Floare albastra

De Mihai Eminescu

Vladimir Streinu afirmă despre „Floare albastră” că: „În lumea lui Eminescu,
Apollo nu spânzură ca în mitologia greacă pe Marsyas ; zeul e ispitit de
frumuseţea omului-muritor, cu care doreşte să-şi îndoiască natura nemuritoare.
Se vor despărţi în cele din urmă, fiindcă îi desparte legea, dar nu fără a păstra
fiecare în felul lui amintirea seducătoarei experienţe. Încât mai semnificativă
decât disocierea finală este încercarea zeului de a se umaniza prin iubire şi a
omului de a se zeifica prin aspiraţia la etern. La Eminescu poezia vieţii dă preţ
poeziei morţii, şi în această perspectivă, opera i se alcătuieşte diferit.”

In lumea lui Eminescu, zeul e ispitit de frumusetea omului-muritor, cu care

doreste sa-si indoiasca natura nemuritoare. Se vor desparti in cele din urma pt ca
ii desparte legea, darn u fara a pastra fiecare in felul lui amintirea seducatoarei
experiente. La Eminescu poezia vietii da prêt poeziei mortii, si din aceasca
perspective opera i se alcatuieste diferit. (Vladimir Streinu)

Poezia se structureaza in jurul unei serii de opozitii: eternitate/temporalitate,

masculine/feminine, detasarea apolinica/trairea dionisiaca, aproape/departe,
atunci/acum, rece/cald, abstract concret, care se insumeaza in opozitia viata-
moarte:dezumanizarii prin meditatii idealiste asupra vieii i se propune contactul
cu viata in forme temporale. O dubla perceptie, ceea ce il facuse pe T. Maiorescu
sa-l declare pe Eminescu iubitor de antiteze cam exagerate.
Sitografie:
https://www.bookblog.ro/recenzii-pentru-bac/floare-albastra-de-
mihai-eminescu/
https://www.referat.ro/referate/download/Floare_Albastra_-
_comentariu_c952c.html