Problema răspunderii penale a minorilor şi în genere problema prevenirii şi

combaterii delincventei juvenile a constituit şi continuă să constituie una dintre

problemele cele mai grele şi mai dramatice care se pun pe planul politicii penale şi al
dreptului penal. Actualitatea acestei problematici este întreţinută de realitatea
fenomenului infracţional în rândul tineretului, al adolescenţilor şi tinerilor adulţi uneori
cu îngrijorătoare recrudescente, iar dramatismul acestei situaţii este determinat de însăşi
natura criminalităţii juvenile în care se întâlnesc, pe de o parte lipsa capacităţii deplinde
de înţelegere a semnificaţiei sociale a pedepselor şi în genere lipsa de experienţă, care
împinge adesea la fapte necugetate pe un adolescent abia ieşit din copilărie sau chiar pe
un tânăr adult, aflat şi el în aşa numita post-adolescenta, iar pe de altă parte nocivitatea
evidentă a conduitei antisociale a nevârstnicilor, gravitatea uneori deosibita a faptelor
săvârşite de aceştia. Pe de o parte societatea se vede grav ameninţată prin faptele
antisociale săvârşite de adolescenţi sau de tineri fără experienţă şi trebuie să se apere prin
orice mijloace corespunzătoare acestui scop, iar pe de altă parte se afla în faţa unor
făptuitori imaturi care, aşa cum nu înţeleg în toată amplitudinea ei, semnificaţia social a
faptelor pe care le săvârşesc, tot aşa nu înţeleg nici semnificaţia reacţiei de apărare a
societăţii, a pedepselor ce li se aplica mai ales atunci când reacţia societăţii are loc în mod
nedirentiat, fără să se ţină seama de particularitatiile psiho-fizice ale nevârstnicilor.

Necesitatea obiectivă a apărării sociale a pus deci spre rezolvare problema

răspunderii penale a minorilor, a condiţiilor în care aceştia trebuie să răspundă penal
pentru faptele antisociale pe care le săvârşesc. Aşa cum s-a arătat cu ocazia cercetării
condiţiilor generale în care persoană fizică poate fi subiect al infracţiunii, este în genere
admis că perioada copilăriei, se caracterizează prin lipsa de înţelegere a semnificaţiei
sociale şi de dirijare conştientă a actelor de conduită, ceea ce pune pe copil în afară
răspunderii
penale.
Modernizarea sistemului de justiţie penală pentru minori înseamnă, în primul
rând, perfecţionarea cadrului legislativ în domeniu. Procesul presupune reglementări
eficiente privind protecţia minorilor infractori, conforme cu cerinţele europene în materie,
sub cele două aspecte esenţiale: prevenirea delincvenţei juvenile şi recuperarea minorului
delincvent prin modalităţi cât mai adecvate vârstei acestuia
In cadrul sistemului sancţionar aplicabil minorilor, legiuitorul a acordat prioritate
măsurilor educative neprivative de libertate care, prin acţiunea şi finalitatea lor, apar
ca fiind cele mai adecvate pentru a realize îndreptarea minorilor şi a-i îndruma spre o
viaţă onestă şi în acord cu normele sociale.
Legiuitorul nu putea să excludă din sistemul de sancţiuni conceput pentru minori
şi măsurile educative privative de libertate. In primul rand, pentru că minorii săvârşesc
unele fapte foarte grave şi este greu de presupus că autorii lor, prin însăşi comportarea
avută, ca elemente periculoase, ar putea fi receptivi la influenţa măsurilor educative,
lipsite de caracter coercitiv sau, în orice caz, cu un grad de coerciţiune redus. In al doilea
rând, pentru că, de multe ori, minorii încalcă legea penală la o vârstă foarte apropiată de
majorat şi în aceste cazuri, luarea unor măsuri educative ar fi lipsite de eficienţă, deoarece
cu excepţia unor posibile scurte prelungiri, executarea lor va trebui să înceteze la
împlinirea vârstei de 18 ani. In fine, pentru că în unele cazuri, judecarea celor care au
săvârşit infracţiuni în timpul minorităţii are loc după ce au devenit majori, situaţie în care
luarea măsurilor educative este legal imposibilă. La aplicarea măsurilor preventive şi a
pedepselor minorilor, judecătorul trebuie să urmărească reeducarea tânărului,
conştientizarea sa asupra pericolului faptei comise, aplicarea unui complex de măsuri
care să-l determine să realizeze cosecinţele faptelor sale.
Pedepsele aplicate minorului trebuie să fie fundamental diferite de pedepsele
aplicate majorilor, accentual să fie pus pe necesitatea facilitării integrării în societate,
pentru a-l determina să-şi asume un rol constructiv în viaţă. Evident nu trebuie
minimalizată gravitatea unei fapte penale, dar trebuie respectat dreptul oricărui copil care
a încălcat legea penală la un tratament care să ţină seama de vârstă, necesitatea
reintegrării în societate – art. 40 alin (1) din Convenţia pentru promovarea drepturilor
copilului, la care România a aderat prin Legea nr.18/1990.
Instituţia „probaţiunii” este o abordare care vizează o conexiune indispensabilă
între delict, reacţie socială şi măsurile de prevenire şi control. Abordarea acestei instituţii
trebuie efectuată atât din perspectivă istorică, cât şi din perspectiva funcţionării acesteia
în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene şi în Statele Unite ale Americii. Măsurile
comunitare, pedepsele combinate, modalităţile de intervenţie în probaţiune reprezintă
soluţii eficiente de prevenire şi sancţionare a manifestărilor antisociale, de încălcare a
normelor legale. Întreg ansamblul dispoziţiilor normative cuprinse în OG 92/2000,
precum şi în normele metodologice de aplicare, referitoare la practica şi obligaţiile
profesionale ale consilierului de probaţiune reflectă atât spiritul cât şi litera Regulilor de
la Tokyo. 
Un rol deosebit de important în prevenirea infracţiunilor şi de protecţie a
minorilor, precum şi în luarea măsurilor ce se impun faţă de minorii care au săvârşit
infracţiuni, îl constituie realizarea unui sistem unitar de justiţie pentru minori.

MĂSURILE EDUCATIVE APLICABILE

MINORILOR

VI.1. NOŢIUNEA sI CADRUL MĂSURILOR EDUCATIVE

         

Combaterea criminalitatii în rândul minorilor a ridicat, în cadrul legislatiei penale,

unele probleme speciale, cu totul deosebite de problemele care se pun privitor la
cunoasterea fenomenului infractional în rândul adultilor.
          În lupta contra infractiunilor savârsite de minori a trebuit sa tina seama de faptul
ca, în perioada de formare si dezvoltare prin care trec, ei nu poseda acelasi discernamânt
ca majorii si ca ei sunt mult mai receptivi la influentele care se exercita asupra lor, de
faptul ca minorii au o experienta mai redusa de viata putând cadea mai usor în greseala si
mai ales de faptul ca ei pot fi mai usor reeducati si redati familiei si societatii.[1]

          Infractorii minori, la care se refera masurile educative, sunt infractorii minori care
raspund penal.

 Este vorba despre infractorii minori care au împlinit vârsta de 14 ani si au

savârsit faptele cu discernamânt si cei care au împlinit vârsta de 16 ani si care raspund
întotdeauna penal. (art.99, alin.2 si 3 C. pen.).

Minoritatea dureaza pâna la vârsta de 18 ani.

          Minorilor infractori care raspund penal, prin noul Cod penal, li s-a creat un regim
special. acest regim special consta, în primul rând, în aceea ca minorilor li se pot aplica
masuri educative sau pedepse, art.100, alin.1 C. pen. prevazând expres "fata de minorul
care raspunde penal se poate lua o masura educativa ori i se poate aplica o pedeapsa". [2]

Masurile educative sunt sanctiuni de drept penal speciale pentru minori, care sunt
menite sa asigure educarea si reeducarea acestora prin instruirea scolara si profesionala,
prin cultivarea în constiinta acestora a respectului fata de valorile sociale. [3]

          Masurile educative în dreptul penal român sunt consecintele raspunderii penale si
se iau numai daca minorul a savârsit o infractiune.

Scopul masurilor educative este de a educa si reeduca minorul care a savârsit o

infractiune, de a asigura o schimbare în constiinta acestuia pentru respectarea valorilor
sociale, prin dobândirea unei pregatiri scolare si profesionale care sa-i permita o deplina
integrare în viata sociala.
          Masurile educative, ca sanctiuni specifice aplicabile minorilor, au capatat o
reglementare di 828t192i stincta de celelalte sanctiuni de drept penal prin dispozitiile
Codului penal intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969.

          Pentru o perioada (1977-1992) pentru minori era instituit un sistem de sanctionare
prin Decretul 218/1977, alcatuit exclusiv din masuri educative, argumentat atunci ca,
pentru combaterea criminalitatii în rândul minorilor nu este necesar sa li se aplice
pedepse. Daca li s-ar aplica pedeapsa cu închisoarea, aceasta ar avea consecinte nefaste
asupra evolutiei psihicului si personalitatii acestor minori, având în vedere contactul
acestora cu infractori înraiti. Prin Legea 104/1992 acest decret a fost abrogat si s-a revenit
la vechiul sistem.

          Sistemul  de sanctionare prevazut de Codul penal român este un sistem mixt, adica
cuprinde atât masuri educative cât si pedepse. Luarea unei masuri educative ori aplicarea
unei pedepse fata de un minor pentru infractiunea savârsita era lasata la aprecierea
instantei de judecata. În lege s-a prevazut, de principiu, ca "pedeapsa se aplica numai
daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea
minorului" (art.100 alin.2 C. pen.).

          Masurile educative constituind sanctiuni specifice minorilor, adica destinate acelor
persoane care nu au atins înca deplinatatea facultatilor bio-psihice, înseamna ca ele nu pot
fi luate decât fata de faptuitorul care a pastrat calitatea de minor si la data pronuntarii
masurii educative. mai mult decât atât, odata masurile luate, ele nu pot dura, de regula,
decât pâna la majoratul faptuitorului, deoarece mijloacele folosite în executarea acestor
masuri sunt si ele specifice minorilor. Numai în cazurile de exceptie, prevazute de lege în
mod expres, durata masurii educative se poate prelungi dupa majorat.

          Potrivit art.101 C. pen. fata de minorii care au savârsit fapte prevazute de legea
penala si care raspund penal se pot lua urmatoarele masuri: mustrarea, libertatea
supravegheata, internarea într-un centru de reeducare si internarea într-un institut
medical-educativ.

IV.2. MUSTRAREA
          În scara masurilor educative mustrarea se situeaza pe prima treapta, ea fiind cea
mai usoara dintre sanctiunile de drept penal care se pot aplica minorilor.

          Potrivit art.102 C. pen. mustrarea "consta în dojenirea minorului, în aratarea

pericolului social al faptei savârsite, în sfatuirea minorului sa se poarte în asa fel încât sa
dea dovada de îndreptare, atragându-i totusi atentia ca, daca va savârsi din nou o
infractiune, se va lua fata de el o masura mai severa sau i se va aplica o pedeapsa".

          Mustrarea este o masura cu caracter moral si consta nu numai într-o simpla
dojenire, admonestare, ci si în avertizarea cu privire la comportamentul viitor. Minorul
este pus în situatia de a-si da seama ca a savârsit o fapta neîngaduita de lege. El este
sfatuit ca în viitor sa aiba o conduita mai buna, sa se îndrepte, în caz contrar consecintele
fiind mai grave decât o mustrare.

          Din practica s-a dovedit ca o mustrare care este adaptata personalitatii minorului si
pe care acesta o percepe nu numai ca o dojana ci si ca stimulare pentru un comportament
mai bun prin încrederea insuflata în posibilitatea lui de îndreptare, poate avea rezultate
bune.

          În lege nu sunt prevazute anumite tipuri de infractiuni pentru care se pot lua masura
educativa a mustrarii, dar este de la sine înteles ca aceasta se ia pentru faptele usoare,
pentru minorii care savârsesc pentru prima data o infractiune si, mai ales, pentru acei
minori care au savârsit fapta în mod accidental.

          În practica si literatura juridica s-a pus problema daca un minor poate fi sanctionat
de doua ori cu masura educativa a mustrarii.

Dupa unii autori aceasta nu trebuie luata decât pentru prima fapta pe care un
minor o savârseste si în caz exceptional atunci când fapta savârsita dupa precedenta
mustrare nu indica o perseverenta pe calea rea, ci o simpla întâmplare suferita, un
accident. [4]
          Plenul fostului Tribunal Suprem a fost de alta parere aratând ca în lege se prevede
expres ca în cazul în care minorul va persevera în comiterea de infractiuni, fata de acesta
se vor lua masuri educative mai severe sau i se aplica o pedeapsa.

          Masura educativa a mustrarii nu poate fi aplicata unui infractor care a savârsit fapta
în perioada minoritatii, iar la data pronuntarii hotarârii judecatoresti este major pentru ca
masurile educative nu pot fi luate fata de persoane care nu au calitatea de minor la data
pronuntarii hotarârii si în timpul executarii acesteia. [5]

          Potrivit art.487 C. pen. atunci când s-a luat fata de un  minor masura educativa a
mustrarii, aceasta se executa de îndata, în sedinta în care s-a pronuntat hotarârea. Atunci
când aceasta masura nu se poate pune în executare în aceeasi sedinta, se va fixa un
termen pentru când se dispune aducerea minorului.

          Hotarârea prin care fata de un minor se ia masura educativa a mustrarii este nu
numai pronuntata ci si executata de catre instanta de judecata.

IV. 3. LIBERTATEA SUPRAVEGHEATĂ

          Libertatea supravegheata este a doua masura educativa în ordinea gravitatii, ea

situându-se între mustrare si internarea într-un centru de reeducare.

          Aceasta masura educativa este prevazuta în art.103 C. pen. si consta în lasarea
minorului în libertate pe timp de un an sub atenta supraveghere a unei persoane anume
desemnate de catre instanta de judecata, în scopul îndreptarii acestuia.

Prin aceasta masura se urmareste corijarea minorului ce a savârsit o fapta

prevazuta de legea penala de o gravitate medie prin supunerea acestuia la o disciplina
controlata, fara a-l scoate din mediul sau scolar sau familial.

          Masura educativa a libertatii supravegheate se poate lua numai pentru o perioada
fixa de timp - un an - si nu se poate prelungi dincolo de ajungerea la majorat. Desi legea
nu prevede expres ce vârsta trebuie sa aiba minorul pentru a i se putea aplica masura
educativa a libertatii supravegheate, din ansamblul dispozitiilor art.103 C. pen. rezulta
implicit ca libertatea supravegheata nu poate fi luata decât fata de un minor care nu a
depasit vârsta de 17 ani.

          Daca în raport cu vârsta minorului la data pronuntarii hotarârii, durata de un an

prevazuta în alin.1 al art.103 C. pen. nu poate fi asigurata, instanta trebuie sa aplice o alta
masura educativa.

          În acest sens s-a pronuntat si Curtea Suprema de Justitie în solutionarea recursului
în anulare împotriva S.p. nr.399/1993 a Jud. Sect.I Bucuresti prin care se lua fata de
inculpatul minor M.I., care la data pronuntarii hotarârii avea vârsta de 17 ani si 7 luni,
masura educativa a libertatii supravegheate pe timp de un an.

          Continutul acestei masuri este realizat prin supravegherea minorului. Persoanele
care pot exercita supravegherea sunt enumerate de catre legiuitor ca si institutiile carora li
se pot încredinta sarcina supravegherii. Potrivit art.103 "supravegherea poate fi
încredintata parintilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui" atunci când instanta
apreciaza ca acestia sunt în masura sa asigure supravegherea în conditii satisfacatoare.

 În cazul în care acestor persoane le lipsesc posibilitatile de ordin material,

intelectual sau moral instanta poate dispune încredintarea supravegherii minorului unei
persoane de încredere, de preferinta o ruda apropiata, atunci când aceasta o cere, sau unei
institutii legal însarcinate cu supravegherea minorilor.

          Instantele judecatoresti trebuie sa se preocupe în mod deosebit de alegerea

persoanei sau institutiei care va supraveghea minorul, pentru ca de aceasta alegere va
depinde în mare masura rezultatele care se obtin. [6]

          Parintii, tutorele sau înfietorul sunt obligati sa accepte sarcina de supraveghere a
minorului atunci când instanta dispune astfel, spre deosebire de persoanele de încredere
care o pot refuza.

 De asemenea, atunci când instanta încredinteaza supravegherea minorului unei

institutii legal însarcinate cu supravegherea minorilor, aceasta nu o poate refuza, dar se
apeleaza la aceste institutii doar în mod exceptional, atunci când celelalte persoane nu
asigura conditii satisfacatoare.

          În alin.2 al art.103 sunt înscrise obligatiile pe care le are persoana fizica sau
juridica, careia i s-a încredintat supravegherea minorului: de a supraveghea permanent
minorul si de informa instanta atunci când acesta are o conduita necorespunzatoare.

          Obligatia de supraveghere nu trebuie confundata cu supravegherea pe care o

exercita în mod curent un parinte (tutore sau înfietor) asupra copilului sau.

          Supravegherea instituita de lege si impusa prin hotarâre judecatoreasca are un

caracter special necesitând un plus de staruinta si de rigoare. Aceasta supraveghere se
face în scopul îndreptarii minorului.

          Cea de a doua obligatie pe care instanta o impune este aceea de a i se aduce la
cunostinta de îndata comportarea necorespunzatoare a minorului. Atunci când persoana
careia i s-a încredintat supravegherea a constatat ca minorul se sustrage de la
supraveghere, are purtari rele sau a savârsit din nou o fapta prevazuta de legea penala în
decursul termenului de încercare, aceasta trebuie sa înstiinteze instanta care a luat aceasta
masura. Informarea instantei trebuie sa se faca amanuntit, astfel încât, împreuna cu datele
pe care le solicita de la autoritatea tutelara, autoritatea scolara sau de la conducerea
locului unde minorul munceste, instanta sa îsi poata forma o imagine completa si reala cu
privire la comportamentul minorului. Pe baza acestor date instanta de judecata mentine
sau înlocuieste aceasta masura.

          Termenul de 1 an, în cursul caruia trebuie exercitata supravegherea asupra

comportamentului minorului, curge de la data punerii în executare a hotarârii.

În cazul în care sunt prezenti la pronuntarea hotarârii atât minorul cât si persoana
care urmeaza sa-l supravegheze, atunci punerea în executare a masurii libertatii
supravegheate se face în aceeasi sedinta. Instanta aduce la cunostinta persoanei care
urmeaza sa-l supravegheze pe minor îndatoririle pe care le are, iar minorului i se va
atrage atentia asupra comportamentului viitor aratându-i-se consecintele unui
comportament negativ si sfatuindu-l sa-si îndrepte conduita.

          Daca punerea în executare a masurii nu a putut avea loc în aceeasi sedinta, aceasta
se amâna la o data la care se va cita persoana care urmeaza sa-l supravegheze pe minor si
se va dispune aducerea minorului.

          De asemenea, instanta poate sa îi impuna minorului ca, pe perioada masurii

libertatii supravegheate, sa respecte una sau mai multe obligatii. Aceste obligatii pot fi: sa
nu frecventeze anumite locuri stabilite de catre instanta, sa nu intre în legatura cu anumite
persoane sau sa presteze o activitate neremunerata într-o institutie de interes public pe
care o fixeaza instanta, cu o durata între 50 si 200 de ore, maximum 3 ore pe zi dupa
programul de scoala, în zilele nelucratoare si în vacanta (art.103, alin.3 C. pen.)

Pentru reeducarea minorului sunt solicitate sa coopereze cu persoana careia i s-a

încredintat supravegherea si scoala în care învata minorul ori unitatea în care acesta
lucreaza, si dupa caz, institutia la care presteaza activitatea stabilita de instanta,
încunostintate în acest scop de instanta judecatoreasca (art.103, alin.5 C. pen.). Durata de
1 an pe care se ia masura libertatii supravegheate are caracterul unui termen de încercare.
daca minorul lasat în libertate supravegheata are o buna conduita, la împlinirea
termenului de 1 an cauza judiciara este considerata ca definitiv închisa, iar masura
educativa înceteaza de drept.

          Daca, dimpotriva, în cursul intervalului de 1 an minorul se sustrage de la

supraveghere, disparând sau vagabondând, ori daca refuza sa se supuna îndrumarilor si
sfaturilor primite, sau daca are purtari rele care indica ca masura nu a avut efecte
pozitive, ori daca a savârsit din nou o fapta prevazuta de legea penala, instanta care a luat
masura dispune din oficiu ori la sesizarea persoanei care exercita supravegherea
revocarea masurii libertatii supravegheate si ia fata de minorul înrait o masura educativa
privativa de libertate a internarii într-un centru de reeducare.

          Daca fapta pe care a savârsit-o minorul în termenul de 1 an este o infractiune,

instanta are latitudinea de a lege între masura educativa a internarii într-un centru de
reeducare si o pedeapsa. revocarea si înlocuirea masurii libertatii supravegheate pot fi
dispuse si dupa expirarea termenului de 1 an, pentru cauze care s-au produs înauntrul
termenului. Potrivit art.487 C. proc. pen. revocarea masurii libertatii supravegheate este
de competenta instantei care a pronuntat aceasta masura.

IV. 4. INTERNAREA ÎNTR-UN CENTRU DE REEDUCARE

          În scara masurilor educative prevazute de art.101 C. pen., a treia masura educativa
ce se poate lua fata de minorul infractor este internarea într-un centru de reeducare.

 Masura educativa a internarii într-un centru de reeducare este prevazuta în

art.104 C. pen., este o masura privativa de libertate care se aseamana cu sanctiunile
privative de libertate aplicabile minorilor si se aplica minorilor care au savârsit fapte cu
grad de pericol social ridicat si fata de care celelalte masuri educative - mustrarea si
libertatea supravegheata - nu ar putea duce la îndreptarea minorului.

          Internarea într-un centru de reeducare este masura educativa ce consta în internarea
minorului infractor într-un centru de reeducare aflat  în subordinea Ministerului de
Justitie în scopul reeducarii minorului, caruia i se asigura posibilitatea de a dobândi
învatatura necesara si o pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile sale.

          Daca internarea nu ar privi decât reeducarea morala a faptuitorului, acesta i-ar
dauna, datorita faptului ca minorul este la o vârsta la care ar trebui sa i asigure o instructie
corespunzatoare.

De aceea prin internarea într-un centru de reeducare se urmareste nu numai

reeducarea morala ci si formarea profesionala si intelectuala astfel încât, la iesirea din
centru, minorul sa îsi poata câstiga existenta în mod onest si totodata util pentru societate.

          Prin privarea de libertate pe care o implica si prin regimul de disciplina riguroasa la
care este supus minorul, internarea într-un centru de reeducare are si o evidenta latura
coercitiva care, fara a-i afecta caracterul preponderent educativ, impune ca ea sa nu fie
luata decât atunci când celelalte masuri educative, mai usoare, ar fi lipsite de eficienta.
          Masurile educative constituind sanctiuni specifice minorilor, adica destinate
persoanelor care nu au atins înca deplinatatea facultatilor bio-psiho-fizice, înseamna ca
ele nu pot fi luate decât fata de faptuitorii care au pastrat calitatea de minor la data la care
se pronunta masura educativa.

 Ca toate masurile educative, masura internarii într-un centru de reeducare nu se

poate lua decât fata de faptuitorul care, la data pronuntarii acestei masuri, nu a ajuns la
majorat, respectiv nu a împlinit 18 ani.  Acest lucru reiese din dispozitiile care
reglementeaza masura internarii cuprinse în art.104 si care prevad ca pentru aceasta
masura se ia în scopul reeducarii "minorului" si "fata de minorul" pentru care celelalte
masuri sunt neîndestulatoare (alin.2) precum si din dispozitiile art.106 alin1 care prevad
ca masura internarii nu poate dura "decât pâna la împlinirea vârstei de 18 ani". Daca
faptuitorul era minor la data la care a savârsit fapta, dar pâna la solutionarea cauzei a
devenit major, fata de acesta nu se mai poate lua masura internarii ci se va aplica o
pedeapsa.

Masura internarii într-un centru de reeducare se ia, potrivit dispozitiei art.106

alin.1 C. pen. pe o perioada de timp nedeterminata, dar nu poate dura, de regula, decât
pâna la împlinirea vârstei de 18 ani.

          În alin.2 se prevede ca la data când minorul devine major instanta poate dispune
prelungirea internarii pe o durata de 2 ani maxim, daca aceasta este necesara pentru
realizarea scopului urmarit.

          Perioada de timp necesara pentru reeducarea minorului nu poate fi cunoscuta cu

anticipatie, aceasta depinzând de starea psiho-fizica a fiecarui minor si de educatia de
care are nevoie.

          Nedeterminarea masurii are deci un caracter relativ pentru ca, desi instanta nu
fixeaza durata masurii, limita superioara si cea inferioara sunt cunoscute. Masura
educativa poate dura maxim 4 ani si minim 2 ani pentru minorii cu vârsta cuprinsa între
14 si 16 ani si care au savârsit fapta cu discernamânt.
          Instanta nu ar putea pronunta masura internarii într-un centru de reeducare pe un
termen fix pentru ca astfel s-ar nesocoti ratiunea care a stat la baza dispozitiei legale care
prevede luarea acestei masuri " pe un timp nedeterminat" si anume imposibilitatea de a
stabili aprioric durata de timp în care un minor se va îndrepta.

          În legatura cu vârsta pe care trebuie sa o aiba o persoana fata de care se ia masura
internarii într-un centru de reeducare, legea nu conditioneaza luarea acestei masuri decât
de stare de minoritate (minori care raspund penal). Cu toate acestea este evident ca
aceasta masura nu trebuie luata atunci când minorul se apropie de vârsta de 18 ani. În
acest caz scopul masurii, acela de a-l reeduca, nu s-ar mai putea realiza având în vedere
timpul scurt pentru care s-ar lua aceasta masura, de aceea se impune aplicarea unei
pedepse.  S-ar putea afirma ca instanta ar putea sa anticipeze prelungirea internarii, dar nu
acesta a fost scopul pe care legiuitorul a prevazut-o.

          Prelungirea internarii apare ca exceptie de la regula potrivit careia internarea într-
un centru de reeducare se poate lua numai în pâna la împlinirea majoratului si se poate
dispune numai daca se constata ca ar fi în defavoarea minorului daca s-ar întrerupe
educatia acestuia, daca s-ar întrerupe procesul de pregatire profesionala si scolara.

Prelungirea duratei internarii peste momentul la care faptuitorul a devenit major

nu trebuie considerata ca o înasprire a masurii luata anterior fata de fostul minor, ci ca o
consecinta legala a acesteia.

          Spre deosebire de masura initiala a internarii care se ia pe un timp nedeterminat,

prelungirea acestei masuri  întotdeauna se dispune pe o perioada de timp determinata, atât
cât se apreciaza ca mai necesita desavârsirea reeducarii si nu poate depasi, în nici un caz,
2 ani.

          Prelungirea internarii înceteaza de drept la împlinirea termenului pentru care a fost
dispusa iar masura initiala a internarii înceteaza de drept la data când minorul împlineste
vârsta de 18 ani.
          Instanta competenta sa dispuna prelungirea internarii într-un centru de reeducare
este judecatoria sau tribunalul care a dispus si masura initiala.

          Atunci când se constata pe baza unei expertize medico-legale ca cel condamnat
sufera de o boala care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa, când condamnata
este gravida sau are un copil mai mic de 1 an sau când, din cauza unor împrejurari
speciale executarea masurii ar avea consecinte negative pentru cel împotriva caruia s-a
luat masura, pentru familia sa sau pentru unitatea în care lucreaza, executarea masurii
educative a internarii într-un centru de reeducare se poate amâna sau suspenda. (art.491
C. proc. pen.)

          Dupa cum s-a mai aratat, nu poate fi cunoscut de la început timpul care îi este
necesar fiecarui minor pentru reeducare dar, din momentul în care se constata ca prin
comportarea sa minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare si ca exista premise ca
reeducarea lui se va putea desavârsi si în afara centrului, apare ca posibila si "liberarea"
minorului din acel centru de reeducare.

          Potrivit art.107 C. pen., instanta poate dispune liberarea minorului înainte de a
deveni major daca a trecut cel putin un an de la data internarii în centrul de reeducare si
daca minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sârguinta la învatatura si la
însusirea pregatirii profesionale.

          Termenul de 1 an este considerat ca durata minima în care se poate stabili

îndreptarea comportamentului minorului si, de aceea, liberarea se poate dispune dupa
trecerea acestui an, fie imediat, fie mai târziu, în functie de îndeplinirea celeilalte conditii.
Acest termen de 1 an începe sa curga de la data internarii efective în institutul special de
reeducare si nu de la data la care aceasta masura s-a pronuntat sau a fost pusa în
executare (prin trimiterea unei copii de pe hotarâre la organul de politie în raza caruia se
afla minorul - potrivit art.490, alin.1 C. proc. pen.).

Cea de a doua conditie pe care trebuie sa o îndeplineasca pentru a putea fi liberat

priveste buna comportare a acestuia. "Dovezile temeinice de îndreptare" se refera la
comportamentul moral al minorului, la buna purtare de care da dovada acesta în viata de
zi cu zi din cadrul centrului prin atitudinea pe care o afiseaza fata de ceilalti minori, de
personalul de conducere si de cadrele didactice.

 Minorul da "dovezi temeinice de sârguinta la învatatura si la însusirea pregatirii

profesionale" atunci când depune sârguinta în însusirea cunostintelor cu caracter general
si profesional predate în centru de reeducare. Buna comportare rezulta din cumularea
acestor "dovezi temeinice".

          Liberarea se dispune de catre instanta care a luat masura internarii pe baza datelor
primite de la conducerea centrului. Aceasta liberare are caracterul unei liberari
conditionate înainte de a ajunge la termen a masurii internarii, adica înainte de a împlini
18 ani. Daca minorul caruia i s-a acordat liberarea înainte de a deveni major are o buna
conduita, aceasta liberare devine definitiva la împlinirea vârstei de 18 ani si masura
internarii înceteaza de drept. Deci oricât de bune ar fi rezultatele reeducarii minorului
internat, acesta nu poate beneficia decât de o liberare înainte de a deveni major, în timpul
liberarii masura internarii continuând sa ramâna în vigoare, cu executarea suspendata, si
nu va înceta decât la împlinirea vârstei de 18 ani de catre minor.

          În reglementarea institutiei liberarii legiuitorul a avut în vedere si situatia în care

buna comportare este dezmintita printr-o conduita necorespunzatoare si astfel în art.108
alin.1 se prevede ca "daca în perioada liberarii minorul are purtare necorespunzatoare, se
poate dispune revocarea".

"Purtarea necorespunzatoare" a minorului consta în fapte sau atitudini din care sa

reiasa ca presupusa lui îndreptare a fost iluzorie, el manifestând dezinteres fata de scoala
si de pregatirea profesionala.

Tot în cadrul "purtarii necorespunzatoare" intra si savârsirea de catre minor în

timpul liberarii, din nou, a unei infractiuni, caz în care instanta poate sau nu sa aplice
minorului o pedeapsa.

 Atunci când se apreciaza ca este necesara aplicarea unei pedepse, instanta revoca
masura internarii într-un centru de reeducare, revocând implicit si liberarea minorului.
Atunci când se apreciaza ca nu este cazul sa se aplice o pedeapsa, instanta revoca
liberarea mentinând în continuare masura principala a internarii într-un centru de
reeducare.

Revocarea liberarii se dispune de aceeasi instanta care a acordat libertatea înainte ca

minorul sa fi devenit major (Art.492 C. proc. pen.).

          În cazul în care minorul care este internat într-un centru de reeducare savârseste din
nou o infractiune, revocarea sau mentinerea masurii se dispune dupa aceleasi criterii ca si
în cazul revocarii liberarii: daca este necesara aplicarea unei pedepse cu închisoarea se
dispune revocarea masurii internarii într-un centru de reeducare iar daca aplicarea acestei
pedepse nu este necesara, masura educativa se va mentine.

Atunci când instanta apreciaza ca pentru cea de a doua infractiune este necesara
aplicarea unei pedepse si când se alege pedeapsa cu amenda, masura educativa a
internarii nu se revoca, ea putând coexista cu amenda.

          Masura internarii într-un centru de reeducare se pune în executare prin trimiterea
unei copii de pe hotarârea prin care s-a luat aceasta masura la organul de politie de la
locul de unde se afla minorul(art.490, alin.1 C. proc. pen.) iar executarea consta în
supunerea minorului la regimul prevazut de lege si dureaza tot intervalul de timp în care
acesta este internat.

          În principiu, masura internarii într-un centru de reeducare se poate lua si fata de un
minor care a executat anterior o pedeapsa pentru o alta infractiune daca gradul de pericol
social al noii fapte este scazut si permite luarea acestei masuri.

IV. 5. INTERNAREA ÎNTR-UN INSTITUT MEDICAL-EDUCATIV

          Masura educativa a internarii într-un institut medical-educativ este cea de-a doua
masura educativa privativa de libertate si, desi în scara masurilor educative ocupa ultimul
loc, aceasta nu constituie o masura mai aspra decât internarea într-un centru de reeducare.
 Masura internarii într-un institut medical-educativ se aseamana cu cea a internarii
într-un centru de reeducare prin aceea ca ambele sunt privative de libertate si constau în
internarea infractorului minor în institutii specializate în vederea îndreptarii lui, institutul
medical-educativ prezentând un caracter specific. Institutul medical-educativ trebuie sa
asigure atât tratamentul medical cât si educatia necesara.

          Internarea într-un institut medical-educativ este masura prevazuta în art.105 C. pen.
care consta în asezarea minorului pe o durata nedeterminata într-un institut medical-
educativ în vederea supunerii sale unui tratament medical si unui regim special de
educatie.

          Aceasta masura are un caracter mixt, atât medical cât si educativ si se ia fata de
minorul care, din cauza starii sale fizice si/sau psihice are nevoie atât de tratament
medical cât si de un regim special de educatie.

          Ca orice masura educativa, si masura internarii într-un institut medical-educativ se

poate lua numai fata de un minor care raspunde penal (art.100, alin.1 C. pen.), adica
minorul între 14 si 16 ani daca se dovedeste ca a lucrat cu discernamânt sau minorul care
a depasit vârsta de 16 ani.

          O a doua conditie pe care trebuie sa o îndeplineasca minorul care a savârsit o fapta
prevazuta de legea penala, fata de care se ia masura internarii într-un institut medical-
educativ este aceea ca starea fizica sau psihica în care se afla acesta sa necesite tratament
medical. Aceasta conditie este determinanta în luarea acestei masuri.

          Starea fizica sau psihica la care se refera art.105 este o stare anormala, deficitara si
nu are relevanta daca este congenitala sau survenita. O stare fizica anormala poate consta
într-o infirmitate (minorul este orb, olog, surdo-mut, etc.) sau într-o boala grava (ftizie,
paludism, epilepsie, etc.) iar starea psihica anormala poate consta într-o deficienta de
ordin intelectiv (debilitate mintala, etc.) sau volitiv (abulie, tulburari de comportament,
etc.).
          Aceasta stare fizica sau psihica anormala la care se refera art.105 nu trebuie
confundata cu alienatia mintala, idiotenia, cretinismul sau alte maladii care atrag
iresponsabilitatea minorului.

Potrivit art.48 C. pen. persoana iresponsabila care savârseste fapte prevazute de

legea penala nu raspunde penal si deci fata de un asemenea minor nu se poate lua masura
educativa a internarii într-un institut medical-educativ.

          Instanta determina starea psiho-fizica anormala a minorului ce necesita internarea

într-un institut medical-educativ din ancheta sociala si din celelalte acte ale cauzei
precum si din expertiza medico-legala de specialitate.

          Pentru ca fata de un minor care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala sa se
poata lua masura internarii într-un institut medical-educativ, starea anormala a acestuia
trebuie sa existe în momentul luarii acestei masuri si nu are relevanta daca a existat sau
nu în momentul comiterii faptei.

          Potrivit art.106 C. pen., masura internarii într-un institut medical-educativ se ia - ca

si masura internarii într-un centru de reeducare - pe timp nedeterminat. dar nu poate dura,
în general, decât pâna la împlinirea vârstei de 18 ani.

 Aceasta masura se ia pe o durata nedeterminata pentru ca nu se cunoaste cu

anticipatie cât timp este necesar pentru înlaturarea starii anormale din punct de vedere
fizic sau psihic în care se afla minorul, iar în momentul în care aceasta stare care a dus la
luarea masurii a disparut, internarea trebuie sa înceteze si ea îndata. Prin urmare, ar fi
gresit ca instanta, atunci când ia masura internarii într-un institut medical-educativ sa
stabileasca o anumita data precisa la care masura ar urma sa ia sfârsit.

          Atunci când cauza care a impus luarea masurii a disparut, este necesar ca ridicarea
masurii internarii sa aiba loc "de îndata" pentru ca mentinerea acesteia ar putea fi chiar
daunatoare pentru minorul vindecat, care ar urma sa ramâna în continuare în contact cu
minorii deficienti din punct de vedere psiho-fizic.
          Cauza care a determinat luarea masurii educative a internarii într-un institut
medical-educativ este complexa si consta în necesitatea supunerii minorului la tratament
medical pentru a înlatura starea psiho-fizica în care se afla acesta, precum si necesitatea
supunerii acestuia unui regim special de reeducare datorita carentelor grave de natura
educationala pe care acesta le prezinta. prin urmare, ridicarea masurii poate interveni
numai daca însanatosirea din punct de vedere medical a minorului coincide cu
desavârsirea educatiei, existând dovezi temeinice ca minorul are o conduita buna, ca este
sârguincios la învatatura si ca îsi da silinta sa capete o pregatire profesionala.

          Se poate întâmpla însa ca minorul sa se însanatoseasca din punct de vedere fizic
sau psihic, dar sa nu fie desavârsita redresarea lui morala. În acest caz instanta poate sa ia
fata de acest minor, odata cu ridicarea masurii internarii în institutul medical-educativ,
masura internarii într-un centru de reeducare. Art.106, alin.1 teza III prevede ca aceasta
înlocuire se dispune numai "daca este cazul".

          În principiu, masura internarii într-un institut medical-educativ, ca si masura

internarii într-un centru de reeducare nu poate dura decât pâna la majoratul minorului,
adica pâna la atingerea vârstei de 18 ani. Prin exceptie, însa, art.106, alin.2, instanta poate
dispune prelungirea internarii pe o durata de cel mult 2 ani, daca aceasta prelungire este
necesara pentru realizarea scopului urmarit, adica pentru vindecarea si reeducarea
minorului. Prelungirea internarii nu se poate dispune anticipat, din momentul luarii
masurii initiale, ci numai atunci când minorul a împlinit vârsta de 18 ani si se constata ca
masura nu a avut asupra minorului rezultatul dorit.

          Dupa cum am aratat, masura internarii într-un institut medical-educativ se ia pe o

durata nedeterminata; spre deosebire de aceasta, prelungirea masurii se dispune
întotdeauna pe o durata determinata dar care nu poate depasi în nici un caz durata de 2
ani.

          Internarea într-un institut medical-educativ înceteaza de drept la data când minorul
a împlinit 18 ani, daca nu a disparut cauza care a dus la luarea acestei masuri înainte de
împlinirea majoratului (ceea ce ar fi dus implicit la încetarea masurii) si daca instanta nu
dispune prelungirea acestei masuri. În caz de prelungire, masura internarii înceteaza de
drept la împlinirea duratei fixate de instanta.

          Masura internarii într-un institut medical-educativ poate înceta si prin revocare -
art.108 C. pen. - daca în perioada internarii minorul savârseste din nou o infractiune
pentru care se apreciaza ca este cazul sa i se aplice pedeapsa închisorii. În cazul în care
instanta revoca masura internarii într-un institut medical-educativ si îi aplica minorului
pedeapsa închisorii, se poate lua fata de minor masura de siguranta a obligarii la
tratament medical (art.113 C. pen.).

          În principiu, fata de un minor se poate lua atât o masura educativa cât si o masura
de siguranta. În literatura de specialitate s-a pus problema daca masura educativa a
internarii într-un institut medical-educativ este compatibila cu masura de siguranta a
internarii medicale prevazuta de art.114 C. pen.

Într-o opinie s-a sustinut ca cele doua masuri nu se pot lua simultan fata de acelasi
minor, pentru ca atât actiunea de reeducare cât si cea de tratament medical pot fi realizate
în acelasi timp prin internarea minorului într-un institut medical-educativ.

BIBLIOGRAFIE

1.     Basarab, Matei, Drept penal, Partea generala, E.D.P., Bucuresti, 1983

2.     Bogdan,T., Probleme de psihologie judiciara, Ed. stiintifica, Bucuresti, 1993

3.     Brezeanu, Ortansa,  Minorul si legea penala, Ed. AllBeck, Bucuresti, 1998

4.     Brezeanu, Ortansa, Regimul de sanctionare al minorilor în perspectiva noii

legislatii penale, S.C.J. 4/19834.

5.     Bulai, Constantin, Drept penal, Partea generala, vol.I-II, Ed. sansa, Bucuresti,
1992
 6.     Buzea, N.T., Infractiunea penala si culpabilitatea. Doctrina, legislatie,
jurisprudenta, Alba-Iulia, 1944

7.     Dragomirescu, V., Psihologia comportamentului deviant, Ed. stiintifica si

Enciclopedica, Bucuresti, 1976

8.     Mitrofan, Nicolae, (coord.), Psihologie judiciara, Ed. sansa, Bucuresti, 1992

9.     Neveanu, Paul Popescu, Dictionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucuresti, 1978

10. Preda, Vasile, Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala, Ed. stiintifica si

Enciclopedica, Bucuresti, 1981

11. Radulescu, S., Banciu, D., Introducere în sociologia delincventei juvenile, Ed.
Medicala, Bucuresti, 1990

12. schiopu, Ursula, Verza, E., Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucuresti, 1981

13.  Turianu, Corneliu, Raspunderea juridica pentru faptele penale savârsite de

minori, Ed. XXI, Bucuresti, 1995

[1] V. Dobrinoiu si colab., Drept penal, Partea generala, Ed. Europa Nova, Bucuresti,
1997, p.415

[2] I. Oancea, Tratat de drept penal, Partea generala, Ed. All, Bucuresti, 1994, p.225

[3] V. Dongoroz, Drept penal, 1939, p.411 si urmatoarele

[4] V. Dongoroz si colab., op.cit., vol.II, p.247

[5] C. Bulai, Drept penal român, Partea generala, vol.I, Ed. sansa, Bucuresti, 1992, p.137

[6] V. Dongoroz si colab., op.cit., vol.II, p.247

MASURILE EDUCATIVE SI PEDEPSELE PENTRU MINORI

            Consideratii generale

            Combaterea criminalitatii in randul minorilor a ridicat, in cadrul legislatiei

penale, unele probleme speciale, cu totul deosebite de problemele care se pun privitor la
combaterea fenomenului infractional in randul adultilor.

            In lupta contra infractiunilor savarsite de minori, a trebuit sa se tina seama

de faptul ca in perioada de formare si dezvoltare prin care trec, ei nu poseda acelasi
discernamant ca majorii si ca ei sunt mult mai receptivi la influentele ce se exercita
asupra lor.

            De asemenea, a trebuit sa se tina seama ca minorii au o experienta mai

redusa de viata si pot cadea mai usor in greseala.

            Totodata in stabilirea unui regim special de sanctionare a infractorilor

minori s-a tinut cont si de faptul ca ei pot fi mai usor reeducati si redati familiei si
societatii.

            Privit in evolutia sa, sistemul de sanctiuni al minorilor infractori, in dreptul

penal romanesc a fost in general acelasi ca si in celelalte sisteme de drept din principalele
state europene occidentale.

            Trasatura caracteristica a acestui sistem este data, in principal, de

componenta masurilor educative, sanctiuni de drept penal cu caracter eminamente
educativ. In conditiile actuale insa cadrul sanctiunilor pentru minorii infractori nu poate fi
redus doar la masuri educative. Pe langa necesitatea unei reactii adecvate prin pedepse
pentru minorii infractori care savarsesc infractiuni deosebit de grave, recurgerea la
sanctiuni penale se impune si din ratiun 232e49c i preventive.

            Pornind de la aceste considerente vom analiza in continuare sistemul

actual ce se aplica minorilor infractori.

            Se impune precizarea ca masurile educative se aplica numai minorilor care

au savarsit infractiuni si care raspund penal.

            Este vorba de infractorii minori care au implinit varsta de 14 ani (cu
conditia sa aiba discernamant in momentul savarsirii faptei penale) si cei dupa 16 ani
(care raspund intotdeauna din punct de vedere penal).

            In art. 113 alin. 2 C. P. se prevede ca minorul care are varsta intre 14 si 16
ani raspunde penal „numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant”. Sensul
cuvantului “discernamant” folosit in Codul penal trebuie inteles ca, intr-un caz dat,
minorul are capacitatea de a intelege caracterul antisocial al faptei si a-si manifesta in
mod constient vointa.

            Aici trebuie sa facem observatia ca instanta, in virtutea rolului sau activ,
are dreptul si indatorirea de a verifica ea insasi daca, in momentul savarsirii unei fapte
penale, minorul intre 14-16 ani a actionat sau nu cu discernamant, dispunand din oficiu
administrarea de probe in acest sens.

            A doua etapa a minoritatii – aceea in care minorul are varsta intre 16-18
ani – se caracterizeaza prin existenta raspunderii penale a minorului care a savarsit o
fapta prevazuta de legea penala. Minorul intre 16-18 ani este prezumat, in toate cazurile,
ca are posibilitatea de a intelege valoarea sociala a faptelor sale si de a-si dirigui in mod
constient vointa.           

            Pentru infractorii minori, in Codul Penal, este instituit un regim de

sanctionare mixt format, in principal, din masuri educative dar si din pedepse, cu
mentiunea ca, potrivit art. 114 alin. 2, la pedeapsa se poate apela numai in masura in care
se apreciaza de catre instanta ca luarea unei masuri educative este insuficienta pentru
indreptarea minorului.

           

            A. MASURILE EDUCATIVE

            In art. 115 C. P., este prevazut sistemul masurilor educative care
se pot lua fata de un minor care a savarsit o fapta cu caracter penal.

            Aceste masuri sunt:

 a) mustrarea;

b) libertatea sub supraveghere;

c) libertatea sub supraveghere severa;

d) internarea intr-un centru de reeducare;

e) internarea intr-un institut medical-educativ

            Dupa cum se poate observa, aceasta clasificare este facuta de

catre legiuitor in functie de natura fiecarei masuri ce se poate lua asupra unui
minor infractor.

Mustrarea

Masura educativa care poate fi aplicata de catre instanta unui minor

infractor este mustrarea:

a)                   dojenirea sau dezaprobarea minorului pentru fapta savarsita;

b)                   aratarea urmarilor socialmente periculoase ale faptei acestuia;

c)                   sfatuirea minorului sa se indrepte si sa aiba in viitor o conduita

buna;

d)                   atragerea atentiei, ca daca in viitor va mai savarsi din nou o

infractiune i se va aplica o masura educativa mai severa sau o pedeapsa penala.

Instanta aplica o asemenea masura in cazul savarsirii unor infractiuni cu

un pericol social scazut. Masura educativa a mustrarii nu trebuie, sa fie aplicata
decat la prima fapta penala savarsita de minor. Daca, totusi, un minor savarseste
din nou o fapta, din culpa sau ca urmare a unei provocari, dar aceasta nu indica
o perseverenta a sa pe calea cea rea, atunci i se poate aplica si pentru a doua
oara, masura mustrarii. Cand aplica o asemenea masura, instanta va tine seama
de rolul factorilor educationale (familie, scoala, prieteni, etc.) in indreptarea
minorului.

            Libertatea sub supraveghere

Masura educativa a libertatii, sub supraveghere, consta in lasarea

minorului in libertate, pe timp de un an, sub supravegherea parintilor sai, a celui
care l-a adoptat sau a tutorelui. Daca acestia nu pot asigura supravegherea in
conditii satisfacatoare, instanta dispune incredintarea minorului, pe acelasi
interval de timp, unei persoane de incredere, de preferinta unei rude apropiate, la
cererea acesteia.
 Instanta pune in vedere, celui caruia i s-a incredintat supravegherea,
indatorirea de a veghea indeaproape asupra minorului, in scopul indreptarii lui.
De asemenea, i se pune in vedere ca are obligatia sa instiinteze instanta, de
indata, daca minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui
sau daca a savarsit o noua infractiune.

Potrivit art. 117 al. 3 instanta poate sa impuna minorului respectarea uneia
sau mai multora din urmatoarele obligatii:

a) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;

b) sa nu intre in legatura cu anumite persoane si, daca a fost contactat de

acestea, sa anunte de indata;

c) sa frecventeze cursuri scolare din invatamantul general obligatoriu;

d) sa presteze o activitate neremunerata intr-o institutie de interes public

fixata de instanta, cu o durata intre 50 si 100 de ore, de maximum 3 ore pe zi,
dupa programul de scoala, in zilele nelucratoare si in vacanta.

Instanta atrage atentia minorului asupra consecintelor comportarii sale.

Dupa luarea masurii libertatii sub supraveghere, instanta incunostinteaza scoala
unde minorul invata sau unitatea la care este angajat si, dupa caz, institutia la
care presteaza activitatea stabilita de instanta.

Daca minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui

ori savarseste o infractiune, instanta revoca libertatea sub supraveghere si ia fata
de minor fie masura libertatii sub supraveghere severa, fie masura internarii intr-
un centru de reeducare sau ii aplica o pedeapsa.

    

Libertatea sub supraveghere severa

Masura educativa a libertatii sub supraveghere severa consta in lasarea

minorului in libertate pe o perioada cuprinsa intre un an si 3 ani, sub
supravegherea unei institutii legal insarcinate cu supravegherea minorilor sau a
serviciilor de reintegrare sociala si supraveghere.

Supravegherea poate consta in includerea minorului in programe de

reintegrare sociala, precum si in acordarea de asistenta si consiliere. Pe durata
supravegherii severe, instanta poate sa impuna minorului respectarea uneia sau
mai multora dintre obligatiile prevazute in art. 117 alin. (3).

Dispozitiile prevazute pentru libertatea sub supraveghere se aplica in mod

corespunzator.
 Internarea intr-un centru de reeducare

Masura educativa a internarii minorului intr-un centru de reeducare,

prevazuta in art. 119 C. P. este o masura mai severa decat cele analizate.

Masura internarii intr-un centru de reeducare se aplica de catre instanta,

fata de acei minori infractori care prezinta nu numai deficiente care fac necesare
actiuni de educare sau completarea acesteia, ci si comportamente care reclama
supunerea la o actiune impusa, de reeducare.

Pentru ca instanta de judecata sa aplice masura internarii unui minor

infractor intr-un centru de reeducare se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii:

  in cauza sa fie un minor infractor;

  acesta sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

  masura mustrarii sau lasarii in libertate supravegheata sa fie

apreciate ca insuficiente pentru indreptarea minorului;

  internarea in centrul de reeducare sa fie eficienta.

Masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare se dispune cu

privire la minorul care, in raport cu gravitatea faptei savarsite si cu nevoile de
reeducare, are posibilitatea de a se indrepta chiar fara a i se aplica o pedeapsa.
In timpul internarii i se asigura minorului posibilitatea de a dobandi educatia
necesara si o pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile sale.

Masura se va lua pe timp nedeterminat, insa nu poate dura decat pana la

implinirea varstei de 18 ani. In mod exceptional, masura educativa a internarii
poate dura pana la implinirea varstei de 20 de ani, daca minorul a comis fapta la
o data apropiata varstei de 18 ani sau daca gravitatea faptei savarsite, nevoile de
reeducare a minorului si necesitatea continuitatii procesului sau de pregatire
justifica aceasta.

Daca in perioada internarii intr-un centru de reeducare minorul savarseste

din nou o infractiune pentru care se apreciaza ca este necesar sa i se aplice o
pedeapsa privativa de libertate, instanta revoca internarea si aplica pedeapsa. In
cazul cand instanta nu considera ca este necesara aplicarea pedepsei, se
mentine masura internarii.

            Internarea intr-un institut medical-educativ

Masura educativa a internarii intr-un institut medical-educativ se aplica de

catre instanta asupra minorului care raspunde penal pentru fapta savarsita de el,
dar care din cauza starii sale fizice sau psihice are nevoie de un tratament sau
de ingrijiri medicale si implicit de un regim de educatie si instruire adecvat starii
sale.

Instantele de judecata trebuie sa manifeste o grija deosebita pentru a face

o delimitare precisa intre cazurile de minori care au actionat fara discernamant
(intre 14 – 16 ani) sau care sunt iresponsabili (intre 16 – 18 ani) si cei care au
savarsit fapta penala fiind intr-o stare normala de responsabilitate.

Masura internarii intr-un institut medical-educativ va putea fi aplicata de

catre instanta, doar fata de minorii care prezinta anomalii fizice, infirmitati (surzi,
muti, orbi etc.) sau sunt atinsi de anumite maladii grave (ftizie, paludism,
epilepsie etc.).

Acesti minori care poseda discernamantul necesar raspunderii penale nu

trebuie totusi sa ramana in afara actiunii de ocrotire sociala a minorilor, ocrotire
care in asemenea situatii se va acorda atat sub forma medicala cat si educativa.

Masura internarii intr-un institut medical-educativ se ia fata de minorul

care, din cauza starii sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical
si de un regim special de educatie.

Masura se ia pe timp nedeterminat, insa nu poate dura decat pana la

implinirea varstei de 18 ani.

Masura poate fi ridicata si inainte de implinirea varstei de 18 ani, daca a

disparut cauza care a impus luarea acesteia. Dispunand ridicarea masurii,
instanta poate sa ia fata de minor masura internarii intr-un centru de reeducare.

Dispozitiile art. 119 alin. (3) (internarea intr-un centru de reeducare) se

aplica in mod corespunzator.

B. PEDEPSELE PENTRU MINORI

Pedepsele care se pot aplica minorului sunt urmatoarele:

a) inchisoarea stricta de la 5 la 15 ani, cand legea prevede pentru

infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata;

b) inchisoarea stricta de la 3 la 12 ani, cand legea prevede pentru

infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii severe;

c) inchisoarea stricta intre limitele reduse la jumatate ale pedepsei

prevazute de lege pentru infractiunea savarsita, cand legea prevede pentru
aceasta pedeapsa inchisorii stricte, fara ca minimul inchisorii stricte aplicabile
minorului sa depaseasca 3 ani;
 d) inchisoarea intre limitele reduse la jumatate ale pedepsei prevazute de
lege pentru infractiunea savarsita, cand legea prevede pentru aceasta pedeapsa
inchisorii;

e) amenda sub forma zilelor-amenda, intre 5 si 180 de zile, fiecare zi fiind

socotita intre 50.000 (5) lei si 500.000 (50) lei;

f) munca in folosul comunitatii, intre 50 si 250 de ore.

Pedepsele aplicate minorului se executa in regimul prevazut in legea

pentru executarea pedepselor.

Pedepsele complementare nu se aplica minorului. Condamnarile

pronuntate pentru faptele savarsite in timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau
decaderi.

Ştirile Pro TV
31.01.2011 13:09

 STIRI
 LOCALE
 CSID
 SHOW-BUZZ
 EXCLUSIV
o Stirile tale
o Exclusiv online
o Portrete
o Interviuri
 Travel
o
Timp liber
o
Revista Presei
o
Romanii au talent
o
 VIDEOTECA
 Programe
 Campanii

 Prima pagina
 EXCLUSIV
 Exclusiv online

Dezbatere: Infractorii minori - la

inchisoare sau la reeducare?

acum 2 ani 3 luni

15 comentarii
Pro TV

Un copil sau un adolescent poate sa fure si sa dea in cap cuiva. Intrebarea se pune astfel: cum este el (re)adus pe calea cea buna, redat societatii
si mai apoi reintegrat in comunitate?
tAGurI: delincventa juvenila, inchisoare, reeducare, minori

Potrivit actualului Cod Penal, minorul vinovat de o fapta penala poate suporta o masura educativa sau poate fi pedepsit. La alegerea sanctiunii
se tine seama insa de pericolul social al faptei savarsite, de starea sa fizica, de dezvoltarea intelectuala si morala, de comportarea lui, de
conditiile in care a fost crescut si in care a trait si de orice alt element care l-ar putea caracteriza.

In cadrul conferintei “Justitia in interesul copilului”, presedintele Consiliului Suprem al Magistraturii, Lidia Barbulescu, declara ca in Romania
exista prea putine alternative la inchisoare in cazul minorilor ce au comis o infractiune. Cum ar putea sa se intample oare altfel, in conditiile in
care in Capitala, de pilda, exista doar 22 de functionari, psihologi de meserie, care se ocupa de soarta a peste 500 de infractori minori?

Masurile educative care se pot lua fata de un minor sunt: mustrarea, libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare si
internarea intr-un institut medical-educativ.

Pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru indreptarea minorului.

In tara noastra, conform Codului Penal, minorii care nu au implinit 14 ani nu raspund penal. Cei cu varste cuprinse intre 14 si 16 ani numai
daca se dovedeste ca au savarsit fapta cu discernamant. Minorii care au implinit 16 ani raspund penal, cu exceptia cazului cand se dovedeste ca
nu au avut ratiune.

In majoritatea tarilor europene sunt preferate pedepsele. De pilda, in Elvetia judecatorul poate pronunta o pedeapsa sau o masura educativa. In
Germania sunt preferate masurile educative, unele cu caracter coercitiv, altele disciplinare, dar acestea sunt insotite si de pedeapsa. La polul
opus se afla Belgia, unde a fost introdus conceptul “nepenal” de “minor aflat in pericol”, care include indisciplina, vagabondajul si comiterea
de infractiuni.