Necesitatea cunoașterii psihologice a elevului

Cunoașterea fiecărui elev este una din cele mai importante provocări pentru un
cadru didactic.În societatea actuală,elevii au nevoie de profesori care să-i ajute să se
cunoască,să se descopere pe ei însiși,dar și să-i ajute să descopere cunoașterea prin
dezvoltarea celor opt competențe cheie:comunicarea în limba maternă,comunicarea în
limbi străine,competențe în matematică,tic și așa mai departe.Elevul este văzut numai
prin prisma statutului său de școlar,ca subiect al educației este o personalitate care
dispune de o ,are varietate de dimensiuni și caracteristici psihice:tipul său de sistem
nervos,temperamentul său,aptitudini,interese,aspirații.

Educația este în continuă transformare,în căutarea calității și a pertinenței,ceea ce îi pune

pe educatori,pe planificatori în fața unei problematici complexe.Aceasta pretinde o altă
metodologie,o abordare sistematică,anticipare și demersuri interdisciplinare.

Aceste numeroase caracteristici personale formează un sistem de condiții interne și

care nu pot fi contrazise frontal în procesul educațional.De exemplu:se știe că
adolescentul este o persoană foarte activă,care dorește să fie independent,autonom,să fie
coparticipant la propria sa formare.În contextul preocupărilor educaționale termenul
„cunoaștere” este probabil noțiunea cea mai frecvent utilizată.Se vorbește despre
cunoaștere ca finalitate.

Pentru a prezenta metodele de cunoaștere a elevilor trebuie să precizăm câteva

aspecte în legătură cu posibilitatea cunoșterii psihologice.În primul rând,psihologia este o
știință probalistică la care nu se ajunge cu certitudine.Orice știință pentru a exista trebuie
să aibă obiect de cercetare,metode,legi și finalitate.Ca obiecte ale psihologiei avem,viața
psihică interioară,comportamentul,conduita și omul concret.Cunoașterea poate avea loc
în plan teoretic sau în plan practic;cunoașterea teoretică este cunoașterea realizată pe plan
mental,prin interpretarea și reinterpretarea-sub influența unui stimul intern sau extern a
datelor aflate în sfera cognitivă a persoanei.Cunoașterea teoretică generează cunoaștere
nouă,valoroasă prin faptul că poate reorganiza experiențele anterioare,de asemenea,poate
organiza experiențele(teoretice și practice)ulterioare ale subiectului.Cunoașterea practică
privește îmbogățirea sistemului psihic ca efect al interiorizării unor intervenții efective
asupra obiectului cunoașterii realizate și încheiate de subiectul cunoașterii.

Ca metode ale psihologiei avem metoda observației,metoda experimentului(de

laborator natural),metoda convorbirii,metoda anchetei psihologice și metodele
psihometrice.Pentru educarea elevilor și obținerea unor rezultate eficiente în procesul de
învățământ,trebuie în primul rând să-i cunoaștem.Principalele calități ale cunoașterii sunt
descriptibile prin cuvinte perechi ca:obiectiv,rapiditatea,consecvența,adaptabilitatea.În
funcție de procesul de cunoaștere este realizabil în două modalități disticte.

Metode de cunoaștere psihologică a preșcolarului și școlarului

Prin metodă se înțelege un ansamblu de principii,idei și procedee care orientează

actul cunoașterii și asigură finalizare lui.Metodele pot fi împărțite în principale,destinate
nemijlocit investigării „obiectului” și extragerii informașiilor,și datelor necesare în
concordanță cu ipoteza de lucru formulată,și secundare,auxiliare,destinate ordinii și
prelucrării informațiilor,și datelor obținute.

Observația psihopedagogică ce constă în urmărirea sistematică a manifestărilor

psihocomportamentale ale copilului în condițiile activităților lui naturale de joc,învățare
școlară și extrașcolară.Observația științifică,opusă celei empirice,fugitive,trebuie să
conducă spre surprinderea esențialului, a relațiilor semnificative existente între
fenomenele observate.Pentru aceasta este necesar să se stabilească în prealabil scopul
observației;

Metoda observației psihopedagogică-supranumită,pe drept cuvânt-aerul omului

de știință din orice domeniu de activitate,are o largă aplicabilitate și aplicare în
psihologic.

Profesia de profesor nu este printre cele foarte solicitate,dar nici dintre cele
evitate.Această profesiune intelectuală nu presupune putere,influență sau venituri
superioare,vocația fiind considerată unul dintre motivele de bază în orientarea spre
învățământ.La clasă profesorul nu trebuie să reprezinte exponentul unui conglomerat de
cunoștiințe pe care trebuie să le transmită mecanicist,ci acea persoană care cunoaște
foarte bine personalitatea fiecărui membru component al grupului de elevi.În general
cunoaștem elevul educându-l și îl educăm formându-l.Elevul se dezvăluie pe sine în
prestațiile salr școlare și se formează treptat în cadrul lor,dându-ne nouă dreptul să-l
cunoaștem ca personalitate.

Profesorii pot fi puși în situația de a stabili mai multe feluri de diagnostice;dintre

acestea voi preciza mai întâi dificultățile elevilor cu eșecuri la învățătură.Dacă un elev
eșuează într-o anumită sarcină de învățare,aceasta poate însemna că nu a dobândit
comportamentele prealabile necesare îndeplinirii sarcinii date;în asemenea situații
profesorul trebuie să cunoască sarcinile de învățare ce nu au putut fi îndeplinite,La fel se
poate proceda și în cazul elevilor cu succese școlare.Cunoașterea elevului trebuie să se
realizeze urmărindu-se atât evoluția sa în timp,cât și nivelul de reprezentare a
caracteristicilor sale.Cea mai potrivită atitudine constă în observarea copilului.Cu cât mai
repee se depistează expresia anumitor conflicte,cu atât problema poate să fie rezolvată
mai repede prin consultarea unor specialiști,cei mai potriviți:cadre
didactice,psihologi,doctori.Școala reprezintă pentru elevi un cadru de viață și de muncă în
care formele de solicitare condiționează exprimarea unor aptitudini sau moduri de
conduită dintre cele mai variate.

James R.Okey(1970) consideră că fiecare profesor trebuie să-și pună câteva întrebări
importante; a) cum poate să dobândească cunoștiințele despre capacitățile fiecărui elev;
b) care sunt cunoștiințele de acest fel de care are nevoie.Pentru a cunoaște capacitățile
fiecărui elev profesorul va construi mai multe probe pentru testarea fiecărei sarcini,iar
rezultatele vor indica ce sarcini pot sau nu pot fi îndeplinite de fiecare elev în parte.În
cunoașterea psihologică putem vorbi de o cunoaștere empirică,de bun simț realizată
aproape inconștient în timpul activităților cotidiene,dar și de cunoaștere sisitematică
realizată prin mijloace științifice.Metodele psihologice constituie structuri
algoritmice,programe care reglează activitatea de cunoaștere.Scopul utilizării acestor
metode constă în a determina caracteristicile psihologice ale fiecărui elev astfel încât
profesorul să-și poată desfășura activitățile didactice.

În acest context,principalele metode utilizate în cunoașterea personalității elevilor

sunt:

a)Metoda observației psihopedagogică făcând observație asupra anumitor caracteristici

ale persoanei.Se urmăresc:analizarea școlară(analiza vagă,ipotetică,elevul nu lucrează
eficient,îi lipsesc aptitudinile,ce se întâmplă cu el,dacă depune mult efort,obosește și nu
poate învăța)

b)Metoda aprecierii obiective a personalității prin acesată metodă se poate observa felul
în care elevii lucrează și acțonează împreună ca un grup.Spre exemplu:li se dă o probă
comună,profesorul evaluează aceste rezultate și clasifică elevii după performanță;pe
măsură ce utilizează această tehnică,elevii ajung să se aprecieze obiectiv.Această metodă
poate fi aplicată la probe intelectuale,diverse
aptitudini,interese,temperamente.Parcurgând aceste semnificații,elevii știu la ce să se
refere în ceea ce privește temperamentul colegilor.Elevii învață să-și cunoască colegii
mai bine.

c)Metoda analizării rezultatelor activității de învățare și a altor activități școlare.Reușitele

școlare ale elevilor se concretizează în media finală,care oferă un rezultat al
performanțelor elevului pentru nivelul clasei respective,pe baza acestor medii se poate
vedea poziția elevului în interiorul clasei.O variantă specială este analiza produselor
activității școlare:lucrării de control,teze,teme,referate,desene etc.Această metodă oferă
date despre lumea internă a elevului,aptitudini,interese și relevă ce poate elevul.Alte
metode sunt testele psihologice aplicate în școală.Toate aceste date sunt utilizate pentru a
obține portretul psihologic al elevului.Acest portret trebuie să cuprindă ceea ce e
durabil,esențial,autentic în structura personalității levului.Spre exemplu,impulsivitatea-
poate fi o manifestare temporală la un elev,dar și o trăsătură generală la alt elev.În
educație,cauza și efectul își schimbă permanent locul,se intercondiționează,se
influențează reciproc.Unii elevi sunt încăpățânați,negativiști iar sursa acestor
caracteristici poate fi tutela excesivă a părinților.Părintele este dur,aspru iar copilul se
opune,este nonconformist,îl imită etc.De aceea,trebuie să știm la ce să ne așteptăm din
partea copilului.În școală profesorii pot cunoaște elevii în mai multe feluri:prima
impresie,la prima vedere;îl vede,îl observă.

Pe baza cercetărilor experimentale realizate de R.Rosenthal și L.Jacobson se

evidențiază câteva aspectecare influențează negativ evaluarile realizate de profesori:
-lipsa de competență și subiectivismul s-au dovedit a fi dăunătoare;aprecierea
profesorului este însoțită de majoritatea clasei unde se creează o opinie colectivă;poate
duce la demotivare școlară

-modul de evaluare a cunoștiințelor este influențat adesea de imaginea pe care profesorul

și-o face despre nivelul elevului;atributele de elev bun,slab influențează notarea pe baza
opiniei că elevii buni au doar performanțe bune,în timp ce elevii slabi pot avea un nivel
scăzut al perfomanței.În interpretarea acestor observații cadrele didactice trebuie să țină
seama de situație,de atitudinile subiectului.Pentru clarificare,infomațiile utile duc la
metoda convorbirii.

Unele metode de cunoaștere pot fi folosite în scop predictiv au fost studiate în contextul
disciplinelor de pedagogie și metodică.Convorbirea este o conversație între două
persoane,desfășurată după anumite reguli metodologice,prin care se urmărește obținerea
unor informații cu privire la o persoană.Pentru a fi o metodă științifică,convorbirea
trebuie să fie premeditară,să aibă un scop bine precizat care să vizeze obiective
psihologice și să respecte anumitor reguli.Convorbirea se poate desfășura liber,fără o
formulare anterioră a întrebărilor,sau standardizat,cu întrebări fixate dinainte.Indiferent
de forma sa,convorbirea trebuie să vizeze evidențierea unor detalii referitoare la
interesele și aspirațiile elevilor,trăiri afective.Reușita metodei este asigurată de măiestria
și experiența practică în dirijarea conversației și de cunoștiințele teoretice din domeniul
psihologiei și pedagogiei.Alte metode pot fi:chestionarul,autobibliografia,teste de
inteligență,analitice,cunoștiință și așa mai departe.Organizarea științifică a acțiunilor
instructiv-educativeeste dependentă de cunoașterea individualității elevilor și de
organizarea sistemului școlar care să permită găsirea unor posibilități integrative
accesibile pentru fiecare.

Bibliografie:

Manual pentru clasa a-x-a școlii normale și liceale

Consultanță-psihologică.com

Profesorul între autoritate și putere

Dorina Sălăvăstru-Psihologia educației

Itech.com