Sunteți pe pagina 1din 58

Capitolul IV.

CONDIŢII DE CALITATE A ENERGIEI

1. Definirea noţiunilor privind “calitatea


serviciului de alimentare cu energie
electrică”
Cuvântul “calitate” işi are originea în latinescul “quails”care
are înţelesul de “fel de a fi”. Plecând de la acest înţeles, literatura de
specialitate furnizează un număr considerabil de definiţii date
conceptului de “calitate”, fiind identificate până astăzi în jur de 120
de definiţii ale calităţii produselor, fără a se ajunge la un punct de
vedere unitar.
Un punct de vedere mai larg acceptat în definirea calităţii îl
reprezintă “valoarea de întrebuinţare”, care reprezintă totalitatea
însuşirilor care fac ca un produs să fie util omului. Astfel, o normă
franceză defineşte “calitatea” ca fiind “aptitudinea unui produs sau
serviciu de a satisface necesităţile utilizatorilor”.[V.4]
Calitatea unui produs sau serviciu reprezentând o noţiune
extrem de complexă, pentru conturarea acesteia se impune luarea în
considerare a unui număr mare şi variat de factori. În acelaşi timp,
noţiunea de “calitate” trebuie să sintetizeze acele caracteristici care,
în raport cu specificul produsului sau serviciului au ponderi şi
semnificaţii distincte.
În general, calitatea serviciului de alimentare cu energie
electrică se poate considera ca fiind în mod direct determinarea de
următorii factori:
• siguranţa în funcţionare a instalaţiei;
• calitatea produsului furnizat consumatorului, respectiv,
calitatea energiei electrice la punctul de delimitare dintre
consummator şi furnizor;
• compatibilitatea electromagnetică a instalaţiilor cu mediul în
care funcţionează, în punctual comun de record.
Prin punct comun de racord se înţelege acel nod al reţelei
publice de alimentare la care este sau va fi racordat sistemul studiat;
în acel punct pot fi conectate şi alte sisteme (consumatori).

1.1. Siguranţa în funcţionare


Prin “siguranţă în funcţionare” (considerată în general un
sinonim al noţiunii de “fiabilitate”) se defineşte aptitudinea unui
element , dispozitiv sau instalaţie de a-şi îndeplini funcţia în condiţii
date, de-a lungul unei perioade de referinţă date. [P.5]
Unii autori includ în noţiunea de “siguranţă în funcţionare"
conceptul continuitate, prin care se înţelege aptitudinea unui serviciu,
odată obţinut, de a fi prestat în continuare, în condiţiile date, pe
perioada de timp dorită (la continuabilitate, respectiv ‘service
retainability performance’, în limba engleză).
Printre principalii indicatori care caracterizează siguranţa în
funcţionare, respectiv, continuitatea în alimentarea cu energie
electrică a unui consumator, la punctul de delimitare de reţeaua
furnizorului, se pot aminti:
• numărul anual (mediu sau maxim) de întreruperi eliminate
prin reparaţii, sau prin manevrare;
• durata medie a unei întreruperi;
• durata maximă de restabilire;
• durata medie de întrerupere pe an şi altele.
Principalii factori care infuenţează continuitatea în alimentare a
consumatorilor sunt:
• fiabilitatea fiecărui element care intră in componenţa
instalaţiei electrice de alimentare;
• calităţile protecţiilor prin relee (sensibilitatea, selectivitatea,
rapiditatea, siguranţa în funcţionare);
• configuraţia schemei electrice şi tratarea neutrului;
• existenţa unor automatizări cum sunt AAR, RAR, DAS;
• calitatea exploatării.
În literatura de specialitate se face distincţie între diferite
tipuri de întreruperi, ele clasificându-se, de exemplu, după durată, în:
[H.3]
• microîntreruperi (durata mai mica de o secundă);
• întreruperi scurte (durata cuprinsă între o secundă şi un
minut);
• întreruperi lungi (durata mai mare de un minut).
Clasificarea se pote face şi după consecinţele datorate de
acestea; în acest caz, receptoarele electrice se pot grupa, în funcţie de
de sensibilitea la întrerupere, în diferite categorii:
• categoria zero – cele a căror întrerupere în alimentare poate
provoca explozii, incendii, pierderi de vieţi omeneşti sau
distrugeri grave de utilaje;

101
• categoria I – cele a căror întrerupere în alimentare poate
produce dereglarea unui proces tehnologic în flux continuu,
rebuturi şi importante pagube materiale, prin nerealizarea
producţiei şi imposibilitatea recuperării acesteia;
• categoria a II-a – cele a căror întrerupere în alimentare
produce nerealizarea producţiei pe durata întreruperii, dar
care pote fi recuperată;
• categoria a III-a – restul receptoarelor electrice.
Măsurile de prevenire şi limitare a efectelor
întreruperilor în alimentare depind şi de sensibilitatea consumatorilor
(tabelul 1.1) [L.1]
Natură Origine Efecte
Oprirea producţiei
FURNIZOR: defecte
pierderi de produse,
permanente
Întreruperi lungi dezorganizarea
Cauze: atmosferice,
(t>1min) producţiei,
protecţii
reducerea siguranţei
în funcţionare
FURNIZOR:
defecte
Întreruperi scurte
semipermanente
(1s<t<1min)
Cauze: cicluri lente de
RAR pe LEA
Microîntreruperi FURNIZOR: defecte
(t<1s) trecătoare pe LEA

1.2. Calitatea energiei electrice


Prin indicator de calitate se înţelege o caracteristică de
apreciere cantitativă a proprietăţilor unui produs, care este analizat
sub aspectul îndeplinirii cerinţelor privind elaborarea, exploatarea
sau consumul.
O mărime sinusoidală este o mărime periodică alternativă, la
care variaţia în timp este sinusoidală:
u = U m sin ( ωt − ϕ )
,
unde:
a) U m este amplitudinea mărimii;
b) ω este pulsaţia;
c) ϕ este faza.

102
Scopul ideal urmărit de orice furnizor de energie electrică
este de apune în permanenţă la dispoziţia consumatorilor o tensiune
alternativă sinusoidală, de frecnţă şi valoare efectivă nominală, egală
pe cele trei faze ale reţelei.
Sistemul de indicatori ai calităţii energiei electrice trebuie să
permită masurarea / estimarea nivelului de calitate într-un anumit
punct al reţelei şi la in moment dat, precum şi compararea
informaţiei obţinute cu nivelul considerat optim sau cel puţin
tolerabil de majoritetea consumatorilor racordaţi la reţeaua electrică
respectivă.
În majoritatea ţărilor sistemul de indicatori ai calităţii
energiei electrice este format dintr-o serie de caracteristici cantitative
ale variaţiilor lente (abateri) sau rapide (fluctuaţii) ale valorii efective
a tensiunii, forma şi simetria în sistemul trifazat, precum şi
caracteristicile de variaţie lentă/rapidă ale frecvenţei.
Comisia Internaţională de Electrotehnică CEI, în afara
recomandărilor generale referitoare la tensiuni nominale şi frecvenţe
nominale, a elaborat un set de normative, clasificate pe categorii de
echipamente electrice, electronice, aparataj de măsurat etc., în care
sunt prezentate cerinţele de bază privitoare la calitatea energiei
electrice generată/utilizată de către aceste echipamente:
• publicaţia CEI nr. 38 recomandă ca, în condiţiile normale de
distribuţie, tensiunea în punctul de livrare să nu difere faţă de
tensiunea nominală cu mai mult de ± 10%,
• publicaţia CEI nr. 196 stabileşte frecvenţele nominale, fără a
indica abaterile admisibile. Aceste abateri se găsesc în
recomandările specifice ale unor categorii de echipamente,
care trebuie să lucreze în condiţii de siguranţă deplină şi în
cazul unor abateri ale frecvenţei faţă de valoarea nominală.
În România nu există un sistem unitar de indicatori ai
calităţii energiei electrice, fiind definiţi şi normaţi individual, prin
diferite acte normative, doar o parte din parametrii care pot prezenta
interes în monitorizarea calităţii:
• STAS 930 – precizează tensiunile nominale şi abaterile
admisibile ale tensiunii faţă de aceste valori,
• PE 124 – conţine definiri şi reglementări privind variaţiile
rapide şi nesimetria tensiunii,
• PE 109 – defineşte supratensiunile şi protecţia instalaţiilor
împotriva acestora,
103
• PE 142 – reglementează unele aspecte privind flicker-ul,
• PE 143 – abordează probleme referitoare la regimurile
nesimetric şi deformant.
furnizat consumatorilor, adică la calitatea energiei electrice.

2. Principalele cauze ale înrăutăţirii calităţii


energiei electrice
Furnizorii nu-şi pot alimenta consumatorii cu energie
electrică de calitate ideală, pe de o parte, datorită unor caracteristici
constructive ale instalaţiilor de care dispun, iar, pe de altă parte,
datorită unor perturbaţii, care apar în mod inerent în funcţionarea
sistemelor energetice; acestea pot afecta toate caracteristicile undei
de tensiune: frecvenţa, amplitudinea, forma şi simetria în sistemele
trifazate.

2.1. Cauze care înrăutăţesc calitatea frecvenţei


În general, încadrarea frecvenţei sistemului energetic într-un
domeniu admisibil din punct de vedere calitativ este condiţionată de
menţinerea unui echilibru între resursele de energie primare şi
consumul de energie electrică a sistemului.
La nivelul ansamblului instalaţiilor sistemului energetic, la un
moment dat pot exista situaţii în care echilibrul între cererea şi oferta
de putere nu poate fi menţinut, datorită unor cauze cum ar fi:
• inerţia mare de răspuns a instalaţiilor de producere,
• lipsa de agent primar,
• lipsa de capacitate în grupurile energetice etc.
În funcţie de natura cauzei care a provocat acest dezechilibru,
regimul normal de funcţionare poate fi restabilit relativ rapid sau se
poate ajunge la un nou echilibru, în regim anormal de funcţionare. Pe
durata dezechilibrului, până la finalizarea proceselor tranzitorii de
valorificare a rezervei calde sau până la intrarea în funcţiune a
grupurilor aflate în rezervă rece, turaţia rotoarelor şi implicit
frecvenţa sistemului are o evoluţie descrescătoare. Fenomenul
provoacă modificarea tuturor proceselor de conversie a energiei, de
la surse şi până la receptoare.
Dacă frecvenţa marilor reţele interconectate se abate rar şi
relativ puţin de valoarea nominală, calitatea tensiunii este în
permanenţă supusă unor acţiuni perturbătoare, îndreptate atât asupra
104
valorii efective cât şi asupra formei undei şi simetriei sistemului
trifazat de tensiuni.

2.2. Cauze ale variaţiilor de tensiune


Prin variaţie de tensiune într-un punct al reţelei, la un
moment dat, se înţelege diferenţa algebrică dintre tensiunea de
serviciu din acel punct şi tensiunea nominală a reţelei respective.
Calitatea tensiunii se poate considera ideală în cazul în care
în toate nodurile sistemului şi în orice moment, tensiunile pe fiecare
din cele trei faze sunt funcţii pur sinusoidale în timp, cu valori
efective constante şi egale cu cea nominală şi formează un sistem de
secvenţă directă.
Neîndeplinirea condiţiilor ideale are la origine existenţa uneia
sau a mai multora din următoarele situaţii:
• variaţii ale valorilor efective ale tensiunilor de fază de la
valoarea nominală, care apar ca urmare a unor cauze ce pot
fi atribuite caracteristicilor tehnice ale instalaţiilor sau unor
perturbaţii,
• abateri de la forma pur sinusoidală a tensiunilor de fază,
apărute ca urmare a prezenţei unor elemente cu caracter
deformant.
Diferitele cauze care înrăutăţesc calitatea tensiunii afectează
toate caracteristicile undei de tensiune: amplitudinea, valoarea
efectivă, forma şi simetria în sistemele polifazate. Cele mai frecvente
şi mai deranjante sunt însă perturbaţiile de diferite forme şi durate
ale amplitudinii, care se pot suprapune la un moment dat, conducând
la un proces complex de variaţie a tensiunii reţelelor electrice.
În literatura de specialitate variaţiile de tensiune se clasifică
după diferite criterii cum ar fi: viteza de variaţie a tensiunii,
frecvenţa şi perioada lor, durata variaţiilor de tensiune. După acest
ultim criteriu variaţiile de tensiune se clasifică în:
• variaţii de tensiune de lungă durată, funcţionare staţionară
la tensiune diferită de cea nominală, care apare ca urmare a
unui reglaj defectuos sau a supraîncărcării reţelelor,
funcţionarea de durată cu variaţii având un caracter
cvasiperiodic, ce sunt produse de existenţa unor sarcini
pulsatorii,
• variaţii ale tensiunii de scurtă durată, variaţii de tensiune
bruşte, care sunt datorate unor defecte cu caracter rapid,
105
trecător sau eliminate prin protecţii, variaţii bruşte produse de
şocuri de putere cu caracter pasager, dispariţii scurte ale
tensiunii ca urmare a funcţionării sistemelor automate (AAR,
RAR).
Limita de timp care desparte variaţiile de scurtă durată de
cele de lungă durată este, în general, timpul necesar protecţiilor,
automatizărilor şi echipamentelor de comutaţie pentru a restabili
tensiunea nominală, dacă acest lucru este posibil. În România acest
interval este de 3 s.

2.2.1. Calitatea necorespunzătoare a tensiunii datorită


caracteristicilor tehnice de funcţionare a
reţelelor
În funcţionarea reţelelor electrice, tensiunea reprezintă un
parametru variabil în spaţiu şi timp. Variaţia tensiunii în diferitele
puncte ale reţelei se datorează în principal pierderilor de tensiune pe
linii şi transformatoare. Variaţia tensiunii în timp se datorează
modificării circulaţiilor de puteri şi/sau a configuraţiei schemei
electrice de funcţionare a reţelei.
În practică, prin pierdere de tensiune se înţelege, în general,
diferenţa algebrică/aritmetică dintre valorile efective ale tensiunii
înregistrate în două noduri ale reţelei, având aceeaşi tensiune
nominală, iar prin cădere de tensiune se înţelege diferenţa vectorială
dintre fazorile de tensiune în două noduri ale reţelei.
În figura 1.1.a este prezentată o reţea electrică radială, care
alimentează mai mulţi consumatori. Pierderile de tensiune pe
diferitele elemente ale reţelei depind de variaţiile sarcinii electrice şi
se cumulează de la sursă până la locurile de consum. În figura 1.1.b
este prezentată diagrama fazorială corespunzătoare alimentării
radiale a consumatorului din nodul B, în regim normal de
funcţionare.

106
Figura 4.1. Calculul căderilor de tensiune şi a pierderilor de tensiune pe o reţea
electrică radială
Conform figurii 1.1, căderea de tensiune pe linia AB se determină
cu relaţia:
∆U AB =U A −U B , (1.1)
unde U A reprezintă fazorul tensiunii pe barele staţiei A de
alimentare (nodul sursă) iar U B reprezintă fazorul tensiunii care se
aplică nodului B.
Pierderea de tensiune se calculează cu relaţia:
∆U AB = U A − U B , (1.2)
unde U A este valoarea efectivă a tensiunii pe barele staţiei A iar
U B este valoarea efectivă a tensiunii în nodul B.
Tensiunea complexă din nodurile reţelei este o mărime
variabilă în timp datorită:
• modificării schemei de funcţionare, respectiv a impedanţelor
longitudinale şi a admitanţelor transversale, ca urmare a unor
optimizări ale regimurilor de funcţionare în SEN sau ca
urmare a unor avarii şi/sau revizii în instalaţiile electrice,
• modificări în timp a circulaţiilor de putere activă şi reactivă,
ca urmare a variaţiilor puterilor absorbite de consumatori,
conform curbelor de sarcină.
Valoarea tensiunii depinde în principal de regimul puterilor
reactive. În unele reţele de distribuţie şi utilizare a energiei electrice,
mijloacele de reglaj al tensiunii şi/sau mijloacele de compensare a
puterii reactive sunt insuficiente sau folosite necorespunzător.
Datorită inerţiei, aceste sisteme de reglaj nu pot asigura un regim
stabilizat de lucru decât pentru variaţii ale mărimilor controlate cu o
perioadă de aproximativ 4-6 minute. Volumul măsurătorilor de
control al tensiunii este de multe ori insuficient iar sistemele de
măsurat utilizate introduc erori de peste 3%.
Pe de altă parte, variaţii ale tensiunii în reţea sunt produse şi
de diferite perturbaţii care apar în timpul funcţionării instalaţiilor
electrice dar şi de perturbaţii care îşi au originea în instalaţiile
consumatorilor, ca de exemplu: modificarea periodică a puterilor
absorbite de consumatori, conectările şi deconectările anumitor
sarcini electrice.
Din punct de vedere al influenţei exercitată asupra reţelelor
de alimentare cu energie electrică, consumatorii pot fi grupaţi astfel:

107
• categoria I: consumatori cu sarcină aproximativ constantă
(pompe, ventilatoare, iluminat), la care calitatea tensiunii este
afectată doar de abateri ale tensiunii faţă de valoarea
nominală,
• categoria a II-a: consumatori care funcţionează cu şocuri de
sarcină (laminoare, motoare cu porniri repetate), care produc
fluctuaţii ale tensiunii,
• categoria a III-a: consumatori cu racordare nesimetrică la
reţeaua tifazată (echipamente de tracţiune, de sudură),
• categoria a IV-a: consumatori deformanţi (redresoare,
cuptoare electrice cu arc).

2.2.2. Variaţii ale tensiunii provocată de pornirea unui


motor asincron
Conform prescripţiilor româneşti, scăderea tensiunii la
bornele motoarelor în funcţiune pe o bară, la pornirea altui motor,
care determină cele mai grele condiţii din acest punct de vedere pe
bara respectivă, nu trebuie să depăşească valoarea de 15% U bN
pentru motoarele de medie tensiune şi 20% U bN pentru motoarele
de joasă tensiune.
Amplitudinea variaţiei de tensiune depinde de un set de
factori de influenţă (nivelul tensiunii şi mărimea sarcini aflată în
funcţiune pe bare anterior pornirii, caracteristicile reţelei de
alimentare, puterea motorului care porneşte) şi, în unele condiţii,
sunt posibile variaţii de tensiune peste cele admisibile.
Pentru a încadra variaţia tensiunii provocată de pornirea
motorului în abatere, fluctuaţie sau gol de tensiune, este necesar
aprecierea duratei procesului de pornire şi frecvenţa pornirilor.
Pentru ca variaţia de tensiune provocată de pornirea motorului să
intre în categoria golurilor de tensiune, durata pornirii trebuie să fie
sub 3 s, stabilită pe baza performanţelor elementelor care asigură
revenirea tensiunii la valoarea normală, în caz contrar, variaţia de
tensiune se încadrează în categoria abaterilor/fluctuaţiilor de
tensiune.

108
2.2.3.Variaţii de tensiune datorate convertoarelor cu
semiconductoare
Convertorul este un ansamblu funcţional care asigură o
conversie electronică de putere, cuprinzând dispozitive
semiconductoare, transformatoare, aparataj principal şi auxiliar.
Acesta se foloseşte tot mai mult în instalaţiile electrice, în scopul
realizării:
• conversiei energiei de c.a. în energie de c.c. (redresor),
• conversiei energiei de c.c. în energie de c.a. (invertor),
• conversiei energiei de c.c. în energie de c.c. (convertor direct
sau indirect de c.c.),
• conversiei energiei de c.a. în energie de c.a. (convertizor
direct sau indirect de c.a.),
• de decuplări periodice sau nu.
În general, convertoarele de putere cu tiristoare (folosite în
electronica de putere pentru modificarea/reglajul frecvenţei,
schimbarea tensiunii şi a numărului de faze, modificarea fluxului de
putere reactivă) sunt sarcini neliniare, care produc diferite perturbaţii
în reţeaua electrică de alimentare, cum ar fi:
• fluctuaţii de tensiune, definite ca diferenţa valorilor efective
între două regimuri staţionare consecutive,
• armonici de curent, definiţi prin rang, amplitudine şi fază,
• deformări periodice şi tranzitorii ale undei de tensiune a
reţelei de alimentare,
• crestături de comutaţie, definite prin lărgime, profunzime şi
suprafaţă,
• oscilaţii repetitive de comutaţie, asociate crestăturilor de
comutaţie, definite prin energie, amplitudine, pantă,
• supratensiuni,
• componente interarmonice, provocate de convertizoarele de
frecvenţă.
Conform recomandărilor CEI 146-1-2, variaţia de tensiune
datorată convertoarelor (pentru tensiunea fundamentală) poate fi
estimată cu relaţia:
∆U S1L
= cos [1 / tg ( X sc / Rsc ) − ϕ1 ] , (1.3)
U S sc
unde: S1L reprezintă puterea aparentă a convertorului pe partea
reţelei de alimentare şi corespunde valorii efective a fundamentalei
109
curentului garantat (nominal) I 1LN pe partea de curent alternativ a
convertorului sau a transformatorului (dacă există), ϕ 1 - unghiul de

defazaj al fundamentalei curentului pe partea de curent alternativ al


convertorului sau a transformatorului, dacă acesta există, S sc -
puterea aparentă de scurtcircuit a reţelei în punctul comun de racord,
Rsc , X sc - rezistenţa, respectiv reactanţa reţelei de alimentare.
Deoarece curentul pe partea reţelei de alimentare a
convertorului conţine armonici, trebuie făcută distincţie între factorul
de putere global şi cel corespunzător defazajului componentei
fundamentale a curentului.
Convertoarele pot fi utilizate în reţele de înaltă calitate dacă
sunt îndeplinite condiţiile de compatibilitate electromagnetică în
punctul de racord.

2.2.4. Variaţii ale tensiunii datorate cuptoarelor cu arc


electric
Cuptoarele cu arc sunt receptoare electrice care provoacă în
timpul funcţionării şocuri aleatorii de putere reactivă. Sunt
considerate principalele receptoare care produc variaţii rapide de
tensiune în reţea (flicker).
În elaborarea unei şarje de oţel cu durata de 3-8 ore, în
funcţie de caracteristicile cuptorului şi ale procesului tehnologic, se
disting următoarele perioade:
• perioada de topire,
• perioada de afânare,
• perioada de finisare.
Fluctuaţiile de tensiune apar numai în perioada de topire (0,5-
1,5 ore), sub acţiunea arcului electric, care se stabileşte între
electrozi şi masă. Încărcătura este topită în mod progresiv, în jurul
electrozilor apărând băi de metal lichid. Fluctuaţiile sarcinii se pot
datora:
- surpărilor de material, care produc frecvente
scurtcircuite monofazate, bifazate sau trifazate, care
alternează cu întreruperi totale, având drept
consecinţă variaţii aleatoare ale curentului, de ordinul
(0...2) I N ,
- variaţiilor continue ale lungimii arcului, care se
amorsează pe diferite vârfuri ale încărcăturii;
110
dispariţia prin topire a acestor puncte de sprijin ale
arcului, la intervale de 0,1-0,4 s, conduce la o
continuă modificare a lungimii arcului, fluctuaţiile
curentului de sarcină sunt de ordinul (0,4-0,5) I N ,
- întreruperii voite a sarcinii, fie pentru completarea
încărcăturii, fie pentru modificarea tensiunii arcului,
care se realizează prin ridicarea electrozilor. Drept
rezultat, curentul scade la zero în 1-2 s, iar coborârea
electrozilor în cuvă duce la o creştere bruscă a
curentului.
Cuptoarele cu arc electric pot fi exploatate în două moduri:
• exploatare clasică, când exploatarea cuptorului se face în
regimul de putere maximă în arc, la un factor de putere de
aproximativ 0,8 cu arcuri lungi şi puteri specifice instalate de
aproximativ 100 kW/mp de cuvă,
• exploatare în UHP (Ultra High Power), când exploatarea
cuptorului se face în regim de putere mărită, la un factor de
putere de 0,7-0,75, cu arcuri scurte şi puter specifice instalate de
aproximativ 150 kW/mp de cuvă.
În funcţie de condiţiile de funcţionare a cuptorului şi de
caracteristicile încărcăturii, fluctuaţiile de tensiune variază în limite
largi.
În calcule practice, mărimea fluctuaţiilor de tensiune, în
procente din valoarea tensiunii nominale, se poate calcula cu relaţia:
∆U % = 100 ∆Q / S sc , (1.4)
unde ∆Q reprezintă şocul (fluctuaţia) de putere reactivă provocat
de cuptor iar S sc este puterea aparentă de scurtcircuit în punctul de
racord al cuptorului la reţea.
Estimarea corectă a amplitudinii maxime a fluctuaţiilor
puterii reactive absorbite de cuptor are mare importanţă pentru
realizarea unei scheme de alimentare corespunzătoare sub aspectul
compatibilităţii electromagnetice a cuptorului cu reţeaua electrică de
alimentare.

2.2.5. Variaţii de tensiune provocate de scurtcircuite


Scurtcircuitele între fazele unei reţele sau între o fază şi
pământ sunt evenimente nedorite şi aleatoare.
Un scurtcircuit net între două faze într-un anumit punct l unei
linii electrice radiale egalizează potenţialul celor două conductoare în
111
acest punct. Pentru punctele situate în aval de locul defectului
tensiunea devine nulă, ea creşte progresiv spre sursa de alimentare şi
are valoarea cea mai ridicată la bornele sursei. Dacă avem şi alţi
consumatori alimentaţi de la aceeaşi sursă prin alte circuite, aceştia
vor fi alimentaţi la tensiuni inferioare funcţionării normale.
Eliminarea defectului, prin deconectarea liniei defecte, permite
tensiunii să revină la normal pe barele staţiei.
După durată, defectele în instalaţiile electrice se pot clasifica
în trecătoare sau permanente. Aproximativ 75% din defectele LEA
sunt trecătoare, în contrast, cele mai multe defecte din reţelele
subterane sunt permanente şi necesită mai mult timp pentru a fi
localizate şi eliminate.
Tabelul 4.2.
Relaţii de calcul a tensiunii remanente pe fază, pentru diferite tipuri de
scurtcircuit
Scurtcircuit Expresia tensiunii remanente pe barele staţiei
Trifazat X
U rem ,3 = E Ld
Xd
Bifazat 2
E X 
U rem , 2 = 1 + 3 Ld 
2  Xd 
Bifazat cu 2 2
pământ E  X Ld + X Lh  X 
U rem , 2 p =   + 3 Ld 
2  Xd + Xh   Xd 
Monofazat 2 X Ld + X Lh
U rem ,1 = E
2X d + X h
Cu excepţia scurtcircuitului trifazat, celelalte tipuri de
defecte, între conductoarele reţelei, cu şi fără legătură cu pământul,
conduc la variaţii de tensiune nesimetrice în reţea, mai mult sau mai
puţin pronunţate.
Pentru studiul scurtcircuitelor se utilizează teoria
componentelor simetrice la baza căreia stă ideea descompunerii unui
sistem trifazat nesimetric de mărimi sinusoidale în trei sisteme de
mărimi sinusoidale trifazate simetrice, cu amplitudini egale şi
defazaje relativ egale, sistem direct, invers şi homopolar. Se
calculează tensiunile reziduale la locul defectului şi luând în
considerare căderile de tensiune pe reactanţa circuitului, între barele
staţiei şi locul de defect, se poate determina tensiunea remanentă pe
barele staţiei de alimentare a circuitului. În tabelul 1.2 sunt
112
prezentate relaţiile de calcul al nivelului de tensiune remanent pe
barele staţiei unde s-a considerat ipoteza simplificatoare conform
căreia, reactanţa inversă este aproximativ egală cu cea directă. În
relaţiile din tabelul 1.2 s-a notat cu X d şi X h reactanţele
echivalente ale schemelor de succesiune directă, respectiv,
homopolară, iar cu X Ld şi X Lh reactanţele de succesiune directă şi
homopolară ale liniei, considerate până la punctul de defect.

2.3. Cauze ale dezechilibrării sistemelor trifazate


O reţea trifazată, compusă din linii, generatoare şi receptoare,
poate fi reprezentată prin impedanţele respective. În cazul în care
impedanţele pe cele trei faze ale reţelei sunt identice, adică au acelaşi
modul şi argument, reţeaua se numeşte echilibrată. Dacă cel puţin
una din impedanţele complexe diferă de celelalte, reţeaua respectivă
se dezechilibrează.
Cauzele care produc un dezechilibru într-o reţea electrică pot
fi;
• dezechilibre trecătoare, care se datoresc influenţei defectelor
asupra reţelei, care se pot produce între două sau mai multe
conductoare, cu sau fără punere la pământ,
• dezechilibre permanente, provocate de unele cauze de natură
constructivă sau de repartiţia neuniformă a consumului pe cele
trei faze ale reţelei de alimentare, caracterizate prin apariţia unor
componente de secvenţă inversă/homopolară a tensiunilor şi a
curenţilor din reţeaua respectivă.
Din motive constructive, liniile electrice aeriene de înaltă
tensiune sunt nesimetrice. La nivelul consumatorilor dezechilibrul
poate fi provocat de receptoarele de construcţie nesimetrică.
În sistemele de distribuţie mixt (trifazat-monofazat),
derivaţiile monofazate produc două tipuri de dezechilibru asupra
reţelelor trifazate:
• un dezechilibru capacitiv, datorat lungimii totale diferite a
fazelor, care se manifestă printr-un curent capacitiv rezidual de
circulaţie permanentă prin circuitul de punere la pământ al
neutrului transformatorului din staţia de alimentare,
• un dezechilibru de sarcină pe cele trei faze care, în cazul
reţelelor fără conductor neutru, duce la apariţia componentelor
inverse de tensiune şi curent.

113
Dezechilibrele menţionate pot fi ameliorate pe de o parte prin
limitarea lungimii şi sarcinilor pe derivaţii şi prin repartizarea
judicioasă a mai multor derivaţii pe faze. Efectul dezechilibrului este
diminuat în reţele fără conductor neutru, fiindcă lipsesc elementele
homopolare de tensiune şi curent.
Există şi alte criterii de clasificare a nesimetriilor, în funcţie
de care se pot deosebi:
• nesimetrii longitudinale, ca urmare a întreruperii unei faze,
• nesimetrii transversale, în urma unor scurtcircuite între faze sau
fază-pământ,
• nesimetrii simple sau multiple, funcţie de numărul de impedanţe
sau admitanţe care intervin,
• asimetrii şi disimetrii, după cum sunt cauzate de componentele
de secvenţă homopolară, respectiv, cele de secvenţă inversă.

2.4. Cauze ale deformării undei de tensiune


Regimul deformant este regimul permanent de funcţionare a
reţelelor electroenergetice de curent alternativ, în care undele de
tensiune şi de curent sunt periodice şi cel puţin una din ele, nu este
sinusoidală.
Curbele nesinusoidale de tensiune şi curent conţin, pe lângă
oscilaţia fundamentală cu frecvenţa f1 (de exemplu 50 Hz), o serie de
oscilaţii parazite cu frecvenţa f = Nf 1 (N=2,3,4,5...), numite
armonici superioare.
Regimul deformant este produs în sistemul energetic de
elemente deformante, ulterior el fiind propagat şi amplificat prin
reţele electrice de transport şi distribuţie.
Elementele deformante sunt aparate care produc sau
amplifică tensiuni şi curenţi armonici şi pot fi de două categorii:
• elemente deformante de categoria I, care alimentate cu
tensiuni sau curenţi riguros sinusoidali produc fenomene
deformante (de exemplu: cuptoare cu arc, redresoare de putere
şi, în general, orice element de circuit pronunţat neliniar),
• elemente deformante de categoria a II-a, care nu dau naştere
la regim deformant, dar care alimentate cu curenţi deformanţi
amplifică această deformaţie ( de exemplu: linii electrice,în
condiţiile în care inductanţele şi capacităţile lor proprii alcătuiesc
circuite oscilante, a căror frecvenţă poate coincide cu frecvenţele

114
curenţilor armonici produşi de elementele deformante de
categoria I).
Sursele de regim deformant mai pot fi clasificate în:
 surse de tensiuni armonice, care produc tensiuni
electromotoare nesinusoidale şi întrucât reactanţa lor
este comparabilă ca valoare cu reactanţa echivalentă a
reţelei în punctul comun de racord, ele generează
curenţi nesinusoidali cu valori puternic dependente de
caracteristicile reţelei. La aceste surse undele
tensiunilor şi curenţilor nu conţin decât armonici
impare,
 surse de curenţi armonici, care în regim sinusoidal de
tensiune introduc armonici superioare în curentul
absorbit de la reţea.

3. Sistemul indicatorilor calităţii energiei


electrice
Promovarea riguroasă a unei politici a calităţii în sistemul
energetic, presupune definirea şi promovarea unei legislaţii noi,
adecvate şi armonizată cu reglementările adoptate la nivel
internaţional, care vizează responsabilitatea furnizorilor pentru
eventualele daune pricinuite utilizatorilor prin livrarea unor produse
de calitate necorespunzătoare contractelor dintre agenţii economici.
Aceste reglementări trebuie să constituie baza legală a protejării
consumatorilor şi ele stabilesc obligaţii şi răspunderi precise pentru
toţi partenerii de afaceri implicaţi pe întregul traseu producţie-
consum.
Calitatea energiei electrice depinde însă nu numai de
furnizor, ci şi de toţi consumatorii racordaţi la aceeaşi reţea de
alimentare. Prin urmare, consumatorii care contribuie la alterarea
calităţii energiei trebuie să-şi asume partea lor de responsabilitate.
Este deci necesară elaborarea unor recomandări şi/sau norme
acceptate internaţional, fie cu privire la nivelul admisibil al
perturbaţiilor, fie cu privire la capacitatea receptoarelor electrice de a
face faţă situaţiei.

115
3.1. Cerinţe privind elaborarea unor acte
normative privind calitatea energie electrice
Pentru a putea fi bine utilizate în cadrul noilor relaţii de
furnizare a energiei electrice, actele normative, standardele şi/sau
prescripţiile referitoare la CEE trebuie revizuite şi perfecţionate,
unele dintre acestea chiar elaborate pe principii noi.

3.1.1. Setul de indicatori ai calităţii energiei electrice


CEE
Sistemul de indicatori ai calităţii energiei electrice trebuie să
permită măsurarea/estimarea nivelului de calitate într-un anumit
punct al reţelei şi la un moment dat, precum şi compararea
informaţiei obţinute cu nivelul considerat optim sau, cel puţin
tolerabil, de majoritatea consumatorilor racordaţi la reţeaua electrică
respectivă.
Indicatorii CEE trebuie:
• definiţi ca mărimi statistice, într-un interval de timp,
• trebuie să fie suficient de universali, pentru a fi posibilă
folosirea lor practică în proiectare şi/sau exploatare, precum şi
înfăptuirea unui control metodologic de masă, cu precizia
necesară, utilizând dispozitive relativ simple şi ieftine, atât în
reţelele furnizorilor, cât şi la abonaţi,
• trebuie să permită o departajare, fără echivoc, a răspunderilor
pentru nerespectarea condiţiilor de calitate, ce trebuie să revină
furnizorului, de cele de care sunt răspunzători abonaţii,
• trebuie să fie uşor perfectibil, pentru a putea surprinde rapid şi
cât mai complet multiplele aspecte, care definesc la o anumită
etapă CEE,
• trebuie să fie cât mai puţin la număr,
• trebuie să fie clar şi precis delimitaţi, pentru a caracteriza cât
mai exact toate proprietăţile distinctive ale energiei electrice,
într-un regim de funcţionare stabilizat al SEN.

3.1.2. Cu privire la valorile normate pentru indicatorii


de calitate a energiei electrice
Actele normative privind CEE trebuie să constituie
documentele pe baza cărora se stabileşte sistemul de relaţii reciproce
dintre întreprinderile furnizoare de energie electrică şi abonaţi.
116
Faptul că nivelul admisibil de perturbaţii, care poate fi
suportat de un echipament, depinde în mod esenţial de
caracteristicile locale ale reţelei în punctul de racordare, face relativ
dificilă stabilirea unor norme unice, universal valabile. Din acest
motiv, normele de calitate ai energiei electrice trebuie precizate în
funcţie de tipul şi tensiunea reţelei la care se referă şi trebuie precizat
punctul în care se normează indicatorii de calitate: la bornele
receptoarelor, la punctul de delimitare a reţelei furnizorului de cea a
abonatului, în reţeaua de transport etc.
Normarea unor valori şi/sau toleranţe admisibile pentru
indicatorii de calitate, trebuie realizată pe baza unei cunoaşteri
foarte exacte a efectelor noncalităţii în diferitele sectoare de
activitate. Abaterea indicatorilor de calitate a energiei electrice de la
un nivel considerat optim, (sau cel puţin tolerabil) de majoritatea
utilizatorilor racordaţi la acelaşi nod de consum energetic, poate
conduce la implicaţii economice, ecologice şi sociale.
La estimarea prejudiciilor datorate lipsei de calitate şi,
implicit, la normarea indicatorilor de calitate, trebuie să se ţină
seama de legăturile de interdependenţă, care există între unii
indicatori de calitate.

3.1.3. Controlul şi asigurarea calităţii energiei


electrice
Actele normative privitoare la calitatea energiei electrice
trebuie să conţină referiri şi la controlul CEE: periodicitatea şi
durata măsurătorilor, precizia necesară etc.
Valorile normate ale indicatorilor de calitate trebuie asigurate
în regim normal de exploatare şi sunt necesare rezerve pentru
situaţiile critice în care se pot afla sistemele energetice, evitându-se
unele consecinţe foarte grave.
În concluzie, normele de calitate a energiei electrice trebuie
să conţină referiri cu privire la indicatorii ce trebuie asiguraţi în
regimuri de avarie şi post-avarie sau să includă menţiuni cu privire la
dispozitivele de compensare necesare.

117
3.2. Sisteme de indicatori folosite în lume şi în
România pentru asigurarea calităţii energiei
electrice
În majoritatea ţărilor sistemul de indicatori ai calităţii
energiei electrice este format dintr-o serie de caracteristici cantitative
ale variaţiilor lente (abateri) sau rapide (fluctuaţii) ale valorii efective
a tensiunii, forma şi simetria în sistemul trifazat, precum şi
caracteristicile de variaţie lentă/rapidă ale frecvenţei.
Comisia Internaţională de Electrotehnică CEI, în afara
recomandărilor generale referitoare la tensiuni nominale şi frecvenţe
nominale, a elaborat un set de normative, clasificate pe categorii de
echipamente electrice, electronice, aparataj de măsurat etc., în care
sunt prezentate cerinţele de bază privitoare la calitatea energiei
electrice generată/utilizată de către aceste echipamente:
• publicaţia CEI nr. 38 recomandă ca, în condiţiile normale de
distribuţie, tensiunea în punctul de livrare să nu difere faţă de
tensiunea nominală cu mai mult de ± 10%,
• publicaţia CEI nr. 196 stabileşte frecvenţele nominale, fără a
indica abaterile admisibile. Aceste abateri se găsesc în
recomandările specifice ale unor categorii de echipamente, care
trebuie să lucreze în condiţii de siguranţă deplină şi în cazul unor
abateri ale frecvenţei faţă de valoarea nominală.
În România nu există un sistem unitar de indicatori ai
calităţii energiei electrice, fiind definiţi şi normaţi individual, prin
diferite acte normative, doar o parte din parametrii care pot prezenta
interes în monitorizarea calităţii.

4. Indicatori şi valori normate pentru


aprecierea calităţii frecvenţei
Alegerea frecvenţei de funcţionare într-un sistem energetic
este de fapt o problemă de compromis optim, care trebuie să ia în
considerare cerinţele diferite, cu privire la frecvenţă, ale celor trei
sectoare de bază din sistem: producere, transport şi utilizare a
energiei electrice.
Prin urmare, alegerea unei frecvenţe optime de funcţionare,
unică pentru întreg sistemul energetic, s-a efectuat pe baza unui
compromis, în majoritatea ţărilor între anii 1920-1930 (în România
în perioada 1953-1959), şi s-a ales valoarea de 50 Hz. Astăzi, ţinând
118
cont de progresele tehnologice, se apreciază că valoarea optimă a
frecvenţei ar fi deja peste această valoare.

4.1. Indicatori de estimare a variaţiilor frecvenţei


În România, delimitarea variaţiilor lente ale frecvenţei de
cele rapide nu este reglementată. În Uniunea Statelor Independente
se foloseşte drept criteriu de delimitare viteza de variaţie a frecvenţei
pentru o valoare de 0,2 Hz/s.
Un indicator foarte folosit pentru estimarea variaţiilor lente
de frecvenţă este abaterea frecvenţei faţă de valoarea nominală,
exprimată prin relaţii de forma:
∆f = f − f N [ Hz ] , (4.1)
sau:
f − fN
∆f [ %] = 100 = ( f ′ − 1)100 , (4.2)
fN
unde f reprezintă valoarea frecvenţei la un moment dat, exprimată
în Hz, fN - frecvenţa nominală, egală cu 50 Hz şi f ′ - frecvenţa
relativă sau nivelul de frecvenţă la un moment dat.
Luând în considerare variaţia în timp a frecvenţei sistemului,
se defineşte abaterea medie a frecvenţei faţă de valoarea sa
nominală, într-un interval de timp T:
1
T
100
T
f (t ) − f N
∆f = ∫ ∆f ( t )dt = ∫ dt [ %] , (4.3)
T 0 T 0
fN
sau:
∆f = 100 ( f ′ − 1) [ %] , (4.4)
în care f ′ este nivelul mediu de frecvenţă pe intervalul T.
În calculul statistic, variabilele aleatoare se reprezintă sub
forma unei perechi de valori, care este compusă din valoarea medie
şi abaterea medie pătratică faţă de valoarea medie, respectiv,
coeficientul de variaţie al variabilei aleatoare.
Abaterea medie pătratică a nivelului de frecvenţă ( f ′) se
determină cu relaţia:
σ ∆f [ %]
∫ [ f ′( t ) − f ′] dt =
T
1 2
σ f′ = . (4.5)
T 0
100
Coeficientul de variaţie a unei mărimi aleatoare este un alt
indicator sintetic adimensional al împrăştierii statistice a datelor în
jurul valorii medii. Coeficientul de variaţie a frecvenţei este:
119
σ f′ σ f
cv f = = , (4.6)
f′ f
unde f reprezintă frecvenţa medie pe intervalul T, în Hz, iar σf -
abaterea medie pătratică a frecvenţei faţă de valoarea sa medie, în
Hz.

4.2. Valori normate pentru frecvenţă


Variaţiile frecvenţei influenţează funcţionarea majorităţii
instalaţiilor electrice. Limitele de imunitate la variaţii de frecvenţă
ale diferitelor categorii de receptoare electrice sunt precizate în
unele standarde şi norme tehnice specifice acestora.
Majoritatea receptoarelor electrice acceptă abateri de
frecvenţă de aproximativ ±1 Hz (±2%).
Unele studii mai recente, precum şi experienţa dobândită de
SEN, au permis acumularea unui volum mare de date, care
demonstrează că aproape toţi consumatorii funcţionează stabil la
frecvenţa de 48,5 Hz ( f ′ = 0,97 ) şi chiar sub această valoare,
respectiv, la frecvenţe care nu depăşesc valoarea de 51,5 Hz. Prin
urmare, valorile de ±1 Hz, considerate ca limite admisibile pentru
abaterile de frecvenţă, nu sunt susţinute întotdeauna de considerente
tehnologice.
În România , Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea
energiei electrice prevede obligaţia furnizorului de a menţine
frecvenţa de 50 Hz, cu o abatere de cel mult ±0,5 Hz (±1%). În
condiţiile funcţionării SEN interconectat, limita superioară admisă
este de +0,05 Hz.

5. Indicatori şi valori normate pentru


aprecierea calităţii tensiunii
Procesul aleator de variaţie a tensiunii, în orice punct al unei
reţele, poate fi reprezentat prin suprapunerea următoarelor
componente:
• variaţii lente (cu o periodicitate apropiată de 24 ore), care în
general se datoresc variaţiilor progresive ale sarcinii şisunt mai
mult sau mai puţin compensate prin reglajul sub sarcină al
transformatoarelor; variaţiile lente tipice sunt de ordinul ±10%,
pe o durată de aproximativ 10 min;

120
• variaţii rapide (cu o perodicitate de la o variaţie pe oră la
aproximativ 40-50 variaţii pe secundă), care se datoresc, de cele
mai multe ori, instalaţiilor consumatorilor, ca urmare unor cereri
aleatoare (pornirea unor mari cuptoare cu arc) şi/sau neregulate
(posturi de sudură); de regulă amplitudinea variaţiilor rapide nu
depăşeşte 10%;
• goluri de tensiune sunt provocate de scurtcircuitele apărute în
reţelele furnizorului şi/sau ale consumatorilor, care determină
acţiunea protecţiilor prin relee şi a automatizărilor (AAR, RAR
etc.) ; amplitudinea golurilor este cuprinsă între o valoare
minimă de ordinul - 10%... - 20% şi ajunge până la -100%, cu o
durată de 10 ms – 20 s (în România durata este de cel mult 3 s);
amplitudinea şi durata golului depinde de configuraţia şi
caracteristicile reţelei, de tipul scurtcircuitului, de modul de
eliminare a defectului;
• impulsuri de tensiune, determinate de descărcările atmosferice,
funcţionarea aparatelor de comutaţie sau a unor receptoare;
amplitudinea acestora poate depăşi de câteva ori valoarea
nominală, iar durata nu depăşeşte 10 ms.
Modul de reacţie diferit al receptoarelor electrice la diverse
tipuri de variaţii ale tensiunii de alimentare, precum şi diferenţele
care există între mijloacele şi limitele de compensare ale acestor
variaţii, necesită stabilirea unor indicatori, care să caracterizeze cât
mai corect fenomenele şi care să fie folosiţi pentru cuantificarea
nivelului de calitate a energiei electrice ce trebuie asigurat
consumatorilor.

5.1. Indicatori şi valori normate pentru variaţii


lente de tensiune
Amplitudinea tensiunii de alimentare poate avea variaţii
lente, datorate, în special, căderilor de tensiune pe linii şi
transformatoare, determinate de variaţia sarcinii electrice a
consumatorilor. Variaţiile de tensiune pot fi determinate şi de
modificări ale configuraţiei schemei electrice de funcţionare areţelei,
precum şi de modificări ale regimului surselor de putere activă.
Vom considera în cele ce urmează drept variaţii lente,
variaţiile tensiunii de aproximativ ±10...20% faţă de valoarea
nominală, cu o periodicitate de cel puţin 5-10 minute.

121
5.1.1. Indicatori pentru aprecierea variaţiilor lente de
tensiune
Pentru aprecierea variaţiilor lente de tensiune se folosesc
indicatori care exprimă abaterea tensiunii faţă de valoarea sa
nominală sau faţă de valoarea sa medie, se mai foloseşte nivelul de
tensiune sau în literatura franceză iregularitatea tensiunii. Între
diverşi indicatori folosiţi există relaţii strânsă interdependenţă,
anumiţi indicatori fiind chiar deductibili din ceilalţi.
A. Abaterea de tensiune într-un anumit punct al reţelei
Abaterea de tensiune într-un anumit punct al reţelei se
estimează, de regulă, prin diferenţa dintre valoarea tensiunii de
serviciu şi a celei nominale, în cadrul unui proces determinist sau
prin diferenţa dintre valoarea medie şi cea nominală, în condiţiile
unei variaţii aleatoare a tensiunii, în care caz timpul ales pentru
mediere depinde de caracteristicile concrete ale proceselor din
instalaţiile respective.
Abaterea de tensiune faţă de valoarea nominală se exprimă
în procente din tensiunea nominală a instalaţiei cu relaţia:
U −U N
∆U = S .100 = ( u − 1).100 [ %], (5.1)
UN
unde U S este tensiunea de serviciu a reţelei, respectiv tensiunea
dintre două faze ale reţelei electrice, măsurată într-un anumit punct şi
la un moment dat , U N este tensiunea nominală a reţelei, respectiv
tensiunea prin care este denumită reţeaua şi la care se face referirea
pentru anumite caracteristici ale funcţionării acesteia iar u este
nivelul de tensiune care caracterizează, printre altele, distanţa
electrică a punctului de reţea analizat faţă de sursa de producere a
puterii reactive: dacă punctul este apropiat de această sursă u > 1 ,
iar dacă este situat la extremităţile reţelei atunci u < 1 ; dar
caracterizează şi echilibrul general al puterii reactive în sistem,
valoarea acestui indicator scăzând atunci când sistemul nu dispune
de rezervă suficientă.
Dacă se ia în considerare variaţia în timp a tensiunii de
serviciu în punctul de reţea analizat, abaterea medie de tensiune
faţă de valoarea nominală într-un interval de timp T, se determină cu
relaţia:

122
100 U S ( t ) − U N
T T
1
∆U = ∫ ∆U ( t ) dt = dt [ %]
T 0 T ∫0 UN
(5.2.a)
sau:
∆U = ( u −1).100 [ %], (5.2.b)
unde ∆U (t ) reprezintă abaterea de tensiune faţă de valoarea
nominală în punctul analizat, la momentul t, în %; U S ( t ) - tensiunea
de serviciu la momentul t în punctul considerat, în V, iar u - nivelul
mediu de tensiune, în intervalul T, în punctul de reţea considerat.
B. Dispersia abaterilor de tensiune
Dispersia abaterilor de tensiune faţă de abaterea medie se
determină cu relaţia:
T 2 T

∫ [∆U ( t ) − ∆U ]
1 100
∫ [u ( t ) − u ] dt [ %]
2
σ ∆2U = dt =
2

T 0
T 0

(5.3.a)
sau:
σ ∆2U = 100σ u [ %] , (5.3.b)
unde σ
2
∆U reprezintă dispersia nivelului de tensiune în jurul valorii
σ
medii iar u este abaterea medie pătratică a nivelului de tensiune
faţă de nivelul mediu.
Coeficientul de variaţie a tensiunii este definit de relaţia:
σ σ
cvu = u = U , (5.4)
u U
unde U reprezintă valoarea medie a tensiunii de serviciu, în V, iar
σU este abaterea medie pătratică a tensiunii faţă de valoarea medie,
în V.
Spre deosebire de frecvenţă, care este aceeaşi pentru toate
punctele sistemului energetic interconectat, indicatorii care
caracterizează tensiunea la bornele receptoarelor depind de o serie de
factori, cum ar fi: tensiunea nominală a reţelei, capacitatea sa de
transport, lungimea liniilor de alimentare.

5.1.2. Norme pentru indicatorii de variaţie lentă a


tensiunii
Variaţiile de tensiune de circa 5...10% în jurul valorii
nominale cu o periodicitate de cel puţin câteva minute (±5...30

123
minute), pot afecta regimul normal de exploatare, atât în instalaţiile
furnizorului, cât şi în cele ale consumatorilor.
Abaterile tensiunii faţă de valoarea nominală pot avea efecte:
a) economice:
• influenţă asupra producţiei materiale, atât sub aspect
cantitativ, cât şi calitativ,
• influenţă asupra caracteristicilor echipamentului electric
(pierderea performanţelor garantate, modificări ale
randamentului şi a gradului de uzură, în unele cazuri chiar
întreruperea funcţionării),
• influenţă asupra capacităţii de tranzit a reţelelor electrice,
b) sociale,
• greu de cuantificat
• influenţă asupra calităţii iluminatului electric.
Tensiunea fiind sensibil dependentă ca nivel şi limite
admisibile de variaţie de locul în care este analizată (producător,
distribuitor, consumator), în cazul normelor de apreciere a calităţii
tensiunii este obligatorie specificarea punctelor în care sunt
normaţi indicatorii de calitate, precum şi a condiţiilor de normare.
c) valorile normate pentru gradul de iregularitate
• ε q ≤ 10[ %] - foarte bună,
2

• 10 < ε q ≤ 20[ %] - bună,


2

• 20 < ε q ≤ 50[ %] - mediocră,


2

• ε q ≥ 100[ %] - necorespunzătoare.
2

d) abaterea de tensiune, este un indicator răspândit în întreaga


lume şi depinde de nodul de sistem în care se analizează
calitatea tensiunii:
• generatoarele (conform STAS 1893) trebuie să poată
furniza puterea nominală la turaţia nominală, la o tensiune
care poate varia în domeniul ±5% U N ,
• transformatoarele (conform STAS 1703) pot funcţiona
limitat la o tensiune superioară tensiunii nominale a
înfăşurării. Tensiunea de funcţionare va fi limitată la
valoarea rezultată din relaţia U = 110 − 5 K [ %] , atunci
când curentul este egal cu de K ori curentul nominal
(0≤K≤1),

124
• serviciile proprii ale centralelor electrice trebuie să
funcţioneze normal în cazul modificării nivelului de
tensiune în reţeaua de evacuare. UCPTE recomandă:
- dacă alimentarea serviciilor proprii se realizează
direct de la bornele generatorului prin transformator, se
va stabili o marjă de reglaj de minimum ±10...15% sau
se vor utiliza motoare corespunzătoare,
- instalaţiile care acţionează servicii proprii şi de care
depinde puterea blocului nu trebuie expuse unei scăderi
de putere atunci când tensiunea de alimentare scade sub
90% din tensiunea nominală,
- toate echipamentele auxiliare ale centralei (reglaj,
măsură, comandă automată, protecţie, semnalizare,
alarmă) trebuie să poată funcţiona la 85% din tensiunea
nominală; unele aparate pot fi legate la regulatoare
stabilizatoare de tensiune,
- în condiţii de tensiuni critice în reţeaua de alimentare,
se impune comutarea serviciilor proprii pe o sursă
independentă faţă de reţea.
• în reţelele electrice de curent alternativ pentru
transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electrice
(conform STAS 930-89) abaterile procentuale admisibile
ale tensiunii se obţin din relaţia (5.1), înlocuind tensiunea
de serviciu cu valoarea maximă, respectiv minimă,
admisibilă în condiţii normale de exploatare,
• în reţelele de iluminat , pierderea de tensiune admisibilă
este de -3% UN dacă alimentarea se face din reţeaua
furnizorului, respectiv, de -8...-10%UN dacă alimentarea
se face din surse proprii,
• la bornele receptoarelor electrice se admit abateri de
±5%....±10%, care corespund şi recomandărilor CEI, ca de
exemplu:
- la bornele motoarelor electrice se admit abateri de
±5%UN conform STAS 1893,
- la bornele convertizoarelor cu semiconductoare,
realizate în clasele de imunitate A şi B, se admit abateri
de ±10% UN în regim stabilizat de funcţionare, iar în
clasa de imunitate C se admit abateri între -5% şi +10%,

125
- pentru instalaţiile de sudură se admit abateri de ±10%
UN ,
- pentru lămpi electrice se admit abateri de ±5%UN .

5.2. Indicatori şi valori normate pentru fluctuaţii


de tensiune
Fluctuaţiile de tensiune reprezintă o serie de variaţii ale
valorii efective ori ale valorii de vârf ale undei de tensiune între două
niveluri adiacente sau o serie de variaţii ciclice ale înfăşurătoarei
undei de tensiune pe o anumită perioadă de timp.
Amplitudinea fluctuaţiilor de tensiune nu depăşeşte în mod
normal domeniul de ±10%, dar pentru a le departaja clar de abaterile
de tensiune se mai folosesc şi variaţiile rapide ale valorii efective
care se produc în domeniul de frecvenţă 0,001...25 Hz.
Fluctuaţiile de tensiune pot fi:
• periodice de formă dreptunghiulară şi amplitudine egală,
provocate de comutaţia unei sarcini pur rezistive,
• periodice de formă dreptunghiulară, distribuite neregulat
în timp, cu amplitudine egală sau nu, pozitivă sau
negativă, provocate de comutaţia unor sarcini diverse,
• de forme diferite, cu amplitudine egală sau nu, pozitivă
sau negativă, provocate de comutaţia unor sarcini
nonrezistive,
• aleatoare sau continue.
Fluctuaţiile de tensiune periodice sau aleatoare provocate de
funcţionarea cu şocuri de putere reactivă a unor receptoare
industriale (cuptoare cu arc, laminoare, aparate de sudură, pompe şi
compresoare cu piston) dar şi casnice (maşini de spălat), pot provoca
în reţelele de alimentare efecte nedorite, cum ar fi:
- variaţia vizibilă a fluxului luminos,
- deformarea imaginii televizoarelor,
- deranjamente în funcţionarea unor instalaţii
electronice.
În vederea evitării sau limitării unor astfel de efecte,
racordarea la reţelele sistemului energetic a receptoarelor
perturbatoare trebuie făcută cu anumite restricţii, fiind necesară
verificarea compatibilităţii electromagnetice. Pentru aceasta se
folosesc următorii indicatori: amplitudinea şi frecvenţa de repetare a
fluctuaţiilor, factorul de acceptabilitate, doza de flicker etc.
126
5.2.1. Amplitudinea fluctuaţiilor de tensiune
În instalaţiile existente la care se semnalizează efectul de
flicker, determinarea caracteristicilor fluctuaţiilor de tensiune se
poate face prin oscilografierea undei de de tensiune şi/sau
înregistrarea şocurilor de putere.
Dacă se dispune de o oscilogramă a tensiunii, amplitudinea
unei fluctuaţii de tensiune j se poate determina cu relaţia:
100
δU j = U j − U j +1 . [ %] ,
2U N
(5.8)
unde U j , U j +1 reprezintă valori consecutive ale extremelor sau
sunt determinate între o porţiune orizontală şi o valoare extremă de
pe înfăşurătoarea valorilor de vârf ale tensiunii.
Fabricanţii receptoarelor perturbatoare trebuie să pună la
dispoziţia utilizatorului date privind caracteristicile şocurilor de
putere pe care le produce receptorul în punctul de racord la reţea.
Şocul de putere se caracterizează prin pantă, valoare maximă,
durată şi număr mediu de şocuri în unitatea de timp.
Pentru un şoc de putere reactivă ∆Q produs cu frecvenţa i,
fluctuaţia de tensiune se poate exprima în funcţie de puterea de
scurtcircuit în punctul comun de racord cu relaţia:
 ∆Q 
δU i =  100 [ %] . (5.9)
 S sc 
Expresia analitică a şocului de putere ∆Q este diferită în
funcţie de tipul sarcinii care l-a produs. Cunoscând din calcul sau din
înregistrare amplitudinea fluctuaţiei de tensiune şi frecvenţa cu care
se repetă această variaţie a tensiunii, se poate trasa curba
amplitudinii în funcţie de frecvenţa de repetiţie a fluctuaţiilor pentru
punctul respectiv de racord la reţea.
Pentru ca receptorul analizat să îndeplinească condiţiile de
compatibilitate electromagnetică în punctul comun de racord, curba
fluctuaţiilor de tensiune trebuie să se situeze sub o curbă limită de
iritabilitate. În practica mondială, limitele admise ale fluctuaţiilor de
tensiune într-un nod al reţelei, sunt apreciate pe baza efectului de
flicker pe care îl provoacă, respectiv a senzaţiei de disconfort pe
care o resimte ochiul omenesc. Sensibilitatea vederii depinde de
frecvenţa cu care se repetă fluctuaţiile de tensiune şi de forma

127
semnalului modulator: dinţi de fierăstrău, triunghiular,
sinusoidal, dreptunghiular.

5.2.2. Factor de acceptabilitate


Acest indicator se calculează pentru receptoarele care
provoacă şocuri aleatoare de putere reactivă, cazul cel mai
reprezentativ fiind cel al cuptoarelor cu arc pentru topit oţel.
Factorul de acceptabilitate este raportul dintre puterea de
scurtcircuit a cuptorului echivalent şi puterea minimă de scurtcircuit
în punctul comun de racord:
S st , max
λ= , (5.10)
S sc
unde S st , max este puterea aparentă stabilizată maximă, absorbită de
cuptor în timpul testului de scurtcircuit trifazat, efectuat cu electrozii
introduşi în baia de oţel topit sau valoarea corespunzătoare, calculată
prin cunoaşterea impedanţei cuptorului şi a sursei de alimentare,
S sc - puterea minimă de scurtcircuit în punctul de racord.
În situaţiile în care nu se dispune de elementele necesare
determinării puterii S st , max , se admite determinarea acceptabilităţii
racordării cuptorului la reţea prin factorul:
S N ,CE
λT = ,
S sc
(5.11)
unde S N ,CE este puterea nominală a cuptorului echivalent prin care
se înţelege puterea cuptorului fictiv care are acelaşi efect de flicker
într-o instalaţie cu mai multe cuptoare ca şi cuptoarele reale.

5.2.3. Doza de flicker


Într-o serie de ţări europene, în SUA şi Japonia, pentru
estimarea influenţei fluctuaţiei de tensiune, se foloseşte principiul
cumulativ, care se bazează pe înregistrarea cu un dispozitiv oarecare
a oboselii acumulate de ochi, până la nivelul (doza) pentru care
lucrul devine imposibil.
S-a constatat experimental că jena maximă, în condiţii de
amplitudine constantă, este resimţită practic pentru o frecvenţă a
fluctuaţiilor de aproximativ 10 Hz (amplitudinea corespunzătoare
este 0,3% pentru 10 Hz).

128
Dacă pentru fluctuaţii de tensiune cu frecvenţa de 10 Hz şi
amplitudine peste 0,3% se resimte o senzaţie de jenă, atunci este
posibilă obţinerea aceleaşi senzaţii de jenă pentru fluctuaţii de
tensiune de amplitudine superioară şi frecvenţă diferită de 10 Hz.
La o senzaţie de jenă identică, este posibilă substituirea unor
fluctuaţii de tensiune, de frecvenţă f şi amplitudine δU f (care
provoacă fluctuaţii luminoase cu frecvenţa de repetiţie 2f ), printr-o
fluctuaţie echivalentă de tensiune cu frecvenţa 10 Hz şi
amplitudinea:
δU 10 = g .δU f . (5.12)
Dacă se suprapun două fluctuaţii de frecvenţe diferite f1 şi f2 ,
de amplitudine δU 1 şi δU 2 , jena globală este echivalentă cu cea a
unei fluctuaţii de 10 Hz, de amplitudine δU 10 , astfel încât putem
scrie:
δU 102 = g 12δU 12 + g 22δU 22 . (5.13)
Jena totală pe care o resimte ochiul pe durata τ este
proporţională cu:
τ
f ∗ = ∫ δU 102 dt [% 2
]
min , (5.14)
0

unde δU 102 este fluctuaţia sinusoidală cu frecvenţa de 10 Hz, care


este echivalentă din punctul de vedere al efectului de flicker cu
fluctuaţia reală a tensiunii (cu amplitudini şi frecvenţe aleatoare), τ -
durata perturbaţiei, f ∗- doza de flicker iar g coeficienţi care depind
de frecvenţa semnalului şi se determină experimental.

5.3. Indicatori şi norme pentru goluri de tensiune


Prin gol de tensiune se înţelege o scădere bruscă, de scurtă
durată, a amplitudinii sau a valorii efective a tensiunii, într-un
interval cuprins între două şocuri de tensiune consecutive de sens
contrar, interval în care tensiunea este în permanenţă inferioară
valorii sale nominale. Se mai poate defini şi ca fiind variaşia
negativă a valorii eficace a tensiunii de serviciu, având o amplitudine
minimă de 20% şi o durată de cel mult 3 secunde.
Gol de tensiune se poate produce prin manevre de conectare a
unor agregate cu curenţi de pornire mari sau apare ca urmare a
funcţionării protecţiilor şi automatizărilor, datorită apariţiei unor
incidente.

129
Goluri de tensiune pot apărea atât în reţelele furnizorului, cât
şi în cele ale utilizatorilor de energie electrică, apariţia lor fiind
inevitabilă şi aleatoare.
Tipul golului de tensiune este determinată de cauza care a dus
la apariţia ei. Astfel:
• după modul în care variază tensiunile pe fază, golurile
pot fi simetrice, atunci când tensiunea scade pe toate
cele trei faze, în acelaşi raport faţă de tensiunea
nominală, respectiv nesimetrice,
• după numărul de faze afectate, golurile pot fi
monofazate, bifazate sau trifazate.
Alura variaţiei tensiunii între momentul apariţiei golului şi
cel al revenirii tensiunii la valoarea anterioară, precum şi cauza care
a generat golul determină forma golului de tensiune.
Din punct de vedere al formei, golurile de tensiune se pot
clasifica în următoarele categorii principale:
• goluri de tensiune dreptunghiulare, specifice
scurtcircuitelor eliminate prin protecţii simple, şi
caracterizate prin menţinerea tensiunii practic constantă pe
durata golului,
• goluri de tensiune exponenţiale, specifice pornirii prin
conectare directă la reţea a motoarelor de mare putere, şi
caracterizate printr-un salt brusc al tensiunii la începutul
golului şi printr-o revenire practic exponenţială a acesteia,
• goluri de tensiune de formă complexă, provocate de
funcţionarea în trepte a protecţiilor care elimină defectul,
şi caracterizate printr-o funcţionare în trepte a tensiunii.

5.3.1. Indicatori pentru aprecierea golurilor de


tensiune
Definirea golului de tensiune se face sub aspectul profunzimii
( denumită şi amplitudine negativă sau pe scurt amplitudine) şi a
duratei golului.
Amplitudinea golurilor de tensiune poate fi definită ca
diferenţă între tensiunea pe durata golului şi tensiunea nominală,
exprimată în procente din tensiunea nominală. Se pot utiliza diferiţi
indicatori pentru calculul amplitudinii unui gol de tensiune, cum ar fi
de exemplu:

130
• amplitudinea golului de tensiune pe fază: se calculează dacă
se cunoaşte variaţia tensiunii de fază pentru diferite tipuri de
incidente, cu relaţia:
∆U g U Nf − U f
∆U g = = =1−u f ,
U Nf U Nf
(5.15)
unde Uf reprezintă modulul aceleia dintre tensiunile de fază care se
ia în considerare pe durata golului, uf - tensiunea reziduală de fază a
golului, UNf - tensiunea nominală pe fază a reţelei;
• amplitudinea golului de tensiune directă , care se calculează
cu relaţia:
∆U d U Nf − U d
∆U d = = = 1 − ud ,
U Nf U Nf
(5.16)
unde Ud este modulul tensiunii de succesiune directă
pe durata golului iar ud este tensiunea reziduală directă a golului.
Durata golurilor de tensiune de o anumită amplitudine se
poate exprima prin relaţia:
t g = t f − ti [ s] , (5.17)
unde ti şi tf reprezintă momentul iniţial, respectiv, cel final al
golului.
În România, prin gol de tensiune se înţelege o variaţie
negativă a valorii efective a tensiunii unei reţele, având o
amplitudine cuprinsă între o valoare minimă sesizabilă de
aproximativ 20% UN şi 100%, durata variaţiei de tensiune fiind de
cel mult 3 secunde. Menţionăm că în România, golurile de tensiune
de amplitudine 100%UN precum şi situaţiile eliminate prin sistemele
automate (AAR, RAR şi DAS), nu sunt considerate întreruperi în
alimentare.
Caracterul inevitabil al golurilor de tensiune, pe reţelele
electrice de alimentare, presupune o anumită frecvenţă de apariţie a
acestora în diferitele noduri din sistem. Frecvenţa de apariţie a
golurilor de tensiune se poate exprima prin numărul de goluri de o
anumită amplitudine şi durată, care apar într-un punct oarecare al
reţelei, într-o anumită perioadă de timp:
Ng
fg = . (5.18)
T

131
5.3.2. Norme pentru goluri de tensiune
Un gol de tensiune produce întotdeauna modificări ale
regimului staţionar normal de funcţionare, ceea ce conduce la
apariţia unor regimuri de funcţionare tranzitorii. Variaţiile mărimilor
de stare pe durata regimurilor tranzitorii pot avea diferite efecte, care
se pot caracteriza prin următoarele aspecte:
• pierderea stabilităţii funcţionării, receptoarele cele mai
afectate sunt motoarele electrice;
• creşterea solicitărilor termice datorită supracurenţilor care
apar pe intervalul proceselor tranzitorii;
• creşterea solicitărilor produse de forţele electrodinamice
ca urmare a şocurilor de curent;
• apariţia unor suprasolicitări mecanice produse de şocuri de
cuplu sau acceleraţii mari în cazul sistemelor de acţionări
electrice;
• afectarea serviciilor auxiliare, ca de exemplu pierderea
presiunii uleiului de ungere sau a debitului fluidelor de
răcire;
• afectarea mărimilor de ieşire şi deci înrăutăţirea calităţii
serviciilor utile.
Stabilirea unor norme pentru golurile de tensiune presupune
precizarea punctului de valabilitate al acestor norme: la bornele unui
anumit tip de receptor sau într-un punct de livrare a energiei electrice
către un abonat, cu care se stabilesc relaţii contractuale.
Limitele de imunitate ale receptoarelor electrice la goluri de
tensiune sunt în general precizate de către fabricanţi, în funcţie de
clasa de imunitate a receptorului respectiv.
Exemple:
• redresoare cu semiconductoare cu clasa de imunitate A admit
variaţii de tensiune de scurtă durată (0,5...30 perioade) în
domeniul ±15%UN iar cele de clasa B şi C în domeniul
-10...+15%UN,
• convertizoarele cu semiconductoare, care funcţionează în
regim de invertor, admit următoarele variaţii de tensiune;
- cele cu clasă de imunitate A : ±15%UN;
- cele cu clasă de imunitate B : -10...+15%UN;
- cele cu clasă de imunitate C : -7,5...+15%UN.

132
• calculatoare, sisteme de comandă şi control şi automatizări,
golul de tensiune de orice durată nu trebuie să depăşească
10% din UN.
În ceea ce priveşte stabilirea unor norme contractuale în
punctul de delimitare între furnizorii şi consumatorii de energie
electrică părerile sunt împărţite, atât în privinţa necesităţii
introducerii în contractele de furnizare a unor norme cu privire la
goluri de tensiune, cât şi cu privire la indicatorii care ar putea fi
normaţi, deci controlaţi şi garantaţi.

5.4. Indicatori şi norme pentru impulsuri de


tensiune (supratensiuni)
Prin impuls de tensiune se înţelege o creştere bruscă a
tensiunii, pe un interval de timp de la câteva microsecunde la zeci de
milisecunde, după care urmează restabilirea tensiunii la nivelul
iniţial.
Supratensiunile sunt abordate în legătură cu probleme de
alegere şi coordonare a izolaţiei, având drept scop reducerea
deteriorărilor provocate de solicitările dielectrice aplicate
echipamentelor electrice şi deci creşterea siguranţei în funcţionare a
instalaţiilor.
Un echipament electric este proiectat, din punct de vedere al
izolaţiei, să funcţioneze la o tensiune maximă admisibilă, care este
cea mai mare valoare efectivă a tensiunii între faze pentru care este
proiectat să funcţioneze echipamentul din punct de vedere al izolaţiei
acestuia şi al altor caracteristici care pot fi legate de această tensiune.
Această tensiune trebuie însă să fie cel puţin egală cu valoarea
maximă a tensiunii de serviciu a reţelei în care va fi utilizat
echipamentul, în condiţii normale de exploatare.
Supratensiunile care apar într-un punct al reţelei pot fi:
• de trăsnet: care apar datorită unei descărcări atmosferice sau
a unei alte cauze fiind de obicei de o singură polaritate şi de
durată foarte scurtă (au amplitudinea de ordinul miilor de kV
şi durata de ordinul microsecundelor,
• de comutaţie: care apar datorită unei operaţii de comutare, a
unui defect sau a altor cauze fiind d obicei puternic amortizate
(de 1,5-3 ori valoarea de vârf a tensiunii de linie sau de fază)
şi de scurtă durată (jumătate de undă la frecvenţa reţelei),

133
• temporare: care sunt provocate de comutaţii (deconectarea
bruscă a unei sarcini importante), de apariţia unor defecte (de
exemplu monofazate) sau de unele fenomene neliniare
(ferorezonanţă, armonici) fiind oscilaţi neamortizate sau slab
amortizate fază-pământ sau între faze, cu durată relativ mare.
Supratensiunile fiind întotdeauna fenomene tranzitorii, ele se
pot împărţii în două categorii:
• puternic amortizate şi de durată relativ scurtă,
• neamortizate sau slab amortizate şi de durată relativ
lungă.
Supratensiunile se pot datora unor fenomene atmosferice sau
unor manevre de comutaţie pe partea furnizorului a căror valoare
depind de caracteristicile tehnice ale descărcătoarelor şi de distanţa
dintre echipamentul studiat şi descărcătoare sau au sediul în
instalaţiile utilizatorului fiind provocate de condiţii meteorologice
locale, de comutaţia unor sarcini sau de eliminarea unui defect
putând avea valori destul de însemnate.
Printre indicatorii de apreciere a supratensiunilor, în scopul
studierii coordonării izolaţiei, se numără:
• valoarea în unităţi relative a supratensiunii fază –
pământ: care reprezintă raportul dintre valoarea de vârf a
unei supratensiuni între fază şi pământ şi valoarea tensiunii
fază – pământ, corespunzătoare tensiunii celei mai ridicate a
reţelei,
• valoarea în unităţi relative a supratensiunii între faze :
care reprezintă raportul dintre valoarea de vârf a unei
supratensiuni între faze şi valoarea tensiunii fază – pământ,
corespunzătoare tensiunii celei mai ridicate a reţelei.
Unii autori consideră că normarea unor indicatori pentru
impulsurile de tensiune şi mai ales garantarea lor în punctele de
livrare nu este posibilă fiindcă:
• nu există suficiente date cu privire la impulsurile de tensiune
(mai ales pentru reţele aeriene de 0,4 kV), iar datele existente
nu sunt suficient de reprezentative pentru a constitui o bază de
normare,
• impulsurile de tensiune garantate la punctul de livrare a
energiei electrice nu pot fi mai mici ca tensiunea de
străpungere a descărcătorului, iar normele determinate de

134
rigiditatea dielectrică a izolaţiei nu pot fi eficient utilizate
pentru aprecierea calităţii energiei electrice.
Exemplu: impulsurile de trăsnet în reţelele aeriene de
220/380 V sunt limitate de descărcătoare la 10 – 12 kV, iar cele de
comutaţie la 4,5 kV în timp ce compatibilitatea electromagnetică a
unor echipamente electronice se asigură pentru impulsuri de cel mult
500 – 1000 V, valori care nu pot fi garantate de furnizor, deci nu pot
fi înscrise într-un standard al calităţii energiei electrice, dar nici
frecvenţa impulsurilor de trăsnet nu poate fi normată.

5.5. Indicatori şi valori normate pentru aprecierea


nesimetriei unui sistem trifazat de tensiuni
Regimul nesimetric poate fi:
• temporar, produs de defecte ca de exemplu scurtcircuite
nesimetrice, funcţionarea în două faze a liniilor electrice
aeriene;
• permanent, produs de:
 sarcinile dezechilibrate pe cele trei faze ale reţelei
de alimentare de curent alternativ trifazat;
 receptoarele monofazate;
 receptoare trifazate (cuptoare electrice cu arc);
 nesimetria impedanţelor reţelelor electrice pe cele
trei faze.
Cele mai răspândite metode pentru calculul regimurilor
trifazate nesimetrice ale unor circuite liniare sunt cele care utilizează
ca mărimi de calcul auxiliare componentele simetrice.
Controlul calităţii energiei electrice într-un anumit nod al
sistemului electroenergetic presupune estimarea unor indicatori ai
regimului nesimetric în nodul respectiv şi compararea acestora cu
valori normate.

5.5.1. Indicatori pentru aprecierea regimurilor


nesimetrice
În majoritatea ţărilor, nesimetria unui sistem trifazat de
tensiune se apreciază prin coeficienţi care exprimă procentual
raportul dintre componenta de succesiune (secvenţă) inversă şi/sau
homopolară a tensiunii, pe de o parte şi tensiunea nominală sau
componenta de succesiune directă, pe de altă parte.

135
A. Coeficienţi de disimetrie şi asimetrie
Conform normelor CEI, de care s-a ţinut seama şi la
elaborarea normelor româneşti, caracterizarea mărimilor nesimetrice
într-un nod al sistemului electroenergetic se face cu următorii
indicatori:
• coeficientul de disimetrie
A
kd = i , (5.19)
Ad
unde Ai reprezintă componenta de succesiune inversă (denumită în
unele norme de secvenţă negativă) a tensiunii sau a curentului, iar Ad
este componenta de succesiune directă (denumită în unele norme de
secvenţă pozitivă) a tensiunii/a curentului.
Estimarea coeficientului de disimetrie se poate face prin
măsurători sau se pot folosi relaţii aproximative. Pentru nodurile în
care se racordează consumatori monofazaţi şi care sunt relativ
depărtate de generatoare electrice de mare putere (deci pentru
reţelede medie tensiune) se poate folosi relaţia aproximativă:
Ui S Nmf
kd = 100 ≈ 100 [ %] , (5.20)
Ud S sc
unde SNmf reprezintă puterea nominală a sarcinii monofazate, iar Ssc -
puterea de scurtcircuit trifazat a reţelei în nodul de racordare a
sarcinii monofazate.
Estimarea nesimetriei tensiunii prin valoarea medie
pătratică a indicatorilor de regim nesimetric este utilă doar pentru
estimarea pierderilor medii de putere şi energie datorate nesimetriilor
şi răspunde doar parţial necesităţii de evidenţiere a implicaţiilor
tehnico-economice ale nesimetriilor în instalaţiile electriice.
• Coeficientul de asimetrie
A
ka = h , (5.24)
Ad
unde Ad este componenta de succesiune directă (de secvenţă
pozitivă) a tensiunii sau a curentului, Ah este componenta de
succesiune homopolară (de secvenţă zero) a tensiunii sau a
curentului.
B. Coeficienţii de succesiune inversă, respectiv homopolară
În unele norme utilizate pentru aprecierea nesimetriei se
definesc coeficienţii de succesiune inversă, respectiv homopolară,

136
care se determină cu relaţii asemănătoare cu cele prezentate în
paragraful anterior, dar diferă modul de calcul.
a) Coeficientul de succesiune inversă
U
k i = i 100 [ %] , (5.25)
UN
unde Ui reprezintă valoarea efectivă [kV] a tensiunii de succesiune
inversă pentru frecvenţa fundamentală a sistemului trifazat de
tensiuni, UN – valoarea nominală a tensiunii de linie a reţelei, în kV.
Calculul valorii efective a tensiunii de succesiune inversă se
face cu relaţia:
 2 
2
2
1   U 2
− U 2
   U 2
− U 2

Ui =  3U RS − 4U ST
2
−  ST TR
+ U RS   +  ST TR
 

12   
  U RS    U RS  

, (5.26.a)
sau, acceptând o eroare de maxim 8%, cu relaţia:
U i = 0,62 U max −U min ,
(5.26.b)
în care URS,UST,UTR reprezintă valorile efective ale tensiunii de linie
de frecvenţa fundamentalei, în kV, Umax – cea mai mare valoare
efectivă a tensiunii de linie, dintre cele trei tensiuni de frecvenţă
fundamentală, în kV, Umin – cea mai mică valoare efectivă a tensiunii
de linie, dintre cele trei tensiuni de frecvenţă fundamentală, în kV.
b) Coeficientul de succesiune homopolară
În reţele trifazate cu conductor neutru, acest coeficient se calculează
cu relaţia:
Uh
kh = 100 [ %] , (5.27)
U Nf
unde Uh reprezintă valoarea efectivă a tensiunii de succesiune
homopolară pentru frecvenţa fundamentală, în kV, iar UNf – valoarea
nominală a tensiunii de fază a reţelei, în kV.
Pentru calculul valorii efective a tensiunii de succesiune
homopolară se poate utiliza relaţia:
1
Uh = 2
U hA + U hB
2
, (5.28.a)
6
în care:
2
U ST − U TR
2
U S2 − U R2
U hA = −3 ,
U RS U RS
137
2 2
 U 2 − U TR
2
  U 2 − U R2 
U hB = 4U −  ST
2
ST + U RS  − 3 4U S2 −  S + U RS  ,
 U RS   U RS 
sau, acceptând o eroare de maxim ±10%, cu relaţia:
U h =0,62 U f , max −U f , min , (5.28.b)
unde: URS,UST şi UTR reprezintă valorile efective ale tensiunii de linie
de frecvenţă fundamentală, în kV, UR, US şi UT reprezintă valorile
efective ale tensiunii de fază de frecvenţă fundamentală, în kV, Uf,max
– cea mai mare valoare efectivă dintre cele trei tensiuni de fază de
frecvenţă fundamentală, în kV, Uf,min cea mai mică valoare efectivă
dintre cele trei tensiuni de fază de frecvenţă fundamentală, în kV.

5.5.2. Valori normate pentru nesimetrie


Pentru limitarea efectelor negative ale nesimetriei sistemelor
trifazate, în standarde şi/sau prescripţii, se indică valori maxime
admisibile pentru unii dintre indicatori de apreciere a nesimetriei.
Atât în cazul normelor pentru regim nesimetric, ca şi în cazul
altor indicatori de calitate a tensiunii, trebuie precizat în mod
obligatoriu punctul de valabilitate al normelor:
• la bornele receptoarelor de un anumit tip,
• la punctul de delimitare a reţelei furnizorului de cea a
consumatorului de energie electrică,
• în punctul comun de racord cu reţeaua publică şi/sau cu alţi
consumatori.
A. Normarea tensiunii de succesiune inversă
Curenţii de succesiune inversă pot influenţa negativ
productivitatea şi randamentul receptoarelor electrice şi datorită
faptului că se repartizează, pe sursele din reţeaua de alimentare, în
raport invers cu impedanţa acestora, în reţeaua respectivă de
alimentare pot apărea:
• pierderi suplimentare importante în rotoarele generatoarelor şi
motoarelor sincrone prin curenţi Foucault,
• pierderi în motoare electrice, încălziri locale, cupluri
pulsatorii suplimentare de frecvenţă ridicată, ce pot provoca
vibraţii puternice ale maşinilor şi diminuarea randamentului
motoarelor,
• influenţe asupra liniilor de telecomunicaţii.
În România:

138
• valoarea coeficientului de disimetrie kd(vs) 95%, estimată prin
măsurători, să fie cel mult 2% pentru reţele de joasă tensiune
şi de medie tensiune, şi de cel mult 1% pentru reţele de înaltă
tensiune,
• într-un nod de reţea în care se racordează o substaţie electrică
de cale ferată, coeficientul de disimetrie trebuie să fie cel mult
2%,
• tensiunea de alimentare a transformatoarelor (STAS 1703) se
consideră practic simetrică atunci când componentele inversă
şi homopolară ale sistemului de tensiuni nu depăşesc 2% din
componenta directă a tensiunii,
• tensiunea de alimentare a maşinilor electrice (STAS 1893) se
consideră practic simetrică atunci când componenta inversă a
sistemului de tensiuni nu depăşeşte 1% din componenta
directă a tensiunii pe o perioadă de timp îndelungată, sau
1,5% pe o perioadă de timp de câteva minute, iar componenta
homopolară a sistemului de tensiuni nu depăşeşte 1% din
componenta directă a tensiunii. În locul componentei inverse
a sistemului de tensiuni poate fi măsurată componenta inversă
a sistemului de curenţi, care trebuie să fie sub 2,5% din
componenta directă a sistemului de curenţi. În prezenţa unor
curenţi de succesiune inversă în înfăşurările statorice,
motoarele asincrone sunt supuse unui câmp magnetic
învârtitor de sens invers, care se suprapune peste cel normal şi
ale cărui efecte sunt:
- reducerea cuplului dezvoltat de motor,
- creşterea curentului statoric,
- inducerea în rotor a unor curenţi având frecvenţa dublă
faţă de frecvenţa nominală, care provoacă încălziri
suplimentare.
B. Normarea tensiunii de succesiune homopolară
Normarea tensiunii de succesiune homopolară este dificilă,
fiindcă nu există suficiente informaţii cu privire la efectele pe care le
exercită acest indicator asupra echipamentelor.
Generatoarele mai mici sunt legate de regulă direct la sistem,
fără intermediul unor transformatoare de bloc, astfel încât defectele
de punere la pământ apărute în generator sau în sistem vor produce
în generator, pe lângă curenţii de succesiune directă şi inversă, şi
curenţi de succesiune homopolară. În acest caz, fluxurile produse de
139
curenţii homopolari nu vor urma traseele normale şi datorită faptului
că aceşti curenţi sunt sinfazici, nefiind defazaţi între ei cu 120 grade,
fluxurile produse de înfăşurări vor fi şi ele tot sinfazice şi vor induce
fluxuri, în buclă închisă, trecând însă din exteriorul spre interiorul
rotorului şi apoi longitudinal, prin lagăre, etanşările de hidrogen şi
carcasă. În unele cazuri, se poate produce o magnetizare
longitudinală destul de mare şi pot apărea curenţi turbionari, care pot
provoca deteriorări în lagăre şi în etanşările de hidrogen.
Conform standardelor româneşti, sistemul tensiunilor de
alimentare a transformatoarelor electrice este considerat practic
simetric dacă componenta homopolară este sub 2% din cea de
succesiune directă, iar în cazul maşinilor electrice sub 1%.

5.6. Indicatori şi valori normate pentru aprecierea


formei nesinusoidale a tensiunii (regimul
deformant)
Anumite receptoare cum ar fi: variatoarele de viteză,
redresoarele comandate sau semicomandate, cuptoarele cu arc,
aparatele de sudare cu arc alimentate cu tensiuni sinusoidale absorb
curenţi care nu mai sunt sinusoidali; aceştia au aceeaşi frecvenţă cu
tensiunea de alimentare, însă unda curentului este deformată.
Existenţa curenţilor nesinusoidalo în reţea determină pierderi de
tensiune nesinusoidale, încât în final şi unda tensiunii reţelei se
deformează.
De asemenea, armonici superioare de tensiune mai pot fi
produse de maşinile electrice, transformatoarele de putere şi unele
elemente neliniare ale reţelei electrice.
Prezenţa receptoarelor generatoare de armonici superioare
poate antrena disfuncţionalităţi altor receptoare situate în apropiere.
Pentru studiul mărimilor electrice periodice nesinusoidale se
foloseşte analiza armonică, operaţia de descompunere a unei
oscilaţii periodice oarecare în oscilaţii armonice ale căror frecvenţe
sunt multiplii întregi ai frecvenţei fundamentale. Matematic această
descompunere se exprimă prin seria Fourier, a cărei ecuaţie cea mai
generală este:

y = Y0 + ∑YN sin [ ( Nω )t − ϕ N ] ,
N =1
(5.29.a)

140
unde Y0 reprezintă componenta continuă a undei periodice, iar YN –
valoarea efectivă a armonicii de ordin N. Dezvoltând funcţia sinus,
relaţia (5.29.a) devine:
∞ ∞
y = Y0 + ∑ AN sin ( Nω ) t + ∑ B N cos ( Nω ) t ,
N =1 N =1
(5.29.b)
YN = AN2 + B N2 , (5.30.a)
BN
tg ϕ N = − . (5.30.b)
AN
Descompunerea în serie armonică a unei funcţii periodice
nesinusoidale constă în găsirea valorii coeficienţilor lui Fourier (Y0,
AN, BN).
În cazul în care se cunoaşte expresia analitică a undei
periodice nesinusoidale, analiza armonică se poate face folosind
metoda integrării, cu care coeficienţii Fourier se calculează cu
relaţiile:
T
2
AN = ∫ y sin ( nω) tdt ,
T 0
T
2
BN =
T ∫ y cos ( nω)tdt ,
0
(5.31)
T
1
Y0 =
T ∫ ydt
0
.

În cazul unei funcţii periodice nesinusoidale, de formă


oarecare, perioada se împarte într-un număr par de părţi egale 2p şi
coeficienţii Fourier se determină cu relaţiile:
1 2p π
AN = ∑Yk sin ( nω ) k ,
p k =1 p

1 2p π
BN = ∑ Yk cos ( nω) k , (5.32)
p k =1 p
1 2p
Y0 = ∑Yk .
2 p k =1

141
5.6.1. Indicatori ai regimului deformant
Stabilirea indicatorilor care caracterizează forma
nesinusoidală a tensiunii se bazează fie pe valorile admisibile ale
armonicilor de curent sau tensiune pentru electroreceptoare concrete,
fie pe unele sau altele din caracteristicile de distorsiune ale curbei de
tensiune.
Pentru caracterizarea regimului deformant într-un punct al
sistemului energetic, în majoritatea ţărilor se folosesc următorii
indicatori:
a) Nivelul unei armonici de rang (ordin) N
Rangul N al unei armonici este egal cu raportul dintre
frecvenţa armonicii şi frecvenţa fundamentalei. Pentru o armonică de
rangul N , nivelul armonicii este egal cu raportul (exprimat în %)
dintre valoarea efectivă a armonicii considerate (YN) şi valoarea
efectivă a undei fundamentale (Y1):
Y
y N = N 100 [ %] ,
Y1
(5.33)
unde simbolul Y se înlocuieşte cu simbolul U pentru curba de
tensiune şi respectiv cu simbolul I pentru curba de curent.
b) Coeficientul de distorsiune
Se numeşte coeficient de distorsiune al unei curbe
nesinusoidale raportul (în %) dintre valoarea efectivă a rezidiului
deformant (Yd) şi valoarea efectivă a curbei fundamentale (Y1).
• pentru tensiune:

∑U 2
N

δu =
Ud
100 = N =2
100 [ %] ,
U1 U1
(5.34.a)
• pentru curent:

∑I 2
N
I
δ i = d 100 = N =2
100 [ %] .
I1 I1
(5.34.b)
Ca şi în cazul regimului nesimetric, măsurătorile de evaluare
a indicatorilor privind regimul deformant, se pot efectua la interval
foarte scurt (TVS=3 s), scurt (TSH=10 min.), lung (TL=1 oră) zilnic
142
sau săptămânal. Pe fiecare interval de timp considerat se măsoară M
valori ale indicatorului de regim deformant, pe baza cărora se
determină valoarea medie pătratică a indicatorului controlat,
corespunzătoare intervalului respectiv.
Astfel, pentru intervalul de timp foarte scurt, se poate
determina valoarea medie pătratică a indicatorilor de regim
deformant ai undei de tensiune:
M 
U h (νs ) =  ∑ U h2, k  / M ,
 k =1 
(5.35)
unde notaţia U h (νs ) se referă la armonicile de tensiune (conform PE
143, până la N=40), respectiv, la coeficientul de distorsiune. Pentru o
corectă determinare a armonicelor se recomandă eşantionarea
undelor de tensiune şi curent pe o durată de 80 ms (4 perioade), cu
un număr minim de 64 eşantioane/perioadă.
Pentru estimarea efectelor termice de lungă durată ale
armonicilor asupra echipamentelor electrice, se utilizează intervale
de observaţie TSH=10 minute. Valoarea medie pătratică U h ( sh ) , pe
fiecare interval de 10 min., se calculează cu o relaţie de forma (5.35),
luând în considerare toate valorile U h (νs ) , care au fost înregistrate pe
intervalul respectiv.
Cei mai importanţi parametri care sunt obţinuţi la sfârşitul
fiecărei zile sunt următorii:
• Uh(vs) max, Uh(sh) max – valoarea cea mai mare dintre toate
valorile medii pătratice determinate pe intervale foarte
scurte (3 sec), respectiv scurte (10 min),
• Uh(vs) (95%) – valoarea medie pătratică în intervalul de o
zi, corespunzătoare probabilităţii cumulate de 95% (adică
valoarea care este depăşită numai în 5% din intervalele de
3 sec.),
• Uh(vs) (99%) - valoarea medie pătratică în intervalul de o zi,
corespunzătoare probabilităţii cumulate de 99% (adică
valoarea care este depăşită numai în 1% din intervalele de
3 sec.).
c) Indicatorii IT şi TIF
Armonicile pot provoca un zgomot de fond pe liniile de
telecomunicaţii învecinate liniilor de transport a energiei electrice.

143
Pentru evaluarea influenţei armonicilor asupra instalaţiilor de
telecomunicaţii, în diferite ţări, se folosesc indicatorii IT şi TIF.
Indicatorul IT reprezintă curentul echivalent de frecvenţă
constantă care, acţionând într-o instalaţie electroenergetică, provoacă
acelaşi nivel de perturbare asupra unei linii de telecomunicaţii ca şi
suma armonicilor de curent:
ITik = ∑( k
N =1
N p N I Nik )2 ; kN=5 fN,
(5.36)
unde INik reprezintă curentul armonicii de ordinul N, între nodul i şi
nodul k; fN – frecvenţa armonicii N; pN – factor de pondere care ţine
seama de proprietăţile fiziologice ale urechii umane.
Factorul de interferenţă telefonică TIF , într-un nod i , este
o mărime adimensională, care permite estimarea influenţei potenţiale
a unei linii de transport a energiei electrice asupra unei linii
telefonice:
∑( k p N U Ni )
2
N
N =1
TIF i = ,
∑U Ni2
N =1

(5.37)
unde UNi este tensiunea armonicii de ordinul N în nodul i .

5.6.2. Niveluri limită admise pentru regimul deformant


Armonicile de tensiune, provenind de la sursele de tensiuni
nesinusoidale şi aplicate reţelei în anumite puncte, dau naştere
armonicilor de curenţi de ordin corespunzător sau diferit, amplificaţi
sau atenuaţi de către elementele neliniare ale circuitelor şi de către
elementele reactive (L,C).
În principal, efectele regimului deformant sunt următoarele:
• perturbarea funcţionării echipamentelor electronice
sincronizate la tensiunea reţelei, inclusiv a echipamentelor de
comandă a redresoarelor;
• creşterea erorilor aparatelor de măsurat, perturbarea
funcţionării releelor de protecţie şi a receptoarelor de
telecomandă centralizată;
• solicitarea peste limitele admise a instalaţiilor statice de
compensare a puterii reactive;

144
• interferenţe în reţele telefonice, în instalaţiile de transmisie
prin înaltă frecvenţă şi perturbarea recepţiei TV;
• pierderi suplimentare în reţele;
• scăderea randamentelor motoarelor şi încărcarea suplimentară
a elementelor sistemului energetic (linii, transformatoare);
• apariţia unor supratensiuni periculoase pentru instalaţiile
sistemului energetic în condiţii de rezonanţă pentru diferite
armonice;
• micşorarea factorului de putere la consumatorii deformanţi şi
în sistemul energetic de alimentare.
Stabilirea unor norme admisibile pentru regimul deformant
presupune realizarea unui compromis între imunitate (la
consumator), compatibilitate (la furnizor) şi emisie (la constructorul
de echipamente).
A. Niveluri de compatibilitate privind regimul deformant în
punctele de delimitare între consumator şi furnizor
Recomandările CEI cu privire la distorsiunea armonică totală
depind de caracteristicile mediului electromagnetic şi au următoarele
valori:
- instalaţii din clasa 1 : sub 5%,
- instalaţii din clasa 2 : sub 8%,
- instalaţii din clasa 3 : sub 10%.
Normele româneşti privind nivelurile limită admisibile ale
distorsiunii tensiunii, în punctul de delimitare, sunt corelate cu
normele CEI pentru instalaţiile din clasa 2 de mediu electromagnetic
(tabelul 5.2). Coeficientul de distorsiune, pentru curba de tensiune,
nu trebuie să depăşească valorile:
- 8% - pentru joasă şi medie tensiune,
- 3% - pentru înaltă tensiune.
La normarea distorsiunii curentului au fost preluate normele
americane (tabelul 5.3), fără a se stabili limitări mai severe pentru
armonicile pare.
Tabelul 4.3
Niveluri limită de compatibilitate pentru armonicile individuale de
tensiune în reţele de joasă, medie şi înaltă tensiune (în % din
fundamentală)
Armonici
Armonici impare nemultiplu de 3 impare multiplu Armonici par
de 3
145
Armonici Armon
de de
Armonici de tensiune (%) Rang
Rang tensiune Rang tensiun
N
N (%) N (%)
j.t.- j.t.-
j.t.-m.t. î.t. î.t. î
m.t. m.t.
5 6 3 3 5 2 2 2 1
7 5 2 9 1,5 1 4 1
11 3,5 1,5 15 0,3 0,3 6 0,5 0
13 3 1,5 21 0,2 0,2 8 0,5 0
17 2 1 >21 0,2 0,2 10 0,5 0
19 1,5 1 12 0,2 0
23 1,5 0,7 >12 0,2 0
25 1,5 0,7
>25 0,2+1,3(25/N) 0,2+0,5(25/N)

Tabelul 4.4
Niveluri limită de compatibilitate pentru armonicile de curent, care
se vor utiliza pentru consumatori (în % din fundamentală)
Rangul armonicilor impare Coeficientul
Isc/Is 11<N<1 17<N<2 23<N<3 de
N<11 N>35
7 3 5 distorsiune
<20 4 2 1,5 0,6 0,3 5
20-50 7 3,5 2,5 1 0,5 8
50- 10 4,5 4 1,5 0,7 12
100
100- 12 5,5 5 2 1 15
1000
>1000 15 7 6 2,5 1,4 20
unde Isc – curentul de scurtcircuit în punctul de delimitare între
consumator şi SEN, Is – curentul nominal la frecvenţă fundamentală,
corespunzător sarcinii conectate.
Consumatorii care depăşesc nivelurile limită admise pentru
oricare din parametrii regimului deformant, sunt obligaţi să ia măsuri
de limitare.
B. Limite de emisie a distorsiunilor armonice pentru diferite
echipamente electrice

146
Perturbaţiile produse în reţeaua de alimentare cu energie
electrică de către diferite receptoare electrice trebuie limitate, în
scopul menţinerii unui nivel acceptabil al perturbaţiilor
electromagnetice pe ansamblul SEN. Până î prezent, această
problemă a fost reglementată la nivel internaţional doar pentru
receptoare electrocasnice, prin publicaţiile CEI 555-2 pentru
echipamente care absorb de la reţea un curent sub 16 A şi CEI 555-4
pentru cele care absorb peste 16 A.
Prin publicaţia CEI 555-2, sunt delimitate patru clase de
echipamente, cu tensiunea cuprinsă între 220 V şi 415 V, după cum
urmează:
• Clasa A: echipament trifazat echilibrat şi toate celelalte
echipamente, cu excepţia celor incluse în alte clase,
• Clasa B: instrumente, scule şi utilaje electrice portabile,
• Clasa C: echipamente de iluminat, inclusiv dispozitivele de
compensare,
• Clasa D: echipamente având un curent la intrare de formă
specială şi absorbind o putere sub 600 W (majoritatea
dispozitivelor electronice de putere: redresoarele, circuitele de
filtrare etc.).
Pentru aparatele portabile din clasa B, limitele se majorează
cu factorul 1,5.
C. Limite de imunitate la regim deformant pentru diferite
echipamente electrice
Luând în considerare efectele regimului deformant asupra
diverselor echipamente electrice, în literatura de specialitate apar
diferite limite admisibile pentru indicatorii de regim deformant ce li
se aplică acestora, care sunt prezentate în tabelul 5.5.
Tabelul 4.5
Limite de imunitate la regim deformant pentru diferite echipamente
electrice
Echipamentul Efectul Limite admisibile
Maşini sincrone Pierderi 2
n
U N 
suplimentare în ∑ 
2  N 
 ≤1,3...2,4%
înfăşurări
Linii Pierderi ohmice Neprecizate
suplimentare
Cabluri - Pierderi ohmice Ud ≤ 10%
şi dielectrice
147
suplimentare,
- Coroziune A1 l
armonici pare
Transformatoare - Pierderi
suplimentare în
înfăşurări,
- Risc de
Conform STAS 1703
saturaţie în
prezenţa
armonicilor
pare
Maşini asincrone - Pierderi 2
n
U N 
suplimentare ∑ 
2  N 
 ≤1,5...3,5%
- Cupluri
parazite
Calculatoare Perturbaţii în
Ud ≤ 5%
funcţionare
Electronică Perturbaţii în
Ud ≤ 10%
industrială funcţionare
Regulatoare de Este denaturată UN
tensiune la măsura tensiunii ≤ 1,5...2% ( N impar )
transformatoare N
Circuite de Risc de declanşare UN
= 6...12%
protecţii intempestivă U1
Relee de Risc de declanşare U3≤7%, U4≤1,5%, U5≤8%
telecomandă intempestivă
Contoare de Ieşire din clasa de Neprecizate
energie cu precizie
inducţie
Receptoare TV Deformarea Neprecizate
imaginii
Lămpi cu Risc de pâlpâire U 2
descărcare în gaze datorat armonicii U ≤ 3%
1
de ordinul 2
Condensatoare de - Pierderi n

putere suplimentare ∑2 N 2U N2 ≤ 83%


dielectrice
- Încălzire
148
- Îmbătrânire
prematură
Linii de Zgomot de fond IT≤25 kA,
telecomunicaţii TIF≤20%

6. Controlul calităţii serviciului de


alimentare cu energie electrică
6.1. Necesitatea şi scopul controlului de calitate
Asigurarea unei energii de calitate la bornele receptoarelor
electrice nu este posibilă fără cunoaşterea domeniului real de variaţie
a indicatorilor de calitate.
Determinarea valorilor indicatorilor de calitate a energiei
electrice este necesară pentru:
• efectuarea unui control al respectării cerinţelor actelor
normative,
• stabilirea responsabilităţilor reciproce ale furnizorului şi ale
consumatorilor în privinţa calităţii serviciului de alimentare
cu energie electrică,
• a acorda controlului de calitate un rol de prevenire şi nu doar
de constatare, consemnare şi sancţionare, măsurătorile pentru
stabilirea valorilor reale ale indicatorilor de calitate trebuie să
servească:
- pe de o parte – acţiunii de elaborare a unor studii privind
efectele economice ale calităţii necorespunzătoare,
- pe de altă parte – acţiunii de stabilire a măsurilor celor mai
indicate, din punct de vedere tehnico-economic, de
asigurare a calităţii.
Principalele etape care trebuie parcurse în cadrul unui control
de calitate sunt prezentate schematic în figura 6.1.
Controlul calităţii în orice domeniu, inclusiv în cel energetic
presupune precizarea unor aspecte de natură tehnică şi a unora de
natură organizatorică, prin care trebuie oferit un răspuns la
următoarele întrebări de bază:
- ce se controlează?
- cum se controlează?
- cu ce se controlează?
149
În funcţie de indicatorii controlaţi şi de scopul controlului,
metodele şi mijloacele diferă, dar toate trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii generale:
- rezultate sigure,
- productivitate ridicată,
- condiţii de muncă ergonomice pentru cei ce efectuează
controlul de calitate,
- cost al activităţii de control cât mai redus.
Pentru a stabili noi relaţii între furnizorii şi consumatorii de
energie electrică, bazate pe principii ale economiei de piaţă, se
impune realizarea unei metodologii privind controlul calităţii
serviciului de alimentare cu energie electrică, în care să se precizeze,
pentru toţi indicatorii de calitate:
- aparatele cele mai potrivite necesare realizării unui control de
masă,
- punctele cele mai indicate pentru măsurători
- durata optimă a măsurătorilor, sistemul de relaţii reciproce
dintre furnizor şi consumatori în vederea stabilirii
responsabilităţilor juridice şi materiale pentru nerespectarea
indicatorilor de calitate.

150
Figura 4.2. Principalele etape ale controlului de calitate
În paralel, trebuie creat, exploatat şi întreţinut un sistem
informaţional adecvat, care să permită obţinerea, prelucrarea şi
vehicularea rapidă a unor informaţii sigure cu privire la nivelul de
calitate a tranzitului de energie către toate categoriile de utilizatori
alimentaţi din reţeaua electrică respectivă.

6.2. Cerinţe privind elaborarea unui sistem


informaţional al calităţii alimentării cu
energie electrică
Calitatea oricărui produs sau serviciu reprezintă aptitudinea
acestuia de a satisface necesităţile utilizatorilor. Dar conceptul de
calitate variază sensibil datorită dezvoltării tehnologice şi a evoluţiei
vieţii, prin urmare şi cerinţele privitoare la sistemul informaţional în
151
problema calităţii trebuie continuu adaptate unor necesităţi standard,
mereu perfectibile.
Dintre cerinţele pe care trebuie să le satisfacă sistemul
informaţional al calităţii şi în domeniul energetic pot fi menţionate
următoarele:
• dimensionarea corespunzătoare a sistemului,
• sporirea vitezei de circulaţie a informaţiei,
• stabilirea unui raport optim dintre valoarea şi costul
informaţiei.
Dimensionarea corespunzătoare a sistemului informaţional
este o cerinţă de bază şi presupune, în primul rând, crearea unui set
de indicatori de calitate simplu, clar şi uşor perfectibil, care să
surprindă rapid şi cât mai complet multiplele aspecte care definesc la
o anumită etapă calitatea. Pe de altă parte, este necesară o
raţionalizare a întregii evidenţe privind calitatea tehnico-operativă,
contabilă şi statistică.
Sporirea vitezei de circulaţie a informaţiei este foarte
importantă, deoarece sistemul informaţional trebuie să furnizeze
informaţiile necesare luării deciziilor în timp util. Utilizarea
calculatoarelor în acest scop poate fi abordată în următoarele trei
moduri:
• prelucrarea ulterioară a datelor sau în timp întârziat,
• prelucrarea datelor în timp real,
• prelucrarea anticipată a datelor sau în timp anticipat.
Prelucrarea ulterioară a datelor se foloseşte în procesul de control al
calităţii, care are loc după ce activităţile urmărite s-au desfăşurat, şi
informaţiile obţinute se folosesc pentru luarea unor decizii privind
desfăşurarea ulterioară a acestor activităţi.
Prelucrarea în timp real se foloseşte în procesul de conducere
a calităţii, când controlul se desfăşoară chiar în timpul activităţilor
urmărite. Informaţiile obţinute se utilizează pentru luarea unor
decizii înainte de terminarea desfăşurării procesului, controlul având
un caracter corectiv care se bazează pe feedback-ul informaţional.
Prelucrarea anticipată a datelor se efectuează înainte de
desfăşurarea procesului şi are un caracter preventiv.
În concluzie, cele trei moduri de prelucrare electronică a
datelor în raport cu timpul, în procesul de conducere a calităţii, sunt
caracterizate de timpul obţinerii informaţiilor pentru luarea

152
deciziilor, respectiv, de tipul datelor de ieşire, exprimat prin cele
trei aspecte caracteristice: frecvenţă, periodicitate şi întârziere.
Raportul optim dintre valoarea şi costul informaţiei se referă
la aspecte ale eficienţei în funcţionarea unui sistem informaţional.
Creşterea valorii atrage în mod firesc, până la un anumit punct,
creşterea costului informaţiei, după care însă creşterea valorii
informaţiei este mai mică decât creşterea costului ei. Punctul la care
are loc inversarea raportului de creştere a celor două mărimi (valoare
şi cost) indică raportul optim, deci cantitatea optimă de informaţii
care trebuie prelucrată.
Având în vedere că informaţiile se folosesc pentru luarea de
decizii pe baza cărora se întreprind acţiuni, rezultă că activităţile care
se desfăşoară în domeniul calităţii pot fi considerate ca fiind
rezultatul interacţiunii a trei sisteme suprapuse: operaţional,
decizional şi informaţiona.

Figura 4.3. Interacţiunea celor trei sisteme implicate în calitatea


energiei electrice
Interdependenţa dintre aceste trei sisteme evidenţiază faptul
că domeniul calităţii se comportă ca un sistem total, în cadrul căruia
sistemul informaţional asigură legătura dintre sistemul operaţional şi
decizional în ambele sensuri.

6.3. Metode pentru estimarea nivelului calităţii


Nivelul de calitate poate fi definit ca o funcţie a
caracteristicilor de calitate privite în corespondenţă cu parametrii
care satisfac necesităţile utilizatorilor.

153
În practică, pentru estimarea nivelului calităţii oricărui produs
sau serviciu (inclusiv în sectorul energetic), se folosesc următoarele
metode: experimentală, expert, sociologică şi statistică.
Metoda experimentală se foloseşte pentru evaluarea
proprietăţilor produsului pe baza unor încercări sau determinări
efectuate cu ajutorul diferitelor mijloace şi procedee tehnice.
Metode expert se folosesc în completarea metodei
experimentale pentru evaluarea valorilor indicatorilor de calitate care
nu se pot măsura. În acest caz, nivelul calităţii se evaluează de către
experţi, exactitatea determinărilor depinde de calificarea, capacitatea
şi competenţa acestora.
Metoda sociologică are la bază rezultatele obţinute în urma
anchetelor efectuate în rândul beneficiarilor. Părerile acestora
referitoare la calitatea produsului sau serviciului sunt exprimate într-
un chestionar de anchetă, apoi prelucrate şi interpretate. Principalele
etape ale controlului calităţii prin sondaj de opinie sunt prezentate în
figura 6.3.

Figura 4.4. Organigrama controlului calităţii prin sondaj de opinie

154
Metoda statistică, deşi mai laborioasă, este foarte indicată
pentru aprecierea nivelului calităţii, întrucât majoritatea indicatorilor
de calitate sunt variabile aleatoare. Metoda are la bază teoria
probabilităţilor şi statistica matematică, utilizând pentru prelucrare,
analiză şi decizie o serie de informaţii primare oferite de celelalte
metode. Indicatorii statistici care se obţin în urma controlului
periodic sunt: valoarea medie, media pătratică, dispersia,
coeficientul de variaţie etc. Pentru fiecare indicator trebuie stabilit
volumul măsurătorilor, frecvenţa lor şi limitele de control. Fiecare
variabilă aleatoare este determinată complet, din punct de vedere
probabilistic, de legea sa de probabilitate, prin care se înţelege
corespondenţa între valorile posibile ale variabilei aleatoare şi
probabilităţile corespunzătoare, şi care poate fi exprimată, de
exemplu, prin funcţia sa de repartiţie sau prin densitatea de
repartiţie.
Familia valorilor probabile ale unei variabile aleatoare X este
descrisă folosind următoarele concepte de bază din teoria
probabilităţilor şi statistica matematică:
- densitatea de repartiţie sau funcţia de repartiţie,
- media aritmetică,
- abaterea standard sau coeficientul de variaţie.
Probabilitatea de depăşire a unei mărimi calculată
probabilistic, într-o perioadă stabilită, se numeşte nivel de risc, şi se
exprimă prin raportul dintre numărul de situaţii în care se depăşeşte
valoarea calculată şi numărul total de situaţii avute în vedere.
Conform normelor CEI, valorile indicatorilor de calitate a energiei
electrice – în regim normal de exploatare – trebuie să se încadreze
între limite normale de variaţie pe un interval de cel puţin 95% din
durata unei zile.

6.4. Cerinţe privind controlul calităţii serviciului


Activitatea tehnică a furnizorului de energie electrică
presupune asigurarea unei alimentări de calitate pentru toţi clienţii
săi. Criteriile fizice privind continuitatea în alimentare şi calitatea
undei de tensiune nu sunt suficiente pentru a aprecia calitatea
alimentării cu energie electrică, ele trebuie confruntate cu ceea ce
aşteaptă clientul şi reunite într-un tot unitar.
Un instrument de apreciere a calităţii energiei trebuie să
permită:

155
• evaluarea nivelului global de calitate a alimentării cu energie
electrică în reţelele de distribuţie, prin două abordări
complementare:
 nivelul obiectiv, prin efectuarea de măsurători,
 nivelul calitativ, prin colectarea rezultatelor unor
sondaje de opinie privind modul de percepere al
calităţii de către clienţi,
• supravegherea evoluţiei în timp a calităţii, pentru a se anticipa
exigenţele viitoare ale clienţilor,
• furnizarea unor indicatori sintetici de urmărire a calităţii,
• orientarea activităţii de decizie a întreprinderii furnizoare de
energie electrică spre o satisfacere maximală a clienţilor.
Punerea în practică a unui asemenea program de control a
calităţii presupune constituirea unor eşantioane reprezentative, cât
mai omogene, ale clientelei, pentru fiecare sector de activitate, în
scopul studierii comportamentului lor specific. Fiecare client
aparţinând unui eşantion reprezentativ ar trebui echipat cu un aparat
care să poată măsura caracteristicile complete ale furniturii de
energie electrică:
 întreruperile lungi şi scurte, precum şi golurile de
tensiune,
 armonicile,
 dezechilibrul,
 tensiunile, curenţii şi puterile cerute de client.
Informaţiile furnizate de un parc de astfel de aparate de
măsurat trebuie centralizate de furnizorul de energie electrică la nivel
zonal şi prelucrate pe calculator, fiind apoi comprimate într-un
format predefinit şi transmise la nivel naţional.
Informaţiile obţinute prin măsurători şi prin sondaje de opinie
trebuie apoi completate cu o serie de informaţii extrase din sistemele
de date ale întreprinderii furnizoare (structura reţelei de alimentare a
clientului, date privind facturarea energie etc.). Spre exemplu,
descrierea unei reţele electrice presupune cunoştinţe privind:
• tipul reţelei: aeriană, în cablu, mixtă,
• nivelul de tensiune,
• puterea de scurtcircuit în punctul de branşare a clientului,
• prezenţa condensatoarelor etc.

156
La nivel naţional este necesară constituirea a cel puţin patru baze de
date, privind:
• rezultatele măsurătorilor fizice,
• caracteristicile reţelei,
• utilizarea energiei electrice,
• perceperea calităţii.
Pentru prelucrarea şi analiza statistică a acestui volum mare
de date este necesară realizarea unui sistem informaţional adecvat,
care să permită:
• compararea evoluţiei gradului de satisfacere al clientelei în
timp, între diverse zone geografice şi la nivel naţional,
• efectuarea unor analize cu privire la cauzele care provoacă
nemulţumirea sau din contra, satisfacerea clienţilor,
rapiditatea intervenţiilor, frecvenţa perturbaţiilor; aceste
analize pot servi la stabilirea unor corelaţii între gradul de
satisfacere a clienţilor şi rezultatele măsurătorilor privind
calitatea alimentării lor cu energie electrică, ţinând cont de
instalaţiile acestora, de localizarea lor etc.,
• stabilirea unei cărţi de identitate a fiecărei categorii de
clienţi, tipici din punct de vedere al comportării lor în raport
cu calitatea energiei electrice de alimentare.

157