Sunteți pe pagina 1din 84

ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII

„MIHAI VITEAZUL”
STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT
Programul: Managementul informaţiilor în combaterea terorismului

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Conducător ştiinţific: Conferenţiar universitar dr. CRISTIAN BARNA

Masterand: MOISE GHEORGHE

- BUCUREŞTI –
2010
ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII
„MIHAI VITEAZUL”
STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT
Programul: Managementul informaţiilor în combaterea terorismului

LUCRARE DE DISERTAŢIE

TEMA: COMBATEREA FINANŢĂRII TERORISMULUI

Conducător ştiinţific: Conferenţia universitar dr. CRISTIAN BARNA

Masterand: MOISE GHEORGHE

- BUCUREŞTI -
2010
CUPRINS

INTRODUCERE……………………………….………. …………………….…….….…1- 4

I. BINOMUL TERORISM – CRIMĂ ORGANIZATĂ.. .……………………….….……5-19


I.1. Caracteristicile organizaţionale ale terorismului……..……………………….……... 5-10
I.2. Conexiunile dintre crima organizată şi terorism……………………………….……10-18
I.3. Principalele obiective ale terorismului şi crimei organizate………………….……..18-19

II. SPĂLAREA BANILOR – SPRIJINUL ACORDAT DE CRIMA ORGANIZATĂ ÎN


FINANŢAREA TERORISMULUI…………………………………………….….…….20-44
II.1. Caracteristici………………………………………………………………….…….20-26
II.2. Spălarea banilor, proces indispensabil al finanţării actelor de terorism şi de crimă
Organizată………………………………………………………………………….…….26-29
II. 2.1. Etapele procesului de spălare a banilor…………………………………………..29-35
II.2.3. Spălarea banilor în activitatea grupărilor teroriste…………………………….….35-40
II.2.4. Spălarea banilor şi dinamica specifică grupărilor teroriste………………...….….41-43
II.2.5. Procedeele de spălare a banilor folosite de grupările teroriste………………..….43-44

III. FORME ALE INFRASTRUCTURII FINANCIARE A ACTIVITĂŢILOR


TERORISTE………………………………………………………………………..……45-56
III. 1. Surse de finanţare a activităţilor teroriste…………………………………….…...46-51
III.2. Corelaţii ale infracţiunii de finanţare a actelor de terorism cu alte tipuri
de infracţiuni………………………………………………………………….………....52-56

IV. COMBATEREA FINANŢĂRII TERORISMULUI ŞI SPĂLĂRII BANILOR……57-62


IV.1. Prevederi legale naţionale………………………………………………………...57-60
IV.2. Prevederi internaţionale………………………………………….………………..60-62

CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND COMBATEREA FINANŢĂRII


TERORISMULUI………………………………………………….……………………63-69

BIBLOGRAFIE
INTRODUCERE

La începutul secolului XXI, globalizarea a devenit procesul ireversibil prin care


lumea devine treptat un sistem statal planetar, suveranitatea naţională nemaifiind legată
strict de configuraţia geografică a frontierelor, datorită modului de manifestare şi acţiune
a migraţiei populaţiilor, pieţei libere de capital, investiţiilor străine, terorismului, crimei
organizate transnaţionale şi fluxului rapid şi bogat de date, ştiri, informaţii, idei, valori
culturale, tranzacţii financiare etc.
Globalizarea a pus tehnologia aproape la îndemâna tuturor cetăţenilor planetei.
Tehnologia a fost dintotdeauna instrumentul economic preferat al statelor puternice, dar
situaţia s-a generalizat. Datorită procesului globalizării, au fost promovate tehnologiile
performante şi transferate la o scară globală.
Un fenomen care facilitează accesul la tehnologii ce pot fi utilizate în acte
teroriste sau alte activităţi infracţionale, este generat de apropierea tehnologiilor civile de
cele militare, tehnologii care dau naştere la produse, servicii şi aparatură cu dublă
utilizare1. Are loc astfel o adevărată proliferare a armelor ce înglobează tehnologie de
ultimă generaţie. Utilizarea sistemelor GPS, a telefoniei prin satelit si a comunicaţiilor
securizate prin Internet oferă reţelelor criminale, dar si grupurilor teroriste, accesul la
acelaşi nivel de informaţii, care odată era disponibil doar celor mai dezvoltate naţiuni.
Convergenta organizaţiilor criminale cu cele teroriste reprezintă cea mai
importantă ameninţare asupra democraţiei şi drepturilor fundamentale ale omului.
Legătura dintre terorism şi criminalitate a căpătat o nouă dimensiune datorită reducerii2 în
ultimii zece ani a finanţării de către unele state a grupărilor teroriste şi a declanşării, la
iniţiativa SUA, a războiului global împotriva terorismului internaţional. Una din
consecinţe este că organizaţiile teroriste sunt nevoite să-şi extindă zonele de acţiune, atât
1
Hartman William J., Globalization And Asymmetrical Warfare, Air Command And Staff College, Air
University, Maxwell Air Force Base, Alabama, aprilie 2002.
2
Makarenko Tamara, Conexiunile între terorism si criminalitate, “Jane’s Intelligence Review”, Marea
Britanie, 2004.
pentru a ataca, cât si pentru a se ascunde, dar mai ales pentru a-şi asigura singure fonduri
şi materiale logistice specifice, prin activităţi criminale.
Principala diferenţă dintre grupările teroriste şi reţelele crimei organizate constă
în faptul că în timp ce grupările teroriste sunt implicate în acte violente motivate în
special politic şi religios, cele mai multe reţele ale crimei organizate sunt interesate în
relaţia cu puterea politică doar de obţinerea, prin acte de corupţie, a protecţiei necesare
pentru activitatea propriei organizaţii, motivată în primul rând de obţinerea de profit3.
Totuşi, în evaluarea ameninţărilor contemporane la adresa ordinii de drept, a
devenit tot mai dificilă posibilitatea de a face distincţie între motivaţiile politice şi cele
criminale4. Este foarte probabil ca în viitorul apropiat, etapa convergentei dintre crima
organizată şi terorism să fie înlocuită definitiv de un nou stadiu şi mai periculos, acela de
conlucrare dintre aceste grupuri. Crima organizată şi terorismul, deşi se află pe poziţii
separate, distincte, având scopuri diferite, pot coexista în acelaşi plan infracţional şi
converge către un punct central, unde o singură entitate manifestă simultan trăsături ale
terorismului şi crimei organizate.
Legăturile dintre reţelele crimei organizate şi grupările teroriste, în contextul
globalizării, pot fi definite prin mai multe forme de manifestare:
 Alianţele, care pot include acorduri pe termen lung sau scurt şi sunt de obicei
utilizate pentru a câştiga experienţă sau sprijin operaţional (acces la rutele care facilitează
activitatea de contrabandă). Sunt asemănătoare celor din economia reală, fiind definite
prin scop, perioade şi mod de finanţare. Cele mai uzuale alianţe se realizează în
operaţiunile de contrabandă, cum ar fi schimbul “droguri pentru arme” sau de trafic ilegal
de persoane. Principalele neajunsuri în construcţia unor asemenea proiecte sunt legate de:
suspiciunile legate de securitate fiecărei entităţi; posibile divergente privind priorităţile si
strategiile; pericolul apariţiei de rivalităţi.
 Extinderea tacticilor operaţionale, care a dus la acţiuni cu scop politic
desfăşurate de reţelele crimei organizate şi respectiv la acţiuni infracţionale specifice
crimei organizate, dar desfăşurate de grupările teroriste. Aceste preluări reciproce de
metode au totuşi utilizări de o altă natură şi motivaţie. Astfel, reţelele crimei organizate

3
Mora Stephens, Global Organized Crime, Woodrow Wilson School Policy Conference 401A Intelligence
Reform in the Post-Cold War Era, 06.01.1996.
4
Makarenko Tamara, Conexiunile între terorism si criminalitate, “Jane’s Intelligence Review”, 2004
apelează la tactici teroriste, dar nu pentru a schimba statutul unei ţări din punct de vedere
politic, ci doar pentru a-si asigura si proteja mediul său operaţional-infracţional. Este
totuşi o abordare atipică şi extremă şi pentru că duce la încălcarea uneia din regulile de
bază ale crimei organizate şi anume păstrarea anonimatului. În acest context, multe
grupări teroriste s-au implicat în desfăşurarea de operaţiuni infracţionale specifice crimei
organizate, pentru a-si asigura autofinanţarea.
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra principalelor surse de finanţare şi
asupra mijloacelor utilizate în circulaţia capitalurilor pe care organizaţiile teroriste le
utilizează în sprijinirea reţelelor sale, trebuie relevat faptul că persoanele investigate
pentru comiterea unor activităţi teroriste au efectuat transferuri financiare prin sisteme
alternative răspândite în toată lumea. Adesea, transferurile internaţionale s-au efectuat
prin intermediul acelor reţele financiare alternative (SAT), fiind colectate de către
cetăţenii străini de naţionalităţi diverse, rezidenţi în ţările implicate în lupta împotriva
terorismului. În alte cazuri, persoanele fizice au efectuat plăţi în numerar în diverse ţări,
implicând sume mari de bani şi care au fost direcţionate spre acelaşi cont. Fondurile
colectate au fost apoi transferate în Asia sau în SUA, ori în alte zone ţintă ale teroriştilor.
Prin procedee ilicite, infractorii pot investi în sectoarele economiei în care
activele pot fi utilizate ulterior ca instrumente de spălare a banilor. În plus, într-o
economie în care tehnologia avansată şi globalizarea permit transferul rapid de fonduri,
lipsa de control asupra acestui fenomen infracţional poate submina stabilitatea financiară.
Într-o ţară cu o situaţie financiară precară, scoaterea a milioane sau miliarde de dolari
anual din procesul normal de creştere economică reprezintă un real pericol pentru
credibilitatea, stabilitatea economică şi securitatea sa naţională.
Obţinerea profitului este în general obiectivul diverselor tipuri şi organizaţii de
crimă organizată. În timp ce diferenţa obiectivelor finale între fiecare dintre aceste
activităţi poate ajunge la o anumită limită, organizaţiile teroriste au nevoie de sprijin
financiar pentru a-şi atinge scopurile. O grupare teroristă de succes, asemeni unei
organizaţii criminale, trebuie să fie capabilă să construiască şi să menţină o infrastructură
financiară eficientă.
Ca şi în cazul organizaţiilor criminale, venitul unei grupări teroriste poate fi
obţinut din infracţiuni sau alte activităţi ilegale.
După atacurile teroriste de la New York, s-a instituit necesitatea de a se combina
eforturile şi experienţa în războiul contra finanţării terorismului. Aceste demersuri permit
o observare mai clară a mozaicului creat prin finanţarea terorismului şi circulaţia
fondurilor teroriste suspecte. De exemplu, o examinare a conexiunilor financiare ale
atacurilor aeriene din 11 septembrie a condus la concluzia că majoritatea tranzacţiilor
individuale au inclus sume mici de bani, sub limita de raportare a tranzacţiilor cu
numerar, iar operaţiunile au vizat numai transferurile prin swift. Persoanele fizice care au
apărut ca beneficiari au fost studenţi străini, care primeau bani de la părinţi sau sub forma
de burse, granturi pentru studii, astfel încât tranzacţiile nu au fost identificate ca
necesitând o verificare suplimentară de către instituţiile financiare implicate.
În acest context se poate menţiona că în lupta împotriva terorismului şi a
fenomenelor de criminalitate transnaţionale adiacente, România luptă pentru îndeplinirea
obligaţiilor asumate prin ratificarea convenţiilor internaţionale în domeniu, exemplificând
în acest sens Convenţia europeană privind spălarea, cercetarea, sechestrarea şi
confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990 şi
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la
New York, la 15 noiembrie 2000.
I. BINOMUL TERORISM – CRIMĂ ORGANIZATĂ

I. 1. Caracteristicile organizaţionale ale terorismului

Definirea fenomenului de terorism a întâmpinat unele dificultăţi, în consecinţă,


specialiştii au procedat la identificarea caracteristicilor acestui fenomen. S-a observat că
acestea sunt următoarele:
A. Terorismul presupune violenţa şi ameninţarea cu violenţa. El nu poate fi
conceput în afara violenţei şi a ameninţării cu violenţa. În literatura de specialitate s-a pus
problema dacă pot fi incluse în sfera definiţiei ce se doreşte a fi obţinută şi actele care nu
presupun o violenţă concretă, ca întreruperea comunicaţiilor prin mijloace electronice sau
plasarea pe o anumită piaţă a unor cantităţi mari de valută falsă. Într-o opinie includerea
actelor de acest tip în sfera fenomenului terorist nu este cea mai bună soluţie, întrucât ele
nu au aptitudinea de a produce teroare.
B. Caracterul sistematic şi persistent al folosirii violenţei este a doua trăsătură
caracteristică a actelor de terorism. Actele individuale şi izolate nu creează starea de
intimidare colectivă decât dacă sunt legate de alte activităţi teroriste. Terorismul nu poate
determina apariţia unei stări de teamă decât printr-o campanie de utilizare sistematică a
violenţei, el presupune organizare, planificare, finanţare şi echipament, precum şi indivizi
pregătiţi pentru realizarea acţiunilor de luptă.
Dacă scopul tactic sau obiectivul imediat al unui grup îl reprezintă crearea terorii
şi nu distrugerea, scopul strategic este reprezentat de folosirea panicii, de dirijarea
nemulţumirii publice în sensul dorit. Din această perspectivă terorismul este privit ca o
tactică psihologică ale cărei elemente determinante sunt frica şi publicitatea.
C. O altă caracteristică este dată de existenţa obiectivelor politice. Autorii
actelor de acest gen nu urmăresc realizarea unor câştiguri materiale, ci atingerea unor
scopuri politice, determinând un guvern sau un grup politic aflat la putere să se
conformeze intereselor teroriste. Astfel, terorismul este un tip de criminalitate orientată
politic care utilizează violenţa sistematică şi ameninţarea cu violenţa în scopul provocării
schimbării sociale sau politice. Chiar dacă este întotdeauna motivat politic, terorismul
presupune un adânc sentiment de frustrare în legătură cu care este blamată o instanţă sau
o autoritate politică. Terorismul consideră că existenţa acestei injustiţii nu poate fi
înlăturată prin nicio altă metodă decât prin violenţă, motiv pentru care mai este numit şi
tactica ultimei soluţii.
Uneori se poate ca scopurile politice să fie transformate în obiective morale
folosite pentru a justifica mijloacele şi procedeele folosite pentru atingerea ţelurilor
politice iniţiale. Multe organizaţii teroriste îşi justifică astfel acţiunile, fără a apela la
motive politice, ci la „instanţe superioare”, la „adevăruri supreme”, „ jihad”, „revoluţii
cataclismice sau mondiale” etc.
D. O altă caracteristică a terorismului este aceea că adepţii săi sunt necombatanţi
după accepţiunea clasică a legilor războiului. Acesta este elementul care face distincţia
între actele teroriste şi conflictele de mică intensitate şi de alte forme de ducere a
războiului neconvenţional. Deosebirile între activităţile şi acţiunile combatante şi
necombatante este departe de a fi tranşantă. Necombatanţii pot deveni ţinte ale forţelor de
gherilă sau ale celor militare, iar teroriştii pot la rândul lor, alege ţinte dintre cei ce poartă
uniformă (armată, poliţie, forţe de securitate etc.). cu toate acestea, teroriştii nu urmăresc
scopuri militare faţă de forţele regulate. Victimele lor sunt alese în mod arbitrar, tocmai
pentru a provoca panică.
E. Analiştii terorismului contemporan mai înscriu între caracteristicile
funcţionale ale acestuia, faptul că se practică cel mai adesea în grup. Sunt foarte rare
cazurile importante de terorism realizate de indivizi izolaţi, neafiliaţi la niciun grup,
organizaţie sau confrerie. De regulă, grupurile teroriste impun constrângeri puternice
membrilor lor, dar pentru mulţi dintre aceştia apartenenţa la grup poate deveni un element
motivaţional mai important decât doctrina sau scopurile politice ale grupului.
Grupurile teroriste sunt îndeobşte restrânse ca număr, ele putând deveni mici
unităţi operative în cadrul unor organizaţii mai mari. Termenul de grup este înţeles în
accepţiunea sa social-psihologică şi mai puţin în cea strict organizaţională. În acest sens,
se poate considera un grup terorist ca o entitate suborganizaţională deoarece cu cât un
grup operaţional se măreşte, cu atât mai greu va fi de menţinut disciplina şi mistica
grupală, de evitat posibilităţile de infiltrare şi de demascare din interior.
F. Tot în caracteristicile organizaţionale ale terorismului se înscrie şi faptul că
acestea, în general, sunt constituite pe criterii subnaţionale, în vederea atingerii unor
scopuri subnaţionale, motiv pentru care loialitatea faţă de stat şi de naţiune este practic
inexistentă la nivelul acesta de organizare. De regulă, teroriştii provin din rândul
minorităţilor naţionale, sociale, economice sau de altă factură care urmăresc atingerea
scopurilor lor prin mijloace violente, acţionând independent de orice naţiune sau stat,
chiar dacă dispun de un sponsor important din această categorie.
S-a considerat că statele totalitare folosesc forme de violenţă pentru a obţine
supunerea din partea cetăţenilor lor, metode ce pot fi considerate drept teroriste. În aceste
condiţii, ţinând seama de faptele abominabile comise de Hitler şi de Stalin în acest secol
şi de practicile barbare ale mongolilor la începutul feudalismului, putem considera că
terorismul de stat a produs mai multe suferinţe decât ceea ce Walter Laqueur denumea
„terorismul de jos”.
Datorită faptului că grupurile teroriste nu sunt în mod obişnuit organizate sau
sponsorizate de către stat, ele au nevoie de sprijin din exterior. Organizaţiile teroriste nu
pot continua să opereze într-un mediu politic total ostil. Ele au nevoie de baze de operaţii
sigure, de libertate de acţiune şi de manevră, de adăposturi (save heavens), de sprijin
logistic şi financiar, precum şi de posibilitatea de a recruta noi membri. În majoritatea
cazurilor aceste nevoi sunt satisfăcute de un anumit segment al populaţiei care fie
simpatizează cu conducerea organizaţiei, fie se opun aceleiaşi autorităţi guvernamentale.
Indiferent dacă sprijinul este direct sau indirect, el este esenţial pentru orice grupare
teroristă.
Uneori sponsorizarea poate veni din partea unor state care, deşi în mod oficial
condamnă terorismul, îi acordă acestuia un sprijin tactic sau chiar expres. Motivul
poziţiei lor rezidă din împărtăşirea aceloraşi idealuri care animă unele grupări teroriste
sau de temerea că grupurile s-ar putea răzbuna dacă s-ar lua măsuri contra lor. Pentru
aceste motive unele state au permis intrarea sau tranzitarea pe teritoriul lor a unor
suspecţi sau chiar a unor cunoscuţi terorişti în schimbul acceptării tacite de către aceste
organizaţii a obligaţiei de a nu organiza pe teritoriul lor nicio activitate teroristă.
G. O altă caracteristică a terorismului o constituie, fără îndoială, clandestinitatea.
Datorită naturii violente şi criminale a terorismului, partizanii acestuia trebuie să
acţioneze acoperit pentru a evita identificarea lor de către forţele de ordine.
Oricum, indiferent de alte trăsături specifice fenomenului terorist care mai sunt
identificate, ele pot fi grupate în patru categorii generale, în funcţie de latura la care se
referă: caracteristice care au în vedere obiectivele grupărilor, strategiile acestora,
operaţiile întreprinse sau organizarea lor.
Din păcate, nici efortul de identificare a unor caracteristici ale fenomenului
terorist nu a condus la conturarea unei definiţii general acceptate a acestuia, datorită că
niciuna dintre caracteristici nu este prezentă în egală măsură în fiecare caz în parte. În
aceste condiţii, un autor a listat 109 definiţii ale terorismului, formulate între anii 1936 şi
1981, şi, fără îndoială, de atunci au mai apărut multe. Cu toate acestea, fenomenul nu este
comparativ cu cel de acum 50 de ani.
Totuşi, într-o definiţie foarte largă, terorismul desemnează o violenţă
premeditată, motivată politic, îndreptată împotriva unor ţinte necombatante înfăptuită de
grupuri aparţinând unor naţiuni sau agenţi clandestini, de regulă, menită, să influenţeze
un public.
Rezultă deci, că terorismul, în general, este perceput ca impunerea prin forţă.
Acest concept general acoperă toate formele de utilizare a terorii în scopul de a impune.
În mod deosebit, terorismul politic înseamnă practicarea politicii prin intermediul
violenţei. Terorismul presupune, aşadar, utilizarea sistematică a violenţei ilegale în
scopuri politice, împotriva ordinii de stat existente, de către complotişti anonimi,
organizaţi.
Nu pot fi asimilate terorismului mişcările de eliberare naţională, luptele pentru
independenţă şi integritate teritorială, sau cele împotriva ocupantului străin. Aceste forme
de luptă sunt recunoscute şi legitimate de Carta O.N.U.
În legislaţia românească definiţia terorismului este dată de Legea nr.535/2004
privind prevenirea si combaterea terorismului5, care în primul său articol precizează:
„Terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol
public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici:

5
Publicată în Monitorul Oficial nr.1161 din 8 decembrie 2004.
- sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini
extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi
violente şi/sau distructive;
- au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
- vizează factori umani şi/sau materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora;
- produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să
atragă atenţia asupra scopurilor urmărite”.
Mai mult decât atât, art. 2 al aceluiaşi act normativ, prevede că faptele săvârşite
de entităţile teroriste sunt sancţionate dacă îndeplinesc una din următoarele condiţii:
- sunt săvârşite, de regulă, cu violenţă şi produc stări de nelinişte, nesiguranţă,
teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei;
- atentează grav asupra factorilor umani specifici şi nespecifici, precum şi asupra
factorilor materiali;
- urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin
determinarea autorităţilor statului sau a unei organizaţii internaţionale să dispună, să
renunţe sau să influenţeze luarea unor decizii în favoarea entităţii teroriste.
Textul de lege păstrează şi tehnica folosită de O.U.G. nr. 141/2001 pe care
Legea nr. 535/2004 o înlocuieşte şi o abrogă expres, prin aceea că în art. 32 alin. 1 indică
expres: constituie acte de terorism următoarele infracţiuni atunci când sunt săvârşite în
condiţii ce le înscriu în fenomenul de terorism:
- infracţiunea de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzut în art.
174 – 176 din Codul penal, vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă, prevăzute
în art. 181 şi 182 din Codul penal, precum şi lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută
în art. 189 din Codul penal;
- infracţiunile prevăzute în art. 106 – 109 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997
privind Codul aerian, republicată;
- infracţiunile de distrugere, prevăzute în art. 217 şi 218 din Codul penal;
- infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, de nerespectare
a regimului materialelor nucleare şi al altor materii explozive, prevăzute în art. 279, 2791
şi 280 din Codul penal;
- producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către
alte persoane, direct sau indirect, de arme chimice sau biologice, precum şi cercetarea în
domeniu sau dezvoltarea de asemenea arme;
- introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de
produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol
sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător;
- ameninţarea cu săvârşirea faptelor prevăzute la lit. a) –f).
Foarte interesant este modul în care a fost concepută Legea nr. 535/2004, care
stabileşte modul în care se va face corelarea dispoziţiilor sale cu cele ale Codului penal
care urma să intre în vigoare în iunie 2005, dar care va intra în vigoare la o dată ulterioară
şi în care există un titlu distinct dedicat crimelor şi delictelor de terorism. În acest fel, la
intrarea în vigoare a codului o parte dintre articolele din legea specială vor fi abrogate
expres, iar o altă parte se vor modifica pentru a completa şi particulariza cadrul legal
instituit prin legea generală. Între articolele modificate se numără şi art. 32 care va avea
următorul conţinut: „Constituie acte de terorism următoarele infracţiuni săvârşite în
condiţiile prevederilor art. 2:
- producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către
alte persoane, fără drept, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, precum şi
cercetarea în domeniu sau dezvoltarea de asemenea arme, fără drept, se pedepseşte cu
detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi;
- preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum şi exercitarea
fără drept a controlului asupra acesteia se pedepseşte cu detenţiunea severă de la 15 la 30
ani şi interzicerea unor drepturi;
- ameninţarea sau săvârşirea faptelor prevăzute la lit. b), precum şi a faptelor
prevăzute în art. 295 alin. 1 lit. a) – e) din Codul penal se pedepseşte cu închisoare strictă
de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”.

I.2. Conexiunile dintre crima organizată şi terorism

Unele din aspectele care se impun din ce în ce mai pregnant pe scena mondială
este cel al legăturii indisolubile dintre terorism, traficul de droguri şi crima organizată.
Terorismul, traficul de droguri şi crima organizată se intercondiţionează reciproc din ce
în ce mai mult, deşi la început aveau existenţe complet separate. Grupurile organizate şi
reţelele de crimă organizată colaborează din ce în ce mai mult, amplificându-şi
capacităţile de a provoca daune societăţilor democratice, atât cu arme convenţionale, cât
şi, foarte posibil în viitor, cu arme nucleare şi de distrugere în masă, precum şi alte forme
de război neconvenţional (inclusiv cel cibernetic şi informaţional).
La nivel tactic, grupările teroriste se pot baza pe reţelele de crimă organizată în
vederea procurării de armament, iar rutele organizate de bandele criminale pot fi foarte
utile pentru terorişti. În compensaţie, grupările teroriste pot antrena membrii
organizaţiilor criminale în folosirea armelor şi explozivilor şi pot garanta libera trecere
prin teritoriile controlate de ele în schimbul unei plăţi făcute de grupurile de crimă
organizată.
Legăturile stabilite între crima organizată, grupurile teroriste, traficul de arme şi
traficul de droguri multiplică riscurile pentru securitate din fiecare ţară şi din cadrul
comunităţii internaţionale. Conform Programului Naţiunilor Unite pentru controlul
internaţional al drogurilor „în cazul conflictului armat, veniturile provenite din traficul
ilicit de droguri servesc adesea la achiziţionarea de arme”.
Cercetările în domeniu au scos în evidenţă faptul că terorismul are ca motivaţie
intrinsecă, interpretarea subiectivă a realităţii, care diferă de percepţiile guvernelor şi
societăţilor cu care se confruntă teroriştii sau care reprezintă motivul frustrării lor.
La baza emergenţei oricărui act terorist stă sistemul de convingeri format din
imagini, simboluri şi mituri dominante, de percepţii şi interpretări eronate care determină
trecerea de la nemulţumire şi frustrare la acţiuni violente şi speranţe de schimbare a
statutului real, dar neconform al societăţii atacate.
Cel mai adesea teroriştii au conştiinţa superiorităţii lor morale, considerându-se
mai sensibili, în fond nişte idealişti pe care societatea nu-i merită.
Este cunoscut faptul că orice fenomen social nociv trebuie combătut şi eradicat
prin studierea şi eliminarea cauzelor care l-au generat sau îl întreţin. În legătură cu
flagelul terorismului contemporan se impune constatarea că analizând rezultatele
nenumăratelor reuniuni, întâlniri, conferinţe şi alte manifestări internaţionale în domeniu,
inclusiv dezbaterile în cadrul Organizaţiilor Naţiunilor Unite, iese în evidenţă faptul că
preocupările pe marginea factorilor care generează terorismul nu au dus la niciun rezultat,
concluzie ce se desprinde şi din parcurgerea bogatei literaturi consacrate terorismului.
Terorismul reprezintă una din cele mai dezbătute probleme din ultimele decenii
dar şi una dintre cele mai controversate. Numeroşi jurişti, oameni politici, cercetători din
cele mai diferite domenii (sociologi, politologi, economişti) au căutat să identifice esenţa
fenomenului terorist, studiindu-i cauzele, formele de manifestare şi definind trăsăturile
care îl caracterizează. Escaladarea acţiunilor teroriste în ultimii ani a fost dictată
neîndoielnic de acutizarea unor probleme economice şi sociale, de rivalităţi naţionale, dar
şi de persistenţa unor regimuri antipopulare, care au încercat să-şi menţină puterea
recurgând la exces de autoritate şi chiar la violenţă împotriva opozanţilor.
Cu toate că, într-o anumită măsură terorismul şi-a schimbat de-a lungul timpului
strategiile şi mijloacele de acţiune, principalul său obiectiv a rămas acelaşi, respectiv
influenţarea deciziilor politice ale guvernelor prin utilizarea sistematică şi persistentă a
violenţei şi a ameninţării cu violenţa.
Pe parcursul timpului s-a conturat tot mai mult ideea că, din punct de vedere
juridic, terorismul constituie o infracţiune internaţională a cărei combatere implică o
participare activă a tuturor statelor, în măsură să asigure nu numai cooperarea lor pe plan
penal, dar şi eradicarea cauzelor acestui fenomen, prin studierea şi analizarea atentă a
împrejurărilor care îl generează sau favorizează, în scopul adoptării unor măsuri eficiente
care să-l combată.
Ca o consecinţă a atentatelor teroriste din S.U.A., în 11 septembrie 2001, în
cadrul ONU, a fost constituit un Comitet de luptă împotriva terorismului prin Rezoluţia
nr.1373/2001, adoptată la 28 septembrie 2001, care a definit cadrul general al luptei
comunităţii internaţionale împotriva acestui flagel şi s-a creat un mecanism de punere în
aplicare a recomandărilor Consiliului de Securitate.
Prin această Rezoluţie, Consiliul de Securitate a decis ca toate statele membre să
prevină şi să suprime finanţarea actelor de terorism.
Rezoluţia nr. 57/27 a Adunării Generale a ONU din 19 noiembrie 2002 a salutat
eforturile de implicare în lupta împotriva terorismului ale Departamentului pentru
Prevenirea Terorismului (Terrorism Prevention Branch) din cadrul Centrului pentru
prevenirea Crimei Internaţionale şi ale Biroului pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea
Crimei din Secretariatul ONU. În acest sens, este apreciată publicarea de către
Secretariatul ONU a volumului intitulat „Legi şi reglementări naţionale asupra prevenirii
şi suprimării terorismului internaţional”.
La 13 aprilie 2005, Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 59/290 a adoptat
„Convenţia Internaţională pentru Suprimarea Actelor de Terorism Nuclear” deschisă
pentru semnare de la 14 septembrie 2005 până la 31 decembrie 2006.
În România s-a abordat pentru prima dată juridic problematica terorismului
aerian în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 141 din 25 octombrie 2001 care în art.1
prevede că reprezintă acte de terorism următoarele infracţiuni: omorul; lipsirea de
libertate în mod ilegal; comunicarea de informaţii ştiind că aceste sunt false, dacă prin
acest fapt se periclitează siguranţa zborului aeronavelor; folosirea fără drept a oricărui
dispozitiv, armă sau substanţă, în scopul producerii unui act de violenţă asupra unei
persoane aflate pe un aeroport care deserveşte aviaţia civilă; săvârşirea oricărui act de
violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în
zbor sau în pregătire pentru zbor etc.
În baza art. 29 al Tratatului Uniunii Europene, care face referire la terorism, ca
fiind una din cele mai importante şi periculoase infracţiuni, Consiliul Europei a aprobat la
19 septembrie 2001, Decizia-Cadru, care cuprinde o formă mai completă a definiţiei
terorismului, specificând şi infracţiunile teroriste ca fiind: omorul; vătămarea corporală;
răpirea sau luarea de ostatici; jaful; furtul, hoţia sau tâlhăria; ocuparea ilegală sau
distrugerea facilităţilor guvernamentale sau de stat; fabricarea, posesia, achiziţionarea,
transportul sau livrarea de arme sau explozivi, livrarea de substanţe care prezintă pericol
de contaminare, producerea de incendii, explozii sau inundaţii, punerea în pericol a
oamenilor, proprietăţilor, animalelor sau mediului; obstrucţionarea sau distrugerea livrării
de apă, electricitate sau alte resurse fundamentale; atacul prin intervenţia la sistemele
informaţionale; ameninţarea cu comiterea oricărei infracţiuni din cele arătate; conducerea
unui grup terorist; promovarea, susţinerea sau participarea la un grup terorist.
Reglementarea respectivă denumeşte „grup terorist”, o organizaţie structurată,
stabilă pentru o perioadă de timp, cu mai mult de două persoane, care acţionează în
scopul de a comite infracţiunile sau acţiunile teroriste specificate în Decizia-Cadru la
paragrafele a)-k).
Această definiţie include terorismul în conceptul de criminalitate organizată.
Terorismul este o formă de manifestare a violenţei, un fenomen care presupune
folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace de natură să provoace teroarea.
Termenul de terorism provine din latinescul "terror - terroris" care înseamnă frică,
spaimă, teroare provocate prin acte de violenţă publică. Terorismul reprezintă un
complex de activităţi infracţionale săvârşite cu violenţă, care au drept urmare atingerea
unor scopuri politice, materiale sau religioase.
Terorismul şi crima organizată, privite separat, reprezintă pericole la adresa
societăţii, la adresa statelor, la securitatea acestora, dar conjugarea celor două fenomene,
datorită numeroşilor factori nocivi de care sunt determinate, se profilează ca o ameninţare
gravă.
Atât terorismul cât şi crima organizată au depăşit de mult graniţele statului, terorismul
având un caracter global, iar crima organizată a devenit de mult transnaţională.
Înainte de 11 septembrie 2001, problemele crimei organizate şi terorismului au
fost considerate în multe situaţii, ca fenomene separate. Serviciile de securitate,
structurile militare ale statelor, instituţiile abilitate cu supravegherea aplicării legilor şi-au
reconsiderat poziţia apreciind că terorismul şi crima organizată trebuie privite ca
ameninţări strategice.
Septembrie 2001 a schimbat gândirea strategică în acest domeniu. Terorismul şi
crima organizată sunt analizate acum ca ameninţări dominante la adresa securităţii
naţionale a statelor dar şi a securităţii internaţionale. Multe aspecte care relevă legătura
evidentă dintre cele două fenomene, atât în Europa cât şi în Statele Unite au fost
prezentate în mass-media. Dar conjugarea celor două fenomene evidenţiază şi un alt
aspect, forţa celor două, împreună. Ilustrarea conexiunilor dintre crima organizată şi
terorism, este relevată de următoarele aspecte: teroriştii se angajează în activităţi de crimă
organizată pentru a-şi susţine financiar actele teroriste; grupările de crimă organizată şi
teroriştii operează adesea în reţele şi aceste structuri se intersectează în multe situaţii,
teroriştii insinuându-se de multe ori printre organizaţiile criminale transnaţionale; ambele
grupări – de crimă organizată şi terorism – operează în zone cu control guvernamental
ineficient, legi permisive şi frontiere deschise; ambele tipuri de organizaţii recurg la
coruperea oficialităţilor locale pentru a-şi atinge obiectivele; grupările de crimă
organizată şi reţelele teroriste utilizează mijloace moderne de comunicaţii, exploatând
tehnologia modernă; crima organizată şi teroriştii procedează la spălarea banilor, de
multe ori utilizând aceleaşi metode sau chiar aceiaşi operatori pentru a schimba destinaţia
fondurilor băneşti.

Pentru a înţelege mai bine conexiunile dintre cele două fenomene, se cuvine să
analizăm câteva interferenţe importante:

a. Susţinerea financiară a activităţilor ilicite


Creşterea acţiunilor ilicite din economia subterană oferă resurse financiare
pentru crima organizată. Sursa capitalului ilicit din regiunea Pacificului este reprezentată
de o serie de operaţiuni ilegale cum ar fi: traficul de narcotice, traficul de fiinţe umane şi
traficul de arme. O formă specifică de crimă organizată în această zonă este pirateria,
favorizată de utilizarea înaltei tehnologii.
Contrafacerea bunurilor, falsificarea de monedă şi producerea ilegală a compact-
discurilor şi altor echipamente electronice sunt probleme importante pentru crima
organizată din punct de vedere financiar. Conexiunea dintre traficul de narcotice şi
terorism este larg cunoscută în Columbia (FARC), în Balcani (KLA), în Afganistan
(talibanii şi Al-Qaeda) şi în Sri Lanka (Tigrii Tamili). Amestecarea resurselor financiare
legale cu cele obţinute în mod ilegal, caracterizează operaţiunile de terorism şi crimă
organizată.
Resursele financiare ale teroriştilor şi profiturile crimei organizate
transnaţionale, sunt combinate cu fonduri legale, fiind greu de stabilit unde se termină
fondurile ilegale şi de unde sunt primele fonduri legale. De exemplu, la Banca New York
Chase, milioane de dolari, proveniţi din activităţile ilicite erau combinate cu conturi
legale ale unor bănci corespondente din Rusia. Al-Qaeda utilizează adesea fonduri
caritabile pentru a spăla bani. Unele din aceste fonduri de caritate sunt folosite în anumite
comunităţi, unde se pot derula fără probleme şi activităţi teroriste.

b. Grupările de crimă organizată operează ca reţele


Organizaţiile criminale transnaţionale operează adesea ca o structură de reţea.
Structura de reţea nu este specifică unei anumite grupări, ea putând caracteriza multe
grupări teroriste sau multe grupări transnaţionale de crimă organizată noi. Spre deosebire
de vechea structură ierarhică de tip mafiot, noile grupări de crimă organizată, cum sunt de
pildă grupările criminale ruse, şi organizaţii teroriste de genul Al-Qaeda funcţionează ca
reţele. Aceasta oferă o flexibilitate organizaţională, reduce posibilitatea penetrării şi
conferă cea mai mare eficienţă. În plus acest gen de structurare face mult mai dificilă
identificarea liderilor. Noile grupări de crimă organizată şi organizaţiile teroriste de vârf
seamănă mai mult cu concernele moderne de afaceri decât cu corporaţii cum este Ford
sau industria de oţel.
Reţelele nu au apartenenţă la vreun stat, de aceea se prezintă ca actori non-
statali, care lovesc cetăţenii unui stat.
Grupările de crimă organizată şi cele teroriste acţionează în locurile unde
controlul statal este ineficient, frontierele sunt slab asigurate şi legislaţia este permisivă.
Sunt bazele unde organizaţiile teroriste şi reţelele de crimă organizată acţionează în
simbioză. De exemplu, Orientul Îndepărtat al Rusiei a devenit un teatru preferat de
acţiune pentru crima organizată şi terorişti, din cauza faptului că structurile
guvernamentale din zonă sunt penetrate de exponenţii crimei organizate.
Aceeaşi absenţă a controlului caracterizează zona Triunghiului de Aur. Grupările
teroriste din Myanmar se autofinanţează prin traficul de droguri practicat şi pot opera fără
grijă în sudul Chinei, Laos şi în nordul Thailandei.
Indonezia în perioada post-Suharto a pierdut controlul central care se exercita cu
succes în trecutul apropiat. Lipsa controlului statal, legislaţia inadecvată, natura multi-
etnică a populaţiei fac posibile actele teroriste în anumite zone ale ţării.

c. Corupţia în rândul oficialităţilor


Grupările crimei organizate şi cele teroriste profită din plin de corupţia existentă
în rândul oficialităţilor din diferite ţări. Politica şefilor locali din Filipine, corupţia
existentă în rândul cadrelor de conducere din Partidul Comunist Chinez, corupţia
continuă generată de sistemul politic sovietic şi corupţia guvernului Suharto au creat
terenul fertil pentru ca aceste grupări criminale să poată opera aproape în voie. În
Filipine, prostituţia, contrabanda şi protecţia de tip gangsteresc a grupărilor criminale a
fost tolerată de autorităţi, care îşi primeau propriile venituri.
În Thailanda, poliţia beneficiază de sume semnificative din practicarea
prostituţiei, controlată de crima organizată din această ţară.
În Orientul Îndepărtat din Rusia şi China, grupări criminale puternice cu legături
în structurile comuniste de putere, supravieţuitoare, au profitat de anumite momente de
vid de putere şi acum operează la scară globală. Membrii aparţinând Serviciului Federal
de Securitate din Rusia şi ai Securităţii de Stat din China sunt de asemenea, implicaţi.

d. Comunicaţiile
Teroriştii, ca şi exponenţi ai crimei organizate transnaţionale, utilizează toate
facilităţile tehnologiei moderne pentru a eficientiza la maximum acţiunile lor criminale.
Folosesc telefoane celulare, telefoane prin satelit, Internet-ul, poşta electronică, căsuţele
poştale etc. Îşi codează mesajele, folosesc mijloace sofisticate de criptare a mesajelor.
Adesea utilizează adrese anonime sau fictive pe Internet pentru a evita detectarea lor.
Transmit instrucţiunile pentru transferuri de bani prin Internet către centre financiare
legale, escamotând provenienţa fondurilor. Mulţi membri ai organizaţiilor teroriste au un
antrenament special în folosirea calculatoarelor şi folosesc ingineri de sistem pentru a
ascunde conţinutul real al comunicaţiilor.
Grupările de crimă organizată şi cele teroriste angajează specialişti de înaltă
clasă care conduc secretul operaţiunilor, spală bani, utilizează cu succes tehnologia
informaţiilor şi comunicaţiilor.
Acţiunile criminale ale acelor tipuri de organizaţii – teroriste şi de crimă
organizată – diferă, uneori numai din punct de vedere al motivaţiei, obiectivele fiind în
cele mai multe cazuri comune. Ambele tipuri de organizaţii practică aceleaşi forme de
activităţi criminale: trafic de narcotice, de fiinţe umane,contrafaceri, sau diverse forme de
fraudă.
e. Spălarea de bani
Spălarea de bani este o problemă de interes atât pentru organizaţiile teroriste cât
şi pentru cele de crimă organizată. Problema investigării acestor operaţiuni ilicite este
foarte dificilă din cauza metodelor sofisticate folosite de criminali. Absenţa unor reguli
stricte în sistemul bancar creează un teren fertil pentru ambele tipuri de organizaţii
criminale.
Posibilitatea de a mişca uşor fonduri ilicite oferă numeroase oportunităţi
grupărilor de crimă organizată şi reţelelor teroriste să acţioneze după bunul lor plac.
Având în vedere importanţa acestei activităţi se impune ca spălarea de bani să fie
analizată într-un capitol separat.
Specialişti în probleme de combatere a terorismului şi din cei cu preocupări în reforma
dreptului penal au identificat şi alte legături între crima organizată şi terorism.

f. Răpiri şi jafuri
Răpirile, jafurile, ca şi diversele forme de extorcare, reprezintă fonduri
financiare pentru terorişti. De asemenea, jafurile de la bănci sunt importante surse de
venit pentru multe grupări teroriste. Este o manifestare infracţională specifică celulelor
teroriste izolate.

g. Implicarea în contrabandă, migraţie ilegală şi falsificare de documente


Există legături între terorismul internaţional şi falsificarea documentelor de
călătorie şi a altor documente oficiale. De asemenea, au fost relevate conexiuni între
terorismul internaţional, actele de contrabandă, precum şi între terorism şi migraţia
ilegală.

h. Implicarea în traficul ilegal de materiale nucleare, chimice, biologice şi alte


materiale potenţial-letale
Avertismentul terorismului nuclear şi biologic – denumit şi terorismul de
distrugere în masă – este o ameninţare serioasă la adresa umanităţii, în condiţiile în care
s-a creat o piaţă neagră a materialelor nucleare şi biologice, traficate de grupările de
crimă organizată, care ar putea ajunge în mâinile teroriştilor. S-a avansat ideea, de către
unii specialişti, că grupările crimei organizate ar putea să găsească breşe, în rândul unor
guvernanţi corupţi, care să le accepte şi acest gen de trafic, de care să beneficieze
grupările teroriste.
Au existat indicii că grupări de crimă organizată s-au angrenat în traficul cu
materiale nucleare, specialişti în materie, afirmând că implicarea în acest gen de
contrabandă este mai ridicat decât în orice altă perioadă. În 1998, au existat încercări, din
partea unor grupări criminale aparţinând mafiei italiene, de a vinde uraniu destinat
fabricării unor arme nucleare. Grupări ale crimei organizate din Turcia au fost suspectate
de contrabandă cu materiale nucleare. Au fost de asemenea avertismente repetate că
organizaţii criminale ruseşti s-ar fi angrenat în acest gen de trafic.
Folosirea armelor biologice şi chimice de către terorişti este prezentată ca o nouă
faţă a terorismului. Oricum, în practică, acest lucru este mai greu de realizat deoarece
tehnologia pentru crearea unor astfel de arme este foarte sofisticată şi greu, totuşi, de
obţinut. Este posibil, totuşi, ca grupările criminale să se angreneze în procurarea de arme
şi tehnologie pentru terorişti. În Columbia, Kirghistan şi Turcia, au fost totuşi semnalate
preocupări ale unor grupări de crimă organizată de se implica în traficul ilicit cu materiale
chimice pe care să le pună ulterior la dispoziţia teroriştilor.

i. Extinderea participării organizaţiilor criminale în activităţile teroriste


Există exemple documentate care evidenţiază implicarea directă a organizaţiilor
criminale în terorism. Cercetătorul rus Makarenko, subliniază faptul că anumite grupări
criminale se implică direct în acte teroriste de natură politică, în scopul destabilizării unor
instituţii. În acelaşi mod, organizaţiile criminale folosesc atacurile teroriste împotriva
statului, pentru a stopa unele investigaţii, pentru a intimida sau întrerupe activitatea unor
magistraţi, a ameninţa judecători sau pentru a crea un cadru cât mai propice desfăşurării
activităţii criminale.
Pentru a complica şi mai mult lucrurile, sunt cunoscute destule situaţii când
grupările de crimă organizată – în special traficanţii de narcotice – folosesc grupurile
revoluţionare insurgente pentru a acoperi propria lor activitate, inducând în eroare poliţia
şi media.
Organizaţiile criminale sunt implicate adesea direct în finanţarea unor operaţiuni
teroriste, legătura dintre ele fiind evidentă în asemenea cazuri. Specific pentru un modus
operandi comun, sunt şi tentativele de asasinat sau chiar asasinatele îndreptate sau comise
împotriva unor personalităţi politice sau din alte domenii importante.
Cercetările efectuate în domeniu, dovedesc, în mod evident, interferenţele dintre
crima organizată şi terorism. Chiar dacă grupările criminale se implică mai rar în mod
direct în actele teroriste, legăturile dintre cele două structuri criminale sunt certe.
Grupările teroriste se angrenează în activităţi de crimă organizată: trafic de narcotice, de
arme, falsificări de documente etc. Numitorul comun cel mai important îl reprezintă
spălarea de bani, chiar dacă destinaţia acestora este diferită.

I.3. Principalele obiective ale terorismului şi crimei organizate

Există asemănări izbitoare între terorism şi crima organizată. Ambele tipuri de


organizaţii comit fraude, furturi, falsuri şi crime stradale violente. Ambele sunt angrenate
atât în traficul de narcotice cât şi în cel de persoane. Ambele comit extorcări, intimidează
şi corup. Ambele realizează afaceri legale şi utilizează subterfugii pentru a escamota
scopul real al activităţilor ilegale. Şi totuşi, scopurile lor sunt diferite: obiectivul principal
al crimei organizate este de a face bani în timp ce, cel al terorismului este de a submina
autoritatea politică.
Colaborarea dintre terorişti şi exponenţii crimei organizate se realizează pe
multiple planuri ale activităţii ilicite, prin utilizarea aceloraşi metode, fără să existe însă
convergenţe motivaţionale.
Distincţia dintre grupările de crimă organizată şi cele teroriste este foarte
importantă. În multe situaţii, anumite structuri teroriste acţionează ca entităţi separate, dar
chiar şi în aceste cazuri, ele pot acţiona utilizând mijloace specifice crimei organizate.
Chiar dacă anumite grupări teroriste se implică în traficul de narcotice pentru a-şi susţine
activitatea, ele rămân totuşi grupări teroriste. Crima organizată este o activitate continuă
pentru obţinerea de profit şi putere, ea nu acţionează conspirativ pentru atingerea
scopurilor. Chiar şi atunci când utilizează violenţa – mijloc specific terorismului – crima
organizată procedează astfel pentru a-şi menţine hegemonia în aria de acţiune.
Din analiza elementelor principale ale definirii terorismului rezultă clar, că
acesta diferă de crima organizată.
Grupările de crimă organizată şi cele teroriste pot fi structurate ierarhic sau, ca
reţele, au un cod al disciplinei, un mod de comportament aproape similar, dar în cazul
terorismului avem de a face cu o ideologie organizaţională.
Putem concluziona că între cele două fenomene există legături strânse, existând
o strânsă cooperare între cele două tipuri de organizaţii. Ambele reprezintă ameninţări
grave la adresa securităţii naţionale şi internaţionale a statelor, având un caracter global,
sunt dinamice şi periculoase.
Crima organizată nu este o problemă periferică atunci când trebuie să o legăm de
investigarea activităţii teroriste. Eforturile de a analiza fenomenul terorist, fără a lua în
considerare componentele crimei organizate, subminează toate activităţile specifice
contra-terorismului, inclusiv cele menite să ne protejeze împotriva ameninţărilor legate
de armele de distrugere în masă.
Este foarte important să luăm în calcul activităţile economice ilicite, atunci când
ele reprezintă interacţiuni între crima organizată şi terorism.
Corupţia de pretutindeni trebuie avută în vedere atunci când ea relevă legături
între crimă şi terorism şi facilitează derularea celor două fenomene.
II. SPĂLAREA BANILOR – SPRIJINUL ACORDAT DE CRIMA
ORGANIZATĂ ÎN FINANŢAREA TERORISMULUI

II.1. Caracteristici

Veniturile ilicite provenite din frauda financiară şi fiscală pot constitui surse de
finanţare a actelor teroriste. Este însă mult mai sigură această finanţare dacă, în prealabil,
aceste fonduri murdare sunt spălate, implementate în circuitele financiare legale pentru ca
apoi să se constituie în plăţi pentru diverse mărfuri şi servicii ce foloseau teroriştilor.
La începutul acestui mileniu se constată tendinţa organizaţiilor criminale, dar şi
a organizaţiilor teroriste, de a reinvesti profiturile realizate cu prioritate prin intermediul
sistemului bancar, în achiziţionarea de imobile, spaţii comerciale (restaurante, baruri,
cazinouri), societăţi de transporturi de mărfuri (rutier şi maritim), servicii portuare şi
aeroportuare, societăţi comerciale de import-export, autoturisme şi bunuri de lux.
Grupurile crimei organizate dezvoltă un management special în privinţa
structurii interne. Astfel, sunt create filiale autonome care, departe fiind de centrele de
decizie din organigrama grupului criminal, nu cunosc celelalte paliere sau componente
ale organizaţiei. Această ermetizare împiedică autorităţile de investigare şi cercetare să
pătrundă adânc în substanţa afacerilor criminale pentru a destructura organizaţia
respectivă. Este aplicat şi respectat foarte riguros sistemul fragmentării sarcinilor şi
activităţilor, utilizarea societăţilor – paravan, precum şi a paradisurilor fiscale.
Spălarea banilor, ca activitate esenţială a grupurilor criminalităţii organizate,
reprezintă semnul cel mai relevant al puterii acestora, precum şi o etapă obligatorie prin
care se face posibilă trecerea în economia legală a fondurilor rezultate din activitatea
infracţională.
Spălarea banilor este un element fundamental al strategiei financiare globale al
grupurilor criminale care vizează asigurarea celor mai bune plasamente şi justificări a
produsului financiar rezultat din afaceri murdare. Acest lucru confirmă interpenetrarea
puternică între economia criminală şi economia legală.
În literatura europeană de specialitate se susţine că „pieţele ilegale se disting, pe
de o parte, de pieţele legale şi, pe de altă parte, de pieţele paralele. Diferenţa dintre pieţele
ilegale şi pieţele paralele ţine de natura bunurilor care circulă:
- pieţele ilegale sunt acelea în care se schimbă bunuri ilicite, a căror producţie şi
consum sunt interzise (droguri, armament, explozibil, materiale radioactive);
- pieţele paralele sunt acelea în care bunurile licite se schimbă sau circulă ilegal
(contrabanda cu ţigarete, cu alcool, cafea şi orice altă categorie de bunuri). Metodele
ilegale care sunt utilizate au drept scop evitarea dispoziţiilor juridice, fiscale, economice
şi chiar politice (embargo).
Funcţionarea pieţelor ilegale este permanent ameninţată de trei factori
destabilizatori:
- acordurile realizate între actorii care acţionează sunt întotdeauna susceptibile
de a fi destrămate prin voinţa unei părţi sau intervenţia unei terţe părţi;
- bunurile produse şi comercializate sunt permanent în pericol de a fi confiscate
de autorităţile publice;
- actorii pot fi arestaţi, situaţii care conduc la destrămarea grupurilor criminale.
În materia spălării banilor regula de bază constă în imitarea cât mai mult posibil
a operaţiunilor juridice şi financiare ale economiei legale.
Potrivit Raportului elaborat la 29 mai 1998 de către Programul O.N.U. Împotriva
Spălării Banilor, cele 10 legi fundamentale ale spălării banilor sunt:
1. cu cât sistemele folosite în spălarea banilor imită mai bine tranzacţiile legale, cu
atât mai mică este probabilitatea de a fi descoperite;
2. cu cât activităţile ilegale sunt mai adânc penetrate într-o economie şi separarea
instituţiilor este mai redusă, cu atât mai dificilă este depistarea activităţilor de
spălare a banilor;
3. cu cât raporturile între fluxurile financiare ilegale şi cele legale în interiorul
oricărei entităţi financiare este mai mic, cu atât este mai dificilă depistarea
activităţilor de spălare a banilor;
4. cu cât este mai mare ponderea serviciilor într-o economie, cu atât mai uşor se pot
spăla banii în interiorul acelui sistem;
5. cu cât structura economică a activităţilor de producere şi distribuire a bunurilor
nefinanciare şi a serviciilor este mai intens dominată de firme mici, independente
sau de întreprinzători individuali, cu atât mai dificilă este distincţia între
tranzacţiile legale şi cele ilegale;
6. cu cât sunt mai extinse facilităţile de plată prin cecuri, cărţi de credit sau alte
produse non-financiare în efectuarea de tranzacţii ilegale, cu atât mai dificilă este
depistarea activităţilor de spălare a banilor;
7. cu cât este mai pronunţată lipsa de reglementări pentru tranzacţiile legale, cu atât
mai dificilă este depistarea şi anihilarea fluxurilor de bani murdari;
8. cu cât este mai mic raportul între veniturile ilegale şi cele legale care intră în
interiorul unei economii, cu atât mai dificilă este separarea acestor fluxuri;
9. cu cât integrarea serviciilor şi instituţiilor financiare în cadrul unor sisteme multi-
divizionale este mai avansată, adică cu cât este mai scăzut gradul de separare între
diferitele activităţi financiare, cu atât mai dificilă este descoperirea activităţilor de
spălare a banilor;
10. cu cât contradicţia între operaţiunile financiare globalizate şi reglementările
naţionale se adânceşte, cu atât mai dificilă este depistarea activităţilor de spălare a
banilor.
La început de mileniu III economia Uniunii Europene şi a celor mai
industrializate state se înfăţişează fundamental modificată, sistemul financiar mondial
devenind din ce în ce mai complex.
Sistemul economic şi financiar al Uniunii Europene este contaminat de banii
murdari rezultaţi din afacerile de mare calibru realizate de grupurile criminale. Sistemele
naţionale şi cel al Uniunii Europene de luptă împotriva spălării banilor sunt depăşite,
pentru simplul motiv că acest fenomen a fost legitimat ca fiind integrat sistemului.
Profesioniştii care acţionează în acest domeniu au capacitatea de a exploata toate
facilităţile oferite de actualul sistem financiar; ei aleg paradisurile financiare cele mai
primitoare pentru a înfiinţa aici societăţi ecran care servesc la disimularea patrimoniului a
căror gestionare o asigură. Ei sunt foarte activi în universul financiar off-shore care este
nu numai un segment legitim al sistemului financiar mondial, dar reprezintă el însuşi un
sistem dotat cu competenţe complementare care se pretează a fi manipulate de
organizaţiile criminale.
Spălarea banilor este considerată o meserie ca oricare alta, exercitată de un mare
număr de prestatori de servicii financiare, instalaţi în paradisurile financiare, gata să
răspundă la solicitările clienţilor.
Esenţa fenomenului de spălare a banilor o reprezintă ascunderea adevăratei
provenienţe a produsului financiar şi a adevăratei identităţi a indivizilor şi grupurilor
criminale, cu scopul de a beneficia de bunurile sau valorile obţinute în urma săvârşirii de
infracţiuni.
Pentru realizarea acestui lucru au fost create societăţile ecran, cu sediul social în
paradisuri fiscale.
Lucrarea de referinţă în această materie este considerată „Societatea ecran”
publicată de C.Cutajar – Riviere în anul 1998. Autorul distinge patru mari categorii de
societăţi ecran: societăţile de faţadă, societăţile fantomă, societăţile de domiciliu şi
societăţile gata să funcţioneze.
Societăţile de faţadă – sunt cele care desfăşoară activităţi industriale, comerciale
sau financiare, care au clienţi tradiţionali. Fondurile de care dispun acestea pot fi foarte
uşor amestecate cu cele ce provin din activităţi criminale. Cele mai reprezentative cazuri
de astfel de societăţi sunt pizzeriile situate în S.U.A., utilizate de mafia italiană pentru
spălarea banilor proveniţi din traficul de heroină.
Societăţile fantomă sunt entităţi care nu au o existenţă reală. Acestea sunt
societăţi fictive al căror nume şi coordonate false figurează pe documentele întocmite
pentru nevoile operaţiunilor şi schemelor de spălare a banilor. Ele prezintă un mare
avantaj pentru responsabilii organizaţiilor criminale preocupaţi de păstrarea
anonimatului.
Societăţile de domiciliu sunt folosite în schemele vizând ascunderea identităţii
beneficiarilor efectivi ai unor operaţiuni de reciclare (de spălare a banilor). Ele nu
desfăşoară niciun fel de activitate în ţara în care se află sediul lor social. Ele sunt
denumite şi societăţi off shore.
Societăţile gata să funcţioneze sunt interesante în mod particular pentru
spălătorii care doresc să le achiziţioneze. Ele există deja de un anumit timp; lor li se
fabrică o istorie pentru toată perioada până la cumpărarea ei de către noul proprietar. În
numeroase paradisuri financiare avocaţii şi alte categorii de intermediari locali înfiinţează
în mod obişnuit societăţi pe care le vând câţiva ani mai târziu clienţilor a căror
preocupare reală nu este cea mai legală. Transferul de proprietate are loc, cel mai adesea,
prin cesionarea acţiunilor la purtător. Noii proprietari au la dispoziţie o structură care le
permite să demareze imediat activităţile din punct de vedere al autorităţilor din ţara unde
este implantată societatea.
Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au determinat autorităţile americane să
forţeze paradisurile fiscale să coopereze cu statele dezvoltate pentru identificarea şi
neutralizarea circuitelor financiar-bancare prin care se asigură finanţarea terorismului.
Cu toate acestea, autorităţile americane nu consideră centrele off-shore
„vinovate” pentru practicile lor.
În cadrul mai larg de dezbateri asupra acestui subiect extrem de actual merită
evidenţiate momentele „fierbinţi” înregistrate în cursul anului 2003, menite să
demonstreze interesele vădite ale protagoniştilor în nerezolvarea unitară a chestiunii.
Astfel, după mai bine de şapte ani de negocieri, O.C.D.E. a reuşit în anul 2002 să
convingă aproape 30 de centre off-shore, printre care Malta, Cipru, Cayman, Bermude, să
transmită acestei organizaţii informaţii privitoare la deţinătorii de conturi bancare. În anul
2003, Uniunea Europeană a dat însă proiectului O.C.D.E. lovitură după lovitură: la
început au fost „iertate” trei dintre statele sale membre (Austria, Belgia şi Luxemburg) de
a furniza informaţii de ordin fiscal organizaţiei mondiale.
Imediat după acest gest, Uniunea Europeană se opune măsurii adoptate de
Elveţia de a menţine în vigoare reglementările privind secretul bancar, ameninţând
Confederaţia Elveţiană cu sancţiuni dure, în cazul refuzului de cooperare cu O.C.D.E. În
cele din urmă, Elveţia a primit încuviinţarea de a se alătura celor trei state (Austria,
Belgia şi Luxemburg) în privinţa raporturilor cu O.C.D.E. Dar, dacă avem în vedere
moţiunea introdusă de Consiliul Naţional (una din cele două camere ale Parlamentului
Elveţiei) în luna decembrie 2003, potrivit căreia chestiunea secretului bancar va fi
prevăzută în Constituţie, putem anticipa reacţia celorlalte paradisuri fiscale care au
acceptat acordurile cu O.C.D.E.
Studiile efectuate asupra criminalităţii economice în ţările Uniunii Europene au
evidenţiat un lucru esenţial: acela care se referă la imposibilitatea cuantificării (măsurării)
acestui fenomen. Dincolo de marea diversitate a definiţiilor date acestui fenomen, există
statistici contradictorii puse la dispoziţie de către poliţie, procuratură şi justiţie.
Orice încercare de a studia şi interpreta ştiinţific aceste date este extrem de
dificilă.
Adevărata dimensiune a criminalităţii economico-financiare, respectiv
magnitudinea acesteia, preocupă, în egală măsură, organele de aplicare a legii, precum şi
cercetători din domeniul criminologiei, sociologiei juridice, economiei şi managementul
organizaţional.
Dificultatea formulării unor concluzii certe asupra fenomenului de criminalitate
economico-financiară derivă din marea diversitate a definiţiilor date fenomenului. Astfel,
criminologia americană face distincţie între infracţiunile economice comise de indivizi
(persoane fizice) şi infracţiunile săvârşite de corporaţii (persoane juridice).
Alt element care menţine starea de confuzie şi lipsa de consistenţă a concluziilor
formulate se regăseşte în discrepanţele existente între datele statistice furnizate de
instituţiile de aplicare a dreptului, precum şi de gradul ridicat de relativitate al datelor
rezultate din studiile şi sondajele efectuate de companiile de consultanţă economică,
juridică sau financiară.
În nicio ţară din Europa nu au fost elaborate rapoarte şi studii credibile despre
dimensiunea criminalităţii economico-financiare.
Dimensiunea şi formele de manifestare a criminalităţii economico-financiare în
ţările Uniunii Europene sunt analizate în Raportul Europol din anul 2006, care
evidenţiază faptul că „schimbările politice care au avut loc în Uniunea Europeană, dar
mai ales introducerea unei pieţe europene unice în anul 1993, au oferit criminalităţii
organizate multe oportunităţi. Extinderea Uniunii Europene va determina ca toate statele
să devină ţări sursă, de tranzit sau destinaţie pentru mărfuri şi servicii de natură
infracţională”.
Referitor la factorii generali care favorizează dezvoltarea criminalităţii
organizate, raportul citat evidenţiază faptul că stabilirea unor pieţe financiare mondiale şi
globalizarea economică au generat importante oportunităţi pentru grupurile implicate în
crima organizată. Domeniul cel mai vizat îl reprezintă contrabanda transfrontalieră,
frauda legată de taxa pe valoarea adăugată, precum şi afaceri ilegale prin care este
afectată direct economia europeană.
Schimbările sociale produse în spaţiul european, generate de libera circulaţie a
bunurilor, a banilor, a serviciilor şi a persoanelor, au un efect deosebit asupra
oportunităţilor de criminalitate economico-financiară. Este cât se poate de clar faptul că
mobilitatea sporită a oamenilor şi urbanizarea în derulare rapidă, au condus la un mare
nivel de anonimitate în societate, lucru care favorizează activităţile infracţionale şi
sporeşte dificultatea descoperirii lor.
Grupurile de crimă organizată sunt beneficiare ale progresului tehnologic
înregistrat în domeniul telecomunicaţiilor, transportului şi spaţiul cibernetic. Răspândirea
comerţului electronic facilitează şi ascunde activităţi infracţionale şi actori care devin
anonimi într-un imens spaţiu al afacerilor economico-financiare. A sporit capacitatea
infractorilor de a produce documente falsificate de diferite tipuri. Banii, inclusiv
profiturile rezultate din criminalitatea organizată, pot fi transferaţi electronic cu o mare
rapiditate, fiind extrem de dificilă monitorizarea tranzacţiilor financiare.
Marea varietate de mijloace tehnologice şi viteza de inovaţie reprezintă o imensă
provocare pentru organismele cu atribuţii de luptă împotriva criminalităţii organizate.
Cu privire la cele mai active grupuri criminale care domină spaţiul european,
Raportul Europol pe anul 2006 precizează: „cele mai influente grupuri criminale din
cadrul Uniunii Europene sunt în continuare cele indigene. Acest lucru se datorează, în
principal, faptului că ele sunt deja bine integrate în propriile lor ţări şi au o mai bună
înţelegere a proceselor sociale, economice, politice şi juridice. Aceste grupuri sunt cu
mult mai dificil de identificat de către autorităţile de aplicare a legii, deoarece sunt
capabile să pătrundă mai uşor în economia legală, având o imagine respectabilă în
societate”.
Autorităţile naţionale de luptă împotriva crimei organizate semnalează tot mai
frecvent legăturile consolidate dintre diferite grupuri criminale: cele spaniole cu grupuri
din Olanda, Italia, Germania; cele albaneze cu grupuri din Italia, Norvegia, Spania şi
Marea Britanie; cele ruseşti cu grupuri din Marea Britanie, Polonia, ţările baltice, nordice
şi balcanice.
Raportul Europol confirmă: „grupurile criminale din Rusia rămân în continuare
cele mai puternice. Ele sunt implicate în criminalitatea financiară, spălarea banilor,
migraţie ilegală, extorcare de fonduri. Sunt recunoscute printr-o structură ierarhică strictă,
care operează pe baza unei discipline interne deosebite şi a unei eficiente diviziuni a
muncii. Au o capacitate remarcabilă de a exploata imperfecţiunile legislative şi
administrative. Dispun de resurse financiare extraordinare şi dovedesc o reală capacitate
de a iniţia afaceri ilegale în orice domeniu profitabil”.
Lumea economică şi cea financiar-bancară din ţările Europei îşi asumă o mare
parte de responsabilitate în privinţa lacunelor şi disfuncţiilor manifestate în controlul
direct asupra criminalităţii economico-financiare. Cultura pieţei şi cultura întreprinderii
navighează în zonă de puternică derivă, în plină criză morală sau etică, determinată de
persistenţa unei rupturi între faptul că ele sunt, pe de o parte, exponente ale competiţiei,
ale deschiderii şi inovaţiei pentru care îşi asumă riscuri permanente, şi, pe de altă parte,
că promovează insistent devianţe, manopere frauduloase şi violări grosolane ale legilor.
Protagoniştii criminalităţii economico-financiare cunosc foarte bine dificultăţile
cu care se confruntă organismele însărcinate cu aplicarea legii, mizează constant pe
anonimizarea consecinţelor infracţiunilor săvârşite (dispoziţia noţiunii de victimă) şi sunt
informaţi despre faptul că nu există în toate statele preocupare pentru studierea ştiinţifică
a acestui fenomen şi lipseşte decizia fermă de a lupta împotriva acestuia.

II.2. Spălarea banilor, proces indispensabil al finanţării actelor de terorism şi


de crimă organizată

Nu se poate vorbi de crimă organizată şi finanţarea actelor de terorism, fără a se


face referire la spălarea banilor, mijlocul prin care organizaţiile de tip mafiot sau terorist,
dau aparenţă legală profiturilor obţinute din activităţi ilegale, pentru a se folosi apoi,
nestingheriţi, de aceşti bani, pentru a-i reinvesti în dezvoltarea activităţilor care i-au
produs, în alte afaceri aparent legale sau în finanţarea terorismului.
De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, una dintre trăsăturile fundamentale ale
criminalităţii organizate constă în preocuparea pentru disimularea provenienţei ilicite a
sumelor imense de bani pe care activităţile desfăşurate în cadrul său le produc. Ea este o
activitate criminală deosebit de complexă şi care se realizează de către experţi financiari
ce lucrează în serviciul organizaţiei.
Datorită caracterului grupărilor organizate, este posibil ca, în cadrul acestora, să se
comită foarte multe dintre infracţiunile grave care pot constitui infracţiunea principală
pentru spălarea banilor, şi tot prin intermediul acţiunilor grupărilor să se producă şi
această disimulare a originii ilicite a bunurilor provenite din fapta principală.
De altfel, chiar legea cadru în materie de combatere a criminalităţii organizate,
Legea nr. 39/2003, admite că un grup infracţional organizat este grupul structurat, format
din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod
coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine
direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Această lege recunoaşte expres legătura foarte strânsă care există între
criminalitatea organizată şi spălarea banilor, incluzând în definiţia grupului infracţional
organizat şi obiectul comiterii unor infracţiuni grave între care, în mod justificat se
regăseşte şi spălarea de bani.
Dată fiind specializarea deosebită, în domeniul criminalităţii de care beneficiază
criminalitatea organizată, este posibil ca spălarea de bani să utilizeze chiar în mod
combinat unele dintre metodele identificate pentru această faptă, ceea ce determină o şi
mai mare dificultate în ceea ce priveşte constatarea şi probarea acestei infracţiuni comisă
în contextul amintit.
Spălarea banilor este un proces prin care profiturile obţinute de pe urma
criminalităţii sunt transformate în fonduri curate în scopul ascunderii sau mascării
originilor ilicite. Acest lucru este necesar pentru a rupe legătura dintre procesul criminal
iniţial şi rezultatele criminalităţii. Se pot identifica anumiţi factori comuni cum sunt:
conversia sau transferul de proprietăţi, bunuri, ascunderea sau mascarea sursei bunului şi
nevoia de a recâştiga accesul la bani etc.

Spălarea banilor este un proces care presupune parcurgerea a trei stadii:


- în primul rând, profitul obţinut din activităţi criminale trebuie separat de
activităţile în sine;
- în al doilea rând, trebuie urmaţi anumiţi paşi pentru a masca ruta pe care o au
banii în timpul procesului de spălare;
- în final, banii proveniţi trebuie să devină din nou disponibili organizaţiilor
criminale.
Nu există o singură metodă de spălare a banilor. Aceste metode se pot manifesta
de la cumpărarea şi vinderea unui obiect de lux, până la trecerea banilor într-o reţea
complexă internaţională de afaceri legale şi companii care există în primul rând numai ca
entităţi legale fără să desfăşoare activităţi sau afaceri comerciale.
Operaţiunile bancare tradiţionale de constituire a depozitelor, precum şi sistemele
de transfer a banilor, oferă un mecanism vital pentru spălarea banilor, mai ales în faza
iniţială de introducere a numerarului în sistemul bancar.
Tehnicile utilizate pentru spălarea banilor sunt variate şi este de presupus că
multe dintre ele sunt necunoscute specialiştilor din instituţiile de control financiare şi
judiciare.
Metodele de spălare a banilor sunt legate de tipul de infracţiune care generează
fondurile destinate a fi reciclate.
O altă problemă importantă constă în cuantificarea veniturilor care fac obiectul
acestei operaţiuni. Literatura de specialitate ilustrează mai multe metode prin care crima
organizată şi organizaţiile teroriste facilitează integrarea fondurilor obţinute ilicit în sfera
economiei legale.
Astfel filiera „PIZZA” constă în transferarea banilor lichizi proveniţi din droguri
în afara ţării în conturi bancare ale unor societăţi „paravan”, acţiune care are drept scop
transformarea sumelor cash în moneda financiară. Urmează repatrierea către SUA
(considerate cel mai mare consumator de droguri) a fondurilor care vor fi destinate
acordării oficiale a unor împrumuturi destinate achiziţionării de bunuri imobiliare sau
comerciale). Tranzacţiile comerciale sunt alese în funcţie de cifra de afaceri; ele au loc în
domeniul comercial şi, respectiv, al prestărilor de servicii. Datorită acestei afaceri
înfloritoare are loc rambursarea pe cale oficială, a împrumuturilor iniţiale, ceea ce
permite legalizarea unor sume provenite din economia ilicită.
Metoda HAWALA folosită în special în zona Orientului Mijlociu. Se bazează pe
sisteme bancare clandestine create în paralel, din cauza lipsei de încredere în sistemul
bancar tradiţional. Principiul, care constă în depozitare fondurilor la un particular din ţara
sa şi recuperarea fondurilor de la o persoană dintr-o altă ţară, este folosit în special de
comercianţi; el se bazează pe încredere reciprocă şi nu lasă „urme contabile”.
În sistemul bancar - circuitele financiare mai eficace nu sunt întotdeauna cele mai
importante. De multe ori, pentru realizarea unei colaborări eficiente între ţări, băncile
deschid agenţii care se ocupă de un anume sistem de transfer de bani ce poate deveni
pentru contrabandişti o cale legală de deschidere a unui cont în ţara de origine, prin
intermediul unui cont intern de trecere tranzitat de fonduri ilegale sub rezerva declinării
unui fals domiciliu, a unei false identităţi sau ocupaţii.
Lumea jocurilor de noroc poate deveni punctul de atracţie pentru traficanţii
dornici să convertească sume cash, a căror origine ilicită poate fi identificată, în sume
anonime. Utilizarea mecanismelor de funcţionare a lumii jocurilor de noroc, justificarea
resurselor prin câştiguri de joc, falsa facturare, transformarea monedelor în bonuri de casă
anonime, circuitele de cecuri efectuate cu complicitatea unei bănci în cazul societăţilor
comerciale beneficiare de credite, efectuarea de prestaţii „call - girl” ce fac obiectul
facturării cu T.V.A inclusă şi deductibilă din impozite reprezintă tot atâtea practici dificil
de combătut ca urmare a instabilităţii economiei şi a lipsei unui cadru legislativ.
Termenul de „spălare a banilor” îşi are originea, conform anumitor afirmaţii ale
unor analişti judiciari, în anii 1920, când comercianţi de succes ai vremii ca Al Capone şi
Bugsy Moran au deschis spălătorii în Chicago pentru a-şi spăla „banii murdari”. În zilele
noastre, acestui scop îi servesc restaurantele fast-food, cazinourile şi alte tipuri de
societăţi comerciale care au la bază operaţiunile cu numerar.
S-ar putea poate obiecta că denumirea sub care este cunoscută această
infracţiune în viaţa juridică şi anume de „spălarea banilor” nu exprimă complet
diversitatea şi complexitatea actelor prin care o persoană îşi ia măsuri să dea o aparenţă
de legalitate valorilor obţinute prin infracţiune spre a le pune mai uşor în circulaţie.
Această formulă are mai mult un caracter metaforic deoarece, în fapt, activitatea
respectivă nu se desfăşoară numai sub forma spălării banilor lichizi dar şi a obiectelor
(bunuri mobile sau imobile), a actelor juridice şi a drepturilor asupra bunurilor, în general
asupra oricăror valori care prezintă interes economic şi care pot proveni din infracţiune,
valori pe care făptuitorul are interesul să le ascundă sau să le convertească în alte valori
pentru a şterge urmele provenienţei lor ilicite şi a putea fi puse în circulaţie cu o aparenţă
de legalitate. De aceea, unii autori au şi propus înlocuirea expresiei de mai sus prin aceea
de „spălarea produsului infracţiunii”, ori „spălarea valorilor rezultate din infracţiune”,
sintagme folosite şi în unele documente internaţionale şi care, poate sunt corespunzătoare
realităţilor menţionate.
II. 2.1. Etapele procesului de spălare a banilor

În literatura de specialitate s-a demonstrat că procedeele folosite în vederea


spălării banilor şi a punerii în circulaţie a valorilor aşa zis curate parcurg trei etape
( plasarea valorilor, stratificarea şi integrarea acestora) şi presupun deseori elemente de
extraneitate, fie printr-o entitate fizică sau juridică comercială, fie printr-o instituţie
financiară.
Cele trei etape de bază pot avea loc fie sub formă de faze separate şi distincte,
fie simultan sau prin suprapunere. Uneori, cele trei etape ale spălării banilor sunt
prezentate cu denumiri mai plastice, precum:
- prespălarea - convertirea banilor murdari în bani curaţi;
- spălarea principală - conversia banilor în intrări contabile;
- uscarea (reciclarea) - folosirea banilor pentru a obţine profit.

A. Plasarea
Plasarea presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar. Acest lucru este
necesar pentru a separa fondurile obţinute ilicit de sursa lor. Necesitatea plasării derivă
din faptul că este posibilă supravegherea de către organele de aplicare a legii a surselor de
obţinere ilicită a numerarului şi, ca o măsură de prevedere, infractorii trebuie să
transporte numerarul obţinut ilicit în afara spaţiului controlat, pentru a nu putea fi depistat
şi, eventual, confiscat.
Plasarea masei de profituri în numerar se poate face prin mai multe metode şi
instituţii, printre care enumerăm: instituţii financiare tradiţionale; instituţii netradiţionale;
comerţul cu amănuntul; transferul extern al fondurilor.
Această fază a procesului de spălare a banilor este cea mai vulnerabilă, deoarece
implică colectarea şi manevrarea unei imense cantităţi în numerar; până la depunerea în
bancă este greu de evitat lăsarea unor urme detectabile.
Pornind de la constatarea că prin legile de combatere a fenomenului de spălare a
banilor s-a instituit obligativitatea raportării tranzacţiilor de depunere şi retragere de
numerar, peste o anumită limită, prin instituţiile financiare tradiţionale (bănci comerciale,
asociaţii de economii şi împrumuturi, uniunile de credit) se caută să se plaseze numerarul
utilizând metode precum:
structurarea (fragmentarea) operaţiunilor în numerar în scopul evitării raportării
tranzacţiei, prin divizarea operaţiunilor sub nivelul minim de raportare;
Metodele utilizate de reciclatori în cazul instituţiilor financiare netradiţionale
sunt aproximativ aceleaşi cu cele folosite în instituţiile financiare tradiţionale.
Deşi funcţia legitimă a birourilor de schimb este de a efectua schimburi dintr-o valută în
alta, ele oferă numeroase alte servicii financiare, precum vânzarea de mandate de plată şi
cecuri de casă, transferuri electronice de fonduri, schimbul de devize pentru cecuri şi
efectuarea de plăţi pentru clienţi din conturile casei de schimb.
Toate aceste activităţi pot oferi un paravan eficient pentru tranzacţiile ilicite. Din
fericire, în România casele de schimb au, conform reglementărilor legale, un singur
obiect de activitate, şi anume schimbul valutar. Ele nu pot să efectueze alt gen de
operaţiuni financiare. Aceasta nu înseamnă că prin casele de schimb valutar nu se pot
plasa fonduri ilicite. Metoda cea mai des uzitată o constituie efectuarea schimbului
valutar fără întocmirea documentelor de schimb valutar ori violarea memoriei
calculatorului electronic pentru a nu se mai putea reconstitui şirul de tranzacţii efectuate.
Utilizând o astfel de manevră frauduloasă, ambele părţi sunt în câştig în sensul
că, pe de o parte, reciclatorul scapă de o mare cantitate de lei intrând în posesia unei
cantităţi mai mici de bancnote străine, iar, pe de altă parte, biroul de schimb valutar
consimte la acest procedeu, evitând declararea veniturilor din asemenea operaţiuni.
Agenţiile rapide de transmitere a fondurilor sunt utilizate pentru transferarea
fondurilor pe plan intern sau internaţional, prin mijloace electronice, cecuri, curieri, fax,
reţele de computere sau alte metode. Funcţia ilegitimă a acestor operaţii este de a deplasa
bani în străinătate, menţinând un văl de anonimat asupra operaţiunilor respective.
Legat de asemenea operaţii, experţii specializaţi în combaterea spălării banilor
au ridicat problema sistemelor paralele de remitere de fonduri. Faptul că valoarea banilor
poate fi deplasată dintr-un loc în altul, deseori fără deplasarea fizică a monedelor,
constituie una din principalele caracteristici ale acestor sisteme - caracteristică împărţită
cu serviciile bancare clasice sau serviciile de corespondent bancar. Expansiunea acestor
sisteme către noi domenii este datorată, în parte, imigrării.
Aceste sisteme sigure şi mai puţin costisitoare decât băncile tradiţionale au
servit uneori la contracararea politicii de control a schimburilor valutare.
Principalele sisteme paralele de remitere de fonduri sunt:
- piaţa neagră de transfer utilizată pentru reglarea plăţilor pentru traficul de
narcotice din America Latină către Statele Unite ale Americii şi Europa;
- sistemul hawala sau hundi este utilizat pentru transferul fondurilor în Asia de
Sud (prin acest sistem, fondurile sunt transferate între diferiţi curieri care strâng
fondurile, de o parte, şi alţi curieri care distribuie fondurile, de cealaltă parte; sistemul se
bazează pe relaţii de încredere: dacă, la un anumit termen, plăţile nu mai sunt echilibrate
între hawalezi, soldul este reglat printr-o remitere de fonduri reciprocă, manipularea de
facturi comerciale, contrabanda cu aur şi pietre preţioase, sistemul bancar tradiţional sau
o mişcare fizică de bancnote);
- sistemul chinezesc sau est-asiatic (asemănător cu sistemul hawala)
Aceste agenţii de plăţi paralele facturează de obicei mai puţine cheltuieli clienţilor decât
băncile. În plus, ele nu conservă registre detaliate ale tranzacţiilor, nu solicită identitatea
din partea clienţilor, nu efectuează un control cu privire la antecedentele clienţilor şi nu
sesizează tranzacţiile suspecte autorităţilor. Aceste servicii sunt foarte atractive pentru
indivizii care caută să disimuleze originea sau destinaţia fondurilor;
- cazinourile. Datorită faptului că jocurile de noroc sunt practici acceptate,
activitatea ilegală poate fi cu uşurinţă deghizată prin amalgamarea fondurilor ilegale cu
cele legale. Jocurile de noroc sunt activităţi desfăşurate cu numerar, oferind
participanţilor totală obscuritate şi anonimat.
Cazinourile oferă o întreagă gamă de tranzacţii financiare cu ajutorul cărora fondurile în
numerar pot fi convertite cu uşurinţă. Iată un exemplu în acest sens: un jucător depune o
imensă sumă de bani în numerar la casa cazinoului, fie în păstrare, fie cumpărând jetoane
de joc; ulterior, cere retragerea sumei depuse spre păstrare ori răscumpărarea jetoanelor
nefolosite ori chiar rezultate din câştig, dar sub altă formă decât numerarul (cecuri,
credite, mandate, transferuri electronice etc.);
- comercianţii de bunuri de folosinţă îndelungată de mare valoare (automobile,
avioane, iahturi, bunuri imobiliare, bunuri de lux) sunt adesea folosiţi de reciclatori
pentru a schimba numerarul în bunuri care ies mai puţin în evidenţă. În acelaşi timp,
aceste bunuri sunt folosite pentru un trai luxos, iar adesea ele sunt revândute pentru a
obţine de data aceasta numerar cu o origine relativ licită;
- agenţii de bursă (de valori sau de mărfuri) pot fi uşor manipulaţi de
reciclatori, prin oferirea unor avantaje evidente, în vederea utilizării numerarului pentru
achiziţionarea de acţiuni sau de mărfuri, cu evitarea procedurilor legale de raportare a
tranzacţiilor cu numerar;
- companiile de asigurări pot fi utilizate de reciclatori, având în vedere că
acestea utilizează în mod curent sume mari în numerar pentru plăţi, respectiv încasări.
Amestecarea fondurilor obţinute dintr-o afacere legală cu cele obţinute din
afaceri ilicite constituie o metodă des utilizată pentru folosirea numerarului. Aceasta
presupune că cei care dispun de fonduri ilicite sunt în acelaşi timp proprietarii unor
afaceri legale, la vedere, care generează importante fonduri în numerar, cum ar fi
magazine care vând cu amănuntul, restaurante, baruri, hoteluri şi alte unităţi de prestări
servicii, precum: spălătorii, spălătorii auto, saloane de cosmetică. S-au observat însă şi
situaţii în care reciclatorii de bani au apelat la serviciile unor asemenea firme
(generatoare de fonduri în numerar) care aparţin unor comercianţi care nu au iniţial
legătură cu infractorii. Ulterior însă, aceştia intră în cercul infractorilor, nemaiputând să
se retragă.
În alte situaţii, se creează astfel de companii, numite „de faţadă” care în fapt nu
au încasări din activităţi reale, ci numai din depunerile reciclatorilor. Lipsa de activitate
reală poate fi însă depistată de organele de aplicare a legii sau chiar de organele bancare
şi de analiştii financiari din cadrul unităţilor de informaţii financiare. Prin analizarea
rulajelor contabile se pot observa situaţiile când apar distorsiuni ale trendurilor
depunerilor şi în asemenea cazuri se pot evidenţia depuneri necaracteristice activităţii
societăţii comerciale respective.
B. Stratificarea
Stratificarea presupune separarea veniturilor ilicite de sursa lor, prin crearea
unor complexe tranzacţii financiare, concepute spre a anihila orice posibilitate de control
asupra bunurilor ilegal dobândite. Modalităţile confuze şi complicate prin care
tranzacţiile sunt multiplicate cu scopul de a face extrem de dificilă detectarea profiturilor
ilegale.
Vom exemplifica în continuare câteva din modalităţile cele mai cunoscute de
stratificare.
După ce numerarul a reuşit să fie plasat în instituţii financiare fără a fi detectat,
în schimbul acestui numerar reciclatorii procură instrumente financiare, care ulterior sunt
uşor de manipulat şi apoi reconvertite în numerar. De exemplu, se achiziţionează cecuri
de călătorie, scrisori de credit, mandate de plată, obligaţiuni, acţiuni etc. Asemenea
instrumente sunt mult mai uşor transportabile decât numerarul, un astfel de instrument
substituind o întreagă masă de numerar. Cu asemenea instrumente monetare se pot
efectua în continuare tranzacţii, se pot efectua operaţiuni în afara ţării ori se pot depune
fără teamă în conturi de la băncile interne, fără a mai fi necesară completarea unor
rapoarte de depunere sau retragere.
Transferurile electronice constituie o modalitate de stratificare dintre cele mai
facile şi greu de detectat. O dată numerarul depus în conturile bancare, acesta poate fi
transferat în orice colţ al lumii, într-un timp record. Reluarea acestor transferuri de cât
mai multe ori, sub diferite pretexte, adesea dintr-o ţară în alta, incluzând şi paradisuri
fiscale, face aproape imposibilă depistarea originii fondurilor şi luarea de măsuri de către
organele de aplicare a legii.
Multe entităţi se servesc, în ultimul timp, de internet pentru a propune servicii
de spălare de bani, dând uneori aparenţa de servicii financiare extrateritoriale sau de
posibilităţi de plasament legale.
Preocupările care se exprimă în legătură cu serviciile bancare on-line privesc
reducerea evidentă a contactelor umane între client şi instituţiile financiare. Clientul poate
accede normal la contul său, având un calculator personal cu navigare pe internet. Cum
acest tip de acces este indirect, instituţiile financiare nu au niciun mijloc de a verifica
identitatea individului care accesează real contul. Mai mult, dat fiind caracterul din ce în
ce mai mobil de acces la internet, un client are posibilitatea de a accesa virtual contul său
din orice loc din lume. Într-o asemenea situaţie, spălătorii de bani pot controla orice cont,
chiar dacă acestea nu au fost deschise pe numele lor, ci pe numele unor persoane
interpuse. Tot aşa, soldurile conturilor persoanelor interpuse se transferă ulterior, prin
metoda descrisă, în contul administratorului titular, iar acesta poate dispune în continuare,
nestingherit, de banii transferaţi.
O metodă de contracarare a unui asemenea fenomen, care cel puţin experimental
funcţionează, este aceea a identificării persoanei care accesează un cont prin folosirea
imaginii virtuale ori a amprentelor digitale. Banca ce a deschis contul, fiind în posesia
imaginii titularului şi a amprentelor sale digitale, va compara automat aceste imagini cu
cele transmise de pe internet de cel care accesează contul şi numai când acestea coincid,
să se efectueze operaţiunea solicitată.
Practic, s-ar îmbunătăţi sistemul actual, când computerele verifică un cod sau o
parolă recepţionată de la solicitant cu informaţiile existente în bancă, arhivate cu ocazia
deschiderii contului.
Revânzarea sau chiar exportul bunurilor de mare valoare care au fost
achiziţionate cu ocazia plasării numerarului. Ciclul de revânzare se reia de mai multe ori,
astfel că, practic, nu se mai poate identifica sursa iniţială a bunului dobândit în prezent şi,
în felul acesta, nu se poate lua măsura confiscării acestui bun, neputându-se demonstra
legătura dintre bun şi sursa ilegală a fondurilor iniţiale, fonduri care astfel au devenit
anonime.

C. Integrarea
Integrarea este a treia etapă a procesului de spălare a banilor şi prin aceasta se
caută să se dea aparenţă de legitimitate asupra bunurilor dobândite în mod ilegal.
După ce etapele anterioare ale spălării banilor au reuşit, reciclatorul trebuie să
dea o explicaţie plauzibilă pentru bunurile de care dispune. Prin intermediul integrării,
profiturile reciclate sunt plasate în economia reală legitimă, iar rezultatele obţinute din
activităţi ilegale au o aparenţă legală. Profiturile, de data aceasta, au o acoperire legală,
iar reciclatorul le foloseşte fără teamă, achiziţionând bunuri la vedere. De acum
diferenţierea dintre bogăţia legală şi cea aparent legală nu mai este posibilă.
Exemple de metode de integrare:
Achiziţionarea de bunuri imobiliare sau a unor afaceri în pierdere, după care,
utilizând fondurile ilicite, aceste bunuri sau afaceri sunt revândute la valoarea lor reală
(urmare a injectării de fonduri pentru a le spori performanţa). Profitul astfel obţinut apare
ca un rezultat al managementului performant şi deci are sursă legală. Un astfel de
procedeu este folosit şi la noi pe piaţa imobiliară, prin achiziţionarea unui imobil la un
preţ scăzut, după care, prin folosirea unor fonduri ilegale, acesta este pus la punct şi
revândut la valoarea de piaţă, rezultând o diferenţă apreciabilă care, cel mai adesea, este
pusă pe seama efectuării lucrărilor de îmbunătăţire cu forţe proprii şi materiale
achiziţionate în timp.
Altă variantă a metodei expuse este cea referitoare la posibilitatea creditării de
către asociaţi ai propriei societăţi comerciale, care însă merge mereu în pierdere.
Utilizând diferite subterfugii, se scot din firmă sume, încărcând costurile, în final
realizându-se pierderi. Cu sumele care s-au scos din firmă, dar neimpozitate, asociaţii
creditează firma proprie, încasând uneori şi dobânzi pentru sumele cu care au împrumutat
societatea. Ulterior, societatea returnează sumele împrumutate, iar beneficiarul acestor
sume are aparenţă de legalitate pentru aceşti bani.
Bunurile achiziţionate cu fonduri ilicite sunt vândute unor societăţi de tip captiv
(care aparţin în fapt proprietarului bunurilor), după care sunt revândute, realizând un
profit substanţial care aparţine tot proprietarului iniţial, dar care derivă dintr-o afacere
legală.
Împrumuturi fictive acordate de o companie de faţadă. O astfel de companie
înregistrată într-un paradis fiscal este controlată de o companie din ţară, iar fondurile
companiei de faţadă sunt, de fapt, fondurile reciclate ale companiei din ţară. Schema
funcţionează în felul următor: banii reciclaţi, aflaţi în conturile firmei de faţadă, sunt
împrumutaţi firmei din ţară (în fapt, este vorba de un autoîmprumut), pentru care aceasta
din urmă plăteşte dobânzi, care ulterior sunt încasate pe diferite căi tot de adevăratul
proprietar al firmei de faţadă.
Folosirea de facturi false pentru import sau pentru export. Astfel, dacă se doreşte
reciclarea în exterior a unor fonduri ilicite produse în ţară, se vor utiliza facturi de import
supraevaluate, pentru a justifica transferul unor asemenea fonduri. Dacă însă se doreşte
reciclarea unor fonduri străine în ţară, urmează ca facturile de export să fie supraevaluate
pentru a justifica asemenea încasări.
II.2.2. Moduri de operare privind spălarea banilor şi elemente de practică
judiciară în România

Studiile criminologice şi practica judiciară penală au relevat o serie de moduri


de operare specifice privind infracţionalitatea reciclării fondurilor.
Investigarea şi cercetarea infracţiunilor de spălare a banilor se realizează în
funcţie de formele concrete de manifetare a acestui complex de infracţiuni.

Sunt relevante următoarele moduri de operare (modus operandi):

a) Spălarea banilor proveniţi din contrabandă şi evaziune fiscală


Acest mod de operare privind spălarea banilor obţinuţi din operaţiuni de importuri
subevaluate şi evaziune fiscală, presupune implicarea unui grup infracţional organizat
specializat în efectuarea operaţiunilor vamale de import, care îşi asigură colaborarea
autorităţilor vamale pe baza unor acte de corupţie având drept scop neîndeplinirea
atribuţiunilor de serviciu.
Acest grup asigură serviciile de efectuare a operaţiunilor vamale pentru alte
grupări infracţionale organizate, specializate în comercializarea mărfurilor importate la
preţuri cu mult subevaluate.
Urmare a unui circuit financiar ilicit, membrii celor două grupări infracţionale îşi
însuşesc în mod ilicit atât profitul, cât şi T.V.A.-ul rezultat din operaţiunile comerciale
efectuate, iar banii obţinuţi fie îi transferă în conturi din paradisuri fiscale, fie îi retrag în
numerar, introducându-i în afaceri legale, derulate pe teritoriul României.

b) Transferarea succesivă a unor mari sume de bani din conturile curente ale
firmelor ce desfăşoară activităţi aparent legale în contul unor firme fantomă pe baza
unor operaţiuni comerciale fictive, diminuând astfel baza impozabilă şi generând fictiv
T.V.A. deductibil

c) Crearea unor fluxuri financiare şi comerciale fictive prin folosirea unor lanţuri
de firme fantomă în scopul obţinerii de rambursări ilegale de T.V.A.
d) Spălarea banilor proveniţi din contrafacerea şi comercializarea produselor
accizabile
e) Spălarea banilor prin conturi deschise sub o falsă identitate
f) Spălarea banilor prin intermediul caselor de schimb valutar
g) Spălarea banilor obţinuţi din venituri sustrase de la impozitare sub acoperirea
vânzărilor, cumpărărilor şi închirierilor de imobile mascate de contracte false şi
transferarea lor în paradisuri fiscale.

II.2.3. Spălarea banilor în activitatea grupărilor teroriste

Riscurile crescute de spălare a banilor odată cu folosirea noilor medii, nivelarea


liniei de direcţie europeană a spălării banilor şi atentatele de la 11.09.2001 în S.U.A. şi de
la Madrid din 11.03.2004 au dus la schimbarea şi înnoirea a numeroase regulamente
pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului.
În această situaţie se află Germania sau SUA în care a fost editată Legea Patriot.
Această lege a fost creată în scopul „prevenirii şi pedepsirii acţiunilor teroriste pe
teritoriul SUA şi la nivel internaţional, pentru îmbunătăţirea instrumentelor de cercetare
penală şi pentru alte scopuri”.
În cadrul Legii Patriot, Titlul al III-lea cuprinde unele reglementări privind limitarea
spălării de bani şi finanţarea operaţiunilor antiteroriste în care sunt stabilite situaţii de
derogare de la dreptul comun pentru o mai bună cunoaştere şi reprimare a fenomenului de
spălare a banilor mai ales în cazurile în care el are legături cu terorismul. În secţiuni
distincte sunt indicate măsuri speciale privind jurisdicţia, instituţiile financiare şi
tranzacţiile internaţionale suspecte de implicare în spălare de bani; interzicerea conturilor
americane corespondente care sunt constituite în bănci-paravan din străinătate;
cooperarea în domeniul spălării banilor.
În ceea ce priveşte ţara noastră, în cadrul Legii nr. 535/2004, în Capitolul al III-
lea, sunt stabilite anumite măsuri pentru prevenirea finanţării actelor de terorism. Mai
mult decât atât, în accepţiunea acestei noi legi, conform art. 33 lit. f, infracţiunea de
spălare a banilor, între altele este asimilată actelor de terorism, pedeapsa aplicabilă fiind
cea prevăzută de reglementarea din Legea nr. 656/2002 al cărei maxim special se
majorează cu trei ani: „Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte: … bancruta
frauduloasă, actele de corupţie, şantajul, traficul de persoane, traficul ilicit de droguri şi
precursori, contrabanda, traficul cu autoturisme furate, falsificarea de monedă sau de alte
valori, precum şi orice alte infracţiuni având ca finalitate realizarea unui profit în folosul
entităţii teroriste”.
În completare, în baza art. 36, punerea la dispoziţia unei entităţi teroriste a unor
bunuri mobile sau imobile, cunoscând că acestea sunt folosite pentru sprijinirea sau
săvârşirea actelor de terorism, precum şi realizarea ori colectarea de fonduri, direct sau
indirect, ori efectuarea de orice operaţiuni financiar-bancare, în vederea finanţării actelor
de terorism, se sancţionează cu închisoare de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
În conformitate cu Capitolul al II-lea din Legea nr. 535/2004, la nivel naţional,
activitatea de prevenire şi combatere a terorismului se organizează şi se desfăşoară în
mod unitar, iar pentru asigurarea acestei unităţi, cooperarea în domeniu se realizează ca
Sistem naţional de prevenire şi combatere a terorismului, din care fac parte importante
instituţii ale statului ce au atribuţii foarte stricte stabilite, de asemenea , prin lege.
În conformitate cu art. 20, ameninţările la adresa securităţii naţionale a
României, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a
României, inclusiv faptele de terorism prevăzute în prezenta lege, pentru a se propune
procurorului de către organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în
cazuri justificate, să solicite autorizarea efectuării unor activităţi în scopul culegerii de
informaţii, constând în: interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor, căutarea unor
informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un
loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect
sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, cât şi
înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte,
întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.
Finanţarea terorismului este diferită de clasica spălare a banilor. În cazul spălării
banilor, veniturile activităţii ilicite sunt spălate sau stratificate în mijloace care le fac să
pară legale, iar scopul final este, de obicei câştigarea unor cantităţi mai mari de bani. Prin
finanţarea terorismului, sursa de fonduri sau de finanţare este adesea „legitimă”, iar
scopul final nu este neapărat atragerea de mai multe fonduri, de obicei „nu au scopuri
financiare”.
Cu toate acestea, există similitudini în modul în care crima organizată
internaţională şi organizaţiile teroriste transferă banii sau cum încearcă să-şi ascundă
provenienţa fondurilor. Grupările teroriste internaţionale au nevoie de bani pentru a
atrage, a sprijini şi a-i păstra pe cei din lumea întreagă care aderă la aceste grupări,
precum şi pentru a-şi asigura loialitatea altor grupări care au scopuri comune. Astfel
există o necesitate de a crea scheme pentru atragerea, colectarea şi distribuirea banilor
forţelor operative pregătite pentru atacuri teroriste. În acest mod se poate explica
„necesitatea de circulaţie a banilor” care fac fondurile teroriste vulnerabile la depistarea şi
investigaţia financiară, metode esenţiale pentru combaterea finanţării terorismului.
Pentru a oferi o privire de ansamblu principalelor surse de finanţare şi asupra
mijloacelor utilizate în circulaţia capitalurilor pe care organizaţiile teroriste le utilizează
în sprijinirea reţelelor sale, putem sublinia faptul că persoanele investigate pentru
comiterea unor activităţi teroriste au efectuat operaţiuni de transmitere a banilor prin
sistemele alternative răspândite în toată lumea. Adesea fondurile au fost transferate în
străinătate prin intermediul acelor reţele alternative de transfer a banilor, fiind colectate
de către cetăţenii străini de naţionalităţi specifice, rezidenţi în câteva ţări implicate în
lupta împotriva terorismului.
Pentru astfel de entităţi, operarea prin intermediul sistemului bancar a dus la
dezvoltarea activităţii lor pe plan internaţional. În alte cazuri, persoanele fizice, în
majoritate de naţionalitate indiană au efectuat plăţi în numerar în diferite ţări, implicând
sume mari de bani şi care au fost direcţionate spre acelaşi cont. Fondurile colectate erau
apoi transferate în Asia sau în SUA.
Dar cel mai comun instrument, folosit în special de organizaţia „Al-Quaeda”, în
vederea sprijinirii grupării sale teroriste, este reprezentat de „sistemul informal de
circulaţie a banilor”, aşa-numitul sistem Hawala.
Lupta împotriva finanţării terorismului face şi obiectul preocupărilor GAFI, care
susţinând o sesiune specială la Washington, în octombrie 2001, a decis să-şi extindă
mandatul în acest sens. Astfel, GAFI a adoptat 8 Recomandări în vederea stopării
organizaţiilor teroriste în obţinerea şi transferul fondurilor pentru activităţile lor
criminale. Asemenea recomandări reprezintă noile standarde internaţionale de luptă
împotriva terorismului. Ele interzic ţărilor folosirea sistemelor alternative de transmitere
a banilor, cum ar fi Hawala, precum şi a altor sisteme bancare informale sau subterane.
În completare, GAFI a solicitat membrilor săi să întărească măsurile de
identificare a clienţilor în cazul transferurilor electronice şi să prevină donaţiile caritabile
de a fi utilizate în activităţile de finanţare a terorismului. În acest sens, GAFI a invitat
ţările să ratifice Convenţia O.N.U. privind suprimarea finanţării terorismului şi să
implementeze Rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate. În final, GAFI a chemat
membrii să se alinieze la noile standarde până în luna iunie 2002, atenţionând că însăşi
GAFI va lua măsurile necesare împotriva ţărilor care nu au adoptat măsuri împotriva
finanţării terorismului, eventual chiar cu suportarea unor consecinţe economice.
Nu în cele din urmă, GAFI a propus lumii întregi să ia parte la acest proces în
aceleaşi condiţii cu membrii GAFI, subliniind importanţa cooperării globale în acest
domeniu.

Spălarea banilor în scopuri teroriste


a. Spălarea banilor şi finanţarea terorismului: conjuncturi naţionale
La nivel internaţional trebuie remarcată insistenţa textelor legale de a asocia două
realităţi ale căror caracteristici intrinseci şi empirice demonstrează că deosebirile dintre
ele sunt mai semnificative decât asemănările. Canada, de exemplu, nu se diferenţiază de
statele care îi sunt parteneri economici, în ceea ce priveşte acest punct de vedere, şi
anume că spălarea banilor are legătură cu finanţarea activităţilor teroriste şi că spălarea
banilor are legătură cu organizaţiile criminale. Nu este ceva surprinzător faptul că
spălarea banilor în cazul grupărilor teroriste este sistematic asociată dimensiunilor acestei
din urmă probleme, la bază aflându-se elementele obţinute în urma operaţiunilor de
spălare de bani desfăşurate de organizaţiile criminale. La urma urmei, fenomenul crimei
este asociat oricăror fapte care sunt prevăzute şi pedepsite de lege. Grupările teroriste şi
organizaţiile criminale ameninţă pieţele economice ale societăţilor democratice. Reţelele
paralele de transferări de fonduri sunt utilizate pentru efectuarea unor mişcări financiare.
Grupările teroriste şi organizaţiile criminale au nevoie de bani pentru a putea rezista în
„afaceri”. Cu toate acestea, lista punctelor comune nu poate constitui un pretext suficient
pentru a fi pe deplin de acord cu ceea ce s-a scris pe această temă, deoarece totul este, în
general, controlat de guverne, de politicieni, de autorităţile judiciare etc. Atunci când se
au în vedere aspectele particulare şi deosebirile referitoare la problema spălării banilor în
scopul finanţării activităţilor teroriste, nu se poate recurge la aceleaşi criterii de referinţă
care prevalează în materie de spălare de bani de către organizaţiile criminale.
Autorităţile competente asociază cu bucurie spălarea banilor cu finanţarea
terorismului, în ciuda deosebirilor care caracterizează cele două tipuri de activităţi. Foarte
frecvent, „finanţarea terorismului” şi mişcările de capitaluri sau spălarea banilor sunt
confundate în lucrările cercetătorilor, ale analiştilor guvernamentali şi ale agenţiilor de
reglementare. Acestea fiind spuse, multe dintre metodele utilizate de grupările criminale
pentru spălarea banilor sunt aceleaşi ca cele la care teroriştii au recurs pentru a masca
finalitatea fondurilor (obţinute legal sau ilegal) de care dispun şi pentru a nu dezvălui
organelor de control care sunt destinatarii acestor transferuri financiare.
b. Obligaţia de a divulga informaţii despre operaţiunile suspecte: un subiect de
controversă
În Canada, de exemplu, odată cu Legea privind reciclarea produselor
criminalităţii, adoptată în anul 1991, instituţiile financiare trebuie să-şi identifice clienţii
şi să le păstreze dosarele în acest scop. Mai mult decât atât, articolele 83.1 şi 83.11 din
Codul penal stipulează că indivizii şi instituţiile au obligaţia de a divulga autorităţilor
competente existenţa bunurilor al căror proprietar sau depozitar sunt, bunuri care ar avea
legătură, din ceea ce se ştie, cu activităţile teroriste.
La nivel mondial, în virtutea diferitelor legi care se aplică, băncile sunt obligate
să efectueze anumite verificări legate de tranzacţiile pe care le fac clienţii lor şi de sumele
de bani mai importante care sunt depuse în sucursalele lor. Trebuie menţionat faptul că
instituţiile bancare sunt, de fapt, incapabile să depisteze activităţile în sine de finanţare a
terorismului. Singurul indiciu cu adevărat revelator 1-ar putea reprezenta faptul că un
terorist sau o organizaţie teroristă cunoscută ar deschide un cont. Într-adevăr, dificultăţile
cu care băncile se confruntă zilnic constituie obstacole serioase în calea identificării lor,
deoarece în anumite cazuri se află în imposibilitatea de a obţine informaţiile necesare
care să le garanteze exactitatea datelor susceptibile să le permită depistarea finanţării
terorismului.
II.2.4. Spălarea banilor şi dinamicele specifice grupărilor teroriste
Atunci când se analizează fenomenul spălării banilor se impune încă de la început
următoarea precizare: între ceea ce se întâmplă în cazul grupărilor teroriste şi în cazul
organizaţiilor criminale există mari diferenţe, iar pentru a descrie complexitatea
activităţilor de finanţare a terorismului nu este suficient să vorbim despre ceea ce se
întâmplă în cazul organizaţiilor criminale.
Multe elemente importante trebuie luate în considerare pentru a se putea înţelege maniera
în care grupările teroriste realizează spălarea banilor în vederea finanţării activităţilor lor.
De exemplu, terorismul nu are neapărat nevoie de sume astronomice pentru a se
manifesta; conform Departamentului de Stat al Statelor Unite, „sumele pe care celulele
teroriste sau membrii lor încearcă să le ascundă sunt adesea minime, atunci când sunt
comparate cu sumele reciclate de criminalitatea organizată şi de marii traficanţi de
stupefiante”. De fapt, legile care au fost adoptate vizează, în primul rând, lupta împotriva
spălării banilor. Din acest motiv, obligativitatea de a declara depozitele de peste 10 000
de dolari în cazul finanţării activităţilor teroriste este considerată inutilă şi ineficientă şi
sunt necesare măsuri mai adaptate la mişcările de fonduri ale teroriştilor. Mai mult decât
atât, grupările teroriste utilizează frecvent fonduri care provin din surse legale pentru a-şi
finanţa operaţiunile.
Pentru unii dintre experţii în domeniu (Aninat, Hardy şi Johnson, 2004),
spălarea banilor constă în transformarea produsului unei infracţiuni într-o formă
utilizabilă şi în camuflarea surselor sale ilegale. Diverse operaţiuni financiare sunt
utilizate prin intermediul unor instrumente financiare multiple, astfel încât să permită ca
banii spălaţi să fie investiţi din nou, fie în activităţi legale, fie pentru finanţarea
traficurilor sau chiar pentru a servi activităţilor teroriste. Aceiaşi autori definesc
finanţarea terorismului ca pe folosirea bunurilor provenite dintr-o sursă oarecare (legală
sau nu) în scopul finanţării unor activităţi teroriste, trecute sau viitoare. Iată o
caracteristică ce permite diferenţierea dintre operaţiunile de spălare a banilor şi
activităţile de finanţare a terorismului: mult mai frecvent decât altă dată, finanţarea
terorismului este orientată spre activităţi viitoare.
Kersten stabileşte o deosebire majoră între spălarea banilor (rezultat al crimelor
comise de grupări sau de asociaţii criminale) şi finanţarea terorismului care se poate
realiza pe căi legale sau ilegale: „în ceea ce priveşte finanţarea terorismului, este posibil
ca introducerea banilor în sistemul financiar să nu fi fost precedată de comiterea unei
fapte ilegale. Desigur, acolo există o intenţie criminală, dar nu are sens ca fondurile
folosite pentru promovarea cauzei să fie considerate drept profitul acelei intenţii
criminale. Astfel, se sugerează că finanţarea terorismului nu trebuie confundată cu
infracţiunea de spălare a banilor”.
În urma spălării banilor, importante sume de bani sunt „reinjectate” în economia
legală a unei ţări pentru a fi utilizate în variate scopuri, fără ca originea acestor fonduri să
fie cunoscută de autorităţile competente. Ceea ce este evident este faptul că aceste fonduri
care trebuie spălate au la bază comiterea prealabilă a unor infracţiuni. Interesant de
menţionat este că şi Departamentul de Stat al Statelor Unite a ajuns la aceleaşi concluzii
ca Freeland şi Kersten: „finanţarea terorismului se deosebeşte de spălarea banilor din
mai multe puncte de vedere.
De obicei, cei care spală bani reciclează fonduri provenite din activităţi
criminale, care urmează a fi folosite în scopuri legale sau ilegale. Fondurile utilizate la
finanţarea activităţilor teroriste sunt obţinute în principal prin strângerea donaţiilor făcute
adesea de organisme legale fără scop lucrativ, chiar dacă grupările teroriste recurg şi la
activităţi criminale, pentru a-şi procura fondurile necesare, cum ar fi traficul de
stupefiante, contrabanda cu armament şi cu alte produse, frauda, răpirile de persoane sau
extorcările. În asemenea situaţii, acestea sunt nevoite să desfăşoare tranzacţii economice
de spălare a banilor, la fel ca orice altă organizaţie criminală”.
În ceea ce priveşte activităţile legitime care servesc la finanţarea terorismului,
cazurile de strângere de fonduri de la anumite comunităţi culturale, sub pretextul unor
acte caritabile, sunt destul de frecvente. Astfel, sub acoperirea unor activităţi legate de
acte de binefacere, sume importante de bani erau deturnate de la finalitatea anunţată
iniţial de către partizani ai organizaţiilor teroriste care ocupă posturi cheie în organismele
caritabile.
Utilizarea reţelei bancare oficiale şi a sistemelor de transferare de fonduri:
grupările teroriste au acces la surse legitime de venituri.
Contribuţia cercetătorilor şi rapoartele guvernamentale au scos în evidenţă
importanţa legăturii dintre sursele de finanţare a activităţilor teroriste şi mijloacele prin
care fondurile sunt transferate către destinatarii lor. Deci este foarte important să fie
analizate mijloacele utilizate de organizaţiile criminale şi de grupările teroriste pentru
realizarea tranzitului fondurilor destinate operaţiunilor lor. Indiferent dacă sumele de bani
provin din activităţi criminale sau legale, există numeroase căi pentru realizarea
transferurilor de fonduri, o contribuţie importantă aducându-şi, de exemplu, societăţile
comerciale care operează în deplină legalitate (agenţii de voiaj, firme de import-export,
care sunt, în cea mai mare parte a timpului, „societăţi ecran”). Fondurile destinate
realizării scopurilor teroriste sunt susceptibile să urmeze multiple circuite, atât prin
reţelele bancare oficiale, cât şi prin reţelele financiare „paralele” (Hawalas). În plus, în
anumite cazuri, banii cash, aurul sau alte tipuri de valori sunt pur şi simplu transportate
fizic, în general, utilizarea multiplelor căi, printre care sistemul bancar oficial, serveşte la
mascarea destinaţiei finale a fondurilor. Astfel, teroriştii trimit fructul activităţilor de
finanţare desfăşurate într-o ţară „spre ţările în care există centre financiare majore”.
Unele state nu sunt dispuse să se conformeze directivelor şi normelor
internaţionale în materie de declarare a fondurilor de origine suspectă. De exemplu,
teroriştii ale căror activităţi se desfăşoară la nivel internaţional au recurs la băncile
islamiste pentru o mare parte a tranzacţiilor şi a transferurilor lor bancare. Acestea din
urmă nu s-au simţit obligate, la fel ca băncile şi instituţiile financiare occidentale, să
semnaleze toate cazurile de transferuri de fonduri dubioase.
În fine, concluziile la care a ajuns CANAFE sunt că spălarea banilor priveşte
importante sume de bani care tranzitează „cu rapiditate în reţelele financiare locale şi
internaţionale”, în timp ce în cazul finanţării activităţilor teroriste este vorba despre
„sume mici de bani care trec prin centre financiare internaţionale”. De asemenea, spălarea
banilor şi finanţarea activităţilor teroriste sunt aproape întotdeauna operaţiuni
transnaţionale.

II.2.5. Procedeele de spălare a banilor folosite de grupările teroriste

Modalităţile de spălare a banilor folosite de asociaţiile criminale şi de grupările


teroriste sunt, din punct de vedere tehnic, în mare parte aceleaşi. Cu toate acestea, în
absenţa probelor sau a elementelor suficiente pe care să se poată baza prezumţiile
organelor de urmărire, modalităţile de spălare a banilor pe care le folosesc teroriştii
rămân simple supoziţii, până la proba contrarie.
Pe baza informaţiilor conţinute în documentele GAFI, prezint în continuare unele
dintre tehnicile care pot fi folosite în scopul spălării banilor şi care au legătură şi cu
finanţarea activităţilor teroriste:
- Folosirea unor reprezentanţi sau mandatari. Este vorba despre utilizarea
membrilor de familie, a apropiaţilor care sunt recunoscuţi în comunitate şi care vor putea
face tranzacţii în contul teroriştilor. Cum teroriştii îşi asumă din ce în ce mai multe riscuri
pentru a-şi putea efectua operaţiunile financiare dubioase, instituţiile financiare şi
organele de urmărire folosesc liste cu indivizi şi organizaţii caritabile despre care se
presupune că au legătură cu grupările teroriste, indivizii suspectaţi şi grupările teroriste
au recurs din ce în ce mai frecvent la prieteni sau la asociaţi ai membrilor de familie
pentru efectuarea operaţiunilor bancare, în speranţa că astfel vor reuşi să complice sau să
disimuleze traseele urmate de bani.
- „Chtrumpfage”-ul, adică depunerile sau retragerile fracţionate de sume de bani
din conturile bancare. Operaţiunile cu valoare inferioară sumelor susceptibile să atragă
atenţia organelor de control, şi considerate drept suspecte, sunt efectuate de persoane cu
totul şi cu totul obişnuite.
Cumpărarea de bunuri de valoare cu bani gheaţă. Obiecte de mare valoare sunt
cumpărate, achitate cu bani gheaţă, după care sunt înregistrate pe numele unor prieteni
binevoitori de către indivizii sau grupările care încearcă să spele bani.
- Recurgerea la birourile de schimb valutar. Cei care spală bani cumpără mari
sume de valută pe care, ulterior, le transferă în conturi deschise în diverse bănci din toată
lumea.
- Contrabanda cu valută, adică transferările de fonduri în bani gheaţă. Cei care
spală bani trimit mari sume de bani prin intermediul curierilor, al serviciilor de mesagerie
sau al indivizilor care, pur şi simplu, transportă banii asupra lor până la destinaţie, în ţări
favorabile păstrării secretului bancar, în sensul că informaţiile referitoare la originea şi
proprietarul fondurilor nu sunt divulgate.
- Jocurile de noroc în cazinouri. Prin intermediul schimbării banilor contra
jetoane, sumele de bani care nu au fost utilizate sunt recuperate sub formă de cecuri.
- Schimbul de pesos pe piaţa neagră. Traficanţii de droguri schimbă pesos pe
dolari americani, cu ajutorul unei reţele subterane care operează în interiorul mai multor
ţări.
- Cumpărarea a diferite tipuri de instrumente monetare: cecuri de călătorie,
cecuri bancare, mandate etc.
- Utilizarea cărţilor de credit sau de debit, ori a viramentelor.
Sectoarele vulnerabile ale economiei. GAFI (Raportul privind tipologiile
spălării banilor, 2003-2004) a identificat sectorul valorilor mobiliare ca fiind deosebit de
vulnerabil în ceea ce priveşte spălarea banilor. Mai mult decât atât, există potenţiale
riscuri ca pieţele metalelor şi ale pietrelor preţioase, şi mai ales comerţul cu aur şi cu
diamante, să fie monopolizate de grupările teroriste în scopul spălării banilor care le sunt
necesari. Confundarea produselor legale cu cele ilegale din conturile societăţilor de
comerţ cu diamante şi, în general, din firmele care au legături cu grupările teroriste,
complică identificarea procedeelor frecvent utilizate pentru spălarea banilor. În destul de
multe dintre cazuri nu se poate vorbi decât despre indicii de legături cu finanţarea
terorismului.
III. FORME ALE INFRASTRUCTURII FINANCIARE A ACTIVITĂŢILOR
TERORISTE

Guvernele angajate oficial în lupta împotriva terorismului au optat pentru


fructificarea resurselor şi a eforturilor lor în două direcţii: nivelul tactic şi nivelul
strategic. Nivelul tactic se materializează prin acţiuni distincte, limitate în timp. Este
vorba despre situaţiile în care sunt vizaţi anumiţi indivizi sau anumite grupări, ori chiar
de cele în care se caută soluţia la o problemă care a fost identificată şi pentru care este
posibilă punerea rapidă în aplicare a unor măsuri ce au ca obiectiv un rezultat vizibil
imediat sau în scurt timp.
La nivel strategic, este vorba despre elementele structurale ale contextului legal,
economic şi politic în care acţionează participanţii. Schimbările vizate sunt transformări
în profunzime, durabile, susceptibile să afecteze atât sfera legislativă, comercială,
economică, culturală, democratică şi socială, cât şi modul de funcţionare al instituţiilor
(printre care băncile şi instituţiile bancare - principalii aliaţi ai reţelelor teroriste).
Această reprezentare în două mari linii directoare rămâne schematică, dar
prezintă suficient de clar opţiunile guvernelor american şi canadian. Mai mult decât atât,
graniţa dintre securitatea internă şi cea externă pare să dispară, iar necesitatea de a stabili
planuri comune, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, a devenit prioritară. După mai
bine de şase ani de la evenimentele din 11 septembrie 2001, numeroşi observatori au
apreciat că multiplele obstacole apărute în calea asigurării securităţii au dezvăluit
incapacitatea conducătorilor luptei împotriva terorismului de a pune în aplicare o
strategie de anvergură internaţională care să vizeze indivizii sau grupările teroriste a căror
rază de acţiune se extinde la nivel global.
Printre dificultăţile cel mai frecvent citate s-au numărat:
- lipsa de coordonare dintre agenţiile cu atribuţii în domeniul luptei împotriva
terorismului;
- diversitatea modului de înţelegere de către un mare număr de state a problemei
specifice a terorismului;
- lipsa de resurse a ţărilor expuse la foamete;
- instabilitatea politică;
- incertitudinile economice recurente.
Una dintre principalele concluzii care reiese din observaţiile care urmează este
aceea că alegerea modalităţii de finanţare de către grupările teroriste este puternic
influenţată de strategiile şi tacticile adoptate de ţările în care acestea au hotărât să
acţioneze.
În primul rând, este necesară analizarea principalelor căi legale sau ilegale la care
au acces grupările teroriste pentru a-şi finanţa activităţile. Trebuie subliniat că alegerea
unei surse de finanţare nu este dictată exclusiv de contextul juridic şi politic în care
aceasta se face şi că fiecare organizaţie teroristă are un anumit număr de preferinţe care îi
sunt specifice. De exemplu, în Canada, cu nu foarte mult timp în urmă au făcut vâlvă
câţiva indivizi şi câteva grupări teroriste, ceea ce constituie un indiciu pentru faptul că şi
pe teritoriul acestei ţări se organizează şi se practică pe o bază continuă finanţarea unor
activităţi teroriste.
Pentru actualizarea informaţiilor referitoare la diferitele forme pe care le îmbracă
infrastructura financiară a grupărilor teroriste, trebuie să facem referire la un ansamblu de
documente şi de analize efectuate atât pe continentul nord-american, cât şi pe cel
european (GAFI, Raportul privind tipologiile spălării banilor, Directive în atenţia
instituţiilor financiare pentru depistarea activităţilor de finanţare a terorismului etc.). În
ciuda abundenţei de informaţii prezentate pe site-urile Internet (Interpol, Fondul Monetar
Internaţional, CIA, FBI, GAFI, SCRS, CANAFE), şi care sunt disponibile marelui public,
se disting anumite elemente constante:
- unele dintre activităţi sunt legale, altele ilegale şi un mare număr dintre ele se
situează în aşa-zisa „zonă gri”, în care legalitatea variază sau rămâne ambiguă;
- identificarea participanţilor la activităţile de finanţare a terorismului nu este o
treabă deloc uşoară;
- destinatarii fondurilor nu sunt întotdeauna cunoscuţi;
- utilizarea fondurilor este mixtă, atât pentru organizarea unor acţiuni caritabile,
cât şi în scopuri teroriste;
- există posibilitatea ca unii dintre membrii organizaţiei teroriste să deturneze în
interes personal o parte dintre fondurile destinate activităţilor teroriste.

III. 1. Surse de finanţare a activităţilor teroriste

- Statale
- Cu legalitate variabilă
- Ilegale
A. Finanţarea de către stat
Una dintre sursele de finanţare a activităţilor teroriste este atribuită aportului şi
sprijinului clar al anumitor state, care contribuie la furnizarea fondurilor, a armelor şi a
echipamentului tehnic necesar pentru desfăşurarea acţiunilor teroriste proiectate. După
opinia experţilor GAFI, acest terorism organizat „sub egida statelor” ar fi în declin. Cu
toate acestea, pentru SCRS, ca şi pentru Departamentul de Stat al Statelor Unite (USDS),
problema ţărilor care sponsorizează terorismul continuă să existe. Conform USDS, lista
guvernelor care trebuie supravegheate este următoarea: Coreea de Nord, Cuba, Iran, Irak,
Libia, Sudan şi Siria. Indiferent despre care stat este vorba, această sursă de finanţare
rămâne importantă, în măsura în care ar putea reapărea sau s-ar putea intensifica dacă
evenimente politice majore capabile să bulverseze lumea ar surveni.

B. Surse de finanţare a căror legalitate este variabilă sau ambiguă


GAFI consideră deosebit de importantă diferenţierea surselor de finanţare legale
care provin din aceeaşi regiune geografică, dar în care se ştie că se desfăşoară activităţi
teroriste, de sursele de finanţare care provin din alte state. De exemplu, Canada este
considerată ca „un teritoriu gazdă” pentru teroriştii care desfăşoară diverse activităţi de
finanţare pe teritoriul său, banii astfel obţinuţi fiind trimişi ulterior, fie prin intermediul
reţelei bancare oficiale, fie prin sistemele neoficiale de transferare de fonduri. În această
situaţie, este de asemenea important să se stabilească deosebirile dintre activităţile de
finanţare desfăşurate într-o ţară în care nu au fost comise acte teroriste şi activităţile de
finanţare desfăşurate într-o ţară în care asemenea acte au fost comise.
Donaţiile şi finanţarea provenită de la persoane fizice. Indivizi bogaţi care fac
sau nu parte din vreo organizaţie teroristă participă la finanţarea activităţilor teroriste,
suportând în întregime sau doar parţial cheltuielile respectivei grupări sau organizaţii.
Ridicarea în mod direct a banilor prin intermediul activităţilor „generatoare de
venituri”. Conform surselor GAFI, o parte dintre resursele pe care le obţin teroriştii sunt
percepute ca legitime. USDS consideră ca un element demn de luat în considerare
provenienţa surselor de finanţare a activităţilor teroriştilor: de la firme sau de la
antreprize comerciale legale.
Veniturile provenite de la organizaţii umanitare şi de la asociaţii de caritate.
Datorită credinţei lor religioase, membrilor unei comunităţi li se solicită donarea unei
părţi din veniturile personale pentru educaţie, îngrijiri medicale sau cumpărarea de
medicamente pentru cei care au nevoie, dar nu dispun de resurse financiare, în asemenea
situaţii, o parte dintre fondurile strânse în scopuri umanitare sunt deturnate pentru
susţinerea activităţilor teroriste. De fapt, organizaţiile religioase şi de ajutorare fac parte
dintr-o categorie mai cuprinzătoare, calificată de GAFI drept categoria organizaţiilor cu
scop nelucrativ (asociaţiile, fundaţiile şi comitetele de colectare a fondurilor, organisme
de servicii locale, antreprize de interes public, organisme constituite în societăţi anonime
şi instituţii publice de binefacere). Acestea sunt de mai multe tipuri şi sunt capabile să se
adapteze la ţările sau la regiunile în care se instalează dintr-o multitudine de motive.
Motivele pentru care aceste organisme colectează fondurile sunt variate: caritabile,
religioase, culturale, educative, sociale etc.
În materie de finanţare a activităţilor teroriste este dificil de făcut o diferenţiere
între organismele cu scop nelucrativ, care sunt utile teroriştilor, şi cele care au fost
înfiinţate într-adevăr în scopul declarat.
Strângerea cotizaţiilor şi/sau a taxelor de înscriere, cum ar fi vânzarea carnetelor
de membru al diferitelor organizaţii. Vânzarea anumitor publicaţii, aici putând fi vorba
despre vânzarea unor materiale de propagandă.
Turneele de desfăşurare a unor conferinţe, manifestări culturale şi sociale. În
Canada, de exemplu, asemenea adunări au permis Tigrilor tamouli să-şi cunoască
programul şi să strângă fonduri.
Solicitarea adresată unei comunităţi vizate. Adesea înfricoşaţi de ameninţări sau
de teama represaliilor, o parte dintre membrii unei etnii aflate în exil sunt constrânşi să
contribuie la susţinerea cauzelor teroriste. Contribuţiile pot fi, la fel de bine, şi voluntare.
Încă de la începutul anilor '90, grupările teroriste depind din ce în ce mai mult de
donaţiile făcute de asociaţiile civice şi profesionale.

C. Sursele ilegale
Activităţile criminale care se aseamănă cu cele ale organizaţiilor criminale;
putem aminti la această categorie, printre altele, recurgerea la traficul de stupefiante şi la
falsificarea de monedă. Aceasta din urmă constituie, într-adevăr, cel mai bun mijloc de
finanţare a traficului de droguri şi a terorismului.
Răpirile de persoane şi extorcările; recompensele plătite pentru eliberarea
ostaticilor, precum şi fondurile extorcate de la firme sau de la persoane fizice constituie o
importantă sursă de finanţare pentru terorişti, garantând o resursă de venituri regulată.
Activităţile de contrabandă la scară largă; este binecunoscut faptul că
organizaţiile teroriste obţin o parte din fonduri din traficul cu diamante şi alte pietre
preţioase.
Diferite tipuri de fraude; operaţiunile frauduloase prin intermediul cardurilor
bancare constituie frecvent modalitatea prin care organizaţiile teroriste obţin venituri.
Diverse forme de furturi, de spargeri etc; cele mai bune exemple la această
categorie le reprezintă furturile de automobile şi jafurile armate.
Legătura dintre sursele de finanţare a terorismului şi zonele de operare ale unei
grupări în urma studierii materialelor recente referitoare la tendinţele terorismului, pare
pertinentă analizarea următoarelor trei aspecte:
- fiecare grupare teroristă studiată are moduri de operare specifice;
- sursele lor de finanţare nu sunt fixate în timp şi spaţiu, ci, dimpotrivă,
fluctuează şi variază;
După cum s-a mai menţionat anterior, pentru a înţelege în întreaga sa
complexitate problema finanţării activităţilor teroriste, este necesară diferenţierea dintre
ţările în care o grupare îşi comite actele de terorism („zone de activitate primare”) şi ţările
în care nu le comite şi în care se limitează să desfăşoare doar activităţi de susţinere („zone
de activitate secundare”). Pentru multe dintre grupările internaţionale, Canada, de
exemplu, se situează în cea de-a doua categorie: acest stat este un spaţiu comercial ales şi
utilizat datorită poziţiei sale geografice strategice, în care gruparea nu comite acte de
terorism, evitând astfel să atragă atenţia autorităţilor asupra sa. A se deda la activităţi de
finanţare prea vizibil ilegale ar fi o imprudenţă. Cele mai multe forme ilegale de finanţare
de mare eficienţă sunt utilizate în locuri în care gruparea teroristă este deja o ţintă pentru
autorităţi şi în locuri în care acestea din urmă s-au dovedit a fi neputincioase, atât faţă de
criminalitate, cât şi faţă de terorism. Se pare că există o stranie similitudine între
geografia mişcărilor teroriste şi cea a traficului de droguri pe scară largă.
De asemenea, există cazuri în care activităţile ilegale de finanţare şi actele de
terorism se consolidează reciproc: activităţile ilegale de finanţare permit comiterea
actelor de terorism şi acestea din urmă permit continuarea activităţilor ilegale de
finanţare.
Un element esenţial al oricărui act de terorism îl constituie şi difuzarea masivă a
informaţiilor despre actele comise, încercarea de a i se face un maximum de publicitate.
Ar fi interesant de ştiut până la ce punct şi în ce manieră se preocupă grupările teroriste
pentru a-şi crea reputaţia în zonele primare, dar şi în zonele secundare, unde încearcă
adesea să-şi construiască o imagine acceptabilă din punct de vedere politic, şi anume
aceea de grupare oprimată.
Căutarea legitimităţii acţiunilor iniţiate într-o ţară anume confirmă faptul că în
materie de terorism, graniţa dintre dreptate şi nedreptate este o chestiune de interpretare:
„jihadul este ceva legal atunci când lupţi împotriva nedreptăţii, atunci când lupţi pentru o
cauză dreaptă, pentru eliberarea ţării” (prinţul Saoud al-Faisal). Încercarea teroriştilor de
a obţine şi/sau de a li se confirma un statut politic, cultural, religios sau economic,
precum şi încercarea lor de a-şi însuşi un teritoriu, real sau simbolic, demonstrează faptul
că în ceea ce priveşte explicarea terorismului nu pot fi scăpate din vedere şi unele aspecte
referitoare la mişcarea popoarelor, la religiile lor şi la culturile lor diferite. Urmărind
rutele tradiţionale, ancestrale, istorice parcurse de grupările teroriste, se poate deduce
faptul că sursele de finanţare ale unei anumite grupări contribuie la identitatea pe care
aceasta încearcă să o dobândească şi să şi-o proiecteze în exterior.
Astfel, din punctul de vedere al teroriştilor, acţiunile comise de ei în încercarea de
a-şi face dreptate sunt susceptibile de a îmbrăca o altă semnificaţie, un alt sens, o altă
denumire faţă de cele atribuite de Occident. Ceea ce este considerat de unii, într-un
context mondial, drept o formă de extorcare, poate fi foarte uşor, în contextul
redobândirii unui spaţiu ancestral, cultural, politic, religios sau economic, să fie redefinit
în termeni de practici religioase. De exemplu, conform anumitor principii ale Islamului,
membrii unei comunităţi trebuie să doneze o parte din veniturile personale pentru
educaţie, pentru îngrijirea bolnavilor etc. De asemenea, ceea ce de unii este considerat
,,răscumpărare” poate fi reinterpretat de alţii ca un mijloc de a face cunoscut străinilor sau
celor care nu sunt membri ai comunităţii respective, că pe acel teritoriu se aplică anumite
legi şi cutume necunoscute lor.
Dacă ceea ce caută teroriştii este legitimitatea actelor lor, a revendicărilor lor,
precum şi a prezenţei lor într-un spaţiu dat, trebuie menţionat faptul că problemele
identificate la nivel naţional se regăsesc amplificate la nivel internaţional unde, din cauza
numărului foarte mare de participanţi, totul pare foarte complicat, în realitate, nu trebuie
subestimate dificultăţile pe care le presupune concilierea diferitelor jurisdicţii. Astfel,
diversitatea interpretărilor influenţează aplicarea legilor de către participanţii la lupta
împotriva terorismului. Mai mult decât atât, confuzia care domneşte în ceea ce priveşte
tradiţiile şi culturile, precum şi reticenţa unora dintre ţări în a împărtăşi informaţii de
natură confidenţială minează adesea eforturile întreprinse.
La final de analiză mai trebuie menţionat şi faptul că atât disparitatea resurselor
de care dispun statele, cât şi situaţiile geopolitice atât de diferite îi determină pe
observatori să fie oarecum sceptici şi să afirme că în materie de cooperare între ţări şi,
mai precis în ceea ce priveşte lupta împotriva finanţării activităţilor teroriste, mai sunt
încă multe de făcut.

D. Strategii complementare de finanţare a actelor teroriste


În materie de finanţare a actelor teroriste, este important să se ţină cont atât de
acţiunile individuale, cât şi de cele desfăşurate la nivel de grup. Astfel, numeroase
activităţi duse la bun sfârşit de grupări pot fi complementare, în timp ce altele
demonstrează existenţa anumitor conflicte de interese personale cu cele ale grupului. Fără
îndoială, atunci când este vorba despre desfăşurarea unor activităţi care au legătură cu
consolidarea identităţii grupului, acţiuni comunitare sau acţiuni economice, sau chiar cu
punerea pe picioare a unor instituţii şcolare, membrii unei organizaţii teroriste încearcă,
în general, să-şi reafirme în mod simbolic sprijinul faţă de cauza respectivă, demonstrând
că aspiraţiile lor personale coincid cu convingerile religioase ale acelui grup.
În această ordine de idei, există anumite activităţi convenţionale care pot servi
strategiilor teroriste:
- şcolile etnice/culturale. Anumite diaspore, destul de importante şi de bine
organizate sunt în măsură să fondeze şcoli pentru copiii grupului lor extins şi, astfel, să îi
înveţe limba, obiceiurile, tradiţiile poporului din care provin. Atunci când este cazul,
aceste şcoli favorizează şi angajarea unora dintre membrii comunităţii;
- activităţile comunitare care ţintesc o etnie specifică. Manifestări, reuniuni
care vizează respectiva comunitate sunt organizate cu regularitate, în timpul acestor
adunări, liderii ţin discursuri şi prin intermediul standurilor de informare se asigură că
mesajul politic ajunge la public. La nevoie, se procedează şi la vânzarea de suveniruri
în culorile organizaţiei care patronează evenimentul;
- complexele religioase sau moscheile. Apartenenţa membrilor la aceeaşi religie
favorizează reuniunea, comuniunea şi stabilirea idealurilor comune şi a mijloacelor care
trebuie adoptate pentru a le materializa. Strângerea de fonduri se organizează pe baza
obiceiurilor religioase. Sumele colectate sunt destinate îngrijirii bolnavilor şi operelor de
binefacere;
Băncile sau sistemele neoficiale de transferare de fonduri constituie mijloace
eficiente de distribuire a banilor către indivizi sau către familiile lor, în ţara în care se află
sau în ţara de origine, în absenţa unor dovezi scrise, autorităţile nu sunt în măsură să
precizeze traseul parcurs de fonduri şi, cu atât mai puţin, să identifice destinatarii.
Legăturile dintre strategiile de finanţare a activităţilor teroriste şi zonele de
activitate secundare se reflectă în aceea că activităţile de finanţare a unei grupări teroriste
desfăşurate într-o ţară gazdă servesc atingerii unei multitudini de scopuri care au legătură
cu logica operaţională a grupării în cauză. Astfel, pentru un membru al unei grupări
teroriste, pe lângă posibilitatea de a participa la strângerea de fonduri în vederea comiterii
actelor teroriste, faptul că trăieşte într-o ţară gazdă îi poate servi diverselor funcţii
complementare.
III.2. Corelaţii ale infracţiunii de finanţare a actelor de terorism cu alte tipuri
de infracţiuni
A. Traficul ilicit de droguri
În prezent sunt conştientizate cu acuitate efectele acestui fenomen datorită
amplorii deosebite pe care a înregistrat-o, amprenta negativă lăsată pe dezvoltarea
normală a omenirii fiind factorul hotărâtor pentru care omenirea luptă împotriva traficului
şi consumului ilicit de droguri.
Consumul de droguri a apărut odată cu existenţa omului ca fiinţă raţională. Deşi aceste
substanţe prezintă încă un punct de atracţie pentru cercetători din punct de vedere
ştiinţific, ele reclamă şi o schemă de măsuri pentru combaterea traficului lor ilicit, măsuri
care nu-şi ating scopul urmărit decât într-o mică măsură, încălcările legii în acest
domeniu şi gravitatea faptelor şi a consecinţelor mediate şi imediate pe care le produce
fiind una foarte mare.
Legea care reglementează în prezent acest domeniu în România este Legea nr.
143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Traficul ilicit de droguri, fenomenul spălării banilor şi finanţării terorismului


Aşa cum s-a mai arătat, fenomenul spălării banilor, la începutul recunoaşterii
sale exprese, a fost legat doar de domeniul traficului de droguri.
Astfel, punctul de referinţă în procesul de reglementare pe plan internaţional a
concepţiei de luptă împotriva spălării banilor proveniţi din activităţi criminale îl
constituie „Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope”, adoptată la 19.12.1988 la Viena, care a definit pentru prima data
termenul de spălare a banilor şi care a prevăzut ca infracţiune generatoare doar traficul de
droguri.
În mod firesc, ulterior s-au recunoscut şi alte interconexiuni ale spălării banilor,
dar această primă formă subliniază în mod foarte clar legătura strânsă dintre aceasta şi
traficul de droguri.
Conform unor studii, s-a constatat că sumele care sunt produs al criminalităţii
se ridică anual la 1.000 de milioane de dolari, dintre care între 300 până la 500 de
milioane sunt obţinuţi din traficul de droguri.
Este, deci, vorba despre sume uriaşe care provin din acest gen de trafic şi care
pentru a putea fi păstrate trebuie investite în afaceri legale pentru a fi spălate, creându-li-
se o aparenţă licită. În acest fel se stabileşte o legătură obligatorie între traficul de droguri
şi infracţiunea de spălare a banilor, cele două fiind într-o reală simbioză.
De altfel, şi la nivel internaţional s-a recunoscut că gravitatea fiecăruia dintre
cele două fenomene şi a legăturii dintre ele este suficient de mare încât să justifice luarea
unor măsuri speciale de reprimare a lor.
Sunt indicate, în acest sens, câteva căi de îmbunătăţire a cooperării
internaţionale în domeniul combaterii traficului de droguri, a spălării banilor şi finanţării
terorismului. Între acestea se numără: cooperarea judiciară în materie penală, cooperarea
prin armonizarea politicilor criminale din diferite state, cooperarea poliţienească
interstatală şi cooperarea dintre organele de executare a sancţiunilor stabilite prin hotărâri
definitive de condamnare.
Între acestea, se apreciază că un rol deosebit îl are cooperarea poliţienească
interstatală, domeniu în care s-au înregistrat foarte mari progrese şi care este foarte
promiţător, din mai multe considerente. În primul rând, criminalitatea modernă este din
ce în ce mai mult transfrontalieră, deci internaţională, iar frontiera naţională care este
foarte uşor de trecut pentru cel care comite o infracţiune este imposibil de depăşit de către
organele judiciare. În al doilea rând, evoluţia sistemelor naţionale de procedură penală şi
de organizare judiciară face, în numeroase cazuri, ca funcţiile conferite altădată
judecătorului să revină în prezent poliţiei. În al treilea rând, experienţa de cooperare
poliţienească din statele federale este una fericită, drept pentru care ea poate fi transpusă
şi la nivel internaţional.
În acelaşi timp, s-a observat că în domeniul combaterii internaţionale a traficului
de droguri şi a spălării banilor, atunci când se stabileşte strategia de urmat, trebuie să se
ţină cont şi de anumite obstacole care pot apărea. Aceste obstacole sunt localizate la
diferite nivele. La nivel politic acestea constau în principiul suveranităţii care nu acceptă
nicio ingerinţă în afacerile interne ale statelor, sau în inexistenţa unei convenţii de
cooperare judiciară între statele implicate. O altă categorie de impedimente este cea care
ţine de dreptul constituţional, în care se includ, de exemplu, dreptul la azil acordat unei
persoane.
O atenţie deosebită este acordată secretului bancar care este identificat a
reprezenta o piedică foarte serioasă în calea creării unei strategii eficiente de reprimare a
spălării banilor rezultaţi din traficul de droguri. Situaţia este cu atât mai gravă în statele în
care acest tip de secrete face parte din interesele esenţiale ale ţării, aşa cum se întâmplă,
de exemplu în Elveţia, pentru a alege cel mai cunoscut caz. Este admis că este foarte greu
să se obţină renunţarea la tradiţia respectării cu stricteţe a secretului bancar, mai ales în
condiţiile în care nu se poate găsi o cale de contrabalansare a pierderilor economice pe
care aceasta ar ocaziona-o, dar ea este recomandabilă pentru că instituţia secretului
bancar este manipulată de crima organizată şi de delicvenţii individuali, mari şi mici,
pentru a spăla capitaluri considerabile şi pentru a sustrage fiscalităţii sume importante.

B. Corupţia, spălarea banilor şi finanţare a terorismului


Funcţionarii publici, funcţionarii şi alte persoane care exercită servicii de interes
public obţin importante sume de bani din acte de corupţie, în sensul său cel mai larg, care
include faptele de corupţie propriu-zise, dar şi actele asimilate faptelor de corupţie.
Pentru ca cel care realizează aceste venituri ilicite să se poată bucura de ele, este necesară
o operaţiune de disimulare a provenienţei ilicite a acestora, fiind deci supuse în mod
obligatoriu unor operaţiuni de albire.
De altfel, şi legea specială care guvernează domeniul prevenirii şi combaterii
faptelor de corupţie, Legea nr. 78/2000, în enumerarea infracţiunilor care pot avea
legături cu faptele de corupţie şi cu cele asimilate corupţiei, la art. 17 face menţiunea la
litera e) şi despre infracţiunea spălare a banilor, făcându-se trimitere chiar la Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi finanţarea terorismului.
Astfel, admiţând expres posibilitatea existenţei unei legături între corupţie şi spălare a
banilor, Legea nr. 78/2000 stabileşte că atunci când banii, bunurile sau alte valori care
sunt supuse procesului de spălare provin din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau a
uneia asimilate corupţiei ea capătă un plus de gravitate, fiind sancţionată ca atare,
maximul său special prevăzut de art. 23 din Legea nr. 656/2002 se majorează cu trei ani.
În caz concret, s-a constatat că un cetăţean român, funcţionar public al
administraţiei centrale, a încasat într-un cont bancar deschis în România suma de 2
milioane dolari din străinătate, cu menţiunea că banii constituie comision conform
contractului secret.
În urma unor verificări, s-a constatat că suma respectivă era de fapt un comision
ilicit promis anterior pentru intermedierea de către funcţionar a unui contract în valoare
de 300 milioane dolari dintre o societate din ţara respectivă şi o societate cu capital de
stat din România. După primirea sumei de bani funcţionarul a retras o parte din numerar
şi a constituit depozite bancare mai mici. Ulterior, depozitele au fost lichidate înainte de
termen şi au fost cumpărate titluri de stat.
Titlurile de stat au fost apoi vândute, iar banii au fost folosiţi la constituirea unui
alt depozit bancar, la achiziţionarea unui autoturism şi la creditarea unei societăţi la care
funcţionarul era acţionar. Societatea creditată s-a dovedit a fi un magazin de lux care a
constituit paravanul pentru spălarea unei părţi din suma primită ca mită.
După cum se observă, pentru disimularea provenienţei ilicite a sumei de bani ce a
constituit obiectul luării de mită, s-a procedat la efectuarea unor operaţiuni de spălare a
acestei sume, infracţiunea de spălare a banilor astfel comisă fiind mai gravă, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 78/2000.

C. Infracţiunile privind piaţa de capital, spălarea banilor şi finanţarea actelor


de terorism
Dat fiind caracterul fluctuant al valorii de tranzacţionare a titlurilor financiare de
valoare în cadrul pieţei de capital, şi a posibilităţii de manipulare artificială a acesteia,
pieţele reglementate au intrat în atenţia celor interesaţi să disimuleze provenienţa ilicită a
unor capitaluri.
Conştientizându-se această realitate, Ghidul de tranzacţii suspecte a stabilit câţiva indici
de anomalie pentru agenţiile de brokeraj sau societăţi de valori mobiliare, adică unii
dintre operatorii de pe piaţa de capital.
Aceşti indici au în vedere şi pot consta în:
- efectuarea de tranzacţii cu sume ce nu par a fi conforme cu profilul clientului
sau cu capacităţile cunoscute de a obţine venituri sau cu obiectul său de activitate;
- constatarea împrejurării că în unele conturi se depun sume mari în numerar sau
că prin ele se operează cumpărări frecvente de instrumente financiare plătite cu sume
mari în numerar sau cu sume divizate în mod nejustificat în limita obligaţiei de raportare
stabilită la 15.000 de EURO;
- comercializarea de instrumente financiare, când tranzacţiile nu sunt
direcţionate în şi din contul curent al clientului (instrumentele financiare sunt prezentate
la încasare/răscumpărare contra numerar; cumpărarea de instrumente financiare se face
fără ca banii să fi tranzitat contul curent al clientului; vânzarea totală sau parţială a
instrumentelor financiare deţinute cu transferul sumelor încasate către o instituţie
financiară, alta decât cea specificată în contract; transferul sumelor în favoarea unor alte
persoane, altele decât cele în numele cărora au fost emise respectivele instrumente, sau în
favoarea unor persoane care au fost consemnate ca solidare cu proprietarul doar în
ultimele luni de executare a contractului de investiţii);
- utilizarea anormală a conturilor prin care se tranzacţionează valori mobiliare
(achiziţionarea şi vânzarea unei valori mobiliare fără vreun scop clar, în circumstanţe în
care par a fi neobişnuite şi nu par a avea legătură cu investiţia sau cu diversificarea
gradului de risc; tranzacţii care nu se desfăşoară în practica normală pe piaţa pe care
respectiva persoană acţionează, în special atunci când sumele în numerar au fost deja
transferate şi/sau cecurile respective sunt pe numele unor terţi; comercializarea de
instrumente financiare nedistribuite printr-o gamă largă publicului care se repetă la
diferite intervale de timp şi implică sume mari, în special cât statele sunt în afara Uniunii
Europene sau a OECD; utilizarea contului doar pentru un număr limitat de tranzacţii,
celelalte fiind transferate în alte conturi; conturi inactive în trecut care devin brusc active;
transferurile de sume către instituţii bancare diferite, din ţări diferite etc.);
- înregistrarea comună de persoane în contracte care implică instrumente
financiare şi/sau schimbarea identităţii persoanelor care au dreptul de a dispune de
conturi fără vreun motiv aparent (solicitarea de divizare a investiţiei în câteva tranzacţii
de acelaşi tip înregistrate în comun pe numele mai multor persoane fără a justifica
divizarea riscului sau diversificarea portofoliului; deschiderea unor conturi comune sau
contracte privind instrumente financiare de către aceeaşi persoană împreună cu alte
persoane; schimbările frecvente ale persoanelor menţionate în contractele care au ca
obiect instrumentele financiare sau schimbarea acestora atunci când instrumentele
financiare sunt vândute);
- tranzacţii implicând jurisdicţii străine (un client prezentat de către sucursala
unei bănci străine sau un alt client, atunci când şi clientul şi cel care l-a prezentat sunt
dintr-o ţară cu activitate intensă în domeniul traficului de droguri; tranzacţii care
traversează mai multe jurisdicţii);
- tranzacţii ce implică părţi neidentificate (un client – persoană fizică – ce îşi
dovedeşte cu dificultate identitatea şi care este reţinut în a furniza detalii privind
tranzacţiile pe care le efectuează; un client – persoană juridică – unde există dificultăţi în
obţinerea extraselor de cont sau a altor documente relevante privind identificarea
societăţii, conturile bancare, structura acţionariatului; încasări efectuate cu cecuri emise
de terţe părţi sau cu cecuri care au semnături multiple etc.).
În cazul în care se constată existenţa unora dintre aceşti indici de anomalie
societăţile de tranzacţionare sunt obligate să sesizeze Oficiul Naţional pentru Prevenirea
şi Combaterea Spălării Banilor, în modurile arătate de Legea nr. 656/2002.
IV. COMBATEREA FINANŢĂRII TERORISMULUI ŞI
SPĂLĂRII BANILOR

IV.1. Prevederi legale naţionale


În România, prevenirea şi combaterea spălării banilor, terorismului şi finanţării
terorismului se face in conformitate cu dispoziţiile generale din Codul penal şi Codul de
procedură penala, precum şi în conformitate cu dispoziţiile speciale prevăzute de:
- Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si combaterea spălării banilor,
menţionata mai sus;
- Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului;
- Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalităţii organizate;
- Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, detectarea si pedepsirea faptelor de
corupţie în România;
- Legea bancara nr. 58/1998;
- H.G.nr.479/2002 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor.
Trebuie menţionat doar câteva aspecte esenţiale ale activităţii de combatere a
spălării banilor, prevăzute de Legea nr. 656/2002.
Potrivit art.3 din actul normativ precizat, de îndată ce salariatul unei persoane
juridice sau una dintre persoanele fizice cu obligaţii in acest sens are suspiciuni că o
operaţiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor sau finanţarea actelor
de terorism, va informa persoana desemnată, care va sesiza imediat Oficiul Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (alin.1).
In acelaşi text de lege se precizează că Banca Naţională a României, Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare sau Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va informa
de îndată Oficiul cu privire la autorizarea ori refuzul autorizării operaţiunilor prevăzute la
art. 28 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului,
comunicând şi motivul pentru care s-a dispus soluţia respectivă.
Dacă Oficiul consideră necesar, poate dispune, motivat, suspendarea efectuării
operaţiunii pe o perioadă de 3 zile lucrătoare. Suma pentru care s-a dispus suspendarea
operaţiunii rămâne blocată în contul titularului până la expirarea perioadei pentru care s-a
dispus suspendarea sau, după caz, până la dispunerea altei măsuri de către Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tot Oficiul poate solicita Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă se consideră că perioada de 3 zile lucrătoare nu
este suficientă, prelungirea suspendării efectuării operaţiunii cu cel mult 4 zile lucrătoare.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate autoriza o singură dată
prelungirea solicitată sau, după caz, poate dispune încetarea suspendării operaţiunii.
La alin. (4) se precizează că Oficiul trebuie să comunice persoanelor
desemnate, în termen de 24 de ore, decizia de suspendare a efectuării operaţiunii ori,
după caz, măsura prelungirii acesteia, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă
de Justiţie.
Dacă Oficiul nu a făcut comunicarea în termenul prevăzut la alin. (4), aceleaşi
persoane autorizate vor putea efectua operaţiunea.
Persoanele autorizate de aceasta lege6 au obligaţia de a raporta Oficiului, în cel
mult 24 de ore, efectuarea operaţiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror
limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se
realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele.
Aceste prevederi se aplică şi transferurilor externe în şi din conturi pentru sume
a căror limită minimă este echivalentul în lei a 15.000 euro.

6
Persoanele prevăzute la art. 8, alin. (1), respectiv:
“ a)băncile, sucursalele băncilor străine, instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor
de credit străine;
b)instituţiile financiare, cum sunt: fonduri de investiţii, societăţi de investiţii, societăţi de administrare a
investiţiilor, societăţi de depozitare, de custodie, societăţi de servicii de investiţii financiare, fonduri de
pensii şi alte asemenea fonduri, care îndeplinesc următoarele operaţiuni: creditarea, incluzând creditul de
consum, creditul ipotecar, factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul
financiar, operaţiuni de plăţi, emiterea şi administrarea unor mijloace de plată, cărţi de credit, cecuri de
călătorie şi altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente,
tranzacţii pe cont propriu sau în contul clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cecuri,
ordine de plată, certificate de depozite, schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare
legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acţiuni şi
oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanţă acordată întreprinderilor în probleme de
structură a capitalului, strategia industrială, consultanţă şi servicii în domeniul fuziunilor şi al achiziţiilor
de întreprinderi, intermedierea pe pieţele interbancare, administrarea de portofolii şi consultanţă în acest
domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor
financiare străine;
c)societăţile de asigurări şi reasigurări, precum şi sucursalele din România ale societăţilor de asigurări
şi reasigurări străine;
d)agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări de obiecte
de artă, metale şi pietre preţioase, dealeri, turism, prestări de servicii şi orice alte activităţi similare care
implică punerea în circulaţie a valorilor;
e)auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală, contabilă ori financiar-bancară;
e 1) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care
acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori
vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea
instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau administrarea de conturi
bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor
necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea
ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor
structuri similare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar
ori vizând bunuri imobile;
f)persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
g)oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei sau în
valută;
h)agenţii imobiliari;
i)Trezoreria Statului şi autorităţile vamale;
j)casele de schimb valutar;
j 1) asociaţiile şi fundaţiile.
k)orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte şi fapte săvârşite în afara sistemului financiar-
bancar.”
Având în vedere existenţa şi gravitatea fenomenelor infracţionale prezentate,
legăturile şi tendinţele lor, instituţiile abilitate în contracararea crimei organizate vor
trebui să coopereze cu cele specializate în antiterorism, întrucât orice reţea criminală care
a fost identificată va trebui să fie evaluată şi din punct de vedere al posibilităţii ca aceasta
să fie o structură internă a unei grupări teroriste7. Evoluţiile dintre reţelele crimei
organizate transnaţionale şi grupările teroriste, în contextul accelerării procesului de
globalizare, demonstrează faptul că ameninţările identificate la adresa securităţii statelor
democratice nu trebuie privite drept fenomene de sine stătătoare, deoarece acestea se afla
într-o continuă schimbare şi că trăsăturile entităţilor din afara legii, motivaţiile lor şi
tacticile aplicate se schimbă în timp, acomodându-se rapid la evoluţiile vieţii
internaţionale în toate sferele de activitate.

IV. 2. Prevederi internaţionale


GAFI a susţinut o sesiune specială la Washington in data de 29 Octombrie 2001
şi a decis să-şi extindă mandatul la lupta împotriva finanţării terorismului. Grupul a
adoptat 8 Recomandări în vederea stopării organizaţiilor teroriste în obţinerea şi
transferul fondurilor pentru activităţile lor criminale. Asemenea recomandări reprezintă
noile standarde internaţionale de luptă împotriva terorismului. Acordul asupra
Recomandărilor Speciale obligă membri GAFI la:
- Luarea imediata de paşi pentru ratificarea si implementarea instrumentelor
ONU;
- Incriminarea finanţării terorismului, a actelor şi organizaţiilor teroriste;
- Blocarea şi confiscarea activelor teroriste;
- Raportarea tranzacţiilor suspecte având legătură cu terorismul;
- Furnizarea de asistenţă extinsă posibilă autorităţilor de aplicare a legii şi de
reglementare din alte ţări pentru investigarea finanţării terorismului;
- Impunerea cerinţelor de combatere a spălării banilor către sistemele de
transmitere rapidă a banilor;
- Întărirea măsurilor de identificare a clientului la transferurile prin swift
interne şi internaţionale;

7
E. Hedeşiu, op. cit., p.196
- Asigurarea ca entităţile, în special, organizaţiile non-profit, nu pot fi utilizate
în scopul finanţării terorismului.
Nu în cele din urmă, GAFI a extins invitaţia lumii întregi să ia parte la acest
proces în aceleaşi condiţii cu membrii GAFI, subliniind importanţa cooperării „globale”
în acest domeniu. O recomandare suplimentară, “Recomandarea Specială IX”, privind
transportul de numerar prin curieri, a fost adoptata pe data de 22 Octombrie 2004.
Practici adoptate de GAFI
GAFI a indicat un set de “practici” referitoare la blocarea activelor teroriste,
combaterea abuzului utilizării sistemelor de transmitere rapidă de bani şi al organizaţiilor
non-profit.
- Blocarea activelor teroriste
- Furnizarea accesului la fondurile sau alte valori blocate, în anumite
circumstanţe
- Stabilirea unor proceduri efective pentru a facilita comunicarea, cooperarea
şi colaborarea între agenţiile guvernamentale şi entităţile implicate, daca este necesar,
pe parcursul procesului de nominalizare
- Dezvoltarea unui proces pentru instituţiile financiare de comunicare a
informaţiilor referitoare la blocarea fondurilor sau a altor valori (nume, conturi, sume)
către autorităţile competente sau judecătoreşti
- Identificarea şi preluarea problemelor de către serviciile de informaţii,
autorităţile de aplicare a legii, sectorul privat şi sistemele legale care apar din
transmiterea de informaţii sensibile cu privire la blocarea fondurilor sau altor valori
având legătură cu terorismul
- Dezvoltarea unui proces de listare făcut public pentru a lua in considerare
orice noi argumente sau evidente care pot duce la negarea blocării fondurilor sau a
altor valori şi dezvoltarea procedurilor pentru revizuirea, în consecinţa, a unei acţiuni
de blocare după prezentarea unei asemenea informaţii
- Dezvoltarea procedurilor care sa asigure faptul ca exista prevederi legale
care interzic transmiterea publica a informaţiilor sensibile;
Începând cu 11 septembrie, Reglementările Consiliului Uniunii Europene un
impus crearea unor liste, anexate la aceste documente, care impun blocarea tuturor
bunurilor persoanelor fizice si juridice având legătura cu talibanii şi alte organizaţii
teroriste, au circulat în toate ţările implicate în lupta împotriva acestei infracţiuni. Astfel,
există:
Liste publice
Complementare la listele anexate Reglementarilor Consiliului Uniunii
Europene, câteva liste au fost emise luându-se în considerare indicaţiile Comitetului de la
Basel al Reglementatorilor Bancari, Biroului Trezoreriei SUA pentru Controlul Bunurilor
Cetăţenilor Străini (OFAC), Biroului Federal de Investigaţii al SUA (FBI), şi Unităţii de
Informaţii Financiare a SUA (FINCEN).
Liste care nu sunt făcute publice
Într-un număr de ţări, investigatorii au implicat FIU - ul din tara respectiva în
analiza financiară a câtorva cazuri, în scopul certificării dacă relaţiile de afaceri dintr-un
sector financiar local ar putea fi legate de persoane şi entităţi în curs de investigaţie.
Trebuie să menţionăm că judecătorii au autorizat, în majoritatea cazurilor, FIU - ul sa
divulge lista persoanelor fizice şi juridice implicate în proceduri judiciare. În fiecare stat,
listele au circulat la instituţiile financiare prin intermediul asociaţiilor profesionale.
A treia categorie de liste
În cazul persoanelor sau entităţilor care nu se află pe nici una dintre liste, în
câteva ţări acestea au fost grupate în aşa-zisă categorie a persoanelor fizice şi juridice
„raportate cu posibile legături cu activităţile teroriste”. În acest context, motivele de
raportare pot depinde de diverse elemente. Exemplele cele mai comune sunt următoarele:
datele personale ale persoanelor raportate coincid parţial cu numele incluse pe liste,
persoana fizică sau juridică raportată apare a fi în legătura de afaceri cu persoanele
incluse in liste; persoana fizică sau juridica raportată au fost legate de activităţi teroriste
de către mass-media.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND COMBATEREA
FINANŢĂRII TERORISMULUI

Criminalitatea afacerilor transformă şi afectează toate valorile care reprezintă


substanţa moralei publice indispensabile oricărei societăţi, încrederea oamenilor în
valorile autentice fiind zdruncinată de dimensiunea profiturilor ilicite şi de nepedepsirea
celor care au acumulat averi din activităţi criminale.
Organizaţiile criminale evoluează de cele mai multe ori în relaţie directă cu
economia. Principala forţă a organizaţiilor criminale, astăzi din ce în ce mai flexibile,
reactive şi capabile să se integreze într-o economie globalizată, nu constă în creativitatea
lor în sensul propriu al cuvântului, ci în capacitatea pe care o au de a se adapta şi integra
în economia legală.
Stoparea eficientă a fraudei şi a spălării de bani care au drept scop finanţarea
terorismului, ca formă specială a crimei organizate şi ca parte componentă a activităţilor
grupărilor de crimă organizată, al cărei scop final este legalizarea veniturilor obţinute în
mod ilicit şi integrarea lor în circuitele financiare legale, nu poate fi asigurată prin acţiuni
unilaterale de întărire a normelor de drept penal sau a oricărui tip de regulamente.
Amploarea fenomenului necesită un sistem complex de măsuri şi o cooperare
interinstituţională a tuturor actorilor implicaţi în prevenirea şi combaterea acestuia.
Astfel, fenomenul de finanţare a actelor de terorism valorifică oportunităţile
oferite de economia oficială, prin exploatarea inconsistenţelor instituţionale şi a
deficienţelor la nivelul managementului guvernamental. Deoarece fenomenul în sine îşi
are geneza în activităţile necontabilizate, putem spune că aria de acţiune maximizează
disfuncţionalităţile şi incertitudinile de la nivelul economiei oficiale.
Frauda fiscală şi frauda financiară, alături de spălarea banilor şi finanţarea
terorismului, sunt fenomene care reprezintă ameninţări internaţionale la adresa economiei
mondiale şi a instituţiilor angrenate în combaterea economiei subterane, iar prevenirea şi
sancţionarea fenomenelor este marea provocare adresată acestor instituţii la începutul
secolului XXI.
Consolidarea cooperării inter-instituţionale între agenţiile de aplicare a legii,
abilitate în prevenirea şi combaterea fenomenului, este esenţială pentru succesul
acţiunilor îndreptate împotriva formelor de infracţionalitate în domeniul afacerilor,
concomitent însă cu implementarea unui sistem informatic complex, care să permită
identificarea în timp util a tranzacţiilor suspecte de spălare a banilor şi finanţare a actelor
de terorism.
Întrucât serviciile financiare întâmpină dificultăţi în implementarea eficientă a
sistemelor de combatere a fraudei fiscale şi financiare, în general, şi a spălării banilor şi
finanţării terorismului, în special, este necesară o abordare unitară a reglementărilor
internaţionale de combatere a acestor fenomene, Unităţile de Informaţii Financiare din
întreaga lume trebuind să pună accent pe întărirea schimbului de informaţii referitoare la
spălarea banilor, finanţarea actelor de terorism dar şi pe cunoaşterea diferitelor moduri de
funcţionare şi organizare a FIU-urilor precum şi a sistemelor de cooperare la nivel
naţional.
Aproape imediat după atentatele din 11 septembrie, în strategiile de combatere a
actelor de terorism, s-a analizat importanţa mijloacelor financiare de care dispun
organizaţiile teroriste, precum şi puterea financiară a principalului suspect declarat.
Strategii şi analiştii financiari au focalizat obiectivele pe problema circuitelor de
finanţare, a paradisurilor fiscale şi a spălării banilor.
De fapt, pista financiară constituie una din bazele cele mai promiţătoare pentru
investigaţii. Ea implică identificarea instituţiilor financiare şi juridice care, peste tot în
lume, găzduiesc, camuflează, fac să circule şi cheltuiesc fondurile destinate grupurilor
criminale, oricare ar fi provenienţa lor. „Virtualizarea” economiei, caracterul său abstract
şi material furnizează infracţionalitate, inclusiv terorismul.
În timp ce în anii ’70 - ’80, finanţările de tip etatic (Libia, Siria şi Irakul) erau
sursa principală a veniturilor organizaţiilor teroriste, acum sursele sunt mult mai
diversificate. În această privinţă, mai multe tipuri de activităţi criminale sunt, în mod
particular, utilizate pentru finanţarea operaţiunilor teroriste: traficul cu droguri, cu aur şi
de diamante, luarea de ostatici, contrafacerea sau diferite fraude financiare/fiscale,
bancare, informatice etc.
Banii proveniţi din droguri ocupă primul loc. Amintim că programul Naţiunilor
Unite pentru controlul internaţional al drogurilor (PNUCID) estimează că traficul de
droguri s-ar ridica la mai mult de 380 de miliarde de dolari pe an, aproape la fel ca
industria de automobile. Chiar dacă toate aceste sume nu finanţează activităţi teroriste,
ele dau o idee despre importanţa fondurilor de origine ilegală care circulă în economie.
Osama Bin Laden este bănuit că ar fi realizat importante profituri din traficul de opium,
Afghanistanul fiind, unul din cei mai mari producători mondiali de opium.
În plus, comerţul cu diamante, cu aur şi cu alte pietre preţioase joacă un rol
important, în mod egal, în acest domeniu. Ca şi materiale de mare valoare intrinsecă,
metalele preţioase şi pietrele oferă avantaje de disimulare indivizilor care doresc să
ascundă sau să deplaseze valori în afara sistemului financiar tradiţional sau supravegheat.
Acest trafic este astfel foarte apreciat de terorişti pentru că reprezintă resurse uşor de
exploatat, uşor de stocat, uşor de disimulat şi a căror provenienţă e dificil de stabilit. În
anumite locuri, comerţul cu diamante sau cu aur este un circuit esenţial pentru a facilita
activităţile ilegale, precum contrabanda, traficul cu arme, cu narcotice etc.
Minuţiozitatea pregătirii, formarea teroriştilor, planificarea pe etape a
operaţiunilor, existenţa infrastructurilor necesare pentru realizarea planului, eşalonarea
activităţilor pe parcursul lunilor care au precedat acţiunea din 11 septembrie 2001, trimit
către ideea că noţiunea de „crimă organizată” nu mai poate de acum înainte să fie
restrânsă la afacerile obscure şi la tradiţionalele „mafii.
În acelaşi timp, anchetele efectuate cu privire la finanţarea atentatelor din 11
septembrie au scos în evidenţă unele caracteristici care reflectă influenţa finanţării
terorismului prin alte manifestări criminale. De fapt, chiar dacă o parte a fost constituită
fără îndoială prin fonduri reciclate provenite din diferite activităţi criminale care ţin de
marea criminalitate, s-ar părea, în acelaşi timp, că o altă parte, şi poate cea mai
importantă, ar avea o origine cu totul legală.
Din informaţiile prezentate în media, rezultă că organizaţia Al-Quaeda ar fi
beneficiat în mod indirect de donaţii caritabile din partea musulmanilor, adesea fără ştirea
acestora şi în deplină nerespectare a unuia dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, şi anume
obligaţia de caritate. Aceste daruri sunt strânse în mai multe ţări, esenţial musulmane,
pentru cauze religioase sau umanitare prin intermediul ONG-ului sau al moscheelor şi
sunt deturnate în lupta împotriva ţărilor occidentale. Sprijinul adus terorismului de
organismele de caritate a stigmatizat această activitate, discreditând per ansamblu lumea
caritabilă.
Mai mult, gestiunea moscheelor, ca aceea de organizaţie caritabilă, suscită în
mod egal numeroase întrebări şi, mai mult, suscită nelinişti. Aceste moschei reprezintă
pentru majoritatea organizaţiilor teroriste un veritabil sistem economic ce foloseşte sume
mari în jurul practicii Islamului. Plasându-se astfel pe diferite pieţe în plină expansiune,
ca cea alimentară a cărnii Halal, a pelerinajelor sau mai mult acela privind repatrierea
defuncţilor străini către ţara lor de origine, ele generează o adevărată afacere.
Dar aceşti bani nu pot fi folosiţi în mod direct şi deschis în scopuri teroriste. Este
necesar pentru aceştia din urmă să camufleze originea acestor bani pentru a asigura
securitatea donatorilor şi grupurilor care primesc şi fructifică aceste finanţări. Din
această cauză, grupurile teroriste operează cu o „spălare în mod invers” zisă şi
„înnegrire” de către circuitele clasice care servesc spălării. Astfel, contrar spălării, nu este
vorba deci de fonduri de origine criminală, ci de bani curaţi criminalizaţi. Aceste fonduri
devin ilegale prin folosire, prin scopul lor, ceea ce face ca detectarea lor să fie în mod
particular dificilă.
Mai mult, alte căi sunt împrumutate de către terorişti pentru a face să circule
fondurile adunate. Ei se sprijină astfel pe sisteme informale de transfer a capitalurilor sau
de valoare de tip Hawala-Hundi, care este cunoscută ca fiind o tehnică esenţială folosită
pentru finanţarea terorismului. Acest sistem, datorat în parte imigrării, constituie
principalul serviciu financiar privind anumite comunităţi de imigranţi. Sigur şi mai puţin
costisitor decât băncile naţionale, a reuşit uneori să contureze politicile de control şi
schimb. Acest sistem permite în mod egal utilizatorului să conserve un anume anonimat,
importantele fonduri deplasându-se într-o manieră mai mult sau mai puţin clandestină.
Alţi utilizatori au găsit în această ultimă caracteristică un motiv suplimentar să recurgă la
sistemele paralele de depunere de fonduri, pentru a servi atât activităţii legitime, cât şi
activităţii criminale.
Referitor la caracterul licit al originii fondurilor folosite în scopuri teroriste, a
fost nevoie de o adaptare reală a organismelor care se ocupă de lupta împotriva spălării
banilor. De fapt, în ceea ce priveşte legea, o asemenea infracţiune nu este conturată decât
dacă se spală produsul unei activităţi criminale sau delictuale, ceea ce presupune o
infracţiune preexistentă, care nu este constituită în ipoteza unei origini licite de fonduri. A
fost deci necesar ca puterile publice să acţioneze în mod restrâns, atât la nivelul statelor,
cât şi în instanţele internaţionale, pentru a face faţă în mod eficace acestei dificultăţi.
Comunitatea internaţională trebuie să continue, să ducă la bun sfârşit o acţiune menită să
împiedice teroriştii şi crima organizată, să recurgă la o folosire abuzivă a instituţiilor
financiare şi a sistemului internaţional financiar. În cursul ultimilor ani, eforturile pentru
lupta împotriva spălării capitalurilor şi finanţarea terorismului s-au intensificat. Totuşi,
GAFI estimează că este încă necesar să se dea mai multă prioritate cooperării
internaţionale pentru lupta împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului.
Pentru a detecta urma capitalurilor spălate, legate de terorism, de corupţie, de
traficul de stupefiante sau de criminalitatea organizată, soluţiile nu pot fi găsite decât prin
adoptarea de măsuri eficace pe plan naţional şi prin organizarea lor la nivel internaţional.
Modelul european este, probabil, pe cale să devină exemplu în multe domenii. În
faţa violenţei fără limite şi inacceptabilelor ameninţări ale terorismului internaţional,
naţiunile Uniunii Europene au decis să întărească cooperarea lor în domeniile:
poliţienesc, judiciar şi de informaţii. De asemenea, ele pot avea noi iniţiative pentru a
duce o luptă agresivă împotriva escrocilor şi criminalilor care profită de facilităţile oferite
de democraţie şi de economia de piaţă pentru a dezechilibra sistemul financiar
internaţional şi pentru a jefui economiile lor.
În aceste condiţii, cooperarea internaţională este imperios necesară întrucât cel
puţin în următorii 5 -10 ani organizaţiile teroriste îşi vor diversifica şi intensifica
activităţile, urmărind să-şi extindă acţiunile în întreaga lume, chiar dacă împotriva lor
luptă o largă coaliţie internaţională. De altfel, atacurile teroriste din India, de la Mumbai,
de la sfârşitul lunii noiembrie 2008, confirmă întrucâtva această sumbră previziune făcută
de noi la începutul acestei cercetări, deci în urmă cu 4 ani. Atacurile, de o violenţă
extremă, au vizat 8 zone din oraş inclusiv o gară şi 2 hoteluri de 5 stele (Oberoi şi Taj)
producând un număr de victime însemnat. O recrudescenţă mai mare o vor avea acţiunile
teroriste de natură fundamentalist - islamică.
Focare teroriste vor continua să existe în Orientul Mijlociu, ţările din nordul
Africii, TURCIA, ţările din nordul Caucazului şi BOSNIA-HERŢEGOVINA, cu
posibilităţi de extindere în orice moment.
În următoarea perioadă, pericolul ca organizaţiile teroriste să apeleze la mijloace
de acţiune neconvenţionale ce aparţin sferei nuclear - biologice va creşte, cu atât mai
mult cu cât, la aproximativ 18 ani de la destrămarea Blocului Sovietic, controlul asupra
fostului arsenal militar al URSS este deosebit de deficitar.
În urma admiterii în structurile euro - atlantice şi odată cu securizarea
frontierelor României, atenţia elementelor de factură teroristă din România se va îndrepta
către facilităţile militare, în perspectiva identificării unor noi surse de procurare de
armament, explozivi şi alte echipamente.
Riscul producerii unor evenimente teroriste pe teritoriul României va creşte şi ca
urmare a instalării pe teritoriul ţării a primelor baze militare aliate.
România trebuie să ia în calcul pericolul terorist şi să întreprindă, prin organele
specializate, măsurile ce se impun pentru contracararea oricăror acţiuni de factură
teroristă care i-ar putea afecta siguranţa naţională.

În acest sens, se pot formula următoarele propuneri:


1. Reconsiderarea activităţilor investigative şi judiciare pentru prevenirea şi
combaterea fraudei fiscale, fraudei financiare, spălării banilor şi finanţării terorismului,
plecând de la considerentul că aceste fenomene reprezintă o problemă de credibilitate
externă a României dar şi o problemă care poate constitui un risc la siguranţa naţională
şi la dezvoltarea durabilă a tării noastre.
În acest sens, se impun a fi întreprinse activităţi de ameliorare a cooperării între
serviciile de informaţii, cele cu atribuţii de investigare şi cercetare, cu accent pe
dezvoltarea comunicării şi legăturilor pe orizontală. Circulaţia informaţiilor, analiza şi
tratamentul acestora sunt determinante pentru succesul acţiunilor de combatere a
criminalităţii. Consolidarea unităţilor specializate în culegerea şi analiza informaţiilor
presupune eliminarea excesului de secretizare şi compartimentare, care poate garanta
exploatarea operativă a informaţiilor.
2. Crearea unei baze de date informatice naţionale a suspecţilor persoane fizice
şi juridice implicate în operaţiuni de fraudă, spălarea banilor şi finanţarea actelor de
terorism
Considerăm că înfiinţarea acestei baze de date informatice naţionale, în care să fie
înscrise persoanele fizice şi juridice implicate în fraude financiare de spălare a banilor
şi finanţarea terorismului, pe genuri de infracţiuni generatoare de bani murdari, după
rămânerea definitivă şi irevocabilă a unei hotărâri judecătoreşti, ar avea un impact
psihologic profund, afectând credibilitatea celor înscrişi în această evidenţă.
Această bază de date ar deveni un instrument de lucru atât pentru structurile
operative ale poliţiei, procurorii anticorupţie, agenţiile antifraudă, dar şi pentru Ministerul
Finanţelor, şi Ministerului de Justiţie.
3. Reglementarea unor proceduri speciale de indisponibilizare a fondurilor şi
bunurilor infractorilor din sfera financiară, încă din faza actelor premergătoare, pentru
cauzele care privesc frauda, spălarea banilor şi finanţarea terorismului.
Atât Legea nr. 263/2002 pentru ratificarea Convenţiei Europene privind
spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii încheiate la
Strassbourg la 8 noiembrie 1990 cât şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2008
privind modificarea Legii nr.656/2002, sunt instrumente juridice adecvat luptei împotriva
fraudei, spălării banilor şi finanţării terorismului, dar nu se poate extinde şi asupra actelor
premergătoare. În acest sens considerăm că modificarea şi completarea acestui act
normativ este necesară, întrucât făptuitorul, în timpul desfăşurării actelor premergătoare,
poate înstrăina bunurile care sunt supuse procesului de spălare.
4. Crearea unui forum European de lucru pentru prevenirea şi combaterea
fraudei financiare intracomunitare. Acest forum european va avea în vedere cooperarea
dintre statele membre UE prin introducerea unor mecanisme administrative de
cooperare poliţienească între agenţiile de aplicare a legii privind aplicarea în condiţii de
legalitate a normelor referitoare la armonizarea fiscală.

Prin propunerile prezentate se au în vedere următoarele obiective:


- Consolidarea cadrului instituţional şi de reglementare, profesionalizarea
personalului propriu şi însuşirea de noi tehnici de analiză şi verificare a informaţiilor de
natură financiară;
- Creşterea calităţii sesizărilor transmise la Parchetul de pe lângă Înalta
Curtea de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Român de
Informaţii şi după caz organelor competente;
- Creşterea rapidităţii transmiterii informaţiilor de natură financiară pe
circuitul entităţii rapotoare – O.N.P.C.S.B.- Parchet;
- Interceptarea în timp util a informaţiilor cuprinse în rapoartele suspecte
primite de la entităţile raportoare şi blocarea tranzacţiilor şi fondurilor suspecte;
- Dezvoltarea cooperării interinstituţionale dintre agenţiile implicate în lupta
împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului;
- Dezvoltarea cooperării internaţionale cu instituţii de profil similar din alte
ţări şi aderarea la organizaţii cu vocaţie europeană sau mondială din domeniu;
- Urmărirea, prinderea şi condamnarea definitivă a suspecţilor implicaţi în acte
de fraudă, spălarea banilor şi finanţarea terorismului;
- Prevenirea iniţierii şi producerii unor atacuri teroriste de natură să genereze
prejudicii materiale importante şi pierderi de vieţi omeneşti.
BIBLIOGRAFIE

• Codul de Procedură penală al României


• Codul penal al României
• Constituţia României, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003
• Legea nr.535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea şi combaterea
terorismului
• Legea nr.656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor
• Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 26 octombrie 2005
privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi a finanţării
terorismului;

• Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European si al Consiliului din 26


octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau iesirea din Comunitate

• Regulamentul (CE) nr. 1781/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 15


noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul care însoţesc transferurile de fonduri

• Cele 40 Recomandări ale Grupului de Acţiune Financiara Internaţională


• Cele 9 Recomandări Speciale ale Grupului de Acţiune Financiara Internaţională privind
finanţarea terorismului

• Legea nr. 420 din 22 noiembrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei
privind spălarea, descoperirea, sechestrarea si confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea
terorismului, adoptata la Varşovia la 16 mai 2005

• Legea nr. 411 din 9 noiembrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei
privind prevenirea terorismului, adoptata la Varşovia la 16 mai 2005

• Legea nr. 19 din 28 februarie 1997 privind ratificarea Convenţiei europene pentru
reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg in data de 27 ianuarie 1977, lege cu modificările
şi completările ulterioare

• Legea nr. 623 din 19 noiembrie 2002 pentru ratificarea Convenţiei internaţionale privind
reprimarea finanţării terorismului, adoptata la New York la 9 decembrie 1999

• Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea
si pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia
Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi a Protocolului
împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestra, a aerului şi pe mare, adiţional la
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New
York la 15 noiembrie 2000

• Legea nr. 263/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene privind spălarea, descoperirea,
sechestrarea si confiscarea produselor infracţiunii, încheiata la Strasbourg la 8 noiembrie 1990

• Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptata la
Strasbourg la 27 ianuarie 1999

• Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor


Europene din 26 iulie 1995, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene nr. C 316 din 27 noiembrie 1995
• Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală (20.04.1962) şi
Protocolul adiţional
• Declaraţia universală a drepturilor omului, Institutul Român pentru Drepturile
Omului, Bucureşti, 2006
• HG nr. 30/2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de apărare a ţării
Institutul Român pentru Drepturile Omului - principalele instrumente
internaţionale privind drepturile omului la care România este
parte,Vol.I,Instrumente Universale;
• Legea nr. 39/21.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate;
• Legea nr. 78/08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie;
• Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, Monitorul Oficial
nr.248 din 12 aprilie 2002;
• Legea nr.656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor;
• Legea nr.22/2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord,
Monitorul Oficial nr.185 din 03 martie 2004;
• Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior de
Apărare a Ţării, Monitorul Oficial nr.494 din 10 iulie 2002;
• Legea nr.682/2002 privind asigurarea protecţiei martorilor;
• Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România
este parte. Vol. 1-2, Bucureşti, Institutul Român pentru Drepturile Omului, 1997;
• BARNA, Cristian, “Cruciada” Islamului, Editura Top Form, Bucureşti, 2007
• HARTMAN William J., Globalization And Asymmetrical Warfare, Air
Command And Staff College, Air University, Maxwell Air Force Base, Alabama,
aprilie 2002

• MAKARENKO Tamara, Conexiunile între terorism şi criminalitate, “Jane’s


Intelligence Review”, Marea Britanie, 2004

• MORA Stephens, Global Organized Crime, Woodrow Wilson School Policy


Conference 401A Intelligence Reform in the Post-Cold War Era, 06.01.1996

• BURGESS, M., DELCEA, E.,I., (2006). Problematica definirii terorismului, în,


Terorismul Azi, vol IV - VI, an 1, oct. – dec.
• COLVARD, K., (2002). The Psychology of terrorist, H.F. Guggenheim
Foundation, 627, Madison Avenue, New York, NY, USA
• TSANG, Steve, Serviciile de informaţii şi drepturile omului în era terorismului
global. Geopolitica lumilor secolului XXI, Univers Enciclopedic, 2008
• TOMA, Gheorghe, LITEANU Traian, DEGERATU Constantin, Evoluţia
arhitecturii de securitate sub impactul globalizării, Editura A.N.I., 2007
• TOMA, Gheorghe; ŢICAL, George, Asimetrie şi neconvenţional în zorii
mileniului trei, Editura Sitech, Craiova, 2006