CURS 4

MISCAREA IN SENS SAGITAL

Translatia sagitala
Se pot distinge deplasarile mandibulare care se situeaza inainte de IM si cele care
se efectueaza inapoia IM.
Retractie Propulsie
ORC IM PropulsieMax
Protractie Retropulsie
Deplasarile inaintea IM: propulsie-retropulsie
Miscarea de propulsie este o miscare sagitala, postero-anterioara, care aduce
mandibula din pozitia de IM pana in pozitia de propulsie maxima. Aceasta miscare
sagitala este in medie de 7,3-9,1mm.
Propulsia se realizează prin contracţia simetrică a fasciculului inferior al
pterigoidianului lateral şi a celor superficiale ale maseterului.
Complexul condilo-discal glisează sub planul temporal fără a atinge poziţia
extremă din deschiderea maximă. Mişcarea este rapid oprită de tensiunea lamei
retrodiscale superioare, a ligamentelor capsulare şi de muşchii antagonişti. Translatia
condiliana de-a lungul eminentei articulare temporale este aproape pura (doar o foarte
usoara rotatie condiliana). Unghiul format prin proiectia traiectului condilian pe un plan
sagital cu un plan orizontal de referinta este denumit panta condiliana (fig. 5.3).
Marginile libere ale incisivilor mandibulari alunecă pe faţa palatinală a
superiorilor până la “cap-la-cap” şi apoi până la poziţia de propulsie maximă.
Retropulsia este o miscare inversa care se realizeaza prin contracţia combinată şi
simultană a fibrelor posterioare temporale, a coborâtorilor şi a pântecelui posterior al
digastricului.
La nivel articular şi dentar mişcările sunt inverse în raport cu propulsia.
2. Deplasarile inapoia IM
Plecand din IM o miscare de recul este de cele mai multe ori posibila; exista o
antepozitie fiziologica a mandibulei. Aceasta miscare de retractie mandibulara intre OIM
si ORC a fost descrisa in 1744 de Ferrein, amplitudinea sa este foarte limitata (sub 1mm a
deplasarii orizontale). Pornind din IM mişcarea este foarte limitată fiind rapid oprită de

1
ţesuturile retrodiscale şi contracţia aparatului tensor al discului. Aceasta situatie apare
cand exista long-centric.
Invers, denumim protractie mandibulara o miscare postero-anterioara de la ORC
pana la OIM realizata de fasciculul inferior a muschilor pterigoidieni laterali. Ea se
acompaniaza de o mica miscare de ridicare (si deci de o usoara rotatie condiliana).
MISCARILE IN SENS TRANSVERSAL
Diductia
Nu este vorba de adevărate mişcări de lateralitate, acestea fiind imposibile sau
foarte restrânse, cele două ATM fiind obstacole reciproce. Ea constă din rotaţia
alternativă a mandibulei în jurul fiecărui condil.
Pentru a descrie in detaliu diferitele aspecte ale diductiei trebuie precizate cateva
aspecte de terminologie.
Lateralizare: care se indeparteaza de planul sagital median.
Medializare: care se apropie de planul sagital median.
Miscarea de diductie este o miscare mandibulara, asimetrica, excentrica, cu o
componenta orizontala, care cuprinde o faza de excursie (du-te) si una de incursie (vino).
Expresia de “miscare de lateralitate”, sinonimul clasic utilizat, nu tine cont de
complexitatea deplasarilor ansamblului mandibular.
De partea lucratoare, in faza de excursie, o miscare de lateralizare conduce
punctul interincisiv mandibular din OIM la punctul de diductie maxima. Hemimandibula
homolaterala realizeaza o lateralizare lucratoare, in timp ce hemimandibula controlaterala
efectueaza o medializare nelucratoare.
La revenirea din miscare, in faza de incursiune, hemimandibula homolaterala
realizeaza o medializare lucratoare, in timp ce hemimandibula controlaterala efectueaza o
lateralizare nelucratoare (fig.5.8).
De partea opusă mişcării se contractă fasciculul inferior al pterigoidianului lateral
(accesor muschiul pterigoidian medial şi maseter superficial), iar de partea deplasării se
contractă fibrele posterioare ale digastricului, fibrele posterioare ale temporalului şi
profunde ale maseterului. Astfel temporalul posterior de partea activă şi pterigoidianul
lateral de partea de balans realizează un cuplu de forţe în jurul condilului pivotant.
Mişcarea este rapid limitată de tensionarea ligamentelor şi a muşchilor.

2
 La nivel articular, de partea lucratoare, condilul este denumit pivotant; el
efectueaza in principal o rotatie asociata la o usoara traslatie transversala. Intr-adevar, din
cauza formei sale ovoide, capul condilian nu poate efectua o simpla rotatie ci trebuie sa
se degajeze prin translatie in interiorul cavitatii articulare. Aceasta deplasare transversala
a condilului pivotant este denumita miscarea Bennett. Intr-o faza de excursie, el se
dirijeaza cel mai adesea lateral, in sus si in spate. Amplitudinea sa este limtata la cativa
mm. Traiectoriile excursisi si incursiei trebuie sa se suprapuna.
Miscarea Bennett este deplasarea transversala a condilului pivotant in timpul
diuctiei (fig. 5.9).
Condilul pivotant (de parte lucrătoare) se învârte în jurul lui, în jurul unui ax ce
trece prin polul său medial. Aceasta rotatie a polului median este posibila datorita unei
miscari usoare condiliene laterale (deplasare a centrului instantaneu de rotatie).
Deplasarea laterală a ansamblului mandibulei se numeşte mişcarea Bennett. Ea este de
cele mai multe ori sincronă cu mişcarea condilului orbitant (deplasare transversală
progresivă). Mai rar precede mişcarea anterioară a condilului orbitant (deplasare
transversală imediată) semnalând probabil un fenomen patologic.
De partea nelucratoare, condilul este denumit orbitant; el descrie o traiectorie
ampla (mai mare de 10mm) caracterizata in faza de excursie de o translatie inainte, in jos
si inauntru.
Unghiul Bennett este masurat in timpul diductiei, proiectand pe un plan orizontal,
intre traiectoria condilului orbitant si un plan paralel la planul sagital.
Lee (1982) a aratat la 220 cazuri ca unghiul Bennett are o valoare globala constant
de circa 7 grade. Variatiile individuale ale traiectoriilor sunt legate in mod esential de o
deplasare condiliana transversala mai mult sau mai putin liminala. Aceasta deplasare
transversala, foarte aproape de OIM, este deci componenta principala care caracterizeaza
aceasta deplasare (fig. 5.10).

3
3. NOŢIUNI DE OCLUZIE FUNCŢIONALĂ

Capacitatea morfologiei A.D.M. de a asigura sau nu funcţionalitatea reprezintă

elementul esenţial pentru raporturile ocluzale. Astfel, conceptul de ocluzie normală se
confundă cu cel de ocluzie funcţională, aprecierea funcţionalităţii contactelor dento–
dentare făcându-se după criteriul diminuării forţelor nocive asupra dinţilor, parodonţiului,
A.T.M. şi muşchilor mobilizatori ai mandibulei. Nu se va urmări niciodată realizarea
unor forme standardizate de morfologie ocluzală, ci se va urmări stabilirea unor contacte
dento–dentare în diferite mişcări şi poziţii ale mandibulei care să nu aibă efecte nocive.
Criteriile actuale de evaluare a rapoartelor ocluzale au la bază mai degrabă factori
neuromusculari decât morfologici; există totuşi numeroase particularităţi structurale ale
ocluziei care sunt determinante pentru a asigura confortul funcţional şi stabilitatea.
Problema care se ridică este “Care sunt cele mai bune relaţii funcţionale ocluzale
între dinţi?”. Această întrebare a determinat multe discuţii şi polemici, determinând de-a
lungul timpului apariţia diferitelor concepţii, mai mult sau mai puţin populare.
Prima descriere a relaţiilor dento-dentare a fost făcută de Edward Angle în 1899
(“Classification of malocclusion”). Din acel moment ocluzia a devenit un subiect de mare
interes, în ideea găsirii unei soluţii optime în restaurarea şi înlocuirea dinţilor.
Necesitatea sistematizării unor asemenea criterii a dus la apariţia a numeroase
teorii din care amintim:
A. Teoria ocluziei bilateral echilibrate (ocluzia generală balansată) a fost
introdusă de către Gysi, alături de care au fost Hauple, Schroeder. Această teorie susţine:
- în intercuspidare este necesară prezenţa unor contacte multiple distribuite
uniform pe toată arcada;
- în protruzie mişcarea se face cu contacte atât între cei şase dinţi frontali
bimaxilar cât şi între dinţii posteriori, situaţie asigurată de curbele de compensare Spee;
- în mişcarea de lateralitate există contacte între dinţii de partea activă, cât şi între
cei frontali şi cei de partea de balans (principiul tripodal Bomwill).
Această teorie a fost aplicabilă doar în cazul protezelor totale, în cazul dentaţiilor
naturale sau a protezelor fixe fiind inaplicabilă, determinând interferenţe deosebit de

4
nocive care, în timp, au dus la uzura stopurilor ocluzale, diminuarea DVO, pierderea
stabilităţii mandibulare, apariţia traumelor ocluzale primare şi secundare.
B. Teoria gnatologică (ocluzia organică) a fost elaborată de McCollum, Stallard
şi Stuart care în 1926 au fondat “Gnathological Society of California”. Această teorie mai
poartă numele de teorie biomecanică sau anatomică şi a fost sustinută de P. K. Thomas,
Lauritzen, Nagao, Show, Amico. Această teorie presupune:
- relaţia centrică corespunde cu poziţia de intercuspidare maximă stabilindu-se
astfel conceptul de Point Centric;
- în această poziţie de ocluzie centrică între dinţii laterali şi canini există contacte,
pe când între dinţii anteriori există un spaţiu de circa 0,40 mm (se doreşte astfel
repartizarea tuturor sarcinilor ocluzale la nivelul dinţilor laterali mai rezistenţi);
- relaţiile care se stabilesc între dinţii antagonişti sunt de tip tripodic, respectiv
cuspid – fosă antagonistă;
- în mişcarea de propulsie dispare, din primul moment, orice contact între dinţii
posteriori, iar în poziţia de cap la cap sunt în contact uniform cei şase dinţi superiori cu
cei opt dinţi inferiori;
- în lateralitate, mişcarea se face cu protecţie sau ghidaj canin, cu dezocluzia
imediată a dinţilor posteriori atât pe partea activă, cât şi pe partea de balans. Protecţia
canină a fost realizată pentru a suprima orice încărcare orizontală asupra dinţilor laterali,
pornind de la ideea că anumite caracteristici ale caninului îl recomandă acestei funcţii:
ultimul dinte care se pierde, departe de punctul fix al pârghiei de gradul III (ATM), osul
alveolar înconjurător are o structură foarte densă, raportul rădăcină-coroană este 2/1,
sistemul său proprioceptiv periodontal are o sensibilitate deosebită, este situat într-o zonă
de presiune minimă şi prezintă o serie de proprietăţi de rezistenţă mai mare;
- relaţiile dintre dinţii anteriori şi posteriori sunt de maniera protecţiei mutuale:
protecţia dinţilor anteriori (în uşoară inocluzie) în poziţia de ocluzie centrică când apar
maximum de forţe care se vor distribui dinţilor laterali, care au o structură adecvată
recepţionării forţelor de mare intensitate. Protecţia dinţilor laterali de forţele paraxiale din
mişcările de propulsie care vor fi preluate de pantele dinţilor anteriori;

5
 - în poziţie de laterotruzie are loc angrenarea cuspizilor vestibulari pe pantele lor
meziale şi distale ceea ce duce la eroziunea reciprocă a pantelor şi creearea unor ancoşe
“Peter Thomas”;
- deglutiţia se face în relaţie centrică;
- pornind de la acest concept s-a pus în practică tehnica reabilitării prin adiţie de
ceară pusă la punct de E. Payne şi P.K. Thomas.
C. Teoria funcţionalistă a fost fundamentată de Schuyler în 1929, care împreună
cu Pankey şi Mann au format “Miami Oral Rehabilitation Seminar Group”, şi ulterior
completata la începutul anilor 60. Această teorie presupune:
- posibilitatea existenţei unei glisări a mandibulei din RC în IM, deci existenţa
unui “Freedom in Centric” (long sau wide centric). Când mandibula este în RIM condilii
se găsesc într-o poziţie mai anterioară de RC, diferenţa între aceste două poziţii variind
de la 0,2-1,75 mm. Trecerea dintre cele două poziţii trebuind să se facă fără interferenţe;
- în poziţia de ocluzie centrică stopurile sunt stabile şi simultane, pe cât mai mulţi
dinţi şi se fac pe principiul cuspid – ambrazură;
- dezocluzia dinţilor posteriori în propulsie care este ghidată de panta
retroincisivă;
- mişcarea de lateralitate este ghidată de o funcţie de grup ceea ce presupune
contact maxim de la nivelul caninului la molar, cu dezocluzia dinţilor de pe partea de
balans; ocluzie echilibrata (balansata)unilateral”
- deglutiţia se realizează în poziţia de intercuspidare maximă;
- dezavantajele metodei sunt producerea de uzuri la nivelul pantelor interne ale
cuspizilor vestibulari maxilari şi ale celor externe ale cuspizilor vestibulari mandibulari
care duce la pierderea stabilităţii ocluzale şi a DVO cu lingualizarea dinţilor maxilari şi
vestibularizarea celor maxilari;
- pornind de la această concepţie Meyer descrie tehnica de reabilitare FGP
(Functionally Generated Path).
D. Teoria lui miocentrică a fost fundamentată de Jankelson şi ea presupune:
- poziţia centrică este denumită relaţie miocentrică: ea este anterioară RC şi este
obţinută prin echilibrul funcţional dintre muşchii ADM. Ea este poziţia cea mai

6
posterioară ocupată de mandibulă atunci când muşchii masticatori se află într-o stare de
echilibru fiziologic;
- poziţia miocentrică este obţinută cu un aparat numit Myo-Monitor care prin
impulsuri gradate de intensitate, durată şi formă obţine echilibrul între muşchii ridicători
şi coborâtori, bazându-se pe reflexele proprioceptive de echilibrare a contracţiei grupelor
musculare antagonice;
- rapoartele dintre dinţii antagonişti sunt de tipul vârf cuspid-fund fosetă;
- nu există contacte dento-dentare în mişcările masticatorii, nici pe partea activă,
nici pe partea de balans, mişcările mandibulare fiind ghidate de reflexe proprioceptive în
funcţie de consistenţa alimentului; la triturarea alimentelor sunt folosite numai miscari
verticale;
- singurele contacte dento-dentare apar în ocluzia miocentrică în deglutiţie, când
capătă intensitate maximă;
- a descris trei clase de prematurităţi;
- tehnica de realizare şi echilibrare poate să utilizeze un simplu ocluzor datorită
lipsei de contacte dento-dentare în mişcările de lateralitate şi propulsie.
E. Şcoala românească (Ene L) consideră că o ocluzie funcţională trebuie să
răspundă următoarelor cinci criterii:
1. Stopuri ocluzale stabile, multiple şi simultane în R.C. şi I.M.
2. Ghidaj anterior armonizat cu mişcările funcţionale ale mandibulei şi
posibilităţile A.T.M.
3. Dezocluzia dinţilor laterali în propulsie
4. Dezocluzia dinţilor laterali de partea nelucrătoare în lateralitate
5. Absenţa interferenţelor pe partea lucrătoare în lateralitate indiferent de tipul
ghidajului.

Aceste teorii dezvoltate de-a lungul timpului şi-au câştigat adepţi şi au creat
polemici care nu au fost încă rezolvate. Consider că, indiferent de filozofia de tratament
abordată, este necesar să se stabilească criteriile unei ocluzii normale, respectiv
funcţionale, asupra căreia nu trebuie să se intervină.

7
 Ash şi Ramfjord concluzionează că “ ocluzia normală implică mai mult decât o
serie de valori acceptabile din punct de vedere anatomic; ea trebuie să indice şi o
adaptabilitate fiziologică şi absenţa manifestărilor patologice. Un astfel de concept de
ocluzie normală subliniază aspectul funcţional al ocluziei şi capacitatea sistemului
masticator de a se adapta sau de a compensa anumite devieri. […]. Această ocluzie are
mai puţin legătură cu caracteristicile anatomice şi mai mult cu cele funcţionale, cu toate
că relaţiile anatomice bune furnizează cel mai bun fundament pentru o armonie
funcţională”.

SCOALA ROMANEASCA(PROF. LUCIAN ENE)

Criteriul 1:
Stopuri ocluzale stabile,multiple si simultane in RC si IM
Stopuri ocluzale stabile: contactele ocluzale trebuie sa fie suficient de echilibrat
distribuite pentru a impiedica migrarile dentare.
Doua sunt elementele care caracterizeaza o ocluzie stabila:
- in RC contactele dento-dentare trebuie sa fie intotdeauna aceleasi.(la fel si in IM);
- dupa realizarea acestor contacte mandibula trebuie sa nu derapeze in nici un sens, in
plan transvesal sau frontal, inclusiv pentru a ajunge din RC in IM.
Deraparea mandibulei este urmarea unor contacte care se fac pe pante inclinate.
Pentru a nu exista derapare, contactul trebuie sa fie de tip cuspid-foseta si astfel
dirijarea eforturilor se face in axul lung al dintilor. In acest caz ligamentele ce formeaza
membrana periodontala nu sunt strivite ci actioneaza in totalitate, si sunt supuse unor
forte cu directie functionala care determina intinderea lor uniforma, in limite functionale,
cu efect trofic asupra osului alveolar.
Dintele poate sa isi modifice axul din diferite motive:
- carie proximala;
- edentatie;
- refacere ocluzala necorespunzatoare;
- suprasarcini.

8
 In acest caz, presiunile normale devin traumatizante pentru membrana
periodontala. Apare si un efect nociv asupra alveolei, deoarece presiunea determina liza
osoasa.
Suferinta parodontala nu dispare odata cu disparitia contactului dento-dentar
pentru ca prin lipsa stimulilor parodontiul sufera o degenerescenta hialina de hipofunctie.
TRAUMA OCLUZALA PRIMARA: actiunea nociva a unei forte ocluzale asupra
parodontiului initial sanatos, atunci cand directia, intensitatea sau durata fortei ocluzale
sunt dincolo de parametrii functionali (forta atipica).
Trauma ocluzala primara (in absenta factorilor etiologici supraadaugati,
inflamatori, degenerative-distrofici) nu provoaca boala parodontala ci numai leziuni
parodontale izolate.
TRAUMA OCLUZALA SECUNDARA: apare pe un parodontiu afectat, slabit,
suferinta parodontala initiala avind alte cauze decit cele ocluzale, solicitarile ocluzale
chiar cu directie optima, in axul lung al dintilor, chiar daca se fac cu intermitenta sau
chiar daca au o intensitate in limite normale, conduc tot la o traumatizare a
parodontiului.
Stopuri ocluzale multiple
Maximul contractiei voluntare se inregistreaza in IM: cu cat sunt mai multi dinti
in contact in RC sau IM, cu atat presiunea pe care o va suporta fiecare dinte va fi mai
mica. Daca in RC sau IM unul sau doi dinti fac contact prematur numai ei vor suporta
toata forta musculara care normal este suportata de toti dintii. Astfel stopurile ocluzale
multiple sint necesare pentru:
- repartizarea uniforma a solicitarilor pt fiecare dinte;
- toti dintii sa sufere un proces uniform de uzura (abraziune).
Stopuri ocluzale simultane
Cind contactele dento-dentare nu sunt multiple in RC sau IM mandibula poate sa
realizeze o deplasare pentru a reusi sa stabileasca stopuri ocluzale in numar cat mai mare.
Stopurile ocluzale nu se mai fac intr-un singur timp, deci nu sunt simultane. Ca regula
generala se poate afirma ca vinovate de glisarea mandibulei dupa un contact prematur
sunt versantele sau pantele dintilor maxilari care privesc spre directia de deplasare a
mandibulei.

9
 Korber enunta 6 principii ale “ocluziei fiziologice”sub denumirea de factori:
- factorul timp = stopuri ocluzale simultane;
- factorul incarcare = solicitari ocluzale distribuite uniform la dintii laterali, in axul lung;
- factorul numar = fortele distribuite la toti dintii laterali;
- factorul continuitate = absenta breselor edentate;
- factorul forma = intre morfologia ATM si angulatia cuspidiana si incisiva sa existe
corelatie functionala;
- factorul protectie = dintii frontali sa asigure dezocluzia sectoarelor laterale.
Criteriul al 2-lea
Ghidajul anterior armonizat cu miscarile functionale ale mandibulei si
posibilitatile ATM
Lipsa de armonie intre inclinarea dintilor frontali maxilari si miscarile
mandibulare poate crea serioase probleme disfunctionale. Atata timp cat pozitia si
morfologia dintilor care realizeaza ghidajul anterior corespund schemei functionale
neuro-musculare nu apare tendinta la parafunctii si integritatea tesuturilor ADM este
pastrata.
Cind exista un ghidaj anterior mai deschis miscarile masticatorii au
predominanta orizontala.
Un ghidaj abrupt are miscari predominant verticale.
Ghidajul anterior (incisiv) este definit de panta incisiva care reprezinta proiectia
intr-un plan median sagital a deplasarii incisivului mandibular masurata intre punctul de
contact in IM si pozitia cap la cap. Triunghiul lui Slavicek defineste panta incisiva in
legatura cu gradul de supraacoperire si cu treapta sagitala (fig. 6.2).
Ghidajul incisiv orienteaza miscarile de propulsie si de retropulsie intre IM si cap
la cap incisv. Trebuie sa existe simetrie intre suprafetele de ghidaj fata de planul median
si o continuitate a preluarii miscarii mandibulare. Pozitia mandibulara de cap la cap
trebuie sa fie echilibrata simultan la nivelul incisivilor.
Un ghidaj anterio functional este considerat atunci cand implica participarea a cel
puţin două perechi de dinţi antagonişti de o parte şi alta a liniei mediene fără devierea
mandibulei. Ideal, ar fi participarea atât a incisivilor centrali, cât şi ai celor laterali

10
superiori împreună cu antagoniştii lor inferiori. Incisivii laterali superiori, fiind mai scurţi
decât cei centrali, deseori nu mai participă la ghidaj.
În cazul unui ghidaj corect pe faţa palatină a superiorilor se vor marca trasee de
aceeaşi intensitate.
La sfarsitul miscarii pozitia de cap la cap trebuie sa fie sustinuta de toti dinti
implicati in ghidaj.
In general, la eruptia dintilor si aranjarea lor pe arcade se realizeaza o armonie
intre morfologia ocluzala a dintilor posteriori si panta incisiva. In acelasi timp se
formeaza engrama miscarilor functionale corespunzatoare. Astfel, la marea majoritate a
indivizilor se realizeaza aceasta armonie intre ghidajul anterior si miscarile functionale
ale mandibulei. Exista situatii in care din cauza unor factori etiologici se poate rupe
aceasta armonie.Ramfort si Ash sistematizeaza factorii astfel:
- masticatia unilatelara;
- edentatia;
- parodontopatia;
- distructia coronara;
- restaurari odontale prin obturatii sau restaurari protetice necorespunzatoare ocluzale;
- tratamente ortodontice necorespunzatoare;
- echilibrare ocluzala defectuoasa;
-obiceiuri parafunctionale;
- migrari dentare post inflamatorii sau post tumorale;
- traumatisme dentarealveolare si ale oaselor maxilare;
- rezectii ale oaselor maxilare;
- malpozitii dentare.
In situatia in care intervin acesti factori putem avea o perturbare a ghidajului
anterior cu aparitia unor interferente.
existenţa interferenţelor şi contactelor premature pe partea activă. Acest gen de
interferenţe se refera la faptul ca ghidarea miscarii de propulsie se face de o singura
pereche de dinti antagonisti sau de doua perechi de dinti anatgonisti de aceeasi parte a
liniei mediene. Acesasta interferenta suprasolicita dintele în cauză cu afectarea

11
parodonţiului său marginal, sau ar produce deraparea mandibulei cu oboseală musculară
consecutivă.

Contactul prematur in propulsie reprezinta sustinerea pozitiei cap la cap de o

singura pereche de dinti antagonisti.

Exista situatii in care unele anomalii dento-maxilare exclud posibilitatea unei

ghidaj anterior.
Progenia si ocluzia inversa frontala – subiectii nu au ghidaj anterior, dar nici nu
exista nevoia functionala a acestuia pacientii realizand miscari verticale.
Ocluzia labiodonta – in IM dintii anteriori se gasesc cap la cap, nu pune prbleme
de armonie intre ghidajul anterior si miscarile functionale ale mandibulei, deoarece
subiectii nu realizeaza o miscare de propulsie pentru a ajunge in cap la cap si a realiza
incizia.
Proalveolia cu prodentie si inocluzie sagitala mare – nu exista un ghidaj
anterior clasic, functia de ghidaj este preluata de premolari al caror parodontiu va ceda cu
usurinta in timp nefiind adaptat preluarii fortelor paraxiale anterioare. La randul sau
parodontiul dintilor anterior va suferi o degenerescenta hialina prin lipsa contactelor si a
stimulilor functionali.
Ocluzia adanca acoperita – induce o inchidere a spatiului functional cu uzura
elementelor antagoniste si reactii de evitare care perturba sistemul neuro-muscular si
antreneaza distensiuni articulare prin retrofunctie. La nivel dentar apar suprafete de
abrazie atipice inversate si anume: liniare pe suprafata vestibulara a dintilor frontali
mandibulari si punctiforme la nivelul marginilor incizale maxilare.

Criteriul al 3-lea
Dezocluzia tuturor dintilor posteriori in miscarea de propulsie a mandibulei
In functie de inclinarea pantei palatinale a incisivilor maxilari,dezocluzia dintilor
cuspidati se face mai repede sau mai lent. Astfel, cu cat panta palatinala este mai abrupta
(mai aproape de verticala), cu atat si dezocluzia se face mai rapid si cu cat panta
palatinala este mai lina, (mai orizontala) cu atat dezocluzia dintilor cuspidati se face mai
lent.
Obstacole:

12
 - prezenta unui obstacol in zona dintilor cuspidati in timpul miscarii de propulsie,
deviaza mandibula de la miscarea sagitala si se numeste interferenta in propulsie pe
partea nelucratoare.(fig 174.pag.162)
- aparitia unui contact nefunctional la nivelul dintilor cuspidati la sfarsitul
miscarii de propulsie (atunci cand incisivii ajung in pozitia de cap la cap) si care
impiedica pozitia cap la cap la nivel incisiv se numeste contact prematur in propulsie
pe partea nelucratoare (fig 175.pag.162)
- interfernta in propulsie pe partea nelucratoare generata de ultimul molar
mandibular sau capuson mucos si care determina fenomene negative la incisivul lateral
sau central maxilar de partea opusa poarta numele de fenomenul Thilemann= legea
diagonalei lui Thilemann.(fig 176.pag.162). Initial dintele anterior se mobilizeaza,
migreaza spre vestibular si spre planul de ocluzie, iar ulterior aceste semne pot diminua
sau chiar disparea, dintele consolidandu-se in noua pozitie, si doar ghidarea manuala a
mandibulei de catre medic sa poata evidentia obstacolul care impiedica avansarea
mandibulei. Cand interfernta in propulsie pe partea nelucratoare este genarata de un
molar fenomene patologice asemanatoare apr la incisivul lateral maxilar de aceeasi parte
cu molarul ce determina interferenta.
Aceste fenomene patologice apar in cazul pierderii timpurii a molarilor de 6 ani
(fig 177.pag.162),( mai ales in cazul pierderii M1 mandibulari) si se cunosc sub
denumirea de sindromul molarului de 6 ani. Cele mai semnificative semne patopogice
ale acestui sindrom sunt: - mezioversiunea M2 si M3 mandibulari
- aparitia diastemei si tremelor, hipermobilitate si osteoliza la
nivelul dintilor frontali maxilari
- linguoversiunea M2 si M3 mandibulari
- migrarea verticala a antagonistilor
- interferanta in propulsie de partea lucratoare este cand intreaga miscare de
propulsie este ghidata de un singur incisiv maxilar(care este fie mai palatinizat, fie rotat
in ax si una dintre crestele marginale depaseste spre oral fata palatinala a celorlalti
dinti(fig. 179. pag 164)
- contact prematur in propulsie pe partea lucratoare – cand pozitia de cap la
cap in propulsie este sustinuta de un singur incisiv maxilar cu antagonistul sau(sau cu

13
antagonistii sai). Chiar daca pentru moment acest contact prematur nu a determinat
semne evidente de suferinta, acestea vor aparea cu siguranta, deci se impune corectarea
contacului prematur pentru a corecta miscarile asimetrice care deviaza mandibula si care
sunt generatoare de spasme musculare mai ales pe muschii pterigoidieni externi.
Concluzii: In miscarea de propulsie dintii anteriori trebuie sa provoace dezocluzia
imediata si totala a dintilor cuspidati deoarece:
- acestia nu au nici un rol functional in sectionarea alimentelor
- ambii condili nu sunt bine sustinuti in cavitatile glenoide si
eventualele contacte pe dintii cuspidati nu au stabilitate si astfel se obliga muschii sa se
contracte suplimentar iar contactele fiind in afara axului lung al dintilor sunt deosebit de
traumatogene.
Prin preluarea efectului fortei musculare, dintii frontali protejeaza in timpul
propulsiei parodontiul dintilor cuspidati si alte structuri ale ADM. Dintii frontali sunt
capabili sa suporte incizia deoarece sunt situati departe de punctul de sprijin al
mandibulei (ATM) si de punctul de aplicare al fortei (insertia muschilor), au o radacina
destul de lunga si un suport osos dens fiind deci intr-o situatie privilegiata.
Criteriul 4
Dezocluzia dintilor cuspidati de partea nelucratoare in miscarea de
lateralitate
Mişcările de diductie (lateralitate) presupun deplasarea spre lateral, stânga sau
dreapta, a mandibulei. Ghidarea acestei miscari la nivel dentar poate fi realizata in
mai multe moduri, urmatoarele fiind considerate functionale:

Ghidajul canin înseamnă că mişcarea de lateralitate este ghidată de alunecarea

vârfului cuspidului caninului inferior pe panta palatină a caninului superior din
poziţia de IM până în poziţia de cap la cap a cuspizilor celor doi canini. În cazul
acestui tip de ghidaj trebuie să se producă dezocluzia imediată a tuturor dinţilor de pe
ambele hemiarcade. Motivele pentru care se considera ca acest dinte (caninul) poate
sa suporte intreaga miscare de lateralitate:

- are o situatie topografica privilegiata, fiind situat la distanta de locul de

aplicare al fortei musculare si de punctul de sprijin al mandibulei (ATM);

14
 - are o radacina foarte puternica, cea mai lunga dintre toti dintii;

- osul alveolar este special structuratavand un stalp osos de forta al mxilarului;

- parodontiul lui este dotat cu cea mai fina si specializata sensibilitate

proprioceptiva

Ghidajul de grup înseamnă că mişcarea de lateralitate este ghidată de

canin împreună cu dinţii laterali (premolari, molari) de aceeaşi parte spre care se face
mişcarea (parte activă, lucrătoare), cu dezocluzia dinţilor de partea opusă mişcării
(parte pasivă, nelucrătoare, de balans). In aceasta situatie varfurile cuspidiene
vestibulare ale dintilor mandibulari laterali aluneca pe versantele interne ale
cuspizilor vestibulari ai dintilor laterali maxilari din IM pana in cap la cap cu
dezocluzia imediata a tuturor celorlalti dinti care nu sunt implicati in ghidaj.

Participarea tuturor dintilor cuspidati pe partea lucratoare la ghidaj este

importanta deoarece solicitarile sunt paraxiale si astfel sunt distribuite la nivelul mai
multor dinti.

Ghidajul antero-lateral înseamnă că mişcarea de lateralitate este ghidată

de canin împreună cu unul sau mai mulţi dinţi frontali, producându-se dezocluzia
dinţilor laterali şi de partea activă şi de partea de balans. La sfarsitul miscarii trebuie
sa ramana in contact marginile incizale ale dintilor care au participat la ghidaj.

Intererenţele sau contactele premature pe partea pasivă împiedică caninul să-şi

îndeplinească funcţia de ghidaj. Interferenţele pasive reprezinta contactele (frecarile) care
la nivelul dinţilor posteriori pe partea de balans (nelucratoare) in cursul miscarii de
diuctie. Contactele premature pasive reprezinta contactele restante intre dintii posteriori
de partea de balans in momentul terminarii miscarii de diductie.

Eventualele contacte pe partea opusa sensului spre care se face miscarea de lateralitate
sunt considerate contacte nefunctionale pe baza urmatoarelor argumente:
- pe partea nelucratoare contactele sunt neeficiente functional;
- contactele dento-dentare de pe partea nelucratoare sunt nelogice, mandibula este
plasata pe partea unde se gaseste bolul alimentar;

15
 - pe partea pasiva condilul orbitant nu este bine sprijinit in cavitatea glenoida;
- eventualele contacte dento-dentare pe partea nelucratoare dezvolta forte care vor
fi in afara axului lung al dintilor;
- contactele pe partea pasiva cu condilul nesustinut in cavitatea glenoida pot
declansa contractii musculare prelungite, spasme musculare prin oboseala muschilor
obligati sa fixeze mandibula.
Concluzie: Toate contactele dento-dentare pe partea nelucratoare, fie interferente fie
contacte premature in lateraliate pe partea nelucratoare, sunt contacte generatoare de
traume asupra parodontiului, muschilor sau ATM.
Practic miscarea de lateralitate trebuie intotdeauna ghidata de catre medic pentru a se
decela clinic interferentele si pot fi puse in evidenta cu usurinta deoarece ele dau o
senzatie neplacuta si pacientul incearca sa le evite imprimand mandibulei o miscare
atipica de lateraliate(miscare antero-laterala) care mascheaza interferenta.

Criteriul al 5-lea
Absenta interferentelor la dintii cuspidati pe partea lucratoare in timpul miscarii de
lateralitate
Interferenţele sau contactele premature pe partea activă împiedică caninul sau
ceilalti dinti de ghidaj să-şi îndeplinească funcţia de ghidaj. Interferenţele active apar la
nivelul dinţilor laterali de partea spre care se face deplasarea, in cursul miscarii.
Contactele premature active sunt contactele care apar la sfarsitul miscarii de diductie intre
dintii posteriori de partea spre care se face deplasarea impiedicand dintii de ghidaj sa-si
indeplineasca functia.
Existenta unui contact dento-dentar la dintii cuspidati de pe partea activa in miscarea de
lateralitate, interferenta in lateralitate pe partea lucratoare, se constitue intr-un factor
traumatologic pentru structurile dento-parodontale, muschi si ATM.
Argumente care sustin aceasta afirmatie:
- fortele aparute la nivelul dintilor cuspidati se transmit in afara axului lung al dintilor
- fortele sunt foarte mari fiind foarte aproape de punctul de sprijin al mandibulei, ATM
si locul de aplicare a fortei musculare

16
Etiologia interferentelor lucratoare in lateralitate este multifactoriala si complexa. De
exemplu -schimbarea planului si a curbelor de ocluzie prin:
 migrarea dintilor antagonisti unui spatiu edentat
 aplicarea unei proteze necorespunzatoare
 tratamente ortodontice incorecte sau neurmarite in timp
 realizarea protetica a unei morfologii ocluzale
necorespunzatoare

Criteriile ocluziei functionale nu sunt indeplinite de toti subiectii.

Interventia terapeutica pentru corectarea diferitelor dizarmonii ocluzale este justificata
chiar si numai de aparitia sau iminenta unor tulburari functionale cu repercursiuni asupra
sistemului neuro-muscular, parodontiului, ATM si/sau dintilor.

17