Universitatea Babeș Bolyai

Facultatea de Teologie Ortodoxă

PROIECT EXEGEZĂ

Lucrare de seminar

Ieșire 2,3

Coordnator

Asist.univ.dr.Stelian Pașca-Tușa

Student

S ărmaş Dumitru

Cluj-Napoca

2019
Ieșire 2, 3

 Dar fiindcă nu putea să-l mai țină ascuns, mama sa a luat o lădiță de papură’mpletită, a uns-o cu
catran și cu smoală, a pus copilul în ea și a așezat-o în păpuriș, la marginea Râului. 1
 Dar fiindcă nu putea să-l mai dosească, a luat mama lui un coș de papură și l-a uns cu catran și cu
smoală și punând copilul în el l-a așezat în păpuriș, la marginea râului. 2
 Iar fiindcă nu puteà să-l mai ascunză, a luat muma lui un sicriaș de papură, și l-a uns cu smoală
cleioasă, și a pus pruncul întrânsul și l-a pus în marginea rîului. 3
 Și de vreame ce nu mai putea să-l ascunză, luo lui mumă-sa un sicriu de papură și-l unse cu
zmoală cleioasă și puse înlăuntru copilul întrânsul, și-l puse în marginea gârlei. 4
 Iară fiindcă nu putea să-l mai ascunză, i-au luat mumă-sa un sicriiaș de papură și l-au uns cu
smoală cleioasă și au pus pruncul într-însul și l-au pus în marginea gârlii. 5
 Și neputându-l mai tăinui, au luat o coșnicioară de papură și o au spoit cu cleiu și cu rășină și au
pus înlăuntru pruncușorul și s-au slobozit în ostrovul râpei râului. 6
 Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus
copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului. 7
 Ma, quando non poté piú tenerlo nascosto, prese un canestro di giunchi, lo spalmò di bitume e di
pece, vi pose dentro il bambino e lo pose nel canneto sulla riva del fiume. 8
 Ἐπεὶ δὲ οὐκ ἠδύναντο αὐτὸ ἔτι κρύπτειν, ἔλαβεν αὐτῷ ἡ μήτηρ αὐτοῦ θῖβιν καὶ κατέχρισεν αὐτὴν
ἀσφαλτοπίσσῃ καὶ ἐνέβαλε τὸ παιδίον εἰς αὐτὴν καὶ ἔθηκεν αὐτὴν εἰς τὸ ἕλος παρὰ τὸν ποταμόν.9
 Cumque iam celare non posset sumpsit fiscellam scirpeam et linivit eam bitumine ac pice
posuitque intus infantulum et exposuit eum in carecto ripae fluminis. 10

COMENTARIU PERSONAL ASUPRA DIFERENȚELOR DINTRE EDIȚII

Între cele 10 texte se observă câteva diferențe ce privesc textul. Diferențele acestea se datorează
în mare parte distanței de timp dintre ediții, patru dintre ediții reflectând limbajul secolelor XVII, XVIII,
respectiv XX, însă, cu toate acestea, se pot da noi interpretări acestui episod având în vedere diferențele
din acest text.

1
Biblia diortosită după Setuaginta, redactată și adnotată de ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania
2
Biblia, ediția Sfântului Sinod, 2008
3
Biblia, ediția Sfântului Sinod, 1914
4
Biblia de la București, tradusă de Ioan Șerban Cantacuzino, 1688
5
Biblia de la Blaj, 1795
6
Biblia Vulgata, Blaj, 1760-1761
7
Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu, 1924
8
La Nuova Diodati (Biblia tradusă în limba italiană de Giovanni Diodatti)
9
Septuaginta
10
Biblia Sacra Vulgata
Cluj-Napoca

2019
 O altă diferență notabilă, pe lângă cea dintre Septuaginta și ediția Bartolomeu, este faptul că în
Biblia Vulgata, Blaj, 1760-1761 apar la sfârșitul versetului câteva cuvinte care sugerează faptul că mama,
până să pună copilul pe apă a coborât în valea râului. Acest detaliu nu apare și în alte ediții prezentate
aici.

CONTEXT

Accest verset apare în contextul în care, nașterea lui Moise, respectiv ascuderea sa de către mama
sa, era o problemă, el fiind și evreu, dar și de parte bărbătească (Ieș 2, 2). Mama lui se hotărăște să-l pună
pe râu. Pe râu este găsit de către fiica lui Faraon, și acesteia, fiindu-i milă de copil, pune pe o evreică –
care era chiar mama lui – sa-l alăpteze și îl ține ca fiu al ei. Odată cu acest episod, al scoaterii lui din apă,
pruncul primește și un nume – Moise (Ieș. 2, 10).

RESURSE BIBLIOGRAFICE: SFINȚII PĂRINȚI

CITATE PATRISTICE OBSERVAȚII

„Se spune, aşadar, că Moise s-a născut într-un timp când
legea tiranului împiedica aducerea la viaţă a celor de
parte bărbătească, dar că printr-un ajutor de sus a fost
cruţat de cruzimea acelui timp. Căci părinţilor, care au
văzut copilul cu chip ales încă din faşă, le-a fost greu să-
1 predea morţii. Dar, pentru că ameninţarea tiranului era
mai puternică, l-au pus în Nil; însă nu l-au aruncat
simplu în apă, ci, aşezîndu-l într-un coşuleţ uns cu
smoală, l-au încredinţat râului. Aşa au povestit cei ce au
istorisit cu grijă cele privitoare la el. Dar o putere
dumnezeiască îndrumează coşuleţul, împingîndu-1 spre
malul apei, fiind mânat de valuri în partea aceea. Iar
fiica regelui, plimbându-se pe malul râului, unde se
întîmpla să se afle coşuleţul, 1-a aflat, fiind atrasă de un
plâns de copil din el. Şi văzând frumuseţea copilului
îndată 1-a luat împărăteasa la sine şi 1-a înfiat. Şi fiindcă
copilul a respins prin fire o doică de alt neam, printr-o
îngrijire de sus a ajuns
11
să fie alăptat chiar de sinul maicii lui.”
„Moise s-a născut pe când legea tirană poruncea să fie
nimicită partea bărbătească. Dar cum ne vom face noi
asemănătoare naşterea noastră cu naşterea bărbatului
(întîmplată atunci), din propria noastră voinţă? Căci nu
ne aparţine nouă să ne facem asemenea naşterea noastră
cu naşterea acelui binecuvântat născut. Dar nu este
nimic greu în a începe asemănarea de la ceea ce pare
mai greu. Căci cine nu ştie că tot ce este supus
schimbării nu rămâne prin sine mereu acelaşi, ci trece de
la ceva, la altceva mai bun, sau se întîmplă pururea cu el
o schimbare spre mai rău? Să înţelegem deci lucrurile în
Observăm că Sfântul Grigorie de Nyssa interpretează
episodul nașterii lui Moise într-o manieră
duhovnicească, specifică Părinților. Acesta spune că
Pronia Dumnezeiască a fost cea care a făcut în așa fel
încât pruncului sa nu i se întâmple nimic rău, ci mai mult
la ieșirea acestuia din apă, să se reîntoarcă la maica sa ca
să-l alăpteze. Deși înterpretarea aceasta este una
duhovnicească ea este totuși una pregătitoare pentru o
altă înterpretare mai profundă și mai contemplativă, pe
care fratele Sfântului Vasile cel Mare o face.
Sfântul Grigorie vede în nașterea lui Moise o suită de
virtuți smerenia, curajul, etc.
Prin faptul că faraonul poruncise să rămână în viață doar
pruncii de parte femeiască, Sf. Grigorie vede simțirea
pătimașă a firii umane, iar prin faptul că toți cei de parte
bărbătească erau omorâți, vede faptul că firii umane îi
este greu să se ridice la o viață virtuoasă, bărbătească. În
acest sens, concluzionează Sf. Grigorie, spunând că
fiecare este propriul său părinte, în funcție de cum își
modelează viața, după păcat sau după virtute.
În acest episod, Sf. Grigorie mai vede prin părinții

11
Sfântul Grigorie de Nyssa, PSB 29, Scrieri I, p. 25
Cluj-Napoca

2019
miezul lor. Tiranului îi place să vină la viaţă partea pruncului pus pe râu gândurile curate și virtuoase, care
femeiască a vieţii sau simţirea trupească şi pătimaşă, sunt cele mai puternice ajutoare împotriva patimilor
spre care e mânată să se rostogolească firea omenească, acestei vieți.
în timp ce naşterea părţii bărbăteşti, a celei tari şi Plânsul lui Moise, Sf. Grigorie îl interpretează ca fiind
încordate spre virtute a celei care poate să se războiască plânsul izbăvitor al celor ce se mântuiesc prin virtute.
cu tiranul şi să se răscoale împotriva stăpânirii lui, îi este În opoziție cu părinții copilului, fiica faraonului este
neplăcută. Trebuie deci să se nască totdeauna ceea ce se văzută de către Sf. Grigorie ca fiind mintea/gândurile
schimibă. Căci nu ar putea vedea cineva în firea raționale. Acestea mereu au fost sterpe, niciodată nu au
schimbătoare ceva ce rămîne mereu acelaşi. Deci ceea adus rod, precum fiica faraonului, care era stearpă.
ce se naşte aşa (ca să nu se schimbe), nu e dintr-o Pe lângă ce spune Sf. Grigorie despre acest episod, aș
pornire străină cum se întâmplă cu naşterile trupeşti, ci o vrea să adaug, râmânând în aceleași standarde exegetice,
astfel de naştere ,se face din liberă hotărâre. Astfel într- următoarele: prin faptul că Moise s-a întors la mama sa
un fel oarecare sântem proprii noştri părinţi, născându- ca sa-l alăpteze, asta după ce îl găsise fiica faraonului,
ne pe noi înşine aşa cum voim din voinţa noastră spre un cea stearpă, putem înțelege că o viață virtuoasă în final
chip pe care vrem să-1 alegem, fie de bărbat, fie de ne va conduce tot la gândurile curate, iar apoi la
femeie, modelându-ne prin raţiunea virtuţii sau a Dumnzeu, nicidecum la rațiune
păcatului. Deci ne este îngăduit şi nouă, cu toată
împotrivirea şi supărarea tiranului, să venim la lumină
printr-o naştere mai frumoasă şi să ne facem părinţii
unui astfel de făt (astfel de părinţi se fac gândurile
virtuţii) plăcut şi plin de viaţă, chiar dacă lucrul acesta
este contrar cugetului tiranului. Aşadar, dacă voieşte
cineva să ia prilejul de la istorie ca să descopere şi mai
mult înţelesul ghiciturii, cuvântul ne învaţă că cine vrea
să pună începutul unei vieţi întru virtute să se nască spre
supărarea tiranului, adică în chipul acestei naşteri, în
care însăşi hotărîrea noastră ne este moaşă. Căci nu ar
putea cineva să întristeze pe vrăjmaşul său, dacă n-ar
arăta în sine aceste semne, care sunt dovezile înfrângerii
lui. Şi ţine de hotărârea liberă să nască acest făt
bărbătesc şi virtuos şi să-1 hrănească cu mâncările
cuvenite, precum şi să-1 îngrijească, după ce 1-a izbăvit
din apa cea pătimaşă. Căci cei care-şi dăruiau copiii
tiranului îi lepădau goi şi fără ocrotire în apa curgătoare
a rîului. Iar prin aceasta înţeleg apa care curge purtată de
valurile neîncetate ale patimilor şi care înghite şi îneacă
pe cel dus de curgerea ei. Iar părinţii ce nasc fătul
bărbătesc sînt gândurile înţelepte şi ocrotitoare. Cînd
acestea văd odrasla cea bună luată de valurile lumii, sau
dusă cu sila de trebuinţele vieţii, asigură pe cel dat râului
împotriva scufundării, făcându-i un coş. Coşul acesta e
alcătuit din diferite tăbliţe, care sunt educaţia alcătuită
din diferite învăţături şi care ţine pe cel purtat de ea
deasupra valurilor vieţii. Datorită ei, acesta nu va rătăci
mult timp, purtat de pornirile valurilor, ci ajungînd pe
malul statornic al râului, adică în afara frămîntării vieţii,
se va izbăvi de la sine prin mişcarea apelor către un loc
statornic. Aceasta o ştim şi din experienţă. Căci pe cei ce
nu s-au scufundat încă cu totul în rătăcirile omeneşti,
însăşi mişcarea nestatornică şi rătăcitoare a lucrurilor îi
leapădă ca pe o povară deşartă, socotindu-i ajunşi
Cluj-Napoca

2019
supărători prin virtute. Dar cel ce a ajuns in afara acestor
valuri să urmeze lui Moise şi să nu-şi cruțe lacrimile,
chiar dacă se întâmplă să fie pus la adăpost în coş. Căci
plânsul este păzitorul sigur al celor ce se mântuiesc prin
virtute. Iar dacă fiica faraonului, cea stearpă şi fără copii
(pe care eu o înţeleg ca fiind filosofía din afară) va lua
ca pe un copil al ei pe tânăr ca să fie numită mama lui,
acesta să nu respingă mincinoasa înfiere, până când va
îngădui Cuvîntul, adică pînă ce va vedea în sine
nedeplinătatea vârstei. Dar odată ajuns la înălţime, după
cum aflăm despre Moise, să socotească lucru de ruşine
să se mai numească copil al celei din fire stearpă. Căci e
stearpă cu adevărat cultura din afară, fiind mereu în
durerile naşterii, dar nedînd niciodată viaţă pruncului.
Căci ce fruct a dat filosofia în cursul lungilor dureri ale
naşterii, vrednic de atîtea opintiri şi osteneli? Nu sunt
toţi lepădaţi ca slabi şi neîmpliniţi, înainte de a veni la
lumină prin naştere? Dar pot oare să se nască dacă sunt
acoperiţi cu totul în sânurile sterpe ale înţelepciunii
neroditoare? ”12

RESURSE BIBLIOGRAFICE: DICȚIONARE, CONCORDANȚE BIBLICE,

LEXICOANE

Temele textului: viața; pronia dumnezeiască (având în vedere episodul din care face parte acest text
biblic)

prónie, pronii s. f. 1. (În concepțiile teologice) Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toate nevoile
oamenilor și în toate situațiile și împrejurările din viața lor; (înv.) promitie. 2. Divinitate supremă,
dumnezeire, Dumnezeu; providență; p. ext. grijă, milă, îndurare etc., considerate ca atribute ale
divinității. 3. (Înv.) Prevedere. [Var.: prónă s. f.] – Din gr. πρόνοια13

PRONIE [gr. Pronoia, lat. providentia = purtare de grijă, prevedere]: modul în care Dumnezeu
chivernisește și conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creată, în interiorul iconomiei Sale
creatoare și răscumpărătoare. Acțiunea proniatoare este neîntreruptă și concomitentă cu cea creatoare și
judecătoare, ceea ce arată unitatea planului Lui Dumnezeu cu creația Sa. Dependența de pronie este
fundamentală deoarece: pe de-o parte, prin pronie Dumnezeu se acomodează la orice situație istorică și la
orice ființă umană, iar pe de altă parte, pronia arată condiția lumii în mâinile Lui Dumnezeu, Care
călăuzește, controlează, guvernează și judecă totul: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău, și de la fața Ta
unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi pogorâ în iad, de față ești.” (Ps. 138, 7-8)

Aspecte principale învățăturii despre providență:

12
Sfântul Grigorie de Nyssa, PSB 29, Scrieri I, pp. 38-40
13
http://dexonline.ro/definitie/pronie/paradigma
Cluj-Napoca

2019
 – Pronia se referă atât la legile generale ale creației, cât și la entitățile particulare și ființele
individuale în care există aceste legi. Aceste legi sunt conduse către scopul pe care îl are lumea,
viața veșnică. Altfel, pronia ar fi inutilă. Dumnezeu este cauza existenței ca creator, cum și
scopul ei ca pronia.
– Pronia este nu numai suportul existenței care dă orientarea creației, ci și un ajutor, „palma Lui
Dumnezeu” (Ps. 139, 5), forța prin care Dumnezeu atrage ființele spre ținta lor firească. Pronia ia
forma unui dialog continuu, a unei sinergii libere. Fără a sili voia omului, Dumnezeu folosește
legi, situații, lucruri și le dirijeazp în mod liber.
– Omul este el însuși un organ al proniei, deoarece poate folosi în mod liber legile creaței pentru a
organiza viața sa și a semenilor săi. Între cauza existenței și scopul acesteia, care depinde de
voința lui Dumnezeu, omul se mișcă liber. El poate condiționa viața de cea a semenilor într-un
mod pozitiv sau negativ.
– Pronia nu înseamnă pentru om lipsă de grijă sau de responsabilitate. „Căutați mai întâi împărăția
Lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de
mâine, căci ziua de mâine se va îngirji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (Mt. 6. 33-34).
Textul este împotriva unei stări de agitație și de împrăștiere a spiritului, în care omul nu mai poate
discerne valorile fundamentale de lucrile secundare. Textul cheamă credinciosul la concentrare
asupra perspectivei în care a fost creat și destinat: viața viitoare. Psalmistul își pune încrederea
deplină în purtarea de grija a lui Dumnezeu: „Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de
bunătăți. Dar întrocându-Ți Tu fața Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în tărână
se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului” 14

viáță, vieți s. f. 1. Formă superioară de mișcare a materiei, reprezentând o sinteză a tuturor proceselor

mecanice, fizice și chimice care au loc într-un organism; starea a ceea ce este viu.  2. Viața de
apoi (viitoare sau veșnică) = viața care, în concepțiile religioase, continuă după moarte. 3. Mediul sau
condițiile morale și materiale în care o ființa sau o colectivitate își desfășoară activitatea. 4. Timpul care
trece de la nașterea până la moartea cuiva. ◊ Viețile sfinților = biografii ale sfinților existente în cele 12
mineie la ziua când este sărbătorit fiecare și în colecții care cuprind viața tuturor sfinților, printre
care: Viețile sfinților de Dimitrie al Rostovului, traduse de ierod. Ștefan de la m-rea Neamț (12 vol., 1807-
1814) și retipărite în 1834-1836 la m-rea Căldurășani; Viețile sfinților cari sunt prăznuiți de sfânta
noastră Biserică Ortodoxă de Răsărit, tipărite de un creștin pios (12 vol., Buc., 1901-1906), cele apărute
în diverse dicționare (de ex. cel al lui Gherasim Timuș, Buc., 1898) sau în anumite colecții tălmăcite care
cuprind viața anumitor sfinți (deex. Din viețile sfinților de Mihail Sadoveanu și D.D. Pătrășcanu, 2 vol.,
Buc., 1924-1926, Viețile sfinților, prelucrate de Al. Lascarov-Moldovanu, 7 vol., Buc., 1939-1941) ș.a. –
Din lat. vivitia (‹ vivus).15
14
Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă
15
Dicționar Religios, 1994
Cluj-Napoca

2019
VIÁȚĂ, vieți, s. f. 1. Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează
organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ◊ Loc. adj. Plin de viață sau cu viață = energic,
viguros, vioi; vesel. Fără (pic de) viață = fără vlagă, fără vigoare. De viață = vesel, sociabil; căruia îi
place să petreacă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață și pe moarte = în chip deznădăjduit; cu înverșunare, din
toate puterile, cu riscul vieții. ◊ Loc. adv. Cu viață = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafăr. Cu prețul
vieții = cu orice risc. ◊ Expr. A fi în viață = a trăi. A trece (sau a se trece) din viață = a muri. A aduce (pe
cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși. A fi între viață și
moarte = a fi în pericol să moară. A mântui (cuiva) viața = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a
salva de la moarte. A-și pune viața în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vieții, a risca foarte
mult. A lua (sau a căpăta) viață = a lua ființă, a se naște; a se produce. ♦ Epitet dat unei ființe iubite, care
reprezintă totul în existența cuiva. ♦ Existență umană, petrecere a omului pe Pământ. ◊ Expr. Când ți-e
viața mai dragă = când nici nu te aștepți, când nici nu te gândești. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice
(creștere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezintă organismele animale sau vegetale de la naștere
până la moarte. ♦ Fig. Vietate, ființă; spec. om. 2. (în concepțiile religioase; determinat prin „de apoi”,
„de veci” etc.) Existență de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de condiții materiale și morale ori
mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități; totalitatea actelor săvârșite de
cineva în timpul existenței sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existența zilnică a cuiva; trai
(zilnic). 4. Timp cuprins între nașterea și moartea cuiva; șirul evenimentelor întâmplate în acest
timp. Loc. adj. și adv. Pe viață = (care este) pentru tot timpul cât trăiește cineva. Din viață = (care este)
din timpul când trăiește (cineva), când este încă viu. ◊ Loc. adv. În viața mea (sau ta, lui etc.) = (în
construcții negative) niciodată. ◊ Expr. O viață de om = vreme foarte îndelungată. ♦ Biografie (relatată
oral sau în scris). – Lat. *vivitia (<vivus). 

RESURSE BIBLIOGRAFICE: COMENTARII

Albert Barnes' Notes on the Whole Bible

The ark was made of the papyrus which was commonly used by the Egyptians for light and swift boats.
The species is no longer found in the Nile below Nubia. It is a strong rush, like the bamboo, about the
thickness of a finger, three cornered, and attains the height of 10 to 15 feet. It is represented with great
accuracy on the most ancient monuments of Egypt.

Slime and pitch - The “slime” is probably the mud, of which bricks were usually made in Egypt, and
which in this case was used to bind the stalks of the papyrus into a compact mass, and perhaps also to
make the surface smooth for the infant. The pitch or bitumen, commonly used in Egypt, made the small
vessel water-tight.

Cluj-Napoca

2019
In the flags - This is another species of the papyrus, called tuff, or sufi (an exact equivalent of the
Hebrew ‫סוּף‬ sûph), which was less in size and height than the rush of which the ark was made. 16

Coffman's Commentaries on the Bible

"And when she could no longer hide him, she took for him an ark of bulrushes, and daubed it with
slime and with pitch; and she put the child therein, and laid it in the flags by the river's brink. And
his sister stood afar off, to know what would be done to hint"

"And when she could no longer hide him ..." There is no use to ask "why" hiding the child soon
became impossible. The lusty lungs of a three-months old boy would certainly have revealed him; and,
besides that, as Fields quaintly put it, "The clothesline would have betrayed them!."

"In the flags by the river's brink ..." "River's brink" is an Egyptian idiom with the literal meaning of,
"The lip of the river."[8] Some like to make a big thing out of the meaning of the Hebrew word here
rendered "flags" or "reeds." The word is [~cuwph], the same term used to describe the Red Sea, or Reed
Sea inExodus 13:18. However, as Fields pointed out, "This does not prove that there were reeds growing
in the Red Sea. The term [~cuwph] also refers to seaweeds; note its use in Jonah 3:5."17

16
http://www.studylight.org/commentaries/bnb/view.cgi?bk=1&ch=2
17
http://www.studylight.org/commentaries/bcc/view.cgi?bk=1&ch=2
Cluj-Napoca

2019