Grădinaru Elena

Medic Rezident Endodonție

Anul III

Leziunile endo-parodontale

Relațiile dintre boala pulpară și cea parodontală apar în primul rând datorită legăturii
anatomice și vasculare intime dintre pulpă și parodonțiu. Aceste interrelații au fost demonstrate in
mod tradițional folosind criterii radiografice, histologice și clinice. Problemele pulpare și parodontale
sunt responsabile pentru mai mult de 50% din pierderile dentare.
Diagnosticul este adesea provocator deoarece aceste patologii au fost studiate în primul rând
ca entități separate și fiecare boala primară poate imita caracteristicile clinice ale celeilalte boli.
Unele studii sugerează că aceste două boli pot avea influențe etiologice asupra progresiei celeilalte
tulburări.
Țesutul pulpar suferă degenerări printr-o multitudine de insulte precum cariile, procedurile
de restaurare, stimulii chimici și termici, traumele ocluzale și bolile parodontale. Când produșii din
degenerescența pulpei ajung la parodonțiul de susținere pot rezulta răspunsuri inflamatorii rapide
care sunt caracterizate prin pierderea osoasă, mobilitatea dentară și uneori formarea fistulelor. Dacă
acest lucru apare în regiunea apicală are loc formarea leziunilor periradiculare. [1]
Foramenul apical este principala cale de comunicare între pulpă și parodonțiu, cu
participarea întregului sistem canalar radicular: canale principale, canale accesorii, laterale și
secundare, cât și
tubulii dentinali prin care bacteriile și produșii lor contaminează mediul. Se știe că principala cauză a
leziunilor parodontale o constituie placa bacteriană, formată din microorganisme aerobe și
anaerobe. Expunerile pulpare, parodontitele și leziunile carioase sunt de o importanță semnificativă
în dezvoltarea leziunilor parodontal-endodontice. [2]
Dacă leziunile nu sunt bine tratate și canalele nu sunt dezinfectate și sigilate complet, vor
adăposti resturi necrotice bacteriene, care determină progresia leziunii sau chiar reinfecția
endodontică. O altă formă a interdependenței între cele două boli se datorează perforațiilor
iatrogene rezultate fie în urma utilizării instrumentelor rotative, fie datorită manipulării
necorespunzătoare a instrumentelor endodontice.
Fracturile și fisurile radiculare verticale pot servi drept „punte” pentru contaminarea pulpei.
Dacă parodonțiul a suferit anterior o inflamație poate duce la diseminarea acesteia, rezultând
necroza pulpei dentare.
Mai mulți autori, prin studiile lor, nu au ajuns la un acord comun în ceea ce privește căile de
contaminare. Rubach și Mitchell au sugerat că boala parodontală poate afecta sănătatea pulpei
când apare expunerea canalului accesoriu, permițând bacteriei parodontopatogene să provoace
reacții inflamatorii urmate de necroză pulpară.
Lindhe a raportat, de asemenea, că infiltratele bacteriene ale procesului inflamator pot
ajunge la pulpă atunci când este prezentă expunerea canalului accesoriu, prin foramene apicale și
canaliculi ai zonei de furcație. Adriaens și colab. a demonstrat că bacteriile provenite din pungile
parodontale au capacitatea de a ajunge la canalele radiculare spre pulpă, sugerând că tubii dentinali
pot servi drept rezervor pentru aceste microorganisme și că o recolonizare poate apărea pe suprafața
rădăcinii tratate. Este evidențiat faptul că surfasajul radicular poate duce la ruperea vaselor și
distrugerea fasciculul neurovascular în canalele laterale, provocând reducerea aportului de sânge și,
în consecință, ducând la alterări ale pulpei. [3]

Leziunile endo-parodontale pot fi clasificate în 5 categorii distincte

1. Leziunea endodontică primară

Aici problema este de natură endodontică, dar leziunea se întâmplă să se dreneze prin țesutul
gingival. Nu este neobișnuit ca drenajul să aibă loc printr-o fistulă gingivală sau prin zona de furcație.
Originea sa poate fi urmărită înapoi la sursa infecției realizând o radiografie periapicală cu un con de
gutapercă introdus la locul de drenaj.

2. Leziunea endodontică primară cu implicare parodontală secundară

Aceasta apare atunci când infecția endodontică primară persistă, distruge țesutul înconjurător și
se infiltrează în spațiul interradicular. Acest lucru duce la persistența drenajului prin țesuturile
gingivale, creând un spațiu unde placa și tartrul se pot acumula, ducând la boala parodontală.

3. Leziunea parodontală primară

Acesta este aspectul clasic al bolii parodontale unde punga parodontală apare din cauza acumulării
plăcii sau tartrului, ducând la pierderi de atașament. Pacienții cu boală parodontală au o probabilitate
mai mare să prezinte mai multe pungi parodontale, nedatorate unor factori locali, cum ar fi o
restaurare debordantă sau un traumatism ocluzal.

4. Leziunea parodontală primară cu implicare endodontică secundară

Acest lucru se întâmplă atunci când boala parodontală progresează în jos pe suprafața rădăcinii și
duce la o zonă de comunicare cu pulpa. Cel mai evident mod în care se poate întâmpla acest lucru
este când boala parodontală progresează spre foramenul apical, dar poate să apară și dacă alte
canale de comunicare cu pulpa devin expuse. Caracteristicile sale sunt ca cele ale unei leziuni
endodontice primare cu afectarea parodontală secundară și se diferențiază în funcție de care proces
de boală se prezintă mai întâi.

5. Adevărata leziune combinată

Acest diagnostic poate fi pus atunci când două procese separate au început independent unul de
altul, dar se întâmplă să se unească. Leziunea parodontală există și progresează, în timp ce în aceeași
perioadă dintele se devitalizează și leziunea apicală progresează. Aceste două fronturi se răspândesc
pe suprafața rădăcinii și se întâlnesc, formând leziunea combinată.

6. Leziunea concomitentă pulpo-parodontală

Deși nu face parte din clasificarea originală realizată de către Smith și colab. (1972), acest termen a
fost sugerat pentru a descrie prezența atât a patologiei pulpare cât și parodontale pe același dinte,
patologii care par să existe independent una de cealaltă. [4]

Prognosticul pe termen lung al dinților cu leziuni endo-parodontale depinde de o serie de

factori cruciali, printre care severitatea și amploarea infecțiilor parodontale și periapicale inițiale,
planificarea corectă a tratamentului și luarea deciziilor, abilitatea și experiența clinicianului și
motivația pacientului. [5]
Cunoașterea proceselor prin care se formează boala este esențială pentru a ajunge la un
diagnostic corect. Cu un număr tot mai mare de clinicieni care se pregătesc în mono-specialități, o
mai bună colaborare multidisciplinară este necesară și ar trebui încurajată. Interfața perio-endo oferă
specialiștilor oportunitatea să lucreze împreună mai strâns pentru a obține rezultate clinice bune
pentru pacienți.

Bibliografie
1. Cohen, S., Hargreaves, K.M. (2006), Pathways of the Pulp, Editura Elsevier, Missouri.
2. Das AC, Sahoo SK, Parihar AS, Bhardwaj SS, Babaji P, Varghese JG. Evaluation of role of periodontal
pathogens in endodontic periodontal diseases. J Family Med Prim Care. 2020 Jan 28;9(1):239-242.
doi: 10.4103/jfmpc.jfmpc_725_19. PMID: 32110597; PMCID: PMC7014851.
3. Al-Fouzan KS. A new classification of endodontic-periodontal lesions. Int J Dent.
2014;2014:919173. doi: 10.1155/2014/919173. Epub 2014 Apr 14. PMID: 24829580; PMCID:
PMC4009301.
4. Sonde N, Edwards M. Perio-Endo Lesions: A Guide to Diagnosis and Clinical Management. Prim
Dent J. 2020 Dec;9(4):45-51. doi: 10.1177/2050168420963305. PMID: 33225855.
5. Heasman PA. An endodontic conundrum: the association between pulpal infection and periodontal
disease. Br Dent J. 2014 Mar;216(6):275-9. doi: 10.1038/sj.bdj.2014.199. PMID: 24651332.