“Junimea” reprezinta cea mai importanta grupare literara din secolul al

XIX-lea; aceasta a luat fiinta la Iasi, in anul 1863. Membri fondatori ai
societatii sunt cinci tineri de curand sositi la Iasi, din strainatate de la studii:
Titu Maiorescu, P.P.Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi si Vasile Pogor.
   
Titu Maiorescu – Junimea au fost: raspandirea spiritului critic care s-a
manifestata in primul rand prin respectul pe care il manifestau junimistii
pentru adevarul istoric si studierae trecutului si prin cultivarea simplitatii.
Nevoia de claritate, rigoarea, ratiunea vor fi  repere permanente ale
junimistilor. Spiritul filozofic al Junimii este reprezentat de dorinta
membrilor de a construi pe o solida baza teoretica in care aplicatiile devin
doar o urmare fireasca a rationamentului; Gustul junimistilor pentru clasic
si academic este reprezentat de refuzul acestora de a accepat inovatiile
momentullui indiferent daca acestea se numeau simbolism sau naturalism in
literatura, impresionism in pictura sau muzica; Spiritul oratoric al
junimismului impune un model in care totul, de la vestimentatie la distie
trebuia sa dovedeasca perfecta stapanire de sine, rigoare, masura. Iar
spiritul ironic al junimistilor venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de
formalitati al actiunii lor culturale, devizele glume precum “intra cine vrea
ramane cine poate” sau poreclele de care nu scapa nimeni sunt un mod de
a intelege activitatea junimista. Sub directia lui Iacob Negruzzi, apare la 1
martie 1867 revista “Convorbiri literare”, aici publica Titu Miaorescu,
Mihai Eminescu,Ion Creanga si multi alti junimisti.

Ideile pe care le-a promovat revista junimista au fost: introducerea

alfabetului latin in locul celui chirilic. Combaterea etimologismului, folosirea
ortografiei fonetice, respingerea calcului lingvistic si aveau rezerve in privinta
introducerii neologismelor.
  
 Titu Maiorescu (1840-1917), critic literar si estetician a fost cel mai
important membru fondator al societatii literare “Junimea”. Maiorescu a
declansat o violenta campanie impotriva “directiei vechi” in cultura si
literatura. Primul studiu va fi “O cercetare critica asupra poeziei romane de al
1867”. El va fi urmat de “Asupra poeziei noastre populare”, “Limba romana in
jurnalele din Austria”, “In contra directiei de azi in cultura romana”, “Directia
noua in poezia si proza romana”. Studiile vor fi renumite in anul 1874, intr-o
prima editie de “Critice”.
   
In articolul sau, “O cercetare critica asupra poeziei
romane”, Maiorescu afirma ca poezia, ca toate artele de altfel, exprima
frumosul, spre deosebire de stiinta care se ocupa de adevar. Cea mai
importanta deosebire dintre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde
numai idei pe cand frumosul cuprinde idei sensibile. Prima conditie, dar o
conditie indispensabila, este conditia materiala care indiferenta daca este
poezie epica, lirica sau dramatica trebuie sa trezeasca in mintea auditoriului
imagini sensibile, concrete care sa emotioneze cititorul.

Frumosul nu este o idee teoretica, si o idee imbracata in forma sensibila si

tocmai de aceea cuvantul poetic trebuie sa reproduca aceasta forma. Prin
urmare, un sir de cuvinte care nu sunt decat notiuni reci, abstracte, fie ele
oricat de bine rimate, daca nu transmit sentimente, nu sunt poezii ci un tip de
proza rimata.

 Conditia materiala este creata de urmatoarele mijloace: primul mijloc este

alegerea cuvantului cel mai putin abstract, al doilea mijloc este folosirea
adjectivelor, adverbelor, in doua cuvinte, ale epitetelor ornante, al treilea
mijloc de a realiza aceeasi conditie sunt personificarile obiectelor prea
abstracte precum si a calitatilor si actiunilor. Al patrulea mijloc pentru a
ajunge la acelasi rezultat il reprezinta folosirea comparatiei si metaforei.
 A doua conditie care nu trebuie sa lipseasca dintr-o poezie este conditia
ideala, aceasta conditie este reprezentata de sentimente si pasiuni. Prin
urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania sunt “obiectele”
folosite de poeti; invatatura, principiile morale, politica sunt “obiectele” stiintei
dar niciodata ale artelor.
Poezia trebuie sa cuprinda idei cu inceput si sfarsit si sa dea astfel o
satisfactiee spiritului omenesc.
Poetul trebuie sa exprime sentimente umane, aflat el insusi sub influenta lor.
Intre deosebirirle care disting afectiunea in general de celelalte stari ale
cugetului omenesc se pot exemplifica urmatoarele: o mare repeziciune a
miscarilor ideilor, ca exemplu elocvent este spaima care  strabate mintea cu
o sumedenie de idei atunci cand o simtim si o alta deosebire o reprezinta
extragerea obiectelor sub influenta setimentelor. Scopul celor doua conditii
nu este acela de a crea poeti, ci de a ne feri de "falsi"poeti care pretind ca
stiu sa creeze. Primul scop al articolului este acel ade a ajuta poetii inascuti
sa isi perfectioneze felul de a scrie iar al doilea scop al articolului este acela
de a ajuta publicul sa isi dea seama care sunt poezii cu adevarat
pretioase. Aceasta critica urmareste sa curete literatura de “falsi” poeti
pentru a-i ajuta pe cei tineri sa aleaga doar lucrurile bune din trecut si
sa isi indrepte greselile.

    In articolul numit “Comediile d-lui I.L.Caragiale”, Maiorescu lanseaza

ideea ca valoarea unei opere nu are nicio legatura cu calitatea umana si ca
valoarea unei opere consta in capacitatae de a ridica cititorul din lumea in
care traieste si sa il purifice prin arta. Titu Maiorescu afirma despre
comediile lui I.L.Caragiale ca sunt lucrari originale si ca pun in scena
stereotipuri umane din viata noastra sociala si le dezvolta trasaturile
caracteristice, cu obiceiurile lor, cu limbajul lor si sunt puse in situatiile alese
de autor.

FacebookMessengerTwitterEmailWhatsApp