CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ

Prof. înv. primar Caracoancea Ramona-Maria

Școala Gimnazială Berzasca
jud. Caraș-Severin

Educaţia, bunele maniere, regulile morale sunt cheia către adaptarea

copilului în societate. Un copil manierat se va descurca mult mai bine în
relaţiile cu cei din jur decât unul căruia îi lipsesc cei 7 ani de acasă. 
Când vorbim despre cei 7 ani de acasă ne gândim la educaţia pe care
copilul o primeşte de la părinţi, la formarea personalităţii şi
comportamentului copilului până merge la şcoală. Când spunem că un
copil are cei 7 ani de acasă ne gândim la un copil bine crescut, care ştie să
salute, să spună mulţumesc, te rog, care se comportă cuviincios cu cei de
vârsta lui şi cu adulţii.
Educaţia, bunele maniere, regulile morale sunt cheia către adaptarea
copilului în societate. Un copil manierat se va descurca mult mai bine în
relaţiile cu cei din jur decât unul căruia îi lipsesc cei 7 ani de acasă.
"Dar educaţia primită în cei 7 de acasă depinde de câţiva factori:
relaţia afectivă dintre copil şi părinţi, specificul de dezvoltare a copilului,
valorile pe care se bazează familia şi pe care le transmite copilului",
spune psihologul Oana-Maria Udrea de la Ambulatoriul de specialitate al
Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu".
Baza formării unui comportament corespunzător al copilului este
relaţia afectivă cu părinţii. "Dragostea cu care părinţii îşi înconjoară
copilul îi permite acestuia să se dezvolte, să aibă încredere în propriile
forţe. Copilul iubit de părinţi se simte protejat, îngrijit, iar această idee de
siguranţă îi creează deschiderea spre învăţarea şi asumarea regulilor de
comportament", subliniază psihologul Oana-Maria Udrea. Copilul care se
simte apreciat de părinţi percepe în mod pozitiv regulile transmise de
aceştia. Ba chiar el realizează că părinţii îi acordă atenţie, că sunt
preocupaţi de ceea ce face. Totodată, educarea copilului într-o atmosferă
deschisă, bazată pe iubire şi încredere, face ca regulile să nu se
transforme în disciplină de fier.
Părinţii sunt modele pentru copil. Degeaba îi spunem copilului să nu
mai ţipe prin casă dacă el aude frecvent certuri între părinţi. Sau este
ineficient să îi atragem atenţia că nu a spus mulţumesc la magazin dacă în
familie nu aude niciodată acest cuvânt.
Cea mai preţioasă recompensă pentru copil nu este cea materială
(dulciuri, jucării, bani), ci exprimarea mulţumirii şi bucuriei pe care
părintele i le arată când face o faptă bună. De aceea, este important să îl
lăudăm ori de câte ori se dovedeşte bine crescut. Exprimarea
sentimentelor este eficientă şi în administrarea pedepsei. Dezamăgirea,
nemulţumirea părintelui, ignorarea dau rezultate mai bune decât o ceartă
sau o palmă.
Părinţii trebuie să îi explice clar copilului ce are voie să facă şi ce nu,
să stabilească reguli realiste, echilibrate şi să îi spună dinainte ce se va
întâmpla dacă nu le respectă. Totodată, este important ca amândoi să fie
consecvenţi în educarea copilului. Dacă mama îl învaţă să spună
mulţumesc, tatăl nu va trece cu vederea când copilul uită să fie
respectuos. În acelaşi timp, părinţii trebuie să fie înţelegători şi să accepte
greşelile involuntare. Să nu uite că şi adulţii greşesc uneori, darămite
copiii. 
„Cei 7 ani de acasă” îşi pun accentul cel mai mult în ceea ce devine
un copil mai târziu şi anume – OM. Aceasta este perioada cea mai
importantă, fiind temelia pe care se clădeşte o fiinţă cu diverse aptitudini
şi preferinţe, cu un comportament normal sau deviant. Aşa cum ne
creştem şi ne educăm copiii, aşa cum ne comportăm noi, aşa vor trăi şi se
vor manifesta pe viitor. Copii cresc şi se formează în viaţă într-un univers
pe care-l creează părinţii.

BIBLIOGRAFIE
Golu, M., (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti.
Negovan, V., (2003), Introducere în psihologia educaţiei, Editura
Curtea Veche, Bucureşti.
Sălăvăstru, D., (2004), Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi.