Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.1. Mişcarea apei din râuri este determinată în primul rând de panta acestora,
respectiv acceleraţia gravitaţională. Diferenţa de altitudine dintre un punct situat în amonte şi
un altul, situat în aval, reprezintă o „cădere” a apei, respectiv o forţă gravitaţională.
gravitaţională (Figura ).
P P2
H H`
P1
G
În fond, profilul longitudinal al unui râu este un plan înclinat iar deplasarea apei se face
conform regulilor fizicii.
1.2. În al doilea rând, mişcarea apei din râuri este influenţată şi de forţa Coriolis.
Râurile îşi etalează cursurile pe lungimi mari, au direcţii de scurgere diferite şi ca urmare,
mişcarea de rotaţie a Pământului are influenţă asupra dinamicii râurilor.
1
Forţa Coriolis este acea forţă care rezultă din rotaţia Pământului şi care face ca râurile
cu direcţie meridiană să se abată spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în emisfera
sudică. Reprezintă în consecinţă o inerţie a apei din albii, care nu face corp comun cu rocile
din patul şi malurile acestora şi are tendinţa de a „rămâne” în urmă, acţionând asupra
malurilor respective (drept în emisfera nordică şi stâng în cea sudică). Fenomenul comportă şi
o anumită „denivelare” a apei în profil transversal. Pe ansamblu însă, situaţiile sunt foarte
complexe din varii cauze: direcţii complicate ale cursurilor de apă, lungimile şi lăţimile lor
foarte diferite, rocile talvegului şi malurilor cu durităţi diferite, evoluţia albiilor în plan sub
impulsul pantelor locale şi a transportului solid, etc.
1.3. Forţa centrifugă acţionează în cazul malurilor concave şi este dată de formula:
V2
C m
R
unde: m = masa apei
V = viteza apei
R = raza curburii meandrului
Acest fenomen determină o anumită înălţare a nivelului apei către malul concav şi o
intensificare a acţiunii de eroziune asupra acestuia. În compensare pe malul convex,
predomină, aluvionările cu formarea reniilor (Figura )
2
mal stâng mal drept
H
mal stâng
mal drept
H
Figura. Ridicarea apei spre malul concav datorită forţei centrifuge (după
I. Pişota şi I. Buta. 1975)
3
- vectorul viteză, în fiecare punct al curentului de apă, are o direcţie variabilă ce tinde,
sub unghiuri diferite, spre direcţia principală a cursului de apă; de aici deplasarea în vârtejuri;
- viteza la fund şi la maluri este sensibil mai mică decât în sectoarele centrale ale
secţiunii udate;
- mişcarea apei la turbulenţe nu depinde de vâscozitatea ei;
- la curgerea apei în râu, rezistenţa este proporţională cu pătratul vitezei curentului.
Din cele prezentate mai sus, rezultă că deplasarea apei în albiile râurilor este un proces
complex, dependent de panta de scurgere, de particularităţile morfometrice ale acestora,
precum şi de coeziunea slabă a particulelor de apă, forţa Coriolis etc. Se poate consta faptul
că, există variaţii semnificative ale vitezei de curgere a apei atât în plan orizontal (pe lăţimea
râurilor) cât şi vertical (în adâncime).
Într-un curs natural de apă se formează o serie de curenţi superficiali şi interiori,
complecşi. Fără a intra în detalii de hidraulicitatea albiilor prezentăm grafic modul lor de
formare. Figura nr. 10.3
4
coamă
În ceea ce priveşte modul de formare şi de evoluţie a curenţilor din masa de apă a unui
râu, se pot separa patru tipuri:
Tipul I: curenţi care se desfac la fund, de la mijloc către maluri şi formează două
circuite închise. Se formează la râuri late şi puţin adânci, unde influenţa malurilor este slabă.
Se numesc curenţi divergenţi. (Figura nr. 10.4 )
Tipul II: Curenţi convergenţi. Aceştia converg din adâncuri spre suprafaţă şi de la
maluri către mijlocul râului. Caracteristic la râuri late, adânci şi cu viteze mari. (Figura nr.
10.5)
5
Tipul III: curenţi circulari cu o singură direcţie, care iau naştere în zona adâncă a
albiei şi se îndreaptă de la malul concav spre cel convex. Se formează la sectoare de râu
meandrate, unde profilul transversal al talvegului este înclinat spre malul concav. (Figura nr.
10.6 ).
6
- viteza maximă nu este chiar la suprafaţa oglinzii apei, unde frecarea cu aerul se pune în
evidenţă, ci ceva mai jos; cei mai mulţi autori consideră că la 0,2 h (unde h = adâncimea
apei);
- viteza scade treptat de la punctul 0,2 h, către fundul albiei ajungând până la 0.
Diagrama de variaţie a vitezelor, pe adâncime se numeşte epura sau hodogragul
vitezelor. (Figura nr. 10.7).
În cazul apariţiei unor obstacole în albia
râului (îngustări, lărgiri, vegetaţie cu
Vsupraf zăpadă
crengi la suprafaţa apei etc.) formele
gheaţă
Vmax Vmax epurelor de viteză sunt foarte diferite.
Sensul Sensul
numărul de verticale de viteză în funcţie
curentului curentului de lăţime, dar nu mai puţin de 4 – 5, aşa
cum se prezintă mai jos.
Fig. nr. 10.7 Epura (hodograful) vitezelor în albie liberă (A) şi cu fenomene de îngheţ (B)
7
În cazul podului de gheaţă şi a năboiului se execută măsurarea vitezei şi la adâncimea
de 0,4 h.
Pe baza rezultatelor măsurătorilor asupra vitezei efectuate în punctele standard, pe
lăţime şi adâncime, se pot trasa izotahe (curbe care unesc puncte cu aceeaşi viteză). Metoda
izotahelor, deşi puţin folosită în practică, poate fi utilizată pentru determinarea debitelor de
apă.