3.4.

Indicatorii asimetriei şi excesului

Aprecierea formei pe care o are curba frecvenţelor unei repartiţii, fără a o

realiza grafic, se poate face folosind două tipuri de valori: indicatorii asimetriei şi
indicatorii excesului.
Numim distribuţie statistică simetrică, aceea pentru care frecvenţele se dispun
în mod egal, de o parte şi de alta a mediei. Pentru aceste distribuţii se obţine că
cele trei valori centrale coincid:
x̄=Me ( x )=Mo ( x )

Această egalitate o întâlnim doar în cazul repartiţiei normale.

Dacă frecvenţele se împrăştie inegal în jurul mediei, repartiţia este
asimetrică. Expresia grafică (curba) unei asemenea repartiţii prezintă un grad de
oblicitate în raport cu ordonata, respectiv:
x̄≠Me ( x )≠Mo ( x )

În practică, oblicitatea (asimetria) repartiţiilor statistice se măsoară, cel mai

adesea, folosind coeficientul de asimetrie al lui Karl Pearson:
x̄−Mo ( x )
Cas( x )=
σ ( x)

Pentru repartiţia normală (teoretică), o distribuţie perfect simetrică, se obţine

Cas( x )=0
(Fig. 2).
În cazul distribuţiilor empirice (repartiţii din practică):
Cas( x ) >0
- distribuţia prezintă oblicitate spre dreapta (fig. 3)
Cas( x ) <0
- distribuţia prezintă oblicitate spre stânga (fig. 4)

Distribuţia este moderat asimetrică dacă Cas( x ) ∈ [ −0. 3; 0. 3 ]

Iată în continuare, grafic, cele trei tipuri de distribuţii:

fi

x xi
Me(x)
Mo(x)
Fig. 2: Repartiţie normală
 fi
Mo(x) Me(x) fi x Me(x)
Mo(x)
x

x xi x xi
Fig. 3: Asimetrie spre dreapta (pozitivă) Fig. 4: Asimetrie spre stânga (negativă)

Gradul de concentrare (aglomerare) a frecvenţelor în jurul mediei defineşte,

ceea ce numim, excesul sau curtozisul unei repartiţii statistice. Aprecierea
gradului de concentrare poate fi făcută vizual cu ajutorul curbei lui Lorenz. La
construirea curbei, valorile cumulate ale variabilei, se fixează pe abscisă, iar
frevenţele cumulate pe f
100% a
ordonată (fig. 5).
Interpretare: b
Cazul a: repartiţia c
prezintă o concentrare
0 100% x
maximă - toate Fig. 5. Curba lui Lorenz

frecvenţele corespund unei singure valori a variabilei;

Cazul b: pentru o repartiţie în care frecvenţele se distribuie uniform, curba lui
Lorenz este, de fapt, o diagonală ce exprimă lipsa totală de concentrare;
Cazul c: în cazul repartiţiei empririce (o distribuţie statistică), curba frecvenţelor
cumulate se află între liniile a şi b. Într-o atare repartiţie, concentrarea este cu atât
mai accentuată cu cât curba se îndepărtează de diagonală.
Pentru a măsura gradul de boltire (aplatizare) sau de alungire a curbei
frecvenţelor unei repartiţii, Karl Pearson foloseşte un coeficient de boltire având
expresia:
 4
σ (x)
Cb= 2
( σ 2( x ) )
în care: σ 2( x ) - este momentul centrat de ordinul 2, de fapt dispersia
variabilei;
σ (4x ) - momentul centrat de ordinul 4, având relaţia:
n
∑ ( x i− x̄ ) 4 f i
σ (4x )= i=1 n
∑ fi
i=1

Pentru a obţine un indicator de măsurare a excesului, Fisher compară

coeficientul de boltire al lui Pearson cu valoarea acestui indicator pentru repartiţia
normală (curba Gauss-Laplace) ca etalon, pentru care Cb=3.
Astfel, Fisher calculează un coeficient prin care măsoară excesul faţă de
boltirea distribuţiei normale, folosind relaţia:
Cex = Cb-3
Dacă
Cex = 0, Cb = 3, - curba este normală, Fig. 6;
Cex > 0, Cb > 3, - curba distribuţiei este leptocurtică (ascuţită la vârf) şi
prezintă un grad de boltire mai mare faţă de curba
normală, fig. 7;
Cex < 0, Cb < 3, - curba este platicurtică şi prezintă un grad de aplatizare
mai pronunţat în raport cu cea normală, fig. 8.
Iată expresia grafică a celor trei tipuri. de curbe:
fi

0 xi
Fig. 6: Curbă normală

fi fi

0 xi 0 xi
Fig. 7: Curbă leptocurtică Fig. 8: Curbă platicurtică
..
*Termenii au ca rădăcină cuvintele din limba greacă: leptos=subţire, îngust; platos=lat, larg; kurtos=cocoaşă.