Sunteți pe pagina 1din 13

Injectia subcutanata

Injecţia subcutanată este manevra prin care medicaţia este introdusă cu ajutorul unui
ac ataşat la seringă in ţesutul adipos subcutanat. Această cale de administrare a
medicamentelor este preferată atunci cand se doreşăte absorbţia lentă şi continuă a
substanţei (de ex. pentru administrarea insulinei sau heparinei).

Zonele anatomice potrivite pentru administrarea injecţiilor subcutanate sunt faţa


anterioară a abdomenului (mai ales regiunea periombilicală) şi părţile laterale ale
braţelor şi coapselor. Fată laterală a braţului este favorabilă pentru acest tip de
injecţie deoarece este puţin dureroasă şi deoarece ţesutul adipos subcutanat nu
conţine la acest nivel vase sanguine mari. Abdomenul (regiunea periombilicală) este
preferată pentru administrarea heparinei deoarece stratul adipos subcutanat este
bine reprezentat la acest nivel.

Tehnica injectiei
Injecţia propriu zisă parcurge următorii paşi:

 toate materialele necesare se pun la indemană, langă patul pacientului. Se verifică


prescripţia şi numele pacientului

 dacă e necesar ajutaţi pacientul să se aşeze confortabil şi să i şi scoată hainele


pentru a expune locul injecţiei

 badijonarea locului injecţiei cu un tampon cu alcool

 cu mana non-dominantă se face un pliu din tegument şi adipozitatea subcutanată


(pentru a preveni introducerea sunstanţei in musculatura subiacentă)

 tinand seringa cu mana dominantă se introduce acul prin piele in pliul făcut anterior

 intr-un unghi de 90† dacă acul este scurt şi stratul subcutanat este gros

 intr-un unghi de 45† dacă acul este lung şi stratul subcutanat este subţire

 verificarea poziţiei acului

o cu degetele care menţin pliul cutanat se palpează varful acului; dacă


acesta se simte poziţia este corectă; dacă nu, ar putea fi prea profund

o nu e necesară aspirarea, deoarece este foarte improbabil să se inţepe


un vas sanguin la acest nivel
 introducerea substanţei medicamentoase prin impingerea lentă a pistonului

 scoaterea acului

o se aşteaptă 1-2 secunde pentru a preveni ieşirea substanţei

o se scoate acul

 se aplică un tampon; nu e nevoie de masaj local

 acul şi seringa folosite se pun imediat in containerul special pentru materiale


ascuţite, contaminate

 inregistrarea administrării medicamentului in fişa pacientului; se menţionează


eventualele incidente

 ne asigurăm că pacientul se simte confortabil

Injectia intradermica

Injecţia intradermică este manopera prin care se introduce o cantitate mică de lichid
(≤ 1ml) în grosimea stratului dermic al pielii.

Injecţia intradermică este utilizată în scop diagnostic pentru testări imunologice (de


ex. reacţia la tuberculinnă sau testarea la diferiţi alergeni).

Pentru injecţia intradermică se folosesc ace subţiri (25-30 G) şi scurte (1-2 cm). Se
folosesc seringi de volum mic (≤ 1 ml). Se administrează la nivelul antebraţului, pe
faţa anterioară şi internă a acestuia.

Tehnica injectiei

 toate materialele necesare se pun la îndemâna, lânga patul pacientului; se verifica


prescriptia si numele pacientului

 -daca e necesar ajutati pacientul sa se aseze confortabil si sa îsi scoata hainele


pentru a expune locul injectiei
 -badijonarea locului injectiei cu un tampon cu alcool

 -cu mâna non-dominanta se întinde pielea antebratului (se prinde în palma fata
posterioara a antebratului si se întinde pielea fetei anterioare între degetele 2-5 de o
parte si a policelui de cealalta parte)

 -tinând seringa cu mâna dominanta se introduce acul cu bizoul in sus prin piele la
un unghi de cca 15° (aproape paralel cu planul cutanat); acul se introduce 1-2 mm
astfel încât sa se vada acul prin transparenta epidermului

 -introducerea substantei medicamentoase prin împingerea lenta a pistonului

 prin introducerea substantei epidermul este ridicat, aparând o mica papula de


5-6 mm diametru

 scoaterea acului; se aplica un tampon, dar nu se apasa

 acul si seringa folosite se pun imediat în containerul special pentru materiale


ascutite, contaminate

Injectia intramusculara

Injectia intramusculara (IIM) este manevra terapeutica prin care substantele medicamentoase


sunt introduse în tesutul muscular striat. Calea intramusculara asigura un efect sistemic rapid si
absorbtia unui volum mare din medicatie (pâna la 5 ml).Datorita inervatiei senzoriale reduse a
tesutului muscular injectia intramusculara permite administrarea chiar si a unor substante iritante.

Locul administrarii IIM se alege în functie de starea generala a pacientului si scopul injectiei. IIM
nu se administreaza în zonele inflamate, cu infectii locale sau cicatrici. IIM sunt contraindicate la
pacientii cu tulburari de coagulare.

Identificarea zonelor pentru injectia intramusculara


 muschiul deltoid , folosit de obicei pt. administrarea vaccinurilor
Partea cea mai densa a muschiului deltoid poate
fi gasita prin identificarea procesului acromial;
acul se introduce la 2,5-3 cm sub nivelul
acestuia. Nervul radial si artera brahiala trebuie
evitate. Cerând pacientului sa tina mâna în sold
muschiul se relaxeaza si injectia se face cu
usurinta.

 regiunea dorsogluteala

Pacientul In decubit ventral. Tragând o linie


imaginara între articulatia sacro-iliaca (sau
portiunea superioara a plicii interfesiere) si
trohanterul mare se delimiteaza portiunea situata
superioar si lateral (extern) fata de aceasta linie.
Nerespectarea acestei regiuni poate duce la
lezarea nervului sciatic.

 regiunea ventrogluteala

Cu pacientul în decubit lateral se pune mâna cu


eminenta tenara pe trohanterul mare, indexul
pe spina iliaca antero-superioara si mediusul
larg deschis pe creasta iliaca. Spatiul delimitat
între degetele 2 si 3 corespunde locului injectiei.

 pe fata antero-laterala a coapsei; vastul lateral ; regiunea este folosita de obicei la copii;


exista însa riscul lezarii nervului femoral sau al atrofiei musculare

Regiunea folosita pentru injectie (treimea


mijlocie a muschiului) e situata pe partea
laterala a coapsei la un lat de palma sub
trohanterul mare si un lat de palma deasupra
rotulei.

 
Tehnica injectiei

 materialele necesare se pun la îndemâna în vecinatatea patului bolnavului


 explicati pacientului procedura; asigurati intimitatea
 spalarea mâinilor
 alegerea locului injectiei

o regiunea gluteala este de obicei folosita în cazul adultilor

 muschiul deltoid este potrivit pt. administrarea injectiilor cu volum min (= 2 ml)

 vastul lateral este zona preferata în cazul copiiilor

 schimbati de fiecare data locul injectiei în cazul în care pacientul are nevoie
de IIM repetate

 badijonarea tegumentului cu alcool


 introducerea acului la 90°

Modul în care se tine seringa si se


introduce acul.
 se aspira prin miscarea pistonului înapoi pt. a verifica daca vârful acului nu e într-un vas
de sânge

o se foloseste cealalta mâna pentru actionarea pistonului în timp ce mana


dominanta e folosita pentru mentinerea pozitiei seringii

 daca vine sânge în seringa, se scoate imediat acul; injectia se va face apoi în
alt loc

 se introduce medicamentul în masa musculara prin apasarea pistonului

o nu se forteaza injuctarea medicamentului prin apasarea puternica a


pistonului
o unele medicamente provoaca durere la injectare; acestea provoaca o durere
mai intensa daca medicamentul e injectat rapid

 se scoate acul
 se aplica un tampon si se se apasa usor
 seringa si acul se arunca într-un container pentru materiale ascutite, folosite
 asigurati-va ca pacientul se simte confortabil
 se înregistreaza medicatia administrata în fisa pacientului
Injectia intravenoasa

Injecția intravenoasă reprezintă introducerea soluțiilor medicamentoase cristaline, izotone


sau hipertone în circulația venoasă, prin intermediul unui ac atașat la seringă. Calea
intravenoasă este aleasă atunci când se urmărește obținerea unui efect rapid al soluţiilor
medicamentoase sau când acestea pot provoca distrucţii tisulare. Este folosită în urgenţe
( bolusuri) sau în cazurile în care medicamentele nu se pot administra intramuscular.
Pacientul trebuie supravegheat continuu deoarece atât efectele terapeutice, cât și cele
adverse apar mai repede decât în cazul altor căi.
Atenție!
♦ Nu se introduc soluții uleioase deoarece acestea produc embolii grăsoase și
consecutiv moartea.

♦ Pentru a evita formarea unei echimoze, este necesară comprimarea venei 3-4
minute, după efectuarea injecției.

Locul injecției intravenoase


 Pentru administrarea tratamentului i.v. la adult se aleg venele accesibile ale
membrului superior nondominant: vena cefalică, vena bazilică, vena medio-
cubitală, vena radială sau arcada venoasă dorsală a mâinii. La nou născut se
utilizează venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală a piciorului,
venele gambei) şi venele epicraniene.
 În cazul pacienţilor cu tratament parenteral i.v. de lungă durată, ordinea
puncţionării venelor este întotdeauna dinspre capătul distal spre cel proximal al
membrelor.
 Se va evita puncţionarea venelor situate în vecinătatea unei articulaţii.

Pregătirea materialelor
 tavă medicală sau cărucior rulant;
 medicamentul și soluția utilizată pentru diluție;
 seringi sterile cu amboul situat periferic, de capacităţi adecvate cantităţii de
medicament prescris;
 2 ace cu bizoul ascuţit dar scurt (un ac pentru încărcarea substanţei de
injectat în seringă);
 comprese sterile/tampoane de vată;
 fiolă sau flacon cu soluţia izotonă sau hipertonă;
 mănuşi de unică folosinţă;
 garou, materiale de protecție a patului;
 plasturi post injecție.

Pregătirea pacientului
 psihică:

o se explică necesitatea efectuării injecţiei;


o se explică modul de desfăşurare al procedurii;
o se explică efectele dorite și nedorite;
o se obţine consimţământul pacientului.
 fizică:
o se asigură intimitatea pacientului (dacă este cazul);
o se verifică locurile de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate
accentuată sau cu infecţie;
o se stabilește locul pentru injecţie: venele de la plica cotului – bazilica
sau cefalică; venele de pe partea dorsală a mâinii, venele de pe partea
posterioară a gambei, venele epicraniene (la copii); venele jugulare;
o se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat
și în funcție de starea sa.

Tehnica injectiei

1. Igiena mâinilor
Se spală și se dezinfectează mâinile, apoi se îmbracă mănușile nesterile.

2. Verificări

Se verifică prescripția medicală și identitatea pacientului.

3. Poziție pacient
Se poziţionează pacientul în decubit dorsal, cu membrul superior în extensie
completă a cotului sau în poziţie sezândă pe scaun, cu cotul în extensie și
braţul sprijinit pe un suport textil pe spătarul scaunului.

4. Dezinfectare loc injecție

Se antiseptizează tegumentele regiunii alese, prin mişcări circulare, din centru


spre periferie; în cazul utilizării soluţiilor alcoolice se aşteaptă 30 sec pentru
exercitarea efectului antiseptic.

5. Pregătire soluție

Se aspiră soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard și se elimină
bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală.

Se schimbă acul cu altul capişonat.

6. Aplicare garou
Se aplică garoul, cu 10 cm deasupra regiunii la nivelul căreia urmează să se
facă injecţia i.v.

7. Identificare venă

Se identifică în regiunea antebraţului vena aleasă pentru injectarea i.v. prin


palpare. Dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care
favorizează evidenţierea acestora prin venodilataţie (mişcări repetate de
închidere-deschidere a pumnului, aplicare locală de comprese calde,
introducerea mâinii în apă caldă sau poziţionarea declivă a mâinii).

8. Introducere ac

Odată aleasă vena se procedează la introducerea acului, prin metoda indirectă:


acul cu orificiul bizoului în sus este introdus prin tegumente, sub un unghi de
30-45 grade, la 3-8 mm depărtare de vena aleasă, progresând către aceasta,
sub aspiraţie continuă, pană în momentul apariţiei sângelui venos în seringă.

Se desface garoul după ce acul a fost introdus în venă.


9. Injectare soluție

Injectaţi lent soluţia medicamentoasă, observând locul puncţionat şi reacţiile


pacientului.

10. Finalizare procedură

Se extrage rapid acul adaptat la seringă și se comprimă locul injecţiei cu un


tampon cu alcool 3 – 5 minute pentru hemostază completă.

Îngrijirea pacientului
 se observă locul injecţiei pentru sângerare;
 se ajută pacientul să ocupe o poziţie confortabilă;
 se explică conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat în scop
explorator;
 se supraveghează pacientul pentru a surprinde eventualele complicaţii şi se
anunță medicul dacă acestea apar.

Rezultate aşteptate/dorite
 medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată;
 pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop;
 pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop
explorator.

Rezultate nedorite
 flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe
iritante pentru intima vasului (ex. Soluţiile hipertone) → se injectează soluția lent;
 senzaţie de uscăciune în faringe şi valul de căldură → se injectează soluția lent și se
comunică cu pacientul;
 hematom prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului → se
aplică comprese umede reci;
 ameţeli, lipotimie, colaps → se anunță medicul;
 reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator → se anunţă medicul și se
intervine de urgenţă conform protocolului.

Complicaţiile injecțiilor intravenoase


 Perforarea venei este rezultatul unui defect de tehnică şi se soldează cu
injectarea paravenoasă a drogului administrat. Secundar acesteia pot apărea
echimoze, hematoame locale şi flebite în cazul injectării paravenoase a unui
medicament iritant.
 Traumatismele venoase repetate ca urmare a utilizării frecvente a aceleiaşi
vene sau injectării de substanţe cu potenţial iritant determină tromboflebite.
 Puncționarea unei artere se datorează unui defect de tehnică. Accidentul
este sugerat de apariţia în seringă a sângelui arterial, de culoare mai deschisă
decât cel venos.
 La injectarea accidentală intraarterială a medicamentului pacientul resimte
o durere locală vie, însoţită de spasm arterial, cu albirea şi ulterior cianoza
mâinii şi degetelor.
 La administrarea injecţiilor i.v. este posibilă producerea sincopei vaso-
vagale, de teamă; în cazul pacienţilor anxioşi, hipervagotoni.
 În cazul administrării i.v. este posibilă, ca la orice cale de administrare a
medicaţiei, apariţia reacţiilor alergice. Dată fiind administrarea rapidă a unei
cantităţi mari de alergen acestea pot îmbrăca aspectul cel mai grav, al șocului
anafilactic. Într-o asemenea situaţie se întrerupe administrarea medicamentului,
se păstrează acul în venă, se schimbă seringa şi se administrează medicaţia
de urgenţă (Adrenalină, Hemisuccinat de hidrocortizon sau Metilprednisolon).

S-ar putea să vă placă și