Sunteți pe pagina 1din 5

Carol Schmidt

A contribuit la construirea capelei din cartierul Râșcani și a câtorva case pentru invalizi (1877-
81). Cu concursul său au fost pavate străzi, a fost deschis un azil pentru pribegi (1899), s-a
construit Amfiteatrul popular cu o sală de spectacole (1900), a fost dezvelit bustul lui Pușkin,
au fost trase primele linii de tramvai (1881-95), a fost construit primul apeduct și rețeaua de
canalizare a orașului, s-a introdus iluminatul stradal, s-au construit numeroase edificii (Școala
Reală (1886), Gimnaziul de Fete al Principesei Natalia Dadiani (1900), Muzeul de istorie a
ținutului (1889), sediul actual al Primariei (1901) etc.) A fost membru al Comitetului
Basarabean de Tutelare a Orfelinatelor, președinte al Direcției Chișinău a Societății de
Ajutorare a Tinerilor Studioși, epitrop al Liceului de Comerț și al Școlii Reale.A fost inițiatorul
deschiderii unui muzeu al școlilor, a Socetății Muzicale Armonia și a școlii orășenești de Arte
Plastice (1894, azi - Colegiul de arte plastice Alexandru Plămădeală).
Reforma agrară în Basarabia a avut particularităţile sale. În Moldova, dezrobirea ţăranilor
fusese înfăptuită încă în anul 1749 de către Constantin Mavrocordat. Problema lichidării
dependenţei personale a ţăranilor de stăpînirii lor aşa cum exista ea în Rusia, pentru Moldovei
de Est (Basarabia) nu era actuală. Înainte de reforma ţărănească din 1861 din Rusia în
Basarabia, se numărau 11.681 iobagi, dintre care doar 100 practicau agricultura. Aceştia erau
ţiganii care, pînă la 1812, au fost robi, şi ţăranii ruşi aserviţi, aduşi de către moşierii ruşi după
1812 în Basarabia. Reforma ţărănească, din 19 februarie 1861, s-a aplicat în Basarabia doar
asupra ţiganilor iobagi. Ei nu au fost împroprietăriţi, fiind trecuţi doar în categoria de ţărani.
Pentru dreptul de a folosi pămîntul moşierilor, noii ţărani trebuiau să presteze proprietarilor
boierescul şi alte obligaţii. Ei se vor elibera definitiv în anul 1868.
La 14 iulie 1868, a fost semnat decretul privind împroprietărirea ţăranilor din Basarabia.
Împroprietărirea s-a făcut la o scară mai largă decît în celelalte gubernii ale Rusiei, iar
terenurile au trecut direct în mîinile ţăranilor şi nu în proprietatea obştii săteşti. Mărimea
suprafeţei de împroprietărire a fost stabilită în funcţie de zonă, fertilitatea solului şi densitatea
populaţiei. Unei familii de ţărani îi revenea în medie 8 desetine de pămînt în judeţul Orhei şi
13,5 desetine în judeţul Akkerman. În multe cazuri, moşierii au încercat să profite de sărăcia
ţăranilor, propunîndu-le „în dar” doar jumătate din terenul cuvenit potrivit legii.
Răscumpărarea pămîntului, stabilită la valoarea de 1 rublă 78 copeici pentru o desetină sau 5
ruble 16 copeici pentru «nadel», s-a făcut în decursul a două decenii, atît în muncă, cît şi în
sume de bani. În baza prevederilor Regulamentului şi Contractului normal din 1868, moşierul
trebuia să primească de la ţăran 20% din valoarea lotului, iar 80% de la stat. Statul urma să
recupereze suma plătită moşierului de la ţăran, cu dobîndă, pe parcursul a 49 de ani. Pînă la
achitarea celor 20%, ţăranul era obligat să asigure moşierului vechile prestaţii.
Familiile de ţărani au primit următoarele loturi: în judeţul Hotin cîte 8,5 desetine, Soroca – 8-
9,5, Bălţi – 9,5, Orhei – 8, Chișinău – 8‐9,5, Tighina – 10,5‐11,5 şi Cetatea Albă cîte 13,5
desetine. Conform datelor statistice, pe parcursul realizării reformei agrare, din diferite motive,
nu au fost împroprietăriţi toţi ţăranii cu mărimea prevăzută a lotului de pămînt. Astfel, în
judeţul Hotin, o mare parte a ţăranilor au fost împroprietăriţi cu loturi mai mici decît prevedea
legea.
Necesitatea unor reforme de ordin administrativ a fost realizată prin introducerea
zemstvelor – o instituţie reprezentativă, care avea menirea să soluţioneze problemelela nivel
local. Zemstva se introduce în Basarabia în anul 1869. În competenţa zemstvei au intrat: dările
locale ale populaţiei; aprovizionarea populaţiei; asistenţa socială; asigurarea clădirilor contra
incendiului; sănătatea publică; învăţămîntul public. Zemstva nu era un organ al statului, dar se
afla sub controlul guvernului, căci pentru soluţionarea unor probleme se cerea aprobarea
guvernatorului sau ministerului de interne. Zemstvele erau structurate pe trei niveluri: zemstva
gubernială, zemstvele judeţene şi cele de voloste.
Implementarea reformei judiciare în Moldova de Est (Basarabia) s-a realizat în baza
statutului judiciar din 1864. Acesta avea la bază principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa
legii, crearea instituţiilor de judecată unice pentru toţi cetăţenii, indiferent de originea şi
statutul social. Procedura juridică era publică, judecătorii inamovibili. A fost introdusă
instituţia avocaturii şi curtea cu juraţi. Guvernatorul militar al Basarabiei s-a pronunţat pentru
desfăşurarea procedurii de judecată în limba rusă. În schimb nobilimea basarabeană propus ca
limba oficială în judecătoriile locale să fie limba moldovenească, motivînd decizia prin faptul
că, pînă în 1828, aceasta a fost limba oficială şi că majoritatea populaţiei nu cunoştea limba
rusă.
În Basarabia, reforma judiciară a fost aplicată din anul 1869, determinînd o nouă restrîngere a
sferei de acţiune a legilor moldoveneşti. Procesele urmau să se desfăşoare exclusiv în limba
rusă. În scurt timp, cele cîteva funcţii de traducători existente pe lîngă Judecătoria
din Chișinău au fost lichidate.
Cu toare acestea, limba moldovenească nu a fost dată uitării, nu a dispărut. Cu toate că nu era
folosită în sfera publică (administraţie, justiţie), ea trăieşte prin purtătorii săi, etnicii
moldoveni. şcolile elementare care se deschid în număr mare la finele secolului al XIX-lea în
mediul rural au ca limbă de instruire limba moldovenească. Aşa cum peste 90% a populaţiei
trăiesc în sate, anume aceşti ţărani sînt purtători ai limbii moldoveneşti. Următoarele trepte ale
învăţămîntului, gimnaziul, liceul se fac în limba rusă, însă cea mai mare parte a populaţiei nu
ajunge să fie instruită în aceste instituţii. Mediul rural, conservator prin tradiţie, a fost cel care
a păstrat limba moldovenească, obiceiurile şi datinile strămoşeşti.
Reforma orăşenească a fost implementată în Moldova de Est (Basarabia) cu începere din
anul 1871, după ce fusese adoptată în Rusia. Conform Regulamentului urban, în oraşe se creau
dume şi uprave orăşeneşti ca organe elective alese de orăşeni. În duma orăşenească aveau
dreptul de a alege şi a fi alese numai persoanele care plăteau impozite. Duma era organul
deliberativ, iar uprava – organ executiv. Uprava era alcătuită din doi sau mai mulţi membri,
prezidaţi de şeful oraşului (gorodskoi golova). La Chișinău şeful oraşului era confirmat de
Ministerul de interne, iar în celelalte oraşe – de guvernator. La 23 martie 1871 s-a deschis
Duma orăşenească la Chișinău. La Bălţi şi Orhei a fost organizată o administraţie simplificată,
compusă din primar numit golova şi doi ajutori. Ulterior, reforma orăşenească s-a extins
asupra oraşelor Akkerman, Bender, Hotin, Soroca.
Competenţele dumei şi upravelor orăşeneşti ţineau de gospodărirea şi aprovizionarea oraşului,
amenajarea pieţelor şi tîrgurilor, întreţinerea spitalelor, chestiunile învăţămîntului, dezvoltarea
comerţului şi a industriei locale, măsurile contra incendiilor, înfiinţarea burselor şi caselor de
credit, deschiderea teatrelor, bibliotecilor, muzeelor. Guvernatorul avea dreptul de a stabili
şedinţele dumei orăşeneşti şi de a controla gestionarea banilor dumelor.
Reforma orăşenească în Basarabia a extins principiile de organizare şi activitate a zemstvelor
şi asupra oraşelor, administrarea lor nimerind, în mare parte, – ca şi zemstvele – în mîinile
nobilimii. Astfel, în anul 1910, din cei 51 de membri ai Dumei orăşeneşti din Chișinău, circa
60% erau nobili, iar în 1913 peste 53%.
În 1892 a fost adoptat un nou Regulament urban care limita autoadministrarea oraşelor,
stabilind cenzul de avere pentru alegătorii din oraşe în locul celui fiscal. Din acest motiv în
componenţa dumelor orăşeneşti după 1892 au intrat şi mai mulţi nobili.
Reforma militară. În anul 1874, guvernul rus a reorganizat serviciul militar, prin care s-a
încercat modernizarea armatei ruse după modelul german. Noua lege a introdus obligativitatea
serviciul militar, înlocuind vechiul sistem de recruţi. Durata serviciului militar pentru soldaţi a
fost micşorată, de la 25 la 6 ani. În 1812 locuitorii Moldovei de Est (Basarabia) au fost scutiţi
de serviciul în armata imperială. Din 1874 ei sînt recrutaţi în armata rusă, participînd în
războaiele purtate de Rusia.