Sunteți pe pagina 1din 17

Proiect biolg

preznten bioolsag

Biologie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigareSari la căutare
asdasdasdsa

Biologia se ocupă cu studiul vieții și al organismelor.


sus: bacteria E. coli și o gazelă
jos: Goliathus și o ferigă
zz
Animale și plante
zxa
Pești
Biologia este știința naturală care se ocupă cu studiul vieții și al tuturor
organismelor vii. Ca știință a vieții, biologia studiază organismele din punct de
vedere structural, al proceselor chimice, al interacțiilor moleculare, al
mecanismelor fiziologice, al dezvoltării și al evoluției.[1] În ciuda complexității
acestei științe, există doar câteva concepte simple care stau la baza acesteia, și
anume teoria celulară, evoluția, genetica și homeostazia.[2] Astfel, în teoria
fundamentală a biologiei spune că celula este unitatea de bază a vieții, gena este
unitatea de bază a eredității, iar evoluția este motivul pentru apariția sau
extincția speciilor. Organismele vii sunt sisteme termodinamice a căror
supraviețuire se bazează pe transformarea continuă a energiei și pe descreșterea
entropiei locale, cu scopul menținerii homeostaziei (stării de echilibru intern a
unui organism).[3][4]

Termenul a fost creat și introdus în știință in 1802 de către Jean-Baptiste de


Lamarck și G. Treviranus[5] și provine din cuvintele grecești βίος / bios, « viață
» și λόγος / logos, « cuvânt, discurs, știință ». Cele mai vechi cunoștințe scrise
din domeniul biologiei datează de la Aristotel și Teofrast. Dintre personalitățile
biologiei mondiale putem aminti pe G.L.L. de Buffon, G. Cuvier, J.H. Fabre, Ernst
Haeckel, Jean-Baptiste de Lamarck, Carl Linné, Charles Darwin, G.J. Mendel, Th.
Schwann, H. de Vries, Alfred Russel Wallace, A. Weismann. În prezent, este una
dintre materiile standard de învățământ în școli și universități de pretutindeni,
iar peste un milion de articole sunt publicate anual într-un număr mare de jurnale
din domeniul biologiei și medicinei.[6]

Subdomeniile sau ramurile biologiei sunt diverse și sunt definite în funcție de


metodele de cercetare implicate și de sistemele biologice luate în studiu:
biomatematica utilizează metode matematice cu scopul formulării unor modele
cantitative, în timp ce biologia experimentală se bazează pe date empirice pentru
validarea unor teorii propuse. Astfel, se dorește înțelegerea mecanismelor vieții,
modului în care aceasta a apărut și a evoluat din materie anorganică, lipsită de
viață, în urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani în urmă și motivul pentru care
sistemele biologice au continuat să crească în complexitate.[7][8][9]

Cuprins
1 Istorie
1.1 Apariția termenului
1.2 Începuturile biologiei
1.3 Biologia modernă
1.4 Biologia în România
2 Principii fundamentale
2.1 Teoria celulară
2.2 Evoluția
2.3 Genetica
2.4 Homeostazia
2.5 Energia
3 Studiu și cercetare
3.1 Structural
3.2 Fiziologic
3.3 Evolutiv
3.4 Sistematic
3.4.1 Regnuri
3.5 Ecologic și de mediu
4 Subdomenii
5 Definiții ale diverșilor autori
6 Ramuri ale biologiei
7 Clasificarea organismelor
8 Vezi și
9 Note
10 Bibliografie
11 Legături externe
Istorie
Articol principal: istoria biologiei.
A drawing of a fly from facing up, with wing detail
O reprezentare grafică a unei muște, preluată din lucrarea Micrographia a lui
Robert Hooke, din anul 1665
Apariția termenului
Termenul biologie este derivat din cuvântul grecesc βίος, bios, „viață”, la care s-
a alipit sufixul -λογία, -logia, „studiu”.[10][11] Versiunea în limba latină a
termenului a fost utilizată pentru prima dată în anul 1736, când savantul suedez
Carl Linnaeus (Carl von Linné) a folosit termenul biologi în lucrarea sa,
Bibliotheca botanica. Termenul a reapărut în anul 1766 în lucrarea Philosophiae
naturalis sive physicae: tomus III, continens geologian, biologian, phytologian
generalis, realizată de către Michael Christoph Hanov, discipolul lui Christian
Wolff. Prima variantă a termenului în limba germană, Biologie, a fost utilizat abia
în anul 1771 în traducerea cărții lui Linné. În 1797, Theodor Georg August Roose a
utilizat denumirea într-o prefață a cărții sale, Grundzüge der Lehre van der
Lebenskraft. Karl Friedrich Burdach a folosit termenul într-un sens mai restrâns,
indicând studiul ființei umane din punctul de vedere morfologic, fiziologic și
psihologic (Propädeutik zum Studien der gesammten Heilkunst). Utilizarea modernă a
termenului a fost implementată odată cu publicarea tratatului Biologie, oder
Philosophie der lebenden Natur (1802–22) de Gottfried Reinhold Treviranus, care
prevedea:[12]

Obiectul cercetării noastre este reprezentat de diferitele forme și manifestări ale


vieții, condițiile și legile care guvernează modul în care aceste fenomene au loc
și cauzele pentru care acestea au avut loc. Știința care se ocupă cu aceste
probleme va fi indicată sub denumirea de biologie [Biologie] sau doctrina vieții
[Lebenslehre].
Începuturile biologiei
Deși biologia modernă a cunoscut o dezvoltare relativ recentă, științele pe care
aceasta o includ și care sunt în relație cu aceasta au fost studiate încă din
timpuri străvechi. Filozofia naturală a fost studiată începând încă din
civilizațiile antice ale Mesopotamia, Egypt, the Indian subcontinent, and China.
Totuși, biologia modernă cunoscută astăzi și modul de abordare al studiului naturii
își regăsesc originea în Grecia Antică.[13][14] În timp ce studiul formal al
medicinei începe încă din timpul lui Hipocrate (cca. 460–370 î. Hr.), Aristotel
(384–322 î. Hr.) a fost cel care a adus o contribuție extrem de însemnată la
dezvoltarea biologiei. Cele mai importante lucrări publicate sunt Historia
Animālium (Istoria Animalelor) și alte lucrări în care și-a prezentat viziunea
naturalistă, iar ulterior a publicat lucrări mai empirice, care aveau ca punct
central cauzalitatea biologiei și diversitatea vieții. Succesorul lui Aristotel,
Teofrast, a realizat o serie de cărți în domeniul botanicii, care au rămas în
istorie considerate drept cea mai importantă contribuție antică în domeniul
studiului organismelor vegetale, chiar și până la finalul Evului Mediu.[15]

Deși conceptul biologiei ca domeniu separat de știință a apărut în secolul XIX,


științele biologice își au originile din tradițiile medicinei și istoria naturală
din Grecia și Roma antică și au fost mai dezvoltate în Evul mediu de vindecători
musulmani, spre exemplu Al-Jahiz[16] Avicenna,[17] Avenzoar[18] și Ibn al-
Nafis[19]. În timpul Renașterii și Evului Modern, cugetul biologic a fost
revoluționat în Europa datorită interesului restaurat de empirism și descoperirea
multor organisme noi. Andreas Vesalius și William Harvey au fost persoane
proeminente ale acestei mișcări fiindcă au utilizat experimentări și observări
atente cercetând fiziologia. Trebuie menționați aici și naturaliști cum ar fi Carl
Linné sau Georges-Louis Leclerc de Buffon, care au început să clasifice organismele
și fosilele precum și dezvoltarea și comportarea ființelor vii. Datorită
dezvoltării microscopiei a fost descoperită lumea microorganismelor, punând bazele
pentru teoria celulară. Importanța crescătoare a teologiei naturale, parțial un
răspuns pentru filozofia mecanică, a susținut dezvoltarea rapidă a istoriei
naturale[20][21].

După cum s-a menționat, printre savanții din lumea Islamică medievală cu importanță
asupra dezvoltării domeniului biologiei se numără al-Jahiz (781–869), botanistul
Al-Dīnawarī (828–896),[22] și anatomistul și fiziologul Rhazes (865–925). Medicina
a fost studiată în special de către cărturarii islamici, care s-au bazat pe
tradițiile filozofice grecești, în timp ce istoria naturală s-a bazat foarte mult
pe gândirea aristoteliană.

O contribuție extrem de însemnată, care practic a marcat începutul dezvoltării


rapide a biologiei moderne, a fost dezvoltarea microscopiei realizată de către
Anton van Leeuwenhoek. Doar ulterior dezvoltării microscopiei savanților li s-a
oferit șansa de a descoperi diversitatea lumii microscopice, ceea ce s-a
concretizat prin primele observații asupra bacteriilor, infuzoarelor și
spermatozoizilor. Investigațiile lui Jan Swammerdam au dus la mărirea interesului
pentru studiul entomologiei și au contribuit la dezvoltarea unor tehnici de bază de
disecție și colorație în microscopie.[23]

De asemenea, dezvoltarea microscopiei a lăsat și un impact profund asupra gândirii


biologice. La începutul secolului al XIX-lea, un număr mare de biologi a adus în
discuție relevanța mare a celulei. Ulterior, în 1838, Schleiden și Schwann au
început să promoveze următoarele idei, astăzi universal-acceptate: (1) celula este
unitatea de bază a unui organism și (2) celulele individuale prezintă toate
caracteristicile vieții, deși a fost de asemenea impusă și ideea că (3) toate
celulele provin în urma diviziunii altor celule. Datorită lucrărilor lui Robert
Remak și Rudolf Virchow, până în anii 1860 majoritatea biologilor vremii au
acceptat aceste trei teorii ca fiind de bază, idee care s-a concretizat sub
denumirea de teoria celulară.[24][25]

Între timp, taxonomia și metodele de clasificare au fost domeniul de interes al


istoricilor naturali. Carl Linnaeus a pus bazele taxonomiei lumii naturale în anul
1735 (iar variațiile acesteia au fost folosite încă de atunci), iar în anii 1750 a
fost introdus sistemul de nomenclatură binomială științifică utilizat pentru
denumirea speciilor.[26] Georges-Louis Leclerc de Buffon a considerat ideea de
specie ca fiind o categorie artificială iar organismul viu ca fiind maleabil -
chiar sugerând posibilitatea unui strămoș comun. Deși nu a susținut ideea de
evoluție, Buffon este un reprezentant important în istoria gândirii evolutive.
Lucrările sale au fost o influență a teoriilor evolutive propuse de Lamarck și
Darwin.[27]

Biologia modernă
Peste secolele XVIII și XIX, științele biologice cum ar fi botanică sau zoologie au
devenit din ce în ce mai rapid discipline științifice profesionale. Antoine
Lavoisier și alții chimiști și fizicieni au început să conecteze lumea animată și
neanimată prin chimie și fizică. Naturalist–exploratorii au cercetat interacțiunile
între organismele și ambianța și metode prin care aceste legături depind de
geografie — fondând discipline precum biogeografie, ecologie și etologie.
Naturaliștii au început să nu mai sprijine esențialismul și să ia în considerare
importanța extincției și caracterul schimbător al speciilor. Teoria celulară a dat
o nouă perspectivă asupra bazelor fundamentale ale vieții. Aceste dezvoltări,
precum și rezultatele cercetărilor embriologiei și paleontologiei, au fost
sintetizate în teoria evoluției prin selecția naturală a lui Charles Darwin. La
sfârșitul secolului XIX a fost părăsită teoria generației spontanee fiind înlocuită
de teoria microbiană de boală. Totuși, mecanismul ereditării biologice a rămas un
mister[20][28][29].

La începuturile secolului XX, redescoperirea lucrărilor lui Gregor Mendel a adus la


dezvoltarea rapidă a geneticii. Domeniile noi au apărut repede ca consecință a
propunerii structurii ADN de către James Watson și Francis Crick. După apariția
dogmei centrale a biologiei moleculare și spargerea codului genetic, biologia s-a
împărțit în mult între biologia organismelor — grupul câmpurilor științifice legate
de organisme și grupuri ale organismelor — și biologia moleculară și celulară. În
cursul secolului XX, aceste curente au fost răsturnate, biologii moleculari și
celulari folosind metode utilizate în biologia organismelor și invers[30][31][32]
[33].

Biologia în România
Contribuții remarcabile în domeniul biologiei au avut: Grigore Antipa, Dimitrie
Brândză, Aristide Caradja, Radu Codreanu, Constantin Motaș, Emil Racoviță, Dimitrie
Voinov, Alexandru Borza, Florian Porcius, Iuliu Prodan.

Principii fundamentale
Sunt cinci principii fundamentale care stau la baza teoriei biologice:[34]

Teoria celulară
HeLa cells stained with Hoechst blue stain.
Celule canceroase umane, cu nucleii colorați în albastru. Celula din centru și cea
din partea dreaptă se află în interfază, de aceea nucleul este bine delimitat, iar
celula din stânga se află în mitoză, așadar ADN-ul se regăsește sub formă
condensată.
Articol principal: Teoria celulară.
Teoria celulară spune că toate organismele vii sunt compuse din cel mai puțin o
celulă, aceasta fiind unitatea fundamentală a vieții și cea mai mică unitate
funcțională a acesteia. Se consideră că toate organismele vii au apărut ca urmare a
diviziunii celulelor pre-existente. În cazul organismelor pluricelulare, fiecare
celulă care alcătuiește organismul derivă dintr-o singură celulă. De asemenea, se
mai consideră că celula este unitatea de bază a multor procese patologice.[35] Un
ultim aspect al teoriei celulare are în vedere modul în care celulele prezintă
reacții de adaptare față de schimbările condițiilor externe și interne, ceea ce
duce la studiul metabolismului.

Celulele sunt sediul informației ereditare (ADN-ul), așadar aceasta este transmisă
celorlalte celule prin intermediul diviziunii celulare. Studiul originii vieții,
denumit abiogeneză, are în vedere și determinarea originii primei celule.[36]

Evoluția
diagram showing Natural selection favoring predominance of surviving mutation
O diagramă reprezentativă pentru conceptul de selecție naturală.
Articole principale: Evoluție și Originea vieții.
Teoria evoluției este un concept central în biologie și face referire la idea că
viața suferă schimbări continue și se dezvoltă, astfel că fiecare formă de viață
(încă prezentă sau dispărută) prezintă o origine comună, un strămoș comun, sau
altfel spus prezintă un singur genofond antic. Se crede că ultimul strămoș comun al
tuturor organismelor a apărut acum aproximativ 3,5 miliarde de ani.[37] Biologii
privesc omniprezența codului genetic ca un indiciu evident în favoarea aprobării
teoriei strămoșului comun, pentru bacterii, arhebacterii și eucariote..[38]

Termenul de „evoluție” a fost introdus în terminologia științifică de către Jean-


Baptiste de Lamarck în anul 1809,[39] iar cincizeci de ani mai târziu savantul
Charles Darwin a postulat faptul că evoluția are ca model științific selecția
naturală.[40][41][42] Alfred Russel Wallace este recunoscut ca un co-descoperitor
al acestui concept, întrucât acesta a contribuit la studiile și la experimentele
legate de evoluție.[43] Conceptul de evoluție este utilizat în prezent în biologia
modernă pentru a explica variabilitatea extrem de mare a formelor de viață de pe
Pământ.

Teoria lui Darwin presupune ideea că speciile pot să prospere sau să dispară, fiind
supuse proceselor de selecție naturală sau de selecție artificială.[44] Conceptul
de derivă genetică a fost ulterior adoptat ca un mecanism adițional al dezvoltării
evolutive în contextele moderne ale teoriei.[45]

Istoria evolutivă a unei specii - care descrie caracteristicile diferitelor specii


descendente - împreună cu relațiile genealogice ale unei specii reprezintă studiul
filogeniei. Sunt utilizate diverse metode de studiu biologic pentru obținerea
informațiilor legate de filogenie. Printre acestea se numără studiile comparative
ale secvențelor de ADN, în cadrul biologiei moleculare (mai exact în genomică) și
studiile comparative ale fosilelor, în cadrul paleontologiei.[46] Biologii
organizează și analizează relațiile evolutive prin metode variate, incluzând
metodele filogenetice, fenetice și cladistice.

Importanța evoluției provine din faptul că oferă o explicație a modului în care


formele de viață au apărut și s-au dezvoltat, și de asemenea aceasta contribuie la
înțelegerea modului în care formele de viață sunt organizate în prezent. Totuși,
organizarea prezentă a speciilor poate fi concepută doar prin prisma evoluției
acestora de-a lungul timpului. Mai mult, evoluția este un concept central în toate
subdomeniile biologiei.[47]

Genetica
two by two table showing genetic crosses
Un pătrat Punnett în care se poate observa încrucișarea dintre două soiuri de
mazăre heterozigote pentru petalele de culoare mov (B) și albe (b)
Articol principal: Genetică.
Teoria genelor spune că trăsăturile unui organism viu sunt codificate de către
acidul dezoxiribonucleic, care este componenta esențială a genelor. Genele,
unitățile primare ale transmiterii ereditare a caracterelor, corespund anumitor
regiuni din macromolecula de ADN, astfel că trăsăturile sunt moștenite de la una
generație la o altă prin aceste gene. Toate organismele, de la cele mai simple până
la cele mai complexe, prezintă același mecanism de bază prin care ADN-ul este
copiat și este tradus în proteine specifice. În celule, are loc transcrierea unei
gene din ADN într-o versiune ARN, iar în ribozomi are loc așa numita sinteză
proteică ce presupune traducerea ARN în secvența specifică de aminoacizi din
molecula polipeptidică. Codul de translație utilizat de ribozomi pentru codificarea
aminoacizilor este aproape identic pentru majoritatea organismelor. De exemplu,
secvența de ADN corespunzătoare pentru sinteza de insulină în organismul uman de
asemenea codifică sinteză de insulină și când este inserată în alte organisme (de
exemplu, în organisme vegetale).[48]
ADN-ul se regăsește sub formă de cromozomi, iar aceștia pot fi liniari, în cazul
eucariotelor, sau circulari, în cazul procariotelor. Cromozomul este o structură
organizată alcătuită din ADN și proteine histonice. Genomul reprezintă totalitatea
cromozomilor și a altor informații ereditare prezente în celulă (în acest caz,
informația genetică extranucleară din mitocondrii și cloroplaste). În cazul
eucariotelor, ADN-ul genomic este localizat în nucleul celular și în cantități mici
în mitocondrii și în cloroplaste. În cazul procariotelor, ADN-ul genomic se
regăsește sub forma unei structuri neregulate din citoplasmă, cunoscută sub
denumirea de nucleoid.[49] Informația genetică corespunzătoare unui genom este deci
depozitată în gene, iar totalitatea acestor informații dintr-un organism sunt
cunoscute sub denumirea de genotip.[50]

Toate informațiile curg de la genotip la fenotip, o caracteristică fizică sau


biochimică a organismului pe care se o poate observa. Deși fenotipul formulat de
genă se poate adapta la ambianța în care trăiește organismul, această informație nu
este retransmisă la gene. Doar prin procesul evoluției genele se schimbă ca răspuns
la condițiile ambientale.

Homeostazia
Articol principal: Homeostazie.
diagram showing feedback loop of hormones
În hipotalamus are loc secreția de CRH, care stimulează glanda pituitară să secrete
ACTH. La rândul său, ACTH-ul stimulează cortexul adrenal să secrete
glucocorticoizi, precum cortizolul. Odată produși în cantitate suficientă,
glucocorticoizii reduc rata de secreția a hipotalamusului și a glandei pituitare.
[51]
Homeostazia reprezintă abilitatea unui sistem deschis de a regla mediul său intern
pentru menținerea unor condiții stabile, ceea ce se realizează prin diferite
mecanisme de ajustare a echilibru dinamic intern. În cadrul organismelor,
homeostazia este realizată prin procesele fiziologice care permit acestuia să
mențină ambianța sa internă. Toate organismele, unicelulare sau pluricelulare,
prezintă homeostazie.[52]

Pentru a menține acest echilibru dinamic și pentru a realiza funcțiile specifice,


un sistem trebuie să detecteze și să răspundă la anumite constrângeri sau
perturbări. Ulterior detectării unei constrângeri, un sistem biologic răspunde
adesea printr-un mecanism de feedback negativ, care are ca scop stabilizarea prin
reducerea sau creșterea activității unui organ sau a unui sistem. Un exemplu
concret este secreția de glucagon ca urmarea a descreșterii nivelului de glucoză.
[53]

diagram showing human energy process from food input to heat and waste output
Rolurile energiei în funcționarea organismului uman.
Energia
Articol principal: Energie.
Supraviețuirea unui organism viu depinde strict de cantitatea de energie
disponibilă. Reacțiile chimice care sunt responsabile de structura și de funcția sa
sunt astfel utilizate pentru a extrage energia din substanțele chimice ingerate și
pentru a le transforma în procesele de regenerare celulară și de susținere a
celulelor. În cadrul acestui proces, moleculele substanțelor chimice care se
regăsesc în hrană joacă două roluri majore. În primul rând, acestea constituie o
sursă de energie care poate fi transformată și reutilizată prin reacții biochimice
specifice organismului. În al doilea rând, hrana poate fi transformată în noi
structuri moleculare, cunoscute sub denumirea de biomolecule, care au diverse
roluri pentru acel organism.

Organismele responsabile pentru introducerea de energie într-un ecosistem sunt


cunoscute sub numele de producători sau organisme autotrofe. Majoritatea
organismelor din această categorie își procură energia de la lumina solară.[54]
Plantele și celelalte organisme fototofe utilizează energia solară prin intermediul
fotosintezei pentru a converti materiile anorganice în materii organice, precum
este adenozintrifosfatul (ATP-ul). În structura acestei molecule există anumite
legături macroergice care, în momentul în care sunt lizate, eliberează energie.[55]
Totuși, unele ecosisteme depind în întregime de energia extrasă de organismele
chemotrope din surse energetice precum metanul și sulfurile, în lipsa energiei
solare.[56]

O parte din energia astfel captată produce biomasa și energia care este disponibilă
pentru creșterea și pentru dezvoltarea altor forme de viață. Restul biomasei și a
energiei sunt pierdute sub formă de căldură și de moleculă reziduale.
Metabolismul[57] și respirația celulară[58] sunt cele mai importante procese prin
care are loc transformarea energiei înmagazinate în substanțele chimice în energie
folositoare pentru susținerea vieții.

Studiu și cercetare
Structural
Articole principale: biologie moleculară, biologie celulară, genetică și biologie
de dezvoltare.
Biologia moleculară este studiul biologiei la nivelul moleculelor. Coincide parțial
cu alte domenii, cum ar fi genetica și biochimia. Această disciplină se
concentrează la înțelegerea interacțiunilor între diverse sisteme ale celulelor,
incluzând o legătură între ADN, ARN, sinteza proteinelor și învățarea mecanismelor
acestor procese.

Biologia celulară cercetează proprietățile fiziologice ale celulelor precum și


comportarea, interacțiunile și ambianța lor. Experimentările se fac atât la nivelul
microscopic cât și molecular. Acest domeniu face cercetări pe organisme
monocelulare precum și pe celule specializate în organisme multicelulare cum ar fi
cele ale omului.

Ceea ce este fundamental pentru toate științele legate de biologie este de a


înțelege din ce sunt compuse și cum funcționează celulele. Cunoașterea asemănărilor
și diferențelor este în special importantă în biologia celulară și moleculară.

Genetica este știința genelor, eredității și varietății ale organismelor. Genele


codează informații necesare pentru sinteza proteinelor care joacă un rol important
în influențare (dar în multe cazuri nu determină complet) a fenotipului final al
organismului. În cercetările moderne, genetică prevede unelte importante în
investigarea funcțiunilor ale genelor particulare și analiza interacțiunilor
genetice. Organismele țin informația genetică în general în cromozoame unde este
reprezentată de structura chimică a moleculelor ADN particulare.

Biologia de dezvoltare cercetează procesele după care organismele cresc și se


dezvolt. Își are originile în embriologie. Biologia de dezvoltare modernă studiază
și controlul genetic al creșterii celulare, diferențierii, anatomiei și morfogeneză
— procesul care permite țesuturilor și organelor să apară și să dezvolte.

Fiziologic
Articol principal: fiziologie.
Fiziologia studiază procesele mecanice, fizice și biochimice ale organismelor vii
cu scopul de a înțelege cum funcționează toate structurile ca un întreg. Studii
fiziologice au fost împărțite tradițional în fiziologia oamenilor, fiziologia
plantelor și fiziologia animalelor. Totuși, regulile principale ale fiziologiei
sunt aceleași pentru orice organism. Fiziologia animalelor folosește metodele și
uneltele fiziologiei oamenilor pentru a cerceta alte animale, iar fiziologia
plantelor de împrumută tehnici ale ambelor discipline.
Anatomia este un subdomeniu important al fiziologiei și cercetează funcțiile și
interacțiunile sistemelor de organe ale animalelor. Acest studiu își are
subdiscipline orientate spre medicină, cum ar fi neurologia — studiul sistemului
nervos, sau cardiologia — studiul sistemului cardiovascular.

Evolutiv
Articol principal: evoluție.
Evoluția se preocupă cu originea și descindența speciilor și schimbările lor peste
timp și include oameni de știință din multe discipline legate de taxonomie. În
general, studiul evoluției are nevoie de oameni de știință specializați în anumite
grupuri ale organismelor: mamifere, păsări, plante sau reptile, comparând
rezultatele cercetărilor făcute de ei. Biologia evoluționară este bazată pe
paleontologie, studiul care folosește fosile pentru a răspunde la întrebări legate
de mod și timp al evoluției, dar și pe genetica populației și teoria evoluției.

Sistematic
Phylogenetic tree.svg

Articole principale: Sistematică și Taxonomie.


Diferite speciații au dus la crearea copacului filogenetic, astfel că relațiile
dintre diversele specii existente pe pământ poate fi reprezentată sub forma unui
arbore. Rolul sistematicii sau taxonomiei este acela de a studia aceste relații și
astfel de a identifica diferențele și asemănările dintre specii sau grupele de
specii.[59] Totuși, sistematica a fost un subiect de interes activ cu mult timp
înaintea dezvoltării teoriei evolutive.[60]

În teoria mai veche, organismele vii erau împărțire în cinci regnuri: Monera,
Protista, Fungi, Plantae și Animalia.[61] Totuși, în prezent majoritatea oamenilor
de știință consideră că acest sistem ar fi unul învechit. Sistemele moderne
alternative de clasificare încep având la bază un model bazat pe trei domenii
principale: Archaea (original Archaebacteria), Bacteria (original Eubacteria) și
Eukaryota (incluzând protistele, fungii, plantele și animalele)[62] Fiecare dintre
aceste domenii sunt caracterizate prin prezența sau lipsa nucleului celular, dar și
prin diferențele date de compoziția chimică a principalelor biomolecule componente,
precum sunt ribozomii.[62]

În continuare, clasificarea taxonomică a fiecărei specii se face incluzând-o pe


aceasta în fiecare unitate taxonomică sau taxon corespunzător din punct de vedere
filogenetic; astfel, ordinea taxonilor în ierarhia taxonomică este următoarea:
domeniu, regn; încrengătură (sau filum), clasă, ordin, familie, gen și specie.

Există și anumite structuri care nu se încadrează în aceste categorii, și anume


paraziții obligatoriu intracelulari, entități biologice care sunt considerate ca
fiind „la limita vieții”[63] datorită activității lor metabolice. Cu alte cuvinte,
aceste entități nu sunt considerate ca fiind structuri vii datorită lipsei a una
sau mai multe dintre funcțiile fundamentale caracteristice unui organism viu.
Acestea sunt virusurile, viroizii, prionii și virusurile satelite.

Denumirea științifică atribuită unui organism este binomială și se face reunind


numele genului din care face parte și un adjectiv în limba latină care este
corespunzător speciei respective. De exemplu, omul este denumit Homo sapiens, după
numele genului Homo și numele sapiens corespunzător speciei. La scrierea numelui
științific al unui organism, se consideră corectă scrierea denumirii genului cu
prima literă mare, iar denumirea speciei cu litere mici.[64] În plus, se consideră
corectă scrierea de tip cursiv (italic), în cadrul publicațiilor, a denumirilor
genurilor și a speciilor.[65]

Sistemul utilizat și acceptat în prezent este bazat pe sistemul de taxonomie


linneană, care presupune împărțirea fiecărui taxon și denumirea speciilor în
conformitate cu nomenclatura binară sau binomială. Modul de denumire al
organismelor este decis de către organe internaționale precum International Code of
Nomenclature for algae, fungi, and plants (ICN), International Code of Zoological
Nomenclature (ICZN) și International Code of Nomenclature of Bacteria (ICNB).
Clasificarea virusurilor este realizată de către International Committee on
Taxonomy of Viruses (ICTV) și este cunoscută sub denumirea de International Code of
Viral Classification and Nomenclature (ICVCN).[66][67][68][69] Totuși, mai există
și alte sisteme de clasificare. De exemplu, BioCode a fost publicat în anul 1997 în
încercarea de a standardiza nomenclatura din aceste trei domenii, dar nu a fost
încă acceptat formal.[70] BioCode a primit o atenție scăzută de la publicare, iar o
revizuire a sa a fost propusă în 2011.[71][72][73]

Regnuri
Articol principal: Regn (biologie).
Mai jos se regăsește câte un reprezentat din fiecare dintre regnurile prezentate.
Au fost incluse în această galerie și virusurile.

Animalia – Bos primigenius taurus

Plantae – genul Triticum

Fungi – Morchella esculenta

Stramenopila/Chromista – Fucus serratus

Bacteria – Gemmatimonas aurantiaca (-=1 micrometru)

Archaea – Halobacteria

Virus – fagul gamma

Ecologic și de mediu
Subdomenii
Majoritatea științelor biologice sunt discipline specializate, grupate în
subdomenii după tipul de organism care se cercetează în cadrul lor:

botanică — studiul plantelor


zoologie — studiul animalelor și microbiologie — studiul microorganismelor
biochimie — studiul proceselor chimice care au loc în organisme
biologie celulară — studiul celulelor
fiziologie — studiul funcțiunilor de țesuturi, organe și sisteme de organe ale
organismului
ecologie — studiul interacțiunilor între organismele însăși și între ele și
ambianță
biologie marină – studiul vieții în bazinele oceanice, diversității viețuitoarelor
marine
Definiții ale diverșilor autori
După Teofil Craciun (1989) (4), biologia este știința despre viață și materie vie,
ea studiind: originea, evoluția, reproducerea, ereditatea, caracteristicile morfo-
fiziologice, obiceiurile etc. plantelor și animalelor.
După Kósa et al. (2000) (5), biologia este un sistem de discipline care studiază
legile vieții. Ea cercetează originea, dezvoltarea, complexitatea organismelor vii.
Ramuri ale biologiei
Datorită aprofundării cunoștințelor din domeniul biologiei după inventarea
microscopului de către A. van Leeuwenhoek la mijlocul secolului al XVII-a, în
interiorul biologiei au început să se formeze numeroase ramuri cu domenii de studiu
bine definite. Unele din aceste ramuri au un caracter predominant teoretic precum
botanica, zoologia, taxonomia, iar altele — un caracter predominant practic precum
agricultura, horticultura.

Categoria sistematică studiată


Regnul studiat
Domeniul de studiu
Ramura biologiei
Subramura biologiei
Subramura biologiei
1
2
3
4
5
6
Entitate (Biologie) - Virusuri / viruși Virusologie - -
Organisme Regn Monera (3) Bacterii (3) și alge albastre (3) Microbiologie
- -
Regn Fungi (3) Ciuperci (3) Micologie - -
Regn Protista (3) Protozoare (3) Protozoologia - -
Mixomicete, (3) și Acrasiomicete (3) - - -
Alge (3) Algologia - -
Regn Plantae (3) Plante (3) Botanica Citologie vegetală -
Anatomie vegetală -
Fiziologie vegetală -
Embriologie vegetală -
Palinologie -
Filogenie vegetală -
Taxonomie vegetală -
Regn Animalia (3) Animale (3) Zoologia Zoologia nevertebratelor Entomologie
Zoologia vertebratelor Ichtiologie
Herpetologie
Ornitologie
Mammologie sau Teriologie
Embriologie animală -
Hidrobiologie -
Fiziologie animală -
Taxonomie animală -
Filogenie animală -
Anatomie Anatomia comparată a vertebratelor -
Anatomie umană -
Histologie - -
Neurobiologie - -
Etologie - -
Antropologie - -
Imunologie - -
- Genetică umană -
Ramuri ale biologiei care studiază entități și organisme - Genetica
Genetică generală -
Genetica populațiilor -
Ramuri ale biologiei care studiază organisme aparținând mai multor regnuri
Bacterii, ciuperci, protozoare, plante, animale Ecologie Ecologie marină
-
Ecologie terestră -
Paleontologie - -
Protozoare, animale Parazitologie Parazitologie generală Helmintologie
Parazitologie medicală -
Științe de graniță - - Biofizica - -
- - Biochimia - -
- - Bioacustica - -
- - Biogeografia - -
- - Biomatematica - -
Clasificarea organismelor
Ordinea în clasificări este cea filogenetică, dată de autorii respectivi pentru
coloanele 2, 3, 4, 5.

Clasificarea făcută de Aristotel (384 - 322) îHr ( din 5).


După Withaker-Margulis (1978) ( din 5)
Clasificarea după Sârbu Anca, 1999 (3)
Clasificarea după Mohan GH. et all, 2004 (2)
Clasificare după Ariniș I. et al. 2000, (1)
1
2
3
4
5
Nevertebrate
Monera
Monera
Monera (Procariote)
Procariota ( Monera)
Pești
Protista
Fungi
Protoctista (Protista)
Protista
Broaște
Fungi
Protista
Plantae (Metaphyta)
Fungi (Ciuperci)
Reptile
Plantae
Plantae
Fungi (Eumycota)
Plantae (Plante)
Păsări
Animalia
Animalia
Animalia (Metazoa)
Animalia (Animale)
Mamifere
-
-
-
-
Bibliografia folosită pentru acest tabel
Ariniș I. et al. Biologie. Manual pentru clasa a IX-a. Editura All, 2000 (Aprobat
de Ministerul Educației și Cercetării cu OMEC nr.4205 din 12 august 1999);
Mohan GH., Corneanu C., Ardelean A. Biologie Manual pentru clasa a IX-a, Editura
Corint,2004. (Manualul a fost aprobat cu nr. 3886 din 24.05.2004 de Ministerul
Educației și Cercetării);
Sârbu Anca, Biologie vegetală, Editura Universității din București,1999.
Crăciun T., Crăciun L.L., Dictionar de Biologie, Editura Albatros, 1989;
Hósa Maria, Rákosy-Tican Lenuța, DezsöAndrás, Biologie Manual pentru clasa a IX-a
Editura Niculescu ABC, București, 2000.
Vezi și
Lista biologilor
Istoria biologiei
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină
Listă de zoologi după abrevierile de autor
Etape în dezvoltarea biologiei
Note
^ Based on definition from: „Aquarena Wetlands Project glossary of terms”. Texas
State University at San Marcos. Arhivat din original la 8 iunie 2004.
^ Campbell, Neil A. (2006). Biology: Exploring Life. Boston, Massachusetts: Pearson
Prentice Hall. ISBN 0-13-250882-6. OCLC 75299209. Citare cu parametru depășit |
coauthors= (ajutor)
^ Davies, PC; Rieper, E; Tuszynski, JA (ianuarie 2013). „Self-organization and
entropy reduction in a living cell”. Bio Systems. 111 (1): 1–10.
doi:10.1016/j.biosystems.2012.10.005. PMC 3712629 Accesibil gratuit. PMID 23159919.
^ Modell, Harold; Cliff, William; Michael, Joel; McFarland, Jenny; Wenderoth, Mary
Pat; Wright, Ann (decembrie 2015). „A physiologist's view of homeostasis”. Advances
in Physiology Education. 39 (4): 259–66. doi:10.1152/advan.00107.2015. ISSN 1043-
4046. PMC 4669363 Accesibil gratuit. PMID 26628646.
^ Gottfried Reinhold Treviranus a fost un naturalist german care s-a născut la 4
februarie 1776 la Bremen și a decedat la 16 februarie 1837 în același oraș.
^ King, TJ & Roberts, MBV (1986). Biology: A Functional Approach. Thomas Nelson and
Sons. ISBN 978-0174480358. OCLC 20717292.
^ Craig, Nancy (2014). Molecular Biology, Principles of Genome Function. ISBN 978-
0199658572.
^ Mosconi, Francesco; Julou, Thomas; Desprat, Nicolas; Sinha, Deepak Kumar;
Allemand, Jean-François; Vincent Croquette; Bensimon, David (2008). „Some nonlinear
challenges in biology”. Nonlinearity (în engleză). 21 (8): T131.
Bibcode:2008Nonli..21..131M. doi:10.1088/0951-7715/21/8/T03. ISSN 0951-7715.
^ Howell, Elizabeth (8 decembrie 2014). „How Did Life Become Complex, And Could It
Happen Beyond Earth?”. Astrobiology Magazine. Accesat în 14 februarie 2018.
^ „Who coined the term biology?”. Info.com. Arhivat din original la 9 mai 2013.
Accesat în 3 iunie 2012.
^ „biology”. Online Etymology Dictionary. Arhivat din originalul de la 7 martie
2013.
^ Richards, Robert J. (2002). The Romantic Conception of Life: Science and
Philosophy in the Age of Goethe. University of Chicago Press. ISBN 978-0226712109.
^ Magner, Lois N. (2002). A History of the Life Sciences, Revised and Expanded. CRC
Press. ISBN 978-0203911006. Arhivat din originalul de la 24 martie 2015.
^ Serafini, Anthony (2013). The Epic History of Biology. ISBN 978-1489963277.
Accesat în 14 iulie 2015.
^ Acest articol conține text din Chisholm, Hugh, ed. (1911). „Theophrastus”.
Encyclopædia Britannica (ed. 11). Cambridge University Press., o publicație
aparținând domeniului public.
^ Conway Zirkle (1941), Natural Selection before the "Origin of Species",
Proceedings of the American Philosophical Society 84 (1): 71-123.
^ D. Craig Brater and Walter J. Daly (2000), "Clinical pharmacology in the Middle
Ages: Principles that presage the 21st century", Clinical Pharmacology &
Therapeutics 67 (5), p. 447-450 [449].
^ Islamic medicine, Hutchinson Encyclopedia.
^ S. A. Al-Dabbagh (1978). "Ibn Al-Nafis and the pulmonary circulation", The Lancet
1, p. 1148.
^ a b Mayr, E (1985). The Growth of Biological Thought. Belknap Press. ISBN 978-
0674364462. OCLC 185404286.
^ Magner, LN (2002). A History of the Life Sciences. TF-CRC. ISBN 978-0824708245.
OCLC 50410202 59472935 70724799 Verificați valoarea |oclc= (ajutor).
^ Fahd, Toufic (1996). „Botany and agriculture”. În Morelon, Régis; Rashed, Roshdi.
Encyclopedia of the History of Arabic Science. 3. Routledge. p. 815. ISBN 978-
0415124102.
^ Magner, Lois N. (2002). A History of the Life Sciences, Revised and Expanded. CRC
Press. pp. 133–44. ISBN 978-0203911006. Arhivat din originalul de la 24 martie
2015.
^ Sapp, Jan (2003). „7”. Genesis: The Evolution of Biology. New York.: Oxford
University Press. ISBN 978-0195156188.
^ Coleman, William (1977). Biology in the Nineteenth Century: Problems of Form,
Function, and Transformation. New York: Cambridge University Press. ISBN 978-
0521292931.
^ Mayr, Ernst. The Growth of Biological Thought, chapter 4
^ Mayr, Ernst. The Growth of Biological Thought, chapter 7
^ Futuyma, DJ (2005). Evolution. Sinauer Associates. ISBN 978-0878931873. OCLC
57311264 57638368 62621622 Verificați valoarea |oclc= (ajutor).
^ Coleman, W (1978). Biology in the Nineteenth Century: Problems of Form, Function
and Transformation. Cambridge University Press. ISBN 978-0521292931. OCLC 233977360
3360878 59235625 Verificați valoarea |oclc= (ajutor).
^ Allen, GE (1978). Life Science in the Twentieth Century. Cambridge University
Press. ISBN 978-0521292962. OCLC 123208035 16496514 222077989 3344997 43439593
61082591 Verificați valoarea |oclc= (ajutor).
^ Fruton, JS (1999). Proteins, Enzymes, Genes: The Interplay of Chemistry and
Biology. Yale University Press. ISBN 978-0300076080. OCLC 39700430.
^ Morange, M & Cobb, M (2000). A History of Molecular Biology. Harvard University
Press. ISBN 978-0674001695. OCLC 43960135.
^ Smocovitis, VB (1996). Unifying Biology. Princeton University Press. ISBN 978-
0691033433. OCLC 231696189 34411399 Verificați valoarea |oclc= (ajutor).
^ Avila, Vernon L. (1995). Biology: Investigating life on earth. Boston: Jones and
Bartlett. pp. 11–18. ISBN 0-86720-942-9.
^ Mazzarello, P (mai 1999). „A unifying concept: the history of cell theory”.
Nature Cell Biology. 1 (1): E13–15. doi:10.1038/8964. PMID 10559875.
^ Aleksandr Ivanovich Oparin (20 februarie 2003). The Origin of Life. Courier Dover
Publications. p. vi. ISBN 978-0-486-49522-4. Accesat în 22 decembrie 2012.
^ De Duve, Christian (2002). Life Evolving: Molecules, Mind, and Meaning. New York:
Oxford University Press. p. 44. ISBN 978-0195156058.
^ Futuyma, DJ (2005). Evolution. Sinauer Associates. ISBN 978-0878931873. OCLC
57311264.
^ Packard, Alpheus Spring (1901). Lamarck, the founder of Evolution: his life and
work with translations of his writings on organic evolution. New York: Longmans,
Green. ISBN 978-0405125621.
^ „The Complete Works of Darwin Online – Biography”. darwin-online.org.uk. Arhivat
din originalul de la 7 ianuarie 2007. Accesat în 15 decembrie 2006.
^ Dobzhansky, T. (1973). „Nothing in biology makes sense except in the light of
evolution”. The American Biology Teacher. 35 (3): 125–29. doi:10.2307/4444260.
JSTOR 4444260.
^ Carroll, Joseph, ed. (2003). On the origin of species by means of natural
selection. Peterborough, Ontario: Broadview. p. 15. ISBN 978-1551113371. As
Darwinian scholar Joseph Carroll of the University of Missouri–St. Louis puts it in
his introduction to a modern reprint of Darwin's work: "The Origin of Species has
special claims on our attention. It is one of the two or three most significant
works of all time—one of those works that fundamentally and permanently alter our
vision of the world ... It is argued with a singularly rigorous consistency but it
is also eloquent, imaginatively evocative, and rhetorically compelling."
^ Shermer p. 149.
^ Darwin, Charles (1859). On the Origin of Species, John Murray.
^ Simpson, George Gaylord (1967). The Meaning of Evolution (ed. Second). Yale
University Press. ISBN 978-0300009521.
^ „Phylogeny”. Bio-medicine.org. 11 noiembrie 2007. Arhivat din originalul de la 4
octombrie 2013. Accesat în 2 octombrie 2013.
^ Montévil, M; Mossio, M; Pocheville, A; Longo, G (octombrie 2016). „Theoretical
principles for biology: Variation”. Progress in Biophysics and Molecular Biology.
From the Century of the Genome to the Century of the Organism: New Theoretical
Approaches. 122 (1): 36–50. doi:10.1016/j.pbiomolbio.2016.08.005. PMID 27530930.
Arhivat din originalul de la 20 martie 2018.
^ Marcial, Gene G. (13 august 2007) From SemBiosys, A New Kind Of Insulin Arhivat
în 29 octombrie 2014, la Wayback Machine.. businessweek.com
^ Thanbichler, M; Wang, SC; Shapiro, L (octombrie 2005). „The bacterial nucleoid: a
highly organized and dynamic structure”. Journal of Cellular Biochemistry. 96 (3):
506–21. doi:10.1002/jcb.20519. PMID 15988757.
^ „Genotype definition – Medical Dictionary definitions”. Medterms.com. 19 martie
2012. Arhivat din originalul de la 21 septembrie 2013. Accesat în 2 octombrie 2013.
^ Raven, PH; Johnson, GB (1999). Biology (ed. Fifth). Boston: Hill Companies. p.
1058. ISBN 978-0697353535.
^ Rodolfo, Kelvin (ianuarie 2000). „What is homeostasis?”. Scientific American.
Arhivat din originalul de la 3 decembrie 2013.
^ James, Norman (martie 2016). „Normal Regulation of Blood Glucose”. Endocrine Web.
^ Bryant, DA; Frigaard, NU (noiembrie 2006). „Prokaryotic photosynthesis and
phototrophy illuminated”. Trends in Microbiology. 14 (11): 488–96.
doi:10.1016/j.tim.2006.09.001. PMID 16997562.
^ Smith, AL (1997). Oxford dictionary of biochemistry and molecular biology. Oxford
[Oxfordshire]: Oxford University Press. p. 508. ISBN 978-0198547686. Photosynthesis
– the synthesis by organisms of organic chemical compounds, esp. carbohydrates,
from carbon dioxide using energy obtained from light rather than the oxidation of
chemical compounds.
^ Edwards, Katrina. „Microbiology of a Sediment Pond and the Underlying Young,
Cold, Hydrologically Active Ridge Flank”. Woods Hole Oceanographic Institution.
^ Campbell, Neil A.; Reece, Jane B. (2001). „6”. Biology. Benjamin Cummings. ISBN
978-0805366242. OCLC 47521441.
^ Bartsch, John; Colvard, Mary P. (2009). The Living Environment. New York State:
Prentice Hall. ISBN 978-0133612028.
^ Neill, Campbell (1996). Biology; Fourth edition. The Benjamin/Cummings Publishing
Company. p. G-21 (Glossary). ISBN 978-0805319408.
^ Douglas, Futuyma (1998). Evolutionary Biology; Third edition. Sinauer Associates.
p. 88. ISBN 978-0878931897.
^ Margulis, Lynn; Schwartz, KV (1997). Five Kingdoms: An Illustrated Guide to the
Phyla of Life on Earth (ed. 3rd). WH Freeman & Co. ISBN 978-0716731832. OCLC
223623098.
^ a b Woese, CR; Kandler, O; Wheelis, ML (iunie 1990). „Towards a natural system of
organisms: proposal for the domains Archaea, Bacteria, and Eucarya”. Proceedings of
the National Academy of Sciences of the United States of America. 87 (12): 4576–79.
Bibcode:1990PNAS...87.4576W. doi:10.1073/pnas.87.12.4576. PMC 54159 Accesibil
gratuit. PMID 2112744.
^ Rybicki, EP (1990). „The classification of organisms at the edge of life, or
problems with virus systematics”. S Afr J Sci. 86: 182–86. Arhivat din originalul
de la 18 iulie 2017.
^ McNeill, J; Barrie, FR; Buck, WR; Demoulin, V; Greuter, W; Hawksworth, DL; et al.
(2012). International Code of Nomenclature for algae, fungi, and plants (Melbourne
Code) adopted by the Eighteenth International Botanical Congress Melbourne,
Australia, July 2011. Regnum Vegetabile 154. A.R.G. Gantner Verlag KG. ISBN 978-
3874294256. Arhivat din originalul de la 4 noiembrie 2013. Recommendation 60F
^ Silyn-Roberts, Heather (2000). Writing for Science and Engineering: Papers,
Presentation. Oxford: Butterworth-Heinemann. p. 198. ISBN 978-0750646369.
^ „ICTV Virus Taxonomy 2009”. Ictvonline.org. Arhivat din originalul de la 4
octombrie 2013. Accesat în 2 octombrie 2013.
^ Index of Viruses – Pospiviroidae (2006). In: ICTVdB – The Universal Virus
Database, version 4. Büchen-Osmond, C (Ed), Columbia University, New York, USA.
Version 4 is based on Virus Taxonomy, Classification and Nomenclature of Viruses,
8th ICTV Report of the International Committee on Taxonomy of Viruses. Fauquet, CM;
Mayo, MA; Maniloff, J; Desselberger, U; Ball, LA (editors) (2005) Elsevier/Academic
Press, pp. 1259.
^ Prusiner, SB; Baldwin, M; Collinge, J; DeArmond, SJ; Marsh, R; Tateishi, J;
Weissmann, C. „90. Prions – ICTVdB Index of Viruses”. United States National
Institutes of Health. Arhivat din original la 27 august 2009. Accesat în 28
octombrie 2009.
^ Mayo, MA; Berns, KI; Fritsch, C; Jackson, AO; Leibowitz, MJ; Taylor, JM. „81.
Satellites – ICTVdB Index of Viruses”. United States National Institutes of Health.
Arhivat din original la 1 mai 2009. Accesat în 28 octombrie 2009.
^ McNeill, John (noiembrie 1996). „The BioCode: Integrated biological nomenclature
for the 21st century?”. Proceedings of a Mini-Symposium on Biological Nomenclature
in the 21st Century. Arhivat din originalul de la 4 ianuarie 2014.
^ „The Draft BioCode (2011)”. International Committee on Bionomenclature (ICB).
Arhivat din originalul de la 13 iunie 2013.
^ Greuter, W; Garrity, G; Hawksworth, DL; Jahn, R; Kirk, PM; Knapp, S; McNeill, J,
Michel, E; Patterson, DJ; Pyle, R; Tindall, BJ (2011). „Draft BioCode (2011):
Principles and rules regulating the naming of organisms”. Taxon. 60: 201–12.
Arhivat din originalul de la 24 octombrie 2012.
^ Hawksworth, David L (2011). „Introducing the Draft BioCode (2011)”. Taxon. 60:
199–200. Arhivat din originalul de la 24 octombrie 2012.
Bibliografie
Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Enciclopedie de biologie. București: ALL
Educational, 2007
Marin Andrei. Dicționar de biologie : clasică și actuală. Editura Victor B Victor.
2009
Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Dicționar enciclopedic de biologie. Editura ALL
Educational. 2007
Elizabeth Martin. Oxford - Dictionar de biologie. Editura Univers Enciclopedic.
1999
Petre Neacșu, Zoe Apostolache-Stoicescu. Dicționar de ecologie. Editura științifică
și enciclopedică, București, 1982
Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM), Volumul 1-2. Regia
Autonomă Monitorul oficial, 2005
„Mică enciclopedie de biologie și medicină”, Victor Sahleanu, Bogdan Stugren,
Editura Științifică și Enciclopedică, 1976
Ariniș I. et al. Biologie. Manual pentru clasa a IX-a, Editura All, 2000 (Aprobat
de Ministerul Educației și Cercetării cu OMEC nr.4205 din 12 august 1999);
Mohan GH., Corneanu C., Ardelean A. Biologie Manual pentru clasa a IX-a, Editura
Corint, 2004. (Manualul a fost aprobat cu nr. 3886 din 24.05.2004 de Ministerul
Educației și Cercetării);
Hósa Maria, Rákosy-Tican Lenuța, Dezsö András, Biologie Manual pentru clasa a IX-a,
Editura Niculescu ABC, București, 2000.
Sârbu Anca, Biologie vegetală, Editura Universității din București,1999.
Crăciun T., Crăciun L.L., Dicționar de Biologie, Editura Albatros, 1989;
G. Zarnea, O.V. Popescu. Dicționar de microbiologie generală și biologie
moleculară. Editura Academiei Române, București, 2011
Legături externe
Portal icon Portal Biologie
en On-Line Biology Book
ro Ramurile biologiei
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de biologie
[arată]
v • d • m
Ramuri ale biologiei
[arată]
v • d • m
Științele naturale
[arată]vdm
Elementele naturii
Informații bibliotecare
BNF: cb119440835 (data) GND: 4006851-1 HDS: 008256 LCCN: sh85014203 NARA: 10639636
NDL: 00570263 NKC: ph114166
Categorii: 1911 BritannicaErori CS1: OCLCBiologie
Meniu de navigare
Nu sunteți autentificat
Discuții
Contribuții
Creare cont
Autentificare
ArticolDiscuție
LecturăModificareModificare sursăIstoricCăutare
Căutare în Wikipedia
Pagina principală
Schimbări recente
Cafenea
Articol aleatoriu
Facebook
Participare
Cum încep pe Wikipedia
Ajutor
Portaluri tematice
Articole cerute
Donații
Trusa de unelte
Ce trimite aici
Modificări corelate
Trimite fișier
Pagini speciale
Navigare în istoric
Informații despre pagină
Citează acest articol
Element Wikidata
Tipărire/exportare
Creare carte
Descarcă PDF
Versiune de tipărit
În alte proiecte
Wikimedia Commons
Wikibooks

În alte limbi
Български
Deutsch
Ελληνικά
English
Español
Français
Magyar
Српски / srpski
Türkçe
Încă 215
Modifică legăturile
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 17 noiembrie 2020, ora 20:32.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire
în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii
de utilizare.
Politica de confidențialitateDespre WikipediaTermeniVersiune
mobilăDezvoltatoriStatisticsDeclarație cookieWikimedia FoundationPowered by
MediaWiki