Sunteți pe pagina 1din 7

Gandirea

Gandirea a fost definita ca reprezentand procesele implicate de manipularea


informatiilor astfel incat sa fim capabili sa facem fata situatiilor imediate; informatiile
prelucrate de gandire sunt cele receptionate prin intermediul analizatorilor sau cele
stocate in memorie, rezultat al experientei anterioare.

Gandirea de tip autist si de tip rational

Aceasta distinctie este facuta de McKellar (1957) ; gandirea de tip autist nu are scopuri
rationale si consta intr-o prelucrare a informatiei disponibile, furnizate de analizatori
existenti in memorie, fara nici un scop precis ; un exemplu in acest sens este reveria
diurna. Gandirea de tip rational este o gandire logica si orientata spre un scop ; in
momentul in care jucam puzzle suntem angajati intr-un proces de gandire rationala.

Perspectiva freudiana asupra gandirii

Pentru Freud si psihanalistii, gandirea este un proces puternic influentat de motivatia


umana de baza ; pentru acestia, motivatia umana de baza este satisfacerea nevoilor
organice : de aer, de alimente, de lichide, de temperatura adecvata si de relationare cu alti
oameni. Atunci cand aceste nevoi nu sunt satisfacute, amintirea lor este activata si este
asociata cu tipul de excitatie pe care starea actuala de foame, sete etc. o evoca. Un copil
flamand, de exemplu, are halucinatii avand ca tema hrana dar aceste halucinatii nu
satisfac prin ele insele senzatia de foame. O parte din energia eliberata este alocata gasirii
unei solutii, respectiv modificarii mediului astfel incat alimentele sa fie obtinute. Acesta
este un exemplu tipic de gandire autista, derivata dintr-un proces emotional si nu unul
rational. Freud stabileste o distinctie clara intre procesele de gandire primare si cele
secundare ; in timp ce procesele secundare includ gandirea rationala si sunt constiente,
cele primare sunt, in mod obisnuit, inconstiente. Se delimiteaza astfel diferite nivele ale
gandirii :
1. Preconstientul, ce include acele ganduri si idei care nu ne angajeaza constiinta in
acel moment, ce nu ne atrag de regula atentia dar, cu toate acestea, exista pentru
noi.
2. Constientul, care ne atrage, de regula, atentia si ne angajeaza.
3. Inconstientul, ce ramane inaccesibil constiintei si, cu toate acestea, joaca un rol
important in determinarea propriului comportament.

Perspectiva piagetiana asupra gandirii

Elementele constitutive ale inteligentei umane, denumite de catre Piaget scheme


actionale, se modifica sau se multiplica permanent prin contactul direct cu mediul

1
inconjurator in asa fel incat adaptarea la mediu sa fie din ce in ce mai completa. Procesul
implicat este acela al echilibrarii. Atunci cand ceva nou apare in mediul unei persoane,
psihicul acesteia intra intr-o stare de dezechilibru care este o stare inconfortabila, si de
aceea se tinde spre o alta stare de echilibru. Acest nou echilibru este de fapt adaptarea si
poate lua forma asimilarii sau acomodarii. Asimilarea consta in intelegerea noului obiect
sau idee prin intermediul conceptelor sau actiunilor pe care respective persoana le poseda
deja. Prin acomodare, conceptele si actiunile sunt modificate pentru a fi potrivite noii
situatii.

Modelul gestaltist al gandirii

Acest model este o cunoscuta contributie a psihologului german Wolfgang Köhler care in
timpul celui de-al doilea Razboi mondial a efectuat, in insula Teneriffe, experimente pe
un cimpanzeu, Sultan. O banana era agatata de tavan la o asemenea distanta incat nu
putea fi ajunsa decat prin suprapunerea unor cutii existente in camera de desfasurare a
experimentului. Initial, cimpanzeul statea asezat pe una dintre cutii sub fruct, fara a-l
putea atinge. Dupa un timp Köhler observa ca Sultan Statea pasiv timp de cateva minute
dupa care, brusc, ingramadea o a doua cutie peste prima, sarea si prindea banana; se
constata deci existenta unei perioade de timp in care elementele problemei erau
reorganizate, urmata de un insight ca si cand problema era focalizata si solutia devenea
evidenta. Köhler considera ca principiul care guverneaza aceasta situatie este unul de
izomorfism, notiune al carei sens este acela de restructurare a elementelor unei probleme
astfel incat campurile corticale sa adopte ceea ce gestaltistii denumesc buna forma.
Exista, in psihicul uman, o tendinta innascuta de a stabili ordinea acolo unde este
dezordine si aceasta afirmatie este in acord cu ‘legile de organizare’ gestaltiste:
proximitatea, similaritatea, configuratia si continuitatea.

Modelul behaviorist al gandirii

Behavioristii au intampinat ceva dificultati in aplicarea gandirii, proces care pare sa nu fie
intr-un acord total cu principiul lor specific, acela ca toate procesele psihice sunt formate
prin asociatii intre stimuli. Watson (1913) elaboreaza o teorie motorie a gandirii care
considera gandirea un limbaj subvocal si afirma, implicit, caracterul innascut al
limbajului. S-au efectuat cercetari avand ca subiecti persoane surdo-mute si premisa de la
care s-a pornit a fost aceea ca, in lumina teoriei lui Watson, vor fi observate mai multe
miscari ale degetelor in timp ce gandesc, la subiectii surdo-muti, decat la persoanele
normale. Subiectii isi foloseau miscarile degetelor ca indicator al faptului ca gandesc,
deci ipoteza a fost confirmata experimental: exista o mai mare corelatie intre activitatea
motorie la nivelul degetelor si gandire, la subiectii surdo-muti fata de persoanele normale.
Mai tarziu, Skinner considera gandirea ca un comportament particular, opus
comportamentului observabil, care era, de asemenea, supus controlului stimulilor si
intaririi. In cartea sa ‘Comportamentul verbal’ urmareste sa demonstreze ca, atat
comportamentul observabil cat si gandirea sunt supuse conditionarii operante ; in cazul
comportamentului observabil, exista o interactiune cu ceva interior pe cand in cazul
gandirii, individul fiind propriul ascultator, exista o interactiune cu sine insusi.

2
Perspectiva cognitivista asupra gandirii

Aceasta teorie isi propune sa examineze procesele psihice care au loc in timpul gandirii.
Miller si colab. (1960) elaboreaza si testeaza experimental ceea ce ei denumesc strategii
euristice, modele care stimuleaza rezolvarea de probleme (proces specific gandirii). Ei
sustin ca gradul de complexitate al unei probleme poate fi redus prin rezolvarea unei serii
de subprobleme ale acesteia, prin reguli diferite; desi regulile de rezolvare nu ofera
garantii ca solutia poate fi gasita aduc totusi problema la dimensiuni adecvate capacitatii
rezolutive a persoanei. Un computer poate fi, in acest mod, programat sa abordeze
problema. In cazul programului pentru jocul de sah, spre exemplu, setul de instructiuni
trebuie sa fie elaborat in forma urmatoare: ‘verifica siguranta regelui’ sau ‘asigura-te ca
regina nu poate fi luata’.
Newell si Simon (1972) au incercat sa ilustreze capacitatea umana de rezolvare a
problemelor intr-un mod euristic. Pentru a valida modelele de organizare a informatiilor,
ei au pornit de la relatarile verbale ale subiectilor referitoare la ceea ce se petrecea in
mintea lor in timp ce incercau sa rezolve o problema. In acest mod au fost elaborate
modele de rezolvare a problemelor, modele in care programul de rezolvare pentru
computer era o analogie a modului uman de organizare a regulilor si instructiunilor
utilizate. Memoria computerului era o analogie a memoriei umane iar datele de intrare
(input-ul) si datele de iesire (output-ul) ale computerului reprezentau problema si solutia.
Din cauza faptului ca psihicul uman nu este un computer si nu poate fi riguros
controlat s-au inregistrat cateva dificultati :
1. Nu este complet utila considerarea psihicului uman ca o masina ; orice analogie este
limitata in sensul ca nu ne ofera o intelegere completa a modului de functionare
psihica specific umana.
2. Desi sunt suficiente si corecte in calcule si in rezolvarea de probleme logice,
computerele nu sunt capabile sa gandeasca original si creativ.
3. Computerele nu sunt capabile sa aiba emotii, sa oboseasca, sa devina furioase sau sa
se teama.

Gandirea si formarea conceptelor

Introducere
Atunci cand o persoana elaboreaza un concept, extrage din stimulul perceput
caracteristicile esentiale. Produsul acestui proces de abstractizare este plasat intr-o
categorie, alaturi de alte produse cu caracteristici similare iar stimulul este astfel
‘etichetat’ si se elaboreaza un raspuns adecvat.
Mergand de-a lungul unui rau putem vedea, din cand in cand, prin unduirile apei cate o
pata intunecata ale carei caracteristici ne vor ajuta sa o incadram intr-o anumita
categorie ; vom considera ca este un mamifer, si nu un peste, iar modul in care se
comporta, marimea si felul in care arata ne vor convinge ca este o vidra si nu un alt
mamifer. In functie de toate acestea, vom elabora un raspuns adecvat, spunand celor
care ne insotesc, ca in rau este o vidra. Din descrieri, definitii si experienta anterioara
ne-am format conceptul de vidra si aceasta conceptualizare ne face capabili sa dam un
raspuns adecvat. Fara concepte, situatiile din mediul inconjurator ar declansa tatonarea
(incercare si eroare).

3
Formarea conceptelor
Formarea conceptelor poate fi considerata ca un proces de gandire rationala, o clasificare,
o selectare a informatiilor receptionate prin intermediul analizatorilor sau existente in
memorie din experienta anterioara, care este exclusiv orientat spre construirea
conceptului, dupa reguli precise.
Informatia necesara consta din caracteristicile stimulilor intalniti. Un autobuz
londonez, spre exemplu, are numeroase caracteristici : este rosu, are doua platforme, are
rotile mari si poate transporta foarte multe persoane; toate aceste caracteristici sunt
relevante pentru conceptualizarea lui ca autobuz londonez. Acelasi autobuz poate avea
insa si alte caracteristici care nu sunt relevante pentru atributul de ‘londonez’, care sa nu-l
defineasca drept ‘londonez’: este condus de o femeie cu parul rosu, poate avea diferite
‘graffiti’, dar aceste caracteristici nu-l fac sa fie mai putin ‘londonez’. Caracteristicile mai
pot varia si din punct de vedere al pregnantei, adica al usurintei cu care pot fi observate ;
culoarea autobuzului poate fi o caracteristica evidenta pe cand ceea ce este scris pe el nu
prea.

Rezolvarea de probleme

Introducere
Viata cotidiana presupune rezolvarea unei multitudini de probleme ; acestea pot fi
simple, de rutina (ca aceea a gatitului dupa o reteta dintr-o carte de bucate) sau complexe
(ca aceea a aflarii cauzelor din care nu porneste motorul masinii dimineata). Atunci cand
ne referim la o problema trebuie sa luam in considerare trei elemente:
1. Situatia existenta : spre exemplu, avem invitati la masa dar nu avem ce sa le
oferim.
2. Situatia vizata : spre exemplu, sa avem cateva prajituri.
3. Regulile : de exemplu, sa folosim doar ceea ce avem in debara.
Intelegerea problemelor
Pentru ca o problema sa fie rezolvata trebuie ca, mai intai, sa fie inteleasa si acest lucru
presupune crearea unei reprezentari mentale a elementelor problemei ; Greeno (1997)
considera ca este necesara respectarea a trei cerinte :
• Coerenta ;
• Corespondenta ;
• Legatura cu sistemul propriu de cunostinte.
Sa luam acum exemplul considerat anterior, cel al prajiturilor ; coerenta presupune ca
lista de ingrediente si metoda descrisa sa se potriveasca pentru ca in conditiile existentei
unor elemente care nu se potrivesc, problema devine dificil de reolvat ; daca lista contine
un ingredient ce nu este cuprins in metoda, nu este coerenta.
Trebuie, de asemenea, sa existe o stransa corespondenta intre reprezentarea
interioara si materialul presupus de probleme ; reprezentarea interioara(modul in care
sunt percepute elementele implicate) poate fi indecvata sau incompleta. Modul in care se
amesteca ouale cu restul compozitiei presupune reprezentarea interioara a operatiilor
necesare; lipsa de corespondeta intre reprezentarea interioara individuala a acestui
process si prevederile din reteta pot avea ca rezultat, spre exemplu, incercarea de a bate
ouale intregi cu coaja!

4
Al doilea criteriu este strans legat de cel de-al treilea, legatura cu sistemul propriu
de cunostinte ; instructiunile de preparare a unei prajituri trebuie sa fie prezentate in
termeni diferiti pentru cineva care este novice sau pentru un altul care este cofetar, cu alte
cuvinte vocabularul folosit trebuie sa fie familiar, la un nivel adecvat.

Reprezentarea problemei

O data ce elementele problemei au fost stabilite, este necesar sa se gaseasca un mod


de a le reprezenta, mai schematizat, comparativ cu forma initiala, care sa faciliteze
manipularea lor ; ezista mai multe moduri de schematizare :
• Simbolurile ;
• Listele / enumerarile
• Matricele
• Ierarhizarile
• Graficele
• Desene

Strategii de rezolvare a problemelor


O data problema inteleasa si reprezentata in unul din modurile anterioare, sunt schitate
strategii in scopul gasirii solutiei ; acestea pot fi strategii de cautare aleatorie sau
euristica.
Strategiile de cautare aleatorie
Uneori se poate rezolva o problema prin incercare si eroare ; aceasta inseamna ca sunt
incercate toate solutiile posibile, fara o sistematizare sau o inregistrare a acestor incercari.
Cautarea aleatorie a solutiilor este o modalitate ineficienta de rezolvare a unei probleme
si poate fi descrisa ca o cautare aleatorie nesistematica.
Este insa posibila o cautare aleatorie sistematica. Se presupune ca stiti strada pe care
locuieste un prieten ; o cautare aleatorie nesistematica ar insemna sa sunati la usi, la
intamplare si sa intrebati daca acel prieten locuieste in respectiva casa. O cautare aleatorie
sistematica presupune adoptarea unui sistem care sa ofere siguranta ca nici o posibilitate
nu a fost omisa. In cazul anterior se va incepe de la casa numarul 1 si se va continua cu
urmatoarele numere, pana la sfarsitul strazii. Daca prietenul vostru locuieste pe strada
aceea, il veti gasi cu siguranta, dar cautarea va lua mult timp.

Strategiile euristice

Newell si Simon(1972) afirma ca folosirea unor strategi mai sofisticate, pe care le


denumesac strategii euristice, este probabil un rezultat al existentei a ceea ce numesc
spatiu problemei ; acesta este format din totalitate solutiilor posibile detinute de catre cel
care rezolva problema. Strategiile euristice implica, initial stapanirea unei mari parti din
spatiul problemei si apoi, prin aplicarea informatiilor detinute, relevante pentru problema,
ingustarea ariei de cautare pana cand devine usor de stapanit. Astfel, in exemplul
mentionat antrior, poate ca acel prieten v-a spus ca se vede intreg orasul de la fereastra
casei sale si puteti elimina ca posibilitate toate casele de pe o parte a strazii, pentru ca nici
una nu are vedere catre oras ; poate ca v-a mai spus si ca locuieste intr-o casa mai mica,

5
deci puti elimina ca posibilitati casele mari. Sa luam acum un alt exemplu si sa
presupunem ca aveti de dezlegat o anagrama ;anumite combinatii de litere nu se prea
potrivesc sau nu exista in limba romana, deci nu este necesar sa incercati toate
combinatiile posibile.Exista mai multe tipuri de strategii euristice :analiza finalului
semnificativ, strategia simplificarii planificate, si cautarea inversa.

Analiza finalurilor semnificative

O alta modalitate de solutionare a unei probleme este analiza finalurilor


semnificative ; problema este impartita in elemente mai mici(subprobleme) care sunt apoi
analizate in urmatorul mod : se identifica finalul sau scopul fiecaruia si se initiaza
procedeul prin care putem atinge respectivul final. Sweller si Levine(1982) a atras atentia
asupra faptului ca acest tip de analiza presupune concentrarea pe esential, pe diferenta
dintre stadiul actual si cel vizat.
Newell si Simon(1972) au elaborat un program de computer, numit General Problem
Solver(GPS), bazat pe acest tip de analiza, care imita modul in care omul abordeaza
problemele ; avantajul acestui program a fost acela de a forta cercetatorii sa fie clari, sa
elimine ambiguitatea atunci cand faceau referiri la procedeele folosite in rezolvarea
problemelor( computerele nu au toleranta la ambiguitate). Pentru a se dezlvolta o teorie a
capacitatii rezolutiv umane, programul a fost testat prin comparare cu etapele rezolvarii
problemelor asa cum se desfasoara la om.
GPS a fost important pentru ca a fost primul program care simuleaza comportamentul
uman ; a fost folosit la rezolvarea unor probleme ca cea a hobitilor si cspcaunilor, a
analizei gramaticale, a dovezilor de logica si trigonometrie.

Strategia planificarii

O alta strategie euristica este planning-ul care consta in neglijarea, neluarea in


considerare a anumitor aspecte ale problemei, in scopul de a deveni mai usor de rezolvat ;
dupa ce a fost rezolvata forma simplificata a problemei se reintroduc insa toate aspectele
omise in prima etapa. Strategiile de simplificare includ analogiile si problemele
izomorfe(seturi de probleme cu aceeasi structura si solutii, care au insa diferite detalii si
contexte).

Cautarea inversa

O alta strategie euristica este aceea a cautarii inverse denumita astfel pentru ca are
drept faza intiala rezultatul problemei.

6
7