramurile au hotărît să creeze pomul, care a crescut
mare datorită omului.
Grupul III: Oamenii seamănă cu pomul, care are frunze şi
ramuri; el creşte numai dacă este udat, îngrijit şi iubit, precum şi

2
Mariana Marin©, 2007

copilul creşte alături de părinţii săi dacă este iubit şi îngrijit la


timp.
Voi menţiona că răspunsurile au încîntat şi s-au dovedit a fi un
start bun. Gheaţa a fost spartă! Maxima zilei a fost anunţată şi a
captat atenţia celor din sală: Un om fusese o frunză... şi doar
ram cu ram... au izbutit să crească şi să nască pomul...”
S-a ascultat părerea despre acest mesaj şi am constatat că
elevilor li s-a trezit o admiraţie faţă de părinţii lor. O linişte
binecuvîntată, obţinută atît de simplu: Vocea şi părerea
părintelui...
Posterul: Zîmbetul lui Radu, a direcţionat lejer discursul despre
armonia în familie. Cu siguranţă că fiecare părinte a fost curios
să afle părerea copilului său despre acest zîmbet
dulce. Aşadar, „Cum credeţi, de ce zîmbeşte
Radu?”. Răspunsurile s-au dovedit a fi şi ele
incitante, iar cel aşteptat a sosit chiar primul:
Pentru că are o familie! Apoi au urmat: Pentru că
are de toate. Pentru că îl iubeşte o fată! a răspuns jenant Daniel
F., moment care a stîrnit atîta voie bună în sala de clasă; Pentru
că are un frate! Pentru că cineva i-a spus o glumă... Pentru că şi-a
adus aminte de cadoul ce i l-a adus tata.
O fetiţă pragmatică de tot a pledat pentru un răspuns mai
dojenitor: E prea distrat Radu la lecţie!
S-a simţit o incomoditate spontană din partea părintelui, care
a destăinuit în faza post-activitate că a înţeles multe din această
lecţie şi în special că prea mult îşi dojeneşte copilul. Excepţional!
Microfonul magic a creat posibilitatea unei
discuţii live despre ceea ce se voalează în
familiile contemporane, prin replicile: Te
duc la casa de copii, dacă nu asculţi! Vrei să
mor, să ştii ce înseamnă a fi fără mamă!
Fraze atît de respingătoare, crude, spuse ca
o modalitate a pedepsei.
Răspunsurile ciudate ale copiilor la întrebările: Poţi să renunţi
la familie? Este posibil să te descurci singur în societate? au pus
pe gînduri mulţi părinţi:
Un elev: Chiar dacă părinţii deseori strigă la mine, totuna îi
iubesc. Una ştiu, că dacă mi-ar explica, aş înţelege şi totuna i-aş
iubi. (Elevul şi-a permis o astfel de replică, se crede, doar că nu a
fost prezent părintele).
Alt elev: Nu, cine mă va îmbrăca, mă va încălţa, cine mă va
hrăni? (Sesizăm rolul părintelui de furnizor material, insuflat
chiar de părinte)

3
Mariana Marin©, 2007

Alt elev: Părinţii ne cresc ca să aibă cine să le aline bătrîneţile.


Aşa că noi nu putem fără ei, dar nici ei fără noi.
Alt elev: Poţi să te descurci, dar cred că nimereşti repede la
închisoare, nimeni nu te învaţă de bine, iar părinţii mereu ne
sfătuiesc cum e mai bine.
Alt elev: La casa de copii sunt de toate, dar nu este sărutul
drag al părintelui şi atunci ce rost are să crezi că e bine fără
părinţi?
Răspunsurile părinţilor la invitaţia „reporterilor” au servit
drept „vitamine” pentru experienţa de viaţă ulterioară.
Un părinte: Nu este posibil să te descurci în societate fără
familie. Familia e locul unde poţi să-ţi tămăduieşti sufletul, unde
apropiaţii te ajută fără ca să aştepte ceva de la tine. Mulţi oameni
nu înţeleg aceasta şi încearcă să apeleze la oameni străini,
destăinuindu-şi sufletele, de aceea cel mai important lucru este
să spui zilnic celor din casă că îi iubeşti, să-i întîmpini cu un
sărut, cu o îmbrăţişare, să le spui cu orice ocazie meritată că
apreciezi ceea ce face el.
Alt părinte: Părinţii, fraţii sunt acei oameni care se gîndesc la
tine. Societatea este cam dură, cu toate că poporul nostru e
generos, mult nu te vei putea opri nicăieri, acestea sunt legile
vieţii şi lupta pentru existenţă.
Alt părinte: Părintele te dojeneşte deseori, iar aceasta e mai
mult din dragoste, căci în felul acesta am crescut şi noi oameni
cumsecade, am creat familii, v-am născut şi v-am crescut pe voi
tot din experienţa din copilărie, avînd ca model dojana părinţilor
noştri, buneilor voştri. Iar voi trebuie să fiţi ascultători şi să ne
îmblînziţi cu respectul vostru, prin cuvintele noi aduse de la
şcoală, prin bunele maniere deprinse la ore, prin grija faţă de
lucrurile personale şi altele. E adevărat că de multe ori venim
iritaţi de la serviciu, iar vocea noastră pare a fi mai ridicolă, dar
trebuie să ştiţi un secret: în asemenea cazuri veniţi cu un pupic
dulce sau cu o mică ilustrată, confecţionată de voi şi noi părinţii
uităm de toate grijile externe.
Discursurile părinţilor s-au dovedit a fi adevărate confesiuni
de care, cu siguranţă, vor ţine cont copiii.
Activitate practică: Posterul Familia mea a urmărit
realizarea următoarelor etape:
Repartizarea filelor identice (individual)
a. Fixarea fotografiei, imaginii de familie.
b. Completarea în parteneriat a posterului cu semne
convenţionale, imagini de decorare (floricele, steluţe, alte
ornamente.)
c. Coaserea filelor în albumul clasei (temă pe acasă)
4
Mariana Marin©, 2007

Sunt copil ca fiecare Şi când mama şi cu tata


Şi mă joc mereu, Sunt plecaţi de-aici
Jucăria cea mai mare Pentru joc, să ţineţi seama,
Este tatăl meu. Mama Am nişte bunici.
Şi când tata nu-i Tata Scumpă mamă,
acasă dragă tată
Ci-i altundeva , Roata nu stă-n loc,
Jucăria cea frumoasă Că voi fi şi eu odată
Este mama mea, Jucărie-n joc.
Fratele
Eu

Prezentarea filelor de album a provocat anumite emoţii,


întrucît fiecare cuplu a încercat să-şi prezinte cartea de vizită
într-un mod original, iar expunerea, în faţa unui public, a
experienţei despre familia proprie a constituit un debut pentru
mulţi elevi şi părinţi. Efectul acestei secvenţe s-a produs sub
semnul avantajului, căci părintele s-a văzut responsabil de un
răspuns calitativ, dar nu numai atît, ci şi de ajustarea propriei
imagini în societate, aşadar o activitate ce de acum înainte va
deveni o sarcină primordială.
Pentru etapa de reflecţie am optat în favoarea experimentului
cu materiale din natură „Familia, pietrele şi nisipul”, care a
constat din următoarele:
a. Se ia un borcan transparent şi se pun în el pietre cu
diametrul mare (aproximativ 5 cm), apoi se întreabă elevii
dacă borcanul este plin. (Elevii răspund DA.)
b. În borcan se toarnă pietricele mai mici şi iar se întreabă
elevii dacă borcanul este plin. Şi de această dată elevii
vor răspunde DA.
c. Se ia un pumn de nisip şi se toarnă în borcan, nisipul va
umple toate locurile libere rămase.
d. Se întreabă elevii dacă şi acum borcanul e plin.
e. Se constată că Aşa e şi cu viaţa noastră.
 Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul,
sănătatea şi copiii, lucruri care, chiar dacă totul este pierdut,
şi numai ele au rămas, viaţa voastră tot ar fi completă.

 Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează: slujba, casa


şi maşina.

 Nisipul reprezintă lucrurile mici care completează restul.

 Dacă puneţi în borcan mai întîi nisipul, nu mai rămâne loc


pentru pietrele mari şi pentru pietricele. La fel se desfăşoară şi
viaţa voastră, dacă vă consumaţi timpul şi energia cu lucrurile

5
Mariana Marin©, 2007

mici, nu veţi avea niciodată spaţiu pentru lucrurile


importante.

 Fiţi atenţi la lucrurile care sunt esenţiale pentru fericirea


voastră.

 Jucaţi-vă cu copiii, faceţi-va timp pentru sănătate şi odihnă,


bucuraţi-vă.

 Va rămîne mereu destul timp să mergeţi la şcoală, să faceţi


curat în casă, să daţi o petrecere sau sa duceţi gunoiul.
 Aveţi grijă de pietrele mari în primul rînd, de lucrurile care
într-adevăr contează.
 Stabiliţi-vă priorităţile, restul este doar nisip
Sunetul clopoţelului ar fi trebuit să aducă multă veselie,
reacţia însă a fost însă una neaşteptată. Fiecare copil se ţinea
strîns prins de mîinile părintelui şi mai aştepta, însă ...ne
aşteaptă casa, sînul familiei cu multe clipe fericite de-acum
înainte.
Marele pedagog J. J. Rousseau spunea „Lucrul cel mai important
este să vă cunoaşteţi copilul”, or, lecţia la care am fost şi părinte, şi
învăţătoare (copilul meu fiind elevul meu) m-a provocat spre
această meditaţie...Iar constatarea pe care am realizat-o e că prea
puţin comunicăm despre valorile familiei cu propriul odoraş.
Vom reveni ori de cîte ori la rugămintea asiduă a copilului
nostru, pentru a pune pe cîntar valorile:
“Eu sunt copilul,
Tu ţii în mîinile tale destinul meu,
Tu determini, în cea mai mare măsură,
dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă!
Dă-mi, te rog, acele lucruri care
să mă îndrepte spre fericire,
Educă-mă, te rog, ca să pot fi
o binecuvîntare pentru lume!”
(Familiei mele – Child”s Aopels).