1)Apendicita cronica- Apendicita cronică reprezintă un ansamblu de leziuni micro- şi

macroscopice, rezultate în urma unui proces inflamator apendicular.

Deosebim apendicită cronică reziduală (după reabsorbţia plastronului apendicular) şi

apendicită cronică recidivantă caracterizată prin repetarea periodică a acceselor de apendicită
acută într-o formă abortivă, ştearsă.

Procesul dominant este cel de atrofie, care atinge toate straturile apendicelui, inclusiv
foliculii limfoizi, şi care conduce în cele din urmă la scleroza organului. Macroscopic se disting 2
forme: a) scleroatrofică; b) sclerohipertrofică. În fosa iliacă dreaptă sunt aderenţe între
organele vecine şi apendice.

TABLOUL CLINIC
Nu există o simptomatologie proprie apendicitei cronice. Semnele ei clinice pot imita orice
sindrom sau boală organică a abdomenului. Deaceea diagnosticul apendicitei cronice este foarte
dificil şi cere o mare erudiţie şi inteligenţă chirurgicală.

Bolnavii se plâng de dureri cu caracter intermitent la nivelul fosei iliace drepte, cu iradiere
în epigastru mai ales la palparea profundă a cecului (simptomul Koher-inversat). Iradierea
poate fi simţită şi în regiunea ombilicală, iar la femei pe faţa internă a coapsei.

Durerile se însoţesc de greţuri, uneori chiar de vărsături şi în genere de tulburări de

tranzit intestinal: constipaţie la adulţi, diaree la copii. De menţionat – foarte multe dispepsii au
în spate un proces inflamator cronic apendicular.

Examenul obiectiv trebuie efectuat cu multă atenţie. Fosa iliacă dreaptă este sensibilă la
presiune, chiar dureroasă. Această durere est mai accentuată în anumite puncte: Mae-Burney,
Lanz etc. Este de mare folosinţă utilizarea procedeului Iavorschi-Lapinski: la palparea fosei
iliace drepte în adâncime odată cu ridicarea membrului inferior drept. Contracţia psoas-
iliacului apropie cecul de planul superficial şi astfel poate fi accesibil palpării. În literatura
rusă acest procedeu est cunoscut sub numele lui Obrazţov. Nu trebuie neglijată nici
palparea segmentului ilio-cecal în decubit lateral pe partea stângă.

Diagnostic

Este destul de util in realizarea diagnosticului,examenul radiologic al tubului digestive,care exclude

prezenta unui ulcer gastric sau duodenal,a unei hernia hiatale,a unui diverticul Meckel cu fenomene
de diverticulita.

Se mai face si examinarea pacientului sub ecran radiologic cu palparea fosei iliace drepte.

Cind pacientul a avut Apendicita Acuta trecuta prin Plastron-vom fi siguri de o Apendicita Cronica
reziduala.

Diagnostic Diferential
  Colitele Cronice- se pot manifesta prin dureri abdominale acute, care apar brusc, mai ales dupa
mesele copioase.Comun pentru ambele sunt durerile insotite de greturi,uneori vome si in genere de
tulburari de transit intestinal(constipatie,diaree.In Colita,in cazuri mai grave apare diareea cu
scaune frecvente amestecate, uneori, cu mucozitati, sâ nge si puroi.

Pielonefrita Cronica-are antecedente de infectii urinare recurente care fie au fost tratate incorect,
fie incomplet, fie investigate necorespunzator. In alte cazuri, manifestarile au caracter subclinic,
nealarmant,  senzatie de greata sau chiar voma  ca si in cazul Apendicitei Cronice. In
cazul pielonefritei cronice, unul dintre simptomele specifice este reprezentat de semnul lui
Giordano.  Alte simptome inregistrate frecvent in cursul desfasurarii pielonefritei cronice care ne
face sa deosebim de apendicita sunt disuria sau senzatia dureroasa din timpul mictiunii, polakiuria
sau cresterea frecventei urinarilor, reactia febrila,tahicardia sau cresterea frecventei cardiace.

Anexita Cronica.Ambele patologii se prezinta prin dureri insotite desubfebrilitate, greturi si

posibile vome.Semnul tusei este la ambele pozitiv. Anexita afecteaza in special virsta intre 20-40 ani
iar apendicita se intilneste la orice virsta.

TRATAMENTUL
Apendicita cronică beneficiază, în mod exclusiv, de tratament chirurgical şi este bine ca acesta să fie
aplicat mai înainte de ivirea complicaţiilor. În afara de aceasta trebuie avut în vedere că apendicita cronică devine
manifestă clinic uneori după o lungă perioadă de latenţă, în care timp local şi la distanţă s-au constituit leziuni
inflamatorii cronice nespecifice, ireversibile şi care pot evolua în continuare chiar după îndepărtarea
apendicelui.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

2)Ulcerul gastroduodenal hemoragic- Este cea mai gravă şi mai frecventă complicaţie a
ulcerului gastric şi duodenal, fiind întâlnită la aproximativ 30% din purtătorii de ulcer.

Mecanismul hemoragiei se explică, cel mai frecvent, prin erodarea unui vas parietal la nivelul
leziunii, (fistulă vasculară) de asemenea hemoragia poate proveni din suprafaţa mucoasei congestive
periulceroase sau din mugurii de ţesut de neoformaţie de la baza ulcerului (sângerare capilară).

Hemoragia ulceroasă este adesea minimă, uneori microscopică (reacţia Gregersen-Adler

pozitivă) şi se traduce printr-o anemie hipocromă. Hemoragia abundentă se exteriorizează printr-o
hematemeză (ulcerul gastric), mai frecvent printr-o melenă (ulcerul duodenal) sau prin asocierea celor două
simptoame .

Clasificarea Orfanidi:
Gradul I – hemoragie moderată (mică ), deficitul volumului sâ ngelui circulant nu depăşeşte 15-20%,
poate trece neobservată de bolnav, producând astenie, paloarea tegumentelor şi ameţeli cu un caracter
trecător, iar ulterior apare culoarea neagră a materiilor fecale; TA maximă (sistolică) nu coboară sub
100mm Hg, pulsul 90-100 b/min., respiraţia niţel accelerată, numărul eritrocitelor mai sus de 3.500.000,
hematocritul mai mare de 35.

Gradul II – hemoragie medie, volumul sâ ngelui circulant scade cu 30% - 1000-1500 ml, bolnavul este
inhibat, nu manifestă interes către ceea ce se întâmplă în jurul lui, acuză ameţeli, slăbire generală,
vâjâituri, se observă paloarea feţei cu trăsături ascuţite, privire anxioasă, transpiraţii reci, uneori
apar dureri epigastrice şi plenitudine gastrică. TA sistolică oscilează între 90-70 mmHg, pulsul până
la 120 b/min, numărul eritrocitelor între 3.500 – 2.500.000, hematocritul între 35-25%; fără
compensarea pierderilor de sânge bolnavul poate supravieţui, însă persistă dereglările hemodinamice,
metabolice, precum şi dereglările funcţiei ficatului, renale, intestinale.

Gradul III - hemoragie gravă. Scăderea volumului sângelui circulant mai bine de 30% - peste 1500 ml.
Bolnavii prezintă dispnee, apoi colaps, cu pierderea cunoştinţei. TA maximă sub 70 mm Hg, pulsul peste
120-140 b/min, uneori inapreciabil (indiscifrabil

Gradul IV - hemoragie foarte gravă piederile de 2000-3000ml, TA mai mică de 50mm Hg, puls
indiscifrabil.

Gradul VI – hemoragie cataclismică – viteza şi volumul pierderilor de sânge duc rapid la deces, înainte
de a se putea interveni terapeutic.

Severitatea tabloului clinic depinde şi de forma clinică a sângerării, melena fiind mai gravă
decât hematemeza, la pierderea sângelui adăugându-se şi toxemia secundară resorbţiei sângelui schimbat
din intestin.

Diagnostic

Fibrogastroduodenoscopia de urgenţă aproape complectamente metoda radiologică, reprezentând şi

singura posibilitate de depistare nu numai a izvorului (cauzei) hemoragiei, dar şi a gradului de activitate a
hemoragiei.

DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL trebuie făcut cu celelalte afecţiuni sau cauze, care pot produce hemoragii
digestive superioare, şi anume: gastrite erozive, ulcer esofagian, cancer şi tumori benigne gastrice,
sindromul Mallory-Weiss, hernii hiatale, hemoragii medicamentoase (aspirina, steroizii,
fenilbutazona, rezerpina, butadionul, anticoagulanţii etc.), teleangiectazia ereditară hemoragică –
boala Rendu-Osler etc.

Tactica chirurgicală în hemoragiile din ulcerul gastroduodenal presupune: stabilirea

indicaţiilor pentru operaţie, timpul de intervenţie, alegerea procedeului chirurgical.

Bolnavul este internat în secţia de terapie intensivă şi supus unui repaus strict la pat. Se
efectuează măsurarea constantelor vitale, recoltarea analizelor şi instalarea oxigenoterapiei, a cateterului in
vezica urinară, se cateterizează o venă magistrală. În stomac se întroduce o sondă, care serveşte pentru
aspiraţie permanentă, preîntâmpinând recidiva hemoragiei, precum şi pentru terapia hemostatică
locală:lavaj intragastralhipotermic cu acid aminocapronic şi adrenalină, cu soluţii alcaline, aplicarea
almagelului, gastrofarmului, cimitidinei, pirenzepinei, omeprazolului etc În regiunea epigastrică se instalează
o pungă permanentă cu gheaţă.

3. Metode paraclinice de investigare in pancreatita acuta

Investigatii de laborator:
 Amilazemia, avand importanta diagnostica cand depaseste norma de 3-5 ori (normal e
22-100 Un/l). Atinge valoare maxima la 24 ore, scade la normal 4-7 zile. Se intalneste in
pancreatita acuta edematoasa acolo unde tesutul este viabil si hipersecretant.
 Hiperamilazuria
  Hemoleucograma: cu anemie atunci cand nu exista hemoconcentratie, si hiperleucocitoza
(10000-20000). Persistenta dupa 5-7 zile sugereaza evolutie grava. Creste proteina C
reactiva
 Hiperglicemia
 Tulburari hidroelectrolitice: ionii de Ca, K, Mg, Na, Cl. Ureea serica crescuta.
 Creatinina, ALAT, ASAT, bilirubina totala, indirecta, directa.

Investigatii imagistice:

 Examenul radiologic simplu pe gol. Evidentiaza imaginea edematiata a pancreaului prin

cresterea de volum, conturata alaturi de duoden, stomac si colon. Poate fi pusa in
evidenta o ,,ansa santinela” destinsa de gaze, situata in hipocondrul stang. La nivelul
colonului transvers se observa distensie gazoasa, semnul lui Gobiet.
 Examenul radiologic cu subst de contrast. Ofera date suplimentare, releva marimea in
volum a glandei datorata edemului si revarsatului hematic din loja pancreatica. Aceasta
modificare de volum produce deplasari ale stomacului si duodenului, impingereea
anterioara a stomacului si amarii curburi, realizand imaginea largirii potcoavei
duodenale.
 Colangiografia, poate vizualiza diferite variante anatomice ale jonctiunii coledoco-
wirsungiene, prezenta ductului comun, precum si posibile obstructii.
 Colangio-wirsungografia endoscopica retrograda prin cateterizarea si introducerea subst
de contrast in ampula Vater utila atunci cand se presupune existenta unei obstructii
ampulare prin litiaza.
 Ultrasonografia – prezenta litiazei biliare si conturarea imaginii pancreasului, existenta
unor focare de necroza.
 Tomografia computerizata-crestere de volum a glandei, urmarirea morfopatologica a
focarului pancreatic. Pancreasul este edematiat, precum si necrozele, neomogenitatea in
structura lui.
 Laparascopia ce permite vizualizarea exudatului hemoragic, petelor de citosteatonecroza
si edemul marelui epiploon.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

4) LEZIUNILE INTESTINULUI
             Trauma intestinului este întâ lnită în 7,2-38% cazuri de traumatisme abdominale, mai
frecventă fiind în cele deschise. Incidenţa lor creşte paralel cu creşterea numă rului de accidente de
circulaţie. Intestinul subţire este lezat de 2 ori mai des decâ t cel gros, colonul drept fiind traumat în
65% şi cel stâ ng numai în 35% cazuri. Frecvente sunt şi leziunile mezenterului cu necrotizarea
ulterioară a intestinului şi care reprezintă o a 3-ea cauză de hemoperitoneu, după cele ale splinei şi
ficatului.
Tablou clinic
• Tulbură ri scaun (ca diaree și constipație); 
• durere abdominală (abdominale); 
• balonare; 
• impurită ți în scaun; 
• nevoia fals de scaun; 
• tenesme (impulsuri dureroase).
• Pierdere în greutate; 
• slă biciune (o consecință a pierderii de sâ nge, lipsă de nutrienți sau intoxicație);
• dureri articulare (posibil cu leziuni intestinale infecțioase sau imunitar);

Cea mai utilă metodă de diagnosticare este laparoscopia şi inspecţia minuţioasă

intraoperatorie.

În plă gile unice, proaspete se admite suturarea defectelor, iar în plă gile multiple, rupturile
transversale se efectuează rezecţia segmentului în cauză cu anastomoza termino-terminală (se
admite şi “latero-laterală ”_. În caz de peritonite difuze se aplică o derivaţie externă (ileostoma
terminală , jejunală, tip Mikulicz, Maidl (în caz de lezarea jejunului)). Spre această tactică ne înclină
insuficienţa suturilor pe intestin, care survin în 8,2-11%, iar în peritonite – în 31% cazuri. În
leziunile colonului pot fi posibile: suturarea plă gii, exteriorizarea ei prin peretele abdominal,
rezecţia segmentului lezat cu o anastomoză primară sau o derivaţie externă (colostoma). Aceasta
depinde de dimensiunile şi forma plă gilor, ră spâ ndirea peritonitei, stă rii bolnavului.