Sunteți pe pagina 1din 8

IV.

DINAMICA APELOR RÂURILOR

Mişcarea apei este o caracteristică fundamentală a cursurilor de apă fiind determinată


de forţe externe (gravitaţie, Coriolis, centrifugă, forţa de frecare externă) şi interne
(vâscozitate).

1. Forţele care acţionează asupra apei din râuri

1.1. Mişcarea apei din râuri este determinată în primul rând de panta acestora,
respectiv acceleraţia gravitaţională. Diferenţa de altitudine dintre un punct situat în amonte şi
un altul, situat în aval, reprezintă o „cădere” a apei, respectiv o forţă gravitaţională.
gravitaţională (Figura ).

P P2

H  H`

P1
G

Figura. Deplasarea unei molecule de apă pe un plan înclinat


Unde: A – picătura de apă
G – greutatea picăturii de apă
P1, P2 – componente ale funcţiei de deplasare

În fond, profilul longitudinal al unui râu este un plan înclinat iar deplasarea apei se face
conform regulilor fizicii.
1.2. În al doilea rând, mişcarea apei din râuri este influenţată şi de forţa Coriolis.
Râurile îşi etalează cursurile pe lungimi mari, au direcţii de scurgere diferite şi ca urmare,
mişcarea de rotaţie a Pământului are influenţă asupra dinamicii râurilor.

1
Forţa Coriolis este acea forţă care rezultă din rotaţia Pământului şi care face ca râurile
cu direcţie meridiană să se abată spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în emisfera
sudică. Reprezintă în consecinţă o inerţie a apei din albii, care nu face corp comun cu rocile
din patul şi malurile acestora şi are tendinţa de a „rămâne” în urmă, acţionând asupra
malurilor respective (drept în emisfera nordică şi stâng în cea sudică). Fenomenul comportă şi
o anumită „denivelare” a apei în profil transversal. Pe ansamblu însă, situaţiile sunt foarte
complexe din varii cauze: direcţii complicate ale cursurilor de apă, lungimile şi lăţimile lor
foarte diferite, rocile talvegului şi malurilor cu durităţi diferite, evoluţia albiilor în plan sub
impulsul pantelor locale şi a transportului solid, etc.
1.3. Forţa centrifugă acţionează în cazul malurilor concave şi este dată de formula:
V2
C  m
R
unde: m = masa apei
V = viteza apei
R = raza curburii meandrului
Acest fenomen determină o anumită înălţare a nivelului apei către malul concav şi o
intensificare a acţiunii de eroziune asupra acestuia. În compensare pe malul convex,
predomină, aluvionările cu formarea reniilor (Figura )

2
mal stâng mal drept
 H

mal stâng
mal drept
H 

Figura. Ridicarea apei spre malul concav datorită forţei centrifuge (după
I. Pişota şi I. Buta. 1975)

2. Mişcarea laminară şi mişcarea turbulentă


Mişcarea apei în albiile râurilor, dependentă direct de panta de scurgere (forţa
gravitaţiei) şi invers proporţional de particularităţile morfometrice ale albiei (rugozitate), se
poate desfăşura laminar sau turbulent, în funcţie de raportul factorilor de control (pantă şi
rugozitate).
2.1. Mişcarea laminară este reprezentată prin deplasarea paralelă lină a şuviţelor
(sectoarelor) de apă în toată masa de apă, cu o viteză mai mare la suprafaţă şi la mijlocul
râului şi mai mică spre fundul apei şi spre maluri. În cadrul albiilor naturale, mişcarea
laminară se întâlneşte foarte rar. Este specifică, cu precădere, canalelor cu pantă redusă care
prezintă un strat subţire de apă.
2.2. Mişcarea turbulentă sau dezordonată se caracterizează prin deplasarea haotică,
instabilă a fâşiilor de apă şi apare la depăşirea unui anumit prag al vitezei (viteza critică),
diferenţiat în funcţie de asperităţile talvegului şi neregularităţile malurilor. În mişcarea
turbulentă masa de apă se află într-un amestec continuu, fapt ce contribuie la omogenizarea
temperaturilor, turbidităţilor şi a încărcăturii chimice şi / sau a poluanţilor.
Schimbările de direcţie şi de viteză, frecvente în cazul mişcării turbulente dau naştere
vârtejurilor.
Mişcarea turbulentă a apei prezintă următoarele caracteristici:

3
- vectorul viteză, în fiecare punct al curentului de apă, are o direcţie variabilă ce tinde,
sub unghiuri diferite, spre direcţia principală a cursului de apă; de aici deplasarea în vârtejuri;
- viteza la fund şi la maluri este sensibil mai mică decât în sectoarele centrale ale
secţiunii udate;
- mişcarea apei la turbulenţe nu depinde de vâscozitatea ei;
- la curgerea apei în râu, rezistenţa este proporţională cu pătratul vitezei curentului.

3. Curenţii din apa râurilor

Din cele prezentate mai sus, rezultă că deplasarea apei în albiile râurilor este un proces
complex, dependent de panta de scurgere, de particularităţile morfometrice ale acestora,
precum şi de coeziunea slabă a particulelor de apă, forţa Coriolis etc. Se poate consta faptul
că, există variaţii semnificative ale vitezei de curgere a apei atât în plan orizontal (pe lăţimea
râurilor) cât şi vertical (în adâncime).
Într-un curs natural de apă se formează o serie de curenţi superficiali şi interiori,
complecşi. Fără a intra în detalii de hidraulicitatea albiilor prezentăm grafic modul lor de
formare. Figura nr. 10.3

4
coamă

Schema curenţilor circulari


provocaţi de curentul superficial

Schema curenţilor elicoidali longitudinali


Schema curentului superficial
convergent

Schema curenţilor din zonele de curbură ale râurilor

Figura 10.3. Curenţii din albiile râurilor

În ceea ce priveşte modul de formare şi de evoluţie a curenţilor din masa de apă a unui
râu, se pot separa patru tipuri:
Tipul I: curenţi care se desfac la fund, de la mijloc către maluri şi formează două
circuite închise. Se formează la râuri late şi puţin adânci, unde influenţa malurilor este slabă.
Se numesc curenţi divergenţi. (Figura nr. 10.4 )

Fig. nr. 10.4 Curenţi de tip I – divergenţi

Tipul II: Curenţi convergenţi. Aceştia converg din adâncuri spre suprafaţă şi de la
maluri către mijlocul râului. Caracteristic la râuri late, adânci şi cu viteze mari. (Figura nr.
10.5)

Fig. nr. 10.5 Curenţi de tip II – convergenţi

5
Tipul III: curenţi circulari cu o singură direcţie, care iau naştere în zona adâncă a
albiei şi se îndreaptă de la malul concav spre cel convex. Se formează la sectoare de râu
meandrate, unde profilul transversal al talvegului este înclinat spre malul concav. (Figura nr.
10.6 ).

Fig. nr. 10.6. Curenţi de tip III – curenţi circulari

Tipul IV: Curenţi de tranziţie reversibilă de la tipul I la II (şi invers), în funcţie de


raportul dintre lăţimea şi adâncimea albiei. La revărsări, direcţia generală a curenţilor caută să
se conformeze direcţiei văii râului şi nu sinuozităţii albiei minore. Se formează astfel două
cursuri de apă: superior, ce urmează direcţia văii; inferior, pe direcţia albiei minore. Se pune
în evidenţă existenţa unor zone de amestec turbulent în regiunea de tranziţie dintre albia
minoră şi cea majoră, caracterizate prin formarea de turbioane cu axa verticală care realizează
un transfer cantitativ de mişcare între albii. În urma acestui transfer cantitativ de mişcare între
albia minoră şi cea majoră, produs prin aceste turbioane, vitezele şi debitele corespunzătoare
primei, se reduc, iar celei corespunzătoare celei de-a doua, cresc.

4. Viteza apei râurilor

Atât pe lăţime, cât şi în adâncime există o variaţie a vitezelor de scurgere determinată


de contactul masei de apă cu aerul de deasupra, cu malurile şi cu patul albiei. În general viteza
apei scade de la mijlocul (axul) râului către maluri şi de la suprafaţă către adâncime. În ceea
ce priveşte variaţiile vitezei apei pe lăţimea râului situaţiile sunt numeroase. Pentru
monitorizarea acestora, atunci când se efectuează măsurători de debite se ţine cont de astfel de
situaţii, stabilindu-se un număr echitabil de verticale de măsurare a vitezei, în funcţie de
lăţimea râului (cca. 8-15 verticale de viteză în medie şi altele, suplimentare, în caz de nevoie).
Dacă avem în vedere variaţia vitezei pe adâncime, practica a demonstrat următoarele:

6
- viteza maximă nu este chiar la suprafaţa oglinzii apei, unde frecarea cu aerul se pune în
evidenţă, ci ceva mai jos; cei mai mulţi autori consideră că la 0,2 h (unde h = adâncimea
apei);
- viteza scade treptat de la punctul 0,2 h, către fundul albiei ajungând până la 0.
Diagrama de variaţie a vitezelor, pe adâncime se numeşte epura sau hodogragul
vitezelor. (Figura nr. 10.7).
În cazul apariţiei unor obstacole în albia
râului (îngustări, lărgiri, vegetaţie cu
Vsupraf zăpadă
crengi la suprafaţa apei etc.) formele
gheaţă
Vmax Vmax epurelor de viteză sunt foarte diferite.

h Pentru urmărirea corectă a vitezelor


râurilor în secţiunile staţiilor
hidrometrice, în practică se alege

Sensul Sensul
numărul de verticale de viteză în funcţie
curentului curentului de lăţime, dar nu mai puţin de 4 – 5, aşa
cum se prezintă mai jos.

A. în albie liberă B. în albie cu fenomene


de îngheţ

Fig. nr. 10.7 Epura (hodograful) vitezelor în albie liberă (A) şi cu fenomene de îngheţ (B)

a) În ceea ce priveşte lăţimea râului, conform instrucţiunilor:

B (m) Sub 1 m 1 – 10 10 - 40 40 – 60 60 – 80 80 –100 Peste 100 m


Nr.vert.. 4-5 8-9 10 10 – 12 10 – 12 10 – 12 12 – 15

b) Pe adâncime, repartiţia punctelor de măsurare a vitezelor se face astfel:


În albiile libere - sub 0,15 m – nu se măsoară viteza sau se utilizează
micromorişti:
- 0,15 – 0,20 m – la 0,6 h;
- 0,21 – 0,40 m – la supraf.; la fund;
- 0,41 – 0, 80 m – 0,2 h; 0,6 h; 0,8 h;
- peste 0,80 m supraf. 0,2; 0,6; 0,8 h, fund unde, h reprezintă
adâncimea verticalei de viteză, în m:

7
În cazul podului de gheaţă şi a năboiului se execută măsurarea vitezei şi la adâncimea
de 0,4 h.
Pe baza rezultatelor măsurătorilor asupra vitezei efectuate în punctele standard, pe
lăţime şi adâncime, se pot trasa izotahe (curbe care unesc puncte cu aceeaşi viteză). Metoda
izotahelor, deşi puţin folosită în practică, poate fi utilizată pentru determinarea debitelor de
apă.

S-ar putea să vă placă și