UNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA

DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ. PERSOANA FIZICĂ. PERSOANA JURIDICĂ

REFERAT
Tema: ′′ Drepturile personal nepatrimoniale′′

al studententului Birsi Gheorghe, Grupa 1901

profesor: Natalia Marcova

Chișinău, 2020
Cuprins:
1. Introducere. Noțiunea de drept personal nepatrimonial
2. Exercitarea și apărarea drepturilor personale nepatrimoniale
3. Apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale
4. Apărarea juridico-civilă a altor drepturi personal nepatrimoniale
5. Analiza unor hotărîri judecătoreşti
6. Cerere de chemare în judecată
7. Concluzie
8. Bibliografie
1) Introducere
Drepturile personale nepatrimoniale sunt legate nemijlocit de valori ca libertatea,
egalitatea, inviolabilitatea persoanei, deoarece ele au constituit principiul luptei dintre nou și
perimat, dintre progres și conservatism.
Constituţia Republicii Moldova a lărgit considerabil cercul drepturilor personale
nepatrimoniale, dîndu-le o reglementare expresă. Astfel, ea cuprinde un titlu dedicat
drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale cu un număr impunător de articole – 46
-, ceea ce constituie circa 30% din numărul lor total, ca o confirmare a faptului că omul este
valoarea fundamentală a societăţii.
Codul civil prevede în articolul 2 alin. (1): „Legislaţia civilă determină statutul juridic
al participanţilor la circuitul civil, temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de
exercitare a acestuia, reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi
patrimoniale şi personale nepatrimoniale conexe lor”.
Deci, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Codul civil, doar drepturile
personale nepatrimoniale legate de cele patrimoniale (cum ar fi dreptul de autor) sunt
reglementate de legislaţia civilă, celelalte drepturi personale nepatrimoniale rămînînd în afara
obiectului de reglementate al dreptului civil. Este greu de acceptat o astfel de poziţie,
deoarece din cuprinsul unor articole ale Codului civil reiese evident faptul că ele nu doar
apără drepturile personale nepatrimoniale nelegate de cele patrimoniale, ci şi le
reglementează. De exemplu, dreptul la nume şi la domiciliu, drepturile personale
nepatrimoniale nelegate de cele patrimoniale sunt reglementate în art. 28-31.
Dreptul personal nepatrimonial este un drept subiectiv al persoanei, nu are conţinut
economic, este indispensabil legat de persoană şi apare în legătură cu reglementarea de către
normele dreptului civil a relaţiilor personale nepatrimoniale.
Apărarea juridică civilă a drepturilor personale nepatrimoniale constă în asigurarea
posibilităţii persoanei de a-şi alege singură comportamentul în viaţa individuală, care ar
exclude amestecul unor terţi în viaţa ei personală, în afară de cazurile prevăzute expres şi
limitativ de lege. Totodată, drepturile personale nepatrimoniale, ca drepturi absolute, se
deosebesc de celelalte drepturi absolute (de exemplu, de dreptul de proprietate). Principala
deosebire a drepturilor personale nepatrimoniale constă în faptul că în structura lor lipseşte
un element caracteristic altor drepturi absolute. Dacă dreptul de proprietate presupune pentru
proprietar posibilitatea de a poseda, folosi şi dispune, pentru drepturile personale
nepatrimoniale aşa ceva nu este caracteristic. Aici titularul dreptului îşi exercită drepturile
personale nepatrimoniale cu acţiunile sale (de exemplu, creează celor care îl înconjoară
impresia propriei reputaţii).
Deşi drepturile personale nepatrimoniale sunt inalienabile, apărarea lor poate fi
exercitată şi de către un terţ. De exemplu, conform art. 16 alin. (3) din Codul civil, apărarea
onoarei şi demnităţii persoanei fizice poate fi cerută şi după moartea acesteia.
Dreptul personal nepatrimonial este un drept subiectiv al persoanei, nu are conţinut
economic, este indispensabil legat de persoană şi apare în legătură cu reglementarea de către
normele dreptului civil a relaţiilor personal nepatrimoniale.
Drepturilor personal nepatrimoniale le sunt caracteristice următoarle trăsături:
 Nu au caracter economic;
 Sunt indispensabile de titular, adică sunt inalienabile;
  Acordă subiectului activ (titularul de drept personal nepatrimonial)
posibilitatea de a cere celorlalte subiecte să se abțină de la încălcarea dreptului
său.
 Acordă posibilitatea de a cere repunerea prin mijloace legitime de apărare în
drepturile subiective încălcate.
Drepturile personale nepatrimoniale pot fi clasificate în:
a. Drepturi personale nepatrimoniale îndreptate spre individualizarea subiectului, ca: dreptul
la nume, la domiciliu, la unire, la reședință, la apărarea onoarei și demnității;
b. Drepturi personale nepatrimoniale care privesc existența și integritatea subiectelor de
drept civil: dreptul la viață, la sănătate, la reputație;
c. Drepturi personale nepatrimoniale îndreptate spre asigurarea inviolabilității și tainei vieții
personale: dreptul la inviolabilitatea locuinței, a documentației personale, dreptul la taina
vieții personale, inclusiv taina medicală etc.

2) Exercitarea și apărarea drepturilor personale nepatrimoniale

În virtutea faptului că drepturile personale nepatrimoniale sunt absolute, ele se
exercită la dorinţă, iar debitorii se abţin de la diferite acţiuni care le-ar leza drepturile
titularilor. Drepturile personale nepatrimoniale trebuie să fie exercitate cu bună-credinţă,
în limitele stabilite de lege. Legea stabileşte anumite limite la exercitarea acestor drepturi.
Art.8 (2) al Constituţiei RM stabileşte o restricţie privind amestecul autorităţilor publice
în exercitarea drepturilor personale nepatrimoniale. Totodată trebuie să se ţină cont şi de
normele morale şi de etică. De exemplu mijlocele de informare în masă nu pot să
intervină în viaţa privată a persoanei sau să atenteze la cinste, demnitate. Unele drepturi
personale nu pot fi exercitate prin reprezentant şi încetează odată cu moarte persoanei.
Acţiunile privind apărarea acestor drepturi sînt imprescriptibile. Unele drepturi
nepatrimoniale strict personale (dreptul la nume, onoare) nu pot fi exercitate prin
intermediul terţilor şi încetează odată cu moartea persoanei fizice nefiind transmise prin
moştenire.
Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale. Apărarea drepturilor subiective
este posibilă doar în cazul încălcării lor. Apărarea are loc prin metodele stabilite în Codul
Civil al RM (art.11, 13) fapt ce rezultă din art.15 al CC al RM. În cazul lezării drepturilor
personale nepatrimoniale între titular şi persoana vinovată apare un raport juridic relativ.
Răspunderea persoanei ce a lezat dreptul dat apare indiferent de vinovăţie, aceasta fiind o
excepţie de la regula generală (în cazurile lezării drepturilor patrimoniale este necesară
existenţa vinovăţiei ca condiţie de atragere la răspundere). În cazul când persoanei i se
aduc daune fizice ele se repară în baza răspunderii pentru cauzarea de daune. În cazurile
stabilite de lege persoanele pot cere şi repararea daunei morale, reglementată prin
art.1422, 1423 ale CC al RM. Mărimea compensaţiei prejudiciului moral se stabileşte de
către instanţa de judecată, Codul Civil al RM nestabilind careva limite.
Mijloacele juridice de apărare a drepturilor personale nepatrimoniale prevăzute de
Codul Civil sunt următoarele:
a. Recunoașterea dreptului;
b. Restabilirea situației anterioare încălcării dreptului și suprimarea acțiunilor
prin care se încalcă dreptul sau se crează pericolul încălcării lui;
c. Declararea nulității actului emis de o autoritate publică;
 d. Repararea prejudiciului moral;
e. Desființarea sau modificarea raportului juridic;
f. Neaplicarea de către instanța de judecată a actului ce contravine legii emis
de o autoritate publică;
g. Alte căi prevăzute de lege.

3) Apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale

Codul civil (art. 16), spre deosebire de cel din 1964 (art. 7), utilizează, pe lîngă onoare şi
demnitate, şi noţiunea de reputaţie profesională, însă fără a le defini, ceea ce este corect, căci, pe
de o parte, definirea ţine de doctrină, în care pot exista viziuni diferite, iar pe de altă parte,
definiţia termenului juridic nu poate fi normă juridică în sens tehnic.
Dacă termenii demnitate şi onoare au o istorie veche, fiind utilizaţi în Grecia şi Roma antică, cel
de reputaţie profesională este unul relativ recent, inclus în majoritatea codurilor civile moderne.
Onoarea (din latinescul honor) este o categorie istorică, ancestrală, care a apărut odată cu
societatea umană, o categorie spirituală perenă.
Onoarea este aprecierea socială a persoanei din partea societăţii. Din punct de vedere
juridic, onoarea este reflectarea calităţilor persoanei în conştiinţa societăţii.
Demnitatea este autoaprecierea calităţilor morale, profesionale şi de altă natură ale persoanei.
Reputaţia profesională este o opinie (apreciere) a societăţii, formată în decursul unei perioade,
despre calităţile profesionale ale persoanei.
Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale se reglementează în Codul civil,
art. 16, al cărui alin. (1) dispune: „Orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi
reputaţiei profesionale”.
Orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei care îi lezează onoarea,
demnitatea sau reputaţia profesională dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde
realităţii (Codul civil, art. 16 alin.(2)).
Apărarea dreptului prevăzut la art. 16 din Codul civil poate fi definită ca drept al
persoanei (fizice sau juridice) de a cere dovedirea faptului că afirmaţiile care au impact negativ
asupra onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale nu corespund realităţii.
Raportul juridic civil care decurge din dreptul subiectiv de apărare a onoarei, demnităţii şi
reputaţiei profesionale este un raport juridic absolut.
Interesele minorilor şi ale persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, care au nevoie de
apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, sunt apărate de reprezentanţii lor legali
(părinţi, tutori) ori de curator. Dacă afirmaţiile care lezează onoarea şi demnitatea se referă la o
persoană decedată (fie la o persoană juridică ce a încetat activitatea), dreptul de a sesiza instanţa
de judecată pentru a-i apăra onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională îl au moştenitorii
acesteia (succesorii în drepturi).
Reclamaţii în cauzele de apărare a onoarei şi demnităţii. În litigiile de apărare a onoarei,
demnităţii şi reputaţiei profesionale reclamaţi pot fi atît persoane fizice, cît şi persoane juridice.
De cele mai dese ori reclamaţi ca persoane juridice sunt organele de informare în masă.
Particularităţile atragerii în calitate de reclamat a mijlocului de informare în masă (redacţie,
editură, agenţie etc.) şi a autorului de articol, de ciclu de emisiuni etc. sunt redate în Hotărîrea
Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 11 din 27 martie 1997 la p. 7-13.
În cazul răspîndirii prin mijloacele de informare în masă a unor afirmaţii ce nu corespund
realităţii, persoana denigrată este în drept să adreseze o cerere de dezminţire fie acestui organ, fie
instanţei de judecată. Dacă mijlocul de informare în masă acceptă cererea şi publică o
dezminţire, nu se mai poate cere apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale pe cale
judiciară. Nu este însă obligatorie adresarea prealabilă către organul de informare în masă a
cererii de publicare a dezminţirii. Persoana denigrată este în drept să adreseze direct instanţei
judecătoreşti o cerere de apărare a onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale.
În cazul în care afirmaţiile ce lezează onoarea şi demnitatea persoanei se conţin într-o referinţă,
va fi reclamată persoana fizică semnată a referinţei şi persoana juridică emitentă a acesteia.
În litigiile de apărare a onoarei, demnității și reputației profesionale reclamați pot fi atât
persoane fizice, cât și persoane juridice.
În funcție de faptul dacă este sau nu dovedit în cadrul dezbaterilor judiciare obiectul
acțiunii, instanța de judecată emite o hotărâre privind satisfacerea ori respingerea acțiunii. Dacă
judecata constată că afirmațiile răspândite corespund realității, nu va satisface acțiunea.
Reclamantul poate pune în fața judecății problema reparării prejudiciului cauzat. El poate
cere repararea atât a prejudiciului material, cât și a celui moral. Întinderea prejudiciului material
se constată în funcție de circumstanțele reale, reclamantul fiind obligat să dovedească această
întindere. În schimb, Codul Civil nu conține prevederi care ar stabili mărimea compensației
morale. Mărimea compensației morale o stabilește în fiecare caz concret instanța de judecată, în
conformitate cu CC.

4) Apărarea juridico-civilă a altor drepturi personale nepatrimoniale

Scopul apărarii juridico-civile a drepturilor personale nepatrimoniale este de a acorda
persoanei fizice mijloace eficiente care ar asigura viața ei privată.
Dreptul la viață, sănătate și integritate. Aceste drepturi fundamentale ale persoanei sunt
consfințite în art.2 din Convenție și în art.24 din Constituția RM.
Dreptul la viața familială și la viața privată. Acest drept constă în faptul că nimeni nu este
în drept să se amestece în viața de familie și în viața privată, să folosească domiciliul și
corespondența fără consimțământul persoanei și să răspândească date despre viața ei intimă și de
familie. Pot fi considerate atingeri aduse vieții private următoarele acțiuni:
 Interceptarea sau utilizarea intenționată a unei convorbiri private;
 Captarea sau utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane dacă aceasta nu se află într-un
loc public;
 Ținerea vieții private sub observație, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute
expres de lege;
 Utilizarea numelui, imaginii, vocii sau asemănării în alt scop decât informarea legitimă a
publicului;
 Utilizarea corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale.
Dreptul la viață privată include și stabilirea unor restricții privind întocmirea dosarelor
private. Dosarele private trebuie întocmite doar în cazurile prevăzute de lege.Persoana care
întocmește sau deține un dosar ce conține date despre o altă persoană trebuie să justifice un
interes serios și legitim.

5) Analiza unor hotărâri judecătorești

Jurisprudența CEDO
1. CAUZA BAIBARAC c. MOLDOVEI
HOTĂRÂRE STRASBOURG 15 noiembrie 2005/ DEFINITIVĂ 15/02/2006
 PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 31530/03) depusă împotriva Republicii Moldova
la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al
Republicii Moldova, dl Victor Baibarac („reclamant”), la 29 mai 2003.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl
V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 27 septembrie 2002 a
constituit o încălcare a dreptului său la accesul la o instanţă, garantat de articolul 6 al
Convenţiei şi a dreptului său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 Protocolul nr.
1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 8 octombrie 2003, o Cameră din
cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice cererea Guvernului. Conform prevederilor
articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu
admisibilitatea ei.
5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea,
fondul cererii şi satisfacţia echitabilă. Camera a decis, după consultarea părţilor, că
audierea cu privire la fondul cererii nu a fost necesară.
6. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat componenţa Secţiunilor sale (articolul 25 § 1
al Regulamentului Curţii). Această cauză a fost repartizată Secţiunii a Patra nou-
constituită (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii).

CEDO:
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la
care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei,
EUR 1,000 (una mie euro) cu titlu de prejudiciu moral, care vor fi convertiţi în valuta
naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus
orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate
mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de
mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală
Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

2. CAUZA IORDACHI ŞI ALŢII c. MOLDOVEI (Cererea nr. 25198/02)

HOTĂRÎRE Această versiune a fost rectificată la 24 septembrie 2009 potrivit Regulii 81
din Regulamentul Curţii
STRASBOURG 10 februarie 2009/ DEFINITIVĂ la 14 septembrie 2009 potrivit
articolului 44 § 2 (c) din Convenţie

PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 25198/02) contra Republicii Moldova, din 23 mai
2002, depusă la Curte în conformitate cu articolul 34 din Convenţia privind Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) de către dl Vitalie
 Iordachi, dl Vitalie Nagacevschi, Dna Snejana Chitic, dl Victor Constantinov şi dl Vlad
Gribincea (“reclamanţi”).
2. Guvernul Moldovei (“Guvern”) a fost reprezentat iniţial de Agentul său dl V. Pârlog şi
ulterior de succesorul acestuia dl V. Grosu.
3. Reclamanţii au pretins în particular, în conformitate cu Articolul 8 din Convenţie, precum
că dreptul lor la libera corespondenţă nu a fost respectat din momentul în care legea
domestică, care reglementează înregistrarea convorbirilor telefonice, nu conţine
suficiente garanţii împotriva abuzurilor din partea autorităţilor naţionale.
4. Cererea a fost distribuită Secţiunii a Patra de la Curte (Regula 52 § 1 din Regulamentul
Curţii). Înlăuntrul Secţiei, Camera care va examina cazul (Articolul 27 § 1 din Convenţie)
a fost constituită după cum prevede Regula 26 § 1.
5. Prin decizia din 5 aprilie 2005, Curtea a declarat cererea admisibilă şi a reunit aspectul cu
privire la statutul de victimă cu examinarea fondului cauzei.
6. Reclamanţii şi Guvernul, fiecare au prezentat observaţiile suplimentare în scris (Regula
59 § 1), totodată, după consultarea părţilor, Camera dispunînd că nu sunt necesare audieri
pe fond (Regula 59 § 3 in fine).

CEDO:
1. Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 8 din Convenţie;
2. Hotărăşte că nu a avut loc încălcarea Articolului 13 din Convenţie, luat în conexitate cu
Articolul 8;
3. Hotărăşte (a) că statul reclamat urmează să achite reclamanţilor, în decurs de trei luni de
la data la care hotărârea va deveni definitivă potrivit articolului 44 § 2 din Convenţie,
suma totală de 3 500 EURO (trei mii cinci sute) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care
urmează a fi convertite în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă
în ziua efectuării plăţii, plus orice taxă care ar putea fi percepută la această sumă de la
reclamanţi;
(b) că din momentul expirării termenului de trei luni menţionat şi pînă la achitare, o
dobîndă simplă va fi plătită la sumele menţionate, egală cu rata minimă a dobânzii de
împrumut a Băncii Centrale Europene pe perioada întîrzierii plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamatului de satisfacţie echitabilă.

3. CAUZA PETRENCO C. MOLDOVEI (Cererea nr. 20928/05)

HOTĂRÎRE STRASBOURG 30 martie 2010 / DEFINITIVĂ la 04 octombrie 2010
potrivit articolului 44 § 2 (c) din Convenţie

PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 20928/05) depusă împotriva Republicii Moldova la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenţia europeană
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de către
Dl Anatol Petrenco („reclamantul”), cetăţean al Republicii Moldova, la 25 mai 2005.
2. Reclamantul a fost reprezentat de Dl Vlad Moga, un avocat care îşi desfăşoară activitatea
în Chişinău. Guvernul Moldovean („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, Dl V.
Grosu.
 3. Reclamantul a susţinut că drepturile sale au fost încălcate prin publicarea declaraţiilor
defăimătoare într-un ziar aflat în proprietatea Guvernului,precum şi prin faptul că
instanţele Moldoveneşti nu au asigurat protecţia reputaţiei sale.
4. La 28 august 2007, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, ea a
decis să examineze fondul cererii simultan cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3).

CEDO:
1. Declară, în unanimitate, admisibilă cererea reclamantului în temeiul articolului 8 din
Convenţie şi restul cererii inadmisibilă;
2. Susţine prin şase voturi la unu că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie;
3. Susţine prin şase voturi la unu (a) că Statul reclamat trebuie să achite reclamantului, în
decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă în conformitate cu
prevederile articolului 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume de bani, care urmează a fi
achitate în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data
efectuării plăţii:
(i) 1,200 EUR (o mie două sute euro), plus orice taxă care ar putea fi încasată,
pentru prejudiciu moral;
(ii) (iii) 300 EUR (trei sute euro), plus orice taxă care ar putea fi încasată, pentru
costuri şi cheltuieli; (b) că din momentul expirării celor trei luni sus menţionate, o
penalitate de întîrziere va fi plătită reieşind din sumele de mai sus la rata de
refinanţare a Băncii Centrale Europene pentru perioada de neachitare, plus trei
procente;
(iii) Respinge în unanimitate restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.

6) Cerere de chemare în judecată

 Judecătoria Buiucani
Reclamant Birsi Gheorghe
Localitatea Suruceni str. Mihai Eminescu 4

Pârâți:
I. Pesterean Sandu
Localitatea s.Nimoreni r-nul Ialoveni str.Dosoftei 57

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

cu privire la intentarea acțiunii în apărarea drepturilor, libertăților și
intereselor legitime

Subsemnatul Birsi Gheorghe, născut la data de 03.09.1995, cu domiciliu

stabilit în satul Suruceni, str. Mihai Eminescu 4, cer să fie tras la răspundere
domnul Pesterean Sandu, domiciliat în s. Nimoreni, r-nul Ialoveni, pentru
încălcarea demnității mele personale și defaimarea publică.
În motivarea acțiunii, invoc că la data de 23.08.2019, domnul Pesterean
Sandu a făcut publică o informație incorectă care atacă personalitatea mea, fără
acordul meu.
Dat fiind faptul că cu două zile în urmă de la publicarea acestei informații,
mai exact la data de 21.08.2019, am participat la o ceartă publică cu persoana în
cauză, finisându-se cu amenințări din partea dumnealui asupra acestei informații
publicate.
Vreau să mai adaug că datorită acestei publicări nejustificate, eu am fost
eliberat de la serviciu din motiv că acțiunile expuse în mediul online sunt
incompatibile cu postul meu de muncă.
În conformitate cu art. 7 al.(1) al Codului de procedură civilă, art.26 (2),
art.55 al Constituției RM, art.7 (3) al Legii nr.64 din 23.04.2010 cu privire la
libertatea de exprimare,
Solicit:
 Intentarea unui proces civil în apărarea drepturilor și intereselor mele
legitime împotriva domnului Pesterean Sandu.
 Achitarea prejudiciului moral și material cauzat de această faptă ilicită
a persoanei în cauză.

(data) (semnătura)
27.08.2019 Birsi .
7) Concluzie
În contextul celor menţionate, ţin să subliniez că drepturile personale nepatrimoniale,
care apar în temeiul naşterii sau fondării, sunt supreme celor dobândite în temeiul legii şi
anume aceste raporturi nu sunt reglementate de Codul civil. Astfel, în sarcina
legiuitorului este pusă problema reglementării raporturilor juridice personale
nepatrimoniale neconexe celor patrimoniale, deoarece, în lipsa acestei reglementări, este
imposibilă realizarea şi apărarea lor, din considerentul că reglementare înseamnă apărarea
drepturilor, iar apărarea lor se realizează pe calea reglementării relaţiilor respective.
8) Bibliografie:
 Codul civil al Republicii Moldova
 Constituția Republicii Moldova
 Legea cu nr.64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare
 Codul de procedură civilă
 Drept Civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică –
Sergiu Baieș, Nicolae Roșca
 www.justice.md
 www.echr.coe.int
 https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-civil-
introducere/apararea-drepturilor-personale-nepatrimoniale/
 Legea nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informație
 Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr.11 din 27 martie
1997 cu privire la aplicarea legislației despre apărarea onoarei,
demnității, reputației profesionale ale cetățenilor și organizațiilor.