Sunteți pe pagina 1din 4

Pentru un copil în primii 10 ani de viaţă, iubirea de la părinţii săi rimează cu cuvântul

“TIMP”.

Iată o colecţie inspirată de feluri concrete şi simple prin care ştii că iubirea din inima ta
ajunge la inima copilului tău prin cordonul invizibil care vă leagă, aşa cum prin cordonul
ombilical l-ai hrănit în cele 9 luni de sarcină.
 
1. Încearcă să vezi lumea prin ochii copilului tău. Bucură-te la ce se bucură el,
entuziasmează-te şi trăieşte viaţa ca el.

2. Răspunde întotdeauna la telefon când eşti la serviciu şi te sună copilul tău (de pe telefonul
lui sau de la bunici sau de acasă, dacă e mai mic).

3. Ţine-ţi întotdeauna promisiunile faţă de el.

4. Abţine-te de la a face două lucruri în acelaşi timp. Dă-i copilului tău întreaga ta atenţie.

5. Afişează cu mândrie diplomele, lucrările, picturile, felicitările, medaliile şi proiectele de


grădi sau şcoală ale copilului tău.

6. Întotdeauna dă-i copilului a doua sanşă.

7. Vorbeşte cu copilul pe o temă preferată timp în care îl filmezi. apoi păstrează aceste
amintiri minunate în istoria video a familiei, arătându-i peste timp cât de mândru eşti de el.

8. Ghidează copilul prin viaţă în loc de a-l împinge în viaţă, controlându-l şi dominându-l.

9. Strecoară-i un bileţel cu un compliment sau un “te iubesc” în pacheţelul cu mâncare pentru


şcoală.

10. Nu rata participarea la niciun eveniment şcolar din care este parte copilul tău (serbări,
meciuri, piese de teatru, dans etc).

11. Întotdeauna poartă-te cu blândeţe şi respect cu copilul tău, indiferent ce pozne face care te
enervează, aşa cum te-ai purta cu o persoana matură pe care o respecţi şi iubeşti. La urma
urmei, copilul e mic scurt timp. Mâine poimâine pleacă de acasă şi rămâi doar cu pozele şi
filmările şi amintirile din inima ta.

12. Abţine-te din a reaminti copilului greşeli pe care le-a făcut în trecut.

13. Învaţă-ţi copilul că e în regulă să fie diferit decât alţii, nu e o problemă. Multe din marile
realizări ale omenirii au venit tocmai pentru că fiecare dintre noi suntem unici.

14. Fă-i spontan câte un compliment copilului tău în faţa prietenilor lui.

15. Participă cu copilul la diverse campanii cu caracter umanitar, învăţându-l generozitatea


necondiţionată, izvorâtă din inima şi din dorinţa de a-ţi păsa de semenii tăi.

16. Niciodată, sub nicio formă, nu râde de visele copilului tău. Şi nici nu i le omorî cu
experienţa ta de viaţă şi pragmatismul maturului din tine.
17. Niciodată nu te duce la culcare supărat pe copilul tău şi nici nu îl lăsa să se ducă la
culcare cu inima grea, indiferent de motivul supărării lui.
18. Asigura-te că ii pui centura de siguranţa copilului când călătoriţi şi pune-o şi tu ca să îi
dai un bun exemplu. A-i arăta că vă respectaţi viaţa este o dovadă de iubire responsabilă.

19. Pune pe un CD melodiile preferate ale copilului şi organizează-i o mică petrecere


dansantă surpriză, cu baloane şi gustărelele preferate.

20. Trezeşte-ţi copilul întotdeauna cu un pupic.

21. Du-ţi copilul să îţi vadă locul de muncă. Este o dovadă de iubire şi încredere.

22. Niciodată nu întrerupe copilul atunci când el îţi povesteşte ceva.

23. Scrie-i o scrisorică de iubire copilului tău, ce iubeşti la el, apoi las-o la îndemână să o
găsească sau trimite-o pe mail dacă copilul e suficient de mare încât să aibă propriul cont de
mail.

24. Niciodată nu-ţi compara copilul cu alţii, nici măcar cu fratele sau sora lui mai mare sau
mai mică.

25. Invită prietenii copilului tău acasă la voi în mod regulat.

26. Fă-i din mâini un semn simbolizând inima, adică “te iubesc” când sunteţi separaţi într-o
încăpere aglomerată şi se uită la tine.

27. Fă copilul să se simtă important cerându-i cât mai des părerea pe diverse subiecte comune
ale familiei.

28. Fă-i copilului un abonament la o revistă de copii educaţională pe care o îndrăgeşte, pe


numele lui.

29. Petrece timpul vacanţei şi concediului cu copilul. Cumpără o carte despre diverse
destinaţii pe care urmează să le vedeţi şi încurajează copilul să citească despre locurile unde
urmează să mergeţi. Lasă-l şi pe el să aleagă ce locuri vrea să vadă sau la ce excursii
opţionale să participe.

30. Găteşte masa de seară cu copilul tău. El va învăţa despre ingrediente şi detaliile preparării
şi veţi petrece timp de calitate împreună.

31. După un conflict sau ceartă, îmbrăţişează-ţi copilul. Acest gest arată că ai inima deschisă
faţă de el, nu că retractezi ceea ce ai spus. Arată că aveţi de reglat comportamentul lui, nu că
nu îl iubeşti pentru ceea ce a făcut.

32. Cumpără haine pentru copil de care îi este şi lui drag, nu doar cele care îţi plac sau convin
ţie. Mergeţi împreună la cumpărături de haine şi încălţăminte şi cere-i părerea cu privire la ce
vrea să poarte.

33. Păstrează toate scrisorile, biletele, felicitările, poeziile pe care copilul ţi le oferă de-a
lungul copilăriei sale.
34. Învaţă despre moduri nonviolente de a-ţi disciplina copilul.

35. Nu îi spune cuvinte dure, nepotrivite pe care nu ai cum să le mai iei înapoi şi care lasă
răni adânci în inima lui toată viaţa. Învaţă despre aceste cuvinte aici.

36. Lasă baltă treburile casnice pe care ţi le-ai propus într-un weekend şi petreceţi timpul
împreună distrându-vă.

37. Du-te cât mai des la şcoală să îţi duci sau iei copilul. Nu plasa această sarcină doar la
partenerul de viaţă.

38. Vorbeşte cu copilul despre droguri înainte să fie prea târziu. Creează acasă un mediu în
care orice subiect de viaţă poate fi dezbătut cu argumente, cu bune şi cu rele, indiferent cine
ce opinii are şi cât de mult doare rostirea lor.

39. Acţionează dacă nu eşti fericit cu învăţătoarea, îndumătorul sau şcoala copilului tău. Sau
dacă el nu este fericit.

40. Stabileşte în fiecare săptămână o întâlnire de câteva ore doar tu cu copilul tău şi trece-o la
vedere (pentru el) în calendar. Procedează la fel dacă ai mai mulţi copii.

41. Roagă-ţi copilul să îţi dea, aşa, în joacă, o listă cu ce îl face pe el să se simtă iubit.

42. Du-l la un film pe care alege copilul să îl vadă.

43. Faceţi o plimbare lungă în natură, în care parc vrea copilul. Lasă copilul să conducă
conversaţia pe ce temă preferă el.

44. Găseşte-i calităţi pe care i le iubeşti cu adevărat şi fă-i complimente spontane.

45. Pune o poză cu copilul şi cu tine ori cu ambii părinţi în camera lui, într-o ramă.

46. Pune-i un desert mic, de surpriză, într-un buzunar de haină.

47. Joacă-te cu el jocul preferat.

48. Lasă-ţi copilul să câştige din când în când.

49. Creează din momentul băii de seara un moment special. Folosiţi mult spumant de baie,
clăbuc, jucărele de baie, staţi de vorbă şi povestiţi ce aţi mai făcut sau simţit peste zi în timp
ce copilul se bălăceşte fericit.

50. Trimite-i mici surprize pe mail, cum ar fi să nu uitaţi să mergeţi împreună într-o zi anume
ca să cumpăraţi îngheţata preferată a familiei.

51. Pregateşte o seara specială la televizor, fie la un film pe DVD pe care îl iubeşte copilul,
fie la o emisiune preferată. Mâncaţi floricele şi beti suc, ca la cinema.

52. Faceţi un picnic în mijlocul sufrageriei într-un weekend, cu scaune de jur împrejur, pătură
şi tot ce e nevoie.
53. Citiţi cărţi frumoase împreună, aproape unul de celălalt, chiar şi înfăşuraţi împreună într-o
pătură confortabilă.

54. Lasă copilul într-o seară în care a doua zi nu are gradi sau şcoala (vineri sau sambătă) să
nu se culce la ora obişnuită şi să staţi împreună mai mult uitându-vă la desene animate.

55. Fă tu pentru el când şi când o treabă domestică care, în mod normal, îi revine lui în
atribuţie în casă, atunci când vezi că nu are timp să o facă pentru că e prins cu temele. Va
aprecia şi nu va uita gestul tău. Cuvintele cheie însă sunt “din când în când”.

56. Spune-i sau scrie-i copilului câteva din modurile în care el te face fericit prin ceea ce este
sau face sau spune.

57. Fă copilul să râdă.

58. Râdeţi împreună.

59. Prepară-i când şi când mâncarea sau desertul preferat pentru când vine de la grădi sau
şcoală.

60. Arată-ţi bucuria când se întoarce de la grădi sau şcoala şi te găseşte acasă (în caz ca îl ia
partenerul de viaţă) precum şi când îl vezi dacă îl iei tu.

61. Cere şi dăruieşte cât mai multe îmbrăţişări şi pupicuri.

62. Ascultă copilul şi lasă-l să îşi ia propriile decizii ori de câte ori este posibil acest lucru.

63. Fă-i copilului o surpriză când îl iei de la şcoală sau grădi şi mergeţi împreună undeva
frumos unde îi place lui. Fie la cumpărături, fie la un film, fie să mâncaţi undeva unde îi
place.

64. Transformă căminul vostru într-un loc foarte plăcut şi distractiv în care să trăieşti.

Fiecare copil este unic şi unică este şi nevoia lui de a se simţi iubit. Vei constata că unii copii
se pot simţi iubiţi cu doar puţine din acţiunile de mai sus, în timp ce alţi copii sunt mai
pretenţioşi inconştient şi au nevoie de cât mai multe dovezi de iubire şi chiar şi asa, tot să
aibă ce reproşa la maturitate părinţilor lor cum că nu i-au iubit suficient. La urma urmei nu
degeaba sunt cabinetele de psihologi pline de persoane care au în comun aceeaşi angoasă: că
nu au simţit din plin iubirea părinţilor lor. Deşi, dacă vorbeşti cu părinţii, descoperi că aceştia
au făcut tot ce au ştiut şi putut şi ei mai bine ca să îşi manifeste dragostea.

Cel mai important este ca tu, ca parinte, să fii cu inima împăcată că ţi-ai iubit şi îţi iubeşti
copilul la maxim şi îi arăţi cu tot ce poţi şi îţi spune inima iubirea ta. Dacă există iubire
autentică la mijloc, relaţia voastră va evolua minunat.