Sunteți pe pagina 1din 3

Mariana Marin©, 2006

Comunicarea prin corespondenta


• Elevul-expeditor, Învăţătorul-destinatar Învăţătorul-
expeditor, Elevul-destinatar

Scriu şi elevii răvaşe... Învăţătorii sunt modeşti la răspunsuri...


Scriu elevii ceea ce e pe sufletul lor... Învăţătorii sunt duri cu ei...
Scriu elevii ceea ce îi interesează... Învăţătorii dau note pe ceea ce îi
interesează...

• Ce vom face dacă nu acordăm elevilor noştri un pic de atenţie, atunci cînd
aştern „scrisori”pe caietele de teme?

Comunicarea scrisă în istorie a stîrnit războaie, tot ea a anunţat pace. De ce?


Fie că nu se înţelegeau gîndurile expuse , fie că nu erau tălmăcite îndeajuns, fie că
lipsea un cui de la căruţă sau cineva - şi tăia singur creanga de sub picioare. Cert
e că urciorul nu merge de mai multe ori la apă.
Răvaşele elevilor cuprind de cele mai multe ori exerciţii, alcătuiri de
propoziţii, probleme, dictări, compuneri, expuneri etc. E limpede, că odată ce
elevul a lucrat, el cere răsplată. Vorba înţeleaptă a lui A. Silvestru:”E plăcut nu
să munceşti, ci să nu munceşti degeaba”
„Batem şaua ca să priceapă calul...” Vorbeam , de facto, despre verificarea
caietelor. O muncă atît de anevoioasă, dar atît de modest plătită. Cu toate acestea
cel ce fuge de această responsabilitate, riscă să nu urnească roata din loc, riscă
să nu afle multe despre copil, iar aceasta ar fi veriga slabă în arta educaţională
–evitarea comunicării pedagogice.
Ne supărăm cînd vedem un scris dezordonat. Ne mirăm cînd un elev bun a
eşuat la o temă. Admirăm o temă scrisă cu multă grijă şi dărnicie. Ne întristăm
cînd un elev n-a înţeles tema şi a greşit totul. Ne bucurăm la momentul în care
discipolul mediocru a lansat o idee originală. Ce facem de fapt? Exteriorizăm
nişte emoţii, luăm anumite atitudini, ce prin harul şi pasiunea didactică se
transformă imediat în strategii: fie de recuperare, fie de dezvoltare, ori de
individualizare şi diferenţiere.
Ce se-ntîmplă cu elevul nostru în cazul cînd primeşte „scrisoarea”- caietul
verificat? Ce emoţii va trăi el atunci cînd vede nota 10, 5, 4, 9,7,3,8,6,etc
Elevul, cel care scrie, aşteaptă din partea dascălului său o apreciere, o
încurajare, desigur şi o notă. Din păcate, nota de multe ori e dură, e rigidă, e
săracă şi-l lasă pe copil doar cu o ştampilă- rău, binişor, foarte bine.
Paradoxal - foarte bine- sau „excelent” să fie o notă dură?! Evident că ea
spune multe, dar elevul parcă ar vrea şi argumentul! Valorificarea lucrului
independent cere o evidenţiere a calităţii, a unui moment ce într- adevăr se cere
atenţionat. Dar să vedem cu ce se alege elevul ce a luat o notă mică, doar cu o
notă ce de multe ori e nemotivată şi nestimulată. Desigur că apar şi altfel de
răvaşe didactice de tipul: Rău! Murdar! Unde e tema pentru acasă? De ce n-ai
finisat?etc. Ce simte elevul? Nimic încurajator! Nimic din ce ai putea să înveţi...
Mariana Marin©, 2006

S- o luăm de la ceea ce am pornit: răvaşul, scrisoarea, corespondenţa.


Tema – o scrisoare, evaluarea - răspunsul învăţătorului.
Expeditor - elevul
Destinatar- învăţătorul
Expeditor-învăţătorul
Destinatar- elevul

De ce n-am pune pe balanţă intelectul nostru, ori înţelepciunea populară, cea


care adesea ne face să zîmbim, ne energizează, ne încurajează, ne face să gîndim
şi în cele din urmă să pornim la treabă? E mai puţin ofensant, e cognitiv, e
distractiv, e amuzant, e educativ!
Elevul nostru care adesea omite litere, evident că nu va ţine cont de atenţie în
activitatea ulterioară, căci i-am acorda doar o notă. Să-l stimulăm deci cu „Nu fi
flămînd ca şi găina morarului!” Ce ziceţi, nu va atenţiona elevul nostru?
Celui care şi-a făcut temele cu maximă neatenţie, de repezeală, încît nu este
niciun efect din efortul depus, putem să-l îndemnăm:”Nu zvîrli nucile-n pod cu
furca”sau ! „Nu căra lemne la pădure!” Să sperăm că pentru următoarea temă
elevul nostru va avea mai mult curaj, fiind stimulat în aşa mod.
Din păcate firea omenească e variată, căci deosebim şi personalităţi care mai
mult „cotcodăcesc”decît „ dau ouă”. Bunăoară, vom întîlni şi elevi, care scriu
mai mult decît trebuie şi fără rost. Aceştia, de obicei, ocolesc subiectul, toarnă
apuşoară la moară şi în rezultat nu au succese. Îi vom scrie în răvaş de
genul:”Cine cerne toată ziua , nu mănîncă mămăligă”
Elevul bun a omis o greşeală...Se întîmplă...Dar pentru
preşedintele,inginerul, ambasadorul
de mîine nu vom admite nici o greşeală, căci „Din lipsa unui cui se desface
căruţa” sau ”Picătura mică găureşte piatra mare”
Ca să-l îndemnăm pe elev spre o muncă calitativă îi vom scrie în scrisorile
noastre didactice
• „Lucrul bun nu se face iute”;
• „Cu prea multă grabă nu faci mare treabă”
• „E mai bine să întrebi de două ori decît să greşeşti odată”
• „Cine întreabă, nu greşeşte”
• „De 7 ori măsoară şi o dată taie”
Elevilor lenoşei, celor care mai uită de anumite responsabilităţi, iar nota”2”
nu-i mai încurajează, le vom da următoarele poveţe :
• „Munca e cea mai rodnică odihnă”
• „Nu-ţi tăia singur creanga de sub picioare”
• „Cum îţi vei aşterne aşa vei dormi”
• „Apa tulbure e bucuria pescarului”
În practica noastră ne bucurăm de copii deştepţi, dotaţi, dar care ţi-ar spune
de 10 ori decît să scrie o dată, iar caietele lor seamănă de cele mai multe ori a
ciorne decît a caiete exemplare. Noi dascălii, cei plini de răbdare, tolerăm
situaţiile similare mai ales cînd elevii se deosebesc printr-un spirit creativ
Mariana Marin©, 2006

deosebit; înţelegem că raportul dintre flexibilitatea, rapiditatea operaţiei de


gîndire cu cel al realizării calitative şi , în special, cînd e vorba de „scriere”este
neproporţional; dar acu-i acu! Calitatea trebuie să fie în cantitate!Aşadar îi vom
scrie un răvaş didactic de genul:
• „După coajă se vede pomul,după scris-omul!”
• „Cine se grăbeşte, se căieşte”
• „Nu căra lemne la pădure”
• „Cu răbdarea treci şi marea”
• „Ce-i scris cu peniţa, nu tai cu bărdiţa”
• „Cum înnozi, aşa deznozi”
• „Atenţia e cheia înţelepciunii”
• „Treaba prost făcută trebuie făuctă de două ori”
Pesemne că tot am dat-o cu ocara, iar elevului nostru- dotat, străduitor, mai
lenoşel nu-i prea place dojeneala, ci mai mult lauda.Omul tradiţiei a ştiut
întotdeauna să-şi laude poporul. Prin urmare şi învăţătorul, continuatorul
tradiţiei va transmite scrisori cu răspunsuri destul de încurajatoare:
• „Rădăcina e amară, dar roadele sunt dulci”
• „Cine învaţă în tinereţe se odihneşte la bătrîneţe”
• „Cine a gustat amarul, ştie ce e zahărul”
• „Ceea ce-i frumos se realizează cu nesfîrşită osteneală”
• „Munceşti astăzi ca să mănînci mîine”
• „Învăţătura e cea mai sigură avuţie”
• „Mintea celui înţelept este pentru el zid de apărare”
• „Ferice de cel care are minte”

Întrucît finisăm pagina ,iar elevul are şi el situaţia cînd finisează caietul îl
povăţuim astfel:
• Ai şansa s-o iai de la început !
Considerăm că o comunicare prin înţelepciunile populare, descrise
anterior îl va apropia pe elevul nostru de valorile naţionale autentice şi
vom cîştiga discipoli cultivaţi, iar noi tot vom scrie răvaşe....

P.S Ca orice articol publicat de mine anterior, acesta îşi are istoria sa.
Împărtăşindu-mi experienţa în cadrul orelor de la cursurile IŞE, despre
comunicarea prin corespondenţă, o învăţătoare destul de creativă a adaptat
situaţia la viaţa de toate zilele şi a remarcat: ”Aşadar domnilor cinovnici,
ungeţi bine roţile, dacă vreţi să meargă carul” (N.B cu referinţă la
verificarea caietelor”
Drd.Mariana Marin,
Învăţătoare,gradul didactic I
Liceul teoretic „G.Călinescu”,
mun.Chişinău,
Lector superior IŞE,